-5.3 C
București
vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 689

Medicul Adrian Wiener, despre certificatul verde. „Este o reținere din partea PSD-ului”

Adrian Wiener

Medicul Adrian Wiener, deputat USR, consideră că social democrații vor încearca să „îndulcească” certificatul verde, pe care de altfel îl numesc „certificat Covid”, susținând că aceștia au o anumită reținere în aprobarea lui, în forma ce a ajuns la Camera Deputaților.

„Ideal ar fi ca decizia, chiar politică fiind, să fie luată în baza implicațiilor în ceea ce privește sănătatea publică. Evident, este o reținere din partea PSD-ului, mai ales din partea PSD-ului, în a lua măsuri impopulare și este practic amânată această decizie, încearcă să fie pregătită comunicațional, probabil vor găsi formule de a o îndulci, de a crește praguri sau știu eu, de a elimina anumite sectoare din economie unde să fie obligatoriu acest certificat verde”, a declarat Wieder la RFI.

Totodată, deputatul susține că deși reținerea este una politică, aprobarea acestui document ține de sănătatea publică, în special prin creșterea ratei de vacinare, care ar diminua riscurile de infectare la locul de muncă,și desigur, ar scădea numărul de îmbolnăviri. „Eu sper ca acum, având responsabilitatea guvernării și fiind responsabili de aceste decizii, să se decidă cât mai repede. E adevărat, este o măsură impopulară, este o măsură care a născut foarte multe zbateri, am primit cu toții sute de mesaje, chiar mesaje de amenințare. Este o măsură care cu siguranță va genera proteste, dar cred că este o măsură corectă până la urmă, pentru că prin ceea ce a trecut acest popor, prin această catastrofă sanitară, cred că suntem datori cu toții, reprezentând interesul public, să încercăm să o limităm”, a mai spus deputatul Wiener, cel care anul trecut, deși parlamentar, a fost în „prima linie” în spitalul din Arad.

Reamntim că în Senat, proiectul de lege, „scris prost”, după opinia lui Alexandru Rafila, a fost respins cu 67 de voturi „pentru”, cu două sub limita necesară.

De altfel, ministrul Sănătății, deputatul Alexandru Rafila, consideră că certificatul verde este „un drum spre normalitate”, însă trebuie găsită „o variantă mai uşor acceptabilă de către populaţie şi care să ofere şi protecţie”, mai mult, acesta ar trebuie „să fie introdus când lucurile anunţă o agravare a situaţiei. Ai un motiv să introduci certificatul pentru că previi”.

Valeriu Gheorghiță: „Vaccinarea obligatorie trebuie să rămână o ultimă măsură”

Aviz favorabil pentru inițiativa „Împreună pentru fete”. România ar putea acorda, gratuit, produse de igienă

Oana Țoiu (Facebook)

Inițiativa legislată „Împreună pentru fete” a Oanei Țoiu, deputat USR şi preşedintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială în perioada decembrie 2020-2021, a primit raport favorabil în unanimitate în comisia de fond şi avize favorabile de la Consiliul Economic şi Social, comisiile pentru administraţie din ambele Camere, comisiile pentru învăţământ şi buget din Senat, comisiile pentru drepturile omului, egalitate de şanse din Camera Deputaţilor, se arată într-un comunicat de presă al deputatei, publicat pe site-ul Camerei Deputaților. Legea ar putea ajunge în plen anul acesta, pentru a fi inclusă în bugetul din 2022.

„Este mai scump pentru fete să stea în şcoală şi copiii României sunt cei mai supuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială din întreaga Uniune Europeană. Cu asta creşte şi riscul ca fetele vulnerabile să lipsească câteva zile pe lună de la şcoală. Au nevoie de produse de igienă gratuite, în şcoli, ca să poată avea parcursul constant, fără sincope şi o cursă lunară să recupereze ce au pierdut, parcurs care să le ajute să promoveze bacalaureatul”, a declarat inițiatoarea proiectului, potrivit comunicatului menționat.

Deputatul Oana Țoiu a lucrat timp de un an cu parlamentari din ţările care deja fac asta, din Scoţia şi Noua Zeelandă, dar şi cu organizaţiile din teren care asigură informare şi produse gratuite. „M-am bucurat să văd că proiectul a avut la vot în comisiile de specialitate susţinerea tuturor partidelor. E drept că doar unul din cinci parlamentari e femeie, dar mai sunt şi taţi de fete şi oameni care înţeleg prioritatea pe care trebuie să o acordăm copiilor. Acoperirea naţională. Începând cu toamna anului 2022, ar costa mai puţin de 1 milion de euro”, a mai transmis Oana Țoiu, care a exemplificat faptul că suma necesară pentru a acoperi acest cost este bugetul anual al Institutului Levantului, „despre care nimeni nu ştie ce face şi ce valoare aduce dincolo de o slujbă pentru un fost preşedinte de ţară”.

Mai mult, susține deputatul USR, acest demers înseamnă „micşorarea riscului de abandon şcolar pentru 100.000 de fete anual, asta ar trebui să fie o alegere simplă. Începem cu fetele vulnerabile şi când economia îşi va reveni ne propunem să extindem la acces direct în şcoli pentru oricare fată care are nevoie în acea zi”, a declarat Oana Țoiu, iniţiatoarea legii.

Iniţiativa face parte din pachetul de politici publice „Împreună pentru fete” şi a fost depusă în urma practicii din teren şi a consultărilor cu organizaţiile nonguvernamentale Asociaţia Pe Stop, Asociaţia Sexul vs. Barza, Asociaţia Iele-Sânziene, Centrul FILIA, Romanian Angel Appeal Foundation, Tineri pentru Tineri, Asociaţia E-Romnja, Asociaţia COMMA şi Fundaţia Sensiblu, care au adus soluţia în câteva comunităţi cu mult înaintea statului şi susţin o soluţie publică cu acoperire naţională.

Conform INS, ponderea femeilor fertile, 15-49 de ani, este de 4.585.018 din totalul de 10.041.000 de femei din România. De asemenea, există o corelaţie între sărăcie şi lipsa accesului la produsele de igienă, iar acest lucru se răsfrânge şi asupra a peste 350.000 de fete aflate în pubertate şi adolescenţă. Potrivit inițiatoarei, pe plan internaţional, încă din 2018, în Scoţia produsele de igienă intimă la menstruaţie sunt oferite gratuit în şcoli, licee şi universităţi, ca după 2020, Scoţia să devină prima ţară din lume care pune la dispoziţie în mod gratuit tuturor femeilor produse de igienă intimă destinate acestora.

Persoanele care se vaccinează anti-Covid beneficiază de câte o zi liberă plătită

Ateneul Român, victimă a ”graffiti tag-urilor”

Facebook: ARCEN
Facebook: ARCEN

Atât Ateneul Român, cât și multe alte clădiri de patrimoniu din București au devenit surse de inspirație pentru ”artiștii” de ocazie.

Fenomenul continuă să ia amploare, iar amenzile sunt prea mici prea mici pentru a-i descuraja.

Ateneul Român, vandalizat. Se face apel la bucureșteni să nu rămână indiferenți în fața acestor practici

Organizaţia non-guvernamentală ARCEN, organizație care elaborează proiecte şi programe de conservare a clădirilor istorice, semnalează că a crescut îngrijorător numărul ”graffiti tag-urilor” de pe imobilele de patrimoniu din Capitală.

O nouă victimă: Ateneul Român, monument istoric de valoare naţională înscris în patrimoniul universal UNESCO. Lipsa acţiunii atrage după sine şi mai multe tag-uri”, spun reprezentanţii ARCEN, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.

De asemenea, mesajul este însoțit și de o fotografie.

Prin acest mesaj, reprezentanții ARCEN fac apel la bucureşteni să sesizeze organizaţia dacă văd ”clădiri mutilate”.

Am putea face împreună un inventar. E nevoie de un regulament ferm care să oprească mutilarea oraşului”, se arată pe pagina de Facebook.

Este nevoie de un proiect legislativ care să oprească fenomenul, pentru că, în acest moment, România nu dispune de un cadru legal

Reacțiile nu au întârziat să apară, unul dintre comentarii aparținând unui deputat PNL.

Sebastian Ioan Burduja, antreprenor, om politic, vicepreședintele Partidului Național Liberal și președintele filialei PNL Sector 1 din București, a ținut să precizeze că are în vedere un proiect de lege prin care să stopeze fenomenul ”graffiti tag-urilor” de pe imobilele de patrimoniu.

Respect! Lucrez la un proiect legislativ pe tema asta. Orice sugestie/model de bună practică ar fi de mare ajutor. Știu că ține și de aplicarea legii, dar haideți să ne asigurăm că avem un cadru legal acoperitor. Mulțumesc anticipat!”, se arată în comentariul deputatului PNL.

PSD le dă încredere românilor, la un an de la alegerile parlamentare

datele, PSD, Partidul Social Democrat
PSD Foto: Facebook

La un an de la alegerile parlamentare, PSD își confirmă poziția în rândul alegătorilor, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Avangarde. Concret, la întrebarea „dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile pentru parlament”, PSD are 40%, PNL 18%, AUR 15%, USR 11%, UDMR 5%, PMP 4%, PPUSL 4%, PRO România 1%, ALDE 1%, altele 2%.  

În decembrie 2020, PSD avea 28%, PNL 25%, USR-PLUS (la acea vreme) obținuse 15%, UDMR se menține la același „prag electoral” de 5%. Surpriza a venit din partea Alianței pentru Unirea Românilor, care a câștigat 9% din votul românilor, în timp ce PMP și PRO România au ratat „de puțin” intrarea în Parlament.  

Scorul în cădere, de la 25% la 18%, pe care îl au liberalii poate fi pus pe seama acțiunilor crizei politice co-generată de aceștia, dar și a celor de la USR, cu o Românie ce timp de trei luni nu a avut un guvern stabil, dar și a scandalurilor în care a fost implicat Florin Cîțu, de la cele 48 de ore de detenție, pentru conducere sub influența alcoolului/substanțelor ori a „țepei” bancare, până la decizia de asociere cu „dușmanul poporului”.

Comparativ cu anul 2016, PNL se află încă aproape de scorul de la acel moment (20%), în timp ce social democrații mai au nevoie de puțin peste 5 procente (45,5%).

De altfel, Marcel Ciolacu, liderul PSD, ce se află în primele trei figuri politice în care românii au încredere, între Alexandru Rafila și Gabriela Firea, a afirmat că își dorește o guvernare eficientă. „Este evident că este o stabilitate în Parlament. Nu faci astfel de alianțe dacă nu dorești să faci şi reforme. Marile coaliţii spre acest lucru trebuie să se îndrepte să deblochezi lucrurile la fondurile europene, infrastructura, sănătatea”, a declarat Ciolacu, la Antena 3.

Pe ultimul loc în privința încrederii românilor se află președintele Klaus Iohannis, care este devansat de George Simion, co-președintele AUR.

Potrivit aceluiași sondaj, 82% dintre cei chestionați consideră că țara se îndreaptă spre o direcție greșită. Marcel Ciolacu a afirmat că această cifră nu este suprinzătoare, a mai văzut-o și cu alte sondaje, în ultima vreme, mai mult, susține că acesta a fost motivul pentru care PSD a intrat la guvernare. „Cred că această cifră care nu pentru prima oară a contat cel mai mult în decizia PSD de a intrat la guvernare. Era evident că ţara se îndreaptă spre un dezastru o instabilitate, o disoluție a statului şi se vedea că nu mai exista o încredere a românilor în guvern şi statul român”, a mai spus Ciolacu.

Ciolacu atacă USR. „Sper să răspundă penal”

Campania Umanitară ”ADUCEM ZÂMBETE”: ajutor pentru oamenii nevoiași, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă

Facebook- Global Network For Democracy and Human Rights
Facebook- Global Network For Democracy and Human Rights

În pragul sărbătorilor de iarnă, Asociația Global Network For Democracy and Human Rights, demarează Campania Umanitară ”ADUCEM ZÂMBETE”.

Prin această campanie, asociația va ajuta persoanele cu posibilități materiale reduse și copiii proveniți din medii defavorizate.

Membrii Asociației Global Network For Democracy And Human Rights „Rețeaua Globală Pentru Democrație Și Drepturile Omului”, au precizat că este nevoie de sprijin pentru ca persoanele din Municipiul București să nu se simtă abandonate, mai ales în perioada Sărbătorilor de Iarnă.

Campania Umanitară “ ADUCEM ZÂMBETE “ este destinată, cu precădere, copiilor cu vârste cuprinse între  4 și 16 ani, copii proveniți din mai multe categorii aflate în situații de risc

Principalul grup vizat este cel al copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 16 ani, proveniti din mai multe categorii aflate în situații de risc: copii proveniți din familii sărace, cu mulți copii și/sau monoparentale, copii cu părinți decedați, decăzuți din drepturi, copii cu părinți plecați la muncă în străinătate, copii cu frecvență redusă la școală și copii cu dizabilități Sindromul Down, nevoi speciale.

”Să aparții unui grup vulnerabil poate fi, de multe ori, un stigmat în sine, destul de dificil de depășit”

Când vorbim de grupuri defavorizate, cel mai adesea ne referim la persoane fără educaţie, fără motivaţie, cu venituri reduse sau care au o condiție socială marginală, care îi ține departe de oportunități, de educația de calitate și îi condamna, într-un fel, la o viață lipsita de satisfacții. Pentru a combate aceasta percepție nefavorabilă, organizația noastră a agreat să se implice în atragerea de participanți”, se arată în comunicat.

Cei mai norocoși dintre noi găsesc sub brad cadourile visate, chiar dacă apropiații fac eforturi financiare pentru a le achiziționa. Campania este destinată oricărui copil, indiferent de vârstă, sex sau etnie

Există și oameni mai puțin norocoși, care duc grija zilei de mâine sau care abia reușesc să își asigure traiul, de pe o zi pe alta.

Vor doar să aibă un acoperiș deasupra capului și o mâncare caldă. Mai există și oameni bolnavi, pentru care o pungă de medicamente ar însemnă aur. Cu toate acestea, nu au bani nici măcar pentru alimente.

Și în 2021 ne dorim să aducem zâmbete pe chipurile copiilor și persoanelor nevoiașe, în preajma Sărbătorilor de Iarnă. Campania este destinată oricărui copil, indiferent de vârstă, sex sau etnie, pentru că toți merită să se simtă speciali şi să zâmbească din tot sufletul”, mai arată membrii asociației.

Marius Constantinescu, Președintele asociației: ”Ajutați-mă să-i ajut. Orice donație contează!”

Cont – Banca First Bank

RON RO19 PIRB 4223 7819 5400 1000

ROMANIA /Bucuresti Str. Stirbei Voda nr. 170, Parter,; Sector 1

Adresa Asociației Global Network For Democracy and Human Rights: CALEA 13 SEPTEMBRIE Nr.221-225-227, BIROU B4.12, ETAJ 4, PROSPER PLAZA , SECTOR 5 , BUCUREȘTI ROMÂNIA.

CONTACT:

Tel- 0762072588- Marius Constantinescu- PREȘEDINTE

Email- romaniagndhr@yahoo.com

MAI, după ce un șofer cu permisul suspendat aștepta un cadou de Moș Nicolae: „Cei care au astfel de dorințe sunt rugați să doarmă încălțați”

Ministerul Afacerilor Interne a intrat în spiritul sărbătorilor de iarnă și, după ce a fost interpelat pe Facebook de un șofer cu o „mică” problemă, a oferit un răspuns pe măsură.

Șoferul respectiv, din câte se arată pe pagina MAI, a lăsat în mesagerie o scrisoare cu o dorință a sa, care ar fi trebuit să ajungă la Moș Nicolae. Și, după ce au citit dorința, cei responsabil de comunicarea virtuală au explicat ce face „Moșul” în astfel de cazuri.

Concret, șoferul este tras pe „dreapta” din cauza încălcării regulilor de circulație și ar fi vrut să știe dacă nu cumva Moș Nicolae îi poate face o surpriză și să îi strecoare în ghetuțe permisul de conducere care îi fusese suspendat.

Și, după ce a analizat situația, MAI a concluzionat că nu Moș Nicolae poate face astfel de minuni, ci, eventual… Iepurașul de Paște! Și nu neapărat o minune, ci ceea ce este corect. Cât despre cadoul din ghetuțe, sfatul MAI e acela ca șoferii care au astfel de probleme… să doarmă încălțați!

Întrebare primită pe Facebook MAI:

“Eu am permisul suspendat 3 luni. Că tot vine Moș Nicolae astă seară, dorința mea este să mi-l aducă. Îmi puteți confirma dacă mi-l aduce? Să știți că mi-am făcut și ghetele!”.

Răspuns:

Confirmăm că astă seară vine Moș Nicolae;

Confirmăm că dorința dumneavoastră a fost auzită;

Confirmăm că ea va fi și îndeplinită… cu un amendament: permisul dumneavoastră îl va aduce Iepurașul de Paște!


Mulțumim pe această cale Moșului, care a înțeles că trebuie să vă dea un timp de 90 de zile să conștientizați că puteți pune în pericol atât viața dumneavoastră, cât și a celorlalți participanți la trafic!

P.S. Cei care au astfel de dorințe de la Moș Nicolae și și-au făcut și ghetele, sunt rugați să doarmă încălțați. Cu siguranță Moșul nu va putea onora așa ceva!”, se arată în postarea Ministerului.

Valeriu Gheorghiță: „Vaccinarea obligatorie trebuie să rămână o ultimă măsură”

Presedintele Comitetului National de coordonare a activitatilor privind vaccinarea impotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghita, sursa foto: Mediafax

Președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, a vorbit aseară despre „viitorul” vaccinării în contextul apariției suspiciunii inclusiv la noi în țară a celei mai noi tulpini a virusului, Omicron.

Gheorghiță a confirmat că avem de 3 cazuri de persoane care au călătorit în Africa de Sud și că la acest moment „este o mare posibilitate să fie vorba de Omicron”, în condițiile în care vorbim despre persoane care au schema de vaccinare completă.

Președintele CNCAV a subliniat totodată că nu se cunosc multe date despre această tulpină, însă a avertizat că „este cea mai adaptată variantă care există și are peste 30 de mutații”, se răspândește cel mai rapid și nu se știe cât de eficace este vaccinarea sau dacă produce îmbolnăviri grave.

Oricum ar fi, în România este totuși o problemă, pentru că, potrivit acestuia, campania de vaccinare s-a lovit de „zidul” dezinformării, la acest moment contabilizându-se peste 15 milioane de doze de vaccin administrate – în jur de 7,7 milioane de români vaccinați cu cel puțin o doză și 7,5 milioane de români vaccinați complet.

Sunt 45% vaccinați cu cel puțin o doză din populația de peste 12 ani. Avem puțin peste 40% rată de vaccinare din populația totală a României. Ne apropiem de o rată de 50% de vaccinare în populația de peste 18 ani. Sunt 1,6 milioane de doze booster deja efectuate. La oamenii de peste 50 de ani, rata de vaccinare este de peste 50%. La oamenii de peste 80 de ani, rata de vaccinare este de 25-30%. Decesele vor fi la persoanele în vârstă sau cu boli cronice iar răspândirea va fi făcută de persoanele active. Paradigmele se vor modifica dacă Omicron schimbă tot. În sistemul medical suntem la peste 80% rată de vaccinare. Vaccinarea este mai mare la medicii care au îngrijit pacienți COVID. Vaccinarea la asistenți medicali este de 50-60% iar la brancardieri sub 50%. Vaccinarea în învățământ este de 65%”, a detaliat Gheorghiță la AlephNews.

În acest context, coordonatorul campaniei de vaccinare a opinat că, totuși, vaccinarea ar putea ține în frâu eventualele probleme. Cu sau fără răspunsuri la multe întrebări.

Vaccinarea protejează în continuare față de formele severe de boală. Și persoanele trecute prin boală sau vaccinate vor răspândi virusul. Va fi nevoie de un alt set de măsuri. Nevaccinații sau cei care nu au fost expuși bolii vor avea risc de îmbolnăvire. De aceea trebuie accelerată campania de vaccinare.

La un moment dat, lucrurile trebuie tranșate. Altfel populația și autoritățile vor asista neputincioase la evoluția pandemiei. Omenirea este în competiție cu acest virus, suntem într-o cursă contra cronometrul. Virusul se adaptează și schimbă regulile jocului. Vaccinarea obligatorie trebuie să rămână o ultimă măsură dacă toate celelalte eșuează și vezi că mor oamenii și ești neputincios, legat de mâini și de picioare.

Sigur, discuția este foarte serioasă și nu văd de ce să nu înceapă aceste discuții, să existe dezbateri, implicarea întregii societăți, cu puncte pertinente, pro și contra, ca să vedem unde să ne aflăm. În România, va fi foarte greu de luat o asemenea măsură. Este foarte greu să impui măsuri care nu sunt înțelese. Principala problemă este neîncrederea în vaccin. Și celelalte vaccinuri te protejează de formele grave”, a declarat președintele CNCAV pentru sursa citată.

Marian Neacșu, susținut necondiționat de PSD

Marian Neașcu (foto HotNews)

Marian Neacșu are parte în continuare de susținerea PSD și a lui Marcel Ciolacu, care nu îl consideră „vreun tâlhar”. Deși condamnat penal pentru conflict de interese, în urma angajării fiicei sale la biroul său parlamentar, chiar dacă numai pentru patru luni, Ciolacu este de părere că propunerea pentru această funcție este una bună, mai ales că romțnii aștaptă eficiență de la politicieni.

„A avut nişte probleme, ca să lămurim, a avut fata angajată la cabinetul parlamentar timp de patru luni. Mă refer la speţă, pentru că contează foarte mult, dacă ai fost un hoţ şi ai dat oamenilor în cap cu bâta şi ai fost vreun tâlhar sau ai fost vreun corupt, e o speţă. Sau ai avut un… în Tribunal au fost vreo 40 de cazuri, sunt vreo trei condamnaţi şi alţi vreo 37 necondamnaţi pe aceeaşi speţă”, a declarat Marcel Ciolacu, la Antena 3.

Totodată, liderul social democraților nu a ezitat să trimită săgeți spre „chiriașul de la Cotroceni”, menționând că Neacșu „nu a fost atât de norocos cum a fost președintele Iohannis cu făcutul parte din Consiliul de Administraţie sau alţi primari care au fost în Consiliul şcolii. Cred că Marian Neacşu e un om serios şi trebuie să fie eficient. Cred că românii aşteaptă de la politicieni să fie eficienţi și mai puțin să discutăm. Repet, nu vorbesc de un corupt”, a declarat Ciolacu.

În opinia lui Ciolacu, cel care preciza în urmă cu ceva vreme că își asumă numirea lui Neacșu, condamnarea acestuia pentru conflict de interese este „depășită juridic” și nici nu apare în cazier.

Condamnarea e condamnare indiferent de speță, indiferent că este cu executare sau cu suspendare, iar respectarea acestui principiu este ceea ce își doresc cu adevărat românii.

Marian Neacșu, votat vicepreședinte al ANRE. L-a recomandat experiența…

Ciolacu atacă USR. „Sper să răspundă penal”

Președintele PSD Marcel Ciolacu (foto Hotnews)

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a explicat, la Antena 3, de ce românii au atât de puțină încredere în autorități, iar astăzi o majoritate covârșitoare, 82% cred că România se îndreaptă spre o direcție greșită, potrivit unui sondaj Avangarde. De altfel, momentul intrării PSD la guvernare este unul extrem de dificil, privind aceste cifre, însă în ceea ce privește intenția de vot, social democrații se află pe primul loc, cu 40%, în timp ce liberalii au coborât la 18%, iar cei de la USR sunt la numai 11%, cu patru procente sub AUR, surpriza din urmă cu un an.

„Noi am stat 50 de ani sub comunism. E normal că avem o repulsie în a ne mai spune cineva ce trebuie să facem. De la început trebuia clădit acest parteneriat ca oamenii să aibă încredere în autorități”, a precizat Marcel Ciolacu, la Antena 3.

De altfel, social democratul consideră că abordarea pe care autoritățile române au avut-o în timp campaniei de informare privind vaccinarea a fost una eronată, motiv pentru care aceasta nu și-a atins scopul, iar campania de vaccinare, deși a avut un start fulminant, pe parcurs s-a înpotmolit tot mai des. În urma unor discuții cu ambasadori ai statelor nordice, Marcel Ciolacu a înțeles care a fost abordarea acestora, prin explicarea reacțiilor adverse și abia apoi ce înseamnă vaccinarea, în timp ce în România a fost o neîncredere în autorități. Mai mult, modul în care USR, care a deținut portofoliul Sănătății, a fost unul inadmisibil.

„Văd că tot mai scot capul de parcă nu au fost la guvernare. Tot ce s-a întâmplat în sistemul de sănătate şi nu numai cu Covid-ul, neaccesul bolnavilor cronici la sistemul de sănătate şi altele eu sper să răspundă penal pentru aceste lucruri. Am văzut că în Franţa au început pentru că nu numai corupția ucide, dar şi incompetența şi neglijența”, a declarat Ciolacu, subliniind că atunci când „îţi asumi asemenea demnități trebuie să te uiți în oglindă dacă faci faţă sau nu mai ales în momente atât de grele pentru România”.

Cât privește certificatul Covid, Marcel Ciolacu este de părere că „trebuie o lege, nu neapărat certificat verde, predictibilă și științific să se demonstreze de ce trebuie luate măsuri”, mai mult, că cel mai îndreptățit să vorbească o asemenea lege este ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Centre mobile de vaccinare, destinate mediului rural

Manipulare pe toată linia. Cu datorii imense către firma de salubritate Brai Cata, administrația din Hunedoara bagă panică în populație

foto cu caracter ilustrativ

După ce operatorul de salubritate din Hunedoara, BRAI-CATA, a anunțat că nu mai poate ridica gunoiul oamenilor, deoarece are conturile blocate chiar de Consiliul Județean(CJ) Hunedoara, duminică, 5 decembrie, autoritățile s-au întâlnit pentru a solicita „stare de alertă” din cauza deșeurilor care vor rămâne neridicate.

În comunicatul de presă, Prefectura Hunedoara transmite, însă, doar o parte a acestei „crize”, generată, de fapt, de primăriile care au datorii imense către firma de salubritate BRAI-CATA.

Iată cum se disculpă autoritățile din Hunedoara. Se bagă panică în populație

„Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va solicita acordul Ministerului Afacerilor Interne pentru declararea stării de alertă. Imediat ce acesta va fi obținut, printr-o hotărâre a C.J.S.U. Hunedoara va fi declarată stare de alertă pentru cele 61 de localități. Precizăm că Unitățile Administrativ Teritoriale care fac parte din A.D.I. ”Sistemul integrat de gestionare a deșeurilor județul Hunedoara nu sunt responsabile de situația creată”, transmite Prefectura Hunedoara, fără a detalia care sunt soluțiile pentru a depăși această „stare de alertă”.

Ce nu spun autoritățile din Hunedoara. Iată cum s-a ajuns la neridicarea gunoiului

„Precizăm faptul că actuala situație este determinată exclusiv de către unitățile administrativ-teritoriale din Aria de Delegare BRAD/ HAȚEG/ CENTRU, care, prin maniera în care au înțeles să-și îndeplinească obligațiile de achitare a contravalorii serviciului prestat la utilizatorii fără contract, au făcut imposibilă suportarea obligațiilor contractuale de către subscrisa societate.

Acestea au refuzat achitarea facturilor emise cu titlu de contravaloare serviciu prestat la utilizatorii fără contract, în momentul în care aceste facturi au fost puse în executare, iar legalitatea emiterii lor a fost consființită inclusiv de către instanțele de judecată (prin încuviințarea executării silite și respingerea contestațiilor la executare), au declarat în mod fals unităților de trezorerie și unităților bancare că nu există disponibilități bănești pentru realizarea executării. Acest aspect a fost adus de către subscrisa societate la cunoștința autorităților competente în verificarea modului în care bugetele locale au fost utilizate, urmând ca aceste autorități să ia măsurile care se impun”, a arătat SC BRAI-CATA SRL în notificările transmise autorităților.

În realitate, BRAI-CATA nu a putut plăti redevența tocmai pentru că primăriile din aria de delegare au datorii către această companie în valoare totală de  13.986.645,27 de lei

Potrivit surselor noastre autorizate, autoritățile din Hunedoara se pregătesc să introducă în județ o companie care și-a „încercat” norocul și la Cluj.

Ziarul de Investigații va relata cum au ajuns deșeurile să capete iz politic.

Citește și: Consiliul Județean Hunedoara îi lasă pe oameni cu gunoiul la poartă

Restricțiile „îngheață” conturile retailerilor din Germania

Foto Pixabay

Restricțiile tot mai severe pe care Germania le-a introdus în încercarea de a limita răspândirea Covid îi face pe tot mai mulți germani să se reorienteze chiar înaintea sărbătorilor de iarnă, la capitolul cumpărături, perioada cea mai aglomerată din an, potrivit Reuters, care citează Asociația Națională a Retailerilor (HDE).

Astfel, HDE a spus că vânzările cu amănuntul în cazul produselor nealimentare a scăzut în medie cu 26% în ultima perioadă, comparativ cu anul prepandemic, 2019, în urma unui sondaj efectuat la aproximativ 1.600 de firme. Cei mai afectați sunt comercianții de articole de îmbrăcăminte, vânzările acestora scăzând cu 35%, potrivit aceluiași sondaj.

Numărul de vizitatori din districtele de shopping din oraşe a scăzut de asemenea cu 41% comparativ cu 2019.  Anul trecut pe vremea aceasta restaurantele şi barurile din Germania au fost închise temporar în cadrul unui lockdown parţial şi s-au impus limite reuniunilor, deşi magazinele au rămas deschise, mai arată sursa menționată.

Joi, oficialii germani au convenit să interzică accesul celor nevaccinaţi la alte magazine în afara celor „esenţiale”, cum sunt băcăniile, farmaciile şi brutăriile, şi au decis să caute modalităţi de a impune obligativitatea vaccinării.

„Introducerea de măsuri mai stricte anticoronavirus în magazine creează o perturbare dramatică a comerţului de Crăciun”, a subliniat într-un comunicat directorul executiv al HDE, Stefan Genth, citat de Reuters. Totodată, Genth a subliniat necesitatea ca guvernul să le asigure retailerilor sprijin financiar suplimentar.

„Retailerii şi-au pus speranţele în vânzările de Crăciun, dar acum mulţi dintre ei se apropie tot mai mult de buza prăpastiei, cu fiecare zi ce trece; o perspectivă dezastruoasă”, a adăugat Genth.

Potrivit estimărilor HDE, pierderile din sectorul comerţului nealimentar s-ar putea ridica la 5,5 miliarde de euro în decembrie, iar 77% dintre firme au aşteptări negative pentru următoarele săptămâni.

Angela Merkel, un ultim mesaj din calitatea de cancelar

Angela Merkel le-a transmis, sâmbătă, germanilor un ultim mesaj din calitatea de cancelar, în care îi îndemna pe aceștia să se vaccineze împotriva Covid. „Suntem la mijlocul acestui al patrulea val al pandemiei, într-o situaţie foarte gravă, care în unele părţi din ţara noastră nu poate fi numită altfel decât dramatică. Luaţi foarte în serios acest virus perfid”, a spus Angela Merkel. Aceasta a făcut un apel la solidaritatea germanilor, subliniind că vaccinul este „cheia” pentru a ieșit din criza medicală și le-a mulţumit, totodată, celor care „sunt rezonabili şi înţelegători în aceste vremuri grele” şi respectă regulile atât pentru propria protecţie, cât din grijă pentru ceilalţi.

În Germania certificatul verde devine obligatoriu la locul de muncă

Centre mobile de vaccinare, destinate mediului rural

Foto: Monitorul de Cluj
Foto: Monitorul de Cluj

În cursul zilei de azi, 5 decembrie, Arafat a făcut anunțul conform căruia vaccinul ajunge la românii din mediul rural, cu ajutorul organizării centrelor mobile de vaccinare.

Cele două ministere implicate în această nouă campanie sunt Ministerul Apărării Naţionale și Ministerul de Interne.

Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a declarat că respectivele centre sunt destinate persoanelor interesate care, până acum, nu au avut acces la vaccin.

Pentru locuitorii de la oraș sau sat, vaccinul continuă să rămână „soluţia optimă” pentru prevenirea îmbolnăvirilor grave

Într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria, Raed Arafat a afirmat că măsura a fost discutată în cadrul unei întâlniri de lucru convocate, duminică, de către premierul Nicolae Ciucă, arată Știri pe Surse.

În discursul din cadrul conferinței, Arafat a declarat că Guvernul va face apel către autorităţile locale ca prin serviciile de asistenţă comunitară să se coordoneze cu structurile medicale din teritoriu şi să reevalueze situaţia persoanelor nevaccinate.

În plus, se are în vedere o colaborare între Ministerul Apărării Naţionale și Ministerul de Interne, în scopul extinderii campaniei de vaccinare în mediul rural.

Campania de vaccinare din mediul rural este susținută de Ministerul Apărării Naţionale și Ministerul de Interne

Ministerul Apărării Naţionale sau Ministerul de Interne, sau împreună, trebuie să asigure centre mobile de vaccinare care să se deplaseze în zonele respective, unde sunt doritori. În zonele rurale vorbim, mai ales, despre unde să vaccineze oamenii care doresc să se vaccineze cu prima doză, a declarat Rael Arafat.

În cursul lunii noiembrie, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a publicat situația vaccinării în România pe localități.

Potrivit acestor date, rata de vaccinare în mediul rural este de doar 22.52%, în timp ce în mediul urban este de 38.30%, iar în marile orașe de 40.11%.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-5.3 ° C
-5.1 °
-6 °
83 %
1.5kmh
0 %
vin
-0 °
S
2 °
D
3 °
lun
3 °
mar
4 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...