Nicolae Ciucă: În cursul lunii martie vor urma o serie de noi relaxări

Numărul cazurilor de infectare cu Covid este în scădere continuă

În cursul lunii martie vor fi ridicate o parte din restricțiile anti- Covid, ținând cont de faptul că se înregistrează o scădere continuă a numărului de cazuri de coronavirus. Anunțul a fost făcut de către premierul Ciucă, la începutul ședinței de Guvern.

Premierul Ciucă a spus că a discutat pe acest subiect cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Potrivit premierului, va fi făcută o analiză serioasă la nivelul Ministerului Sănătății pentru a reduce restricțiile anti- Covid. Premierul a mai comunicat că la nivelul ministerului respectiv au avut loc evaluări și că la ora actuală, în ceea ce privește valul 5 al pandemiei, s-a intrat pe o linie descendentă.

„Am discutat cu domnul Rafila, urmând că în perioada următoare, ținând cont de faptul că la începutul lunii martie urmează să își înceteze efectele hotărârea de guvern, să avem o analiză concretă și să venim cu măsuri care să se preteze la nivelul situației.

Sigur că există foarte multe așteptări din partea populației. Ieri am avut peste 14.000 de infectări, avem în continuare peste 1.000 de oameni la ATI. Dar, așa cum am înțeles de la domnul ministru, există speranța ca în perioada următoare această tendință să fie descrescătoare, ceea ce poate genera un alt set de măsuri pe care să-l avem în vedere”, a declarat Nicolae Ciucă, la începutul ședinței de guvern.

Peste 11.000 de cazuri pozitive de Covid au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, a anunțat azi CNCCI.

Valul 5 de coronavirus pare că se apropie de sfârşit în România. Autorităţile pregătesc relaxarea măsurilor COVID-19 în perioada următoare. Mai multe ţări au început să se confrunte cu un număr mare de infectări cu subvarianta Omicron BA2, prevestind valul 6.

În total, până ieri, 22 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.686.089 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 104.195 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

2.358.958 de pacienți au fost declarați vindecați.

Ministrul Alexandru Rafila: Îmi doresc să avem sărbătorile de Paşte fără restricţii în România

Articolul precedentPrețurile apartamentelor cu două și trei camere vor crește cu 10 % anul acesta, estimează specialiștii
Articolul următorCapitala a ajuns să fie împânzită cu peste 100 de depozite ilegale de deșeuri