România a devenit oficial stat membru al Uniunii Europene în data de 1 ianuarie 2007. Încă din perioada pre-aderare și până în prezent, politicile publice adoptate în țara noastră au vizat o integrare cât mai profundă a economiei autohtone în cea europeană.

S-a plecat de la premisa că legăturile cât mai strânse cu un colos economic vor feri economia României de șocuri, dar s-a ignorat posibilitatea că și marile economii europene pot trece prin perioade foarte grele, în contexul unei economii tot mai globalizate, în care șocurile adverse și vulnerabilitățile se transmit cu viteză uluitoare de la un capăt la celălalt al planetei.

Cel mai bun exemplu poate fi criza financiară internațională din 2008, declanșată în Statele Unite, dar care a avut o viteză și un grad de contagiune foarte mari, economia Uniunii Europene fiind foarte puternic lovită, evenimente care s-au tradus ulterior în politicile de austeritate impuse practic în toată Europa de Comisia Europeană condusă de Angela Merkel.

Economia românească a ajuns la un grad de integrare de 70-80% în cea europeană, în condițiile în care aproximativ 75% din exporturile și importurile realizate de țara noastră se desfășoară pe relația cu UE.

În ciuda gravelor probleme economice apărute în marile economii occidentale, după criza financiară din 2008, dar și a multiplelor crize de ordin economic și geo-politic care au lovit ulterior Uniunea Europeană: pandemia de coronavirus și întreruperea lanțurilor globale de aprovizionare, criza energetică declanșată de reformele impuse de Comisia Europeană privind liberalizarea și ”înverzirea” piețelor de energie, precum și de războiul din Ucraina și sancțiunile impuse Federației Ruse, decidenții din România au marșat în continuare, cel puțin până acum, pe avantajele aduse de globalizare și de integrarea economică.

Asta în condițiile în care pandemia de coronavirus și întreruperea marilor lanțuri comerciale globale a făcut ca tot mai multe țări să vorbească despre sfârșitul perioadei de aur a globalizării și de reorientarea spre producție a economiilor, dimpreună cu protecționismul economic și repatrierea întreprinderilor productive.

România s-a declarat, cel puțin până acum, prin guvernele sale și prin vocea majorității politice de la București, fidelă mai departe principiilor neo-liberale, ce proclamă neintervenția Statului în economie și prevalența absolută a pieței libere.

 Surpriză de la Banca Națională

Un document publicat recent sub egida Băncii Naționale a României vorbește însă despre necesitatea unor noi politici industriale și agricole care, dacă ar fi puse în practică, ar reprezenta o adevărată schimbare de paradigmă, o întoarcere la 180 de grade a direcției adoptate în ultimii 20 de ani de economia românească.

Este vorba despre ”Raport de analiză a convergenței „România – Zona Euro MONITOR” nr. 12/2023 – Final de pandemie și economii care rezistă la șocul Războiului”, analiză coordonată de academicianul Daniel Dăianu, președinte al Consiliului Fiscal și publicată pe site-ul BNR.

Raportul afirmă negru pe alb că ”totul este de judecat prin prisma de-globalizării, regionalizării unor fluxuri comerciale”, renunțând practic la prezentarea globalizării ca soluție universală pentru toate probleme economice, așa cum făceau până acum decidenții din România.

Este vorba despre lumea multi-polară și de-globalizată pe care o invocă tot mai des reprezentanții Federației Ruse în discursurile oficiale, după declanșarea războiului din Ucraina.

”Trăim o etapă foarte serioasă în istoria relaţiilor internaţionale”, a declarat la finele lui martie 2023 şeful diplomaţiei de la Kremlin, Serghei Lavrov , la începutul unei întrevederi bilaterale cu omologul său chinez, Wang Yi, în provincia Anhui din estul Chinei, anunță Agerpres.

Este principala temă de discurs a diplomației ruse, după începerea conflictului armat din Ucraina, eveniment ce a dus la agravarea problemelor legate de întreruperea lanțurilor globale de aprovizionare, începute în timpul pandemiei de coronavirus.

Între timp, deglobalizarea avansează într-un ritm susținut, ca urmare a eforturilor făcute de adversarii geo-politici ai SUA de a ieși de sub influența dolarului american, ce domină în prezent economia mondială.

Cu China și Rusia vârfuri de lance, țările din BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) au anunțat deja anul acesta că lucrează la lansarea unei monede proprii, care să concureze dolarul american.

Brazilia și Argentina au anunțat, la rândul lor, că renunță la decontarea în dolari a tranzacțiilor lor comerciale internaționale, iar Arabia Saudită, cândva unul din aliații de nădejde ai SUA în zona Golfului, a renunțat încă din 2022 la folosirea dolarului ca monedă de plată pentru exporturile de petrol ale țării.

O nouă realitate: Războiul rece și de-globalizarea

”Chiar dacă războiul din Ucraina s-ar încheia, această nu înseamnă revenirea la situația de înainte de Invazie. Vom trăi în altă lume, a unui nou război rece. Alocarea de resurse pentru reziliența militară, pentru securitate, înseamnă presiune pe bugete publice, realocare de resurse în economii; totul este de judecat prin prisma de-globalizării, regionalizării unor fluxuri comerciale, când securitatea devine mai importantă decât eficientă înțeleasă în sens îngust”, se arată în studiul România – Zona Euro Monitor coordonat de Daniel Dăianu.

Tonul a fost dat însă de ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, care scria în  martie 2023 într-o postare pe Facebook,  în care anunța că Agenția de rating Fitch a îmbunătățit perspectiva de țară de la negativă la stabilă și a reconfirmat ratingul de țară al României:

”Pot să vă spun că, dacă deficitul comercial și cel de cont curent ar fi fost în scădere (și nu în creștere) astăzi vă anunțam o creștere a ratingului de țară!

Scăderea deficitului comercial nu se face însă doar prin efort guvernamental. Este nevoie de măsuri, programe și mai ales de parteneriat cu mediul economic acela care, prin investiții, să asigure trecerea la economia de producție.

Așa numitul Productivism Economic, cel care va trebui să fie obiectivul economic de țară al României în urmatorii 4-6 ani”.

Riscul ca Statul să nu se mai poată finanța

Schimbările de strategii economice despre care se vorbește în raportul coordonat de Daniel Dăianu, dincolo de menționarea schimbării drastice a realităților geo-politice, ar trebui să aibă ca principal factor determinant aceleași deficite gemene – bugetar și de cont curent – ce reprezintă grave dezechilibre pentru economia autohtonă și care, dacă nu se găsesc soluții pentru diminuarea lor, pot pune mari probleme finanțelor publice.

”Se înmulțesc comentariile privind deficitul de cont curent din 2022, ce a ajuns la 26,571 miliarde euro (9,2% din PIB) – o creștere valorică de 52% față de nivelul din 2021, în timp ce dezechilibrul comercial a atins 34 miliarde euro (…).

De notat este că dificultăți de finanțare a dezechilibrului extern a avut România când datoria publică a fost mult inferioară (ca procent din PIB) celei de acum – cca. 15% în 2008, [versus] cca. 48% din PIB în 2022.

Explicația privește deficite bugetare substanțiale în timp ce criza financiară a mărit enorm aversiunea față de risc. Drept consecință, România a trebuit să recurgă la un pachet de asistență financiară externă.

Ce particularizează deficitele externe la noi este contribuția deficitului bugetar la mărimea acestora; deficite bugetare structurale (ce nu țin cont de poziția ciclică a economiei, de politici prociclice) s-au reflectat în deficite externe.”, notează documentul citat.

Dincolo de consolidarea bugetară și aducerea deficitului guvernamental sub 3% din PIB, este nevoie însă de politici pentru reducerea deficitelor comercial și de cont curent. Iar acest lucru nu se poate face decât prin încurajarea și susținerea producției interne.  

Nevoia de producție internă, pentru limitare importurilor

Raportul Zona Euro Monitor atrage atenția că:

”Producția de tradables (bunuri exportabile și bunuri ce pot înlocui importuri) nu a ținut pasul cu consumul agregat, cu absorbția internă; avem un proces de alocare a resurselor ce a favorizat expansiunea de non-tradables.

Multe investiții se duc în rezidențial și comerț. Infrastructura este încă precară. Servicii IT și de transport nu au putut stopa creșterea deficitului.

Plasarea în lanțuri de producție și aprovizionare ar putea fi mai favorabilă; se asamblează, sau se produc  componente și subcomponente dintre care numeroase nu înseamnă valoare adăugată înaltă (…).

Varietatea producției industriale autohtone este o premiză importantă pentru o  situație mai bună în viitor.

Există și alte probleme structurale; de pildă, subdezvoltarea industriei agroalimentare – pământ agricol ce înseamnă 57% din suprafață țării în timp ce deficitul extern al acestui sector este de 0,5-0,6% din PIB.

În general, avem o subvalorificare a resurselor, materiilor prime interne, care se vede și în faptul că importăm produse a  căror realizare include inputuri esențiale din România.

Nu avem turism de calitate care să stimuleze ”exportul intern”; cetățenii români cheltuie miliarde de euro în străinătate.

Politici industriale care să vizeze producția de tradables, creșterea valorii adăugate (inclusiv în domeniul agroalimetar) sunt firave”.

Dominația capitalului străin

”Economia noastră are și un caracter  dual, caracteristic celor mai puțin dezvoltate: sectoare importante sunt dominate de firme mari străine și există multe companii cu capital autohton slabe.”, mai precizează documentul citat.

Se poate remarca aici că raportul întocmit sub coordonarea lui Daniel Dăianu atrage atenția că dominația marilor firme străine este caracteristică economiilor ”mai puțin dezvoltate”, o altă idee care vine în contradicție cu retorica oficială din ultimii 20 de ani, în care s-a considerat că investitorii străini și companiile multinaționale reprezintă singura soluție pentru dezvoltarea economică pe termen lung a României.

Trebuie precizat că, potrivit ultimelor date publicate de Institutul Național de Statistică, aproape 95% din grupurile de întreprinderi care au activat în 2021 în România au fost controlate de capitalul străin.

Astfel, au fost identificate 91.760 grupuri de întreprinderi, din care 4.934 de grupuri de întreprinderi rezidente şi 86.826 de grupuri de întreprinderi multinaţionale (562 controlate din interior, respectiv 86.264 controlate din străinătate).

Din totalul grupurilor de întreprinderi identificate pe plan naṭional, în anul 2021, 4.934 erau rezidente, adică doar puțin peste 5% din total grupuri de firme.

O altă chestiune în care Raportul Zona Euro Monitor propune soluții contrare politicilor de până acum este domeniul energetic.

Deși România prăgătește în continuare, în urma condiționalităților impuse prin PNRR, privatizarea ultimelor companii de stat, inclusiv a celor din zona de energie, documentul publicat de BNR arată că este nevoie de o strategie națională în domeniul energetic, care să fie implementată prin intermediul companiilor controlate de către Stat:

”În energie avem companii cu acționariat majoritar autohton care pot susține o strategie națională în acest domeniu”.

Securitatea țării nu se asigură doar cu Armata

Mai mult decât atât, Raportul Zona Euro Monitor arată că trecerea la o economie de război nu face decât să adâncească puternicele dezechilibre cu care se confruntă economia României:

”În noul context geopolitic și geoeconomic, România va aloca mai mult pentru apărare (cca. 2,3% din PIB în 2023, față de 1,76% 2022), care nu înseamnă producție de tradables; în fapt, achizițiile de armament înseamnă în cea mai mare parte deficit bugetar și de cont curent mai mari, alte condiții presupuse neschimbate.

Numai dacă am avea o creștere semnificativă a producției interne de apărare (inclusiv a componenței de offset) s-ar micșora impactul asupra balanței externe”.

Documentul insistă pe necesitatea ca România să înceapă să își producă prin forțe proprii atât bunuri industriale, cât și agricole/alimentare, aceasta nefiind o opțiune ci o obligativitate pentru a asigura securitatea națională, în contextul noilor realități geo-politice internaționale.

”Va trebui dezvoltată și producția de bunuri indispensabile pentru securitate nu militară – alimente de exemplu. Este de remarcat că și în ședințe ale CNSM (Comitetul Național de Supraveghere Macroprudentiala) s-a examinat situația industriei agroalimentare. De aceea este nevoie de politici industriale/agricole.

UE are un handicap față de SUA și alte regiuni ale lumii în privința resurselor energetice și materiilor prime „critice” (…). România trebuie să capitalizeze mai bine condițiile naturale (resursele) care o avantajează față de alte state membre din UE și să extragă beneficii cât mai multe din fondurile europene pe care le are la dispoziție”.

Nevoia schimbării condițiilor din PNRR

Analiza economică  publicată sub coordonarea lui Daniel Dăianu mai vorbește despre faptul Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR poate ajuta la reorientarea economiei naționale spre producție ”cu adaptări (așa cum se întâmplă și cu NGEU – Next Generation EU, n.r., care este programul de ansamblu al UE)”.

Trebuie amintit că Daniel Dăianu declara, la începutul acestui an, în exclusivitate pentru Ziarul de Investigații:

”Este drept că PNRR nu este un program perfect și că i se pot găsi hibe. Iar eu fac parte dintre cei care consideră că un PNRR (sunt și alte state UE care au PNRR) nu este încremenit. Se poate ajusta în funcție de schimbarea unor circumstanțe.

Banii din PNRR ajută România, nu ar avea cum să sporească dezechilibre. Dacă vă uitați în balanța de plăți, veți vedea că sumele din PNRR, mai ales cele care nu sunt împrumuturi, adică sunt grant-uri, aduc resurse gratis în România, iar dacă sunt banii folosiți cu inteligență, pe proiecte de infrastructură (înțeleasă într-o accepție vastă incluzând și ce se face în educație, sănătate, etc.) pot ajuta mult dezvoltarea economică.

România are nevoie de o politică industrială, dar aceasta nu trebuie să fie legată exclusiv de resurse europene. Acestea din urmă pot elibera, de pildă, resurse ce intră acum în „cheltuieli de capital” și care să fie orientate către sectoare prioritare pentru noi, care înseamnă valoare adaugată mai înaltă, exporturi mai mari”.

Precizările veneau în contextul în care acordul PNRR devine pe zi ce trece tot mai contestat de unele voci în România, care acuză că reformele asumate în PNRR, de care este condiționată acordarea fondurilor europene, nu sunt tocmai ușor de realizat și nici nu aduc un avantaj României.

Problema constă însă în faptul că banii pe care România ar trebui să îi primească prin PNRR, în conformitate cu programul Next Generation EU, urmăresc liniile directoare al Pactului Verde (Green Deal) implementat de Comisia Europeană.

Iar reformele structurale prevăzute în Green Deal cer decuplarea creșterii economice de consumul de resurse și reorientarea dezvoltării economice pe trei direcții care să transforme economia în una ”sustenabilă”: energia verde, digitalizarea și economia circulară (reciclarea de deșeuri), principii care nu se întâlnesc deloc cu productivismul despre care vorbesc acum unele voci din România.

Zona euro, o himeră tot mai îndepărtată

Trecerea la euro a fost unul din obiectivele majore ale României, după accederea în Uniunea Europeană și au fost stabilite de către factorul politic diferite termene până la care acest deziderat al integrării economico-financiare trebuia atins.

Pentru a adopta moneda unică europeană, România, ca orice țară din UE dealtfel, ar trebui să îndeplinească două seturi de convergență.

Este vorba despre convergența reală și convergența nominală. Prima face referire la reducerea discrepanțelor cu privire la nivelul de trai și calitatea vieții față de media Uniunii Europene, iar cea de-a doua presupune aducerea unor indicatori macroeconomici în proximitatea celor din uniunea monetară.

Dacă în privința atingerii convergenței reala România a avut mereu de recuperat un decalaj foarte mare și acest criteriu a fost întotdeauna în calea trecerii la euro, convergența nominală a părut un obiect mai ușor de atins în trecut.

Ultimii ani și crizele care au venit cu ei, pandemia, războiul, au adus însă și o îndepărtare a indicatorilor macroeconomici ai României de cerințele impuse pentru trecerea la euro.

Încă de la Raportul Zona Euro Monitor precedent, publicat în decembrie 2022, se arată că perspectivele îndeplinirii criteriilor pentru a putea adopta euro depășesc orizontul uzual de prognoză, mai concret nu se știe când va putea fi atins acest obiectiv.

Ultimul document publicat de BNR, în data de 24 aprilie 2023, precizează că tendințele de îndepărtare a indicatorilor prin care se evaluează convergența nominală de cerințele zonei euro se păstrează.

”Deviațiile de la exigențele criteriilor de la Maastricht exprimate în termeni relativi au continuat să înregistreze ușoare majorări, pe fondul unor dinamici marginal superioare ale indicatorilor corespunzători, comparativ cu evoluțiile valorilor de referință (…).

Pe acest fond, procesul de convergență nominală al României a înregistrat noi deviații în ultimul trimestru al anului trecut (…). Contorul deviațiilor de la valorile de referință corespunzătoare consemnează extinderea perioadelor de abatere de la exigențele criteriilor de la Maastricht, după cum urmează: (i) 21 trimestre consecutive de depășire a limitei în cazul criteriului privind rata dobânzii, (ii) 19 în cazul ratei inflației, și (iii) 16 pentru soldul bugetar.”, precizează raportul.

Iar ”perspectivele revenirii acestor indicatori la niveluri compatibile cu exigențele criteriilor de la Maastricht depășesc în continuare orizontul uzual de prognoză”.