Marile companii, care își pot permite să angajeze armate de avocați și de experți fiscali, s-au specializat în a-și eluda obligațiile fiscale către statul român în interiorul legii. Codul fiscal nu este matematică, este o înșiruire de prevederi normative prin care unii mai deștepți știu să se strecoare, sub denumirea de optimizare fiscală.

În legătură cu practicile vizând exportarea profiturilor în țările de origine de către companiile și băncile străine care operează în România, prin metode precum prețurile de transfer, unii analiști economici autohtoni au tras de mai mulți ani un semnal de alarmă, dar Fiscul nu s-a dovedit capabil să ia măsuri pentru stoparea acestor obiceiuri.

Cel mai recent și grăitor exemplu este OMV Petrom care, în ciuda ultimelor directive emise de Comisia Europeană vizând plata unui impozit pe profit de minim 15% în țara în care compania își are sediul, a găsit mijloace legale pentru a nu-și îndeplini obligațiile către statul român.

Iar guvernul de la București a plecat cu jalba-n proțap la Bruxelles, să decidă Comisia Europeană de partea cui este dreptatea, ca semn al incapacității și impotenței statului român de a-și impune interesele în fața marilor companii.

Trebuie precizat că decizia dacă OMV Petrom să își plătească impozitul pe profit în România sau Austria o va lua comisarul european pentru Buget și administrație, AUSTRIACUL Johannes Hahn.

Teoretic, România are în mod oficial un impozit pe profit de 16%, peste cota de 15% impusă de Comisia Europeană, dar această cotă este doar pe hârtie, multe din marile companii plătind mult mai puțin, ca urmare a lipsei de autoritate a Statului pentru punerea în practică a normelor legale.  

Taxa de solidaritate mai așteaptă

Prin urmare, o anumită parte a eșicherului politic a promovat în societatea românească ideea unei taxe de solidaritate pe care marile companii ar trebui să o plătească – un procent din cifra de afaceri, iar nu din profit, pe care îl pot manipula după bunul plac – pentru a sprijini Guvernul să ajute clasele defavorizate, în contextul crizelor multiple apărute în ultimii ani.

Taxa de solidaritate, aplicată pe cifra de afaceri a companiilor, a fost însă aprig contestată de deținătorii de capital, care au foat puternic susținuți de partidele de dreapta și de președintele Klaus Iohannis.

”Este o opinie pe care am exprimat-o în repetate rânduri, pentru că au mai fost încercări de modificare în acest domeniu. Sunt pentru păstrarea cotei unice și împotriva taxei de solidaritate. Taxa de solidaritate nu mi se are corectă ca principiu. Iar cota unică nu este neapărat cel mai bun sau cel mai modern mod de a impozita, dar pentru un sistem care încă nu este digitalizat, ca al nostru, are certe avantaje practice. Până când nu există o digitalizare funcțională, nu cred că în România nu se poate introduce o altfel de cotă. Nu este o chestiune de principiu care nu poate fi niciodată schimbat, este o chestiune de aplicabilitate și oportunitate. Acum nu văd altă soluție pentru România. După ce finalizăm digitalizarea, peste câțiva ani, evident că discuția se poate relua”, a declarat Klaus Iohannis în vara anului trecut, potrivit economedia.ro.

România, un alt paradis fiscal

România se confruntă cu un deficit bugetar structural, mai exact veniturile aduse la bugetul de stat sunt în mod constant, de ani de zile, mai mici decât cheltuielile publice.

Situația conjucturală din ultimii ani, pandemia, războiul, deprecierea contextului internațional, au făcut ca deficitul bugetar să explodeze și să sară cu mult peste limita de 3% din PIB impusă de normele europene.

Țara noastră se confruntă cu un deficit bugetar excesiv, guvernanții luându-și angajamentul către Comisia Europeană să adopte o politică pe termen lung vizând consolidarea bugetară, adică readucerea ecartului dintre cheltuieli și venituri sub plafonul de 3%.

Angajamentul Guvernului pune pe hârtie o scădere a deficitului bugetar la 4,4% din PIB în 2023, de la aproximativ 6,2% în 2022, pentru ca în 2024 dezechilibrul să revină sub plafonul de 3% impus de Comisia Europeană.

Iar reducerea deficitului bugetar se poate face pe trei căi: scăderea cheltuielilor publice, creșterea veniturilor bugetare ori ambele concomitent.

Trebuie precizat însă că nivelul veniturilor bugetare, raportat la PIB, este foarte mic în România, cel mai mic din UE, cu excepția Irlandei, care este paradis fiscal și cu mai mult de zece procente sub media europeană.

Veniturile guvernamentale, exprimate ca procent din PIB, au fluctuat în UE, de la 46 % în 2000 la 44 % în 2004 și 45 % în 2010. Raportul revenit la nivelul inițial de 46 % în 2015 și a ajuns la 47 % în 2021, arată Eurostat, serviciul statistic al Comisiei Europene.

În 2021, cele mai mari rate dintre statele membre au fost observate în Danemarca (53,3 %), Franța (52,8 %), Finlanda (52,4 %), precum și Austria și Suedia (ambele 50,0 %).

La polul opus, cele mai scăzute cote ale veniturilor guvernamentale în PIB s-au înregistrat în Irlanda (23,0 % ), România (32,8 %), Malta (37,5 %), Letonia (37,6 %) și Lituania (37,7 %).

O mare parte din veniturile guvernamentale provin din impozite și contribuții sociale, care au reprezentat 88 % din veniturile guvernamentale totale în UE în 2020.

Veniturile din impozite și contribuții sociale ca pondere din PIB, care reflectă povara fiscală a unei țări, au crescut ușor, de la începutul mileniului, de la 40 % în 2002 la 41 % în 2020.

Dintre statele membre, cele mai mari rate impozit/PIB în 2020 au fost observate în Danemarca (47,4 % din PIB), Franța (47,3 %) și Belgia (45,4 %), iar cele mai mici în Irlanda (20,7 %), România ( 27,0 %), Malta (30,3 %) și Bulgaria (30,4 %).

Avertismentul Consiliului Fiscal

Într-o analiză publicată în 2022, Consiliul Fiscal arată: ” Este de notorietate nivelul foarte jos al veniturilor fiscale (inclusiv contribuții de asigurări) în România, de cca. 26% din PIB în anii recenți, față de o medie de 35-36% în țările învecinate (intrate în UE începând cu anul 2004) și de peste 40% media în UE. Această situație reprezintă nu numai o vulnerabilitate majoră a bugetului public, ci și reduce serios din posibilitatea de a furniza societății, în cantitate și calitate adecvată, la standarde europene, bunuri publice de bază: sănătate, educație, infrastructură, etc. (…).”

Același document avertizează că ”nu procedura de deficit excesiv este prima rațiune pentru care este necesară corecția dezechilibrului bugetar, ci situația economiei în sine, care face nesustenabilă traiectoria datoriei publice dacă nu va avea loc o corecție, fie și graduală, având în vedere amploarea șocurilor adverse.

În România se poate obține un spor considerabil de venituri fiscale/bugetare printr-o colectare mai bună și prin reducerea noianului de excepții și portițe de optimizare în regimul fiscal, care îl fac profund inechitabil. Este de salutat că voci cu greutate din mediul de afaceri, din lumea academică, susțin nevoia de creștere substanțială a veniturilor fiscale.”.

”Fiscul face ce poate”

Doar că Guvernul pare decis să crească veniturile fiscale împovărând exclusiv clasele sărace și de mijloc, salariații, precum și întreprinderile mici și mijlocii, în timp ce de profiturile marilor corporații nu dorește sau nu poate să se atingă.

”Statul român de fapt nu există. El pur și simplu nu are voie să facă ceva în legătură cu optimizările fiscale ale companiilor străine. România este o colonie care nu are voie să se atingă de multinaționale. Nici nu are dreptul să își propună așa ceva, astea sunt povești.

Iar faptul că Fiscul se îndreaptă prioritar către persoanele fizice este tocmai expresia a ceea ce spun eu: ANAF-ul nu are voie să se atingă de companii. Echilibrarea financiară a Statului urmărind doar persoanele fizice este exclusă, dar fac și ei ce pot: se îndreaptă către persoanele fizice, pentru că de cele juridice străine nu au dreptul să se atingă.

Dar asta se vede de 20 și ceva de ani. Îmi puteți spune vreo companie străină care nu și-a respectat obligațiile în România și care a fost ‘atacată’ de ANAF? Nu au dreptul să se atingă de ele.”, a declarat analistul economic Ilie Șerbănescu, în exclusivitate pentru Ziarul de Investigații.

”Statul român este deja în faliment”

”România are cele mai mici venituri la buget din UE (exceptînd Irlanda – n.r.) și din cauza faptului că are cele mai mici impozite. Multinaționalele evită plata impozitului pe profit, dar alte categorii de taxe și impozite le plătesc, nu se complică să încalce legea.

Își plătesc TVA-ul, contribuțiile, dar ăsta e nivelul de fiscalizare.

Ele doar își manevrează actele contabile de o asemenea manieră astfel încât să reiasă că nu obțin profit – se cheamă optimizare fiscală. Și atunci impozitul se aplică la profitul declarat, nu la cel real realizat. Această impozitare valorează după părerea mea cam 10-15% din ceea ce ar fi impozitarea profiturilor reale.

Cineva care să intre peste ele și să vadă cum s-au făcut optimizările cu care trag în piept statul român nu există, pentru că ANAF-ul nu are voie.

Faptul că s-a stabilit de la OECD și Comisia Europeană să existe începând de anul acesta o impozitare a multinaționalelor de cel puțin 15% din profit nu are nicio semnificație în România. La noi impozitul pe profit e deja de 16%, dar e degaba, dacă nu se aplică pe profitul real.

În lipsa unor venituri mai mari și a cursei îndatorării, statul român va da faliment în momentul în care agențiile internaționale de rating vor considera că nu mai poate să își plătească datoriile.

A te împrumuta pe 30 de ani cu dobândă mai mare de 8%, ceea ce au făcut Finanțele la începutul acestui an, înseamnă că statul român este deja în faliment.

ANAF-ul nu are nicio legătură, nu poate face nimic în chestiunea asta, trebuie să se schimbe statutul țării. Cât timp suntem o colonie, vom da faliment când vor dori cei de afară.”, a spus în concluzie Ilie Șerbănescu.

Nevoia de reformă fiscală

În bugetul pentru 2023, sumele din impozitul pe venituri și salarii – 7% din total venituri – sunt prevăzute a fi mai mari decât sumele provenite din impozitul pe profit – 6,1%. Structura veniturilor la buget arată că Finanțele se bazează pe sumele provenite din partea de contribuții asigurări sociale, 30,1% din total venituri și TVA, care are prevazut un 21% din total.

Fondurile europene sunt doar a treia sursă prevăzută a alimenta veniturile bugetare -13,2%-, procentul fiind aprig contestat de analiștii economici, care acuză că Guvernul a fost mult prea optimist la acest capitol.

Tot mai multe voci din domeniu acuză că amânarea reformei sectorului fiscal va duce România în colpas, iar dezechilibrele macroeconomice se află la sfârșitul unui ciclu, dincolo de care nu mai pot fi sustenabile și care este urmat de corecții drastice – măsuri de austeritate.

Sistem fiscal-bugetar este inechitabil și dezechilibrat,  România nu își fiscalizează corect economia, supra-taxând munca și sub-impozitând capitalul.

Cota unică a impozitului pe profit nu mai este de multă vreme de 16% pentru toată lumea, existând numeroase facilități și cote reduse pentru mai multe categorii de agenți economici.

Trebuie arătat și că Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR conține reforme drastice în privința fiscalității, care impun renunțarea la facilități fiscale pentru toate categoriile de contribuabili, Comisia Europeană arătându-se preocupată de nivelul foarte redus al veniturilor fiscale din țara noastră.

Săracii, cei mai taxați

Povara fiscală din România se bazează pe taxarea nemiloasă a celor săraci/cu venituri mici prin ponderea mare în totalul veniturilor bugetare a impozitelor indirecte, în fapt taxe unitare pe consum (tva, accize, etc.), precum și pe taxarea dură a muncii și a afacerilor în comparație cu marile corporații care practică optimizarea fiscală, dar și cu persoanele fizice deținătoare de averi mari ascunse prin paradisuri fiscale.

România are cea mai ridicată rată de fiscalitate la nivelul salariului minim din Uniunea Europeană. Deși depășește media salariului minim brut din regiune, nivelul foarte mare al taxării muncii face ca salariatul român să rămână cu mai puțini bani în mână, în comparație cu cei din țările vecine.

Faptul că unui salariat ce câștigă salariul brut minim pe economie Statul îi ia aproape jumătate din bani îl face pe acesta să trăiască la limita excluziunii sociale.

”Transferul” contribuțiilor de la angajator către angajat a fost o modificare de cod fiscal prin care s-au eliminat contribuțiile capitalului la fondul public de pensii și la fondul public de asigurări de sănătate, acestea revenind în sarcina salariatului, care a ajuns astfel să plătească cele mai mari contribuții din UE.

În condițiile în care o treime dintre români practic supraviețuiesc cu salariul minim, nu este de mirare că  suntem ultimii din UE în privința puterii de cumpărare, fiind depășiți și de bulgari.

Astfel, venitul disponibil median, calculat în standardul puterii de cumpărare – PPS, a fost în România în 2021 de 8.703 PPS, în comparație cu Bulgaria – 9.375 PPS, Grecia – 9.917 PPS și Ungaria – 9.982 PPS, potrivit datelor publicate de Eurostat, în condițiile în care un PPS poate cumpăra aceeași cantitate de bunuri și servicii în fiecare țară.

ANAF pune tunurile pe români

În aceste condiții, Agenția Națională de Administrare Fiscală – ANAF pune tunurile tot pe românii de rând. Pentru ANAF, care fiecare cetățean este considerat evazionist, până nu dovedește contrariul.

Fiscul a renunțat la intențiile declarate de a urmări un număr de câteva sute de persoane fizice cu averi foarte mari, schimbând tactica prin intenția declarată de a lărgi baza de impozitare: să fie taxați cât mai mult un număr cât mai  mare de cetățeni obișnuiți.

Nu întâmplător 2022 a adus o serie de acte normative care înăspresc fiscalitatea asupra mai multor categorii de venituri ale persoanelor fizice supuse impozitării: taxarea contractelor part-time, impozitarea bacșișului, majorarea cotei de impozitare a dividendelor, impozitarea la valoarea totală a veniturilor din chirii, impozitarea veniturilor din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal (se elimină plafonul neimpozabil), impozitarea veniturilor din depozitele bancare.

Iar ultimul proiect de lege pus în dezbatere publică de ANAF este doar un alt exemplu în acest sens, în condițiile în care urmărește să verifice cheltuielile făcute nu doar de persoanele vizate, ci și de membrii familiei contribuabilului.

”Taxa pe stilul de viaţă”

Fiscul dorește să aibă un control mai bun asupra veniturilor din activități independente eventual nedeclarate ale persoanelor fizice, astfel că a inventat ”taxa pe stilul de viaţă”.

Practic, toate tranzacțiile derulate de persoanele fizice vor fi folosite pentru a face estimări privind stilul de viață, pentru a se stabili dacă există eventuale neconcordanțe cu nivelul veniturilor.

Datele adunate de la terți cu privire la comerțul electronic și alte venituri obținute prin platformele online (cum ar fi marketplace-urile) vor fi folosite pentru a verifica dacă persoanele fizice și-au îndeplinit obligația de înregistrare fiscală.

Autoritățile vor putea să analizeze punctual istoricul tranzacțiilor unei persoane anume. Deși nu se face o referire directă, cei de la ANAF par să vorbească despre anumite raportări ce urmează să fie implementate în perioada următoare, scrie avocatnet.ro.

Din documentul publicat de ANAF reiese că urmează să vedem ”dezvoltarea cadrului legal și procedural privind stabilirea venitului impozabil pe baza metodelor indirecte de stabilire a veniturilor, inclusiv pe baza indicatorilor stilului de viață”. În acest sens, personalul care face verificările va avea o formare profesională specială.

Toate informațiile financiare colectate de la terți – companii de carduri, registre auto, registre imobiliare, TRANSMITEREA TELEFONICĂ A SESIZĂRILOR DE EVAZIUNE FISCALĂ, CU GARANTAREA ANONIMITĂȚII PENTRU CEI CARE LE FAC, alături de cele care deja ajung la ANAF, vor fi folosite pentru a căpăta o imagine de ansamblu asupra tranzacțiilor derulate într-un an de o persoană și a identifica riscurile fiscale:

”Valorificarea datelor privind soldurile conturilor bancare interne, soldurile conturilor din străinătate, volumul de tranzacții efectuate cu cardul de credit, achizițiile de acțiuni, imobiliare, autoturisme și tranzacțiile cu monedă electronică pentru a crea o imagine completă a volumului de tranzacții într-un anumit an și a identificării riscurilor de neconformare.”, precizează proiectul de lege al Fiscului, care pare disperat să stoarcă tot ce se poate stoarce de pe spinarea persoanelor fizice.