2.8 C
București
marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 834

Orban nu a votat propunerea de amânare a dezbaterii moțiunii de cenzură

Ludovic Orban (captură video)

Liderul PNL, Ludovic Orban a fost prezent la ședința din această dimineață a Birourilor Permanente Reunite (BPR) ale celor două Camere, dar a ales să nu voteze propunerea acestora de amânare a „calendarului” moțiunii de cenzură depusă de USR PLUS și AUR împotriva premierului Florin Cîțu.

Explicația lui Orban a fost una de încercare de a liniști apele din coaliția ce stă să se prăbușească, acesta precizând că atât propunerea, cât mai ales decizia luată de BPR este una neconstituțională.

„Astăzi, o majoritate din Birourile permanente reunite, pe care o puteţi constata singuri, a decis amânarea dezbaterii şi votului pe moţiunea de cenzură, utilizând ca temei conflictul juridic de natură constituţională declanşat de Guvern, prin prim-ministrul Florin Cîţu, cu Parlamentul cu privire la depunerea moţiunii de cenzură. Poziţia mea a fost foarte clară, am fost prezent şi nu am votat această propunere, nu pentru că îmi doresc să se dezbată şi să se voteze moţiunea de cenzură mai repede, ci pentru că această propunere şi decizie luată de BPR este profund neconstituţională”, a declarat Ludovid Orban după ședința BPR.

Totodată, acesta a subliniat necunoașterea sau poate uitarea colegilor săi de partid „mai înfierbântați”, când pe o speță similară, de anul trecut,  că invocarea „declanşării conflictului juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament nu poate să oprească moţiunea de cenzură”, adăugând că nu poate înțelege votul de astăzi, mai ales „în lumina prevederilor constituţionale şi în lumina deciziilor CCR şi mai ales a deciziilor regulamentare aşa ceva, cu atât mai mult cu cât există o altă decizie a CCR cu referire la termenul constituţional şi regulamentar care este prevăzut de la citirea moţiunii de cenzură până la dezbaterea moţiunii”, a mai spus Orban.

Reaminitim că termenul constituțional de dezbatere și vot al moțiunii de cenzură este la 3 zile de la citire, ce urmează să aibă loc astăzi, de la 16,00. „În acea pronunţare a CCR se spune foarte clar că Parlamentul, în programare, trebuie să dea dovadă de celeritate şi că nu poate să amâne nejustificat”, a precizat Orban.

USR PLUS și AUR au depus moțiunea de cenzură încă de vinerea trecută, iar de atunci au trecut prin mai multe încercări de a o introduce pe ordinea de zi, pentru stabilirea calendarului în privința dezbaterii și votării acesteia.

CCR are ultimul cuvânt: dezbaterea și votul moțiunii, amânate

Drulă i-a lăsat lui Vîlceanu o surpriză pe birou

Foto: Facebook Cătălin Drulă

Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, l-a trollat pe ministrul ales interimar, Dan Vîlceanu. La plecarea din birou de ministru, Drulă i-a lăsat înlocuitorului acestuia, actualul ministru de facto al Finanțelor, o broșură pe care scrie „In Memoriam Anghel Saligny”. Ironia fostului ministru are legătură cu faptul că proiectul, denumit în „popor” PNDL 3, a dus la ruperea coaliției de guvernare, cea evidențiată mai apoi de demiterea ministrului Justiției, Stelian Ion, dar și de demisia în masă a miniștrilor USR PLUS.

Reamintim că toți miniștrii USR PLUS, inclusiv ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, au demisionat, în urmă cu două zile. Demisia acestora, fotografiată dramatic pe holuri, a fost asemănată cu scenele din filmele cu supereroi. În timp ce unii internauți au aplaudat decizia, însă și fotografia, alții au preferat să ironizeze gestul.

Citește și: Gabriela Firea îi acuză pe Orban și pe Barna că ar fi girat pentru doi primari incompetenți: Nicușor Dan și Clotilde Armand

„Am predat mandatul la Transporturi domnului ministru Dan Vîlceanu.

Pe birou i-am lăsat spre consultare unul dintre cele mai importante dosare (PNRR pe Transporturi) și un document mai special (zoom pe poză)”, a scris fostul ministru, Cătălin Drulă, pe Facebook.

Citește și: CCR are ultimul cuvânt: dezbaterea și votul moțiunii, amânate

Gabriela Firea îi acuză pe Orban și pe Barna că ar fi girat pentru doi primari incompetenți: Nicușor Dan și Clotilde Armand

Gabriela Firea / Foto: Facebook

Într-un nou mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, senatorul social democrat, Gabriela Firea, acuză actuala coaliție de guvernare, cea care stă, de altfel, să se prăbușească, de incompentență, cea care s-ar fi transpus chiar și în administrația locală din Capitală. „Au trecut ore lungi si grele, dar exponentul “bunei guvernari”, moșit politic de domnii Orban si Barna – care ne explica doct cât de buni si frumosi sunt -, ma refer la noul primar general, tace, doarme, viseaza… in privinta exploziei facturilor din Bucuresti!”, a scris, într-o primă instanță, Gabriela Firea, pe pagina sa de socializare.

Fostul edil al Capitalei remarcă lipsa de reacție a actualului Primar General: „La anunțul că se va elimina subvenția pentru termoficare ar fi trebuit să sară ca ars și să-i asigure pe bucureșteni că Primaria Capitalei va acoperi diferența de cost, astfel încât cetățenii să nu simtă scumpirile”

Gabriela Firea a amintit, de asemenea, că în trecut, adică pe vremea când social democrata încă ocupa funcția de Primar General, ar fi pus la dispoziția populației „certificatele de mediu pentru populație”, menite să suplinească lipsa subvențiilor, demonstrând astfel că dacă se vrea, se poate.

„E clar cā pe Nicusor Dan îl lasa indiferent situatia grava în care se vor afla sute de mii de bucuresteni! Ba chiar îsi freaca palmele, daca nu mai trebuie sa achite subventia, pentru ca îi rāmân mai multi bani pentru interesele lui personale si ale caracatitei despre care voi vorbi curand. Domnilor Orban si Barna, ati nenorocit bucurestenii cu Nicusor! Ati manipulat, mintit, patronat furtul, ca sa ne conduca oamenii vostri incompetenti, cinici, iresponsabili, care în cel mai bun caz dorm in scaune, atunci cand nu se ocupa de afacerile lor!”, a mai scris Firea.

Clotilde Armand, luată și ea în vizor de Gabriela Firea

Ba mai mult, aceasta aduce în discuție cazul celuilalt primar parte din coaliție, Clotilde Armand, cea care a reușit, într-un an de mandat, să întoarcă Sectorul 1 cu zeci de ani în urmă, dacă este să ținem cont numai de criza gunoaielor, saga cu multe episoade pe care locuitorii Sectorului 1 au trebuit să o trăiască pe pielea lor.

„De la cazul Nicusor încoace, si Clotilde, bineinteles, sunteti ultimii politicieni care mai aveti legitimitatea sa vorbiti despre binele românilor, dezvoltarea oraselor si a tarii! V-ati compromis definitiv! Mai adaugati la explozia facturilor in Bucuresti peste iarna si scolile nepregatite, frigul din case, lipsa apei calde – mult mai grav ca în anii trecuti, scumpirea transportului public, reducerea drastica a finantarii spitalelor, blocarea activitatii pe santierele orasului etc.Sper sā plātiti politic si sā vā doarā, pentru rāul fācut oamenilor!!”, a încheiat Gabriela Firea.

Citește și: CCR are ultimul cuvânt: dezbaterea și votul moțiunii, amânate

CCR are ultimul cuvânt: dezbaterea și votul moțiunii, amânate

Foto: PS News

În ședința de astăzi a Birourilor Permanente Reunite s-a votat amânarea dezbaterii, dar și votul moțiunii de cenzură a USR PLUS și AUR până când CCR va da un verdict. Mai exact, citirea moțiunii se va întâmpla astăzi, conform graficului inițial, însă pentru ca aceasta să fie dezbătută sau votată, e nevoie de decizia Curții. Există, astfel, posibilitatea ca decizia să vină după Congresul PNL.

În urma deciziei, social democratul Lucian Romașcanu a reacționat: „Baza legală e că termenul e după trei zile. Asta nu înseamnă că trei zile, ci după trei zile. E  necesar să așteptăm decizia CCR să nu ne trezim că avem un premier și e demis ilegal și vine CCR și îl repune în funcție și avem doi premieri. Eu v-am explicat care e situația. Noile dezvoltări de pe scena politică incluzând această contestație la CCR ne-au influența decizia. Scopul PSD e să dărâme acest guvern cât mai repede, dar respectând legea. Lucrurile sunt foarte clare. Acest guvern va pleca, este deja plecat în acest moment, trebuie doar să respectăm legea”, a spus acesta.

O reacție a avut inclusiv președintele PSD, Marcel Ciolacu, cel care a afirmat că Ludovic Orban ar trebuie să-și dea, de urgență, demisia, acuzându-l pe președintele Camerei Deputaților că nu ar înțelege cum funcționează legea. „Este un conflict între Guvern și Parlament. Guvernul este condus de PNL, iar Parlamentul este condus de PNL și USR. Deci este un conflict în interiorul acestei coaliții. Constituția trebuia respectată categoric. Nu înțeleg de ce conducerea Camerei Deputaților prin dl Orban și conducerea Senatului prin dna Dragu nu au convocat până acum citirea moțiunii într-un plen comun. Nu trebuia luată o decizie în BPR, trebuia respectată Constituția. PNL și UDMR au propus să nu aibă loc nici citirea, ceea ce era o aberație totală. Președintele Camerei și președintele Senatului ar fi trebuie să convoace plen comun, fără decizia BPR. Nu înțeleg de ce dl Orban a anunțat Guvernul după 5 zile. N-are nicio legătură dacă BPR a avut cvorum sau nu. Nu cumva ei sunt la putere și au majoritate. În acest moment au toate funcțiile în statul român”, a declarat Marcel Ciolacu.

Citește și: Încă un concurs suspendat după ce Bode a venit interimar la Justiție

Moțiunea îi pică bine lui Orban: „nu poate fi amânată până la calendele grecești”

Ludovic Orban (captură video)

Cu toate că nu vrea să recunoască public acest lucru, moțiunea de cenzură ce va fi citită astăzi în Parlament, îi pică bine lui Ludovic Orban, șeful actual al liberalilor. Motivul este unul destul de simplu: de succesul sau insuccesul acestei moțiuni depind rezultatele alegerilor interne din PNL. Așadar, în spiritul îndatoririlor ce au venit odată cu funcția ocupată în Parlament, Orban amintește că moțiunea nu poate fi tergiversată la nesfârșit.

Ludovic Orban: „Nu sunt la curent cu astfel de propuneri. Moțiunea nu poate fi amânată până la calendele grecești”

Orban a punctat că există un termen maxim de cinci zile, garantat de Constituție. „Decizia CCR invocă celeritatea în dezbatere și supunere la vot. Constituția și decizia CCR se aplică și dacă există precedente anterioare și ulterioare”, a mai spus Ludovic Orban.

Președintele Camerei Deputaților a mai spus că amânarea nu ar reprezenta, în realitate, un câștig pentru Florin Cîțu: „acolo votul se dă pe fiecare candidat. Eu sunt în calitate de președinte al Camerei, mă ghidez după Constituție și după principiile statului de drept. Dacă nu e cvorum, ședința nu se poate desfășura. Nu e nevoie de cvorum la citirea moțiunii, e necesar cvorumul numai la ședințe la care se adoptă legi”, a mai spus Ludovic Orban.

Citește și: Cât vor mai rămâne prefecții USR PLUS în funcție?

Mai mult, acesta a ținut să lămurească inclusiv zvonurile potrivit cărora PNL ar fi bătut palma cu PSD. „În ceea ce mă privește pe mine, ca președinte al PNL, nu am avut nicio discuție cu cei de la PSD. Dacă sunt colegi care au avut negocieri cu PSD încalcă toate promisiunile făcute românilor și toate poziționările strategice ale PNL”, a conchis acesta.

Și-a asigurat dosarul penal după ce a strecurat mită în portiera mașinii de poliție

Un șofer din Teleorman a găsit o metodă inedită pentru a oferi o „mică atenție” polițiștilor rutieri care îl prinseseră în ofsaid.

Acesta fusese tras pe dreapta după ce, grăbit fiind, tăiase calea unei ambulanțe SMURD și, pentru a-i convinge pe oamenii legii să îi treacă abaterea cu vederea, s-a gândit să le dea niște bani. Suma oferită de șofer a fost de 100 de lei, bani pe care acesta i-a strecurat în portiera mașinii de poliție.

Șoferul nu doar că nu a scăpat nepedepsit pentru abaterea din trafic, ci situația i s-a agravat: a fost acuzat de dare de mită, iar zilele trecute a fost trimis în judecată. Totodată, procurorii i-au aplicat măsura controlului judiciar, asupra căreia se va pronunța instanța zilele acestea.

Polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Teleorman au finalizat cercetările într-o cauză penală, iar procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În fapt, ofițerii D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Teleorman au fost sesizați de către lucrători de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman cu privire la faptul că o persoană, care a fost oprită în trafic pentru neacordare de prioritate de trecere unui echipaj SMURD, a dat, cu titlu de mită, suma de 100 lei, pe care i-a pus în portiera autospecialei de poliție, pentru a nu fi dispuse măsurile legale ce se impuneau, respectiv aplicarea unei sancțiuni contravenționale și suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

La finalizarea cercetărilor efectuate de către ofițerii de poliție judiciară ai D.G.A. – S.J.A. Teleorman, delegați în cauză, față de inculpat s-a dispus efectuarea, în continuare, a urmării penale și punerea în mișcare a acțiunii penale, fiind totodată dispusă și măsura controlului judiciar”, a transmis DGA.

Încă un concurs suspendat după ce Bode a venit interimar la Justiție

Ministerul Justiției s-a răzgândit și a decis că nu mai este nevoie ca penitenciarele din țară să aibă directori numiți prin concurs.

După suspendarea procedurii de selecție la Direcția Națională Anticorupție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost pus pe pauză și concursul pentru selecția directorilor din unitățile de detenție din țară. Motivul ar fi același în ambele cazuri: Ministerul Justiției nu mai are ministru plin, ci interimar, în persoana lui Lucian Bode, care are și portofoliul Ministerului Administrației și Internelor.

Săptămâna trecută abia ce fusese publicat rezultatul verificării dosarelor, astfel că urma interviu și proba practică. Nu a mai fost să fie, pentru că Administrația Națională a Penitenciarelor a făcut public că „având în vedere interimatul instalat la conducerea Ministerului Justiţiei, se suspendă procedura de concurs promovată prin Anunţul nr. 14/27504/10.08.2021. Etapele de concurs vor fi reluate/ comunicate după desemnarea în funcţie a ministrului justiţiei pe perioadă nedeterminată”.

Anunțul de suspendare îi este atribuit directorului general al ANP, fără să apară vreun nume sau vreo semnătură. Deși nu există o semnătură, ceva, numele șefului ANP nu este secret, acesta fiind Dan Halchin, „doctor” al Academiei Naționale de Apărare Carol I. În vârstă de 42 de ani, acesta a fost numit în funcție pe 15 aprilie 2021, după ce anterior, din iunie 2017, fusese director al Penitenciarului Arad.

La vremea în care Ministerul Justiției anunțase concursul, sistemul penitenciar recruta 32 de directori, prin concurs din sursă internă: 8 opt posturi vacante de director penitenciar/ centru educativ la Centrul regional Iași (penitenciarele Bacău, Botoşani, Brăila, Focşani, Galaţi, Iaşi, Vaslui și Centrul Educativ Târgu Ocna), 7 posturi vacante de director penitenciar la Centrul regional Cluj (penitenciarele Aiud, Codlea, Deva, Gherla, Miercurea Ciuc, Oradea și Satu Mare), 5 posturi vacante de director penitenciar-spital la Centrul regional București II (penitenciarele spital Bucureşti-Rahova, Constanţa-Poarta Albă, Dej, Mioveni și Târgu Ocna), 12 posturi vacante de director penitenciar/ centru de detenţie la Centrul regional București I (penitenciarele Bucureşti-Jilava, Bucureşti-Rahova, Constanţa-Poarta Albă, Craiova, Craiova-Pelendava, Găești, Giurgiu, Mărgineni, Ploiești, Slobozia, Penitenciarul de Femei Ploiești-Târgșorul Nou și Centrul de detenție Craiova).

Cioloș, după debarcarea secretarilor de stat din funcții: „Am trăit și eu frustrarea și sentimentele care vă apasă acum pe voi”

Foto: Facebook

Premierul Florin Cîțu nu mai vrea să „vadă picior” de secretar de stat USR PLUS prin ministere, așa că aseară a semnat un calup de demiteri din funcții, decizii publicate mai apoi în Monitorul Oficial.

Motivarea acestuia a fost aceea că exista riscul ca secretarii de stat să „influențeze negativ activitatea oamenilor”, dat fiind că USR PLUS s-ar fi poziționat alături de PSD și AUR.

Evident, în perioada următoare vor urma încă o serie de demiteri similare, însă Dacian Cioloș, co-președintele USR PLUS, este convins că aceasta este o situație de moment.

Aseară, Cioloș le-a transmis un mesaj de încurajare colegilor săi de partid, calificând atitudinea premierului Cîțu drept un abuz de funcție. Dacian Cioloș atrage atenția voalat că PNL este la guvernare datorită sprijinului USR PLUS, iar partidul pe care îl conduce va renaște cumva ca Pasărea Phoenix… din cenușă.

Aș vrea să le transmit câteva gânduri colegilor din administrație care au fost sau vor fi demiși de premierul Cîțu în aceste ore.
Am trăit și eu, în 2016, împreună cu toată echipa din guvernul pe care l-am condus, frustrarea și sentimentele care vă apasă acum pe voi. Nu e simplu, știu ce ați făcut în aceste luni, cu ce dedicare și speranțe v-ați început mandatele și de ce greutăți v-ați lovit. Știu și că nu v-a fost simplu să renunțați la alte angajamente pentru a intra într-o administrație care se opune reformelor și stilului nostru de lucru.

Nu ați făcut nimic greșit! Dimpotrivă, sunteți victime ale unui prim-ministru care abuzează de o funcție pe care o ocupă și cu voturile noastre și cu care de ceva vreme nu se mai poate lucra în interesul cetățenilor.

Credința mea este că nu peste mult timp el va fi cel care va lua o pauză de guvernare și voi veți face ce ați început cu profesionalism.
Vă mulțumesc și sper să vă revăd la lucru cât mai repede în aceeași coaliție, dar cu un alt premier
”, scrie europarlamentarul pe Facebook.

Cât vor mai rămâne prefecții USR PLUS în funcție?

Foto: preluare EVZ

În acest moment, devine destul de greu de estimat cât vor mai rămâne în funcție prefecții USR PLUS. Dacă într-o situație normală, viitorul acestora în fruntea prefecturilor din țară ar fi ușor de prezis, în situația actuală, cea în care evenimente se succed cu viteza luminii, orice se poate întâmpla, oricând. „Prefecţii USR PLUS îşi vor face treaba până la momentul la care se va lua o decizie, fie de către partid, fie de către guvern”, a spus Alin Stoica, prefectul Capitalei.

Ionuț Moșteanu, șeful deputaților USR PLUS a confirmat că prefecții nu își vor da demisia, asemenea miniștrilor

„Colegii mei rămân acolo”, a spus Ionuț Moșteanu, adăugând că acesta nu ar fi guvernul lui Florin Cîțu. Mai mult, sugerează deputatul USR PLUS, Cîțu ar fi pus să conducă guvernul, nu să îl acapareze. „A dovedit că nu poate, însă nu este guvernul dânsului. Colegii mei rămân acolo. Dacă vrea să îi dea afară, să îi dea afară. La câte abuzuri a făcut Florin Cîţu în perioada asta, nu m-ar mira să mai facă încă unul”, a mai spus acesta.

În contrapartidă, premierul Florin Cîțu susține, la rândul lui, că USR PLUS ar trebui să decidă dacă este la guvernare sau în opoziţie. „Eu vă spun că sunt îngrijorat pentru români, atunci când aduce la guvernare AUR şi PSD, pentru că a menţine aceşti oameni la guvernare înseamnă să menţii la guvernare AUR şi PSD. Astăzi, în România, avem o coaliţie AUR-PSD-USR, o coaliţie toxică, care s-a format, care vrea să-şi pună un premier nou, înţeleg că domnul Ciolacu se erijează în noul premier al coaliţiei USR – PSD – AUR; se duc negocieri pentru această majoritate. Cred că trebuie să ne răcorim cu toţii, să luăm o pauză de câteva zile şi să revenim la masa discuţiilor. Încă putem să discutăm de coaliţia de guvernare pe care o avem astăzi”, a adăugat premierul.

Citește și: Claudiu Năsui inventează #NoapteaCaCîțu, după ce premierul a „debarcat” secretarii de stat USR PLUS

Astăzi, la ora 16:00, va fi citită moțiunea de cenzură împotriva premierului. Pe de-o parte, șeful Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a favorizat ședința comună a camerelor, împreună cu Anca Dragu, pe de altă parte, tot el le-a transmis „colegilor mai înfierbântați” din PNL să nu participe astăzi la citirea moțiunii.

Claudiu Năsui inventează #NoapteaCaCîțu, după ce premierul a „debarcat” secretarii de stat USR PLUS

Foto: G4 Media
Foto: G4 Media

Fostul ministru USR PLUS al Economiei, Claudiu Năsui, îi acuză pe Florin Cîțu că ar fi dat afară trei secretari de stat USR PLUS din ministerul Economiei din răzbunare, în opinia politicianului, această acțiune fiind complet inutilă, de vreme ce respectivii și-ar fi făcut meseria „ca la carte”. „Impresia lui este probabil că USR-PLUS funcționează precum alte partide. În celelalte partide intrarea la guvernare înseamnă practic re-împânzirea statului cu activul de partid. Și, evident, îmbogățirea personală prin contracte cu statul ale firmelor de partid, așa cum se întâmplă cu PNDL-urile”, a scris Claudiu Năsui, pe Facebook.

Claudiu Năsui: „Domnul Cîțu crede că dacă dă afară secretari de stat, aceștia vor reveni în partid și vor pune presiune pe conducere să revenim într-un guvern condus de el”

Fostul ministru subliniază că USR PLUS nu ar funcționa așa. „La ministerul economiei toți cei trei secretari de stat de au muncit enorm și și-au sacrificat oportunități importante pentru a veni să ajute la modernizarea României. Doi dintre ei nu erau membri USR-PLUS, deci domnul Cîțu se răzbună pe cine nu trebuie”, a mai scris Claudiu Năsui, adăugând că Simona Fătu ar fi dus tot greul reformei companiilor de stat în ministerul economiei, Valentina Saygo și-ar fi lăsat toate afacerile pentru activa în minister, iar Paul Ene, singurul membru USR PLUS, ar fi muncit din greu încă de dinainte să fie numit în această funcție.

Acesta și-a încheiat mesajul publicat pe pagina sa socializare cu un hashtag pe măsură: #NoapteaCaCîțu

Citește și: Ședința de plen, de astăzi, posibilă și datorită lui Orban

Astăzi, la ora 16:00, moțiunea de cenzură împotriva premierului Florin Cîțu va fi citită în Plenul Camerelor Reunite.

Ședința de plen, de astăzi, posibilă și datorită lui Orban

Foto: PS News

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, împreună cu președintele Senatului, Anca Dragu, au convocat astăzi o ședință de plen în care va fi citită moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu. Mai mult, începând cu ora 10:00, Birourile permanente se vor reuni, la rândul lor, pentru a stabili proiectul ordinii de a zi, dar și programul de lucru al ședinței de plen reunit de astăzi.

Ludovic Orban: „Am luat decizia astăzi de a convoca plenul Camerelor reunite, împreună cu preşedintele Senatului”

Ludovic Orban a ținut, de asemenea, să facă și câteva precizări, „ca să fie înțeles foarte bine”: „convocarea făcută de preşedinţii celor două Camere nu cuprinde ordinea de zi, nu este regulamentar ca preşedinţii, când fac convocarea plenului Camerelor reunite, să stabilească propunerea de ordine de zi. Pentru stabilirea proiectului ordinii de zi, vom convoca Birourile permanente reunite, care, în conformitate cu prevederile articolului 15 din regulamentul şedinţelor comune, au acest atribut de a stabili proiectul ordinii de zi. Este o obligaţie constituţională a preşedinţilor celor două Camere aceea de a convoca plenul pentru a permite respectarea Constituţiei”, a mai spus acesta.

Mai mult, Ludovic Orban a subliniat că parlamentarii PNL vor fi mandatați să nu participe nici la citire, însă nici la votul moțiunii de cenzură împotriva premierului Cîțu, în celelalte cazuri neavând de ales decât să respecte modul în care o astfel de acțiune trebuie desfășurată în Parlament. conform „fișei postului”.

Citește și: Surse. Parlamentarii PSD pot participa la prezentarea moțiunii de cenzură, dacă vor

Gabriela Firea a răbufnit în legătură cu eliminarea subvenției la gigacalorie

Gabriela Firea

Senatoarea Gabriela Firea a reacționat la anunțul făcut de ministrul Muncii, Raluca Turcan, cu privire la anularea subvenției la gigacalorie, care numai pentru Capitală reprezintă aproximativ 63% din prețul de producție. Mai mult, fostul edil consideră că liberalizarea prețurilor nu va veni deloc în ajutorul consumatorilor, ci dimpotrivă, va face o gaură considerabilă în bugetul tuturor gospodăriilor, nu doar în cele vulnerabile, care sunt protejate de legea aprobată, marți, în Camera Deputaților.  

„Facturile vor sări în aer! Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat anularea subvenției la gigacalorie! Asta în contextul în care prețul energiei a explodat, fiind semnalate creșteri cuprinse între 300% și 500%! Toate acestea înseamnă o iarnă foarte grea pentru bucureștenii racordați la sistemul centralizat de încălzire, și nu doar pentru ei, ci și pentru locuitorii marilor orașe ale României”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

Totodată, aceasta i-a acuzat pe liberali că au anulat Ordonanța de Urgență  114, cea care plafona prețul la energie, doar pentru că era o prevedere legislativă dată de către PSD. „Mai mult, a liberalizat piața energiei, susținând că asta va aduce scăderea prețurilor, prin stimularea concurenței! S-a întâmplat exact invers, așa cum PSD a semnalat de la bun început! Dragi bucureșteni, Doamne ajută! Atât a mai rămas”, a concluzionat fostul edil al Capitalei.

De partea cealaltă, premierul Cîțu nu a afirmat, cu subiect și predicat, eliminarea subvenției la gigacalorie, mai ales în contextul creșterii foarte mari a prețului la energie. Însă, a precizat că Legea consumatorului vulnerabil, care a fost votată marți, în Camera Deputaților, după ce a stat câteva luni prin Parlament, nu este suficientă pentru a trece cu bine de această iarnă, care va afecta nu doar consumatorii vulnerabili, ci și o serie de alte categorii de populație.

„Sunt resurse, dar nu ajunge doar Legea consumatorului vulnerabil. Legea nu este îndeajuns pentru această iarnă. Mai sunt și alte măsuri pe care le luăm în calcul pentru perioada următoare”, a afirmat Florin Cîțu, la Ploiești. Cât privește eliminarea subvenției gigacaloriei, din acest an, premierul a precizat că trebuie să vadă toate deciziile, tot pachetul, pentru această iarnă. „Este o situație importantă, iar românii trebuie să știe că guvernarea merge mai departe”, a mai spus Cîțu.  

Ajutoare de la 16 de lei pe lună la 500 de lei, în funție de sursa de încălzire, dar și de venituri

Proiectul privind stabilirea măsurilor de protecţie socială îl definește pe consumatorul vulnerabil  ca „persoană singură/familie, care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare față de sursele de energie, necesită măsuri de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minimale”.

Astfel, ajutoarele de încălzire pot varia astfel: pentru gaze, de la 25 lei/lună la 250 lei/lună; pentru energie electrică, de la 50 lei/lună la 500 lei/lună; pentru lemne, de la 16 lei/lună la 160 de lei/lună. Vor primi ajutoare financiare pentru încălzire: persoanele singure cu venit mediu net lunar mai mic de 2.053 de lei, respectiv familiile în care venitul mediu lunar în cazul fiecărui membru al familiei este mai mic de 1.386 de lei/lună (salariul minim pe economie, „în mână”), invers proporțional cu veniturile acestora.    

Legea consumatorului vulnerabil, adoptată de Camera Deputaților

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer acoperit de nori
2.8 ° C
3.3 °
2 °
79 %
1kmh
100 %
mar
3 °
mie
6 °
J
2 °
vin
3 °
S
4 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...