2.8 C
București
luni, 26 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 572

Robert Sighiartău îndeamnă la responsabilitate în declarații, dar nu se poate abține: „Domnul Ciolacu face un fel de vedetism”

Sursa: Facebook

Vicepreședintele PNL, Robert Sighiartău, pare că a observat la rândul său ceva ce este clar ca lumina zilei, anume că atacurile dintre partenerii coaliției de guvernare nu aduc mari servicii partidelor, ci chiar dimpotrivă.

Într-o intervenție la B1 TV, europarlamentarul a explicat că, din perspectiva sa, ar trebui ca atât PNL cât și PSD, de fapt membrii acestor partide, să dea dovadă de o mai mare „responsabilitate” în declarații.

Cu toate acestea, vicepreședintele PNL nu a fost tocmai reținut până la final, apreciind că „domnul Ciolacu (…) face un fel de vedetism”. Sighiartău explicat și de ce consideră aceasta, însă a punctat că „luptele” între liberali și social democrați ar trebui lăsate la o parte, iar prioritățile în acest moment să fie altele.

Încearcă să vină el cu cele mai bune soluții și apoi normal că sunt reacții și din partea altora. Cred că trebuie să dăm dovadă de mai multă responsabilitate. În acest moment, trebuie să găsim soluții, atât cât putem să lucrăm la cauzele care duc și generează mari probleme. (…)

Din punctul meu de vedere comunicarea trebuie îmbunătățită, a celor două partide care se află în coaliție, că ne place, că nu ne place, pentru că în acest moment de criză singurul cuvânt care trebuie să ne reprezinte – și mai ales pe cei care sunt în poziții executive – este cuvântul «responsabilitate».

În mod normal, soluțiile trebuie dezbătute în interior, cu ușile închise, iar apoi factorii executivi trebuie să comunice aceste măsuri. Cred că este cazul să terminăm cu discuțiile acestea în exteriorul și în spațiul public pentru că nu fac bine nici României și nu fac bine nici clasei politice, mai ales noi care conducem și suntem la guvernare”, e de părere Sighiartău.

Din ce spune acesta, discuții a avut tot timpul pe marginea acestui subiect, și nu doar la TV, ci față în față, atât cu colegii săi, cât și „colegii din coaliție”: „Este un moment în care nu câștigă nimeni politic pentru că este o situație de criză. Oamenii sunt exasperați, situația la nivel global, european este complicată și din punct de vedere geopolitic, și din alte motive, și acum nimeni nu câștigă politic, este un joc cu sumă nulă. În aceste momente, trebuie solidaritate și trebuie luate cele mai bune măsuri”.

Ciolacu, despre continuarea unei alianțe cu PNL: „Haideţi să lăsam lucrurile în normalitate”

Marcel Ciolacu (captură video)

Dacă în urmă cu câteva zile părea optimist privind continuarea unei relații politice între PNL și PSD, aseară, Marcel Ciolacu a explicat că au totuși de trecut împreună anumite praguri, de care depinde viitorul alianței de după 2024.

Din ce a detaliat liderul PSD la România TV, este vorba despre lucruri previzibile, care țin de încrederea pe care o vor avea românii în actuala coaliție, strâns legată de nivelul de trai și măsurile care vor fi luate.

E adevărat, ca de fiecare dată, Ciolacu a punctat asupra crizelor suprapuse din sănătate, energie şi economie, arătând că multe depind de modul în care va fi încheiată prima „rotativă”, în condițiile în care în vara anului următor ar trebui ca această coaliție să schimbe premierul cu un social democrat, urmând totodată să fie modificat și formatul portofoliilor pe care atât PSD cât și PNL îl vor avea.

Această coaliţie și acest guvern, dacă nu va livra pe așteptările românilor, în acel moment categoric că nu are rost să perpetuezi această coaliție. Mai avem un hop, prima rotație, haideţi să lăsam lucrurile în normalitate, să facem toţi paşii aşa cum am spus înainte. Lumea cred că are cu ce compara în acest moment”, a punctat Marcel Ciolacu, pentru sursa citată.

Și, dacă tot a venit vorba despre viitor, liderul PSD a explicat și care va fi strategia partidului pentru viitoarele alegeri, în așa fel încât social democrații să se poată mândri din nou cu un președinte de țară. Totul ține de consultări și decizii de partid, a spus acesta, asigurând că toți social democrații vor avea un cuvânt de spus.

Sper ca atât eu, cât si colegii mei să luam decizia de a propune cea mai bună personalitate pentru această funcţie de preşedinte al României, sunt mai mulţi colegi care îşi doresc. Am terminat cutuma din partid în care preşedintele era automat și candidat.

Pot susține un alt candidat, categoric! Vom face alegeri în fiecare filială din PSD, astfel încât pentru alegerea candidaturii să fie implicat fiecare factor de decizie din judeţ. În fiecare judeţ, vom face alegerile pentru a avea cel mai bun candidat.

Eu nu voi accepta ca o asemenea decizie să fie luată de o mână restrânsă de oameni. Nu. Această decizie este cea mai importantă pe care o ia un partid și ea va fi luată de către baza partidului. Vreau să dam un mesaj clar de deschidere în partid”, a spus Marcel Ciolacu.

În contextul cutumelor de partid legate de strategia pentru alegeri, Ciolacu a detaliat și câte ceva despre relația pe care o are cu foștii lideri ai PSD. Astfel, președintele PSD a dezvăluit că singurul cu care nu ține legătura este Liviu Dragnea. Din discuție totuși a lipsit un nume, cel al Vioricăi Dăncilă, cea care a condus PSD timp de câteva luni, după încarcerarea lui Liviu Dragnea.

Eu comunic cu Ponta, comunic și cu Geoană pe zona pe care o reprezintă în acest moment, cu domnul Năstase. Am spus eu cuiva să nu vină Dragnea la TV? Depinde si de președinte cum ia decizia să plece din această funcție. Eu mi-aş dori să fiu norocosul care pleacă din funcţia de președinte al PSD şi să nu am această problemă”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Război în Europa. Rusia a atacat Ucraina

Sursă foto: Adevarul

Vladimir Putin a declarat că un conflict cu Ucraina este de neevitat, cerând armatei ucrainene „să depună armele.” De asemenea, liderul de la Kremlin a promis să contracareze orice intervenție străină în operațiunea rusă în Ucraina.

După ce Moscova a început ofensiva în Ucraina, în capitala Kiev s-au auzit mai multe explozii puternice, iar potrivit forțelor ucrainene de la frontiere, pe întreaga linie a frontului din est au loc atacuri de artilerie.

Președintele Joe Biden a precizat că invazia Rusiei asupra Ucrainei reprezintă „un război care va aduce o pierdere catastrofală de vieți omenești și suferință umană.”

Trupele rusești au intrat și dinspre Crimeea și Belarus

„Doar Rusia este responsabilă pentru moartea și distrugerea pe care le va aduce atacul”, a mai spus Biden.

Președintele american a anunțat că nu va trimite, pentru moment, trupe americane în Ucraina, dar va colabora cu aliații din NATO pentru a coordona un răspuns comun.

Totodată, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice a condamnat ferm atacul Rusiei, precizând că pune în pericol nenumărate vieți de civili. „Suntem alături de poporul ucrainean în aceste momente teribile şi NATO va face tot ce este necesar pentru a-i proteja şi apăra pe toţi aliaţii”, a spus Stoltenberg, potrivit Digi24.

Potrivit Ministerului Apărării din Ucraina, operațiunea militară a Rusiei pare completă, cu debarcarea forțelor ruse în Odessa și Mariupol, atacuri aeriene și atacuri de artilerie. Din postările de pe rețelele sociale, Rusia atacă Ucraina din nord, sud și est.

Președintele ucrainean Vladimir Zelenski a transmis un mesaj populației după atacul Rusiei. Șeful statului a îndemnat cetățenilor să își păstreze calmul și să rămână în case, precizând că va fi introdusă legea marțială.

„Dragi cetățeni ucraineni, în această dimineață, președintele Putin a anunțat o operațiune militară specială în Donbas. Rusia a efectuat lovituri asupra infrastructurii noastre militare și a polițiștilor noștri de frontieră. S-au auzit explozii în multe orașe din Ucraina. Introducem legea marțială pe întreg teritoriul țării noastre.

Acum un minut am avut o conversație cu președintele Biden. SUA au început deja efortul internațional. (…) Fără panică. Suntem puternici. Suntem pregătiți pentru tot. Vom câștiga pentru că suntem Ucraina”, a afirmat Zelensky.

Macron și ultima încercare de a evita o invazie rusească. Discuții cu Putin și Zelenski

Premierul Nicolae Ciucă condamnă cu hotărâre invadarea de către Federația Rusă a teritoriului Ucrainei

Foto: alephnews.ro
Foto: alephnews.ro

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că invadarea Ucrainei de căre Rusia este un act ilegal de agresiune, contrar principiilor dreptului internațional. Oficialul și-a exprimat solidaritatea și a reiterat susținerea pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.

„Acțiunea Federației Rusiei nu este doar o încălcare gravă a principiilor dreptului internațional, ci reprezintă și o încălcare flagrantă a rolului său de membru permanent al Consiliului de Securitate, forul ONU ce acționează ca garant al păcii și securității în lume, precum și a angajamentelor asumate ca membru al comunității internaționale”, a declarat Ciucă, potrivit Digi24.

Șeful Executivului a mai precizat că România este pregătită să ia toate măsurile care se impun ca reacție la atacul rusesc, pentru protejarea securității întregii regiuni.

Ciucă: „Recurgerea la forță nu poate fi justificată”

De asemenea, premierul a mai declarat că prioritar este protejarea cetățenilor români aflați în Ucraina și asigurarea intereselor membrilor comunității române. Totodată, Ciucă a amintit că țara noastră, ca stat membru NATO, se bucură de toate garanțiile de securitate și de întreaga solidaritate aliată care decurg din acest statut.

„Guvernul României și instituțiile cu atribuții în domeniu vor aplica, la nivel interinstituțional, toate măsurile pentru a gestiona în mod adecvat implicațiile acestei situații, pe toate palierele – inclusiv din punctul de vedere al eventualelor efecte economice, energetice sau din perspectiva migrației necontrolate”, a declarat premierul.

Și președintele Klaus Iohannis a reacționat la atacul Rusiei asupra Ucrainei, precizând că este o încălcare foarte gravă a legilor internaționale, suveranității și integrității Ucrainei.

„Această agresiune va atrage o reacție puternică din partea comunității internaționale, cu consecințe majore și costuri mari”, a transmis președintele Klaus Iohannis joi dimineață pe Twitter.

De asemenea, Iohannis a mai declarat că respinge „hotărât un astfel de comportament iresponsabil care subminează fundamentul relațiilor internaționale și însăși ordinea actuală de drept internațional.”

„În mod regretabil, în ciuda eforturilor intense la nivel european și euroatlantic de dezescaladare a situației, Federația Rusă, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, forul-garant al păcii și securității mondiale, a ales calea folosirii forței armate, în contradicție manifestă cu dispozițiile Cartei ONU”, a prezicat Iohannis.

Reamintim că Putin a decis, joi, în jurul orei 6, ora Moscovei, începerea unei acțiuni militare în Ucraina. Cu puțin timp înainte, Rusia a închis spațiul aerian din estul Ucrainei. De asemenea, au fost raportate explozii în Harkov, Donbas și lângă Kiev.

Cuba intervine în conflictul dintre Rusia și Ucraina și pledează pentru o soluție diplomatică

Sursa foto: Boston University

După ce Venezuela și-a declarat sprijinul față de Kremlin în privința Ucrainei, guvernul de la Havana a anunțat, miercuri, că extinderea Alianței Nord-Atlantice în Est reprezintă o amenințare pentru securitatea națională a Rusiei și pacea internațională.

Ministerul Afacerilor Externe cubanez a îndemnat la un dialog constructiv și respectuos, afirmând că Statele Unite au început să manipuleze comunitatea internațională cu privire la pericolele unei posibile invazii rusești asupra Ucrainei.

De asemenea, Cuba a început să critice Statele Unite încă de la începutul conflictului dintre Rusia și Ucraina, precizând că „isteria propagandistică” a oficialilor americani nu ajută la rezolvarea crizei din Est, din contră, o agravează.

Liderii UE urmează să se întâlnească pentru un summit de urgență

Totodată, declarațiile oficialilor cubanezi vin în contextul în care deputații ruși au votat un proiect de lege privind restructurarea datoriei cubaneze ce se ridică la 2,3 miliarde de dolari și vizita în Cuba a președintelui Dumei de Stat, Viaceslav Volodin.

Potrivit agenției de presă cubaneze Prensa Latina, Cuba a încetat să mai plătească de la debutul pandemiei de Covid-19 rambursările în patru acorduri de împrumuturi guvernamentale. Mai mult, țara se confruntă cu cea mai mare criză economică din ultimii 30 de ani, din cauza impactului pandemiei asupra turismului și a embargoului american.

Vizitele oficialilor ruși în Cuba au loc în contextul în care, la începutul lunii ianuarie, Vladimir Putin a avut un dialog cu omologul său cubanez Miguel Diaz-Canel. Cei doi șefi de stat au abordat „întărirea parteneriatului strategic” între Moscova și Havana, informează Digi24.

Reamintim că în urmă cu o zi, Nicolas Maduro, președintele Venezuelei, și-a anunțat sprijinul față de Vladimir Putin. „Venezuela este cu Putin, este cu Rusia. Venezuela este cu cauzele curajoase şi juste din lume”, a declarat Maduro, potrivit sursei citate.

Joi, 24 februarie, liderii Uniunii Europene se vor întâlni pentru un summit de urgență și vor propune alte sancțiuni Rusiei. Președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că Rusia încearcă să folosească tehnici de schimbare a granițelor ce nu își mai au locul în 2022.

„Folosirea forței și a constrângerii pentru a schimba granițele nu-și are locul în secolul XXI. Convoc un Consiliu European special mâine la Bruxelles pentru a discuta cele mai recente evoluții legate de Ucraina și Rusia”, a scris pe Twitter președintele Consiliului.

Rusia pregătește condiții de cazare pentru cei evacuați din Donbas

Robert Sighiartău, vicepreședinte PNL, vrea ridicarea tuturor restricțiilor

Robert Sighiartău (Facebook)

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, vicepreședintele PNL Robert Sighiartău cere Executivului să elimine toate restricțiile, precizând că e nevoie de o revenire la normalitate, după doi ani grei de pandemie.

„Trebuie anulate restricțiile impuse din cauza pandemiei. Și asta cât de curând posibil. România a depășit momentele critice. La fel și Europa”, a spus Sighiartău.

De asemenea, politicianul a dat exemplu țările din Vest, care au renunțat la măsurile impuse din cauza Covid-19 și au revenit la normalitate.

Alexandru Rafila a anunțat că restricțiile vor fi ridicare treptat pentru a nu risca o creștere a numărului de cazuri de coronavirus

Totodată, Robert Sighiartău e de părere că pandemia se apropie de final, iar responsabilitatea de a purta mască sau nu revine fiecărui român în parte.

„Deja mai multe țări au renunțat la măsurile restrictive și reintră în normalitate. Pandemia se va sfârși, spun tot mai mulți specialiști. Responsabilitatea trebuie să fie una individuală (cine mai vrea să poarte mască, să poarte”, a mai scris Sighiartău.

De asemenea, liberalul a declarat că Executivul trebuie să aibă în vedere că multe domenii de activitate au avut de suferit din cauza pandemiei și a restricțiilor impuse, motiv pentru care e nevoie de o revenire la normalitate în cel mai scurt timp.

„Prioritatea nr. 1 trebuie să fie susținerea celor care aduc bani la bugetul statului. Viata pentru economie”, a concluzionat Sighiartău.

Reamintim că premierul Nicolae Ciucă a declarat că s-a intrat pe o linie descendentă în ceea ce privește valul cinci al pandemiei. Oficialul a anunțat că a avut mai multe discuții cu ministrul Sănătății Alexandru Rafila referitoare la ridicare restricțiilor impuse.

„Am discutat cu domnul Rafila, urmând că în perioada următoare, ținând cont de faptul că la începutul lunii martie urmează să își înceteze efectele hotărârea de guvern, să avem o analiză concretă și să venim cu măsuri care să se preteze la nivelul situației. (…) există speranța ca în perioada următoare această tendință să fie descrescătoare, ceea ce poate genera un alt set de măsuri pe care să-l avem în vedere”, a spus șeful Guvernului.

Nicolae Ciucă: În cursul lunii martie vor urma o serie de noi relaxări

Reducerea accizei la carburant a fost amânată. Cîțu, critici la adresa ministrului Finanțelor

Foto: Promotor
Foto: Promotor

Reducerea accizei la carburant așteptată de toți românii nu se va mai aplica, pentru moment, din cauza conflictelor din interiorul coaliției de guvernare, informează Digi24.

Cu doar o zi în urmă, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, anunțase pe pagina sa de Facebook înjumătățirea accizei la carburant, măsură discutată și acceptată de către coaliția de guvernare.

Unul dintre motivele pentru care s-a renunțat la această măsură este reprezentat de conflictul izbucnit între Ciolacu și Cîțu, social democrații încercând să câștige cât mai multă imagine prin promisiunile pe care le fac românilor, în timp ce tabăra liberală trebuie să explice de ce măsurile propuse de PSD nu pot fi puse în aplicare.

Care sunt adevăratele motive pentru care prețul la carburant nu o să scadă

Atât liberalii, cât și social-democrații, au explicat că volatilitatea prețului petrolului și criza din Ucraina sunt printre motivele pentru care nu s-a luat în considerare o reducere a accizei la carburant. Mai mult, potrivit unei directive a Uniunii Europene, acciza nu poate scădea sub un nivel minim.

Președintele PNL Florin Cîțu a declarat că „o măsură care costă 3 miliarde de la buget nu ar ajuta foarte mult”, precizând că e nevoie de o discuția cu Comisia Europeană deoarece nu este „nicio portiță de negociere” privind reducerea accizei.

„Dacă este sub acciza minimă, diferența trebuie plătită de la buget. Acestea au fost avertismentele mele. Ministrul (n.red. Finanțelor) a spus că se va ocupa și va merge mai departe. Nu poate să fie negociată această acciză. Nu e ca la TVA. La acest tip de acciză nu este nicio portiță de negociere”, a declarat miercuri, Florin Cîțu.

Ministrul Finanțelor Adrian Câciu a scris pe o rețea de socializare că a propus liderilor coaliției scăderea temporară cu 50% a accizei la combustibil, măsură ce ar reduce prețul la pompă cu peste  1 leu. Oficialul a susținut că propunerea a fost validată de către coaliția de guvernare.

„Vom avea discuții cu Comisia Europeană și marile companii distribuitoare de carburanți pentru ca prețurile la combustibil să fie reduse la un nivel suportabil pentru toți consumatorii, fie ei persoane fizice sau companii”, a scris Câciu.

Florin Cîţu: PNL este de acord, în principiu, cu propunerea PSD de reducere a accizei la carburanţi

Cătălin Predoiu, despre desființarea Secției Speciale: „O soluţie de compromis rezonabil”

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a precizat, la dezbaterile din Comisia juridică a Senatului României pe tema desfiinţării SIIJ, că atunci când se începe un proiect de lege se folosește „o pagină goală”, fără a fi obligatoriu să fie trecută opțiunea DNA.”

De asemenea, Predoiu a vorbit și despre avizele Comisiei de la Veneția, precizând că s-a căutat o soluție „de compromis rezonabil” pentru desființarea Secției Speciale și o revenire la un sistem funcțional sprijinit de Ministerul Public, de parchete.

„În primele două se spune expres că arhitectura şi modul de funcţionare a Ministerului Public reprezintă o opţiune a legiuitorului. Aceasta este opţiunea noastră astăzi. Aşa trebuie pusă problema. Opţiunea legiuitorului, dacă va fi adoptat proiectul iniţiatorului, Guvernului, este într-un anumit fel”, a declarat ministrul Justiției.

USR va depune o moțiune simplă împotriva lui Cătălin Predoiu

De asemenea, Predoiu a mai precizat că alte proiecte asemănătoare nu au fost luate în considerare deoarece nu au întrunit majoritatea necesară.

„În acest moment, nu s-a putut lua o altă opţiune, tocmai pentru că acele alte opţiuni nu întrunesc suficientă majoritate, un suficient consens în sistemul judiciar şi în Parlament pentru a trece. Nu am dorit să adăugăm pe lista de încercări eşuate al patrulea proiect de lege care se opreşte în Parlament pentru că nu întruneşte o majoritate”, a mai spus Predoiu, potrivit news.ro.

Totodată, demnitarul a dat asigurări că proiectul de lege nu reprezintă o încercare de a submina DNA, cum reprezentanții USR au anunțat.

”Trebuie privit aşa cum este el – o încercare raţională de a pune pe masă o soluţie funcţională (…) Am susţinut şi susţin în continuare DNA”, a declarat ministrul Justiției.

Acesta a mai precizat că așa cum procurorii au dreptul să opteze pentru o soluție într-un anumit dosar, fără a fi trași la răspundere, așa și Guvernul, Parlamentul și Ministerul Justiției „au dreptul la opţiune pentru care nu trebuie să fie traşi la răspundere şi să li se facă un proces de intenţie de către o asociaţie sau alta de către o instituţie sau alta.”

Reamintim că luni, Camera Deputaților a votat proiectul de lege pentru desființarea SIIJ, fiind 205 voturi „pentru” și 90 „contra.”

Președintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a declarat că actuala coaliție de guvernare vrea să revină la justiția din era Dragnea, iar adoptarea proiectului de desființare a Secției Speciale nu reprezintă altceva decât „un atac frontal la Justiţia din România.”

USR depune moțiune împotriva ministrului Justiției

Salariul minim în Germania, de șapte ori mai mare decât în România

Pixabay

Din 1 octombrie 2022, în Germania, cel mai mic salariu va ajunge la aproximativ 2.100 de euro, după ce Guvernul a decis mărirea acestuia.

Decizia Parlamentului german va îmbunătăți viața a peste 6 milioane de salariați, dintr-un total de 45 de milioane. Mai exact, potrivit proiectului de lege, salariul minim legal va fi majorat de la 9,82 euro pe oră până la 10,45 euro pe oră la 1 iulie 2022, iar de la 1 octombrie până la 12 euro pe oră.

Ministrul Muncii din Germania a precizat că de această modificare se vor bucura „cei care care au făcut ca ţara să funcţioneze în timpul pandemiei”, informează stiripersurse.ro.

Salariul minim în Luxemburg este de peste 2.000 de euro

Creșterea salariului minim pe economie a fost prevăzută în acordul de coaliție pe care social-democrații, verzii și liberalii germani l-au semnat la sfârșitul anului 2021. Confederația germană a sindicatelor ( DBG) a precizat că măsura va duce la o creștere globală a puterii de cumpărare cu aproape 5 miliarde de euro.

De asemenea, potrivit legii, cei care lucrează part-time se bucură de o creștere a remunerației, de la 450 de euro la 520 de euro pe lună. Cu toate acestea, vicepreşedintele sindicatului IG Metall Christiane Benner a precizat că o majorare a acestor joburi „este fatală” din cauza că va consolida munca precară. Totodată, creșterea salariului minim va alimenta inflația, care a atins aproape 5% la sfârșitul anului trecut.

„Aceasta va avea probabil un efect notabil asupra preţurilor produselor alimentare”, a spus preşedintele Preşedintele Asociaţiei Fermierilor Germani, Joachim Rukwied, potrivit sursei citate.

Reamintim că 13 state membre din estul și sudul Uniunii Europene aveau la începutul acestui an salarii minime de sub 1.000 de euro pe lună. Totodată, în Slovenia și Spania, salariul minim depășete ușor 1.000 de euro.

Statele membre UE unde salariile salarii minime depășesc 1.500 de euro pe lună sunt : Franţa (1.603 euro), Germania (1.621 euro), Belgia (1.658 euro), Olanda (1.725 euro), Irlanda (1.775 euro) şi Luxemburg (2.257 euro).

Nu beneficiem de salariul minim european, iar coșul zilnic de cumpărături rămâne un lux

Exclusiv. Judecătoarea Oana Ionescu „lovește” din nou. Numește un psiholog pentru expertiză, apoi scrie singură concluziile

foto: Aleph News

Ziarul de Investigații continuă să relateze despre „minunile” Justiției din România. Sunt experiențele cititorilor, însoțite de documente. Cele mai multe dintre acestea frizează nu doar legea, ci și cea mai bogată imaginație.

Spre exemplu, judecătoarea Oana Ionescu, de la Judecătoria Călărași, a pus singură conzluziile unei expertize psihologice, ignorând orice înscris emis de specialiști. Este vorba despre un caz simplu, complex doar sub aspect emoțional: stabilirea domiciliului unui copil.

În mod stupefiant, înlătură primul psiholog desemnat chiar de ea, membru în Colegiul Psihologilor, nu ia în seamă nici expertiza realizată de Direcția de Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului(DGASPC) și stabilește domiciliul copilului la tată, în pofida documentelor care arată violența asupra exercitată atât asupra fostei soții, cât și a minorei.

Fără niciun act, probă relevantă, judecătoarea Ionescu Oana ajunge la concluzia că declarațiile copilei sunt influențate de mamă. În termeni psihologici, acest lucru se numește alienare parentală(influențarea unui părinte în sens negativ față de celălalt părinte). Cu toate acestea, în acest caz, psihologii nu au ajuns la aceste concluzii, însă, Ionescu Oana își depășește atribuțiile oferite de lege, cele de judecător. Astfel, scrie din pix, concluzii pe care specialistul nu le-a consmenat în timpul expertizei.

Judecătoarea Oana Ionescu „lovește” din nou. Numește un psiholog pentru expertiză, apoi pune singură concluziile

În discuțiile cu minora, aceasta își exprimă temerea de a nu își mai vedea mama așa cum s-a întâmplat când a locuit la domiciliul tatălui(lovită, jignită), se menționează în Raportul de Evaluare Psihologică al DGASPC Călărași.

Psihologii au stabilit că această copilă prezintă dezvoltare psihică și emoțională armonioasă, nu poate fi vorba despre imaturitate emoțională, așa cum s-a exprimat judecătoarea Ionescu Oana, fără să o asculte direct.

În mod constant, CEDO stabilit că judecătorii trebuie să manifeste prudență și să facă echipă cu specialiștii, atunci când „au pe masă” dosare în care sunt implicați minori. Acesta nu este singurul caz în care Ionescu Oana șochează prin derularea procesului. O altă justițiabilă ne-a arătat cum acest magistrat s-a dezis de propria decizie când a venit vorba despre executarea hotărârii.

Este adevărat, un judecător se supune numai legii, așa cum tot invocă superficial Inspecția Judiciară, însă, acesta nu poate îndeplini și atribuțiile altor specialiști. Potrivit surselor noastre autorizate, în acest dosar a fost vorba despre „empatie cu reclamantul”, cadru activ MAI.

Judecătoria Călărași se află în plin scandal penal. Întrucât s-a constatat că a fost trucată repartizarea aleatorie, procurorii au intrat pe fir și fac investigații, notează mediacalarasi.ro. Faptele ilegale au fost stabilite definitiv de Tribunalul Teleorman și au fost comise când la conducerea acestei instanțe se afla Ionescu Oana.

Citește și: „Minunile” Justiției din România. O judecătoare respinge executarea propriei decizii. A „inventat” o nouă procedură civilă

USR depune moțiune împotriva ministrului Justiției

Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR, a declarat că săptămâna viitoare va fi depusă o moțiune simplă împotriva lui Cătălin Predoiu, ministrul Justiției.

Demnitarul a precizat că „Dragnea este foarte mândru” de actualul ministru al Justiției pentru că proiectul său urmează să fie „perfecționat și desăvârșit” de un membru PNL.

„Au vrut să tragă DNA-ul pe linie moartă şi iată că mai au foarte puţin în a reuşi acest lucru. În momentul acesta se dovedeşte şi se vede ce plan aveau de fapt PNL şi Klaus Iohannis cu Justiţia. Au susţinut Justiţia numai de faţadă, iar acesta este un moment trist şi se văd adevăratele lor intenţii”, a spus Moşteanu, potrivit news.ro.

Deputații au votat desființarea SIIJ

Totodată, Moșteanu a anunțat că a aflat „pe surse” despre întâlnirea pe care o vor avea reprezentanții Parlamentului cu reprezentanții Comisiei de la Veneția pe tema desființării SIIJ.

Purtătorul de cuvânt al USR a menționat faptul că „ar fi fost normal” ca la întâlnire să participe reprezentanți ai tuturor grupurilor parlamentare, nu doar „Iulia Scîntei și Laura Vicol.”

„Mi se pare îngrijorător că preşedintele Camerei Deputaţilor (n.r Marcel Ciolacu) şi unul dintre liderii coaliţiei de guvernare nu ştie că se întâmplă astfel de şedinţe importante, pentru că SIIJ este important pentru MCV şi Schengen”, a declarat Moșteanu.

Acesta a făcut o solicitare către șefii celor două Camere pentru a permite accesul unui reprezentant USR la discuțiile ce vor avea loc joi, 24 februarie, cu Comisia de la Veneția.

Reamintim că proiectul de lege pentru desființarea Secției Speciale a fost votat în Camera Deputaților cu 205 voturi „pentru”. Cu toate acestea, USR susține că SIIJ nu se va desființa, iar DNA pierde din atribuții. De asemenea, judecătorii Curții Constituționale vor căpăta mai multă imunitate.

Totodată, USR așteaptă din partea reprezentanților Comisiei de la Veneția să emită un punct de vedere cu privire la independența magistraților din România, după excluderea din magistratură a judecătorului Cristi Danileț și publicarea noului proiect privind desființarea SIIJ.

Cătălin Predoiu crede că proiectul de desființare al SIIJ a trenat din vina exclusivă a lui Stelian Ion: „Nu e un joc de copii, cu jucăriile tale să te joci cum vrei tu”

Angajaţii Gărzii de Mediu vor primi salarii mai mari

Sursa foto: Radio Eco Natura
Sursa foto: Radio Eco Natura

Vor exista majorări salariale semnificative pentru angajații Gărzii de Mediu.

Deputaţii au votat, în cursul zilei de marţi, 22 februarie, proiectul de lege inițiat de ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Tanczos Barna consideră că angajaţii Gărzii de Mediu primesc salarii foarte mici, în comparaţie cu eforturile depuse

Ministrul Mediului a argumentat demersul său, precizând că munca depusă de comisarii de mediu este departe de a fi remunerată în mod adecvat de către stat.

Marioara Artemis Gătej, comisar general al GNM, a afirmat că gestionarea resursei umane a fost dificilă în ultimii ani.

Se vorbeşte despre mafii şi se arată cu degetul către oamenii instituţiei noastre, în ciuda eforturilor mari pe care le fac colegii noştri comisari, asigurând un serviciu de permanenţă neremunerat, atât în privinţa operaţiunilor transfrontaliere, cât şi a arderilor de deşeuri sau depozitelor necontrolate de deşeuri. În aceste condiţii, numărul mic de angajaţi în raport cu domeniul şi discrepanţele salariale – sunt oameni care prestează aceeaşi muncă şi primesc sume cuprinse între 2.600 şi 4.200 de lei pe lună – au făcut din ultimii ani unii foarte dificili din punct de vedere al gestionării resursei umane”, a declarat Marioara Artemis Gătej, arată Radio Eco Natura.

Camera Deputaţilor a votat, marţi, cu majoritate de voturi, proiectul de lege care reglementează salariile angajaţilor de la Garda de Mediu, astfel încât să nu mai existe discrepanţe între această instituţie şi alte foruri similare de inspecţie şi control, precum şi între salariaţi.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
2.8 ° C
3.1 °
2.7 °
94 %
5.7kmh
100 %
lun
7 °
mar
5 °
mie
9 °
J
7 °
vin
9 °

Ultimul articol

Huiduieli de Ziua Unirii, la Focșani și Iași; jandarmii au aplicat amenzi

Ziua Unirii Principatelor Române - mai bine spus manifestările organizate cu acest prilej -, nu a fost lipsită de incidente. Prezența șefului statului la ceremoniile...

Service Ciclop SA: de la pierderi structurale la stabilizare operațională într-un context financiar advers

Context istoric: ani de pierderi și dezechilibre structurale Analiza evoluțiilor recente nu poate fi realizată în absența unui context istoric clar.În anii anteriori, Service Ciclop...
Sursă foto: BNR

Românii cu pensii speciale pot rămâne în activitate, însă pensia se poate reduce cu...

Guvernul a analizat, joi, în primă lectură, un proiect de lege conform căruia persoanele care beneficiază de pensii de serviciu sau pensii militare vor...