Agricultor
Agricultor. Sursa foto: agrobiznes.ro

În ședința de Guvern de ieri au fost aprobate mai multe hotărâri care vizează sprijinirea fermierilor români, inclusiv scheme de ajutor de minimis, premierul Nicolae Ciucă explicând că se lucrează și la propuneri pentru „asigurarea unor sume de bani pentru compensarea efectelor produse de tranzitul și importul de cereale din Ucraina”.

Potrivit declarațiilor făcute înaintea ședinței, suma propusă de Comisia Europeană pentru România este de aproape 30 de milioane de euro, la care se adaugă sumele deja aprobate, „aproximativ 50 de milioane de euro care vor fi asigurați fermierilor”.

Deși banii nu există încă fizic toți, Ciucă a asigurat că „vor fi puși la dispoziție după ce se vor îndeplini procedurile din hotărârea de guvern”. La rândul său, ministrul Agriculturii a explicat că „fluxul de cereale din Ucraina a determinat o pierdere”, de aceea a fost nevoie „o serie întreagă de măsuri noi de intervenție în plan național și în plan european”.

Petre Daea consideră în continuare că a depus toate eforturile posibile ca ministru, punctând că „am avut o conduită (…) corectă și eficientă, corectă din punct de vedere instituțional și legislativ și eficientă pentru că, iată, avem două instrumente puse la dispoziție prin decizia Comisiei Europene”.

La modul concret, Daea a făcut referire la „interzicerea, din 2 mai, a importurilor de produse din Ucraina la cele patru produse: e vorba de porumb, de grâu, de floarea-soarelui și semințe de rapiță”, plus măsura de acordare a „aproape 30 de milioane euro, ea va fi operațională în momentul în care regulamentul va apărea în jurnalul oficial și noi suntem pregătiți cu actul normativ să punem la dispoziție sumele cuvenite pentru a susține stocurile de la cele trei produse – la porumb, la floarea-soarelui și rapiță”.

Totodată, propisiunea este că „în derulare se află actul normativ pe care Guvernul l-a aprobat și, prin decizia Guvernului, la cele 10 milioane care au venit inițial, s-au adăugat încă alte 10, deci în total 20 de milioane pentru susținerea fermierilor care au avut grâne în stoc la data de 1 februarie, în așa fel încât să putem nivela drumul acesta al deficitului pe care l-au înregistrat fermierii ca urmare a situației pe piață”.

Articolul precedentEXCLUSIV zin.ro – Schimbare totală de paradigmă? Documentul publicat de BNR în care se cere adaptarea la de-globalizare
Articolul următorMinistrul Bode îl vede pe premierul Ciucă președintele României. „Voi rămâne în viitorul Guvern dacă PNL va dori acest lucru”