23.6 C
București
marți, 12 mai 2026
Acasă Blog Pagina 854

Orban despre cifre. „Nu vreau să vă spun cum stăm astăzi în sondaje, ca să nu vă demoralizez”

Ludovic Orban

Ludovid Orban, președintele PNL a afirmat, luni, că cifrele din sondaje sunt foarte joase, aproape de nivelul din 2017, când PNL a trebuit să intre într-un proces de recredibilizare, lucru pe care îl sugerează ca fiind necesar și în acest moment. Mai mult, consideră că scăderea în sondajele de opinie se datorează „insatisfacției publice față de guvernare, se datorează dezvăluirilor despre Florin Cîţu pe care el nu a reuşit să le explice într-un mod modest”, dar mai ales crizei politice „artificiale” create fără acordul liderului.

De asemenea, Orban consideră că are capacitatea de a readuce partidul „pe drumul cel bun”, nefiind el cel care a generat instabilitatea politică, nu doar în rândul PNL, ci și în procesul de guvernare.

„Credeţi dumneavoastră că eu nu mai am capacitatea de a conduce partidul la victorie? Eu nu cred! Şi dacă stăm şi ne uităm la situaţia actuală putem trage nişte concluzii: căderea Partidului Naţional Liberal se datorează insatisfacţiei publice faţă de guvernare, se datorează dezvăluirilor despre Florin Cîţu pe care el nu a reuşit să le explice într-un mod modest, cu smerenie, cerându-şi scuze, aşa cum se face într-o astfel de situaţie, când tu nu ai informat public, şi, de asemenea, se datorează crizei politice artificiale care a fost creată fără acordul meu, fără consultarea forurilor statutare ale partidului, prin decizia unilaterală a premierului Cîţu. Deciziile, nu decizia”, a afirmat Ludovic Orban, în ședinșa PNL Olt.

Cifre demoralizatoare

Totodată, acesta consideră că este necesară o recredibilizare a PNL, așa cum s-a întâmplat și în 2017, când partidul ajunsese la cote mici în sondajele de opinie. „Nu vreau să vă spun cum stăm astăzi în sondaje, ca să nu vă demoralizez. Dar exact cum a fost în 2017, în care noi a trebuit să începem un proces de recredibilizare pentru că foarte multă lume îşi pierduse încrederea în noi, situaţia e la fel. Suntem aproape la fel de jos cum eram în 2017 şi problema e că nu văd ce soluţie strategică poate să pună altcineva pe masă”, a mai spus liderul PNL.


Cîțu continuă epurările în ministere

Cîțu continuă epurările în ministere

Florin Cîțu / Foto: Iulia KELT

După demiterile secretarilor de stat și a prefecților USR PLUS, premierul Florin Cîțu a mai găsit câteva persoane care nu sunt membri PNL și care din punctul său de vedere nu mai au ce căuta în funcții cheie.

Aseară, în Monitorul Oficial au mai fost publicate o serie de decizii semnate de Cîțu, pentru eliberarea din funcție a unor demnitari încă „rătăciți” în marele aparat de stat compus din liberali.

O modificare așteptată cumva a fost făcută la Agenția Națională a Funcționarilor Publici, unde s-a acționat pe principiul „pleacă ai voștri, vin ai noștri”. Președintele ANFP a fost demis oficial, în locul acestuia fiind numită chiar persoana căreia îi luase locul.

Potrivit actului semnat de Cîțu, a avut în față „propunerea formulată de ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației”, atunci când a decis că „domnul Liviu Mălureanu se eliberează din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici”. Și, cum locul nu putea și nu poate fi lăsat gol, în aceeași decizie se arată că „doamna Violeta Vijulie se numește în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici”.

Violeta Vijulie este membru PNL, spre deosebire de Liviu Mălureanu, care conduce USR PLUS Vrancea. Aceasta a mai fost preşedinte al ANFP din octombrie 2020 până în februarie 2021, când a fost înlocuită de Liviu Mălureanu.

O altă „debarcare” a fost făcută ieri oficială la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Astfel, secretarul de stat Dragoș Mihael Ciuparu a fost eliberat din funcție. Ciuparu nu era totuși al USR PLUS, în condițiile în care este cunoscut ca fost președinte al PMP Prahova.

Ieri, Cîțu a mai semnat o decizie, prin care a dispus ca Cecilia Văduva să-și reia funcția în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Cecilia Văduva, catalogată drept „coafeza din Vâlcea”, este membru PNL în Râmnicu-Vâlcea și se întoarce la MIPE ca secretar general adjunct, potrivit deciziei apărute ieri în Monitorul Oficial.

Cecilia Văduva a mai fost secretar general adjunct al Ministerului Fondurilor Europene, până ieri fiind „consilier clasa I, grad profesional superior, în cadrul Serviciului Ex-ISPA, Direcția generală programe europene infrastructură mare”.

Dacian Cioloș a informat-o pe Ursula von der Leyen că USR PLUS și-ar dori să continue în coaliția de guvernare

Co-președintele USR PLUS spune aproape oricui dispus să asculte că partidul său s-a simțit bine la guvernare, drept pentru care aparent „bagajele” nu au fost făcute chiar permanent.

Pe lângă asigurările pe care Dacian Cioloș le dădea în urmă cu câteva zile asupra faptului că USR PLUS va reveni la guvernare, ieri acesta a anunțat pe Facebook că a discutat acest aspect inclusiv cu Ursula von der Leyen.

Astfel, europarlamentarul a postat pe Facebook o fotografie în care apare alături de von der Leyen, în care explică și contextul: a avut o întâlnire cu aceasta, dar și discuții ample, inclusiv despre zbaterile politice din țara noastră. Nu este acesta singurul mesaj al lui Cioloș, care anunță totodată că au existat și teme de interes pentru toate țările membre, care evident nu sunt prinse în conflictul politic din România.

Am avut astăzi, la Strasbourg, o întâlnire cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care am discutat despre marile teme de pe agenda europeană înainte de discursul despre starea Uniunii: necesitatea ca Uniunea Europeană să facă în continuare eforturi pentru a ajuta și alte state să imunizeze populația împotriva SARS-CoV-2, nevoia de coordonare mai bună a apărării europene având în vedere ce s-a întâmplat în Afganistan și despre cum cetățenii din toate statele membre pot să contribuie mai bine la schimbările pe care ni le dorim în UE prin Conferința privind Viitorul Europei”, scria Cioloș pe Facebook.

Una peste alta, președinta Comisiei a aflat și că USR PLUS are speranțe că va continua ce a început, în coaliția de guvernare:

Am asigurat-o pe președinta Comisiei că USR PLUS rămâne consecvent în apărarea reformelor promise și decise la nivelul coaliției de guvernare și că sperăm să găsim formula să le ducem mai departe cu aceeași coaliție, dar mai deciși. De asemenea, m-am bucurat să aud că PNRR este în linie dreaptă și va fi aprobat în curând, pentru că multe dintre reforme sunt finanțate prin acest instrument”.

Alina Gorghiu cere o delimitare publică față de AUR

Florin Roman, înconjurat de chestori și parlamentari (captură video)

Scandalul de săptămâna trecută, din plenul reunit al Parlamentului, trebuie să rămână un eveniment singular, el fiind unul nedemn pentru un Parlament european. Iar pentru acest lucru, Alina Gorghiu a cerut o delimitare publică față de parlamentarii AUR, care au dus ședința în derizoriu, mai mult, și o sancționare a celor care l-au agresat pe liderul deputaților liberali, Florin Roman, scos cu forța de la prezidiul ședinței deși îi fuseseră delagate atribuțiile pentru respectiva ședință.

„Trebuie să arătăm că suntem Parlamentul unei țări europene! Ceea ce s-a petrecut în ședința de plen din 9 septembrie nu are voie să se mai repete vreodată. Așadar, am solicitat, printr-o adresă depusă la Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, o delimitare categorică și publică a tuturor partidelor politice din Parlamentul României față de AUR. Și sancționarea parlamentarilor implicați în agresiunea domnului Florin Roman, mandatat de către președintele Camerei Deputaților să îi preia atribuțiile la respectiva ședință. Doar așa vom stopa glorificarea violenței și a urii în Parlamentul României”, a scris Alina Gorghiu într-o postare de pe Facebook, la care a atașat solicitarea făcută către Birourile Permanente.

Potrivit Alinei Gorghiu, tot scandalul din ziua citirii moțiunii de cenzură nu ar fi fost posibil fără „legitimarea oefrită din partea USR PLUS, prin asumarea publică a unor inițiative politice și a unei agende parlamentare comune”.

De asemenea, Alina Gorghiu solicită și comunicarea documentului în baza căruia ședința de plen reunit a fost condusă de șefa Senatului, Anca Dragu, respectiv vice-președintele Camerei Deputaților, Cristina Prună (USR PLUS). „În cazul în care acest document nu există, solicităm Birourilor Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului să decidă cine este vinovat de încălcarea Regulamentului”, se mai arată în adresă.

Conducerea ședinței comune, prin rotație

Potrivit art 15 din Regulamentul activităților comune ale celor două Camere, lucrările ședințelor comune sunt conduse, prin rotație, de  președinții acestora sau în absența lor, de către unul dintre vice-președinți, desemnat de către președintele respectivei Camere.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, susţine că a afirmat, în şedinţa Birourilor Permanente Reunite, că Anca Dragu va fi cea care va conduce şedinţa de plen a Parlamentului. „Recunosc că nu am comunicat direct cu domnul vicepreşedinte Roman când i-am delegat competenţele de preşedinte al Camerei, dar domnul Roman, ca vicepreşedinte, a fost la şedinţă”, a explicat Ludovic Orban, după acest moment, citat de G4 Media.

Florin Roman despre Orban: „La braț cu Simion și gealații lui”

USR PLUS l-ar vrea premier pe Bolojan

Ilie Bolojan (Președinte CJ Bihor), Digi 24

USR PLUS par convinși să-l schimbe pe premierul Florin Cîțu, de data susținând că nu vor să mai facă compromisuri, așa cum s-a întâmplat în cazul demiterii ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu. Așadar, în demersul lor de a „scăpa” de Cîțu, cei de la USR PLUS vin și cu soluția înlocuitorului, în persoana lui Ilie Bolojan, cu toate că partidul recunoaște că ar prefera ca noul premier să facă parte din USR PLUS.

Silviu Dehelean, deputat USR PLUS: „Speranţa mea e ca, fie înainte de congres, fie după congres, PNL să realizeze faptul că este pe o direcţie greşită şi să înţeleagă că soluţia pentru România este continuarea acestei coaliţii, cu un nou premier”

Ilie Bolojan, o soluție

Deputatul USR PLUS este de părere că PNL ar putea rezolva această criză, dacă ar vrea. „Ideal pentru partidul nostru ar fi, desigur, un premier USR-PLUS. Dar dacă doriţi un nume, ştiu că în spaţiul public este susţinut de către colegii mei, de către leadershipul partidului, inclusiv numele domnului Ilie Bolojan, care este preşedintele Consiliului Judeţean Bihor„, a mai spus Dehelean.

Considerăm că suntem cât se poate de îndreptăţiţi să verificăm dacă Guvernul Cîţu şi premierul Cîţu, în mod special, mai au o majoritate pe care se bazează în Parlament, câtă vreme sprijinul USR a fost retras explicit şi asumat, cât se poate de clar, inclusiv prin demisia miniştrilor din Cabinet. În momentul de faţă suntem în prezenţa unui abuz constituţional, respectiv nesupunerea la vot a moţiunii de cenzură. Să vedem dacă zilele viitoare, aşa cum stabilesc regulamentele Parlamentului şi Constituţia, urmează să se supună la vot. Să refuzi această verificare a majorităţii pe care se sprijină Guvernul este un abuz care până în momentul de faţă nu s-a mai întâmplat în România. Şi, după cum vedeţi, şi bugetul ţării şi funcţiile şi Guvernul, toate sunt folosite în acest moment în lupta internă din PNL, ceea ce este cu totul nociv.

Silviu Dehelean, USR PLUS

Citește și: Orban ațâță primarii împotriva lui Cîțu: „Îmi pare rău că oameni cu care sunt în partid de zeci de ani nu sunt aici”

Piedone, îmbrățișat de copiii din școală, în prima zi a noului an școlar

Captură video

Astăzi, în prima zi de școală, edilul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, s-a aflat, unde altundeva dacă nu la școală, printre cei mici? De altfel, este bine cunoscut faptul că primarul Piedone prețuiește copiii mai mult decât orice, considerându-i pe aceștia viitorul nostru, al tuturor – cu alte cuvinte, cei care vor duce mai departe moșternirea adulților de astăzi. „Sunt parte dintr-o poveste cu viitor bun! GARANTEZ!”, a scris primarul, adăugând: „I-am privit! I-am privit și, SINCER, sunt FERICIT!SIMT CĂ PRIN EI, ȚARA ACEASTA ARE UN MARE, MARE VIITOR!”.

Cristian Popescu Piedone: „Tricolor, imn, viitor! Astăzi am avut onoarea să fiu printre cei mai buni!Astăzi… Piedone, bătrân, s-a întâlnit cu bobocii! Și… a fost fericit! Pe câțiva dintre ei i-am ținut de mânuțe! Am vorbit despre desene și despre… doamna”

Potrivit relatărilor edilului Piedone, ziua de astăzi a fost una de neuitat, întrucât acesta a avut ocazia să interacționeze cu cei mici, asistând la jocuri și desene, alături de aceștia și de „doamna”. Ba mai mult, la un moment dat, Piedone a fost îmbrățișat de un elev. „Să fii cuminte, tati!”, i-a spus primarul băiețelului.

Primarul Cristian Popescu Piedone a transmis, de asemenea, inclusiv un mesaj pentru toți copiii din Sectorul 5: „AVEȚI MEREU DESCHISĂ UȘA PRIMĂRIEI ȘI A PRIMARULUI PIEDONE! Arătați carnetul de elev și… veniți, oricând, să vorbim! Vă iubesc și vă stimez! Să aveți un an școlar perfect, fix ca-n visurile voastre toate!Să fiți puternici, demni și iubitori! Si… dacă finalul poveștii noastre de astăzi este cu primul ministru al României în peisaj… este TOCMAI pentru că ne ajută să facem imposibilul… posibil!În administrația locală nu este loc de politică, dragii mei! Aici… este despre oameni! Și despre investiții! Iar Florin a făcut destulă școală, cât să știe exact ce înseamnă ȘCOALA ANULUI 2021! Cu dragoste și respect, primarul Piedone!”, a scris Piedone, pe Facebook.

Mai mult, edilul a promis că va acorda școlilor tot suportul necesar pentru ca procesul de învățare să se deruleze așa cum trebuie. Nu înainte de a merge prin sălile de clasă, laboratoare și cabinete medicale școlare, pentru a experimenta „pe pielea lui” ce înseamnă să te afli, zi de zi, în școală, astfel reușind să înțeleagă mai ușor care sunt necesitățile reale ale școlilor din Sectorul 5.

Citește și: Primarul Piedone aduce normalitatea în Sectorul 5

Orban ațâță primarii împotriva lui Cîțu: „Îmi pare rău că oameni cu care sunt în partid de zeci de ani nu sunt aici”

Ludovic Orban și Florin Cîțu

Prezent într-o vizită la Alexandria, președintele PNL, Ludovic Orban, a încercat, pe ultima sută de metri, să-și consolideze poziția și așa destul de firav reprezentată, în contextul alegerilor interne din cadrul partidului, din data de 25 septembrie. La acea dată, Orban se va „lupta” cu Florin Cîțu pentru șefia partidului. Mai mult, se bănuiește că toată „șarada” politică a ultimelor zile (scandalul dintre Florin Cîțu și USR PLUS) să fie doar o mutare strategică a premierului pentru a-și asigura postul de președinte al partidului.

Ludovic Orban, la Alexandria: „V-ați sui într-un avion dacă ați ști că pilotul nu are permis de pilot de avion, ci permis de conducere de tractor?”

Fără să mai aștepte răspunsul, Orban a completat: „Eu nu m-aș sui, vă spun sincer”, a spus acesta, amintind de prezența președintelui Klaus Iohannis la dezvelirea statuii lui Samuel von Brukenthal. „Știți, Samuel von Brukenhtal a fost guvernator numit de la Viena pe Transilvania. Eu cred că PNL nu are nevoie de un guvernator numit de altcineva, ci de un președinte ales de membrii PNL, pentru că numai așa va putea să conducă cu adevărat conform voinței bazei partidului și conform a ceea ce este firesc și de bun simț, să țină cont de nevoile fiecărei filiale, de nevoile fiecărui primar”, a mai spus Ludovic Orban astăzi, astăzi.

Mai mult, Ludovic Orban a fost nevoit să constate prezența slabă a colegilor săi din Alexandria. „Sunt convins că ar fi venit mult mai mulți dacă nu li s-ar fi spus să nu vină. Îmi pare rău că oameni cu care sunt în partid de zeci de ani nu sunt aici. De ce nu sunt aici, nu pot să înțeleg”, a mai spus acesta, vizibil deranjat de situație.

Activitatea guvernamentală de susținere a primarilor nu se întâmplă două săptămâni până la Congres și nu întotdeauna cine vă acordă acum o oarecare atenție este cel care vă va acorda atenție în următorii trei ani. (…) Orice alocare financiară către orice unitate administrativ-teritorială se face în baza prevederilor legale. Cine susține altceva, cine consideră că poate să împartă banii din pix la partid înseamnă că încalcă legea și săvârșește o infracțiune. Eu nu pot accepta ca în PNL primarii partidului să fie umiliți, să fie puși la colț, să fie amenințați că nu vor avea acces a resurse dacă nu sprijină un anume candidat.

Ludovic Orban, la Alexandria

Citește și: Barna s-a săturat să „înghită gălușca” servită de premier

Teodorovici, dezamăgit la început de an școlar, citează din Eminescu

Eugen Teodorovici Foto: Facebook

Eugen Orlando Teodorovici, fost senator social democrat și chiar ministru de Finanțe în vremea guvernării PSD, nu a lăsat ziua de astăzi – când a sunat clopoțelul după vacanța mare, să treacă pur și simplu.

Chiar dacă nu a fost în centrul atenției – spre deosebire de politicienii momentului care s-au întrecut care mai de care să participe la deschiderea anului școlar 2021 – 2022, Teodorovici a lăsat în amintirea zilei de astăzi o postare pe pagina sa de Facebook.

Fostul senator se arată complet nemulțumit de ceea ce se întâmplă în sistemul de educație actual, cu referire directă la programul „România educată”, și consideră că este cel mai potrivit să citeze din Mihai Eminescu. E drept, un soi de legătură este, pentru că poetul Eminescu este cunoscut mai ales pentru virulența la adresa politicenilor din vremea sa, inclusiv a liberalilor.

Însă Teodorovici nu a avut totuși legătură cu sistemul de educație, ca Eminescu, pentru a se putea pronunța. Să nu uităm totuși că, pe lângă câteva posturi micuțe și vremelnice în învățământ până a ajunge să scrie la „Timpul”, Eminescu a fost din 1875, timp de un an, revizor şcolar peste districtele Iaşi şi Vaslui, funcție din care chiar a încercat să miște ceva.

Cum nu găsesc inspirație în prezentul „României educate”, mă întorc la trecut și la vorbele pline de duh ale marelui Mihai Eminescu – cel care s-a implicat și a manifestat un real interes pentru creșterea calității învățământului românesc:

„Şcoala va fi bună când popa va fi bun, darea mică, subprefecţii oameni care să ştie administraţie, finanţe şi economie politică, învăţătorii pedagogi, pe când adică va fi şcoala şcoală, statul stat şi omul om, precum e în toată lumea, iar nu cum e la noi – adică ca la nimeni, unde găseşti în cercurile cele mai înalte oameni care trăiesc în vecinică duşmănie cu gramatica necum cu alte cunoştinţe sau cu dreapta judecată.”

Vă doresc tuturor – profesori și elevi – să faceți voi ca școala românească să crească, cu dorință, conștiință și responsabilitate și bineînțeles, mult succes în noul an școlar”, este mesajul lui Teodorovici.

Barna s-a săturat să „înghită gălușca” servită de premier

Dan Barna (Captură video)

Cu toate că premierul Cîțu caută să se „împace” cu cei de la USR PLUS, Dan Barna nu pare să mai fie dispus „să înghită gălușca” de data aceasta, întrucât cel dintâi refuză să facă compromisuri care ar duce la stabilitatea coaliției de guvernare. Dacă în primăvară, imediat după demiterea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, Barna a mai găsit în suflet un pic de înțelegere pentru scăpările premierului, nu același lucru se va întâmpla și acum, susține copreședintele USR PLUS.

Dan Barna se scuză: „La momentul acela nu îl cunoşteam pe Florin Cîţu anterior, decât din Parlament, ne-am văzut de două – trei ori, ne-am salutat de câteva ori”

Dan Barna a adăugat, de asemenea, că Florin Cîţu le-ar fi păcălit așteptările, dându-le impresia că e „un premier reformator, mai aproape de nevoia aceasta a României de schimbare, de reformă, percepţie pe care am avut-o cu toţii sau foarte mulţi dintre noi la momentul constituirii acestei coaliţii. Până la urmă, e o chestiune de competenţă umană de a putea înţelege cum se conduce o coaliţie. Dacă nu îţi respecţi partenerii de coaliţie, nu ai cum să funcţionezi, de fapt de aici vine problema de fond, ideea că acest cabinet e pe nume personal, ori nu poate fi pe nume personal cât el se sprijină pe voturile a trei parteneri şi nu pe ale unuia singur”, a mai spus Barna, citat de Agerpres.

Fostul vicepremier a ținut să informeze că ceea ce se întâmplă acum nu ar avea nicio conotație personală, fiind vorba doar de o „citire” greșită a intențiilor lui Florin Cîțu. Astfel, dacă imediat după demiterea lui Vlad Voiculescu, USR PLUS a ales să „scrâșnească din dinți” și să meargă mai departe, situația nu are cum să se repete acum, când Florin Cîțu a repetat afrontul adus USR PLUS, în primăvară. „Am înghiţit găluşca atunci şi am spus… pentru responsabilitate, pentru România, clarificăm că eventuala remaniere a unui ministru se face discutând în coaliţie, evaluând activitatea, punând pe masă argumentele şi mergem mai departe în contextul respectiv. Faptul că în situaţia Stelian Ion dimineaţa ne-am trezit cu programul PNDL, despre care cu două zile înainte discutasem că îl vorbim peste o săptămână cu amendamente şi îl facem să fie credibil, şi miercuri a fost băgat cu forţa împotriva acordului coaliţiei şi după care seara, în loc să clarificăm problema respectivă, am fost anunţat îl va remania pe Stelian Ion, am înţeles că tot ceea ce am semnat noi pentru premier nu însemna nimic, iar acordul din coaliţie l-a privit ca pe o glumă”, a mai spus Dan Barna, citat de sursa menționată anterior.

Citește și: Condiția lui Cîțu: fără Stelian Ion și Vlad Voiculescu într-un eventual nou guvern

Clotilde Armand va avea de dat explicații: una dintre firmele angajate de aceasta în stare de alertă nu are autorizație pentru Capitală

Foto: Facebook

În plină criză a gunoaielor din Capitală, edilul Clotilde Armand a ales să ceară instaurarea stării de alertă în Sectorul 1. Dorința i s-a îndeplinit la a doua încercare când, Prefectul (acum) demis, Alin Stoica, a acceptat cerința acesteia, dându-i astfel cale liberă spre a angaja alte companii de salubrizare care să gestioneze situația devenită critică în sectorul pe care aceasta îl admistrează de un an de zile.

REBU, una dintre firmele contractate de Clotilde Armand, a funcționat ilegal în starea de alertă a Sectorului 1

Conform unei știri Spotmedia.ro, firma de salubrizare REBU nu avea autorizație de funcționare în Capitală, în momentul respectiv. Informația a fost furnizată de Garda Națională de Mediu, cea care a confirmat faptul că autorizația REBU ar fi fost valabilă doar în Ilfov, însă nu și în Municipiul București.

Constatând toate astea, comisarii Gărzii de Mediu au amendat REBU cu suma de 30.000 lei, activitatea fiindu-le suspendată în București, până ce vor primi o autorizație legală pentru activa pe raza Capitalei.

Citește și: „Nu USR-ul a câștigat Timișoara, ci timișorenii au ales să riște viitorul lor cu un minuscul necunoscut”

Rămâne de văzut cum va reușit Clotilde Armand să explice faptul că a angajat o companie care nu avea autorizația necesară funcționării în Capitală, în acest context rămânând pe masă două ipoteze, una dintre ele fiind incompetența unui primar care pare să-și fi pus pe cap o pălărie mult prea mare.

Iohannis a deschis anul școlar în Prahova, un județ cu 47 școli fără autorizație de securitate la incendiu și cu 65% dintre cadrele didactice vaccinate

Preşedintele Klaus Iohannis  consideră că menţinerea şcolilor deschise cu prezenţă fizică, în contextul pandemiei de COVID-19, depinde de responsabilitatea fiecăruia, subliniind că „respectarea normelor sanitare şi vaccinarea sunt esenţiale”.

„Şi în acest an reînceperea anului şcolar are loc, din păcate, tot sub spectrul pandemiei, tocmai de aceea menţinerea şcolilor deschise cu prezenţă fizică depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi, respectarea normelor sanitare şi vaccinarea fiind esenţiale”, a afirmat şeful statului, la ceremonia de deschidere a noului an şcolar. Iohannis a ales să deschidă anul școlar, într-o școală din mediul rural,  la Liceul Tehnologic „Carol I” din comuna prahoveană Valea Doftanei.

Din păcate, Klaus Iohannis a omis faptul că doar 65% dintre cadrele didactice care predau în şcolile prahovene sunt vaccinate anti COVID-19. 

8000 de profesori prahoveni s-au vaccinat, iar alţi 2900 nu au acceptat imunizarea cu vaccin. Pe de altă parte, din rândul personalului auxiliar şi nedidactic, s-au vaccinat 3700 de persoane, iar alte 1200 sunt nevaccinate, a anunțat Ilona Rizea, inspectorul general școlar. 

În plus, opt unităţi de învăţământ din județ au început  nou an şcolar fără autorizaţie sanitară, iar alte 47 nu au autorizație de securitate în caz de incendiu

Preşedintele Iohannis a precizat că a ales că participe la deschiderea noului an şcolar la Liceul Tehnologic „Carol I”, pentru că apreciază eforturile acestei unităţi de învăţământ de a creşte calitatea şi relevanţa procesului educaţional.

„Sunteţi un exemplu care arată că educaţia poate fi de calitate, fără a intra în coliziune cu obiectivele care privesc egalitatea de şanse a elevilor, indiferent de mediul din care provin”, a spus Iohannis, care a ales Valea Doftanei, deși fusese invitat și la Ciugud, acolo unde toate unitățile de învățământ funcționează după standarde occidentale. 

Președintele nu a ratat ocazia de a-și lăuda propriul proiect „România Educată”, considerându-l-l un succes, deși nu există nicio schimbare majoră în sistemul de învățământ românesc. 

Klaus Iohannis a fost însoțit la Valea Doftanei și de Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației

Condiția lui Cîțu: fără Stelian Ion și Vlad Voiculescu într-un eventual nou guvern

Florin Cîțu / Foto: Iulia KELT

Întrucât scena politică românească, din ultima perioadă, pare să fie din ce în ce mai sigură, mare parte din vină purtând-o chiar Florin Cîțu, devine destul de greu de prezis ce se va întâmpla în următoarele zile. Mai mult, guvernul e plin de interimate, în urma demisiilor în masă ale miniștrilor USR PLUS, plusate de demiterea ministrului Justiției (la rândul său USR PLUS), Stelian Ion.

Ce se va întâmpla cu guvernul Cîțu?

Rămâne, desigur, de văzut. Cu o moțiune pe rol și cu animozități din ce în ce mai pronunțate între cele două partide, viitorul e nesigur. Cu toate astea, Florin Cîțu speră că va continua să fie premier și nu oricum, ci cu USR PLUS de-a dreapta. Însă ca lucrul acesta să se întâmple, surse politice afirmă că USR PLUS ar trebui să-i excludă pe Vlad Voiculescu și pe Stelian Ion din discuții, încă din start.

Nu același lucru ar fi valabil pentru președinții camerelor Parlamentului, însă. Liberalii nu ar avea nici cea mai mică intenție de a-i demite pe Ludovic Orban sau pe Anca Dragu, în cazul în care aceștia nu vor demisiona de bună voie din fruntea Camerei Deputaților, respectiv a Senatului.

Citește și: Florin Cîțu, mai optimist decât ar fi cazul: „În PNRR este prevăzută finanțarea a 60 de școli pilot”

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
23.6 ° C
24.1 °
22.8 °
44 %
8.8kmh
0 %
mar
24 °
mie
16 °
J
17 °
vin
21 °
S
25 °

Ultimul articol

Theodor Stolojan crede că șeful statului trebuie să nominalizeze un candidat PSD la funcția...

Cândva președinte al PNL, Theodor Stolojan dovedește că nu ține partea nimănui în criza politică prin care trece țara noastră și crede că viitorul...

Ex-primarul Vanghelie, trimis în judecată în dosarul Economat Sector 5

Anchetă finalizată în dosarul fostului primar Marian Vanghelie legat de activitatea Economat Sector 5.Nici nu a durat mult, dat fiind că, în urmă cu...

Nicușor Dan crede că am putea avea un guvern cu premier tehnocrat

Premier tehnocrat - pare să fie principala calitate a potențialului viitor șef al Guvernului, varianta aceasta fiind tot mai des adusă în discuție. Până și...