Sursa: Facebook

Plenul Senatului va dezbate şi vota astăzi, începând cu ora 12.00, solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la începerea urmăririi penale în cazul fostului premier Florin Cîţu, în prezent senator, acuzat de abuz în serviciu în dosarul vaccinurilor anti-COVID.

Însă până la dezbatere și vot, Comisia juridică are termen până la ora 10.00 să formuleze un unui punct de vedere ce va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea.

De altfel, aceasta se și arată pe site-ul Senatului, la ordinea de zi:

Solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, adresată Senatului României, pentru declanșarea procedurilor de ridicare a imunității parlamentare și pentru exercitarea dreptului Senatului de a cere urmărire penală față de domnul senator Florin-Vasile Cîțu, fost prim-ministru, în dosarul nr. 243/P/2021 al Direcției Naționale Anticorupție. Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări (sub rezerva depunerii raportului)”.

Din ce detalia DNA, „sunt cercetate aspecte legate de modalitatea în care, în perioada ianuarie – mai 2021, persoane din Guvernul României, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/ analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer și Moderna), în condițiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane.

Concret, deși dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane față de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia, ar fi tranzacționat și ordonanțat la plată achiziția în plus a cantității de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului”.

Florin Cîțu a avut imediat după comunicatul DNA o reacție pe Facebook, iar apoi a urmat tăcere în mediul virtual. În fața colegilor, ex-premierul a subliniat că, „dacă aş fi avut funcţii în PNL, bineînţeles că aş fi renunţat, dar nu am nicio funcţie”, arătând totodată că este „normal” să voteze colegii săi pentru ridicarea imunităţii, astfel încât ancheta să se deruleze în continuare.

Articolul precedentSituație actualizată în ceea ce privește alimentarea cu apă în județul Constanța
Articolul următorPrimarul din Baia Mare, fugit din țară după ce fusese condamnat definitiv, a fost prins în Germania