3.9 C
București
luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 905

Percheziții pentru destructurarea unui grup infracțional de peste 300 de persoane

DIICOT

17 percheziții au loc în București și alte cinci județe, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, de peste 300 de persoane, specializat în fraude informatice, înșelăciune și spălare de bani, informează DIICOT, citat de G4Media.

Prejudiciul este uriaș, de 7 milioane de euro, iar printre companiile naționale păgubite se află Nuclear Electrica, Imprimeria Națională, Regia de Transport Timișoara, Regia Domeniului Public Cluj, dar și Casa Națională de Pensii Publice ori Compania Municipală de Consolidări București, potrivit Știri pe Surse.  

„În această dimineață, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu IGPF și IGPR efectuează 17 percheziții în București și alte 5 județe, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, format din peste 300 de persoane, specializat în săvârșirea de fraude informatice, înșelăciune și spălare de bani. Membrii grupului infracțional induceau în eroare angajații unor autorități publice din România și din străinătate (în special Spania), instituții publice sau instituții de interes public cu privire la schimbarea contului bancar în care urmau a fi efectuate plățile aferente unor facturi neachitate, emise de către furnizorii acestora, iar după încasarea sumelor, acestea erau transferate în alte conturi controlate de grupare, iar mai apoi extrase prin intermediul unor «săgeți»”, au transmis reprezentanții DIICOT.

În cauză se fac cercetări și pentru spălare de bani, sumele de bani ce au făcut obiectul mecanismului de spălare fiind estimate la peste 7 milioane de euro.

Primăria Iași, vizată de procurorii DIICOT

Discuția pentru majorarea gigacaloriei la Ploiești a fost amânată

Majorarea prețului gigacaloriei la Ploiești a fost amânată. Aleșii locali au decis prorogarea proiectului care prevedea că o gigcacalorie va ajunge la tariful de 431,47 lei/ TVA inclus.

Prețul actual este de 375,26 lei/ Gcal/TVA inclus. 

În 2019, consilierii locali au decis ca prețul maxim local al energiei termice facturate populației să fie de 186,97 lei/Gcal, exclusiv TVA ( 222,49 lei/gca/tva inclus) și acordarea subvenției pentru anii 2019-2022, diferența urmând a fi subvenționată din bugetul local.

Dacă majorarea tarifului la gigacalorie va fi adoptată într-o șefință viitoare, efortul bugetar pentru a acoperi subvenția va fi de aproximativ 86.000.000 lei/ an ( aproximativ 17.500.000 euro). Și asta în condițiile în care buget total al municipiului Ploiești este de aproximativ 400.000.000 lei.

Cum la nivelul Uniunii Europene se discută permanent despre eliminarea subvențiilor la energia termică, înseamnă că cetățenii vor plăti integral prețul încălzirii. 

Aeroportul din Constanța, chemat în instanță

Foto Constanța Financiară

Firma TIAB, ce depusese documentația în cadrul procedurii de atribuire a unui contract de achiziție publică având ca obiect „upgrade balizaj” la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu din Constanța, a înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța un dosar cu privire la litigiul respectivei achiziții publice, relatează presa locală Ziua de Constanța. Termenul de judecată de la Curtea de Apel Constanța a fost stabilit pentru 18 august 2021.

Demersul făcut de TIAB vine ca urmare a deciziei adoptate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), prin care a respins „ca nefondată” contestația depusă de TIAB în contradictoriu cu SN Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu SA.  

Societatea a  contestat răspunsul din adresa nr. 6310/23.04.2021, reprezentând „Clarificare din oficiu”, publicată în SEAP în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Upgrade Balizaj luminos la PDA dir.36”, cod CPV 45235000-3 (Rev. 2), inițiată de SN Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu SA, în calitate de entitate contractantă, și a solicitat: „(…) suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea prezentei contestaţii; obligarea entităţii contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalităţii, în sensul: anulării în parte a clarificării din oficiu nr. 6310/23.04.2021, respectiv anulării ca nelegal a «răspunsului remediat»; obligarea entităţii contractante la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea prezentei contestaţii constând în onorariu avocaţial”.

Potrivit SEAP, valoarea contractului este de 22.984.815,82 de lei, iar criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”. De altfel, pe site-ul e-licitatie.ro „termenul limita pentru primirea ofertelor / candidaturilor, a cererilor de participare sau a scrisorii de exprimare a interesului” a fost modificată până pe 27 iulie, semn că nu se ia în considerare oferta depusă de TIAB.

Brașovul și Constanța, printre orașele cu cea mai rapidă creștere economică din Europa

Barna, nemulțumit de guvernarea de coaliție

Dan Barna (captură video)

Vicepremierul Dan Barna, copreşedintele USR PLUS, a declarat marţi că nu este mulţumit de modul în care guvernează coaliţia, deoarece multe dintre obiectivele propuse pentru începutul de mandat nu s-au materializat, subliniind că „o mare parte dintre ele au fost cumva condiţionate de clarificarea leadership-ului în PNL”.

Totodată a precizat că speră ca din toamnă, guvernarea să vină cu câteva dintre lucrurile care acum sunt doar la faza de proiect să devină realitate, mai ales că așteptările cetățenilor sunt mari.

De asemenea, Barna a menționat că într-o coaliţie de trei lucrurile merg mai greu decât într-o coaliţie de două şi mai greu decât într-un guvern monocolor.

În momentul în care ai trei saboţi cu trei viteze, rezultanta este una medie, asta e realitatea. Vom deconta electoral. Nu cred că în momentul în care s-a văzut rezultatul alegerilor îşi imagina cineva că va fi o coaliţie de trei partide: unul conservator, unul cu chef mediu de a face reforme şi unul reformator, va dudui România de reformă.

a declarat Dan Barna, la România 9 de pe TVR 1

Barna spune că „unele lucruri se întâmplă într-o viteză mai lentă”

Deși consideră că românii au înțeles cum stau lucrurile cu „guvernarea în trei”, Dan Barna este de părere că formațiunea sa face eforturi destul de mari pentru a găsi oameni competenți care să pună în aplicare reformele cuprinse în programul de guvernare, stabilit la începutul mandatului coaliției.

„Ducem agenda publică în Parlament şi în Guvern, unele lucruri se întâmplă într-o viteză mai lentă, altele se întâmplă, vedem, este realitatea acestei Românii. (…) Colegii mei miniştri se chinuie şi fac eforturi să găsească oameni competenţi şi să nu pună doar oameni de la partid şi îşi iau castane de la parteneri de coaliţie, despre aceasta este vorba”, a spus Brana, adăugând că altfel, aşteptarea românilor să aibă o bună guvernare fără să se implice este una degeaba. „Cei care vor bună guvernare să vină în partide şi să se implice şi atunci avem bună guvernare, avem o şansă, astfel o să ne luptăm, cum fac eu şi colegii mei din USR PLUS”, a concluzionat vicepremierul Dan Barna.

Barna, convins că UDMR nu vrea desființarea SIIJ

Guvernatorul Deltei Dunării a fost numit oficial pe funcție

Sursa Foto: Facebook

Schimbări în ceea ce privește conducerea Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, ieri fiind publicată decizia de numire a noului guvernator.

Nicio surpriză după ultimul anunț făcut de USR PLUS privind persoana care are această susținere, anunț confirmat odată cu apariția în Monitorul Oficial a actului semnat de premierul Florin Cîțu și contrasemnat de secretarul general al Guvernului, Tiberiu Horațiu Gorun.

Atena Adriana Groza îi ia astfel locul lui Ion Munteanu ca guvernator al Deltei Dunării, tot ieri fiind publicată și decizia de a-l revoca pe acesta din funcția cu rang de subsecretar de stat.

Potrivit primei decizii, revocarea lui Munteanu a fost propusă de ministrul mediului, apelor și pădurilor pe 8 iulie 2021, la aceeași dată la care a fost făcută și propunerea pentru noul guvernator. Mai lipseau formalitățile.

Având în vedere propunerea ministrului mediului, apelor și pădurilor, formulată prin Adresa nr. 30.225/BT din 8 iulie 2021, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/4.820 din 9 iulie 2021, în temeiul art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 4 alin. 3 și 4 din Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, cu modificările și completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie.

Articol unic. – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Atena-Adriana Groza se numește în funcția de guvernator, cu rang de subsecretar de stat, al Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării””, se arată în decizia publicată în MOf.

Din ce explica USR PLUS, Atena Adina Groza a lucrat la începutul carierei sale inclusiv în Ministerul Mediului, „unde doar după câteva luni de la angajare a reușit să facă din România primul stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană, participant la Programul LIFE al Comisiei Europene” și că „are o experiență de peste 20 de ani în conservarea biodiversității, dezvoltarea durabilă și managementul ariilor naturale protejate, atât la nivel național, cât și la nivel european și internațional, dar și în implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene sau naționale”.

Rafila: „Dacă o să ajungem într-o nouă criză de sănătate publică, cineva ar trebui să îşi asume acest lucru”

Alexandru Rafila (captură video)

Deputatul Alexandru Rafila a vorbit aseară despre campania de vaccinare din țara noastră, ale cărei rezultate se văd cu ochiul liber, în contextul previziunilor făcute de specialiști, inclusiv de ministrul Sănătății.

Din ce a explicat Rafila, valul 4 al pandemiei nu este departe, însă situația putea fi evitată dacă campania de vaccinare ar fi fost luată în serios de autorități.

Creşterea încrederii în autorităţi este esenţială şi tipul ăsta de abordare, uşor superficială, ca să nu spun altfel, nu face altceva decât să dinamiteze un program de vaccinare. Poziţia pe care o ocupă România în acest moment, penultimul loc (…) în Uniunea Europeană, pe mine mă îngrijorează, apropo de acoperirea vaccinală, pentru că populaţia României este în măsură mult mai mare, vulnerabilă la infecţie decât alte ţări la care se înregistrează cifre apreciabile”, a atras atenția deputatul, la Antena 3.

Din punctul de vedere al social democratului, s-a greșit și se greșește în continuare în modul de abordare al campaniei, iar cei responsabili vin constant cu declarații de ne-asumare.

Ba mai mult, a remarcat Rafila, autoritățile încearcă să ascundă „gunoiul sub preș”.

În ultimele luni, în mod evident am avut un eşec al campaniei de vaccinare, care a fost prezentat ca un mare succes. Ştiţi bine, declaraţia domnului prim-ministru, am oprit pandemia, nu contează câţi s-au vaccinat – contează câte cazuri sunt şi aşa mai departe. Lucrul ăsta a demobilizat şi mai mult oamenii, care oricum nu erau informaţi suficient, mai ales în mediul rural (…)

Acum am avut nevoie să vină comisarul european în România, să ne spună că trebuie să intensificăm campania de vaccinare. Acum, ce a spus domnul doctor Gheorghiţă, ce a spus doamna ministru, care încearcă să pregătească terenul, pe de o parte o creştere uşoară, dar valul 4 va veni şi aşa mai departe. (…)

Dacă o să avem o dublare a numărului de cazuri în fiecare săptămână, atunci sigur că putem să discutăm despre valul 4. Eu sper să nu se întâmple, dar, pe de altă parte trebuie să existe şi o responsabilitate, o asumare.

Dacă o să ajungem într-o nouă criză de sănătate publică, cineva ar trebui să îşi asume acest lucru, pentru că, nu poţi să spui că vaccinezi 5 milioane până la 1 iunie, după care spui că ai glumit şi că de fapt nu are niciun fel de importanţă. Uitaţi-vă că suntem la 1 august în curând şi nu am ajuns la cele 5 milioane de persoane vaccinate”, a mai punctat Alexandru Rafila.

Ciolacu amenință cu proteste, după rectificarea bugetară

Marcel Ciolacu (captură video)

Liderul PSD, Marcel Ciolacu a afirmat la DC News TV că așteaptă rectificarea bugetară, iar dacă acestea vor fi făcute în funcție de culoarea politică a administrațiilor locale, în ciuda asigurărilor date de către premierul Cîțu, social democrații vor reacționa. Prin acest „reacționa”, Ciolacu a precizat că va chema în stradă toți aleșii locali ai PSD, despre care liderul PSD spune că sunt mai bine de jumătate din toți aleșii locali de la nivelul României.

„Aștept rectificarea primului ministru. Dacă, Doamne ferește, nu se iau în considerație toate administrațiile, nu să le împărțim în buni și răi – PSD-iști, PNL-iști, USR-iști- îi anunț pe dl. Iohannis și pe dl. Cîțu că vor avea zeci de mii de aleși locali cu tricolorul de gât, primari, președinți de CJ, viceprimari, consilieri locali și comunali în fața Palatului Victoria și-n fața Palatului Cotroceni. Şi vom sta până când dl preşedinte se va întoarce din concediu şi dl Cîţu din campania electorală. E un anunţ oficial. Dacă nu se va face o repartizare corectă, împărțită corect către administrațiile locale, partidul va reacționa” a spus Marcel Ciolacu, la DC NewsTV.

Totodată, Ciolacu a precizat că dacă vor folosi banii publici direcționați, „mai nou, pentru lupta electorală internă, eu voi face apel la toți aleșii locali ai PSD să ieșim în stradă și vom sta cât este nevoie”, adăugând faptul că social democrații au peste jumătate dintre aleșii locali.

Rectificare bugetară, fără culoare politică, pe principiul eficienței  

De partea cealaltă, premierul Cîțu a afirmat că nu vede nicio problemă cu privire la„vizitele” primarilor la Palatul Victoria, din ultima vreme, mai mult, că au fost invitați chiar și cei de la PSD. De altfel, Cîțu a precizat că administrațiile liberale au fost „lăsate de izbeliște în ultimii ani”, iar acum se încearcă soluționarea problemelor cu care se confruntă edilii.

„Sunt criticat că vin şi mă vizitează primarii noştri la Guvern. Care este problema ? Da, foarte bine, să vină, am invitat şi primari de la PSD. Repet, vreau să dezvoltăm România. Vin oamenii la Guvern, văd care sunt proiectele, surse de finanţare şi împreună dezvoltăm aceste programe. Nu avem nimic de ascuns, facem acest lucru pentru români şi o facem transparent”, a declarat Florin Cîțu, la conferința de alegeri interne din cadrul PNL Satu Mare.

Reamintim că a fost aprobat calendarul pentru elaborarea rectificării bugetului de stat pentru perioada 16-20 august. De altfel, premierul a menționat faptul că „alocările nu vor fi făcute pe criterii politice, ci în funcție de buget. Acolo unde avem primari care știu să folosească banii. La rectificare, dacă sunt proiecte care pot fi finanțate de la buget, bineînțeles că da. Trebuie să se încadreze în cadrul legal”, a declarat Cîțu, la începutul săptămânii trecute.

Cîțu nu vede o problemă în vizitele primarilor din țară

Piedone s-a ținut de cuvânt și a început demolarea chioșcurilor din stațiile de metrou aflate pe raza Sectorului 5

În cursul acestei nopți a fost demarată, la dispoziția primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, demolarea chioșcurilor din stațiile de metrou aflate pe raza sectorului. Acțiunea, care a început în stația de metrou Izvor, în jurul orelor 23:30, s-a încheiat târziu în noapte.

La dispoziția primarului Cristian Popescu Piedone, spațiile comerciale din incinta stațiilor de metrou din Sectorul 5, devin istorie!

Ora aleasă pentru o astfel de activitate nu e întâmplătoare. Mai exact, administrația din Sectorul 5 a ales să demoleze chioșcurile în afara orelor de program ale metroului bucureștean pentru a evita eventualele accidente, având în vedere că fluxul călătorilor ar împiedica buna desfășurare a operațiunii, demolarea, în sine, putând să pună în pericol integritatea corporală a călătorilor.

Demolare chioșcuri stația de metrou Izvor
Demolare chioșcuri stația de metrou Izvor

Ca la fiecare acțiune importantă, Primarul Popescu Piedone a fost prezent pentru a coordona personal activitatea.

Reamintim că edilul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a fost acuzat că nu ar fi demolat la timp chioșcurile, conform deciziei Ministerului Transporturilor, cea potrivit căreia toate spațiile comerciale de la metrou ar trebui să dispară. Primarul Sectorului 5 a explicat că „Infrastructura S5 SA era angrenată în alte lucrări de investiții în sector, s-a amânat. Procedura va fi dusă la îndeplinire, probabil în seara asta – mâine, dar chișcurile se vor demola. Sindicatul mă dă și în judecată”, a mai declarat primarul Sectorului 5 pentru G4Media.ro, în această dimineață. „Rădoi a insistat foarte mult să ia legătura cu mine, am evitat să mă întâlnesc, m-am întâlnit la un moment dat, a venit cu o plachetă din partea metroului – înainte de această convorbire”, a mai spus Piedone, conform sursei citate anterior, adăugând că respectivele stenograme care au apărut în presă nu ar fi fost decât rezultatul unei conversații al cărei sens ar fi fost denaturat. Ceea ce s-a vrut a fi o glumă, a fost perceput ca fiind o situație reală, a mai spus primarul Sectorului 5.

Acțiunea de demolare a chioșcurilor de la stația de metrou Izvor s-a incheiat fără evenimente.

Citește și: Cristian Popescu Piedone: „Nu pot face asemenea greșeli elementare”

Aproximativ 1.000 de medicamente esențiale au fost decontate 100%

Ioana Mihăilă (foto Facebook)

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat, în această seară că s-a aprobat lista de medicamente esențiale pentru pacienții din țara noastră. Mai exact, ministrul vorbește despre circa 1.000 de medicamente esențiale, decontate 100%, de stat. Conform declarațiilor ministrului, lista conține 150 de denumiri comune internaționale (substanțe active), adică în total aproximativ 1.000 de medicamente care conțin aceste substanțe.

Ioana Mihăilă: „Pe listă se regăsesc medicamente esențiale din programul național de oncologie”

Mihăilă a menționat că pe listă există tratamente medicamentoase esențiale, parte din programul național de oncologie, însă și pentru boala Wilson, pentru diabet, dar și pentru bolile endocrine, printre multe altele.

De menționat că medicamentele cuprinse în ordinul aprobat se află pe cea mai recentă listă de medicamente esenţiale recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii și sunt decontate 100% de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, astfel încât orice pacient să suferind de o anumită afecțiune să poată beneficia de tratament corespunzător, fără a avea povară financiară.

„Ne-am angajat, în programul de guvernare, reintroducerea medicamentelor esențiale în legislație și ne ținem de cuvânt”, a scris ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, pe pagina sa oficială de Facebook, în această seară.

Lista completă a celor 150 de substanțe active poate fi consultată aici.

Citește și: Două asociații de elevi au depus plângere penală împotriva lui Cîmpeanu

Anca Dragu lasă timp de o săptămână Senatul în mâinile fostului președinte al PNL

Sursa: Facebook

Alina Gorghiu, fostul președinte al PNL, preia frâiele senatului. Nu pentru un termen nelimitat, ci pentru o săptămână, printr-o decizie semnată și parafată de președintele Anca Dragu.

Azi, în Monitorul Oficial a fost publicată o Decizie din 19 iulie a președintelui Senatului Anca Dana Dragu, potrivit căreia „în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (2) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat, (…) Articol unic. – În perioada 25 iulie – 1 august 2021, conducerea Senatului va fi asigurată de doamna senator Alina-Ștefania Gorghiu, vicepreședinte al Senatului”.

Potrivit articolului din Regulamentul menționat în decizie, „vicepreședinții conduc activitatea Biroului permanent și a Senatului, la solicitarea președintelui sau, în absența acestuia, prin decizie”.

E drept, Alina Gorghiu nu este unicul vicepreședinte al Senatului, însă este singura care face parte din una dintre formațiunile care compun coaliția de guvernare. Restul de trei vicepreședinți fac parte din grupul PSD: Leonard Azamfirei, Robert Cazanciuc și Ștefan Radu Oprea.

Alina Gorghiu este senator la al doilea mandat, aleasă în circumscripţia electorală nr.37 Timiş, și este vicepreşedinte Comisia pentru politică externă. Între 2008 – 2016 a fost deputat în Parlamentul României, perioadă în care, timp de câteva luni (septembrie 2012 – decembrie 2012) a fost char vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Barna, convins că UDMR nu vrea desființarea SIIJ

Sursa: Facebook

Potrivit lui Dan Barna, UDMR nu ar vrea desființarea SIIJ. „Poziția lor este să desființăm SIIJ actual și să-l mutăm tot ca secție specială pentru magistrați la Parchetul General. Adică să schimbăm plăcuța de pe ușă și să schimbăm un pic adresa poștală”, a spus, astăzi, liderul USR PLUS, Dan Barna.

Ministrul Justiției, discutând cu colegii din UDMR, a găsit o variantă prin care am propus alternativă: să desființăm SIIJ dar să există o garanție pentru UDMR dacă un magistrat anchetat pentru o faptĂ de corupție consideră că procurorii din aria lui de teritorială ar putea să nu fie obiectivi, să poată să ceară mutarea în altă circumscripție, adică să ceară să fie anchetat de alt parchet

Dan Barna, la TVR 1

Mai mult, Barna a mai spus că ar trebui să existe o garanție pentru eventuale temeri „că un procuror face dosar pentru un magistrat să beneficieze alt procuror”, adăugând că cei de la UDMR ar fi zis, în prima fază, că ar putea fi de acord, „că este o garanție”, ca după aia să se răzgândească „pentru că dânșii, de fapt, vor că atribuția asta să nu fie la DNA, vor că DNA să nu aibă atribuții în această zonă – poziția este de a păstra o secție specială pentru magistrați, dintr-un raționament pe care mi-e greu să îl înțeleg”, a continuat vicepremierul.

Barna a adăugat, în cadrul aceleiași emisiuni că orice variantă va fi respinsă și că „nu e niciun interes al acestui partid că un angajament din programul de guvernare să devină realitate”.

„Suntem într-un blocaj pe acest subiect”, a subliniat Barna, punctând că, în realitate nu ar exista dorință, din partea UDMR, ca SIIJ să fie desființat. „Cei de la PNL sunt neutri, spun că ei sunt de acord cu desființarea în orice formulă. Coaliția se află într-un blocaj pe acest subiect”.

Replica UDMR: „Noi am avut o poziţie principială, am venit cu argumente, nu avem o problemă personală cu domnul ministru. Noi am avut un amendament pe care îl avem şi acum la Senat. Am spus că suntem de acord cu desfiinţarea SIIJ, dar avem acel amendament. Nu este un amendament toxic, este bazat pe argumente, argumentele le-am spus de mai multe ori. Am avut zilele trecute discuţii telefonice cu domnul ministru, noi am spus atunci aceste motive pentru care nu prezintă garanţii reale. Dacă va exista o altă propunere, vom discuta, suntem deschişi să discutăm. Susţinem desfiinţarea Secţiei speciale, cu acel amendament pe care l-am propus”, a declarat deputatul UDMR, Csoma Botond.

Citește și: Desființarea SIIJ le dă bătăi de cap liderilor coaliției

Desființarea SIIJ le dă bătăi de cap liderilor coaliției

Sursa: Facebook

Desființarea SIIJ pare să le dea mari bătăi de cap liderilor coaliției de la guvernare, în condițiile în care opiniile par să fie diferite, cu toate că, în fond, ele au, oarecum, aceeași bază. Mai mult, apele au fost și mai mult tulburate după ce ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat că are intenția de a prezenta propria variantă în ceea ce privește soarta SIIJ. Cu toate că mințile par deschise spre a procesa noile idei, există o mare posibilitate ca membrii coaliției să ajungă să se contreze, așa cum au mai făcut-o, de altfel.

Stelian Ion pare să fi găsit varianta potrivită. Soarta SIIJ atârnă de un fir de ață

„Nu e vorba despre o opinie, ci de o aşteptare legitimă, aceea de a ajunge la o soluţie pentru desfiinţarea SIIJ. (…) Ar fi o nouă propunere de text care să fie prezentat coaliţiei pe acest proiect. Deocamdată nu am făcut-o publică. Nu e un mare secret, dar aş vrea să o discutăm în coaliţie”, a declarat ministrul, înaintea şedinţei care are loc la Palatul Parlamentului”, a declarat ministrul Justiției, Stelian Ion.

Împăciutor din fire, șeful Camerei Deputaților și, totodată, liderul PNL, Ludovic Orban a dat asigurări, la rându-i, că se caută o soluție pentru ca SIIJ să devină istorie. „Sigur că obiectivul de desfiinţare a SIIJ rămâne şi îl vom îndeplini. Căutăm o formulă care să fie sprjinită de comun acord de toţi partenerii din coaliţie. A venit domnul Stelian Ion, a prezentat o formă, punctul nostru de vedere este că trebuie analizată foarte serios, căutăm în continuare formula comună. Discuţia continuă”, a spus Orban, marţi, la Parlament.

În cele din urmă, premierul Florin Cîțu și-a manifestat și el opinia, cu privire la „piatra de moară” a coaliției. „Obiectivul este desfiintarea SIIJ. Le-am spus colegilor că trebuie responsabilitate și curaj. Orice soluție care merge în direcția desființării SIIJ, o susțin. Eu sunt deschis să văd toate variantele. Vreau să avem o soluție care să nu fie desființată de SIIJ”, a spus Florin Cîțu.

Citește și: Florin Cîțu: „Un astfel de document nu mi-a fost adresat. L-am văzut în presă. Cine are dovezi, să vină să demonstreze”

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer acoperit de nori
3.9 ° C
4.4 °
3 °
82 %
3.1kmh
100 %
lun
5 °
mar
7 °
mie
7 °
J
3 °
vin
4 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...