Corneliu Mugurel Cozmanciuc

Corneliu Mugurel Cozmanciuc, președinte al PNL Neamț și deputat, a intrat în rândul inculpaților care află cu surprindere că au fost trimiși în judecată. Ieri, Direcția Națională Anticorupție a comunicat că politicianul va răspunde în fața judecătorilor de la Curtea Supremă pentru pentru trafic de influență, faptele fiind comise imediat după ce PNL a preluat guvernarea.

Potrivit DNA, între 4 și 27 noiembrie 2019, Cozmanciuc „ar fi pretins de la inculpatul Marcoci Vlad suma de 500.000 de lei, lăsând să se creadă că va interveni pe lângă ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor din acea perioadă pentru ca acesta să numească în funcția de director general al Administrației Naționale „Apele Române” (A.N.A.R.) o persoană apropiată de omul de afaceri.
Banii urmau să fie remiși în două tranșe, iar cel care trebuia să asigure plata era omul de afaceri. Numirea respectivă nu s-a mai produs, deoarece, în data de 21 ianuarie 2020, în funcția de director general al A.N.A.R. a fost numită o altă persoană
”.

La câteva ore, Cozmanciuc a ținut să precizeze că nu avea habar despre acuzații, cu atât mai puțin despre faptă, pe care evident că nu a comis-o.

Am luat la cunoștință CU SURPRINDERE, din comunicatul de presă, că procurorii DNA – Serviciul teritorial Bacău – au dispus trimiterea mea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Nu am săvârșit nicio infracțiune. Sunt NEVINOVAT.
Nu comentez mai multe, dar vreau să reamintesc că ”această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”. Mai înțeleg că abia de acum primesc șansa reală de a mă apăra
”, a explicat liberalul, fără a explica de fapt unde e greșeala procurorilor.

Articolul precedentTomac s-a supărat pe Timmermans, după ce acesta a opinat că „nu există viitor în cărbune”
Articolul următorPiedone vs. Nicușor: nemulțumirea se transformă în război