-5.1 C
București
duminică, 11 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 157

Cîțu, oficial suspect în dosarul vaccinurilor; ce anchetează DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combaterea corupției au făcut astăzi public faptul că Florin Cîțu este oficia suspect în dosarul vaccinurilor anti-Covid.

Cîțu este acuzat că, pe vremea când era premier, ar fi comis două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, în legătură cu achiziția de vaccinuri.

Exact în urmă cu o săptămână, colegii senatori ai lui Cîțu au votat pentru ridicarea imunității acestuia, iar procurorii nu au mai stat pe gânduri. Astăzi, anchetatorii arată că există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că fostul premier se face vinovat de cele două infracțiuni.

Totodată, procurorii anticorupție subliniază că „în cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane”. Două chiar le știm, anume foștii miniștri ai Sănătății din pandemie – Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă.

La data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.

Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre.
De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

În contextul menționat mai sus, în datele de 19 aprilie 2021 respectiv 13 mai 2021, suspectul Cîțu Florin Vasile, în calitate de prim – ministru al Guvernului României, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/ analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi aprobat două memorandumuri emise de Ministerul Sănătății, în baza cărora s-ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer și Moderna), în condițiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane.

Concret, deși dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, prin demersurile sale, suspectul Cîțu Florin Vasile ar fi facilitat conducerii Ministerului Sănătății să tranzacționeze și să ordonanțeze la plată achiziția în plus a unui număr de 43.359.892 doze vaccin în valoare de 825.636.678 euro fără TVA”, a detaliat DNA.

Ciolacu speră ca Google să investească în România: „Vom reuși să demarăm cele mai ambițioase proiecte”

Premierul Marcel Ciolacu se află zilele acestea într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, împreună cu o delegație, ocazie cu care a avut întrevederi cu înalți oficiali americani, dar și cu reprezentanți ai unor importante companii americane.

Printre acestea, și Google, premierul arătând că ar exista speranță ca această companie să investească „în centre de date și servicii de cloud pentru infrastructura informatică a statului român”.

Din ce se arată într-un comunicat de presă al Guvernului, Google ar fi interesată „să-și extindă afacerile în Europa de Est”, iar România le poate oferi ceea ce își doresc, mai ales că țara noastră „oferă acum prilejul investițiilor majore în centre de date și servicii de cloud, Guvernul având ca prioritate, în cadrul reformei administrației publice, reforma digitală și transferul în cloud a sistemelor IT de stat”.

Pe Facebook, Ciolacu a mai arătat că „avem la dispoziție miliarde de euro din fonduri europene pentru creșterea accesului la servicii publice de calitate prin digitalizarea sistemului informatic guvernamental. Avem însă nevoie și de parteneri de anvergura Google pentru a construi un sistem modern și #eficient, astfel încât românii să nu mai fie puși pe drumuri la zeci de instituții, astfel încât să putem reduce evaziunea fiscala și să putem crește colectarea la buget.

Reprezentanții Google mi-au spus că România are o resursă umană uriașă în domeniul IT, specialiștii noștri fiind printre cei mai bine cotați pe plan mondial. Sunt convins că, folosind talentul lor și expertiza de top a Google, vom reuși să demarăm cele mai ambițioase proiecte în zona noilor tehnologii. Mai mult, vom da astfel un semnal clar și altor mari companii din IT care vor să se extindă în Europa de Est că aici, în România, găsesc oportunități excelente de dezvoltare a afacerilor!”.

Clotilde Armand, cu mâinile curate după ce și-a mărit salariul. Din nou

Clotilde Armand - Foto Facebook

Primarul Sectorului 1 al Capitalei, Clotilde Armand, mai face o nefăcută pe final de an.

Cel puțin dacă ne luăm după o dispoziție recentă, conform căreia tocmai ce s-a decis majorarea „cu un procent de 50% a indemnizației lunare a Primarului Sectorului 1 al Municipiului București”.

Nu că ar fi pentru prima dată când primarul de sector își mărește leafa. În urmă cu un an, Agenția Națională de Integritate atrăgea atenția că aceasta era un „pic” în stare de incompatibilitate și în conflict de interese, în legătură cu sporurile însușite odată cu implementarea unor proiecte europene:

Agenția a reținut starea de incompatibilitate precum și existența conflictului de interese în materie administrativă strict cu privire la dispozițiile emise de către persoana evaluată în cadrul proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție”.

Precizăm că aceste incidente de integritate nu au fost reținute în privința dispozițiilor emise de persoana evaluată în baza art. 16, alin. (2) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Ca efect al acestui act normativ, indemnizațiile lunare ale tuturor primarilor care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile se majorează cu până la 25% prin efectul legii, fără obligatia ca aceștia să dețină calitatea de manager în cadrul acelor proiecte.

Distinct de acest spor de 25%, persoana evaluată și-a majorat indemnizația lunară cu până la 30% ca urmare a numirii în funcția de manager de proiect, fapt ce a generat producerea incidentelor de integritate în materie administrativă (…)”.

Ei bine, la distanță de aproximativ un an, în Monitorul Oficial Local al primăriei de care dispune cum vrea Clotilde Armand a apărut un „Proiect de dispoziție prin care i se deleagă domnului P. O. L., Viceprimarul Sectorului 1 al Municipiului București, atribuțiile Primarului Sectorului 1 cu privire la emiterea actului administrativ de stabilire a majorării cu un procent de 50% a indemnizației lunare a Primarului Sectorului 1 al Municipiului București, precum și a documentelor conexe ce stau la baza emiterii si în legătură cu aceasta”.

Inițialele sunt ale viceprimarului USR Oliver Păiuși (și Leon), consilier local ales al Primăriei Sectorului 1 din anul 2016. Adică un ales care ar cam trebui să știe administrație, în cele aproape două mandate consecutive. Ce spune despre sine Păiuși? Că a „dus o luptă continuă cu un sistem corupt, ȋmpotriva practicilor ilegale şi a tehnicilor politicianiste”.

Mai mult, viceprimarul USR Păiuși mai spune că este „un jucător de cursă lungă și lupt cu insistenţă pentru schimbare, pentru stoparea practicilor ilegale şi a risipei banului public”. Când vine vorba de salariile primarului, nu mai e risipă, ca să ne înțelegem!

La bază profesor, domnul viceprimar USR a primit „nobila” sarcină de a-i mări salariul colegei sale de partid și totodată șefa sa, Clotilde Armand, iar proiectul legat de dublarea indemnizației a fost „ÎNSUȘIT cu aviz de legalitate”, fiind finalizat cu o dispoziție, care are numărul 5127.

Dispoziție care însă nu poate fi accesată de publicul muritor: „Excepție – Nu aveți dreptul să accesați această pagină!”, suntem anunțați atunci când dăm click pe dispoziția în cauză.

Sondaj INSCOP: 30,2% dintre români ar vota cu PSD, 20,1% cu PNL, iar cu AUR 19,5%

Dacă mâine ar fi alegeri și ar ieși la vot, 30,2% dintre români ar vota cu PSD, 20,1% cu PNL, iar cu AUR 19,5%.

Aceasta arată un sondaj realizat recent de INSCOP Research. Datele au fost culese în perioada 20 – 27 noiembrie 2023, telefonic, volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste.

Potrivit informațiilor oferite, analiza a fost efectuată la comanda News.ro, sondajul fiind structurat pe două „capitole”.

Astfel, în Partea I, respondenții au fost chestionați cu privire la Ziua națională și mândria de a fi român, iar „datele comparative culese de INSCOP Research (…) arată foarte clar că în ultimul deceniu, sentimentul patriotic al românilor s-a întărit semnficativ pentru toate categoriile socio-demografice”.

Ponderea cetățenilor care se declară mândri că sunt români a crescut în ultimii 10 ani cu 12%, ponderea celor care declară că arborează tricolorul de ziua națională a crescut cu 23%, iar atașamentul față de data de 1 decembrie rămâne solid în condițiile în care doar 26% ar dori mutarea zilei naționale într-un anotimp mai călduros (cu trei procente mai puțin decât în urmă 10 ani). Pentru marea majoritate a românilor (peste 90%), a fi român presupune să vorbești limba română și să ai cetățenie română”, se precizează în prezentarea sondajului.

Procentual, 95% dintre românii declară că se simt mândri că sunt români (față de 83% în 2013), în timp ce 4,3% afirmă contrariul (comparativ cu 12,8% în 2013). 0,7% nu știu sau nu răspund la această întrebare (comparativ cu 4,2% în 2013). La final, ultima întrebare a fost „Ce înseamnă a fi român?”:

În opinia 93,6% dintre respondenți, a fi român presupune să vorbești limba română, în timp ce 5,7% resping o asemenea idee, iar 0,7% nu știu sau nu răspund. A fi român înseamnă pentru 90,6% dintre respondenți să ai cetățenie română, în timp ce 8,7% sunt în dezacord cu afirmația prezentată iar 0,7% nu știu sau nu răspund.

Să ai o familie cu rădăcini românești este o condiție pentru a fi a român pentru 77,2% dintre participanții la sondaj, în timp ce 21,5% își exprimă dezacordul cu această idee, iar 1,3% nu știu sau nu răspund. Pentru 64% dintre respondenți a fi român presupune să fii creștin ortodox. Resping o astfel de idee 34,8% iar 1,2% nu știu sau nu răspund la întrebare”.

Abia în Partea a II-a întrebările au fost din sfera politică, respectiv „Direcția în care se îndreaptă România” și „intenția de vot la alegerile parlamentare”.

Intenția de vot pentru partide politice la alegerile parlamentare, după cele trei partide „favorite” – PSD, PNL și AUR, sunt USR – pentru care ar vota 11,9% dintre români, în timp ce SOS ar obține 5,2% dintre opțiunile de vot. Pentru UDMR ar vota 4,9% dintre cei care și-au exprimat o opțiune de vot, iar pentru Pro România 2%. 1,9% dintre cei intervievați își exprimă opțiunea de vot pentru Partidul Verde, 1,3% pentru PMP, 0,7% pentru PUSL, 0,6% pentru Forța Dreptei și 0,3% pentru REPER. 1,3% dintre respondenți își exprimă preferința pentru alt partid.

Legat de „Direcția țării”, 25,1% dintre români cred că România se îndreaptă într-o direcție bună, în timp ce 66,7% sunt pesimiști în legătură cu viitorul țării. 8,2% reprezintă procentul non-răspunsurilor.

Cum am sta dacă mâine ar fi alegeri parlamentare? Sondajul arată că, „pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că ”sigur nu” voi merge la vot și 10 ”sigur da” voi merge la vot, 20,5% dintre români au ales 1, 2,5% au ales 2, 2% au ales 3, 0,9% au ales 4, 7,4% au ales 5, 1,9% au ales 6, 4,6% au ales 7. 6,7% indică 8, 4,5% 9 și 48% indică 10. 1,1% reprezintă procentul non-răspunsurilor”.

Victimele infracțiunilor pot primi un voucher care să le acopere cheltuielile imediate, în limita unei sume echivalente cu 5 salarii de bază minime brute

Sursa: www.coe.int

În România aparent avem implementată o procedură nouă, prin care victimele infracțiunilor pot primi un voucher care să le acopere cheltuielile imediate, în limita unei sume echivalente cu 5 salarii de bază minime brute.

Sau cel puțin aceasta a declarat ministra Justiției Alina Gorghiu la reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI), desfășurată ieri la Bruxelles, Regatul Belgiei.

Informația legată de voucherul în cauză a fost oferită prin intermediul unui comunicat de presă, în care se explică faptul că membrii JAI (și mulți dintre români, cu această ocazie) au fost informați că „avem procedură nouă prin care victimele infracțiunilor beneficiază prompt de un voucher care să le acopere cheltuielile imediate de hrană, cazare, uz personal, medicamente și transport, materiale sanitare, în limita unei sume echivalente cu 5 salarii de bază minime brute”.

Discuția avea legătură cu subiectele abordate în cadrul reuniunii JAI, în condițiile în care au fost dezbătute modificări la articolul din Directivă referitor la acordarea de despăgubiri/ compensații victimelor de către stat, dar și una privind situația victimelor minore.

Unul dintre obiective este de a facilita accesul victimelor la despăgubiri/ compensații. Propunerea prevede un set de măsuri pentru victime și pentru victimele minore. Câteva exemple de măsuri sunt: instituirea unei linii de asistență telefonică pentru victime, acordarea de sprijin psihologic gratuit și atât cât este necesar pentru victimele vulnerabile, instituirea dreptului de a fi însoțite de o altă persoană decât un avocat în etapa premergătoare procesului, crearea unor servicii de sprijinire specifice și integrate pentru minorii victime în cadrul aceluiași sediu (modelul Barnahus).

În acest sens, primul subiect a vizat, în special, articolul din Directivă referitor la acordarea de despăgubiri/compensații victimelor de către stat. Prin acesta, se instituie obligația autorităților competente de a plăti despăgubirile/compensațiile datorate victimei de autorul infracțiunii în avans, urmând ca acestea să se subroge ulterior victimei în raport cu autorul infracțiunii. Alina-Ștefania Gorghiu a precizat că victimele infracțiunilor trebuie să primească despăgubiri/compensații, însă, în acest proces, trebuie să se țină cont de specificul fiecărui stat membru.

Oficialul român a menționat că „în România, avem o procedură nouă prin care victimele infracțiunilor beneficiază prompt de un voucher care să le acopere cheltuielile imediate de hrană, cazare, uz personal, medicamente și transport, materiale sanitare, în limita unei sume echivalente cu 5 salarii de bază minime brute. Suma se va suporta din bugetul Ministerului Justiției și se va recupera ulterior de la agresor.”

Potrivit opiniilor exprimate de miniștrii justiției din UE, prezenți la reuniunea Consiliului JAI, există un sprijin general și puternic din partea statelor membre pentru protecția victimelor, fie că acestea vor primi despăgubiri/compensații de la stat (care va recupera ulterior suma de la agresor), fie direct de la agresor.

A doua modificare, dezbătută în cadrul lucrărilor Consiliului, vizează situația victimelor minore. Astfel, propunerea de directivă prevede integrarea într-un singur spațiu a serviciilor de evaluare psihologică și medicală, audiere și protecție a copiilor victime (modelul Barnahus). Ministra justiției a afirmat că modelul Barnahus nu trebuie să fie o obligație în sistemele judiciare din UE. Statele trebuie să poată să își organizeze sistemul de justiție cum consideră mai bine pentru a proteja copiii victime ale infracțiunilor.

În intervenția sa, ministra justiției a subliniat „E un lucru bun că discutăm despre toate mijloacele de a-i face să se simtă în siguranță peste tot în UE. Trebuie să acționăm cât mai repede și este bine că există această preocupare la nivelul UE. În România, există, la nivelul instanțelor, camere de audiere a minorilor. Avem astfel de spații în multe județe, precum Arad, Dâmbovița, Timiș, Gorj, Mureș și Bihor etc. și mai sunt multe în curs de amenajare”.

Dezbaterile generale pe tema propunerii de modificare a Directivei 2012/29/UE de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului vor constitui o bază a următoarelor negocieri purtate la nivelul Consiliului”, se detaliază în comunicatul de presă al Ministerului Justiției.

Episod ridicol în războiul salubrizării din Mureș. Sylevy Cleaning cere în instanță secretele ofertei cu care Polaris a câștigat licitația

Polaris - Foto Silviu Craciun

Confidențialitatea este un drept al ofertantului în procedurile de achiziții publice, drept garantat prin prevederile art 57 și 217 ale Legii 98/2016 referitoare la achizițiile publice, art 123 din HG nr 395/2016, Legea nr 11/1991 privind combaterea concurenței neloaiale, dar și prin Directiva Europeană 2014/24/UE.

Procesul în care a fost cerută dezvăluirea secretelor ofertei câștigătoare este un episod din bătăliile pe care le dau doi operatori locali de salubritate pentru contractele de colectare a deșeurilor în Târgu Mureș și localitățile învecinate. Cele două firme, Sylevy Salubriserv SA și Sylevy Cleaning SRL au pierdut licitațiile organizate în ultimii doi ani, câștigătoarele fiind Brantner Veres SA Cluj în 2022 și Polaris M Holding Constanța & Urban Environment Grup București, în 2023. După ultima licitație, directorul Sylevy Cleaning SRL a cerut ca instanța să oblige Polaris M Holding să depună la dosar oferta cu care a câștigat licitația.

Războiul firmelor de salubritate ale familiei Ilyés împotriva tuturor

„Ziarul de Investigații” a mai scris despre războiul prin care prin care două firme locale vor să dețină monopolul salubrizării în Zona 2, în Târgu Mureș și alte 18 localități. Cartierul general este în Ceuașu de Câmpie, comuna de baștină a familiei Ilyés, care controlează Sylevy Salubriserv SA și Sylevy Cleaning SRL.

După ce în februarie 2021 Primăria Tg Mureș a reziliat contractul cu Sylevy Salubriserv, a lui Ilyés Dionisie, cartierele orașului au fost invadate de gunoaie aruncate la întâmplare, ajungându-se la declararea stării de urgență sanitară, deoarece cele 969 de „ghene” clandestine puneau în pericol sănătatea populației. Era un haos bine organizat. Primarul Soós Zoltán a reluat colaborarea cu firma lui Ilyés Dionisie și a semnat un nou contract în valoare de 11,43 milioane lei. Noul contract avea o durată de 6 luni, până la organizarea unei noi licitații.

Târgu Mureș, „Orașul trandafirilor”, a fost îngropat sub 4.000 de tone de gunoaie

Licitația din iunie 2022 a fost câștigată de Brantner Veres SA Cluj Napoca. Dar firma din Cluj s-a confruntat cu lipsa personalului, deoarece oamenii care lucraseră la Sylevy Salubriserv își luau salariile ca să stea acasă, să nu se angajeze la Brantner. Iarăși au apărut grămezi de gunoaie aruncate de-a valma în cartierele orașului și Branner Veres a trebuit să renunțe, contractul fiind reziliat.

Primarul Soós Zoltán a încredințat curățenia stradală celeilalte firme a familiei lui Ilyés, Sylevy Cleaning, până la organizarea unei noi licitații, pe 14 iunie 2023. Licitația a fost câștigată de Asocierea între Polaris M Holding SRL Constanța și Urban Grup Environment SRL București. Ca să nu se confrunte cu lipsa de personal, ca Brantner, cele două firme au adus angajați de la București și Constanța și în câteva zile au curățat orașul de gunoaie.

Dar, în iulie 2023, s-a repetat, pentru a treia oară, dezastrul salubrizării din Tg Mureș. După ce au fost incendiate câteva ghene de gunoi au intervenit polițiștii de la „Investigații Criminale” și cele 300 de ghene de gunoi din oraș sunt monitorizate de Poliție. S-a ajuns la un dosar penal.

Război în instanță. Sylevy Cleaning SRL a cerut depunerea la dosar a ofertei Polaris M Holding & Urban Environment Grup

După câteva săptămâni de la licitație, pe 7 august 2023, Sylevy Cleaning SRL a deschis acțiune în instanță la Tribunalul Mureș împotriva Asocierii Polaris M Holding SRL – Urban Enviroment SRL, dar și împotriva Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ecolect Mureș, care a organizat licitația. Obiectul dosarului nr 3.135/102/2023 este „litigiu privind achizițiile publice”.

Nu este contestată procedura de achiziție. Potrivit surselor noastre, administratorul Sylevy Cleaning a solicitat instanței să oblige operatorii Polaris M și Urban Environment Grup să depună la dosar oferta cu care au câștigat licitația.

Pe 18 octombrie, instanța de la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Mureș s-a pronunțat în dosarul nr 3.135/102/2023, respingând cererea Sylevy Cleaning SRL.

Instanța: Respinge ca fiind lipsită de interes acţiunea formulată de reclamanta SC S C SRL în contradictoriu cu pârâtele A de D I E M ( sediul în) şi A P M H SRL – U G E SRL prin liderul asocierii P M H SRL ( cu sediul în)”, se spune în hotărârea nr 618/18.10.2023 a Tribunalului Mureș.

Pe 8 noiembrie, avocatul Sylevy Cleaning SRL a făcut recurs și pe data de 23 noiembrie dosarul a ajuns pe rolul Secției a 2-a Civile de Contencios Administrativ a Curții de Apel din Târgu Mureș. Să așteptăm decizia instanței.

Licitația fost câștigată de Polaris M Holding & Urban Grup. Sylevy Cleaning s-a retras

Contractul pentru salubrizarea localităților din „Zona 2”, care include și Tg Mureș, a iscat un veritabil război

După rezilierea contractului cu Bratner Veres Cluj în ianuarie 2023, a fost lansată procedura de organizare a unei noi licitații. Licitația pentru „contractul de servicii pentru colectare separată şi transport separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare – Zona 2 Tg Mureș” a fost organizată de ADI Ecolect Mureș, din care fac parte toate primăriile din Mureș.

La licitație s-au înscris Sylevy Cleaning SRL Tg Mureș și Asocierea Polaris M SRL Constanța – Urban Grup Enviroment SRL București. Pe 14 iunie 2023 a avut loc deschiderea ofertelor. Oferta cea mai avantajoasă era aceea a Polaris M & Urban Enviroment Grup, în valoare de 35.051.000 lei, oferta Sylevy Cleaning fiind puțin mai mare, de 35.293.000 lei.

Comisia de evaluare de la ADI Ecolect a considerat că ambele oferte financiare sunt prea mari, din cauza procentelor de profit. În oferta Polaris M – Urban Enviroment București era prevăzut un profit de 11,5%, iar Sylevy Cleaning stabilise profit de 4%.

Pentru deblocarea situației, s-a trecut la negocierea cu ambii operatori, care au fost invitați să își reducă profitul. Comisia a stabilit ca în aceeași zi, la ora 13.00, ambii operatori să își prezinte noile oferte în plicuri închise.

Procedura de negociere a ofertelor e prevăzută de art 70 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice în care se spune că „autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere competitivă sau procedura de dialog competitiv pentru achiziţia de lucrări, produse sau servicii în cazul în care, în urma unei proceduri simplificate, de licitaţie deschisă sau de licitaţie restrânsă, au fost depuse numai oferte neconforme sau inacceptabile”.

La ora 13.00, reprezentanții Asocierii Polaris M –Urban Enviroment Grup București au deschis plicul cu noul preț, de 32. 983.264 lei, cu două milioane mai mic, prin reducerea profitului la 6,33%. Sylevy Cleaning SRL nu a depus o nouă ofertă și s-a retras, motivând că o scădere ar însemna derularea contractului în pierdere.

Deci, oferta Sylevy Cleaning a rămas cea depusă inițial, de 35.293.000 lei, în timp ce oferta finală a Asocierii Polaris – Urban Environment Grup a scăzut la 32.983.264 lei, fiind declarată câștigătoare.

Ofertantul SC Asocierea Polaris M Holding SRL (lider de asociere) – SC Urban Grup Environment SRL (asociat) a depus o ofertă inițială în valoare de 35.051.942,52 lei fără TVA, iar în urma negocierii a ales să modifice procentul de profit de la 11,5% la 6,33%. Ca urmare a acestei modificări, oferta financiară depusă în urma negocierii este în valoare de 32.983.264, 08 lei fără TVA.

În urma finalizării procesului de negociere, clasamentul se prezintă astfel: Asocierea Polaris M Holding SRL & SC Urban Grup Environment SRL – punctaj total – 93,29 puncte (locul 1); Sylevy Cleaning SRL & Brantner Environment SRL – punctaj total 84,54 (locul 2)”, se precizează în Procesul Verbal încheiat de Comisia de evaluare pe data de 14 iunie 2023.

Sylevy Clening SRL n-a contestat procedura de licitație, nici la Consiliul Național de Soluționare Contestațiilor (CNSC), nici la Tribunalul Mureș. În aceste condiții, ADI Ecolect a încheiat contractul de colectare a deșeurilor din Târgu Mureș și celelalte 18 localități cu Asocierea Polaris & Urban Environment Grup. Pe 7 august, Sylevy Cleaning a deschis acțiunea pentru divulgarea ofertei câștigătoare!

Procesul verbal al licitației de pe 14 iunie 2023. Polaris M & Urban Grup – locul 1, Sylevy Cleaning și Brantner pe locul 2

Altă „bilă neagră”. La licitație, Sylevy Cleaning s-a asociat… ba cu Blue Planet, ba cu Veres Environment!

În procesul verbal al Comisiei de evaluare o ofertelor se vorbește de „Asocierea” dintre Polaris M Holding și Urban Environment Grup, dar apare și formularea „Sylevy Cleaning SRL și Brantner Environment SRL”. În al doilea caz nu e vorba de o asociere, ca la Polaris și Urban, ci de faptul că Sylevy Cleaning era titularul ofertei, dar avea susținerea, probabil logistică, a Brantner Environment.

Este o colaborare surprinzătoare, deoarece Brantner Environment face parte din același grup cu Brantner Veres, care a fost expulzată din salubrizarea din aceeași Zonă 2 de altă firmă a familiei Ilyés, de Sylevy Salubriserv SA. A fost un război ”murdar”, care a dus la îngroparea orașului Târgu Mureș în gunoaie, dar iată că până la urmă ”s-a dat la pace”, pentru că nici banii din gunoaie banii n-au miros.

„Surse locale ne-au dezvăluit în exclusivitate faptul că Sylevy participă la această procedură de urgență cu susținerea firmei Brantner Environment SRL. Mai mult decât atât, cele două firme fac presiuni la nivel local pentru câștigarea procedurii deși oferta depusă nu îndeplinește criteriile de calificare”, scria mediafax.net în mai 2023.

Dar tot pe surse, de această dată din Cluj, am aflat că inițial Sylevy Cleaning și-a făcut oferta în altă combinație, cu Blue Planet SRL, controlată prin interpuși de frații Niculescu, care vor să preia și controlul Rosal Grup SA. Blue Planet a mai colaborat cu familia Ilyés la obținerea contractului de salubritate din Olt, pentru care a depus ofertă Asocierea Blue Planet SRL – Sylevy Salubriserv SA.

Această schimbare a partenerilor făcută de Sylevy Cleaning la licitația pentru colectarea deșeurilor din Zona 2 Mureș, ba cu Blue Planet, ba cu Brantner, ar fi putut duce la descalificarea Sylevy Cleaning SRL. O altă „bilă neagră”!

Miza războiului pentru contractele de salubritate: profituri de 17 milioane lei obținute de firmele familiei Ilyés în ultimii 3 ani

Să ne reamintim câteva detalii prezentate într-un articol din luna mai aZiarului de Investigații”. Până în ianuarie 2023, acționarii Sylevy Salubriserv SRL din Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, erau Ilyés Dionisie, director, care deținea 50% din acțiuni, celelelalte 50% din acțiuni fiind deținute de nepotul său, Ilyés Toth Botond Lehel, director executiv și fiul fostului consilier județean UDMR Ilyés Toth Alexandru.

Prin Hotărârea AGA nr 1/01.02.2023, publicată în Monitorul Oficial pe 28 februarie, nepotul, adică Ilyés-Toth Botond Lehel, a cedat cele 50% din acțiuni lui Ilyés Dionisie, care astfel a devenit acționar unic al Sylevy Salubriserv SRL.

La Sylevy Cleaning SRL Târgu Mureș, înființată în 2020, sunt asociați Ilyés Szilard Levente (25%), Ilyés Toth Beata (25%) și Nițu Ioan Marcel, din Târgu Mureș, cu 50% din părțile sociale. Firma are sediul social la Tg Mureș, dar Ilyés Szilard Levente și Ilyés Toth Beata au domiciliul în Ceuașu de Câmpie.

În ultimii 3 ani, profiturile Sylevy Salubriserv SA au fost de 11.133.000 de lei, iar în cei 3 ani de la înființare Sylevy Cleaning SRL a înregistrat profituri nete de 5.598.505 lei. În total, profiturile din ultimii 3 ani ale Sylevy Salubriserv și Sylevy Cleanig au fost de 16,7 milioane de lei.

Din moment ce profiturile în ultimii 3 ani au fost de aproape 17 milioane de lei, adică 3,4 milioane de euro, salubrizarea din Mureș justifică asemenea bătălii.

Rocada” lui Ilyés Toth Botond Lehel, de la Sylevy Salubriserv la Sylevy Cleaning

Ilyés-Toth Botond Lehel, directorul executiv al Sylevy Cleaning – sursa foto „Ceasul Cetății” din Tg Mureș

În siajul afacerilor familiei Ilyés avem parte de o nouă surpriză. Fostul director executiv și deținător a 50% din acțiunile Sylevy Salubriserv SA, Ilyés-Toth Botond Lehel, este acum director executiv al Sylevy Cleaning SRL.

În articolul „INTERVIU. Războiul gunoiului (5): Pentru profit, ar fi trebuit să furăm sau să nu ne facem treaba”, publicat pe 2 septembrie de publicația „Ceasul Cetății” din Târgu Mureș, directorul general al firmei Sylevy Cleaning SRL, Ilyés-Toth Botond Lehel,  a explicat de ce firma sa s-a plasat pe locul doi la licitația organizată de ADI Ecolect pentru contractul din Zona 2, Tg Mureș.

Ilyés-Toth Botond Lehel susține că la Salubriserv „familia mea n-a avut acțiuni”, dar e contrazis de Monitorul Oficial

În interviul din „Ceasul Cetății” Ilyés-Toth Botond Lehel susține că nici el, nici familia sa, nu au deținut acțiuni la Sylevy Salubriserv:

„Este vorba de firma Salubriserv, unde familia mea n-a avut acțiuni și nici n-a fost implicată. Până în iunie 2020, noi n-am avut niciun contract cu municipalitatea, ci doar cu mai multe comune din trei județe”, susține Ilyés-Toth Botond Lehel.

Ca să-i împrospătăm memoria publicăm facsimilul anunțului din Monitorul Oficial nr 952/28.02.2023 în care Sylevy Salubriserv SA publica Hotărârea AGA nr 1/01.02.2023 în care la art 1 se spune că „ILYÉS-TOTH BOTOND-LEHEL cesionează 5.000 părți sociale=50.000 lei către ILYÉS DIONISIE, conform art. 202, alin 1 din Legea nr. 31/1990”. Poate că unele informații trebuiesc verificate! No comment!

În Monitorul Oficial din data de 28 februarie a fost publicată hotărârea AGA prin care Ilyés-Toth Botond Lehel a cesionat 50 la sută din acțiunile sale la Sylevy Salubriserv

Altă problemă complicată, prețul motorinei și posibila fraudare a accizei

În interviul din publicația din Târgu Mureș, Ilyés-Toth Botond Lehel susține că la licitația din iunie nu a scăzut prețul pentru că ar fi însemnat să aducă bani de acasă și a dus discuția pe tema prețurilor carburanților:

„Pe scurt, ar fi trebuit să venim cu bani de acasă. Să facem un calcul simplu: 45.000 de euro costă combustibilul acum, pentru perioada contractată (să nu uităm însă că a crescut prețul cu un leu la litru de când ADI Ecolect a semnat contractul), iar 80.000 de euro lunar ar fi însemnat salariile. Putem discuta apoi de faptul că mașinile se mai strică, la fel și utilajele. Trebuie să le repari. Alți bani, altă distracție. Cum să ieși pe profit așa? Este foarte mic și 4%”.

Tot pe surse am aflat că oferta Sylevy Cleaning ar fi fost calculată la un preț al motorinei de 4,0–4,5 lei/litru. Un preț „la promoție”! Există motorină „de 4 lei” pentru agricultură, subvenționată de stat cu 1,529 lei/litru. Dar de ce o firmă cu activitate în agricultură ar furniza motorină unei firme din salubritate?

Să spunem că s-a întâmplat și o astfel de colaborare, dar ar fi caz penal, pentru că motorina pentru agricultură este subvenționată de stat și o astfel de afacere ar însemna fraudarea accizei, cu final la Parchet.

Dezastrul salubrizării din Târgu Mureș e rezultatul clientelismului politic

În încheiere, redăm un citat dintr-o analiză publicată de „Ceasul Cetății” din Târgu Mureș pe 10 august 2023, în care se spune că dezastrul salubrizării din oraș este rezultatul contextului politic local, cu o forță politică dominantă care își impune clientela în afacerile pe bani publici:

„Să privim spre ADI Ecolect, care este formată din primăriile din județ și Consiliul Județean. Cei mai mulți primari sunt din UDMR, la fel ca Soós, la fel ca șeful CJ Mureș. În partid există o disciplină, una care a stabilit vreo 12 ani ca Sylevy Salubriserv să se ocupe de ridicarea deșeurilor menajere.

În paralel, primarul de două decenii a făcut același lucru (cu toate că nu era în UDMR, ci chiar în opoziție față de majoritatea din Consiliul Local) pentru curățenia stradală. Perioadă în care ceea ce se întâmplă din 2021 până în zilele noastre nu a avut loc, mai exact un oraș copleșit de mizerie și de putoare. Subliniem: decizia de a face aceste contracte aparține UDMR, iar primarii și președintele CJ sunt din acest partid, care trebuie să decidă cât mai repede cum va rezolva situația”.

Polițiștii din Constanța protestează, nemulţumiţi de programul de lucru

Marea reformă promisă de ministrul de Interne în „sânul” Inspectoratului de Poliție (IPJ) Constanța nu s-a prea concretizat în niciun fel, din contră.

Sau cel puțin aceasta se poate înțelege din faptul că polițiștii constănțeni din cadrul Sindicatului Europol au demarat astăzi o acțiune de protest, pichetând sediul IPJ Constanța, reclamând programul de lucru, calificat drept haotic.

Conform reprezentanţilor Europol – filiala Constanţa, poliţiştii vor rămâne aici până la ora 11.00, după care se vor deplasa pe jos către Prefectură, fără a fi necesară devierea traficului rutier, unde vor protesta timp de o oră.

Concret, oamenii legii sunt nemulțumiți de modul de organizare a programului de lucru a structurilor de ordine publică și poliție rutieră – 8 ore/zi în 3 schimburi, program care nu le poate asigura timpul necesar de refacere a capacității fizice.

Și, chiar dacă în august ministrul Cătălin Predoiu anunța cu surle și trâmbițe un „reset complet prin reorganizare”, „noua” structură promisă nu a mai văzut lumina zilei.

Structura IPJ Constanța este aceeași: subdimensionată, cu resurse puține, tocmai ca să avem parte de o instituție slabă, într-un județ cu importanță strategică deosebită. În momentul de față, polițiștii ajung să lucreze de-acasă, sunt planificați în continuitate, permanență, ore suplimentare, timp libere de refacere a capacității de muncă care nu este respectat.

Și, din păcate, vedem că avem și tragedii”, atrag atenția protestatarii, cu referire la faptul că un polițist de 22 de ani, din Vâlcea, care lucra la Poliția Cumpăna, s-a împușcat cu arma din dotare în cap, pe un câmp, în timp ce se afla în interiorul autospecialei de poliție.

Protestatarii mai arată că „în momentul de față avem peste 250 de polițiști care au fost repartizați la Constanța și care ar pleca mâine, dacă ar putea”. Iar această situație este tolerată de conducerea IPJ Constanța, care „refuză soluțiile pe care noi le-am pus la dispoziție”, mai spun protestatarii.

Suntem în luna decembrie, adică deja a patra lună în care se promite marea cu sarea la Constanța”, au atras atenția aceștia, strigându-le celor responsabili „rușine”.

Ciolacu, către românii stabiliți în SUA: „Nu am venit să insist să reveniţi în România, fiindcă n-o veţi face”

Premierul Marcel Ciolacu se află zilele acestea într-o vizită în Statele Unite ale Americii, unde are programate mai multe întâlniri.

Nu doar cu oficialități, ci și cu românii stabiliți în America, o astfel de întâlnire având loc duminică, în cadrul unei recepții, organizate de ambasadă.

În cadrul acestei întâlniri, Ciolacu a făcut diverse aprecieri, subliniind de la început că este „foarte emoționat” și „foarte obosit”, în condițiile în care se află în SUA mai mult de 24 de ore, pentru prima dată.

Un detaliu oferit de premier a fost acela că, în anii din urmă, a încercat la rândul său să își facă un rost în afara României, respectiv în Marea Britanie. Potrivit Agerpres, Ciolacu a admis că românii nu pot fi ţinuţi în ţară decât dezvoltând serviciile publice şi infrastructura.

Nu am venit să insist să reveniţi în România, fiindcă n-o veţi face. Aţi realizat şi aveţi deja o familie în Statele Unite şi sunt ferm convins că vă este foarte greu să reveniţi în acest moment în România. În schimb, putem dezvolta lucruri împreună”, a arătat premierul, în contextul în care scopul vizitei sale ar fi acela de a dezvolta relații cu eventuali investitori și parteneri de afaceri.

Marcel Ciolacu s-a arătat încrezător ca SUA poate deveni „cel mai important investitor direct în România în toate domeniile şi cel mai important partener comercial non-UE al României. (…) Oricâte start-up nation am face noi pentru diaspora, Guvernul României, la elita care este în ţara aceasta, trebuie ceva mai mult”.

Am trecut printr-o pandemie, ca şi dumneavoastră aici, printr-o criză energetică, printr-o inflaţie exagerată şi mai nou trecem în România şi printr-o criză de securitate regională şi, nu în ultimul rând, globală, România având cea mai lungă frontieră cu Ucraina şi adevărul este că România în acest moment ţine spatele frontului din Ucraina. România nu ar fi putut face acest lucru fără partenerul său strategic, Statele Unite ale Americii”, a arătat premierul Ciolacu.

Primarul Cherecheș nu vrea o extrădare simplificată din Germania

Cătălin Cherecheș, primar al municipiului Baia Mare până în momentul în care prefectul de Maramureș a semnat actul pentru încetarea mandatului acestuia ca urmare a condamnării definitive, nu se lasă prea ușor când vine vorba de extrădare.

Potrivit lui Răzvan Doseanu – avocatul acestuia din țară, așa cum este citat de Agerpres, Cherecheş refuză să-şi dea acordul pentru extrădare simplificată din Germania.

Cătălin Cherecheș a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, dar înainte de a-și afla sentința, primarul din Baia Mare a fugit din România, folosind buletinul unui văr de-al său. A fost prins în Germania, în mașina unei mătuși.

Ulterior acestei operațiuni, pe 29 noiembrie, prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder, a emis ordinulprivind constatarea încetării, de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului primarului municipiului Baia Mare, domnul Cătălin Cherecheș”, luându-se act „de copia Sentinței Penale nr.41/2022 a Tribunalului Cluj, copia Dispozitivului Deciziei Penale nr.1704/A/2023 a Curții de Apel Cluj, definitivă, prin care domnul Cătălin Cherecheș a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare”.

Această decizie vine în urma unei evaluări atente a situației juridice și a respectării prevederilor legale în vigoare. Prefectul Rudolf Stauder subliniază că această măsură are în vedere interesul public și necesitatea asigurării bunei funcționări a administrației locale în beneficiul comunității. Instituția Prefectului – Județul Maramureș reamintește cetățenilor importanța respectării legilor și a principiilor care guvernează activitatea administrației publice locale, în scopul asigurării transparenței și corectitudinii în procesele decizionale”, transmitea instituția

În acest moment, în Germania se va derula procedura de extrădare, conform legii, însă conform avocatului Răzvan Doseanu, „Cătălin Cherecheş refuză să îşi dea acordul pentru o extrădare simplificată”.

Doseanu a subliniat că fostului primar „nu i s-a permis lui Cătălin Cherecheş să ia contact cu nicio altă persoană decât avocatul său din Germania”, afirmațiile sale vizavi de extrădare fiind făcute pe baza discuțiilor pe care le-a avut cu apărătorul din Germania, care i-a comunicat că „în situaţia unei extrădări fără o procedură simplificată, aceasta poate dura între 3 şi 6 luni de zile. În aproximativ 5 zile, Cătălin Cherecheş urmează să fie transferat la un loc de detenţie din Munchen”.

Florin Cîțu nu mai are imunitate; Senatul, de acord cu cererea de urmărire penală a DNA

Senatorii au votat pentru ridicarea imunității senatorului Florin Cîțu, la solicitarea Direcției Naționale Anticorupție, care anchetează faptul că autoritățile au cumpărat o cantitate mult prea mare de vaccinuri în pandemie.

Votul a fost covârșitor pentru ridicarea imunității: din cei 92 de senatori prezenți, 90 au votat pentru și doi s-au abținut.

Anterior, Comisia juridică a Senatului a acordat cu unanimitate, un punct de vedere favorabil solicitării DNA referitoare la efectuarea urmăririi penale în cazul fostului premier Florin Cîţu. În prezent simplu senator, Cîțu este cercetat de procurorii anticorupție pentru abuz în serviciu în dosarul vaccinurilor anti-COVID.

Potrivit descrierii de pe pagina Senatului, era vorba despre „solicitarea Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind declanşarea procedurilor de ridicare a imunităţii parlamentare şi pentru exercitarea dreptului Senatului de a cere urmărirea penală faţă de domnul senator Vasile Florin Cîţu, fost prim-ministru al Romaniei”.

Solicitarea procurorului general avea două aspecte: unul de ridicarea imunităţii şi unul de efectuare a urmăririi penale. Am admis cererea în sensul formulat în raportul DNA în care ne cerea doar efectuarea urmăririi penale. A fost unanimitate”, a anunţat liderul grupului senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, care este și membru al Comisiei juridice, explicând și că „avocaţii ne-au prezentat punctul lor de vedere mergând pe teoria că au fost decizii de oportunitate justificate, că nu există prejudiciu pentru că nu au fost plătite decât dozele care au fost cumpărate, că acel contract încheiat de UE (…) nu a fost semnat de domnia sa şi era obligatoriu pentru România”.

Înainte de vot, Cîțu și-a susținut din nou punctul de vedere, arătând că doar și-a făcut datoria:

Este important să ne amintim astăzi că România a fost lovită de valul 4 al pandemiei din septembrie 2021 și a mai urmat un val 5, care a durat până în martie 2023. Cine putea să spună în 2021 că vom avea și valul 4 și valul 5 cu asemnea efecte devastatoare, când majoritatea țărilor din Europa au reintrodus restricții la începutul anului 2022?

În tot acest context imprevizibil, dificil, complicat, am pus pe primul loc, cât am fost premier sănătatea românilor”.

Primarul din Baia Mare, fugit din țară după ce fusese condamnat definitiv, a fost prins în Germania

Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare, a fost prins ieri în Germania, după ce „gustase” câteva zile de libertate în plus.

Acesta a reușit să iasă din țară folosind acte false chiar înainte de a fi pronunțată condamnarea sa definitivă la închisoare cu executare, în ciuda faptului că nu avea voie să iasă din România.

Chereheș a fost dat în urmărire generală după ce pe numele său fusese emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru 5 ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată, iar mai vigilenți s-au arătat polițiștii germani.

Pe 24 noiembrie, primarul din Baia Mare își primea sentința definitivă, după condamnarea pe fond din februarie 2022 la 5 ani închisoare. Astfel, Curtea de Apel Cluj a admis „apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj împotriva Sentinţei penale nr. 41/2022 din data de 24 februarie 2022, pronunţată de către Tribunalul Cluj în dosar nr. 2537/117/2016, pe care o desfiinţează în parte, sub aspectul temeiniciei acesteia, cu privire la duratei pedepsei complementare aplicate inculpatului CC şi rejudecând cauza în aceste limite:

Majorează durata pedepsei complementare aplicate prin sentinţa apelată faţă de inculpatul CC, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de primar), de la 4 ani la 5 ani. Pedeapsa complementară se execută potrivit art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen., respectiv după executarea pedepsei principale a închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

Dispune menţinerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 18.05.2016 emisă în dosarul nr. 256/P/2015 al D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj asupra: autoturismului marca Porsche Cayenne, proprietatea inculpatului CC, terenului intravilan în suprafaţă de 74 mp şi a terenului intravilan în cotă de 9/788 parte aferentă parcării, proprietatea inculpatului CC, până la concurenţa sumei de 65.000 lei şi 5.000 euro, cu privire la care s-a dispus confiscarea specială.

Dispune ca sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa din data de 18.05.2016 emisă în dosarul nr. 256/P/2015 al D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj să garanteze şi executarea cheltuielilor judiciare în cuantum de 57.000 lei (aferente fazelor de urmărire penală, judecata în primă instanţă şi judecata în apel). Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

Respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul CC împotriva Sentinţei penale nr. 41/2022 din data de 24 februarie 2022, pronunţată de către Tribunalul Cluj în dosar nr. 2537/117/2016.

Obligă apelantul-inculpat la plata în favoarea Statului Român a sumei de 17.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel. Definitivă”.

În 2016, Chereches era acuzat de fapte de corupție comise în perioada martie 2015 – septembrie 2015, ca primar al municipiului Baia Mare și ordonator principal de credite pentru susținerea financiară a Asociației Club Sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare și implicit pentru eliberarea sumelor de bani alocate de Consiliul local în acest sens, când „a pretins și primit de la o persoană din conducerea clubului, atât în mod direct cât și prin intermediar, suma totală de 70.000 lei”, dar și cesionarea „pe numele unei anumite persoane o societate comercială, operațiune care nu s-a mai finalizat”. Faptele, mai mute, erau detaliate la acea vreme de procurorii anticorupție.

În zilele noastre, cum îi șade bine unui ministru, actualmente de Interne, Cătălin Predoiu a ținut să marcheze momentul prinderii lui Cherecheș, după ce subordonații săi din Poliția de Frontieră „reușiseră” să scape din vedere că pe la punctul de trecere tocmai ce se prezentase un… penal, până la urmă, care nici nu avea voie să părăsească teritoriul țării. Predoiu însă acum se arată mulțumit:

Felicit şi mulţumesc poliţiştilor şi partenerilor instituţionali interni și externi, români și germani, care au cooperat direct şi permanent pentru capturarea condamnatului penal Cherecheș Cătălin. De asemenea, mulţumesc poliţiştilor maghiari, austrieci şi italieni împreună cu care s-a cooperat şi lucrat pe parcursul acestei operaţiuni poliţieneşti internaţionale. Nu în ultimul rând, mulţumesc jurnaliştilor care au înţeles în aceste zile că trebuie să limităm comunicarea pe acest caz, pentru a proteja operaţiunea de localizare şi capturare”.

Florin Cîțu află astăzi dacă i se ridică imunitatea parlamentară

Sursa: Facebook

Plenul Senatului va dezbate şi vota astăzi, începând cu ora 12.00, solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la începerea urmăririi penale în cazul fostului premier Florin Cîţu, în prezent senator, acuzat de abuz în serviciu în dosarul vaccinurilor anti-COVID.

Însă până la dezbatere și vot, Comisia juridică are termen până la ora 10.00 să formuleze un unui punct de vedere ce va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea.

De altfel, aceasta se și arată pe site-ul Senatului, la ordinea de zi:

Solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, adresată Senatului României, pentru declanșarea procedurilor de ridicare a imunității parlamentare și pentru exercitarea dreptului Senatului de a cere urmărire penală față de domnul senator Florin-Vasile Cîțu, fost prim-ministru, în dosarul nr. 243/P/2021 al Direcției Naționale Anticorupție. Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări (sub rezerva depunerii raportului)”.

Din ce detalia DNA, „sunt cercetate aspecte legate de modalitatea în care, în perioada ianuarie – mai 2021, persoane din Guvernul României, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/ analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer și Moderna), în condițiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane.

Concret, deși dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane față de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia, ar fi tranzacționat și ordonanțat la plată achiziția în plus a cantității de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului”.

Florin Cîțu a avut imediat după comunicatul DNA o reacție pe Facebook, iar apoi a urmat tăcere în mediul virtual. În fața colegilor, ex-premierul a subliniat că, „dacă aş fi avut funcţii în PNL, bineînţeles că aş fi renunţat, dar nu am nicio funcţie”, arătând totodată că este „normal” să voteze colegii săi pentru ridicarea imunităţii, astfel încât ancheta să se deruleze în continuare.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare
-5.1 ° C
-5 °
-5.1 °
84 %
6.2kmh
100 %
D
-2 °
lun
-2 °
mar
-1 °
mie
1 °
J
3 °

Ultimul articol

Anchetă penală și disciplinară la Spitalul Județean Buzău, după moartea unui pacient

Anchetă pe toate planurile la Spitalul Județean de Urgență Buzău după ce, la începutul acestei săptămâni un tânăr de doar 25 de ani a...

Un notar, un executor judecătoresc și un avocat, acuzați de DNA Constanța că ar...

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au finalizat, luna trecută, un dosar în care sunt implicați un notar, un executor...

Ministerul Justiției a început să caute procuror general, plus șefi la DNA și DIICOT

Gata cu mandatele la conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ai Direcției Naționale Anticorupție şi ai Direcției de Investigare...