1.2 C
București
duminică, 25 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 531

Fost comandant NATO: Asupra Europei ar putea avea loc atacuri nucleare

Sursă foto: Gândul.ro
Sursă foto: Gândul.ro

Europa trebuie să fie pregătită să se apere de atacuri nucleare, este avertismentul lansat de un fost comandant NATO, generalul Richard Shirreff. Fostul adjunct al comandantului suprem NATO a mai subliniat că trebuie să fim pregătiți pentru un atac cu arme chimice, poate chiar nucleare.

Forțele rusești au demonstrat „o incredibilă incompetență și o lipsă de profesionalism”, a mai spus generalul Richard Shirreff. El a adăugat că armata rusă adoptă strategii de amatori.

Moralul în rândul trupelor rusești „a ajuns la fund”, susține generalul. Chiar dacă războiul are loc doar pe teritoriul Ucrainei, Europa trebuie să fie pregătită pentru eventuale atacuri.

„Putin nu poate accepta înfrângerea și, în stilul KGB, dacă are probleme într-o parte ar putea provoca probleme mai mari în altă parte”, a explicat Richard Shirreff.

Fostul ministru de externe rus, Andrei Kozirev, a declarat că nu se va putea reveni la discuții serioase cu Rusia până ce aceasta nu va „reveni la normele internaționale”. Fostul oficial rus spune că sancțiunile împotriva Rusiei ar trebui menținute până când liderii ruși vor acționa conform normelor internaționale. Andrei Kozirev a avertizat că obiectivele Rusiei includ toată Europa de Est cu intenția de „a pune presiune, de a atacă și intimida alte țări, inclusiv membrii NATO”.

Fostul oficial spune că Occidentul și Rusia vor rămâne în relații proaste până ce „liderii ruși vor începe să respecte normele internaționale”.

Andrei Kozirev a avertizat că obiectivele Rusiei includ toată Europa de Est cu intenția de „a pune presiune, de a atacă și intimida alte țări, inclusiv membrii NATO”.

Kozirev spune că Vladimir Putin este de vină pentru ce se întâmplă cu Rusia în această perioadă și spune că dictatorul rus „nu are nicio idee despre ce se întâmplă în lume în afara biroului său de la Kremlin sau în afara buncărului său din pământ unde se ascunde de Covid și de acum, probabil, de bombe nucleare”.

Premierul Nicolae Ciucă acuză Rusia de crime de război

Podul de la Brăila a ajuns la 60% din lucrări

Sursă foto: Facebook - Sorin Grindeanu
Sursă foto: Facebook - Sorin Grindeanu

Ministrul Transporturilor susține că Podul de la Brăila a ajuns la 60% din lucrări.

În acelaşi timp, constructorii au venit cu asigurări, precizând că podul va fi funcţional până la sfârșitul anului.

Anunţul despre evoluţia lucrărilor de la podul care leagă Brăila de Tulcea a fost făcut astăzi

Într-un anunţ publicat astăzi, 18 martie, Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a declarat că încă un segment de tablier a ajuns pe şantierul Podului Suspendat de la Brăila.

Este al patrulea din cele 86 de segmente şi urmează să fie montat în capătul dinspre Jijila al podului (judeţul Tulcea).

Sorin Grindeanu spune că toţi constructorii au dat asigurări că până la sfârşitul anului se va putea circula pe pod

Încă un segment de tablier a ajuns pe şantierul Podului Suspendat de la Brăila! Este al patrulea din cele 86 de segmente şi urmeaza să fie montat în capătul dinspre Jijila al podului (judeţul Tulcea)”, a scris Grindeanu pe contul de Facebook.

El preciează că ”greutatea fiecărui segment de tablier metalic este cuprinsă între 180 de tone şi 300 de tone”.

După ce vor fi montate, toate cele 86 de tabliere ale podului vor cântari 21 de mii de tone. Lucrările au ajuns acum la un stadiu fizic de 60%. Constructorii au dat asigurări că până la sfârşitul anului se va putea circula pe pod”, mai scrie ministrul.

Sursă foto: Facebook - Sorin Grindeanu
Sursă foto: Facebook – Sorin Grindeanu

Podul peste Dunăre de la Brăila este un pod rutier suspendat. Se află în construcție între municipiul Brăila (județul Brăila) și satul Smârdan (județul Tulcea) din România.

Contractul pentru construirea podului a fost semnat la 15 ianuarie 2018, de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) ca beneficiar și asocierea Astaldi – IHI Infrastructure Systems ca antreprenor.

Trei urşi dintr-un sanctuar din Ucraina au fost transferaţi, în siguranţă, în Germania

Sursă foto: Facebook - Bear Sactuary Domazhyr
Sursă foto: Facebook - Bear Sactuary Domazhyr

Trei urși salvați dintr-un sanctuar de animale din Ucraina au fost transportaţi în Germania.

Anunţul a fost făcut de Fundaţia germană pentru bunăstarea animalelor, relatează Agerpres, conform DPA.

Animalele au fost salvate din zona de conflict şi aduse în Germania, în cursul zilei de joi, 17 martie

Într-o misiune de salvare de urgență, Bear Sanctuary Domazhyr a acceptat, iniţial, 7 urși.

Aceştia au fost evacuați de ONG-ul Save Wild Fund din White Rock Shelter. Sanctuarul este situat în regiunea Kiev, iar primul transport reprezenta o soluție temporară.

Sursă foto: Facebook – Bear Sactuary Domazhyr

Cu toate acestea, capacitatea maximă de admisie a sanctuarului nu permite echipei să ofere o soluție pe termen lung pentru toți cei 7 urși noi salvați în Ucraina.

De asemenea, alte sanctuare de urși Four Paws din Europa, în prezent, nu au spațiu pentru a primi urși.

Echipa Four Paws, împreună cu White rock Bear Shelter și Bears in Mind din Țările de Jos, au lucrat mână în mână cu două organizații germane.

Ambele sunt bine echipate pentru a avea grijă de urși.

Malvina şi cei doi pui au ajuns cu bine în noul sanctuar

Alternativa Bärenpark Worbis, condusă de Foundation for Baren care a efectuat transferul de la Domazhyr în Germania, îi va găzdui de acum înainte pe cei doi pui de urs, Popeye și Asuka.

Mai mult, Tierschutzzentrum Weidefeld, condus de Tierschutzbund, va fi casa pe termen lung a ursului negru asiatic Malvina.

Suntem foarte recunoscători că vor adăposti permanent urșii în Germania. Mulțumim tuturor celor care susțin această acțiune!”, au scris reprezentanţii pe pagina de Facebook.

Premierul Nicolae Ciucă acuză Rusia de crime de război

Premierul Nicolae Ciucă (foto captură video)

Premierul Nicolae Ciucă a condamnat vineri Rusia pentru ”crime împotriva umanității și crime de război”. Nicolae Ciucă a comparat situația din Ucraina cu cea din Siria, afirmând că actuala criză energetică globală ”nu este deloc ruptă” de războiul din Ucraina. Potrivit premierului Nicolae Ciucă, este vorba despre o agresiune inacceptabilă, soldată cu suferințe enorme, cu refugiați care au depășit 2,5 milioane de persoane (…), similare cu cele din Groznâi, Alep.

”Le regăsim azi, toate aceste grozăvii ale războiului la Mariupol, Cherson, Harkov sau Kiev, adevărate crime împotriva umanității, crime de război care caracterizează agresiunea Rusiei. La pandemie s-a adăugat criza energetică globală, deloc ruptă de războiul declanșat la 24 februarie. S-a adăugat criza refugiaților și perspectiva unei crize economice. Spre deosebire de momentul 2015, când un milion de migranți din Orientul Mijlociu a amenințat Europa, criză refugiaților ucraineni a demonstrat un comportament opus, solidar și imbatabil”, a subliniat Nicolae Ciucă.

Premierul a vorbit despre sprijinul acordat de România în gestionarea crizei refugiaților, spunând că țara noastră ”a strălucit” și a fost ”recunoscută de toți liderii lumii”.

Nicolae Ciucă a mai subliniat că în adunarea generală a ONU 141 de state au votat pentru condamnarea Rusiei, doar 5 state votând împotrivă, respectiv Rusia, Belarus, Siria, Coreea de Nord, Eritreea. Nivelul sancțiunilor asumate unanim a atins cote care arată că trebuie să plătească pentru războiul de agresiune, a mai declarat premierul.

”Și-ar fi imaginat cineva Germania ajutând militar Ucraina sau blocând Nord Stream2? Sau anunțând detașarea de furnizorul rus de gaz? Nu spunem că va fi ușor, e o acțiune unică, derulată peste noapte, extrem de rapid, o adaptare pentru a limita efectele războiului și a descuraja agresiunea Rusiei asupra Ucrainei și lumii libere. Mulțumesc încă o dată atât personalului și funcționarilor în acest efort, organizațiilor, cetățenilor români care ne ajută să facem față acestei încercări fără precedent”, a declarat Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă: „Virusul nu a fost încă eradicat”

Zelenski și poporul ucrainean, propuși pentru Premiul Nobel pentru Pace

Sursa foto: Facebook/ president.gov.ua

Volodimir Zelenski și poporul Ucrainei ar putea fi nominalizați pentru Premiul Nobel pentru Pace. Inițiativa aparține unui grup de politicieni din Europa, care au făcut un apel către Comitetul Nobel. Scrisoarea deschisă adresată reprezentanților Comitetului Nobel a fost semnată de zeci de politicieni europeni. Mai precis, 36 de politicieni din Olanda, Marea Britanie, Germania, Suedia, Estonia, Bulgaria, România și Slovacia au semnat scrisoarea, care este deschisă pentru semnare de către liderii politici din întreaga lume până pe data de 30 martie.

Laude la adresa poporului ucrainean

Comisia Nobel ar trebui să prelungească termenul limită de nominalizare pentru Premiul pentru Pace până la 31 martie, solicită politicienii europeni. Ei doresc acest lucru pentru a permite nominalizarea președintelui Zelenski și a poporului Ucrainei, nominalizarea expirând pe data de 31 ianuarie.

”Lumea este șocată de imaginile de război care vin din Ucraina. Milioane de familii trăiesc acum în frică, casele și mijloacele de trai le sunt amenințate de bombardamente și de o armată invadatoare. Suntem martori la curajul poporului ucrainean care a rezistat acestui război purtat asupra lor de către Federația Rusă.

Ucraineni și bărbați curajoși luptă pentru a păstra democrația și autoguvernarea. De la sfidarea președintelui ucrainean ales democratic, Volodimir Zelenski, până la bărbatul cu lacrimi în ochi care își ia rămas bun de la familie pentru a lupta pentru țara sa, oamenii din toată Ucraina se ridică pentru a rezista forțelor autoritarismului. Cuvintele noastre de simpatie și sprijin cu greu pot face dreptate sacrificiilor pe care le fac pentru principiile drepturilor omului și păcii”, se precizează în scrisoarea deschisă

„Asistăm la curajul poporului ucrainean, care se opun războiului purtat împotriva lor de către Federația Rusă. Ucraineni și bărbați curajoși luptă pentru democrație și autoguvernare… Oamenii din toată Ucraina se ridică pentru a rezista forțelor autoritarismului. Credem că acum este momentul să le arătăm oamenilor din Ucraina că lumea este de partea lor”, se mai arată în scrisoarea deschisă.

„Acordarea Premiului Nobel pentru Pace oamenilor curajoși ai Ucrainei și președintelui acesteia va contribui la stabilirea păcii în acest conflict teribil. O astfel de recunoaștere este de mare importanță acum.”, a declarat fostul ministru al Apărării al Olandei, Ank Beyleveld,

Cererea de încălcare a procedurii de nominalizare a laureaților este o premieră în istoria Premiului Nobel dar războiul Rusiei împotriva Ucrainei este și el un eveniment fără precedent de la al Doilea Război Mondial.

Comitetul Nobel nu a dat un răspuns la solicitarea politicienilor.

Zelenski: De la armată până la Biserică, toată lumea face tot ce poate pentru poporul ucrainean

Iohannis: România susține poziția NATO de a nu impune o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei

Sursa foto: Facebook/Klaus Iohannis

Impunerea unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei nu se poate realiza practic, deoarece NATO nu doreşte un conflict militar cu Federaţia Rusă, a declarat președintele Klaus Iohannis. România susține poziția clară a NATO, a mai precizat Klaus Iohannis.

Președintele României a mai subliniat că NATO doreşte să întreprindă tot ce se poate pentru a nu permite ca războiul să se extindă dincolo de graniţele în care se desfăşoară acum. Iohannis a mai subliniat că măsurile pe care le-a luat NATO și Uniunea Europeană sunt sancţiuni economice.

„Nu dorim să creăm premisele pentru extinderea conflictului armat din Ucraina”

„În consecinţă, impunerea unei zone în care nu se poate zbura, a unei no-fly zone, nu se poate realiza practic, fiindcă o astfel de zonă în care nu se poate zbura se poate impune doar militar şi nu dorim să creăm premisele pentru extinderea conflictului armat din Ucraina. Această poziţie este foarte clară şi România s-a raliat la această poziţie”, a declarat Klaus Iohannis, la conferinţa de presă comună cu preşedintele Estoniei, Alar Karis, de la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Estoniei a declarat de asemenea că impunerea unei astfel de zone de excludere aeriană este o „chestiune dificilă”. El a mai subliniat că, la un moment dat, va trebui instituită o astfel de zonă. Potrivit președintelui Estoniei, se discută pe această temă, dar nu există un răspuns clar deocamdată.

NATO nu sprijină această idee, dar membrii parlamentelor naţionale au dreptul să scrie scrisori, să facă astfel de declaraţii, a mai spus preşedintele Estoniei, Alar Karis. Parlamentul Estoniei a cerut instituirea unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei şi a încurajat Uniunea Europeană şi NATO să consolideze alianţa cu această ţară.

„Într-adevăr, Parlamentul nostru a adoptat o astfel de declaraţie, pentru că vrem să arătăm că ne dorim să facem mai mult decât face NATO în momentul de faţă. Această zonă de excludere aeriană este o chestiune dificilă. (Secretarul general al NATO) Jens Stoltenberg a explicat foarte clar cât de complicat este să se instituie o astfel de zonă în momentul de faţă, pentru că, în felul acesta, NATO şi Rusia vin în contact direct şi este ceva ce nu ne dorim în momentul de faţă”, a spus Karis.

Președintele Iohannis l-a primit la București pe premierul Spaniei

Zelenski: De la armată până la Biserică, toată lumea face tot ce poate pentru poporul ucrainean

Volodimir Zelenski
Volodimir Zelenski. sursa foto: observatornews.ro

Ucraina controlează zonele-cheie ale ţării pe care forţele ruse încearcă să le cucerească, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Forţele ucrainene au răspuns fiecărui atac al armatei ruse, a declarat Volodimir Zelenski, într-un mesaj video publicat pe Telegram vineri dimineață.

Volodimir Zelenski a subliniat că oraşe cum ar fi Mariupol în sud, Harkov în est şi Cernigău în nord, sunt asediate de trupele ruse, dar nu vor fi abandonate.

„De la armată până la Biserică, toată lumea face tot ce poate pentru poporul ucrainean. Vom fi liberi”, a declarat preşedintele Zelenski.

Președintele ucrainean i-a mulţumit preşedintelui american Joe Biden pentru ajutorul său „nou şi eficient”.

Volodimir Zelenski le-a promis oamenilor de afaceri că va exista mai puţină birocraţie şi vor fi acordate împrumuturi fără dobândă pe durata războiului.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că există informaţii potrivit cărora Armata Rusiei caută mercenari pentru a fi trimişi în război, declarând că „asta nu îi va ajuta”. „(…) îi avertizez pe toţi cei care vor încerca să se alăture ocupanţilor teritoriului nostru ucrainean. Aceasta va fi cea mai proastă decizie a vieţii voastre. O viaţă lungă este mai bună decât banii care vă sunt oferiţi pentru una scurtă”, a transmis el.

„Avem informaţii că Armata rusă recrutează mercenari din alte ţări, încercând să înşele cât mai mulţi tineri pentru a se înrola. Ştim că asta nu îi va ajuta. Aşa că acum îi avertizez pe toţi cei care vor încerca să se alăture ocupanţilor teritoriului nostru ucrainean. Aceasta va fi cea mai proastă decizie a vieţii voastre. O viaţă lungă este mai bună decât banii care vă sunt oferiţi pentru una scurtă”, a declarat Zelenski, într-un mesaj video postat pe Facebook.

Fiscul românesc a blocat conturile companiei ruse Aeroflot

Fiscul românesc a blocat conturile companiei ruse Aeroflot

Aeroflot
Aeroflot. Sursa foto: pagina de Facebook a Aeroflot

Conturile reprezentanței din România ale companiei Aeroflot, deținută de către guvernul Rusiei, au fost blocate de către ANAF, ca urmare a sancțiunilor impuse de către Occident patronilor ruși ai companiei.

„Se dispune blocarea fondurilor deținute de entitatea AEROFLOT — Reprezentanță, CUI 6320110, controlate indirect de persoanele fizice listate Vitaly Gennadyevich Savelyev, Igorevich Poluboyarinov și Sergey Viktorovich Chemezov, respectiv următoarele conturi bancare active deschise la banca Raiffeisen Bank — S.A.

— RO60RZBR0000060015045177;

— RO62RZBR0000060003770249;

— RO85RZBR0000060002407567”, se precizează în decizia din Monitorul Oficial, semnată de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Mirela Călugăreanu.

Aeroflot și companiile din grup au probleme mari din cauza sancțiunilor dure impuse de UE, SUA și Marea Britanie.

Compania aeriană Aeroflot a fost eliminată din sistemul global de rezervare, compania aeriană nemaifiind afișată pe „piața folosită de agenții de turism, site-uri web de călătorie și corporații din întreaga lume pentru cumpărare de bilete și servicii de rezervări de zboruri”.

Occidentul a închis spațiul aerian aeronavelor rusești iar companiile Boeing și Airbus au declarat că nu vor mai face afaceri cu clienții ruși.

Cine controlează Aeroflot

Vitaly Gennadyevich Savelyev este ministrul Transporturilor al Federației Ruse și membru al Consiliului de Administrație al Căilor Ferate Ruse. El este fostul CEO al Aeroflot. Aeroflot, sub conducerea lui Savelyev, a asigurat transportul aerian regulat de pasageri între aeroporturile ruse și aeroportul internațional Simferopol, sprijinind consolidarea peninsulei Crimeea anexată ilegal de Federația Rusă.

Mikhail Igorevich Poluboyarinov este directorul general al OJSC Aeroflot, cea mai mare companie aeriană din Federația Rusă. OJSC Aeroflot furnizează servicii guvernului rus, asigurând o sursă importantă de venituri pentru acesta. Aeroflot a operat zboruri ilegale către Crimeea ocupată.

La 24 februarie 2022, după etapele inițiale ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, Mikhail Igorevich Poluboyarinov, alături de alți 36 de oameni de afaceri, s-a întâlnit cu președintele Vladimir Putin și cu alți membri ai guvernului rus pentru a discuta impactul acțiunilor întreprinse în urmă sancțiunilor occidentale.

Sergey Viktorovich Chemezov este unul dintre apropiații președintelui Vladimir Putin. El beneficiază de legăturile sale cu președintele rus, fiind promovat în funcții de conducere în firme controlate de stat. El conduce conglomeratul Rostec, principala corporație rusă de apărare și producție industrială controlată de stat.

Joe Biden, nou atac la adresa lui Vladimir Putin: Este un „ucigaș pur”

Joe Biden, nou atac la adresa lui Vladimir Putin: Este un „ucigaș pur”

Sursa foto: Facebook/ Joe Biden

Joe Biden continuă atacurile la adresa lui Vladimir Putin. Președintele Statelor Unite a declarat că Putin este un „ucigaș pur” și un „dictator criminal”. Noile acuzații vin după ce în urmă cu o zi Joe Biden l-a numit pe liderul de la Kremlin „criminal de război”.

Noile declarații au fost făcute în timpul unui eveniment organizat la Casa Albă, cu ocazia Zilei Sf. Patrick, Joe Biden declarând că Vladimir Putin este un „dictator criminal, un ucigaș pur care duce un război imoral împotriva poporului ucrainean”.

Joe Biden a declarat miercuri că Vladimir Putin este un „criminal de război”, referindu-se la atacul declanșat de Rusia în Ucraina.

Kremlinul a reacționat miercuri în urmă declarației dure a lui Joe Biden, afirmând că este vorba de o ”.retorică inacceptabilă și de neiertat”.

Secretarul american de stat, Antony Blinken, a spus că este de aceeași părere cu președintelui Joe Biden, care l-a făcut „criminal de război” pe Vladimir Putin.

Un cetăţean american a fost ucis în Ucraina

„Personal, sunt de acord (cu declarația președintelui – n.r.). A trage cu intenție împotriva civililor este crimă de război. După distrugerile din ultimele trei săptămâni, mi-e greu să cred că rușii fac altceva”, a spus Antony Blinken.

„A ţinti în mod deliberat civili este o crimă de război. După atâtea distrugeri în ultimele trei săptămâni, îmi este greu să trag concluzia că ruşii fac altceva”, a afirmat el într-o conferinţă de presă. El a precizat totuşi că procesul juridic pentru a se ajunge la o astfel de acuzaţie oficială este în curs de desfăşurare.

Antony Blinken a anunţat că un cetăţean american a fost ucis în Ucraina pe fondul invaziei ruse în curs de desfăşurare.

„Pot să confirm că un cetăţean american a fost ucis. Nu am mai multe detalii despre aceasta”, le-a spus el reporterilor.
Secretarul de stat american a declarat că Joe Biden va da clar de înţeles preşedintelui chinez Xi Jinping că Beijingul va purta responsabilitatea pentru orice acţiuni pe care le întreprinde pentru a sprijini agresiunea Rusiei în Ucraina.

Lukașenko, mesaj clar pentru Zelenski: „Să semneze acordul cu Putin”

Cum a pierdut Putin miliarde de dolari în câteva secunde. Eugen Tomac explică

Sursa foto: Facebook/ Eugen Tomac

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, liderul PMP Eugen Tomac a precizat că ofensiva globală pentru promovarea mesajelor de la Kremlin a început după anexarea Peninsulei Crimeea prin Russia Today (RT), Sputnik și alte instrumente media.

Acesta a precizat că bugetele agențiilor media au crescut considerabil de la un an la altul.

„În 2015, bugetul Russia Today și Sputnik a fost echivalentul a 220 milioane de dolari, iar ȋn 2016, de peste 300 milioane de dolari. Pentru 2017 și 2018 nu există date clare despre sumele alocate, dar această mașină de dezinformare şi propagandă a continuat să se extindă agresiv ȋn Europa, America și alte zone ale lumii. In 2019, bugetul a crescut chiar la 440 milioane de dolari”, a scris președintele PMP.

Propaganda rusească, anulată de un jurnalist

Totodată, anul trecut, bugetul alocat mass-media de stat rusești a fost de peste 1 miliard de dolari, cu 40% mai mare decât cel alocat în 2020. Tomac e de părere că investiția „disperată a lui Putin” în media controlată de Kremlin a fost anulată de gestul jurnalistei Marina Ovsiannikova de la „Pervâi canal”.

„Practic, un jurnalist curajos a făcut un gest eroic împotriva dezinformării şi propagandei instituționalizate de stat asumându-și un risc uriaș”, a mai spus Eugen Tomac.

De asemenea, liderul PMP a mai spus că jurnalista a adus în fața lumii ceea ce toți știau și anume că Moscova răspândea informații false sau deformate, iar cetățenii ruși sunt „ținuți în captivitate” de regimul lui Putin, ce se menține doar prin forță și teroare.

„Investiția de miliarde a lui Putin a fost anulată printr-un singur gest, cu un mesaj foarte clar: aici se dezinformează, opriți războiul!”, a concluzionat Eugen Tomac.

Reamintim că Marina Ovsianikova a apărut în direct la o emisiune de știri ale televiziunii de stat Channel One, scandând „Opriți războiul.” Aceasta a fost arestată imediat după gestul făcut și judecată. Jurnalist a a primit o amendă de 30.000 de ruble, echivalentul a 200 de lire sterline.

Eugen Tomac, mesaj tranșant pentru Cristian Diaconescu: „Crede în AUR? Să-şi ia lucrurile şi să se ducă în AUR, nu este nici o tragedie”

Alfred Laurențiu: „PSD și-a atins obiectivele”

Sursa foto: Facebook - Alfred Laurențiu
Sursa foto: Facebook - Alfred Laurențiu

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, senatorul Alfred Laurențiu a anunțat că în următoarea ședință de Guvern, coaliția de guvernare PNL-PSD-UDMR va propune o soluție prin care se va asigura plafonarea prețurilor la energie și gaze naturale pentru români și firmele românești.

De asemenea, acesta a precizat că măsurile pe care Executivul le va lua vor avea un impact rezonabil asupra bugetului de stat, afirmând că toți cei care speculează prețurile vor fi supraimpozitați.

„Asta înseamnă că PSD și-a atins obiectivele pe care și le-a propus: protejarea cetățenilor și economiei, calmarea inflației provocată de prețurile din sectorul energetic. Așteptăm forma finală a proiectului de OUG, care va fi adoptată în următoarea ședință de guvern”, a scris senatorul social-democrat.

PSD sprijină populația și firmele românești

Totodată, acesta a mai precizat că printre obiectivele urgente ale PSD-ului sunt reglementările pentru oprirea creșterii prețurilor la carburanți și oprirea creșterii prețurilor la RCA.

„PSD va insista în Coaliție pentru o reglementare urgentă în aceste două sectoare”, a spus Alfred Laurențiu.

De asemenea, senatorul social-democrat a declarat că prin eliminarea cauzelor majore ale inflației ( energie, carburanți și RCA), se va stopa tendința de creștere a prețurilor la alimente.

Reamintim că ieri, 16 martie, senatorul a anunțat că ministrul PSD al Finanțelor a alocat 4 miliarde de euro firmelor românești prin Ordonanța de urgență care s-a aprobat în ședința de Guvern.

„Ordonanța de Urgență reglementează finanţarea programelor: IMM PROD – pentru industrializarea economiei, RURAL INVEST – pentru finanţarea afacerilor din mediul rural, GARANT CONSTRUCT – pentru sectorul construcţiilor și INNOVATION – pentru invenţii şi inovaţii”, a scris Alfred Laurențiu pe o rețea de socialiazare în urmă cu o zi.

De asemenea, liderul PSD Marcel Ciolacu a susținut că actuala coaliție de guvernare va discuta și o să găsească o soluție cu privire la prețul carburanților.

„Îmi menţin părerea că trebuie găsită o soluţie şi pe carburant, mai ales în actualul context când vedem că preţul petrolului totuşi a scăzut, nu a crescut”, a declarat Marcel Ciolacu.  

Totodată, acesta a mai precizat că Guvernul nu va accepta „prețuri crescute din pix, de la o oră la alta.”

„Cine își imaginează că mai poate face asta, să știe că se joacă cu focul chiar în benzinărie! Specula și lăcomia acestor șarlatani care vor să facă rapid munți de bani provocând temeri false românilor trebuie să primească o replică tranșantă și dură din partea instituțiilor statului”, a declarat Ciolacu, potrivit evz.ro.

Lukașenko, mesaj clar pentru Zelenski: „Să semneze acordul cu Putin”

Aleksandr Lukaşenko ( Captură Video)- Youtube

Președintele Aleksandr Lukaşenko a anunțat, joi, că Volodimir Zelenski trebuie să semneze acordul „absolut acceptabil” cu Vladimir Putin, pentru a evita o posibilă semnare a unui act de capitulare, informează G4media.ro.

Oficialul e de părere că liderul de la Kremlin știe exact ce face, iar Rusia nu va pierde acest război, precizând că Ucraina este nevoită să accepte cerințele Kremlinului pentru a spera la o încetare a focului.

De asemenea, Lukașenko susține că acest conflict se va încheia cu instaurarea păcii și cu garanții că Ucraina nu va face parte niciodată din NATO.

Belarus și Rusia, inamicii Occidentului de 21 de zile

Acesta a mai declarat că țările din Vest nu vor reuși să implice Belarusul în acest război, afirmând că există „suficientă inteligență” pentru a nu se implica în acest conflict ce durează de 21 de zile.

Cu toate acestea, Occidentul susține contrariul, precizând că liderul de la Kremlin încearcă să îl convingă pe președintele Belarusului să intre în războiul împotriva Ucrainei. Pe 24 februarie, mii de soldați au plecat din Belarus spre Ucraina, iar Moscova a continuat să trimită soldați în țara condusă de dictatorul Lukașenko.

Totodată, acesta a mai precizat că a avut un dialog cu liderul de la Kiev, acesta spunându-i că trebuie să negocieze cu Rusia încheierea acestui conflict.

„A fost literalmente în a treia sau a patra zi a acestui război. Şi el (Zelenski) a acceptat. Vrem ca acolo (în Ucraina) să fie pace. Dacă nu este pace acolo, într-un final nu va fi pace nici în Belarus”, a spus Lukaşenko, potrivit sursei citate.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus, joi, într-un interviu acordat postului de televiziune NBC, că negocierile cu oficialii ruși continuă, dar sunt dificile. Acesta a amintit că orice război poate fi oprit dacă taberele decid să se așeze la masa negocierilor. „În primul rând, negocierile continuă. Dar merg destul de greu”, a afirmat Zelenski.

Oficialii occidentali au afirmat că în ciuda negocierilor ce au loc, există în continuare un „decalaj foarte mare” între pozițiile oficialilor ruși și ucraineni.

Citește și articolul: Banca Mondială nu va mai ajuta Rusia şi Belarus

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
1.2 ° C
1.6 °
1 °
90 %
1.3kmh
100 %
D
1 °
lun
8 °
mar
5 °
mie
9 °
J
10 °

Ultimul articol

Service Ciclop SA: de la pierderi structurale la stabilizare operațională într-un context financiar advers

Context istoric: ani de pierderi și dezechilibre structurale Analiza evoluțiilor recente nu poate fi realizată în absența unui context istoric clar.În anii anteriori, Service Ciclop...
Sursă foto: BNR

Românii cu pensii speciale pot rămâne în activitate, însă pensia se poate reduce cu...

Guvernul a analizat, joi, în primă lectură, un proiect de lege conform căruia persoanele care beneficiază de pensii de serviciu sau pensii militare vor...

„Trenul Unirii” pleacă sâmbătă din București și ajunge la Iași

Ploieşti Sud, Mizil, Buzău, Râmnicu Sărat, Focşani, Tecuci, Bârlad, Vaslui, Bârnova, Nicolina, Iaşi. Acestea sunt stațiile în care va opri mâine „Trenul Unirii”, care va...