Să te impui într-o instituție publică prin puterea pumnului ar trebui să fie inacceptabil.
Într-o societate civilizată, în care încă avem instituții de stat. Că, dacă nu le-am avea, s-ar chema anarhie. Și, atunci, nerespectarea regulilor nu ar avea de ce să fie sancționată, pentru că ele n-ar mai exista.
Dar, ghici ce? De bine, de rău, încă avem reguli. Încă mai avem putere să credem că putem crea o societate mai bună. Încă mai avem principii. Încă mai scandăm principiile alea și încercăm, fiecare dintre noi, să le respectăm.
La fel cum le cerem altora să respecte regulile, la fel ar trebui să le respectăm și noi. Pentru că (nu-i așa?) nu ne prea convine când descoperim exemple că legile sunt doar pentru căței.
Dar ce e cu puterea pumnului și cu George Simion?
Nu, n-a lovit, din fericire, pe nimeni. Dar prezența lui și a grupului de susținători la Primăria Timișoarei, tot puterea pumnului se cheamă.
George Simion, împreună cu un grup de susținători au ”asaltat” primăria. Bine, poate că ”asaltat” e un cuvânt cam dur, ținând cont că erau vreo 20 de persoane.
Dar virulența mesajelor scandate, mișcarea cu care Simion împinge paznicul, răsuflatul ăla, direct în fața omului, atitudinea generală de ”te fac, te sparg”, tot asalt se cheamă.
Refuzul de a purta mască, într-o instituție publică, cu toate că legea o cere. Sau de a prezenta Certificatul verde.
Insistența de a-i cere paznicului să-și spună numele, la microfon. Apropo de asta, Simion ar trebui să știe că doar organele abilitate îți pot cere să te legitimezi. Și nici poziția lui de lider AUR, nici faptul că e deputat, nu-l transformă în ”organ abilitat”.
Împinsul paznicului. ”Fentarea” acestuia, în încercarea de a pătrunde în Primărie.
Totul, dar totul e ”puterea pumnului”.
Nu, nu e dreptate. Nu e dreptul poporului. Nu e nimic. Primarul nu era acolo.
Audiența se solicită și poate fi aprobată sau nu. Iar o audiență nu se cere cu gașca de susținători în spate.
”Hey, Fritz, nu uita, Timișoara nu-i a ta!”
Au strigat susținătorii AUR. Mare parte dintre ei erau parte din ”caravana” lui Simion, aflat în ”turneu” prin țară. Deci, dacă Timișoara nu e a primarului, nici a lor nu e, cu siguranță.
În ciuda faptului că primarul a fost ales de timișoreni.
Dacă-i iei la bani mărunți, nu știu dacă știu exact ce voiau. De ce au intrat. Ce ar fi făcut în audiență. Ce îi reproșează primarului unui oraș în care nu locuiesc.
Dar nu e nevoie să știe să explice, atât timp cât pot să țipe.
În plus, s-a scandat ”Rușine, rușine să vă fie!”
Din nou: pentru ce?
O doamnă din videoclip spune acolo, foarte nervoasă, ”Noi suntem poporul!”
Bun, dacă sunteți poporul, cu ce vă poate ajuta primarul Timișoarei?
Mai mult, nu știam că România are aproximativ 20 de locuitori.
Sau că, în timp ce eu militez pentru discuții argumentate, pe evitarea intimidării fizice și pe discurs rațional, ajung să fiu reprezentată, fără a fi întrebată, de o doamnă care vrea musai o audiență în Timișoara. Și care insistă să țipe și să răsufle, cu masca pe bărbie, în fața unui om care-și face meseria.
Nu, asta nu e politică
Asta e încălcare, cu bună știință, a regulilor și a legilor. Asta e impunerea punctului de vedere prin puterea pumnului. Repet, pumn metaforic. Asta nu e nici libertate de exprimare, nici dorință de dialog.
E una dintre cele mai periculoase chestii la care se poate înhăma o națiune: să dai puterea celui care n-are niciun scrupul să intre peste tine, în casă.
La Rafila nu i-a deschis nimeni. În Primăria Timișoarei a intrat, cu toate că nu era, tocmai, voie. Mai ales nu în stilul ăla. Mie, una, nu mi se pare politică. Mi se pare încercare de intimidare.
