0 C
București
vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1073

PE VIAȚĂ ȘI PE MOARTE: Înspăimântați de vaccinul AstraZeneca!

Mi-e frică cu AstraZeneca! Am completat acolo, pe platformă, dar până să ajung aici… nu știu… nu pot! Și acum ce veți face? Chiar nu știu. Acum, sincer, mi-e foarte rău și nu pot!

NE SPUNE O DOAMNĂ ÎNTÂLNITĂ LA UN CENTRU DE VACCINARE

Ca ea, sunt mulți. De când au auzit câte lume a experimentat reacții adverse și, mai ales, complicații, se tem să se mai imunizeze.

Să îl stopeze până când se lămurește situația, au fost destule cazuri

SPUNE UN ALT ROMÂN.

În ultimele 24 de ore, pentru vaccinul de la AstraZeneca, pot să vă spun că au fost anulate 33.000 de programări

A DECLARAT VALERIU GHEORGHIȚĂ, COORDONATORUL CAMPANIEI DE VACCINARE

Alte 10 cazuri suspecte și în România

Procurorii din Gorj au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul unui bărbat care a murit după prima doză de ser dintr-un lot retras. Anchetatorii spun că nu exclud o legătură între vaccin și deces, iar asta pune lumea serios pe gânduri.
În plus, potrivit unor surse din spitale, ar fi existat și la noi 10 cazuri de tromboembolie, adică îngroșarea sângelui și formarea de cheaguri. Aceste cazuri ar fi fost raportate la Agenția Europeană a Medicamentului.


Bat țara în lung și-n lat pentru un alt vaccin!


Oamenii caută să se vaccineze cu Pfizer și Moderna, dar locurile sunt limitate. Mai mulți tineri au găsit locuri pentru vaccinul Moderna tocmai în Fetești, la Clubul Pensionarilor. Și s-au programat acolo.


O prietenă se vaccinează tot acolo. Am hotărât că mergem toți în excursie cu ea

A SCRIS CINEVA PE FACEBOOK

Cele peste 2.400 de locuri de la Clubul pensionarilor din Fetești s-au ocupat de la un minut la altul, până s-a blocat și platforma de programare.

Lumea medicală e împărțită-n două! Monica Pop: „Vaccinul care provoacă moartea e ca și o crimă perfectă!”

Suspiciunile legate de serul dezvoltat de britanici au împărțit și lumea medicală în două tabere.


Vaccinul care provoaca deces este foarte asemănător cu o crimă perfectă. Eu aș sista vaccinul. Nu cred că este normal să punem în pericol viața nimănui. Nu există cuvântul sigur în medicină. Atâta timp cât încă nu știm cu exactitate, dacă decesele au fost provocate de vaccin. La vaccinul antirujeolic rata de deces este 1 la 100.000

SPUNE MEDICUL OFTALMOLOG MONICA POP


Astfel de declarații nu fac altceva decât să adâncească speculațiile și teoriile conspirațiile care, oricum, sunt s-au înmulțit.
Pe de altă parte, sunt medici care spun că efectele adverse sunt normale și, mai mult decât atât, arată cât de grav am fi ajuns dacă nu făceam vaccinul. Concret, nevaccinați, riscam să ne alegem cu o formă periculoasă a bolii, și poate chiar cu decesul.


Practic, vaccinul imită oarecum reacția imună pe care o avem in momentul in care ne intalnim cu microbul. Astfel, unii fac forme mai grave sau mai ușoare ale bolii, la fel cum fac reacții adverse grave sau mai ușoare

DECLARĂ MEDICUL SANDRA ALEXIU

Florin Cîțu: „Campania de vaccinare trebuie să meargă mai departe!”

Autoritățile de la noi au luat decizia să nu suspende vaccinarea cu AstraZeneca, deși mai multe state au recurs la acest demers.

Florin Cîțu

Decizia a fost luată în urma consultărilor cu Agenţia Naţională a Medicamentului, o decizie luată de specialişti. De medici. Care s-au uitat la riscuri, s-au uitat la dovezile care stau în spatele acestei informaţii. Campania vaccinãrii trebuie să continue. Iar beneficiile vaccinãrii sunt clare peste tot în lume

A PRECIZAT PREMIERUL FLORIN CÎȚU

Cele mai multe țări europene, printre care Franţa, Spania şi Germania, Portugalia și Suedia au sistat deja folosirea serului.

Să fi început războiul pentru supremație?

Se știe că piața medicamentelor e una extrem de profitabilă, iar bătălia pentru supremație e uriașă. Există voci care susțin că ar fi demarată o campanie denigratoare la adresa companiei care produce vaccinul AstraZeneca pentru că acesta e mai ieftin și, dacă ar fi eliminat din schemă, ar face loc celorlalte mai scumpe.

Secretarul belgian de stat pentru Buget și Protecția Consumatorilor, Eva De Bleeker, a publicat, din greșeală, pe Twitter o listă cu prețuri:

  • Oxford – AstraZeneca: 1,78 Euro
  • Johnson & Johnson: 8,50 Dolari
  • Sanofi-GSK: 7,56 Euro
  • CureVac: 10 Euro
  • Pfizer – BioNTech: 12 Euro
  • Moderna: 18 Dolari

Situaţia vaccinului AstraZeneca va fi analizată joi de oficialii Agenţiei Europene a Medicamentului și atunci vom afla dacă va continua imunizarea cu acest ser sau nu.

Ministrul Economiei, acuzat că familia sa a avut legături cu Securitatea, propune un registru public cu nume și prenume

Sursa Foto: Facebook

Claudiu Năsui, ministrul USR PLUS al Economiei, a vorbit ieri în Parlament la dezbaterea moțiunii depuse de PSD împotriva sa inclusiv despre înființarea unui registru public al lucrătorilor fostei Securități și al rudelor acestora care dețin funcții publice. Aceasta în condițiile în care lui Năsui i se reproșa în moțiune inclusiv că are o strânsă legătură „cu foști lucrători ai Securității comuniste”.

Moțiunea nu a trecut, însă aspectele semnalate de PSD rămân, în condițiile în care social democrații au atras atenția că „influența fiului Năsui, ajuns ministru, asigură perpetuarea afacerilor tulburi începute în anii 90, de tatăl și unchiul ministrului – afaceri anchetate penal la vremea respectivă în celebrul Dosar Motorola, închis după o lungă mușamalizare care a ținut până la… prescrierea faptelor penale!… În realitate, cel care ne promite reformarea se dovedește a fi un descendent direct dintr-o încrengătură de relații care își au rădăcinile în fosta Securitate Comunistă! Deși a negat cu vehemență orice legătură a familiei sale cu Securitatea, ministrul Năsui a omis de fiecare dată să explice prezența în firmele familiei sale a unor lucrători cu grade din fosta Securitate”.

Năsui a parat aceste acuzații și a plusat, arătând că a depus un proiect de lege pentru realizarea și publicarea unui registru al tuturor securiștilor de la momentul decembrie 1989.

Haideți să vedem cine sunt fiii și fiicele Securității din politică. Haideți să vedem cine este ipocrit și cine votează această lege! Haideți să transparentizăm viața politică din România, să vedem cine sunt securiștii, care sunt rămășițele Securității din România, ce au făcut rudele lor”, a spus Claudiu Năsui.

Ieri, ministrul Economiei a explicat că tatăl său a fost condamnat de Tribunalul Militar București în aprilie 1987 la șapte de închisoare, confiscarea averii și interzicerea drepturilor, în timp ce bunica sa a fost închisă la Sighet, iar străbunicul său a fost încarcerat la Fortul 13.

Să știți că familia mea avea oricini sociale nesănătoase pentru că o bunică de a mea a fost închisă la Sighet și are numele scris acolo. Singura ei vină este că ajutat rezistența cu mâncare, cu adăpost. Am mai avut un străbunic care a făcut și el pușcărie la Fortul 13 Jilava”, a spus Năsui.

Cîțu asigură că UDMR e pe aceeași frecvență în ceea ce privește Secția specială pentru anchetarea magistraților

Departe de a fi lapte și miere în interiorul coaliției de guvernare, nu de puține ori partenerii având opinii contrare clamate in spațiul public. Printre ultimele puncte fierbinți se află și desființarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), despre care UDMR are propriile idei puse „pe tapet”, însă pe care premierul Florin Cîțu ori nu le cunoaște, ori nu vrea să le discute.

După ce liderul UDMR a opinat că dosarele SIIJ nu au de ce fi preluate de Direcția Națională Anticorupție ci ar trebui să ajungă pe masa altei structuri de anchetă, premierul asigură că toți partenerii coaliției vor merge pe aceeași linie. Cum, încă nu a explicat Cîțu.

Potrivit premierului, proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei speciale este dezbătut în procedură de urgenţă în Parlament, într-o formă cu care inclusiv UDMR a fost de acord.

Eu nu cred că informaţia că partenerii noştri nu sunt de acord este corectă, pentru că partenerii noştri fac parte din Guvern, deci, când s-a aprobat în Guvern o formă am plecat cu toţii. Acum că în Parlamentul României vor fi amendamente, poate de la toată lumea, asta e altceva, dar forma care a plecat din Guvern a fost aprobată de coaliţia de guvernare, iar UDMR sunt membri coaliţiei de guvernare şi parteneri în Guvern şi în momentul când a fost luată această decizie”, a declarat Florin Cîţu la Craiova, citat de Agerpres.

Pe de altă parte, Kelemen Hunor a fost clar zilele trecute, când a subliniat că da, Secția trebuie desființată, însă propunerea UDMR este ca dosarele de aici să ajungă în Parchetul General. „Aici punctul nostru de vedere este uşor diferit faţă de al colegilor noştri. Nu trebuie să ne întoarcem acolo de unde am plecat, ci la procurorul general” a spus președintele UDMR.

Ana-Loredana Predescu, provocare pentru coaliție

Ana-Loredana Predescu (Facebook)

Ana-Loredana Predescu, deputat PPU (social-liberal), afiliat grupului parlamentar PSD, membru al Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, a votat „pentru” menținerea gratuității transportului feroviar pentru studenți. În contextul în care parlamentarii coaliției de guvernare au votat pentru eliminarea acestei gratuități, deputatul de Brașov le-a solicitat colegilor ca fiecare parte dintre ei să renunțe la beneficiile transportului gratuit pe care îl au în calitate de demnitari, în favoarea studenților.

Susținerea studenților, o investiție, nu o cheltuială

Deputatul a precizat că votul să a fost de susținere a studneților, considerând că fiecare ban ce merge spre aceștia este un ban investit. „Am votat cu gândul că fiecare ban acordat elevilor şi studenţilor reprezintă o investiţie, nu o cheltuială! Știaţi că parlamentarii beneficiază de transport feroviar gratuit, în timp ce studenţii vor pierde acest drept? În aceste condiţii, eu renunţ la acest „beneficiu” în favoarea unui student şi îi provoc pe toţi parlamentarii coaliţiei de guvernare să procedeze la fel. Chiar şi Ministerul Finanţelor recunoaşte că impactul bugetar al călătoriilor gratuite pe cale ferată este unul extrem de redus, 0,018% din PIB, respectiv 157 milioane de lei. În total, 305 mii de tineri beneficiau de această mobilitate extinsă, ajungând în medie la 35 de călătorii pe an. Nu consider că de la tineri trebuie să facem economie”, a declarat Ana-Loredana Predescu, deputat de Braşov.

Ana Loredana Predescu vrea transport gratuit pentru elevi

Mai mult, deputatul Ana-Loredana Predescu a precizat că „vocea” studenților, prin Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR),  vocea beneficiarilor direcți a fost din nou ignorată de către parlamentarii coaliției de guvernare.

Prin acest proiect de lege s-a introdus o modificare la Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, în sensul stabilirii dreptului studenţilor înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, de a beneficia de tarif redus cu 50% pe parcursul anului calendaristic, pe mijloacele de transport local în comun, cu metroul, precum şi pentru transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi transport intern naval.

Studenții, revoltați de limitarea călătoriilor cu trenul

Nunți și botezuri cu „pașaport” de vaccinare

Pasaport vaccin Covid Foto Pixabay
Foto Pixabay

Pentru organizatorii de evenimente, pașaportul COVID ar fi mană cerească, după un an în care au fost loviți crunt din toate părțile. Vitregiți de nunți și botezuri, ar da orice ca să repornească motoarele.

Este ceea ce am propus și noi. De exemplu, la peste 3 la mie indice de infectare noi propunem să funcționeze la interior pe bază de vaccin sau test rapid la intrare. Trebuie ca guvernul să facă niște norme clare pentru ca din mai această industrie să poată funcționa

spune Alin Caraman, patronul unui lanț de saloane

Potrivit celor din domeniu, de la începutul pandemiei și până în prezent 240 de mii de oameni care lucrau în domeniul organizării de evenimente au fost dați afară și, practic, mulți dintre ei îngroașă rândurile șomerilor din România.

Cum ar putea arăta „pașaportul” verde

Comisia Europeană a stabilit un standard pentru acest pașaport care să dea cale liberă spre vacanțe, restaurante și evenimente. Iar fiecare țară în parte ar urma să îl adopte, dacă vrea, și să îl standardizeze. Potrivit unor surse din guvern, autoritățile se gândesc serios să meargă pe urmele altor state care salută această inițiativă pentru a scăpa de un eventual colaps.

Concret, pe lângă faptul că va arăta că posesorul a fost vaccinat, pașaportul verde ar trebui să conțină informații despre istoricul medical, adică dacă a avut sau nu covid-19. În plus, va conține și un cod QR pentru a putea fi tradus în toate limbile atunci când plecăm în vacanță, de pildă.

Patronii restaurantelor nu vor „pașaportul verde”

Dacă organizatorii de evenimente s-ar bucura de o astfel de inițiativă, pe patronii de restaurante îi revoltă. Aceștia sunt convinși că ar pierde și mai mulți clienți.

Trei luni ar fi un timp scurt să fie implementat acest pașaport și nu cred că ar fi o soluție. Chiar dacă localul e deschis, e vorba de distanțare, asta înseamnă că o parte din clientela noastră e pierdută. Iar acum să vină și cu pașaportul. Ar fi groaznic!

spune Flavius, patronul unei cafenele de pe malul Dâmboviței din capitală

Oficialii din guvern, declarații contradictorii

Oficial, responsabilii de la Palatul Victoria fac declarații care se bat cap în cap. Premierul spune că nu se pune problema unei astfel de decizii. Cel puțin nu pentru moment.

Până în momentul în care nu am dat șansă tuturor cetățenilor români să se vaccineze, nu văd sensul acestui pașaport de vaccinare. Ar însemna o discriminare pentru cei care ar trebui să se vaccineze și nu pot!

a declarat premierul Florin Cîțu

În schimb, vicepremierul Dan Barna nu vede o discriminare în toată povestea.

„E doar o chestiune de opțiune personală”, spune demnitarul.

Dan Barna a lansat ieri ideea că un astfel de pașaport, despre care vorbesc tot mai multe țări, ar putea să devină obligatoriu și în România.

Filiera permiselor false, VIA Ucraina

Permis de conducere Florinel Coman
Permis de conducere Florinel Coman

Mergem pe urmele filierei care vinde permise false și descoperim cât de simplu de procurat e un astfel de „carton” fără valoare, dar pe care tot mai mulți îl caută și din care alții fac averi uriașe ilegal.

„Școala de șoferi” habarniști

Unul din site-urile din Ucraina ne ademenește cu un anunț șocant: „Vindem permise la comandă!” Nu există numere de telefon pe care să le apelezi, doar un formular de contact. Trimitem o comandă și, după o zi, primim un e-mail surprinzător. Ni se spune franc în față prețul unui astfel de moft:

         Permis de conducere înregistrat: 730 euro. Cartea de identitate înregistrată: 730 euro. Vă rugăm să ne spuneți care dintre permise aveți nevoie și cât de mult aveți nevoie de el?

Ne ducem mai departe, roși de curiozitate, să vedem cum putem procura așa-zisele acte înregistrate. Mai formulăm o întrebare la care primim drept răspuns pașii ce trebuiesc urmați pentru ca tot demersul lipsit de legalitate să dea roade.

Ni se cere să trimitem toate informațiile care ar urma să apară scrise pe respectivul permis, iar banii ar trebui plătiți o parte în avans, cealaltă jumătate în momentul în care intrăm în posesia comenzii.

În 14 zile ai permis

 Se presupune că veți plăti 50% bani pentru producție și totul, după ce vă vom trimite o copie scanată pentru verificare și confirmare, atunci veți plăti soldul 50%. Vă trimitem scanarea softului pentru ca dvs. să verificați toate detaliile și să ne confirmați

ne spun cei care se ocupă cu astfel de afaceri

Totodată, oamenii ne promit că în 14 zile totul e gata. Fără să trecem pe la vreo școală de șoferi, pe la vreun examen. Ne vine permisul prin curier internațional, ca orice produs comandat de pe site-urile online.

Practic, orice analfabet se poate trezi șofer peste noapte. Asta până îl prinde poliția cu falsurile grosolane

Moldova este fruntașă la numărul de șoferi ilegaliști. La frontiera de est a României sunt descoperite zeci de acte falsificate, de la cărți de identitate românești sau moldovenești, până la permise auto cu însemnele tuturor statelor de pe glob.

De pildă, polițiștii din Iași spun că săptămânal prind câte un individ care urcă la volan cu permis fals, procurat din Ucraina sau din Republica Moldova.

 Din experiența proprie vă spun că sunt multe cazuri și, de multe ori, falsurile sunt destul de greu de dovedit. Grav e că atunci când îi oprim pe șosele, constatăm că sunt analfabeți, nu știu să scrie, dar nu cunosc nici semnele de circulațiE

ne-a declarat COSMIN ANDREICA, Președintele Sindicatului de Politie EUROPOL

E greu de dovedit, pentru că mulți infractori care se ocupă de asta sunt extrem de abili, pentru că vorbim de zone aflate în conflicte politico-militare, iar autoritățile din Ucraina nu pot confirma sau infirma ilegalitățile.

Însă, dacă documentele ar fi reale, cei care le procură ar trebui să aibă permis de ședere în respectiva țară și adresa de acolo ar trebui regăsită pe act, nicidecum adresa din România!

Fotbaliștii, clienții filierei

În luna februarie, polițiștii îl opreau pe Autostrada Soarelui pe fotbalistul Florinel Coman, de la FCSB, care avea un astfel de permis și, în plus, circula cu viteză foarte mare.

Potrivit unor surse din poliție, tânărul ar fi încercat și în România să ia permisul. A dat examen, dar nu l-a luat. „Am dat examen în engleză, în Ucraina”, le-a spus el anchetatorilor care i-au făcut dosar penal.

Afacerea permiselor false din UCRAINA are succes internațional

Fenomenul s-a extins precum o caracatiță. Un tânăr din Republica Moldova, care lucrează ca traducător la poliția din Cehia pentru cetățenii moldoveni, povestește, sub protecția anonimatului, că: „Am văzut cazuri în care oamenii au dat și câte 800 de euro pentru un astfel de permis. Permisul acela pe care îl ai în buzunar nu valorează nimic. Dai și bani pentru el, dar el valorează… zero! Vă urcați la volan fără permis. Apoi, aveți un act fals. Nu fiți naivi, nu dați banii în vânt, pentru că, mai devreme sau mai târziu, vă prinde!”, spune acesta.

Părerea lui Ciolacu despre căsătoriile gay

Foto: Pixabay.com

Dacă s-a întrebat vreodată cineva ce părere are președintele PSD, Marcel Ciolacu, despre căsătoriile dintre persoanele de același sex, acum e momentul adevărului, întrucât politicanul a dat detalii, într-un interviu, despre poziția sa referitoare la subiect. În mod așteptat, Ciolacu se declară împotriva căsătoriilor gay, în totală opoziție cu Uniunea Europeană care a ales să adopte o atitudine de acceptare față de cuplurile de același sex. „Este o rezoluție care privește întreaga Europă. Nu este o lege care se impune în interiorul României. Vă repet, eu respect tradițiile și specificul României. România este o țară creștină și, mai explicit, eu nu sunt de acord cu căsătoriile între persoane de același sex”, a declarat Marcel Ciolacu.

Părteneriatul civil? „În acest moment categoric nu”, a spus Ciolacu

„Vom vedea la timpul respectiv.”, a spus Marcel Ciolacu, convins că mai este timp de gândire asupra subiectului. „Cred că așa cum este România în acest moment este suficient”, a adăugat acesta, convins că în România actuală nu este nevoie de schimbare.

Mai mult decât atât, Marcel Ciolacu adaugă faptul că, indiferent de deciziile de la Bruxelles, România are propriul parcurs, „fiind o țară creștină”.

„În acel pachet erau toate minoritățile, da? Eu nu pot să le cer colegilor mei să voteze împotrivă la ceea ce s-a discutat în grupul socialist. Aceea a fost hotărârea, eu v-am spus ce hotărâre am eu în interiorul României. Acea decizie la Bruxelles nu a fost o directivă. Repet, ceea ce s-a votat la Bruxelles a fost o rezoluție generică. Nu a fost o directivă de aplicare pe teritoriul României.  Este normal să respectăm minoritățile și drepturile lor, dar asta nu înseamnă că mă obligi pe mine …sau anumite minorități să aibă drepturi mai multe decât…da? Sunt teme sociale, salariul minim european, egalitatea între bărbați și femei, natalitatea, sunt teme tot social-democrate”, a mai spus Marcel Ciolacu, într-un interviu pe care l-a dat publicației G4Media.

Diana Șoșoacă își asumă titlul de „senator terorist”

Interviul vine în contextul în care Parlamentul European a votat, în această după amiază, cu 492 de voturi pentru, 141 împotrivă și 46 de abțineri, o propunere de rezoluție prin care declară Uniunea Europeană drept „zonă de libertate pentru persoanele LGBTIQ”, după o dezbatere amplă care a avut loc miercuri după-amiază, notează sursa citată.

Dintre europarlamentarii români, împotrivă a votat Traian Băsescu, de vreme ce Dacian Cioloș a votat pentru.

O bucată din tavanul Pieței Rahova a căzut, astăzi, ca rezultat al lucrărilor „de mântuială” de pe vremea lui Florea

Piața Rahova / Foto: Primăria Sectorului 5

O bucată destul de consistentă din tavanul Pieței Rahova s-a prăbușit în cursul zilei de astăzi. La fața locului au intervenit reprezentanți din conducerea Administrației Piețelor Sectorului 5, împreună cu un echipaj al Poliției Locale Sector 5, pentru a face constatări. În urma acestora, echipajul de poliție a întocmit un raport și a dispus împrejmuirea locației pentru a evita eventualele deplasări în zonă.

Problemele în ceea ce privește construcția Pieței Rahova nu sunt unele noi, ele datând de pe vremea vechii administrații a Sectorului 5, condusă de Florea Daniel

Inspectoratul de Stat în Construcții a efectuat un control amănunțit, în urma căruia a oprit lucrările și i-a interzis constructorului să efectueze lucrări suplimentare, în lipsa unei structuri sigure. „Acest lucru dovedește încă o dată că lucrările efectuate de către clientela politică a vechii conduceri au fost unele de mântuială și nu au reprezentat raportul calitate-preț.”, subliniază Primăria Sectorului 5.

Edilul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a trimis Corpul de Control din cadrul instituției administrative să efectueze o anchetă și să se formuleze plângeri penale, împotriva tuturor celor care se fac vinovați de situația de astăzi care, în alte condiții putea chiar să se soldeze cu victime.

Doar o minune a făcut ca situația de astăzi să nu fie mai gravă”

Din fericire, bucata de tavan căzută nu a fost de dimensiuni foarte mari și mai ales, nimeni nu se afla în zona respectivă în acel moment. Am cerut Corpului de Control să facă o anchetă în acest sens, să ia toate măsurile ce se impun, inclusiv să informeze organele de cercetare penală abilitate.”, a transmis Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

De-a lungul timpului, Primăria Sectorului 5 a făcut numeroase solicitări și sesizări către constructor, fără să se primească, însă vreun răspuns concret din partea acestuia. Ba mai mult decât atât, constructorul continuă să ceară sume de bani din partea Primăriei Sectorului 5, pentru pseudo-lucrările efectuate, lucrări care, după cum se poate vedea din imaginile postate inițial pe pagina primăriei, se prezintă a fi de calitate îndoielnică, după cum a constatat, de altfel, și Inspectoratul de Stat în Construcții.

Piața Rahova / Foto: Primăria Sectorului 5 al Capitalei

„Constructorul nu a luat nicio măsură după solicitările Primăriei, ceea ce dă dovadă de rea credință față de actuala conducere. Spațiul unde se află Piața Rahova a fost preluat în luna ianuarie de către Administrația Piețelor de la Economat Sector 5 S.A. Întreaga investiție și construcție a fost efectuată de către Economat, în timpul mandatului fostului director, Leonard Petre.”, se arată în comunicatul Primăriei Sectorului 5.

În Sectorul 5 se inventariază locurile de parcare

Constanța, din nou în scenariul roșu, de miercuri

Foto: Viața Medicală

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Constanța a anunțat astăzi că întreg județul va intra în scenariul roșu, în urma infectărilor calculate în ultimele 14 zile a cazurilor de Covid-19. Astfel, în Constanța s-a depășit baremul de trei la mia de locuitori, drept pentru care regulile urmează să se schimbe în următoarele 14 zile. Noua măsură va intra în vigoare miercuri, 17 martie, urmând ca ulterior, după expirare, situația să fie reevaluată pentru a fi decise noile reguli de funcționare.

În concluzie, absolut toate localitățile din județ vor funcționa respectând măsurile din anexa 4 – pentru localități cu incidența peste 3/1.000 locuitori, scrie publicația locală CTNews.ro.

  1. Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice închise și deschise. Este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane.
  2.  Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă.
  3.  Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă.
  4.  Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale este interzisă.
  5.  Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă.
  6.  Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, se desfășoară doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități.
  7.  În situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la pct. 5 și 6 este restricționată sau închisă, se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.
  8.  Operatorii economici prevăzuți la pct. 5 și 6 vor respecta obligațiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri nr. 1493/2788/149/2020 pentru aprobarea Normei privind stabilirea măsurilor specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 pentru activitățile de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice în unitățile de alimentație publică de tipul restaurantelor și cafenelelor din interiorul clădirilor, precum și în spațiile special amenajate din exteriorul clădirilor.
  9.  Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă. Totodată, Funcționarea operatorilor din domeniul jocurilor de noroc care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri și lozuri, este permisă doar pentru activitatea de vânzare a acestora, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară (H CNSU 60/17.12.2020).

Liceele din Constanța, în atenția Curții de Conturi

Un gălățean a declarat război CAR-urilor pentru „ajutoare de înmormântare”, care devin „centre de profit” prin încălcarea Legii 540

Sediul AARD CAR „Muncitorul” din Tecuci, la care vin foștii muncitori să își asigure o ieșire din viață decentă
Sediul AARD CAR „Muncitorul” din Tecuci, la care vin foștii muncitori să își asigure o ieșire din viață decentă

În practică, CAR-urile pentru ajutoare de înmormântare plătesc numai o parte din cuantumul cotizațiilor lunar încasate. Într-o perioadă de 10-15 sau 20 de ani, se pot aduna în contul unui membru al CAR mai multe mii de lei, dar ajutorul de înmormântare pe care îl încasează rudele este în jur de 1.500-2000 de lei, cu mult sub nivelul sumelor încasate. Iar dacă un astfel de CAR are 30.000 de membri, e clar că se vehiculează sume de ordinul milioanelor de euro.

În aceste condiții, evident că un CAR care are ca obiect de activitate acordarea ajutoarelor de înmormântare devine un „centru de profit”, pentru că dacă aceleași sume ar fi depuse lunar într-un cont bancar potențialul „ajutor de înmormântare” acordat ar avea o valoare de câteva ori mai mare.

Judecătoria Galați, chemată să anuleze Statutul AARD-CAR „Muncitorul” din Tecuci, care ignoră prevederile Legii 540/2002

Miercuri, 17 martie, este stabilit un nou termen în judecarea dosarului nr 9.672/233/2020, aflat pe rolul Judecătoriei Galați. Acțiunea a fost deschisă pe 27 mai 2020 de gălățeanul Gheorghe Mardare, care a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a Statutului Asociației pentru Ajutor Reciproc pentru Decese (AARD) CAR „Muncitorul” din Tecuci, care nu include și prevederile articolelor 9 și 10 din Legea 540/2002, privind Casele de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor. Iată care sunt aceste prevederi:

Articolul 9: Înscrierea în casele de ajutor reciproc ale pensionarilor este condiţionată de plata unei taxe de înscriere în suma fixa sau în cota procentuală din valoarea pensiei sau a ajutorului social, stabilită prin statutul fiecărei case.

Articolul 10 (1) Membrii caselor de ajutor reciproc ale pensionarilor au obligaţia de a plăti cotizaţii lunare, precum şi contribuţii lunare, al căror cuantum procentual sau în sume fixe se stabileşte de consiliul director al casei respective, în limitele şi în condiţiile stabilite prin statut. … 

(2) La încetarea calităţii de membru al casei de ajutor reciproc a pensionarilor, indiferent de motive, sumele depuse cu titlu de cotizaţii lunare se restituie titularului sau urmaşilor săi, după caz. … 

(3) Contribuţia pentru fondul de ajutor de deces se restituie urmaşilor membrului care a decedat”.

Se cere și restituirea diferenței dintre valoarea ajutorului de înmormântare și cuantumul cotizațiilor plătite

Gheorghe Mardare solicită și ca instanța să oblige  AARD CAR „Muncitorul” din Tecuci să îi restituie suma rezultată ca diferență între cotizațiile depuse lunar la CAR „Muncitorul” de către mama sa, Bălășica Mardare și ajutorul de înmormântare încasat ca urmare a decesului mamei sale. Bălășica Mardare a fost membru al AARD CAR „Muncitorul”, cu carnet nr 10.741 și a achitat cotizații lunare în perioada 04.09.1996-16.05.2018.

Potrivit lui Gheorghe Mardare, suma pe care cere acum să îi fie restituită rezultă din calculul diferenței dintre cuantumul cotizațiilor plătite de mama sa timp de 22 de ani și ajutorul de înmormântare încasat, de aproximativ 1.600 de lei. Acest calcul rezultă din „fișa de cont analitică” de la „Muncitorul” Tecuci, care a fost depusă la dosar.

Cei de la „Muncitorul” susțin că au două secții: una e AARD-ul, altceva CAR-ul! Dar există o singură entitate juridică!

În întâmpinarea depusă la dosar, AARD CAR „Muncitorul” solicită respingerea acțiunii, susținând că în cazul lor nu pot fi aplicate prevederile Legii CAR-urilor, întrucât ei sunt constituiți în baza Ordonanței referitoare la asociații și fundații, deci ar fi un ONG.

AARD CAR Muncitorul Tecuci este organizată și funcționează în baza Ordonanței Guvernului 26/2000, înscrisă în registrul de evidență asociații și fundații al Judecătoriei Tecuci, poziția 6/2016, având ca membri persoane cu vârste cuprinse între 18 ani și până la cea mai înaintată vârstă

se spune în întâmpinare

Dacă ar fi vorba de un ONG, se pune întrebarea ce caută în titulatură „C.A.R.”-ul, care înseamnă exact „Casă de Ajutor Reciproc”, o entitate a cărei organizare și funcționare este reglementată prin Legea 540/2002, privind Casele de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor. Nici cealaltă parte a titulaturii, „Asociația pentru Ajutor Reciproc pentru Decese” nu este prea departe de obligațiile de organizare și funcționare în baza Legii 540, pentru că dincolo de eticheta „asociație”, cuvintele care explică obiectul de activitate, respectiv „Ajutor Reciproc pentru Decese”, ne duce cu gândul tot la un CAR.

În întâmpinarea depusă la dosarul 9.672/233/2020, aflat pe rolul Judecătoriei Galați, se mai sugerează că AARD CAR „Muncitorul” ar fi formată din două secțiuni diferite, că una ar fi „AARD”-ul, care se ocupă cu acordarea ajutoarelor de înmormântare și cu totul altceva „CAR”-ul, care acordă împrumuturi.

Deducem asta din pasajul în care se spune că mama lui Gheorghe Mardare nu era membră a CAR, ci a AARD. „Numitul Mardare Gheorghe a solicitat unității noastre lămuriri cu privire la situația financiară a mamei sale, Mardare Bălășica din perioada 1996-2018, cât a fost membră a AARD Muncitorul Tecuci”. În întâmpinarea semnată de Ioan Cojocaru, președintele AARD CAR „Muncitorul” se mai precizează și că suma revendicată de reclamant este „fără bază legală, insinuând că reprezintă <<cotizație depusă de mama sa la CAR>>, nefiind membră la această secțiune”.

Gheorghe Mardare respinge această explicație a președintelui „Muncitorului” Tecuci, pentru că două activități economice diferite nu ar putea fi realizate decât prin două entități economice diferite: „ei susțin că funcționează cu două secțiuni. Existența a două secțiuni ar însemna să existe două entități juridice diferite, cu două coduri de identificare fiscală diferite, cu două conturi bancare diferite. Dar la AARD CAR <<Muncitorul>> nu există așa ceva. Există un singur cod de identificare fiscală și un singur cont bancar. AARD CAR <<Muncitorul>> este o singură entitate juridică”.

El mai aduce în susținerea afirmațiilor sale și alt argument important, faptul că toate documentele pe care le avea mama sa, indiferent dacă ne referim la carnetul de membru sau chitanțe, exista un singur antet „AARD CAR”, nu unul „AARD” fără „CAR”: „AARD CAR Muncitorul Tecuci  invocă faptul că Mardare Bălășica nu este membră CAR pentru pensionari, dar toate documentele transmise au acest antet AARD CAR Muncitorul și apar semnăturile celor care administrează acest CAR pentru pensionari”.

Este posibil ca un „carnet de membru” să țină loc de contract în cazurile unor operațiuni financiare de mii de lei?

Criterii de eligibiltate la încasarea ajutoarelor de înmormântare

O altă parte a dezbaterii juridice este axată pe modul de organizare și funcționare a AARD CAR „Muncitorul”, care se desfășoară doar în baza deciziilor Comitetului Director care hotărăște inclusiv valoarea sumelor restituite ca ajutor de înmormântare. Cu toate că în fiecare caz sunt vehiculate sume destul de mari, de mii de lei, nu există, ca în cazurile împrumuturilor bancare de aceleași valori, un contract care să prevadă drepturile și obligațiile fiecăreia dintre părți.

„Supunem atenției instanței faptul că singurul document oficial folosit în raport cu membrii este <<Carnetul de Membru>>, care are scris pe prima pagină   <<Societatea de Ajutor Reciproc pentru Decese Muncitorul>>, fără să aibă un <<J>> de la Oficiul Registrului Comerțului și <<CUI>> de la ANAF, utilizând în raport cu membrii cotizanți un document fără identitate, FALS! Mai mult, între AARD CAR Muncitorul Tecuci și membri nu există niciun contract cu drepturi și obligații reciproce clare, fapt care trebuie să atragă atenția instanței”, susține Mardare în documentul depus la Judecătoria Galați pe data de 23 septembrie 2020.

Și din ajutoare de înmormântare se fac milioane de euro

Noul dric, un ireproșabil Mercedes Vito

Un punct important vizează sumele vehiculate de astfel de CAR-uri. Potrivit lui Gheorghe Mardare, care a dat în judecată AARD-CAR-ul din Tecuci, sunt încasate anual milioane de euro:

„Ei, în întâmpinare, îmi spun că au 30.000 de membri. Dacă înmulțești o sută de euro, cât plătea mama, cu 30.000 de membri îți apare o sumă de uriașă încasată într-un singur an. În timp, se adună sume imense, de milioane de euro. Deci încasezi o sumă uriașă și livrezi înapoi, cum a fost în cazul mamei mele, 1.600 de lei, care la momentul respectiv însemna 300 de euro. Deci dai înapoi numai 300 de euro, care înmulțit cu 30.000 de membri înseamnă 9 milioane de euro. Adică un procent foarte mic din valoarea încasată”.

„Muncitorul” din Tecuci afișează deja semnele de prosperitate, extinzându-și afacerile. „Începând cu 01.01.2021 CAR Muncitorul Tecuci, acordă împrumuturi atractive”, anunță site-ul „ONG”-ului, pe care sunt postate și imagini cu noul dric al firmei, o autospecială Mercedes Vito, inscripționat cu noile servicii oferite de „ONG”: „servicii funerare non-stop”.

Un astfel de CAR poate realiza anual un profit de aproape un milion de euro

Ca să ne dăm seama cum stau lucrurile, vom face și noi un calcul pornind de la premisa că o cotizație anuală percepută de un CAR pentru acordarea ajutoarelor de înmormântare este de 250 de lei. În urmă cu câțiva ani, cotizațiile anuale practicate de CAR-urile pentru ajutoare de înmormântare din zonă erau de 180-200 de lei, dar valoarea cotizației era majorată anual, așa că valoarea de 250 de lei este una rezonabilă.

Un CAR cu 30.000 de membri ar încasa anual 7,5 milioane de lei, adică 1,5 milioane euro. În general, seniorii se înscriu la astfel de CAR-uri în jurul vârstei de 50-60 de ani, așa că vom lua de referință o perioadă de cotizare de 20 de ani. În 20 de ani, CAR-ul respectiv încasează din cotizații o sumă totală de 120 de milioane de lei, adică 30,6 milioane euro. Numărul ajutoarelor de înmormântare acordate anual este relativ constant, așa că vom împărți numărul celor 30.000 de membri la perioada de cotizare de 20 de ani și rezultatul va fi CAR-ul plătește anual aproximativ 1.500 de ajutoare. La valoarea unui ajutor, de 300 de euro, înseamnă că anual sunt achitate ajutoare de înmormântare în valoare totală de 450.000 euro. Rezultă un profit anual de 1.000.000 de euro.

Este o afacere pe termen lung, în care contează și trecerea timpului. Făcând calculul pentru perioada de referință de 20 de ani, la o valoare a cotizației de 50 euro/an, înseamnă că în 20 de ani se încasează 30 de milioane de euro, dar se plătesc ajutoare în valoare totală de 9 milioane euro. Deci pe termen lung, de 20 de ani, rămân 21 de milioane de euro.

Ceva nu merge. Până acum au fost cinci termene de amânare a pronunțării sentinței

În dosarul 9.672/233/2020, de pe rolul Judecătoriei Galați, termenul de miercuri, 17 martie, ar putea fi cel decisiv. Până acum au fost cinci amânări ale pronunțării instanței. Numărul mare de amânări îi dau reclamantului Gheorghe Mardare motive de suspiciune că ceva nu merge, deși cererea sa, de obligare a AARD-CAR-ului din Tecuci la modificarea statutului în conformitate cu prevederile Legii 540 nu este deloc complicată.

În timpul judecării cauzei s-a întâmplat și un lucru mai puțin obișnuit. În întâmpinarea depusă la dosar, președintele AARD CAR Tecuci, Ioan Cojocaru, s-a plâns de faptul că într-o notificare Gheorghe Mardare ar fi folosit „o serie de acuze, precum <<abuz în funcție, înșelăciune, delapidare și gestiune frauduloasă>>” și a cerut instanței „obligarea reclamantului la plata unei despăgubiri în sumă de 10.000 lei pentru acuzațiile grave aduse salariaților și unității”. Deși o astfel de cerere, care nu are legătură cu obiectul cauzei, ar fi trebuit să facă obiectul altei acțiuni, a AARD CAR „Muncitorul” împotriva lui Mardare, pe 03.02.2021 instanța a dispus disjungerea cauzei, această cerere urmând să fie judecată în dosarul 2143/233/2021, în care e fixat un prim termen pe 29 martie.

„Noutatea” este că se fac afaceri și cu „ajutoarele de înmormântare” vândute pensionarilor la „prețuri de lux”

Indiferent ce va decide instanța de la Judecătoria Galați, prin acest caz este adus în atenția opiniei publice un nou gen de afaceri. Descoperim încă un domeniu cu funcționare haotică din cauza faptului că unele CAR-uri pentru acordarea ajutoarelor pentru înmormântare au fost înființate în baza legii asociațiilor și fundațiilor, Ordonanța 26/2000, iar după apariția Legii 540/2002 nu și-au adaptat statutul la noile prevederi legale.

Pe de o parte, avem „ONG”-uri care vehiculează milioane de euro și realizează profituri colosale, iar de cealaltă parte avem zeci de mii sau sute de mii de seniori, majoritatea săraci, care după zeci de ani de muncă s-au ales cu o pensie care în medie este de 1.500 de lei, dar fac economii și „rup” din acești bani pentru a-și asigura o ieșire din viață decentă.

Moțiunea simplă împotriva ministrului Năsui a picat

Sursă foto: Facebook PLUS

Moțiunea simplă împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui a picat, astăzi, cu o majoritate de 72 de voturi împotrivă și 55 de voturi pentru, plus o abținere, din 128 de senatori prezenți (total: 138). Moțiunea simplă a fost inițată de PSD (41 senatori). La începutul dezbaterilor publice din Senat, ministrul Năsui a luat cuvântul, așa cum era de așteptat: „Din aceste motiuni reiese un clasament al fricii PSD si al unui vechi sistem de a face politica. Mai intai Vlad Voiculescu, acum eu.

Vorbiti despre destabilizarea economiei in 70 de zile. Aici e chiar hilar, de la PSD care a dat OUG 114, de la PSD care a destabilizat economia intr-o singura zi, care a venit cu geniile economice Vâlcov, Andrușcă, Dragnea. Ați arătat atunci mediului privat că sunteți în stare de orice. Era un prăpăd total pe bursă.

Ați depus moțiunea pentru că am închis niște robineți de bani care mergeau spre mafii politice. Ați depus pentru că am deranjat interesele dvs financiare. Acum sunteți loviți la bani.

Nu am destabilizat nicio economie, doar economia de gașcă a dvs. Aveți impresia că puteți să mă șantajați sau intimidați, dar nu veți reuși pentru că nu mi-e frică.

Din 37 de companii ale Ministerului Economiei, 28 au grave probleme economice, asta e rezultatul PSD – jaf, căpușare și debandadă.

Ziceti ca s-a declansat ancheta penala asupra masurii 3. Nu sunt specialist in drept penal, dar o ancheta penala nu se declanseaza de la sine. Eu am vorbit despre aceste nereguli, l-am anuntat pe premier si eu am facut plangerea la DNA”, a declarat, astăzi, ministrul Ecomiei, Claudiu Năsui, în Senat.

Textul moțiunii simple PSD, împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui

„O Românie în agonie, cu Năsui la Economie

Dacă o putere străină ostilă și-ar fi propus să destabilizeze economia națională și producția românească, cea mai rapidă cale de a realiza acest obiectiv ar fi fost să-l pună pe Claudiu Năsui ministru la Economie. Nici cele mai oculte forțe externe, nici cele mai perfide planuri de subminare a unei economii naționale n-ar fi reușit, în ani de zile, dezastrul produs de Claudiu Năsui în fruntea Ministerului Economiei în doar 70 de zile!

Să blochezi toate programele de stimulare și susținere a industriei și a firmelor românești, să pui pe butuci turismul românesc, să anulezi toate acțiunile de susținere a exporturilor românești și să pregătești scoaterea la vânzare, pe doi lei, în plină criză economică, a celor mai profitabile companii ale statului român, înseamnă să îngropi economia. Acesta este planul lui Năsui. Un asemenea plan i-ar face să moară de invidie și pe cei mai malefici sabotori specializați în destabilizarea economiilor naționale.

Pentru a înțelege dimensiunile dezastrului economic provocat în doar 70 de zile de ministrul Năsui este suficientă menționarea unei singure cifre: 100 DE MILIOANE DE EURO PE ZI – aceasta este pierderea înregistrată de companiile românești, în fiecare zi, cu Năsui la Economie. De dimineață, de la ora la care ministrul își bea cafeaua și până seara, când se duce liniștit la culcare, companiile românești mai pierd încă 100 de milioane de euro! Și tot așa, zi de zi, până la faliment!

Înmulțiți această sumă de 100 de milioane euro cu cele 70 de zile de activitate ale ministrului Năsui și veți obține bilanțul dezastrului produs deja în scurtul său mandat! Niciun ministru patriot și cu bun simț n-ar mai fi stat nici măcar o zi în funcție, dacă ar fi constatat că prezența sa la minister este atât de nocivă pentru economia națională!

10 puncte negre din bilanțul ministrului Năsui

Pentru a înțelege cum s-a ajuns aici prezentăm o listă scurtă, cu 10 puncte mari și late, care demonstrează bilanțul negru al celor 70 de zile de activitate ale ministrului Năsui.

Lipsa oricărei strategii pentru susținerea industriei românești – cu Năsui la Economie, țara noastră a ajuns să fie singurul stat membru al Uniunii Europene care nu are o politică industrială activă, o strategie de încurajare a capitalului autohton și a domeniilor din economie cu un grad mare de competitivitate.

Blocarea Schemei 3 Granturi pentru Investiții, prin compromiterea sistemului procedurii de alocare a fondurilor, ca urmare a intervenției sale personale ilegale în sistemul informatic ce a dus de altfel și la declanșarea unei anchete penale din partea DNA.

Preocuparea intensă de a scoate la vânzare, pe doi lei, în plină criză economică, cele mai performante și mai profitabile companii deținute de statul român. Și asta în timp ce mari state europene care, conștiente fiind că în perioade de criză nu poți obține prețuri bune, au interzis înstrăinarea activelor statului până la depășirea pandemiei.

Amânarea aplicării schemei de ajutor de stat pentru HoReCa pe parcursul a doi ani, deși pierderile provocate de pandemie acestui sector sunt uriașe și ar fi impus o despăgubire rapidă, simplificată, așa cum se întâmplă în toate statele europene.

Eliminarea voucherelor de vacanță care reprezentau ultima gură de oxigen pentru turismul românesc și pentru HoReCa, favorizând astfel turismul altor state mai preocupate să-și protejeze aceste sectoare de activitate.

Lipsa oricăror altor măsuri de promovare a exporturilor românești pentru oprirea creșterii galopante a deficitului comercial al României.

Blocarea plăților în programul Start-Up Nation – restanțele la plata proiectelor implementate au ajuns azi la 900 de milioane lei, iar din buget lipsește pur și simplu un sfert de miliard de lei din suma necesară susținerii acestui program.

Blocarea programelor începute în 2020 cu privire la noile start-up-uri, respectiv Programul Star-Tech-Innovation.

Lipsa oricărei măsuri pentru dezvoltarea structurală a economiei de producție, cum ar fi sprijinirea retehnologizării digitale a companiilor și a investițiilor private productive.

Blocarea schemei de promovare a exporturilor românești – a sistat orice finanțare pentru reprezentarea companiilor românești la târgurile internaționale, dovedind că nu are nici cele mai elementare noțiuni în privința stabilirii și dezvoltării relațiilor comerciale internaționale.

Încălcarea sistematică a obligațiilor asumate prin Programul de Guvernare

Șirul contra-măsurilor și al dezastrelor nu se oprește aici. Ministrul Năsui nu doar că a blocat sau pur și simplu nu a continuat ceea ce au făcut predecesorii săi, dar a încălcat până și obligațiile pe care și le-a asumat personal în Programul de Guvernare al guvernului din care face parte.

* Obiectivul „dezvoltare a unei politici industriale competitive”, așa cum este descris în Programul de Guvernare, a fost înlocuit de ministrul Năsui cu distrugerea sistematică a industriei românești.

* „Stimularea industriilor creative”, despre care se vorbește în Programul de Guvernare, s-a tradus în realitate prin propuneri de înlăturare a facilităților acordate de PSD pentru susținerea acestor domenii.

* „Stimularea turismului și a HoReCa”, asumată prin Programul de Guvernare, s-a concretizat cu eliminarea voucherelor de vacanță și închiderea unităților HoReCa din cauza testărilor anti-covid făcute după ureche sau după interesele politice ale actualei puteri politice.

* Năsui a șters pur și simplu primele două programe pentru susținerea comerțului exterior, menționate la pagina 35 din Programul de Guvernare pe care tot el l-a scris, respectiv “Programul pentru promovare la export” (PPE) și „Programul de susținere a internaționalizării operatorilor economici români”.

* Iar în loc de „Start-up Nation revizuit”, cum scrie în Programul de Guvernare, ministrul USR-ist al Economiei a oferit tinerilor un „Start-up Nation” abolit, ca urmare a tăierii din buget a fondurilor necesare pentru continuarea acestui program.

* În loc de „Stimularea industriei auto și atragerea de investiții în acest sector” la care se face referire în Programul de Guvernare, realitatea cu Năsui la Economie ne arată o restrângere dramatică a producției auto în România, concomitent cu extinderea investițiilor din acest domeniu în statele din vecinătatea României, care au avut capacitatea și inteligența de a oferi sprijin din bani europeni pentru domeniile de înaltă tehnologie compatibile cu Green Deal. În România nu doar că nu se fac investiții pentru producția de autoturisme ecologice, dar se restrânge și cea clasică.

* Deși în Programul de Guvernare, se promitea „stimularea industriilor creative și a digitalizării”, după cele 70 de zile de activitate ale ministrului Năsui, companiile din IT și inovare stau cu sufletul la gură să vadă dacă Guvernul Austerității își va pune în practică amenințarea de a le tăia facilitățile acordate pentru dezvoltarea acestui sector.

Minciuna electorală a debirocratizării activităților economice

La fel cum premierul Cîțu ne spunea că nu trebuie să luăm în serios ce a spus PNL în programul electoral, tot așa ministrul Năsui ne arată, prin tot ceea ce face sau mai degrabă ce NU face, că tot ce a promis USR în legătură cu debirocratizarea activităților economice a fost doar o mare minciună electorală.

Antreprenorii care au aplicat la programele gestionate de ministrul Năsui își strigă necazul în zadar cu privire la hățișul birocratic prin care trebuie să treacă și la timpul exagerat de mare necesar aprobării documentelor.

La Măsura 2 – Granturi de capital de lucru de 2.000 până la 150.000 de euro, din cele 16.600 firme admise la finanțare, doar puțin peste 3.000 au fost plătite până în acest moment. În schimb, termenul de efectuare a cheltuielilor și de raportare este de 180 de zile. La raportarea cheltuielilor, procedurile sunt supuse unui sistem atât de birocratizat încât întrec până și birocrația din perioada socialistă. Doar ca exemplu, pentru un restaurant obișnuit, care poate avea în plată până la 200 de facturi pe lună, fiecare dintre aceste cheltuieli trebuie introduse manual în circa 30-50 de linii, care trebuie raportate în sistem. Vorbim aici despre o măsură care ar fi trebuit aplicată rapid, în condițiile în care firmele aveau o nevoie imediată de aceste fonduri pentru a-și putea achita datoriile. Dacă luăm în considerare viteza – melcului! – cu care se mișcă acest program, banii vor ajunge la firmele afectate peste vreo doi ani, adică după ce multe dintre acestea vor fi dat deja faliment.

La fel se întâmplă și în privința sprijinului de 500 de milioane de lei promis pentru firmele din sectorul HoReCa. Aici termenele de acordare a acestor fonduri au devenit de-a dreptul penibile. Banii promiși solemn anul trecut, că vor fi acordați în 2021, vor ajunge de fapt la companii abia peste doi ani. În 2021 au fost alocați în buget doar 200 de milioane de euro. Din totalul celor 500 promiși anul trecut!

Un minister ilegal, condus de un ministru ilegal

Lista minciunilor electorale și a promisiunilor încălcate poate continua la nesfârșit în cazul ministrului Claudiu Năsui. Oriunde pui degetul în secțiunea dedicată Economiei în Programul de Guvernare dai peste o promisiune încălcată. Dar ministrul USR al Economiei nu e doar mincinos. Lipsa de viziune și de onestitate față de electorat NU sunt singurele lucruri care i se pot reproșa lui Claudiu Năsui!

Pe lângă minciuni, lipsă de viziune și de onestitate față de propriul electorat Claudiu Năsui este și un ministru penal! În cele 70 de zile de ministeriat nu a fost în stare nici măcar să redacteze hotărârea de guvern pentru organizarea instituției pe care o conduce. După desprinderea de Ministerul Energiei, un astfel de act normativ era absolut necesar pentru a asigura legalitatea funcționării noului minister, dar și a proiectelor derulate de acesta.

În aceste condiții, în lipsa unei organigrame aprobate în mod legal, toate angajările făcute de Năsui în ministerul pe care îl conduce sunt ilegale.

În lipsa unui stat de funcții care să fi fost aprobat de guvern, toate numirile de secretari de stat din ministerul-fantomă al lui Năsui sunt nule. Acești secretari de stat pur și simplu acționează în afara legii.

Așadar, nu este afectată doar activitatea ministrului Năsui. Sau angajările ori numirile făcute de ministru. Efectele se pot răsfrânge asupra întregii economii naționale, care a fost pusă într-o situație de impredictibilitate fără precedent. Practic, orice act emis de acest minister, care încă nu s-a constituit din punct de vedere legal, poate fi lovit de nulitate. Efectele? Vă rog să le calculați dumneavoastră, cei care astăzi veți decide asupra acestei moțiuni simple!

Guvernare prin delegare

Intuind probabil derapajul de legalitate și fiind conștient de posibilitatea de a fi tras la răspundere – inclusiv penală!, ministrul Năsui a patentat o nouă metodă de guvernare sub sigla USR-PLUS, metodă numită „Guvernare prin delegare”.

Pe scurt, metoda patentată de ministrul Năsui este simplă: dacă ești conștient că acționezi în afara legii, dar nu vrei să fii tras la răspundere, îți delegi toate atribuțiile, îți delegi dreptul de semnătură către subordonații tăi, în ideea că dacă iese rău, să meargă ei la pușcărie în locul tău.

Aceasta este metoda „Guvernare prin Delegare”, utilizată de USR-PLUS, nu doar la nivelul Guvernului, dar și în unele primării conduse de colegii de partid ai ministrului Năsui.

Cel mai abject mod de a fugi de răspundere! Este exact atitudinea unui comandant laș, care vrea doar să profite de beneficiile funcției de demnitate publică – în speță, de ministru al Economiei, fără să-și asume însă și vreo responsabilitate!

Dar, ceea ce nu știe nici domnul Năsui și nici colegii de la USR-PLUS este faptul că metoda patentată este doar o iluzie că, procedând în acest fel, vor scăpa de răspundere. În Codul Penal există definiția instigatorului, adică persoana care, cu intenție, determină o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală. Or, abuzurile în serviciu comise de toți subordonații ministrului, la îndemnul expres al acestuia, de a emite acte și de a desfășura acțiuni în numele unui minister inexistent din punct de vedere legal se circumscriu perfect acestei definiții.

Deși demersul ministrului este inutil sub aspectul tentativei de a fugi de răspundere, el este relevant pentru că ne arată că ministrul e conștient de potențialul ilegal al deciziilor sale, de care încearcă în mod premeditat să se delimiteze.

„Fără securiști în funcții publice”

În încheierea acestei moțiuni, ar trebui subliniat că singurii care profită de pe urma prezenței lui Năsui la Ministerul Economiei sunt doar securiștii din spatele său. Și, cu siguranță firmele controlate de familia Năsui!

Dacă Parlamentul ar vota mâine o inițiativă „Fără securiști în funcții publice”, ministrul Năsui și alți colegi ai săi din partid ar fi printre primi care ar trebui demiși din Guvernul României.

Cu actualul ministru al Economiei, aflat într-o strânsă legătură cu foști lucrători ai Securității comuniste, firmele familiei Năsui prosperă din plin de pe urma contractelor puse pe tavă, cu încredințare directă, de diverse instituții ale statului. Influența fiului Năsui, ajuns ministru, asigură perpetuarea afacerilor tulburi începute în anii 90, de tatăl și unchiul ministrului – afaceri anchetate penal la vremea respectivă în celebrul Dosar Motorola, închis după o lungă mușamalizare care a ținut până la… prescrierea faptelor penale!

Acest tablou al afacerilor de familiei Năsui nu s-a schimbat aproape de loc în ultimii 30 de ani. Aceleași personaje. Aceleași legături cu foști agenți ai Securității comuniste. Același obiect de activitate în domeniul securității. Aceleași instituții de forță ale statului român care le-au cumpărat produsele!

De-a lungul timpului s-au reînnoit doar contractele cu încredințare directă și lista instituțiilor care au cumpărat produsele vândute de firmele controlate Familia Năsui. Cea mai recentă dintre acestea este Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime Constanța”, aflată în subordinea colegului său de partid Cătălin Drulă, un alt ministru USR-ist cu lungi antecedente de colaborare cu foști agenți ai Securității. Dar „Administrația Porturilor Maritime Constanța” este doar unul dintre beneficiarii de stat care, sub paravanul pandemiei, au făcut achiziții, fără licitație, de la firmele Grupului Organizat Năsui. Ajuns ministru, Claudiu Năsui nu avut nici măcar minimul bun simț de a se retrage din acționariatul uneia dintre companiile controversate controlate de familia sa!

Dar dincolo de incompatibilități și înțelegeri controversate, rămâne culpa morală a celui care s-a erijat de-a lungul timpului drept o tânără speranță în reformarea clasei politice românești. În realitate, cel care ne promite reformarea se dovedește a fi un descendent direct dintr-o încrengătură de relații care își au rădăcinile în fosta Securitate Comunistă! Deși a negat cu vehemență orice legătură a familiei sale cu Securitatea, ministrul Năsui a omis de fiecare dată să explice prezența în firmele familiei sale a unor lucrători cu grade din fosta Securitate.

Fiind obișnuit să aibă în jurul său astfel de securiști, devine explicabilă reacția sa de nedumerire când a fost întrebat de angajarea la Ministerul Economiei a unei foste colaboratoare a Securității. În aroganța sa nemăsurată, ministrul nici măcar nu a fost capabil să sesizeze culpa morală care i se imputa. În cazul respectiv, ministrul argumenta că cea pe care tocmai o angajase avea experiență în administrație, că și-ar fi demonstrat abilitățile profesionale.

Deci, ce mai contează că a colaborat cu fosta Securitate – principalul organ de represiune a celor care îndrăzneau să critice regimul comunist? „Ei și?”

Doar această replică plină de aroganță, care denotă incapacitatea ministrului Năsui de a înțelege culpa morală gravă în care se află, ar fi trebuit să reprezinte un motiv mai mult decât suficient pentru a i se cere demisia din partea USR-PLUS – partidul care se pretinde drept reformator al clasei politice românești! Dar ce pretenții să ai de colegii lui Năsui, când însăși șeful său de partid, Dan Barna, pare să fi câștigat, în cazul ochelarilor căzuți și ridicați de unul dintre angajații Camerei Deputaților, titlul de lider absolut al „aroganților din funcții publice”!

Pentru toate motivele prezentate în această moțiune simplă, Grupul senatorilor Partidului Social Democrat solicită demiterea imediată a ministrului Economiei, Claudiu Năsui,

* ministrul care distruge economia României, prin sărăcirea ei cu 100 de milioane de euro în fiecare zi!

* ministrul care a blocat investițiile!

* ministrul care vrea să vândă economia României pe doi lei!

* ministrul care a omorât HoReCa!

* ministrul care blochează exporturile!”, se arata în textul moțiunii simple.

Moțiunea împotriva lui Năsui, pe ordinea de zi a Senatului

Mită de 2.500 de lei, „răsplătită” cu 2 ani de închisoare cu executare

Un agent de vânzări din județul Mureș merge la închisoare pentru o mită de 2.500 de lei, cu care încercase să rezolve o amendă și un dosar penal. În vara anului trecut, acesta a fost prins cu 1.000 de țigarete fără marcaj corespunzător, fiindu-i întocmit dosar penal. Pentru că avea deja o condamnare și sperând că va convinge polițistul să revină la sentimente mai bune, bărbatul de 34 de ani i-a propus să îi dea acea mică atenție. În schimb însă, acesta a fost denunțat, prins și trimis în judecată.

Sătămâna trecută, Curtea de Apel Târgu – Mureș s-a pronunțat definitiv în cauză, sentința fiind aceea de închisoare cu executare.

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş împotriva sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Mureş. Desfiinţează parţial sentinţa atacată şi rejudecând cauza: Majorează de la 1 an şi 7 luni închisoare la 2 ani închisoare, pedeapsa aplicată de prima instanţă inculpatului SZ.ZS. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, urmând ca pedeapsa să fie executată în regim de detenţie. Elimină din hotărârea atacată dispoziţiile privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Menţine celelalte dispoziţii din hotărârea atacată, care nu contravin prezentei decizii”, se arată în hotarâre.

Inculpatul a recunoscut de la început că i-a promis agentului de poliție suma de 2.500 de lei pentru ca acesta sa nu mai sesizeze ANAF-ul și pentru a nu fi sancționat cu amendă pentru fapta comisă, în condițiile în care legea prevedea o sancțiune cuprinsă între 20.000 și 100.000 lei.

Ca urmare a acestei situații, la data de 22 iulie 2020, un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice a formulat un denunț la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, din care reieșea faptul că respectiva persoană i-a cerut să se întâlnească a doua zi, pentru a ,,rezolva problema”, în așa fel încât să nu mai sesizeze organele abilitate, respectiv Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Ca urmare a denunțului formulat, polițiștii anticorupție ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureș, sub directa coordonare procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, au organizat acțiunea de prindere în flagrant, prilej cu care tânărul în cauză a fost prins în timp ce oferea agentului de poliție denunțător suma de 2.500 lei, pentru a nu lua măsurile legale, cu ocazia constatării infracțiunii prevăzută de Codul Fiscal”, a comunicat Direcția Generală Anticorupție.

Se pare că inculpatul i-a povestit agentului inclusiv despre problemele sale cu legea, în condițiile în care în 2018 fusese condamnat la 1 an și patru luni pentru infracțiuni la regimul vamal și cel fiscal. Mita a fost oferită polițistului chiar lângă mașina de serviciu a inculpatului, iar ulterior, când a încercat să plece cu mașina, a fost oprit de către procurorul de caz.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
0 ° C
0 °
-1 °
100 %
1.5kmh
40 %
vin
8 °
S
9 °
D
8 °
lun
8 °
mar
7 °

Ultimul articol

USR, noi propuneri de miniștri: Radu Miruță la Apărare, Irineu Darău la Economie

Guvernul Bolojan s-ar putea „înnoi” cu doi miniștri. Mai exact cu unul, dat fiind că propunerea USR, formațiunea căreia îi revin portofoliile în discuție,...

Director ANPC, după trimiterea sa în judecată: „Dacă am greșit, voi avea puterea să...

Un secretar de stat, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), dar și doi directori generali ai instituției sunt, oficial, inculpați într-un dosar privind...

AUR depune moțiune de cenzură împotriva unui ministru PSD

După succesul pe care l-au avut grație sprijinului PSD la adoptarea moțiunii simple împotriva ministrei USR Diana Buzoianu, parlamentarii AUR au trecut și la...