-1.6 C
București
joi, 22 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 296

Amfetamină și cocaină găsite într-un aspirator și o cafetieră, în Covasna

Sursa: DIICOT

Un bărbat și o femeie au fost arestați ieri la Tribunalul Covasna în urma unei acțiuni pe linia traficului de droguri, derulate de polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna, împreună cu procurorii din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Covasna, împreună cu polițiști din cadrul IPJ Covasna Serviciul Rutier, Serviciul Criminalistic și Serviciul pentru Acțiuni Speciale Covasna.

Cei doi au fost prinși în flagrant delict în momentul în care introduceau cocaină și amfetamină în țară, droguri de mare risc despre care se bănuiește că proveneau din Ungaria.

Potrivit Poliției Române, activitățile premergătoare prinderii în flagrant au durat aproximativ două săptămâni. Săptămâna aceasta, bărbatul de origine maghiară, în vârstă de 46 de ani, și femeia de origine română, de 42 de ani, au fost prinși în trafic, în județul Covasna, având asupra lor stupefiantele.

Astfel, inculpații se aflau într-o autoutilitară, cu care transportau drogurile mare risc, respectiv 102 grame de cocaină și 319 de grame de amfetamină, ascunse într-o cafetieră și un aspirator, în interiorul autovehiculului.

Cei doi au fost duși la audieri, fiind acuzați de introducere în țară de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc, inițial fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore iar, ulterior au primit mandat în instanță:

Admite propunerea formulată de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Covasna, în dosarul nr. 71/D/P/2022, şi în consecinţă: Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: MÁTYÁS VILMA şi KOBELMÜLLER LÁSZLÓ, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 05 septembrie 2022 şi până la data de 04 octombrie 2022, inclusiv.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul interpretului de limbă maghiară – Hrehorovici Hujbert Margateta, în sumă de 154,54 lei, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare, cu inculpaţii prezenţi, şi de la comunicare, cu procurorul lipsă de la pronunţare”.

Gabriela Firea, despre o posibilă candidatură în 2024: „Îmi doresc să continui proiectele de la București, nici nu s-a pus problema să vizez o altă funcție”

Sursa foto: Facebook/ Gabriela Firea

Gabriela Firea, ministrul Familiei, a explicat astăzi care este parcursul pe care și l-ar dori din punct de vedere administrativ și politic, în contextul în care au tot apărut speculații vizavi de candidatura sa la alegerile din 2024.

Discuția a apărut în cadrul briefingului care a urmat după ședința de Guvern de astăzi, când ministrul Familiei a anunțat că „a fost adoptat programul social naţional pentru creşterea natalităţii”, care face „parte și din pachetul „Sprijin pentru România””.

Iar una dintre întrebări, dincolo de proiectul prezentat de Gabriela Firea, a fost și cea legată de planurile de viitor, aceasta subliniind că ceea ce și-ar dori ar fi să revină la Primăria Capitalei. Însă, a subliniat ministrul Firea, totul depinde de voința colegilor săi de partid.

Mi-aș dori să candidez din nou și să îmi continui proiectele, care, din păcate, sunt acum majoritatea dintre ele înghețate, în special cele de mare infrastructură, cele din domeniul sănătății și cele din domeniul social, iată v-am oferit astăzi doar un exemplu.

Deocamdată consider că am deja susținerea colegilor din Partidul Social Democrat, președintele Ciolacu a făcut precizări în ultima perioadă tocmai pentru că au fost tot felul de speculații cum că nu m-aş bucura de susținerea colegilor.

Pe de altă parte, deschid o paranteză, dacă colegii mei din PSD au un alt candidat, care să fie, să spunem, mai mult decât aș putea eu să ofer ca și garanție de responsabilitate în administrație, nu este cu supărare, în politică nu este cu supărare, nu am decât să accept faptul că există un candidat mai pregătit decât mine din punct de vedere administrativ, politic, al energiei, al dorinței de a face și îl voi susține. Nu înseamnă că eu trebuie să îmi impun propria candidatură.

Dacă va fi cineva mult mai pregătit propus nu ar fi nicio problemă, există loc sub soare pentru toată lumea, eu așa consider, avem unde să muncim pentru cetățeni, nu neapărat trebuie să fim într-o anumită poziție. Iată că și aici pot să fac anumite lucruri, spun că nu puține, chiar dacă nu mai sunt primar”, a arătat Gabriela Firea.


În ceea ce privește o eventuală candidatură la prezidențiale, Gabriela Firea a ținut să asigure că nu este una dintre dorințele sale, deși a punctat că „este o onoare pentru orice persoană să ajungă în situația de a se discuta despre ea ca fiind un posibil candidat la Primăria Generală, la Președinția României sau într-o altă postură publică”.

Categoric, eu îmi doresc să continui proiectele de la București, nici nu s-a pus problema din punctul meu de vedere să vizez o altă funcție, vă spun sincer, chiar sunt deranjată, dar nu mai anunț de multă vreme atunci când sunt deranjată, ca să spun așa, m-am rodat din punct de vedere al expunerii publice, când citesc anumite informații cum că eu mi-aș dori.

Nu, nu îmi doresc să candidez la alegerile prezidențiale. Eu mi-aș dori să candidez la alegerile de la Primăria Capitalei. Dar înțeleg că sunt anumite jocuri care se fac, bineînțeles întotdeauna trebuie să existe conflicte, pentru că dacă nu sunt conflicte probabil că viața politică ar fi searbădă și atunci, nu, trăim de multe ori și din urzeli. Dar nu e cazul în ceea ce mă privește.

Dacă totuși, repet, partidul pe care îl reprezint va găsi un alt candidat eu mă voi supune deciziei partidului și, fiind un om de echipă, dovedit un om de echipă, mă voi duce acolo unde echipa mea politică mă va trimite la muncă, fiindcă niciodată nu am fugit de muncă și cred că am dovedit acest lucru inclusiv în perioada în care eram foarte bolnavă, și nu exagerez când spun foarte bolnavă, și unii dintre dumneavoastră știți acest lucru”, a mai spus ministrul Familiei.

Directoratul Național de Securitate Cibernetică atrage atenția asupra unei noi tentative de fraudă online

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

O nouă tentativă de fraudă online încearcă să exploateze folosirea serviciilor de curierat în perioada reducerilor, transmite Directoratul Național de Securitate Cibernetică.

Comunicatul precizează că este vorba despre infractori cibernetici care trimit potențialelor victime un SMS în care îi anunță că au câștigat un premiu, fără să dea detalii suplimentare.

Mesajul conține un link care, odată accesat (din curiozitate sau din dorința de a beneficia de un câștig rapid) redirecționează către un site de phishing

Prin urmare, site-ul copiază elementele de identitate vizuală ale serviciului de curierat FedEx, pentru a oferi utilizatorului impresia că se află pe un canal de comunicare oficial al companiei.

Directoratul Național de Securitate Cibernetică precizează că, dacă aruncăm o privire către denumirea domeniului care găzduiește această schemă de phishing (globalpackoin[.]com) ne putem da seama instant că NU suntem pe site-ul FedEx și că ar trebui să ne oprim înainte de a furniza date sensibile.

 Sfaturi pentru protecția în fața atacatorilor online care vânează datele

  • Fiți vigilenți și analizați cu atenție informațiile primite, înainte de a furniza date online;
  • Evitați accesarea link-urilor sau atașamentelor din mesaje nesolicitate, venite din surse necunoscute;
  • Evitați furnizarea la cerere de date personale, date financiare sau date de autentificare, după accesarea unor link-uri venite prin sms, e-mail sau platforme de mesagerie. Tastați numele site-ului pe care doriți să introduceți astfel de date manual în browserul de internet, pentru siguranță;
  • Analizați cu atenție corectitudinea gramaticală și de exprimare a textului în limba română;
  • Verificați existența promoțiilor și concursurilor pe canalele oficiale ale companiilor care le organizează;
  • Nu uitați că NU puteți câștiga un premiu la un concurs la care nu v-ați înscris și nu ați participat.

Siguranța Online este o campanie de conștientizare la nivel național. Campania este derulată de DNSC, Poliția Română și ARB, alături de parteneri din zona privată precum Microsoft Romania, BIT SENTINEL, ATTACK Simulator, ANIS sau Dekeneas.

Primarul Sectorului 6: ”Mă simt ca Sisif”

Sursă foto: Facebook/Ciprian Ciucu
Sursă foto: Facebook/Ciprian Ciucu

Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 din București a abordat problema dezinformării în ceea ce privește lucrările recent finalizate.

Potrivit declarațiilor, există mai multe voci care acuză Primăria pentru furt sau plăți duble. Acuzațiile vin în contextul în care anumite lucrări, deși finalizate, necesită o serie de reparații.

Primarul Sectorului 6 din București: ”Aș vrea să o știți de la mine și să previn zvonistica și dezinformarea”

Veți observa că unele lucrări recent finalizate, vor fi refăcute. Nu, nu fură nimeni la cantități, nu e nicio șmecherie, nu plătim de două ori. Pur și simplu nu sunt mulțumit de calitatea lucrărilor, nu le receptionăm, iar constructorii le vor reface pe banii lor”, a transmis edilul.

Prezentându-și scuzele pentru un posibil ”disconfort creat”, Ciprian Ciucu a adăugat că îi este imposibil să înțeleagă cum mesajul său, repetat, adresat direct sau public, nu ajunge la unele firme cu care colaborează în urma licitațiilor publice. 

Ciprian Ciucu: ”Este inacceptabil ca, încă de la început, lucrările să prezinte astfel de defecte de execuție!”

Se pare ca e nevoie ca fiecare în parte să fie nevoit ca cel puțin odată să le refacă pe cheltuiala proprie. Nu înțeleg lipsa de preocupare a companiilor pentru calitatea lucrărilor proprii.

Asta este, îmi pare rău pentru disconfortul dumneavoastră, îmi cer scuze, dar nu recepționez asa ceva. Este inacceptabil ca, încă de la început, lucrările să prezinte astfel de defecte de execuție! Nu este prima dată când procedam așa. Mă simt ca Sisif”, a declarat edilul.

O femeie condamnată la moarte prin spânzurare a suferit un infarct. Aceasta a fost forțată să privească 16 execuții care au avut loc înaintea ei

Captură video Youtube/NCR Iran
Captură video Youtube/NCR Iran

Zahra Esmaili, o femeie din Iran, a fost condamnată la moarte prin spânzurare, precizează publicația Mirror.

Femeia a primit această pedeapsă, fiind acuzată că și-a ucis soțul abuziv, un oficial al Ministerului de Informații din Iran.

Condamnata la moarte a decedat după ce a văzut 16 execuții pe care a fost forțată să le privească

Deși femeia a murit, gardienii au executat sentința asupra cadavrului ei.

Se pare că Zahra Esmaili și cei doi copii ai săi au fost victimele a numeroase abuzuri și cruzimi venite din partea unui soț și tată abuziv. Aceasta a fost condamnată pentru că l-ar fi împușcat pe soț, în data de 16 iulie 2017.

Copiii, care pretindeau că dorm în camerele lor în momentul crimei, au fost arestați, fiind acuzați de complicitate la crimă.

Moartea Zahrei a fost confirmată de organizațiile iraniene pentru drepturile omului în luna februarie, anul trecut.

Gărzile au ”respectat legea” și i-au spânzurat cadavrul

Avocatul ei, Omid Moradi, a explicat că Zahra a suferit un atac de cord în momentele care au precedat spânzurării ei. Acesta a adăugat un detaliu înfiorător, precizând că soacra Zahrei i-a ajutat pe călăi pentru ca aceștia să spânzure cadavrul cât mai repede.

Directorul de resurse umane din Iran, Mahmood Amiry-Moghaddam, a explicat pentru The Mirror modul în care regimul folosește ideea de execuție pentru a insufla frica populației generale.

Acesta este efectul pe care îl au în vedere. Și este același efect, în fiecare caz: Respectați regulile noastre. Acest lucru vi se poate întâmpla”, a transmis directorul.

Ciolacu: ”Trebuie să găsim soluțiile pentru ca țara să depășească cu bine această iarnă”

Captură video: Facebook/Marcel Ciolacu
Captură video: Facebook/Marcel Ciolacu

Într-un text distribuit pe contul de Facebook, Marcel Ciolacu a vorbit despre reglementarea prețurilor la energie, precizând că ținta PSD rămâne neschimbată, iar această reglementare va fi aplicată pentru o perioadă de doi ani.

Marcel Ciolcau: ”Primul pas a fost făcut. Populația și IMM-urile vor fi protejate în această iarnă de scumpirile la energie”

Potrivit declarațiilor oferite de președintele PSD, social-democrații vor propune ca, în Parlament, noua ordonanță de urgență privind energia să fie completată astfel încât să poată fi susținută factura energetică la serviciii publice esențiale.

Este vorba despre transportul în comun sau alimentarea cu apă.

Trebuie să introducem în schema de sprijin și pentru instituțiile de cult”, a transmis Marcel Ciolacu.

Președintele PSD învinovățește, din nou, fosta coaliție dintre USR și PNL

Nu e timp de pierdut cu răfuieli politice mărunte, cu moțiuni și cu scandaluri! Am văzut cât ne-a costat circul de acum fix un an, dintre USR și PNL! Prioritatea noastră este acum să găsim soluțiile responsabile pentru ca țara să depășească cu bine această iarnă. Și să descurajăm specula cu energie și gaz! Asta înseamnă cu adevărat Sprijin pentru România!”, a transmis președintele PSD.

Ieri, 6 septembrie, Ciolacu a anunțat că, fără o intervenție rapidă a Guvernului, prețul anumitor servicii va exploda. În cadrul unei conferințe de presă, liderul PSD a precizat că OUG pe energie va traversa o serie de modificări.

Marcel Ciolacu a adăugat că mai multe instituții au nevoie de sprijin, iar Guvernul trebuie să intervină cât mai rapid.

Emilia Șercan a ajuns în presa centrală din Franța: ”Vânătorul de plagiatori din România devine vânat”

Foto: Facebook/Emilia Șercan
Foto: Facebook/Emilia Șercan

Jurnalista Emilia Șercan a expus că France-Presse, una dintre cele mai mari și importante agenții mondiale de presă, a publicat un articol despre operațiunea de kompromat a cărei țintă a fost după ce a scris despre plagiatul premierului Nicolae Ciucă.

”Vânătorul de plagiatori din România devine vânat”

Titlul articolului, semnat de șefa Biroului pentru Europa de Est Anne Beade și de corespondentul local Ionuț Iordăchescu, este mai mult decât sugestiv: ”Romania’s plagiarism hunter becomes the hunted” – ”Vânătorul de plagiatori din România devine vânat”.

Emilia Șercan: ”În interviul de documentare pe care l-am acordat France-Presse pentru acest articol am vorbit despre inacțiunea procurorului care ar trebui să investigheze scurgerea unei probe din cadrul Poliției Române, care a fost baza operațiunii de kompromat”

De altfel, voi continua să vorbesc public, tare și răspicat, despre strategia de mușamalizare a acestui dosar, poate chiar mai mult decât am făcut-o până acum. Modul în care se încearcă diluarea dosarului prin împrăștierea unor bucăți din el la mai multe unități de parchet – patru la număr până acum! – arată cu atât mai mult strategia de îngropare a cazului și de salvare a vinovaților”, se arată în textul distribuit pe contul de Facebook.

”Dosarul de plagiat al premierului Ciucă este un caz blocat”

La finalul lunii august, jurnalista a explicat că dosarul premierului este unul blocat din cauză că, în urmă cu cinci luni, au fost deschise două acțiuni succesive în instanță.

Prima acțiune în instanță a cerut suspendarea înregistrării sesizărilor de plagiat, iar a doua a avut ca scop anularea acestor sesizări.

Agent Green, despre desfișările masive din România: ”Tanczos Barna este mințit sau minte”

Sursă foto: Facebook/Agent Green
Sursă foto: Facebook/Agent Green

Membrii Agent Green au distribuit astăzi, 7 septembrie, un raport publicat de The New York Times care subliniază impactul defrișărilor din întreaga Europă.

Jurnaliștii de la The New York Times au expus ancheta realizată de Agent Green, EIA și EuroNatur

Păduri întregi rase de pe fața pământului în ultimii doi ani, chiar și în arii protejate precum Parcul Național Cheile Bicazului. Totul pentru niște nenorociți de peleți produși excesiv pe fondul panicii instaurate de criza fabricată de energie. Este o anchetă Agent Green, EIA și EuroNatur, publicată astăzi exclusiv de New York Times”, au transmis membrii organizației, într-un text distribuit pe contul de Facebook.

”Realitatea din teren arată că ministrul Tanczos Barna, ori este mințit, ori minte. Aceste tăieri masive s-au produs pe durata mandatului său”

Remintim că, în luna aprilie Agent Green a publicat un raport care eveidențiază tăierile ilegale de păduri din ariile protejate Natura 2000.

La acel moment, membrii organizației au explicat că tăierile ilegale de păduri din ariile protejate Natura 2000 din România s-au întețit, în ciuda riscului iminent de a ajunge la Curtea Europeană de Justiție.

Lăsând la o parte amputarea SUMAL și secretizarea datelor despre tăierile ilegale din IFN, am publicat recent acest raport care arată masacrul din ariile protejate Natura 2000 desfășurat pe mandatul de ministru al lui Tanczos Barna și al predecesorului său”, au scris membrii Agent Green, pe contul de socializare.

Conform raportului, distrugerea ultimelor păduri primare și seculare de mari dimensiuni ale Europei din România continuă nestingherită.

Ponta: ”Avem doar două drepturi: să plătim și să facem ciocul mic”!

Foto: Facebook - Victor Ponta
Foto: Facebook - Victor Ponta

Victor Ponta a vorbit despre campania de boicotare a plății facturilor la energie care a avut loc în Marea Britanie.

Fostul premier acuză că, din momentul de față, românii vor fi nevoiți să plătească facturile enorme stabilite de clasa politică.

Protestatarii din Marea Britanie au lansat o petiţie care cere boicotarea plăţii facturilor pentru energie

Declarațiile liderului PRO România vin în contextul în care o petiţie de boicotare a plăţii facturilor de energie a căpătat amploare în Marea Britanie. Potrivit CNBC, Regatul Unit continuă să se confrunte cu o criză tot mai gravă a costului vieţii.

Până ieri, 6 septembrie, mişcarea Don’t Pay a adunat peste 170.000 de semnatari. Persoanele care au organizat campania au explicat că intenționează să adune nu mai puțin de 1 milion de semnături.

Prin urmare, se impune ca Primierul Marii Britanii, Liz Truss, să anunţe noi măsuri de ajutor energetic.

Victor Ponta: ”La noi, dacă critici sau protestezi – e clar că ești “manipulat sau plătit de Putin”!”

Ați înțeles? Nu sunt “iresponsabili” cei care, din prostie și incompetență, au făcut costul energiei și toate prețurile pur și simplu insuportabile. Sunt “iresponsabili” cei care se satură și se revoltă! Iar la noi, în “coloniile din Est”, dacă critici sau protestezi – e clar că ești “manipulat sau plătit de Putin”! Așa că mai avem doar două “drepturi”: să plătim și să facem “ciocul mic”!”, a scris fostul premier pe contul de Facebook.

Ciucă: ”Nu cred că cetățenii trebuie să își facă griji cu privire la costurile energiei”

Foto: Facebook/Nicolae Ciucă
Foto: Facebook/Nicolae Ciucă

În cadrul unei conferințe de presă, Nicolae Ciucă a venit cu asigurări în ceea ce privește prețurile energiei, precizând că noul pachet de măsuri, adoptat de Guvern, asigură toți românii că nu vor avea probleme cu facturile la energie și gaze.

Premierul a explicat că Guvernul va lua noi măsuri pentru a nu afecta nivelul de trai al populației.

De asemenea, Nicolae Ciucă a adăugat că, nu mai târziu de sfârșitul săptămânii viitoare, intenționează să asiste la o întâlnire a a comitetului de iarnă pentru a analiza, în detaliu, toate elementele și întreaga interconectare a factorilor din domeniul energetic.

Premierul insistă ca populația să nu își facă griji în ceea ce privește prețurile energiei

Am reușit să echilibrăm pachetul de măsuri pentru a putea să menținem un preț suportabil pentru utilizatorul casnic și industria alimentară. Cetățenii vulnerabili vor meține același cost la plata energiei și a gazelor. Asigurarea este cât se poate de clară! Nu cred că cetățenii trebuie să își facă griji cu privire la costurile energiei.

În funcție de problemele care vor apărea în urma publicării OUG, dar și ca urmare a reglementărilor la nivel european, vom completa această Ordonanță de Urgență”, a spus Nicolae Ciucă, potrivit Știri pe Surse.

Ieri, 6 septembrie, Marcel Ciolacu a anunțat că toate schimbările, printre care și OUG pe energie, vor fi votate, cât de curând, în Parlament

În același contaxt, Marcel Ciolacu a precizat că OUG pe energie va traversa o serie de modificări.

De asemenea, președintele PSD este de părere că mai multe instituții au nevoie de sprijin, iar Guvernul trebuie să intervină cât mai rapid.

Bărbat din Caraş-Severin, arestat pentru trafic de droguri: timp de trei ani și-a aprovizionat clienții cu cannabis din Spania

Sursa: news.un.org

Un bărbat din județul Caraș-Severin a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru trafic de droguri de risc, ocazie cu care anchetatorii i-au stricat „afacerea” pe care ar fi derulat-o încă din anul 2019.

Încă de luni, inculpatul fusese reținut pentru 24 de ore de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraș-Severin au dispus, în urma unor activități judiciare fiind efectuate împreună cu SCCO Caraș-Severin, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Caraş-Severin și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin.

Procurorii aveau informații că bărbatul era stabilit în Spania, context în care, în urmă cu 3 ani, a început să distribuie din această țară droguri de risc, respectiv cannabis, consumatorilor de pe raza judeţului Caraş-Severin.

În vederea realizării activității infracționale, inculpatul achiziționa drogurile de pe teritoriul Spaniei și le introducea în țară folosind firme de transport persoane şi colete ulterior acestea fiind distribuite en-gros către consumatori”, detaliază DIICOT.

De aici, organele de cercetare penală au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Reșița, fiind identificate și ridicate peste 1,2 kilograme de cannabis și un cântar electronic. Ulterior, bărbatul a fost dus la audieri, după care a fost reținut și a fost sesizat Tribunalul Caraș-Severin pentru o măsură preventivă, solicitare încuviințată:

Admite propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraş-Severin, privind arestarea preventivă a inculpatului NEDA ION-CAIUS, în dosarul nr. 119-D/P/2019.

Dispune arestarea preventivă a inculpatului: NEDA ION-CAIUS, pe o durată de 30 zile, de la data de 06 septembrie 2022, până la data de 05 octombrie 2022, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă corespunzător.

Respinge cererea formulată de inculpat, prin apărătorul lui, privind luarea faţă de acesta a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare cu inculpatul şi procurorul”.

Reprezentanții Companiei Naționale Aeroporturi București susțin că Blue Air nu a anunțat nimic înainte de a suspenda cursele

Sursa foto: Wikipedia

Purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale Aeroporturi București, Valentin Iordache, susține că nu s-a știut în prealabil despre decizia Blue Air de a suspenda toate zborurile până pe 12 septembrie.

Ieri, Blue Air a comunicat că din cauza unei situații „neprevăzute”, constând în poprirea tuturor conturilor de către Ministerul Mediului, se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, astfel că toate zborurile programate pentru plecare de pe aeroporturile din România sunt sistate.

Decizia a fost cumva surprinzătoare pentru că am aflat-o în timp ce pasagerii erau, o mare parte dintre ei, deja la îmbarcare. Cursele au fost, unele dintre ele, amânate până când am primit informația cu privire la anularea acestora. (…)

Noi a trebuit să ne facem datoria, așa cum de altfel și agentul de handling care deservește compania și-a făcut datoria, de a avea grijă de pasageri, de a le oferi apă, alimente și de a-i prelua și aduce înapoi să își ia bagajele de cală și a reveni în terminalul de plecări”, a precizat purtătorul de cuvânt aseară, la B1 TV.

Aceasta în condițiile în care erau pasageri care făcuseră deja formalitățile de îmbarcare, aspect confirmat și de Iordache, care a arătat că este vorba despre „peste 1.000 de pasageri care au efectuat toate formalitățile premergătoare”. Dintre aceștia, mare parte au reușit cumva să găsească alte soluții pentru a ajunge la destinații sau pentru a găsi un loc de cazare, a mai susținut purtătorul de cuvânt al CN Aeroporturi București.

Mai erau câteva sute de pasageri care au fost nevoiți să revină în terminal după ce în cursul după-amiezii fuseseră pregătiți pentru îmbarcare, în sala de îmbarcare a aeroportului. (…) poate 300, poate 400, care încă erau în dialog cu reprezentanții companiei aeriene și cu agentul de handling, încercând să găsească o soluție pentru a ajunge la destinație.

Alții și-au cumpărat bilete la alte companii aeriene, pentru că aveau situații deosebite, sau au revenit acasă – o bună parte dintre bucureșteni, sau m-au întrebat unde găsesc un hotel în zona aeroportului astfel încât să mai aștepte până mâine, pentru că la momentul acela nu se știa că aceste curse sunt anulate până luni”, a spus Valentin Iordache pentru sursa citată.

Între timp, Guvernul a venit cu un comunicat, în care arată că a fost convocată o „celulă de criză pentru a urgenta rezolvarea situației cetățenilor români afectați de suspendarea zborurilor companiei Blue Air” și că există un număr de telefon la care aceștia pot solicita ajutor:

Premierul a dispus ca prioritară să fie aducerea în țară a cetățenilor aflați pe aeroporturi din afara granițelor. Românii își pot anunța prezența și pot solicita sprijin la secțiile consulare de la ambasadele României în străinătate și la numărul de telefon +𝟒𝟎𝟕𝟓𝟏 𝟎𝟖𝟒 𝟓𝟑𝟕, activat în această seară.

După centralizarea datelor, aeronavele Tarom vor fi pregătite să efectueze zborurile necesare aducerii în țară a românilor aflați peste graniță”.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-1.6 ° C
-1.1 °
-2.2 °
90 %
4.6kmh
20 %
J
3 °
vin
2 °
S
4 °
D
5 °
lun
7 °

Ultimul articol

Un primar din Covasna vrea un referendum pentru stabilirea valorii impozitelor

Luni, peste 100 de persoane au protestat în fața Primăriei Sfântu Gheorghe, județul Covasna, față de majorarea taxelor și impozitelor locale. Așa că primarul a...

Un nou sondaj, la început de an; cum ar vota românii la parlamentare

Dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminică, românii ar vota masiv AUR, formațiune care se menține în topul preferințelor. Acestea sunt datele prezentate recent de...

Un bărbat din Bacău a fost înștiințat că a murit: „Dacă mă vedeți pe...

Un bărbat din județul Bacău a avut surpriza vieții sale anul acesta, când a aflat că este… mort. Băcăuanul a primit un document din partea...