Trenuri
Sorin Grindeanu pagina de Facebook

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a semnat vineri un contract pentru achiziția a 20 de trenuri și mentenanța acestora pe o perioadă de 15 ani, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Potrivit declarației lui Sorin Grindeanu, primul tren va putea intra în circulație la sfârșitul anului 2023. Ministerul Transporturilor a cumpărat ultimele trenuri noi pentru CFR Călători în 2004-2005. Primul tren va putea intra în circulație la finalul anului 2023. Proiectul este finanțat din fonduri europene nerambursabile și din bugetul de stat.

Valoarea contractului de bază este de aproximativ 263 milioane de euro, fără TVA. Comanda inițială poate fi suplimentată cu alte 17 trenuri la care se adaugă o perioadă de mentenanță de 30 de ani, valoarea contractului putând ajunge în acest caz la aproximativ 748 milioane euro, fără TVA.

Contractul se va derula chiar dacă joi Curtea de Apel București a decis să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene după contestația chinezilor de la CRRC. Ministerul Transporturilor are posibilitatea semnării contractului, conform legislației fiind chiar obligat să facă demersul după decizia CNSC. Nu este clar ce se întâmplă dacă instanța europeană admite contestația CRRC care ar putea cere și primi despăgubiri.

Ce dotări vor avea trenurile

Fiecare tren va avea în componență 6 vagoane care vor asigura 351 locuri pe scaune. Trenurile vor putea circula cu o viteză de 160 km/h. Ele vor fi dotate cu zone pentru călătorii cu dizabilități, zone destinate distribuirii automatelor de bilete, aparate de compostat, zone de bar sau bistro, sisteme de climatizare și conexiune wi-fi.

Noile trenuri vor asigura legătura dintre București și municipiile Arad, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Suceava, Craiova, Târgu Jiu, Galați și Constanța.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară mai are în derulare o achiziție de trenuri. Este vorba despre o licitație pentru achiziția a 62 de trenuri electrice pe rute metropolitane și regionale, tot cu fonduri europene nerambursabile.

ARF a lansat o consultare de piață pentru achiziția a 12 trenuri noi cu hidrogen, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Cartofii noi românești au ajuns pe piețele din țară

Articolul precedentAu început, deja, dezinformările în legătură cu recensământul
Articolul următorMinistrul Finanțelor: România nu se va confrunta cu o criză alimentară