-0.5 C
București
vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 847

Dragnea, din nou sub lupa DNA-ului

tudorel toader ordonante
Liviu Dragnea / Foto: Facebook

Fostul lider al PSD, Liviu Dragnea este din nou în atenția publicului, dar nu în modul în care poate și-ar dori, ci pentru că este vizat într-o anchetă a procurorilor DNA, potrivit Antena 3, care citează surse politice. Concret, Dragnea este cercetat pentru vacanțele exotice pe care le-a petrecut, în perioada 2018-2019, alături de iubita sa, Irina Tănase, dar şi de prieteni din afara sferei politice. De afel, procurorii bănuiesc că ar fi folosit banii partidului, care în fapt sunt ai statului, din subvențiile Autorității Electorale Permanente (AEP).
Potrivit Antena 3, DNA a întrebat actuala conducere a PSD dacă partidul a organizat evenimente politice sau care a fost scopul acelor deplasări, ce au avut loc în zone exotice, ca Maldive, Republica Dominicană, Indonezia sau Seychelles.

Liviu Dragnea a fost eliberat condiționat, pe 15 iulie 2021, după doi ani și aproape două luni executați în dosarul angajărilor fictive. Fostul șef al PSD mai are încă două dosare pe rol, Tel Drum și „Viza de SUA”, după vizita pe care a făcut-o în Statele Unite ale Americii la ceremonia de preluare a mandatului de către fostul președinte SUA, Donald Trump. În acest dosar, Dragnea este trimis în judecată, pe când în dosarul Tel Drum este urmărit penal.

Dragnea a mai fost pe la DNA și după eliberarea condiționată

De altfel, Dragnea a fost în „vizită” la DNA, la numai 11 zile după eliberarea condiționată, când  afost informat cu privire la menținerea sechestrului în dosarul Tel Drum. „De asta m-a chemat. De obicei astea se dau la avocați. În ziua respectivă chiar le-au spus dimineață că o să le ia avocații și peste două ore au spus că trebuie să vin personal”, a precizat Dragnea la acel moment.

Dragnea vrea să își facă partidul lui

Cum statutul PSD nu îi permite o vreme să revină în rândul partidului, Liviu Dragnea s-a decis să își facă propria formațiune politică, cu care să „atace”, de ce nu, Cotroceniul, în 2024. Însă pare că „socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”, mai ales în contextul în care „pe fir” au intrat și social democrații, care au decis să solicite ca iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”, inițitiva celor de la URS PLUS, să fie adusă cu prioritate pe ordinea de zi a Senatului – cameră decizională în acest caz.

Dragnea ar vrea să-l scoată pe Meleșcanu din „lada de zestre a bunicii”. Se anunță un nou partid politic

Cîțu, întâlnire la Palat pe tema creșterilor la energie

Florin Cîțu (Facebook Guvernul României)

Premierul Florin Cîţu a convocat, marţi, la Palatul Victoria, o întâlnire în contextul creşterii preţului pe piața energiei, dar și a reclamaţiilor primite de la consumatori care acuză facturi exorbitante, scrie news.ro, citat de HotNews.

Astfel, premierul Florin Cîţu se întâlneşte de la ora 13.00, cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Muncii, Raluca Turcan, şi cu reprezentanţi ai ANRE, Transelectrica, OPCOM şi Consiliului Concurenţei.

Întâlnirea va avea loc la Palatul Victoria şi a fost convocată în contextul situaţiei de pe piaţa energiei, unde se înregistrează creşteri considerate nejustificate ale preţurilor şi au fost reclamate atât modificări frauduloase ale contractelor încheiate de către consumatori, cât şi primirea de facturi exorbitante de către clienţii unor companii.

Premierul Florin Cîţu a anunţat, luni, că întâlnirea are loc „pe de o parte pentru a identifica aceste situaţii, pe de altă parte pentru a veni cu soluţii”.

„Soluţiile pe care le-am anunţat pentru această iarnă, pentru a le formaliza (n.r. urgentarea implementării legii consumatorului vulnerabil, precum și un sprijin din partea statului, prin compensarea unei părți din facturi). ANPC va fi la masa discuţiilor şi vom vedea ce soluţii avem”, a declarat Florin Cîţu.

În privința situațiilor reclamate de clienți, premierul a apreciat că instituţiile care monitorizează liberalizarea pieţei nu şi-au făcut datoria. „La această discuţie vin şi cei de la Consiliul Concurenţei pentru că ei sunt cei care pot să ne spună dacă o piaţă funcţionează în condiţii normale sau nu. ANPC-ul este acolo pentru a vedea dacă au fost respectate contractele cu persoanele fizice sau cu consumatorii individuali”, a mai spus premierul.

Amenzi usturătoare pentru „ofertă înșelătoare”: între 5 și 10% pe cifra de afaceri

De altfel, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că, de astăzi, ANRE şi ANPC vor începe controale la furnizorii de gaze, după ce mai mulţi consumatori au reclamat modificarea preţurilor şi facturi exorbitante. Ministrul afirmă că furnizorii care au anunţat un preţ fix pentru un an de zile şi îl modifică intră sub incidenţa a două legi şi vor fi amendaţi. „Dacă tu modifici prețul și ai anunțat că e preț fix pe un an de zile, intri sub incidența a două legi: una e legea protecției consumatorului la ofertă înșelătoare, care nu are amendă așa de mare; a doua este amendă între 5 și 10% pe cifra de afaceri pe legea energiei, pe același lucru: ofertă înșelătoare”, a spus Virgil Popescu, la Digi 24.

PSD vrea comisie de anchetă și audierea ministrului Energiei, Virgil Popescu

Orban e convins că va câștiga alegerile PNL, chiar dacă recunoaște că are susținere mai mică decât Cîțu

Ludovic Orban și Florin Cîțu

Mai puțin de o lună mai au liberalii la dispoziție până a se poziționa clar în privința viitorului președinte al partidului.

Până atunci, ambii candidați sunt convinși că dețin atuurile necesare și, chiar dacă Ludovic Orban îi recunoaște lui Florin Cîțu meritul a a-i fi atras pe cei mai mulți dintre președinții filialelor de partid, asigură că lupta are un rezultat clar.

Orban este convins că la final va câștiga un nou mandat în fruntea PNL, mai ales pentru că, așa cum lasă să se înțeleagă, este omul care își ține colegii aproape, pe principiul „alături de mine, nu în spatele meu”.

Declarațiile acestuia au fost făcute aseară, la TVR 1, și, chiar dacă a avertizat că cine pierde alegerile interne îşi pierde legitimitatea pentru funcţia publică pe care o deţine, s-a arătat încrezător nu doar că va continua să fie preşedinte al Camerei Deputaţilor – semn că va fi câștigător, ci și că ar putea să redevină premier, dacă dorește.

Strategia domnului Cîţu a fost să atragă de partea lui preşedinţi de filiale judeţene, mulţi preşedinţi proaspăt aleşi care se gândesc la patru ani de mandat şi care probabil au preferat să spună că sunt de partea premierului. Este un avantaj competitiv pe care nu îl neg.

Preşedinţii au o influenţă în formarea delegaţiilor şi se implică în încercarea de a-i convinge pe delegaţii care vin la congres să împărtăşească opţiunea pe care o au ei, dar nu este neapărat relevant. (…) Voi câştiga alegerile… cu membrii PNL alături de mine, nu în spatele meu”, a declarat Orban, citat de Agerpres.

Ludovic Orban a mai recunoscut și că în acest moment PNL nu stă tocmai bine în ceea ce privește încrederea electoratului, având totuși propria explicație, fără vreo legătură cu posibilele sale greșeli. Astfel, potrivit Agerpres, liderul PNL a îndreptat atenția către „războiul” din partid, anume la „dezvăluiri care au apărut despre persoana prim-ministrului şi datorită unor declaraţii contondente, care nu-şi aveau locul în această competiţie internă”. Cu toate acestea, a recunoscut că „există într-adevăr o aşteptare din partea oamenilor să se întâmple nişte lucruri pe care noi ne-am angajat că le realizăm”.

PSD vrea comisie de anchetă și audierea ministrului Energiei, Virgil Popescu

Virgil Popescu (Foto: Calea Europeană)

PSD se implică în scandalul liberalizării pieței energiei și pe fondul creșterii alarmante a prețurilor solicită înființarea unei comisii de anchetă la nivelul Parlamentului, în cadrul căreia să fie audiați ministrul Energiei, Virgil Popescu, precum și președinții de la Consiliul Concurenței, Protecția Consumatorului și ANRE.

„Creşterea explozivă a preţurilor la energie şi la gaze a fost principalul subiect al discuţiei noastre de astăzi, din şedinţa grupurilor reunite, şi am decis să solicităm înfiinţarea unei comisii de anchetă la nivelul Parlamentului, cu audierea ministrului Energiei, Virgil Popescu, a preşedintelui Consiliului Concurenţei, a Protecţiei Consumatorului şi ANRE. Noi credem că s-a ajuns prea departe în toată această nebunie de creştere de preţuri. Oamenii, pe de o parte, au aceleaşi salarii, aceleaşi pensii, copiii au aceleaşi alocaţie, pentru că, aşa cum toţi românii ştiu, toate aceste lucruri au fost îngheţate de premierul Cîţu. În schimb, pe de altă parte, avem creşteri foarte mari la facturile de energie şi gaze naturale, care aproape s-au dublat, alimentele se scumpesc de la o zi la alta, la fel şi preţul benzinei”, a declarat Sorin Grindeanu luni, după ședința Consiliului Politic Național al PSD.

Totodată, Grindeanu a subliniat importanța implementării Legii consumatorului vulnerabil, nu de la data propusă de Cîțu (1 ianuarie 2022), ci chiar din octombrie 2021, mai mult, îl acuză pe premier de faptul că nu vrea să reducă TVA-ul la utilități, așa cum a solicitat Asociația Furnizorilor de Energie. „Nu vrea decât să preia şefia PNL-ului, aceasta este singura prioritate pe care o are prim-ministrul în acest moment, nu protejarea românilor faţă de dublarea facturilor”, a mai susţinut Sorin Grindeanu.

PSD pune moțiune de cenzură în „stand by”

Moțiunea de cenzură pe care PSD o anunțase cu „surle și trâmbițe” este pusă în așteptare, până la momentul în care social democrații vor avea cele 234 de voturi necesare ca aceasta să treacă. Decizia a fost luată în unanimitate, Marcel Ciolacu făcând precizarea că în acest moment opoziția are 204 voturi. „Un guvern nu poate să cadă decât printr-o moțiune în parlament sau milioanele de români să iasă pe stradă și se ceară demisia acestui guvern. Nu există altă cale”, a declarat liderul PSD, care a adăugat că nu vrea să depună o moțiune doar pentru spectacol politic.

„Domnul prim-ministru Cîțu ar fi trebuit să fie plecat de cel puțin o săptămână din fruntea Guvernului. Ori prin demisie, ori să i se ceară demisia în cazul în care nu ai responsabilitatea de a-ți da demisia, de cel care l-a susținut și care și-a dorit această coaliție a pierzătorilor, președintele Klaus Iohannis. Motivele principale sunt explozia prețurilor, gestionarea dezastruoasă a campaniei de vaccinare și pe de altă parte faptul că avem un prim-ministru penal condamnat și țepar dovedit. Din punctul nostru de vedere s-a ajuns mult prea departe”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Fostul ministru al Sănătății, dezvăluiri privind demisia sa

Fostul ministru al Sănătății, dezvăluiri privind demisia sa

Sursa: Facebook

La mai bine de un an de când a părăsit cea mai înaltă poziție din Ministerul Sănătății, liberalul Victor Costache a dezvăluit ce a stat în spatele demisiei sale.

Medicul Costache, acum în vârstă de 47 de ani, a condus Ministerul Sănătății grație încrederii lui Ludovic Orban, începând cu noiembrie 2019, când PNL a preluat guvernarea. A prins prima parte a pandemiei de coronavirus, pentru ca să își dea demisia aproape inexplicabil în martie 2020, motivele fiind divulgate abia aseară, în cadrul unei emisiuni de la Antena 3.

Pe scurt, cel care l-a propulsat în funcție l-a și „convins” că e mai sigur să părăsească ministerul. Din declarațiile lui Victor Costache reiese că Orban îl bănuia de fraternizare cu „inamicul”, respectiv cu PSD. Astfel, plecarea lui Costache a devenit iminentă după ce a început să susțină testarea în masă, adică o temă lansată la acea vreme de PSD și de Adrian Streinu Cercel.

Mi s-a cerut demisia de către Ludovic Orban și ăsta e momentul să o declar și să o recunosc la mai bine de un an de la acest episod.

Unul din motive a fost testarea în masă și faptul că, preluând acest mesaj și această inițiativă a domnului profesor Adrian Streinu Cercel, cu care am colaborat extraordinar de bine și pe care îl respect, am fost într-un fel acuzat de fraternizare cu opoziția, cu PSD.

Vreau să spun că în medicină nu există o poziție sau o guvernare. În medicină există interesul pacienților și a oamenilor”, a declarat fostul ministru al Sănătății pentru sursa citată.

Orban, de acord cu UDMR privind pensiile speciale ale primarilor

Ludovic Orban (captură video)

Președintele PNL, Ludovic Orban este pe aceeași lungime de undă cu cei de la UDMR, în privința pensiilor speciale acordate primarilor și șefilor de Consilii Județene, argumentându-și poziția prin faptul că aceștia nu beneficiază de sporul de vechime care să le cuantifice efortul depus în respectivele funcții. Reamintim că intrarea în vigoare a prevederilor Codului Administrativ a fost prorogată până la 1 ianuarie 2022, în vederea găsirii unei soluții legale.

„Sunt de acord, trebuie să găsim o soluţie. Primarii primesc indemnizaţia, doar atât. Ei nu beneficiază de sporul de vechime sau de alte instrumente prin care să se cuantifice efortul pe care îl depun pentru comunităţile locale. Se poate găsi o formă legală în care să se ia în considerare, pe de o parte, restricţiile la care sunt supuşi prin exercitarea funcţiei de primar sau de preşedinte al consiliului judeţean şi, pe de altă parte, să se ţină cont de regimul pe care l-au avut în materie de indemnizaţii, în care nu au beneficiat de alte venituri suplimentare”, a declarat Ludovic Orban.

Șeful Camerei Deputaților a subliniat faptul că funcţia de parlamentar, pentru care au fost eliminate pensiile speciale, e diferită de cea de primar, și speră că o dată cu reluarea activității parlamentare să fie accelerate dezbaterile pe această temă.

„Funcţia de primar incumbă o responsabilitate uriaşă, patrimonială, civilă. Practic, primarul este cel care administrează patrimoniul, angajează patrimoniul, derulează proiecte de investiţii, derulează bugete, conduce un număr mare de angajaţi şi are şi un regim limitativ şi are o serie de interdicţii. Aici există o echipă formată, ceea ce am discutat noi astăzi este să reia activitatea, odată cu debutul sesiunii parlamentare şi chiar să accelereze dezbaterile, să vină cu soluţii pentru fiecare categorie de pensii speciale”, a mai spus Orban, după ședința coaliției.

De altfel, pe subiectul pensiilor speciale pentru aleșii locali, atât PNL, cât și UDMR au primit numeroase critici din partea USR PLUS. Mai mult, chiar și PSD a fost prins în „colimator”, pe aceștia din urmă acuzându-i că una spun în fața camerelor de filmat, când cer echitate pentru pensionari, dar care la vot fac pasul înapoi. „Aşa s-a întâmplat şi astăzi când, în Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor, proiectul USR PLUS de desfiinţare a pensiilor speciale pentru aleşii locali a primit aviz negativ. Au fost doar 6 voturi „pentru”, din care 4 de la USR PLUS, şi 18 abţineri de la PSD, PNL şi UDMR”, au scris reprezentanții USR PLUS pe pagina de Facebook, în luna iunie.

Orban: „La ora actuală nu se plătesc pensii speciale pentru primari”

Dragnea ar vrea să-l scoată pe Meleșcanu din „lada de zestre a bunicii”. Se anunță un nou partid politic

Foto: Iulia KELT

Fostul om politic se vrea reinventat. Mai exact, potrivit unor surse, Liviu Dragnea ar trage speranță să revină în politică, însă nu neaparat în PSD, așa cum și-ar putea închipui cititorul. În realitate, caz în care sursele se adeveresc, Dragnea ar cam vrea să-l scoată de la „naftalină” pe Teodor Meleșcanu și să pună bazele unui nou (dar vechi) partid, împreună cu acesta.

Dragnea ar mai „da o cheie” ApR, să vadă dacă „merge”

Și pentru că toate numele bune pentru partid par deja luate (n.r. Alianța pentru Unirea Românilor – AUR), Liviu Dragnea s-ar fi gândit să resusciteze o veche glorie a politici românești, pe numele ei ApR (Alianța pentru România). Informațiile ar fi fost puse la dispoziție de un apropiat al celor de la PSD, care ar fi relatat că, în ședința de Consiliu Politic Național de la Neptun s-ar fi discutat despre viitorul lui Liviu Dragnea. „A fost o discuție între colegi că ar exista această posibilitate”, ar fi spus Marcel Ciolacu, cel care și-a asigurat colegii că fostul lider PSD nu reprezintă nicio amenințare pentru partid. De altfel, sentimentele par reciproce de vreme ce Dragnea a spus, la un moment dat, că PSD nu ar mai fi un partid.

Alianța pentru România este un partid politic care a activat în perioada de dinainte de 2000, înființat de Teodor Meleșcanu și înghițit ulterior de PNL, în 2002.

Cât despre Dragnea, lucrurile au părut clare încă de la început. În primul interviu acordat după ieșirea din închisoare, acesta spunea „În politică voi intra dacă găsesc răspunsul la două întrebări: dacă mai am cu cine și pentru cine”.

Citește și: Băsescu trebuie să scoată din buzunar 5.000 lei. CNCD l-a amendat după i-a numit pe maghiari „complexați”

Green Village Sfântul Gheorghe rămâne fără serviciu de salubrizare din 3 septembrie 2021!

Tulcea este unul dintre judeţele în care Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) a fost implementat cu succes pe bani europeni. Mai mult, acest SMID este şi funcţional, după ce a fost desemnat operatorul serviciului de salubrizare judeţean  şi a fost autorizat, într-un final cu happy-end, depozitul conform de la Mihai Bravu.

Toate bune şi frumoase, chiar dacă unii primari nu sunt de acord nici cu principiul solidarităţii şi nici cu faptul că taxa de salubritate (asemănătoare celei de habitat din municipiul Tulcea). De ce? Penru că este colectată la nivel de unitate administrativ teritorală şi din ea plătite facturile către operatorul serviciului de salubrizare judeţean. În cazul judeţului Tulcea firma JT Grup SRL.

De parcă nu ar fi fost de ajuns cele aproape 6 milioane de lei pe care firma JT Grup le are de recuperat de la primării, iată că şi cel mai mare complex turistic din Delta Dunării n-a mai plătit de luni bune facturile emise. Nu este vorba despre o sumă consistentă, ba dimpotrivă, puţin peste 40.000 de lei, însă aici recuperarea sumelor e mai uşoară. Dacă în cazul persoanelor fizice operatorul serviciului de salubrizare judeţean nu poate refuza prestarea serviciului de salubritate, în cazul persoanelor juridice, teoretic, acesta se poate întrerupe potrivit prevederilor din Legea 51 din 2006 republicată conform art 42 alin 11:  „Dacă sumele datorate, inclusiv penalităţile, nu au fost achitate după 45 de zile de la primirea facturii, operatorul poate întrerupe furnizarea/prestarea serviciului cu un preaviz de 5 zile lucrătoare şi are dreptul să solicite recuperarea debitelor în instanţă”.

Iar JT Grup SRL a uzat de acest drept şi a tranmis vinerea trecută, în data de 27 august 2021, o notificare către SC Touring Imobiliare SRL, cu care avea contractul de salubritate pentru complexul Green Village de la Sfântu Gheorghe.

Prin notificarea respectivă societatea beneficiară a serviciilor de salubritate pentru cel mai mare complex turistic din Delta Dunării era anunţată că din data de 3 septembrie 2021 serviciile ce fac obiectul contractului semnat între cele două părţi în martie 2020 vor fi întrerupte până se va face dovada plăţii debitului în valoare de 40.376,70 lei. O situaţie fără precedent în condiţiile în care JT Grup SRL are încă aproape 1500 de contracte de societăţi comerciale bun-platnice!

O situaţie fără precedent şi teoretic fără rezolvare

Preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri Tulcea, Ilie Petre, a încercat în ultima perioadă o mediere între cele două părţi dintr-un simplu motiv.

Din punctul meu de vedere şi unii şi alţii au dreptate deşi pare absurdă o astfel de afirmaţie. Legea e de partea celor de la JT Grup iar facturile emise trebuie achitate în termenul prevăzut de lege. Pe de altă parte, operatorul economic, în acest caz turistic, dacă este nemulţumit de operatorul serviciului de salubrizare judeţean nu poate avea un contract cu un alt operator câtă vreme în teritoriul SMID avem acest operator delegat.” a declarat Ilie Petre.

Interesant este că la nivelul judeţului Tulcea doar o parte din societăţile comerciale care au sedii sau puncte de lucru şi activitate în urma căreia produc deşeuri au contract de salubritate cu operatorul serviciului de salubrizare judeţean. Teoretic, în lipsa contractului de salubritate acestea ar trebui să nu aibă autorizaţie de funcţionare. Cum, pe cale de consecinţă, în momentul în care ţi se întrerupe acest serviciu de salubritate pentru neplata facturilor să îţi pierzi autorizaţia de funcţionare.

Este exclusă retragerea autorizaţiei de funcţionare, spune proprietarul Green Village

Dragoş Anastasiu, prin firmele sale, este proprietarul de drept al Complexului turistic Green Village de la Sfântu Gheorghe. Cunoaşte foarte bine litigiul cu operatorul serviciului de salubrizare judeţean JT Grup şi a declarat că este cel mai în măsură să ofere un punct de vedere cu privire la notificare primită de SC Touring Imobiliare SRL. Răspunsul a venit, cât de poate de oficial, în scris, pe mai, şi îl publicăm mai jos.

Legat de problema de fond: notificarea nu are nici temei legal şi nici contractual. Din punct de vedere legal sistarea serviciului public da salubrizare nu este permisă conform Legii 51 din 2006 actualizată, art.42 alin.9 şi 11. Operatorul poate revendica plata facturilor în instanţă. Contractual sumele sunt în litigiu având în vedere faptul ca operatorul nu a mai colectat deşeurile din locaţia noastră din 12.05.2021 (adică tot sezonul). În plus nenumărate alte puncte din contract au fost încălcate. Pagubele produse nouă de operator sunt semnificaţie. De luni de zile dialogăm în vederea găsirii unor soluţii bune pentru toată lumea în Delta Dunării. Situaţia actuală nu mai poate continua aşa. Toate institutiile locale şi naţionale cunosc atât situaţia generală cât şi a noastră specifică. Eu sunt încrezător că prin dialog se vor găsi soluţii constructive. Oprirea activităţii noastre este exclusă, noi având mai multe soluţii„, ne-a precizat Dragoş Anastasiu, proprietarul Green Village din Sfântu Gheorghe.

Cam mari facturile de salubrizare de la Primăria Sfântu Gheorghe anul acesta. De ce oare?

Indiferent ce se va întâmpla în data de 3 septembrie 2021 şi indiferent dacă litigiul dintre cele două firme va ajunge în instanţă, rămâne o întrebare rezultată din afirmaţia făcută de Dragoş Anastasiu, proprietarul Green Village din Sfântu Gheorghe: ce s-a întâmplat cu deşeurile din complexul turistic de la mijlocul lunii mai şi până la sfârşitul lunii august?

O întrebare care pare să aibă ca răspuns chiar afirmaţia făcută luna aceasta de primarul din Sfântu Gheorghe, Valentin Sidorencu, la şedinţa Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri. „Chiar dacă sunt mulţumit de serviciile celor de la JT Grup nu înţeleg de unde rezultă cantităţile acestea mari de deşeuri care ni se facturează! Ca o comparaţie, factura pe luna iunie 2021 e aproape de trei ori mai mare ca cea din iunie 2020, iar cea din iulie 2021 e aproape de patru ori mai mare ca cea din iulie 2020″ – declara la începutul acestei luni Valentin Sidorencu la şedinţa Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri, nefiind însă singurul primar nemulţumit de valoare facturilor emise de JT Grup.

Premieră neplăcută pentru JT Grup, dar justificată!

Ionuţ Tudorache reprezintă operatorul serviciului de salubrizare judeţean în calitate de administrator al JT Grup şi are un motiv cât se poate de justificat pentru întreruperea prestaţiei.

Prevederile din contract sunt foarte clare. Potrivit acestui contract noi facem colectare separată a deşeurilor de la acest complex turistic. Pentru a se întâmpla acest lucru beneficiarul serviciilor noastre era obligat să separe aceste deşeuri, însă de fiecare dată ni le-a predat amestecate. Evident, dacă nu sunt predate separat, conform contractului, ci de fiecare dată amestecate rezultă alte costuri.  A refuzat plata facturilor, noi, conform legii, vom întrerupe prestarea servicului” a declarat Ionuţ Tudorache.

Chiar dacă este o premieră neplăcută pentru operatorul serviciului de salubrizare judeţean JT Grup, notificarea de întrerupere a prestării acestui serviciu către un operator economic poate atrage, aşa cum aminteam mai înainte, pierderea autorizaţiei de funcţionare a acelui agent economic. Ceea ce este foarte grav în cazul unui complex turistic la început de sezon, nu la finalul acestuia…

Accident ascuns de angajații Centrului de Plasament Plopeni! Un copil și-a rupt piciorul: „Hai să zicem că a căzut!”

Situație incredibilă, dezvăluită, la un an de la incident. Angajații unui centru de plasament din județul Prahova au încercat să ascundă un accident rutier în care a fost implicat un copil aflat în îngrijirea lor.

Băiatul era întins în iarbă și urla de durere, dar în loc să îi acorde primul ajutor și să sune la salvare, angajații stau și se tocmesc în legătură cu varianta pe care să o prezinte public. Copilul accidentat țipă că are piciorul rupt, dar o îngrijitoare îi cere pe un ton ridicat să tacă din gură.  Mai mult, cei înregistrați sunt îngrijorați de starea autoturismului care l-a accidentat pe copil. 

Întreaga discuție a fost filmată, cel mai probabil de un al minor din centru și a fost făcută publică pe rețeaua de socializare Facebook. 
Accidentul a avut loc în luna iunie a anului trecut, iar surse apropiate achetei susțin că un angajat al centrului și-a parcat autoturismul în curtea instituției, lăsând cheile în contact. Unul dintre adolescenții aflați în centru s-a urcat la volan și a lovit un alt băiat aflat în curtea instituției

Cazul a ajuns și în atenția polițiștilor prahoveni. 

”Aspectele semnalate au făcut obiectul unui dosar penal în care polițiștii au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparațiilor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești. La data de 30 aprilie 2021, dosarul a fost înaintat cu propunere de soluție procedurală, unității de parchet sus-menționate”, au anunțat reprezentanții IJP Prahova. 

Și conducerea  DGASPC Prahova, instituție în a cărei subordine este Centrul de la Plopeni, a făcut o anchetă internă. Doi angajați au rămas fără contract de muncă, iar alți patru au fost  sancționați cu reducerea salariului pe bază pe o perioadă de trei luni de zile. Un alt angajat a primit avertisment scris. 

Ne întrebăm însă cum ar fi reacționat respectivii angajați dacă cel accidentat ar fi fost propriul copil. Vom învăța oare vreodată să acordăm respect și iubire și copiilor din centrele de plasament? 

Marea reciclare în Educație. Cel mai important proiect, coordonat de o absolventă Spiru Haret

Foto: Facebook-Ioana Lazăr

Ziarul de Investigații a solicitat mai multe detalii oficialilor Ministerului Educației despre implementarea proiectului național România Educată. Acesta ar trebui să producă efecte începând cu data de 1 octombrie ac.

După aproape două luni de zile, timp în care am formulat reclamație administrativă în baza Legii 544.2001 privind accesul liber la informație, Ministerul Educației comunică Zin.ro un link care nu are nicio legătură cu cele solicitate. Noi am solicitat date despre rezulatele grupului de lucru, nicidecum obiectivele proiectului în sine. Imposibilitatea de a înțelege o întrebare și de a redacta o sinteză în baza acestei solicitări devine îngrijorător pentru capacitatea de înțelegere a unui text simplu a oficialilor de la Educație

Marea reciclare în Educație. Dată afară de Anisie, adusă înapoi de Cîmpeanu, responsabilă de cel mai important proiect pentru Educație

Cea care este responsabilă de implementarea proiectului România Educată este Ioana Lazăr, o absolventă de Drept a Universității Spiru Haret, nevoită să susțină licența la Academia de Poliție, deoarece Spiru Haret nu era acreditată, așa cum relatează și edupedu.ro

Ioana Lazăr a fost dată afară din Ministerul Euducației de Monica Anisie(PNL), la data de 8 decembrie 2020. Imediat după formarea Guvernului Cîțu, Sorin Cîmpeanu(PNL) a semnat un ordin prin care Lazăr revine în Ministerul Educației, cu detașare, în funcția de secretar general în cadrul Ministerului Educației. Minunea s-a produs chiar în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie 2020.

Tot mai sus cu fabrica de diplome

Potrivit CV-ului public, Ioana Lazăr lucrează la Minsierul Educației din 2005. A început activitatea la Direcția Juridică, apoi a ajuns să coodoneze mai multe proiecte, unele de anticorupție.

Universitatea Spiru Haret este numită o fabrică de diplome. În 2019, procurorii DIIICOT au dat năvală la această instituție de învățământ după ce s-a dovedit că absolvenții își cumpărau diplomele pentru sume curpinse între 300 -1000 de euro.

Spiru Haret fost înființată în 1991 de Aurelian Bondrea, absolvent de liceu la fără frecvență și al Școlii politice ‘Ștefan Gheorghiu’ cu frecvență redusă.

Băsescu trebuie să scoată din buzunar 5.000 lei. CNCD l-a amendat după i-a numit pe maghiari „complexați”

Fostul președinte, actual europarlamentar PMP, Traian Băsescu a fost amendat de CNCD cu suma de 5.000 lei, ca rezultat al afirmației făcute de acesta la adresa populației de etnie maghiară, din țara noastră. Băsescu a fost acuzat de discriminare şi încălcarea dreptului la demnitate, după ce i-a numit pe maghiari „un popor complexat, iar complexele îi fac să nu mai suporte pe altcineva lângă ei”. Afirmațiile au fost făcute imediat după scandalul ce i-a implicat pe muncitorii sri lankezi de la brutăria din Ditrău.

Brassai Hunor, despre amenda primită de Traian Băsescu: „Acest caz ar trebui să fie un avertisment pentru toţi cei care consideră că ne pot insulta comunitatea”

Președintele organizației din Târgu Mureș a PPMT (Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania), Brassai Hunor, a remarcat la momentul respectiv că CNCD nu s-a autosesizat, astfel că l-a reclamat pe Băsescu. Din reclamația a rezultat o amendă de 5.000 lei.

Cu toate astea, amenda poate fi contestată în instanță.

„Ca lideri ai Partidului Popular Maghiar din Transilvania şi ca maghiari din Transilvania, ne asumăm responsabilitatea pentru comunitatea noastră şi vom fi vigilenţi cu privire la declaraţiile care pot instiga comunităţile. Prin această decizie a CNCD dorim să transmitem şi un mesaj tuturor politicienilor că nu vom tolera atitudini anti-maghiare şi provocări (…) Trebuie să luăm măsuri de fiecare dată când experimentăm aceste aspecte şi, prin toate mijloacele care le avem la dispoziţie, să împiedicăm politicienii români să creeze tensiuni între majoritate şi minoritate, stigmatizând comunitatea noastră”, a declarat Brassai Hunor.

Citește și: Vîlceanu anunță ordonanța Guvernului privind modificarea Codului Fiscal și Codului de Procedură Fiscală

Olăroiu a adus disperare în CJ Ilfov. Oficialii instituției habar n-au unde vor depozita gunoiul

foto. Prosport

Cosmin Olăroiu, cunoscutul antrenor român de fotbal, s-a retras subit din afacerile pe care intenționa să le facă cu Consiliul Județean(CJ) Ilfov. Inițial a fost de acord să vândă două loturi de teren pe care le deține împreună cu soția sa, în comuna Ciorogârla, pentru implementarea proiectului de gestionare a deșeurilor municipale. Suprafața acestora este de 86 900 mp, potrivit reprezentanților CJ Ilfov.

Astfel, s-a constituit o comisie de negociere a tarifului pentru suprafața menționată, însă, Cosmin Olăroiu le-a transmis în scris că renunță la vânzarea terenurilor. Nu a apucat să facă niciun fel de negociere, întrucât nu s-a prezentat la ședința comisiei întrunită în acest sens.

Olăroiu a dat toate planurile peste cap. CJ Ilfov riscă amenzi de până la 125 000 de euro

Refuzul a creat disperare reprezentanților CJ Ilfov, întrucât sunt pasibili de amenzi uriașe, de până la 125 000 de euro pe zi, pentru nerespectarea legislației europene în cazul deșeurilor.

Consiliul Județean Ilfov l-a invitat pe proprietarul celor doua loturi să participe la procedura de negociere a condițiilor de cumpărare a terenurilor care urma să aibă loc în data de 20 august ac, la sediul Consiliului Județean Ilfov. Ca urmare a faptului  că proprietarul terenului a transmis în scris că nu intenționează să vândă cele doua loturi, se anulează organizarea procedurii de negociere” , a transmis CJ Ilfov.

Consiliul Județean Ilfov riscă să piardă finanțarea europeană pentru gestionarea deșeurilor

Dacă proiectul de management integrat al deșeurilor nu se realizează de CJ Ilfov, se pierde definitiv finanțarea europeană alocată. În această situație, obligația de a achiziționa echipamente de colectare separată și transport a deșeurilor va reveni exclusiv primăriilor din Ilfov. Pentru locuitori, ar putea însemna creșterea semnificativă a tarifului la gunoi.

Terenurile deținute de familia Olăroiu nu erau potrivite. Gunoiul ar fi fost la nasul oamenilor

În fapt, terenurile identificate de CJ Ilfov nu îndeplineau criteriile legale, menționate de Direcția Sănătate Publică(DSP). Oamenii au fost extrem de revoltați, după ce au flat că se intenționează amenajarea unei stații de sortare a gunouiului exact sub nasul lor, la mai puțin de 250 metri de case locuite.

Potrivit unui studiu de impact asupra sănătății populației privind managementul deșeurilor, la cererea DSP, distanța optimă pentru gropile de gunoi trebuie să fie de minim un kilometru de zone rezindențiale.

Orice întârziere aduce amenzi

Prin urmare, reprezentanții CJ Ilfov au fost într-o mare eroare, când au crezut că au identificat terenurile deținute de Olăroiu, pentru stația de sortare a deșeurilor. Oficialii CJ Ilfov au anunțat că vor continua să caute alte terenuri. Orice zi de întârziere duce la imposibilitatea implementării proiectului de gestionare a deșeurilor.

Consiliul Județean Ilfov va continua demersurile în vederea identificării unor amplasamente corespunzătoare pentru realizarea investițiilor din cadrul proiectului SMID Ilfov.

În situația în care nu se vor țintele de conformare aferente anului 2025( de gestionare a deșeurilor) prevăzute în Pachetul UE de Economie Circulară, România riscă amenzi în cuantum de până la 125.000 de euro/zi, plătibile până la momentul atingerii țintelor prevăzute de cadrul normativ european, explică CJ Ilfov.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare
-0.5 ° C
1 °
-1.2 °
71 %
9.4kmh
0 %
vin
1 °
S
4 °
D
4 °
lun
4 °
mar
6 °

Ultimul articol

Cazul Sebastian Ioan Hotca și dublul standard administrativ sub Ilie Bolojan

Cine este Sebastian Ioan Hotca și ce funcții a ocupat în administrația publică Sebastian Ioan Hotca este avocat, membru al Baroului Satu Mare, cu un...

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...