-0.5 C
București
sâmbătă, 24 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 517

Alexandru Rafila: Dorim să începem distribuirea comprimatelor de iodură de potasiu către populaţie

Iodura de potasiu
Iodura de potasiu. Sursa foto: observatornews.ro

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila afirmă că se dorește distribuirea de pastile cu iodură de potasiu populaţiei în cel mai scurt timp. Românii vor putea astfel să le aibă la dispoziție dacă va fi nevoie. „Lucrul ăsta nu trebuie interpretat într-un registru al panicii”, ci ca pe un gest de precauţie, a declarat Alexandru Rafila.

„E foarte posibil să nu trebuiască să le utilizăm niciodată, e chiar probabil să nu trebuiască să le utilizăm, dar pe de altă parte nici nu are rost să excluzi total o astfel de eventualitate”, a declarat Alexandru Rafila. Ministrul a mai precizat că în apropierea României se desfăşoară un conflict sângeros, care are loc  pe teritoriul unei ţări care are mai multe centrale nucleare funcţionale. El a mai explicat că cea mai bună soluție este ca pastilele de iodură de potasiu să fie distribuite deja, încât oamenii să le poată păstra la domiciliu. El a spus că în decurs de două săptămâni activitatea de distribuire a pastilelor cu iod prin intermediul medicilor de familie ar putea fi terminată.

Potrivit ministrului Sănătății, Antibiotice Iaşi a produs, în 10 zile, 30 de milioane de comprimate, care au început să fie distribuite direcțiilor județene de sănătate publică.

Cum trebuie păstrate comprimatele de iodură de potasiu

„Pentru că un astfel de incident se poate petrece oricând – se poate petrece vinerea, sâmbăta, duminică, seară – iar perioada optimă de administrare este între două şi opt ore de la producerea incidentului respectiv, sau de la momentul contaminării, pentru că incidentul poate să fie la o anumită distanţă de ţara noastră, şi atunci există o perioadă-tampon, nu ştim cât de lungă sau cât de scurtă, cred că cea mai bună soluţie este că aceste pastile să fie distribuite deja, încât oamenii să le poată păstra la domiciliu şi în cazul în care va exista o comunicare publică, o alertă în acest sens, să poată să le administreze. Şi lucrul ăsta nu trebuie interpretat într-un registru al panicii, nu trebuie niciun fel de exagerare”, a declarat Alexandru Rafila.

 Alexandru Rafila a explicat că pastilele pe bază de iodură de potasiu trebuie păstrate în spaţii uscate, lipsite de lumină şi umiditate.

Alexandru Rafila a precizat că recomandările privind administrarea de pastile cu iodură de potasiu sunt pentru copii şi adulţi de până la 40 de ani, dozajul  fiind diferit în funcţie de grupa de vârstă. El a subliniat că pastilele recomandate în caz de accident nuclear conţin o cantitate de iod de câteva zeci sau chiar sute de ori mai mare decât comprimatele pe care populaţia le foloseşte în mod uzual.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna: Anul acesta înregistrăm un număr record de incendii de pădure

Ministrul Mediului, Tanczos Barna: Anul acesta înregistrăm un număr record de incendii de pădure

Ministrul Mediului, Tanczos Barna a avertizat că anul acesta se înregistrează un record al numărului incendiilor de pădure. Este nevoie de mobilizarea personalului silvic pentru prevenirea acestora şi intervenţia rapidă, susține ministrul Mediului. Riscul producerii şi propagării incendiilor este uriaş, din cauza lipsei precipitaţiilor şi a intensificării vântului în această perioadă, a subliniat ministrul. El a mai declarat că este vorba de un fenomen de amploare şi este nevoie de o mobilizare exemplară, deoarece există riscul ca incendiile de vegetaţie să se extindă rapid.

„Toţi cei peste 7.000 de angajaţi ai Romsilva, cu atribuţii în prevenirea şi stingerea incendiilor de pădure, trebuie să patruleze pe teren în zilele următoare”, a transmis Tanczos Barna.

Ministrul Mediului, semnal de alarmă

Ministrul Mediului a solicitat intervenţia rapidă în cazul producerii acestora, în special în perioada weekendului.

„Anul acesta înregistrăm, din păcate, un record al numărului incendiilor de pădure. Toţi cei peste 7.000 de angajaţi ai Romsilva, cu atribuţii în prevenirea şi stingerea incendiilor de pădure, trebuie să patruleze pe teren în zilele următoare. Transmiteţi un mesaj de responsabilitate către toţi cetăţenii cu care sunteţi în contact.”, a transmis Tanczos Barna.

În primele trei luni ale anului, în fondul forestier de stat administrat de Romsilva s-au produs 240 de incendii, care au afectat circa 1.916 hectare. Anul trecut s-au înregistrat 56 de incendii în fondul forestier de stat, suprafaţa afectată în primele trei luni ale anului 2021 fiind de 273 de hectare.

Romsilva a luat mai multe măsuri pentru prevenirea incendiilor. Este vorba despre instituirea serviciului de permanenţă la nivelul fiecărui ocol silvic din cadrul Romsilva, actualizarea planurilor de alarmare şi mobilizare a forţelor de intervenţie în caz de incendiu, intensificarea acţiunilor de patrulare şi supraveghere a fondului forestier şi a lizierelor pădurilor, în special a zonelor cu risc de producere a incendiilor, precum şi a traseelor frecventate de turişti. Pentru prevenirea extinderii incendiilor limitrofe fondului forestier, au fost făcute lucrări de întreţinere a liniilor izolatoare, colnicele şi şanţurile de minim sanitar.

Cluj: 35 milioane euro vor fi investiți în campusul universitar

Ministrul rus Serghei Lavrov: Occidentul ne-a declarat un război total

Sursa foto: Captură Youtube

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a criticat dur Occidentul deoarece a declanșat împotriva Rusiei un război hibrid total şi a renunţat astfel inclusiv la valorile sale, cum ar fi libertatea de exprimare sau economia de piaţă.

„Astăzi ne-au declarat un adevărat război hibrid, un război total”, a declarat Serghei Lavrov în timpul unei reuniuni a Fondului de sprijin pentru diplomaţie publică în Rusia. Ministrul rus de Externe a amintit că termenul de „război total” a fost utilizat de armata nazistă în timpul celui de al Doilea Război Mondial.

Serghei Lavrov a declarat că este convins de faptul că marea majoritate a țărilor nu s-a alăturat şi nu se va alătura politicilor de sancţiuni ale Occidentului, deși asupra multora dintre ele se fac „presiuni colosale”. Potrivit ministrului rus de Externe, Rusia nu va putea fi izolată.

Serghei Lavrov a mai declarat că războiul total este menţionat de mulţi politicieni europeni când explică ce vor să facă cu Rusia şi nu-şi ascund obiectivele. Serghei Lavrov a criticat astfel dur sancţiunile occidentale împotriva Rusiei după ce această a atacat Ucraina. În opinia ministrului rus de Externe, scopurile țărilor occidentale sunt la vedere și declarate în mod public: „să distrugă, să spargă, să divizeze economia Rusiei și Rusia în ansamblul ei”.

„Observ că dezlănţuirea sancţiunilor arată cu claritate că toate aceste valori pe care ni le-au tot propovăduit colegii noştri occidentali, mă refer la libertatea de exprimare a opiniilor, economia de piaţă, inviolabilitatea proprietăţii private, prezumţia de nevinovăţie nu valorează nimic pentru ei şi atunci când Occidentul are nevoie să facă ceva concret împotriva Rusiei a renunţat la aceste valori”, a precizat ministrul rus de externe.

Rusia a devenit țara vizată de cele mai multe și sancțiuni internaționale, după invadarea Ucrainei, pe 24 februarie. Sute de companii și mari corporații occidentale au anunțat că nu vor mai face afaceri cu Rusia ori au decis să-și înceteze producția în această țară.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia a devenit o victimă a „culturii anulării” (cancel culture), „la modă în Occident”.
„Este suficient să menționăm un astfel de fenomen precum ‘cultura anulării’. Cu alte cuvinte, ostracizarea publică, boicotul și chiar tăcerea deplină, uitarea faptelor evidente, cărților, nume de personalități publice istorice și moderne, scriitori, oameni care nu se încadrează în tiparele moderne absurde, așa cum sunt ele cu adevărat”, a spus el vineri.
„Astăzi încearcă să anuleze o întreagă țară veche de o mie de ani, poporul nostru. Vorbesc despre discriminarea progresivă a tot ceea ce are legătură cu Rusia. Cu toată conviețuirea și uneori încurajarea elitelor conducătoare”, a continuat Putin.

Iohannis: „Războiul se poartă şi în continuare cu puşca şi cu tancul”

Cluj: 35 milioane euro vor fi investiți în campusul universitar

Sursî foto: Wikipedia/Universitatea Babeș-Bolyai

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va beneficia de o investiţie de 35 milioane euro pentru campusul universitar.

Investiția va fi realizată printr-un credit pentru dezvoltare pe 25 de ani acordat de Banca Europeană de Investiţii (BEI), precizează comunicatul postat de G4 Media.

Acordul a fost încheiat la finalul săptămânii trecute

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) – cea mai mare, complexă şi una din cele mai reprezentative universităţi din România, membră a Alianţei Universităţilor Europene EUTOPIA – va beneficia de o investiţie de 35 milioane euro pentru campusul universitar, investiţie ce va fi realizată printr-un credit pentru dezvoltare pe 25 de ani acordat de Banca Europeană de Investiţii (BEI) printr-un acord încheiat la finalul săptămânii trecute”, anunţă banca.

Conform comunicatului, această finanţare reprezintă cea mai mare investiţie a BEI în învăţământul superior din România şi printre primele credite pentru dezvoltare acordate unei universităţi din ţară cu sprijinul Fondului European pentru Investiţii Strategice.

Pe parcursul acestui proces, UBB primeşte consultanţă tehnică şi financiară de la European Investment Advisory Hub al BEI şi al Comisiei Europene.

De investiţia în valoare de 35 milioane euro se vor bucura aproximativ 49.000 de studenţi şi 4.000 de angajaţi

Investiţia va viza transformarea unităţilor academice şi a celor dedicate studenţilor primei universităţi româneşti (conform metarankingurilor asupra clasamentelor internaţionale).

Prin urmare, aproximativ 49.000 de studenţi şi 4.000 de angajaţi vor beneficia de unităţi academice mai performante.

De asemenea, proiectul va investi în eficienţa energetică pentru reducerea facturilor la energie şi reducerea emisiilor de carbon, urmând programul „UBB Goes Green”, mai arată sursa ciată.

Traian Băsescu, internat la spital din cauza unor probleme de sănătate

Sursă foto: Facebook

Traian Băsescu a fost internat la un spital Bruxelles din cauza unor probleme de sănătate, au declarat surse apropiate fostului președinte.

Membrii familiei Băsescu susţin că preşedintele este bine și că se afla în acest moment tot la Bruxelles, în apartamentul său.

Colaboratorii lui l-ar fi condus la spital cu suspiciunea de AVC, doar că această suspiciune a fost infirmată, iar fostul preşedinte cel mai probabil ar fi suferit un atac de panică.

Fostul președinte a mai fost internat la spitalul de urgență din Paris, unde a fost supus unei operații pe aortă.

„Eu am făcut o operație în care m-a operat un chirurg foarte tânăr care a ajuns profesor șef de secție. Mi-a înlocuit aorta. O operație pe care nu o putea face nimeni. Nu era român, dar nici francez. Acest profesor, deși foarte tânăr nu a fost cenzurat de sistemul de profesori care este la noi și care nu lasă niciun tânăr să se ridice”, a declarat Traian Băsescu, după operație.

Săptămâna trecută, Traian Băsescu a fost la Spitalul Militar pentru niște investigații iar luni a plecat la Bruxelles. Problemele de sănătate ale președintelui Băsescu au survenit la scurt timp după verdictul definitiv de colaborator al fostei Securități ca poliție politică primit miercuri.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a menținut decizia instanței de fond. Curtea Supremă a respins miercuri apelul depus de fostul președinte Traian Băsescu față de decizia Curții de Apel București.

La scurt timp după anunţarea sentinţei, Traian Băsescu a anunţat că va face apel la Curtea Europeană a Drepturilor Omului după ce Înalta Curte a menţinut decizia prin care a fost declarat colaborator al Securităţii.

„Am luat notă de decizia ICCJ pe care nu o voi comenta public, așa cum am procedat de-a lungul întregului proces.
Voi face demersurile legale la CEDO”, a scris  Traian Băsescu, pe Facebook.

Avocata lui Traian Băsescu a declarat, după sentinţa ÎCCJ, că acesta nu va pierde mandatul de europarlamentar.

Ministrul Finanțelor: România nu se va confrunta cu o criză alimentară

Ministrul Finanțelor: România nu se va confrunta cu o criză alimentară

Foto: playtech.ro
Foto: playtech.ro

România nu se va confrunta cu o criză alimentară, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor. „Asta vă spun și ca economist, și ca finanțist și ca om care a lucrat în domeniul respectiv, dar vor fi pusee pe creștere de preț” , a spus Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

El a explicat că trebuie acordat un sprijin pentru populație, pentru gospodării și pentru companii, dar mai ales pentru combustibil, pentru susținerea costurilor. Ministrul Finanțelor a precizat că vor fi adoptate măsuri pentru susținerea creșterii costului la combustibili, dar nu a oferit mai multe informații pe acest subiect.

„Nu o să dau un răspuns în momentul ăsta. Se va vedea în planul de măsuri al Guvernului. Acolo se va vedea pentru care categorii”, a declarat ministrul Finanțelor.

România este în afara oricărui risc alimentar, a declarat recent ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, care a adăugat că reuşim să ne asigurăm din producţia internă consumul şi necesarul intern.

„Toată lumea vorbeşte de foamete, de criză alimentară globală. Oameni buni, România nu este la fel ca celelalte state. Producem grâu de trei ori mai mult decât consumăm, producem porumb de patru ori mai mult decât consumăm, la alimentele de bază suntem net producători şi reuşim să ne asigurăm din producţia internă consumul şi necesarul intern, iar lucrurile acestea nu trebuie să ducă într-o altă panică”, a susţinut ministrul Agriculturii.

Iohannis: România are o situaţie bună în privinţa agriculturii

El a menţionat că sunt anumite ţări dependente de cerealele din Ucraina şi Rusia, dar România nu se află într-o astfel de situaţie.

„Sunt anumite continente sau anumite ţări de pe continente – 50 de ţări – care într-adevăr se pot trezi cu probleme din cauza dependenţei faţa de cerealele din Ucraina şi Rusia, dar România nu este în această situaţie”, a adăugat acesta.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, referitor la riscul apariţiei unei crize alimentare ca urmare a conflictului din Ucraina, că România are o situaţie bună în privinţa agriculturii. Klaus Iohannis nu crede că vor fi probleme, dar în plan mondial pot apare situaţii în care aprovizionarea nu va fi la nivelul obişnuit, fiind posibil ca sancţiunile impuse Rusiei să producă modificări ale preţurilor produselor alimentare. Preşedintele a adăugat că nu crede că România va avea probleme din acest punct de vedere.

„România are o situaţie bună în ce priveşte agricultura şi credem că nu vor fi probleme. Însă, da, este posibil ca sancţiunile pe care le-am hotărât şi de care intenţionăm să ne ţinem să producă mişcări şi la preţurile alimentelor”, a mai spus Iohannis.

Ministrul Adrian Chesnoiu: Fermierii care își incendiază terenurile vor pierde subvențiile

Sorin Grindeanu: România va cumpăra 20 de trenuri electrice

Trenuri
Sorin Grindeanu pagina de Facebook

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a semnat vineri un contract pentru achiziția a 20 de trenuri și mentenanța acestora pe o perioadă de 15 ani, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Potrivit declarației lui Sorin Grindeanu, primul tren va putea intra în circulație la sfârșitul anului 2023. Ministerul Transporturilor a cumpărat ultimele trenuri noi pentru CFR Călători în 2004-2005. Primul tren va putea intra în circulație la finalul anului 2023. Proiectul este finanțat din fonduri europene nerambursabile și din bugetul de stat.

Valoarea contractului de bază este de aproximativ 263 milioane de euro, fără TVA. Comanda inițială poate fi suplimentată cu alte 17 trenuri la care se adaugă o perioadă de mentenanță de 30 de ani, valoarea contractului putând ajunge în acest caz la aproximativ 748 milioane euro, fără TVA.

Contractul se va derula chiar dacă joi Curtea de Apel București a decis să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene după contestația chinezilor de la CRRC. Ministerul Transporturilor are posibilitatea semnării contractului, conform legislației fiind chiar obligat să facă demersul după decizia CNSC. Nu este clar ce se întâmplă dacă instanța europeană admite contestația CRRC care ar putea cere și primi despăgubiri.

Ce dotări vor avea trenurile

Fiecare tren va avea în componență 6 vagoane care vor asigura 351 locuri pe scaune. Trenurile vor putea circula cu o viteză de 160 km/h. Ele vor fi dotate cu zone pentru călătorii cu dizabilități, zone destinate distribuirii automatelor de bilete, aparate de compostat, zone de bar sau bistro, sisteme de climatizare și conexiune wi-fi.

Noile trenuri vor asigura legătura dintre București și municipiile Arad, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Suceava, Craiova, Târgu Jiu, Galați și Constanța.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară mai are în derulare o achiziție de trenuri. Este vorba despre o licitație pentru achiziția a 62 de trenuri electrice pe rute metropolitane și regionale, tot cu fonduri europene nerambursabile.

ARF a lansat o consultare de piață pentru achiziția a 12 trenuri noi cu hidrogen, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Cartofii noi românești au ajuns pe piețele din țară

Au început, deja, dezinformările în legătură cu recensământul

Sursă foto: Facebook
Sursă foto: Facebook

Recensământul a început pe 14 martie, perioada de autorecenzare on-line.

Va urma partea de recenzare față în față, pentru cei care au ales să nu folosească internetul.

România a avut, de-a lungul timpului, 13 recensăminte naționale, ultimul fiind în 2011.

E momentul totuși, să știm câți mai suntem, efectiv, ca populație. Împărțirea pe sexe, nivel de educație, populație urbană/rurală, condiții de trai.

Nimic intruziv, nimic ieșit din comun. Recensăminte au fost și vor mai fi, și nu doar la noi. Peste tot în lume.

Dar, bineînțeles, dezinformările au început, deja, să apară.

Recensământul – această nouă Satana pentru dacii verzi și liberi

Acum ceva timp, era buletinul cu cip. Prin care vor să te urmărească și să te controleze.

A urmat vaccinul anti-covid, prin care tot așa, te ”băgau în sistem”, să te controleze.

Acum, au ajuns la recensământul cel rău.

A început să circule, pe Facebook, un text la fel de abramburist, ca și restul ipotezelor de mai sus.

Astfel, aflăm că ”Recensământ înseamnă inventarierea proprietății tale private! Este un contract unde tu iți manifești acordul pentru a fi taxat pentru oxigenul ce îl consumi! Se numește contract pentru „Amprenta de CO2”! Pentru că se pregătește: „CRIZA ECOLOGICĂ”!”

Pentru că nu era de ajuns, avem și continuarea explicației: ”Formularul ROZ este dovada că ești viu, în viață!

Formularul ALBASTRU înseamnă acordul tău (consimțământ) pentru a fi taxat!

Formularul VERDE înseamnă= joc-psihologic! Este dovada că ești „PROST”( vită) și meriți să fii taxat pentru oxigenul ce-l consumi! […]Oricine, răspunde, completează/ semnează „RECENSĂMÂNTUL” iși merită soarta de sclav! Totul este despre îmbogățirea lor și sărăcirea ta!”

Haotic. Ilogic. O înlănțuire de idei adunate din diverse locuri și diverse teorii ale conspirației, puse într-un text care, multora, li se pare inteligent. Și care, da, a început să prindă la destule persoane.

Fapte, nu abrambureală

Toate datele noastre se află, deja, în multiple baze de date.

Ai buletin? Ești într-o bază de date. Card? La fel. Credit la bancă. Contract de muncă. Primești pensie. Contract la lumină, apă, internet. Cont pe Facebook. Comandă on-line. Medic de familie. Card la nu știu ce farmacie. Mașină. Copil la școală. Studii terminate. Dacă-ți dai interesul, o să afli că ești inclusiv în baza de date a magazinului de unde-ți cumperi pâine.

Dar astea nu te deranjează. Te deranjează recensământul.

Că, dom`le, vor să ne fure datele pe care deja le au în sistem. În diverse sisteme, să fim mai exacți.

Nu te obosești să citești ce scrie, cu litere mici, când semnezi un contract la bancă. Îți umpli telefonul/calculatorul de viruși, pentru că nu citești cu atenție de unde vine link-ul ăla care-ți promite câștiguri fabuloase. Îți dai numele și vârsta ca să câștigi la nu știu ce concurs fabulos.

Dar ai probleme cu recensământul.

Cu centralizarea unor date. Cu organizarea lor, pe tipologii.

Pentru că se întâmplă cine știe ce catastrofă mondială când o să afle statul că tu ai buda în curte. Sau câte camere are apartamentul tău, deja înregistrat la cadastru.

Da` nu ești tu foarte important? Buricul pământului, mânca-l-ar mama de dăștept!

Ca ultimă idee: tare-s curioasă, la recensămintele din 1966 și 1977, le-o fi trecut prin cap că Ceaușescu vrea să-i recenzeze ca să-i sărăcească?

România deschide ”bursa lemnului”, începând de azi

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Evenimentul în cadrul căruia va avea loc prima tranzacţie de lemn realizată prin sistemul bursier din România va avea loc astăzi, 25 martie.

Portivit Bursa.ro, acest eveniment este organizat de Asociaţia Forestierilor din România.

România lansează ”bursa lemnului”

În luna octombrie a anului trecut, ASFOR şi BRM anunţau că au încheiat un Memorandum de înţelegere pentru de realizarea unei platforme de piaţă bursieră pentru comercializarea lemnului şi materialului lemnos, bursa lemnului, care va fi operaţională în primul trimestru din 2022.

ASFOR şi Bursa Română de Mărfuri deschid Bursa Lemnului

Înfiinţarea Bursei Lemnului va duce comerţul cu lemn şi material lemnos la un alt nivel din toate perspectivele comerciale şi etice. Semnatarii acestui Memorandum şi-au asumat o construcţie care va simplifica şi clarifica, totodată, comerţul cu lemn şi material lemnos. Există burse ale lemnului în statele occidentale, sperăm să operaţionalizăm şi Bursa Lemnului din România în primul trimestru al anului 2022”, arătau reprezentanţii ASFOR, într-un comunicat de presă.

ASFOR reprezintă interesele de breaslă ale persoanelor juridice din domeniul exploatării şi prelucrării primare a lemnului

Conform sursei citate, asociaţia promovează comerţul liber, sigur şi transparent cu lemn şi material lemnos şi doreşte dezvoltarea pieţei dedicate vânzării şi achiziţiei de lemn şi material lemnos.

BRM este o instituţie cu experienţă şi expertiză în organizarea pieţelor de materiale. Are o structură deja constituită pentru vânzarea-cumpărarea de mărfuri şi poate construi şi opera o platformă de piaţă bursieră pentru comercializarea lemnului şi materialului lemnos.

Ministrul Adrian Chesnoiu: Fermierii care își incendiază terenurile vor pierde subvențiile

Sursa foto: Olt Alert

Fermierii care și-au incendiat miriștile în mod intenționat vor pierde subvenția pentru anul de cerere respectiv și vor fi sancționați. Este avertizarea ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

El spune că fermierii nu fac altceva decât să distrugă solul dacă provoacă incendiile de vegetație.

„Se încalcă legea. Vreau să vă fac o mărturisire. Marți am revenit de la Bruxelles, de la Consiliul de miniștri, și când ne apropiam de București eram deasupra teritoriului național și vedeam foarte mult fum. Nu înțelegeam ce se întâmplă cu această situație. Am profitat de faptul că era cerul senin, am aterizat la București și chiar asta am discutat cu domnul ministru Tanczos Barna, ministrul Mediului, pentru că cei care au astfel de practici, practic atacă biodiversitatea și încalcă normele (făcând referire la condiționalitățile pe care trebuie să le îndeplinească fermierii pentru primirea fondurilor europene a plăților directe în agricultură).”, a declarat Adrian Chesnoiu.

Sancțiuni mai aspre pentru incendierea miriștilor

Ministrul Agriculturii a avertizat că persoanele care și-au incendiat miriștile în mod intenționat își vor pierde subvenția pentru anul de cerere respectiv. Adrian Chesnoiu a anunțat și sancțiuni mai aspre pentru cei care vor încălca legea.

„Acum lucrez împreună cu Tanczos Barna la modificarea legislației în sensul înăspririi sancțiunilor care se acordă pentru că până acum era de ajuns ca fermierul să dea o declarație că a găsit miriștea incendiată sau suprafața de teren declarată la APIA incendiată, și să facă dovada că a făcut o plângere către organele de poliție pentru a fi identificat făptuitorul”, a mai afirmat Chesnoiu. Ministrul Agriculturii a mai declarat că persoana care are în proprietate o suprafață de teren pe care vrea să o lucreze și să beneficieze de fonduri europene, trebuie să o păzească.

„Dați-mi voie să nu cred că există situația în care altcineva vine să incendieze în mod răuvoitor suprafața de teren a altei persoane. Deci măsurile le avem, știm situația, am dispus verificări în acest sens împreună cu colegii de la Ministerul Mediului și lucrăm foarte aproape în identificarea unor soluții care să-i descurajeze pe cei care adoptă astfel de practici”, a mai spus ministrul Agriculturii.

Potrivit ministrului Agriculturii, incendierea suprafeței secătuiește solul de elemente nutritive pentru viitoarele culturi. El susține că fermierii au impresia că au rezolvat problema pentru că nu folosesc produse de erbicidat, dar în același timp își fac singuri rău pentru că de deoparte pierd subvenția, iar pe cealaltă parte își creează probleme pentru viitoarele culturi.

Cartofii noi românești au ajuns pe piețele din țară

Maia Sandu, despre incendierile de vegetație: ”Moldova se sufocă în fum. Această practică este criminală”

Sursă foto: Facebook/Maia Sandu
Sursă foto: Facebook/Maia Sandu

Conform unui anunț făcut de Greenpeace România, Maia Sandu îi imploră pe moldoveni să nu mai dea foc la țară din lene și obiceiuri stupide.

În același timp, Ministerul Mediului din Ucraina îi invită pe cetățenii săi să dea foc la tancuri, nu la miriști.

Noi am spus-o de nenumărate ori: nu faceți decât să ucideți viața și să poluați atmosfera cu astfel de practici”, au scris, pe contul de Facebook reprezentanții Greenpeace România.

Maia Sandu: ”Astăzi, în drum spre Glodeni și înapoi, am văzut imagini devastatoare – zeci de miriști, pajiști și păduri în flăcări”

Într-o postare publicată pe contul de Facebook, președintele Republicii Moldova a precizat că Inspectoratul General pentru Situații de Urgență informează că, doar într-o singură zi, în toată țara au fost înregistrate în jur de 500 de incendii de vegetație.

Într-un sat a ars cimitirul. În alt sat, din cauza incendiului pe care l-a provocat, a murit o bătrână. Moldova se sufocă în fum, iar această practică de-a dreptul criminală poluează mediul, produce pagube materiale și face victime”, a declarat Maia Sandu.

Președintele Republicii Moldova a ținut să adauge că toate aceste incendii, care distrug sute de hectare de terenuri și de pădure, și care amenință mai multe localități, au fost provocate de oameni

Solicit Parlamentului să introducă în regim de urgență sancțiuni mult mai dure pentru acest gen de infracțiuni și privarea de ajutor de stat a agenților economici care se fac vinovați de provocarea incendiilor de vegetație”, a adăugat președintele Rapublicii Moldova.

Maia Sandu a adăugat că fotografia care însoțește textul a fost făcută ieri seară, la intrarea în Strășeni.

În urmă cu o săptămână, ministrul Mediului din România a făcut anunţul conform căruia vor fi majorate amenzile pentru persoanele care provoacă incendii sau dau foc miriştilor.

Astfel, sancţiunile vor fi mult mai aspre, ministrul Mediului semnând proiectul ordonanţei de urgenţă.

Cartofii noi românești au ajuns pe piețele din țară

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Prima recoltă de cartofi noi românești a ajuns în piață.

Cu toate acestea, prețul este, pentru mulți românii, unul destul de exagerat.

Producătorii de cartofi din comuna Călărași, județul Dolj, au anunțat că prima recoltă este gata. Zona este una renumită  în ceea ce privește cultura cartofilor.

Prețul unui kilogram de cartofi noi este dublu față de anul trecut. Totuși, și cheltuielile de producție au fost costisitoare

Cartofii au fort transportați către mai multe piețe din România. Conform declarațiilor oferite de producători, prețul este unul mai mare față de cel de anul trecut.

Cu toate acestea, oamenii au ținut să explice faptul că există numeroase cheltuieli de producție, iar acestea au fost duble.

Conform publicației Gândul.ro, dacă românii preferă achiziționarea en-gros, vor plăti între 18 și 20 de lei pentru un kilogram de cartofi. Totuși, pe tarabe, prețul va putea ajunge chiar și la  25 lei/ per kilogram.

Producătorii au cheltuit foarte mult, mai ales pentru facturile la încălzire. Prețul a fost chiar și triplu

Mai exact, 500 de kilograme de cartofi noi au plecat vineri din solariile unuia dintre cei 150 de producători din Călărași, județul Dolj. Deși producția a fost una foarte bună, producătorul recunoaște că a fost nevoit să scoată din buzunar dublu de bani în ceea ce privește cheltuiala la încălzire, arată sursa citată.

După cum vedeți, am început cu 500 de kg din acest solar. Vor merge la București. Producția e bună. După cum se văd, sunt foarte buni. Au fost costuri foarte mari, anul acesta, duble. Chiar triple”, spune Gelu Firan, producător.

Conform precizărilor făcute de producători, producția de cartofi într-un solar care măsoară mai bine de o mie de metri pătrați este de 2 tone.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-0.5 ° C
0.1 °
-0.6 °
92 %
2.6kmh
100 %
S
-0 °
D
3 °
lun
9 °
mar
6 °
mie
9 °

Ultimul articol

Service Ciclop SA: de la pierderi structurale la stabilizare operațională într-un context financiar advers

Context istoric: ani de pierderi și dezechilibre structurale Analiza evoluțiilor recente nu poate fi realizată în absența unui context istoric clar.În anii anteriori, Service Ciclop...
Sursă foto: BNR

Românii cu pensii speciale pot rămâne în activitate, însă pensia se poate reduce cu...

Guvernul a analizat, joi, în primă lectură, un proiect de lege conform căruia persoanele care beneficiază de pensii de serviciu sau pensii militare vor...

„Trenul Unirii” pleacă sâmbătă din București și ajunge la Iași

Ploieşti Sud, Mizil, Buzău, Râmnicu Sărat, Focşani, Tecuci, Bârlad, Vaslui, Bârnova, Nicolina, Iaşi. Acestea sunt stațiile în care va opri mâine „Trenul Unirii”, care va...