2.8 C
București
joi, 5 februarie 2026
Acasă Blog Pagina 528

22 martie – Ziua Mondială a Apei

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Ziua Mondială a Apei se sărbătorește, în fiecare an, în data de 22 martie.

Decizia instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro, la 22 decembrie 1992.

În România, Ziua Mondială a Apei se sărbătorește din anul 1993

Sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei are ca scop aducerea în atenția opiniei publice a problemelor legate de necesitatea protejării cantitative și calitative a apelor și de a pune în adevărata lumină rolul, îndatoririle și responsabilitățile celor cu atribuții în întreținerea, valorificarea și protejarea surselor de apă.

Mai multe asociaţii pentru protecţia mediului au făcut un apel către generaţiile actuale, îndemnând la protejarea apei, la reducerea consumului şi la stoparea poluării.

Situaţia se degradează în marile oraşe, unde are loc o urbanizare galopantă şi necontrolată, arată Europa FM.

Tema anului 2022: apa subterană

Tema din acest an este „Ape subterane, făcând vizibil invizibilul”. Apa subterană este o resursă crucială care furnizează aproape jumătate din toată apa potabilă din lume.

Explorarea, protejarea și utilizarea durabilă a apelor subterane va fi motivul central al Zilei Mondiale a Apei din acest an.

Intenția zilei este de a inspira oamenii din întreaga lume să învețe mai multe despre problemele legate de apă. Oamenii trebuie să ia măsuri pentru a face diferența.

Problemele relevante includ deficitul de apă, poluarea apei, alimentarea inadecvată cu apă, lipsa de canalizare și impactul schimbărilor climatice. Absolut toate vor fi analizate azi, 22 martie.

UN-Water coordonează activitățile cu organizațiile membre ale ONU care împărtășesc un interes pentru tema acelui an.

UN-Water mobilizează organizații de toate tipurile la acțiune, fie la nivel global sau local.

Soldaţii ruşi cer donaţii: “Acceptăm șosete, căciuli, mănuși, țigări”

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Soldaţii ruşi au lansat un apel disperat, solicitând donaţii constând în diverse medicamente, articole vestimentare sau ţigări.

Oficialii locali din regiunea Belgorod din Rusia, de la granița cu Ucraina, au înființat puncte de colectare unde rușii pot dona de șosete, medicamente și conserve pentru militarii ruși care luptă în Ucraina, potrivit mesajelor oficialilor consultate de Reuters.

Oficialii le-au spus locuitorilor că militarii ruși au deja tot ce le trebuie, dar că cetățenii și-au exprimat dorința de a ajuta, iar administrațiile locale au decis să răspundă acestor dorințe, relatează Reuters, conform Gândul.ro.

Deşi Kremlinul neagă, liniile de aprovizionare sunt blocate de trupele ucrainene

Conform declaraţiilor făcute de un oficial local, este nevoie de donaţii pentru ca trupele ruse să îşi completeze proviziile de bază.

La aproape o lună de la începutul invaziei, progresele militare ruse au încetinit, iar liniile de aprovizionare sunt blocate de trupele ucrainene, ceea ce duce la probleme de logistică, potrivit statelor membre NATO și guvernului Ucrainei. Kremlinul susține însă că operațiunea merge conform planurilor, mai aratză sursa citată.

Soldaţii ruşi insistă pe lipsa medicamentelor

Un anunț lipit cu bandă adezivă pe ușa unui magazin alimentar din districtul Koroșanski, din regiunea Belgorod, spunea că au fost înființate puncte de colectare în clădirea administrației locale din satul din apropiere, Șliahovo. Un localnic a văzut anunțul sâmbătă și a trimis o fotografie agenției Reuters.

Prieteni, chiar acum pentru armata noastră cel mai important lucru sunt medicamentele: analgezice puternice, medicamente pentru răceală, comprimate pentru tuse, bandaje, seringi, insulină, novocaină, lidocaină. Acceptăm, de asemenea, articole de igienă personală, șosete, căciuli, mănuși, lenjerie termică, țigări, lanterne”, se precizează în anunţ.

Atac la o școală din Suedia

Sursa foto: Pixibay

Două femei de la liceul „Malmo Latinskola” din cel de-al treilea oraș ca mărime din Suedia au fost ucise de un elev de 18 ani într-un atac cu armă albă, informează stiripesurse.ro.

Acesta a fost cel care a și sunat la poliție și a recunoscut că el le-a ucis pe cele două femei în vârstă de aproximativ 50 de ani.

Elevul a fost înarmat cu un cuțit și un topor, iar arestarea s-a făcut fără dificultate, la scurt timp după ce primul echipaj de poliție a ajuns la școală.

50 de persoane s-au aflat în școală la momentul atacului asupra celor două femei

După ce elevul în vârstă de 18 ani le-a atacat, victimele au fost transportate de urgență la spital, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru ele, potrivit autorităților suedeze.

Incidentul a avut loc luni, în jurul orei 17, când mai mulți polițiști echipați și înarmați au intrat în clădirea unde se aflau cele 50 de persoane după apelul pe care agresorul l-a făcut.

Purtătorul de cuvânt al poliției, Nils Norling, a declarat că în școală s-au auzit mai multe țipete.

„Am avut mai multe date sugerând că este pe punctul de a se comite o crimă gravă cu acte de violenţă în interiorul şcolii. Prima patrulă de poliţie la faţa locului a putut să pătrundă în şcoală şi să aresteze un bărbat suspect. De asemenea, au putut vedea că în interiorul liceului erau două persoane rănite „, a spus acesta.

Din primele cercetări, băiatul a acționat singur, iar până în momentul de față polițiștii nu au putut să afle care a fost motivația în spatele acestui act ce a dus la moartea a două femei.

„Ne aşteaptă o muncă grea pentru a înţelege ce s-a întâmplat şi motivaţia din spatele acestui act îngrozitor”, a comentat Asa Nilsson, una dintre persoanele responsabile de anchetă.

Reamintim că la începutul anului, în orașul Kristianstad, un elev de doar 16 ani a fost arestat de către oamenii legii după ce a rănit un profesor și un coleg de-al său.

Naziştii nu au fost primii: Suedia, ţara ce a început sterilizarea oamenilor care nu erau ”arieni”. Programul a durat 40 de ani

Iaşi: Mai multe morminte ale soldaţilor ruşi au fost vandalizate

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Vandalism într-un cimitir din Iași: mormintele soldaţilor ruşi au fost marcate cu litera Z, simbolul invaziei ruse în Ucraina.

Mormintele soldaților sovietici înhumați în cimitirul din comuna ieșeană Moțca au fost vandalizate, persoane necunoscute trecând, cu vopsea, litera Z pe pietrele funerare, arată Libertatea.

Conform anunţului făcut de autorităţile din Iaşi, poliţiştii au demarat o anchetă. În plus, a fost deschis dosar penal

Agerpres a precizat că poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani s-au sesizat din oficiu după ce pe plăcile mormintelor soldaţilor ruşi căzuţi în cele două războaie mondiale au fost scrise literele „Z”, respectiv „V” cu vopsea.

Analiștii și experții militari au observat pentru prima dată misterioasa literă în formă de Z pictată manual pe tancurile și camioanele militare rusești adunate la granița cu Ucraina pe 19 februarie, scrie The Guardian, citat de Ştirile Pro TV.

Legal, profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unei urne funerare sau a unui monument funerar se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte, iar cercetările sunt continuate pentru identificarea autorului, stabilirea întregii situaţii de fapt şi luarea măsurilor legale ce se impun”, a declarat Ioana Bîlea, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Iaşi.

Simbolul Z, prezent pe tancurile soldaţilor ruşi, este asemănat cu svastica naziștilor din al Doilea Război Mondial

La începutul invaziei ruse în Ucraina, ministrul rus al apărării a precizat, pe contul pe Instangram că simbolul vine de la sintagma în rusă „За победу” – „Za pobedy”, care începe cu „Z” și înseamnă „pentru victorie”.

Daily Mail, a explicat evoluția simbolului, de la apariția lui pe tancurile rusești, până la inscripții purtate de sportivi și artiști pro-ruși.
Cercetătorul Kamil Galeev, stabilit la Moscova, a explicat, pentru Daily Mail, că această literă a devenit nou simbol al ideologiei și identității naționale ruse. Unele voci chiar l-au asemuit cu svastica naziștilor din al Doilea Război Mondial.

Zelenski: „Trebuie alte garanții de securitate”

Sursa foto: Facebook/ Volodimir Zelenski

Într-un interviu pentru Suspilne, președintele Volodimir Zelenski a declarat că teama Occidentului față de Federația Rusă reprezintă motivul pentru care Ucraina nu este acceptată în NATO.

Președintele Ucrainei a spus că de acum urmează să găsească alte garanții de securitate pentru țara sa.

„Am înţeles cu toţii deja. Nu suntem acceptaţi în NATO pentru că alianţa se teme de Rusia. Asta este tot. Şi trebuie să ne calmăm şi să spunem: OK, trebuie alte garanţii de securitate”, a spus Volodimir Zelenski, potrivit news.ro.

Ucraina a refuzat să depună armele la Mariupol

De asemenea, liderul de la Kiev a declarat că unele țări din Alianța Nord-Atlantică își doresc să fie „garanții securității Ucrainei”, să facă ce NATO ar trebui să facă dacă Ucraina ar face parte din Alianță.

Totodată, Volodimir Zelenski a semnat un decret prin care decorează 105 dintre luptătorii Ucrainei, 7 dintre ei decedați.

„Am semnat un decret pentru decernarea de ordine şi medalii unui număr de 105 dintre luptătorii noştri. Le sunt recunoscător tuturor. 7 dintre decoraţii sunt acordate din nefericire postum”, a adăugat Zelenski. 

Mai mult, președintele ucrainean a vorbit despre uciderea unui supraviețuitor al Holocaustului de către armata rusă, un bărbat în vârstă de 96 de ani.

„Boris Romancenko, fost prizonier în lagărele de concentrare ale naziştilor, a fost ucis la Harkiv. Avea 96 de ani. Gândiţi-vă – a trecut prin atâtea! A supravieţuit în Buchenwald, Dora-Mittelbau, Peenemunde şi Bergen-Belsen. Şi a fost ucis de un proiectiv rusesc care a lovit o clădire obişnuită din Harkiv… Cu fiecare zi ce trece acest război arată din ce în ce mai clar ce este ‘denazificarea’ lor”, a declarat Zelenski.

Liderul de la Kremlin a mai spus că soldații ruși nu știu ce înseamnă „să fie liberi”, ei fiind aduși în Ucraina asemenea unor condamnați la rușine și moarte. Totodată, acesta a amintit că rușii au atacat regiune Zaporojie, unde patru copii au avut nevoie de îngriji medicale, doi fiind în stare gravă.

Când viața bate filmul. Volodimir Zelenski, transformat în idolul generației căreia îi este teamă să meargă în Armată, este actorul de comedie care a ajuns președintele Ucrainei

Prima pădure urbană, în stil japonez, a fost plantată în Bucureşti

Sursă foto: Facebook - “Pădurea de Mâine”
Sursă foto: Facebook - “Pădurea de Mâine”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Pădurilor, Organizaţia “Pădurea de Mâine” a înființat prima pădure urbană, amenajată în Sectorul 5 al Capitalei.

Pădurea în miniatură are o suprafaţă de 400 de metri pătrați şi reprezintă o alternativă atât la parcurile și grădinile familiare în peisajul urban, cât și la plantațiile forestiere obișnuite.

Plantată după un concept dezvoltat la începutul anilor 1970 de către botanistul și ecologistul japonez Akira Miyawaki, micro-pădurea din Sectorul 5 al Capitalei este una dintre primele de acest gen din România

Este un teren nou pentru noi,” spune Mihail Caradaică, directorul executiv al Fundației Pădurea de Mâine.

De asemenea, directorul a precizat că fundația a plantat, până acum, 800.000 de puieți pe 186 de hectare. Plantarea s-a desfăşurat pe terenuri forestiere cu dificultăți de regenerare, aflate în general la altitudini destul de mari, în munți.

Aceasta este prima noastră pădure urbană și prima noastră plantație în București”, a adăugat Mihail Caradaică.

Organizaţia “Pădurea de Mâine”: “Ce altă veste să vă dăm de Ziua Internațională a Pădurilor decât că, în weekend, am înființat prima noastră pădure urbană”?

Cu o suprafață de doar 400 de metri pătrați, micro-pădurea va împodobi un complex rezidențial aflat în construcție în sectorul 5 din București. Este o pădure de tip Miyawaki, însă: așa că beneficiile sale vor fi muuuuuult mai mari decât suprafața!

Pe un soare foarte colțuros și un vânt pe măsură, locatarii din blocuri au venit alături de noi pentru câteva ceasuri dedicate naturii”, au scris reprezentanţii pe pagina de Facebook.

În pădurile de tip Miyawaki sunt plantate o diversitate mare de specii locale atent selecționate, după o schemă de plantare mult mai densă decât în alte tipuri de plantații

Această densitate asigură o evoluție rapidă a puieților și permite instalarea ecosistemului forestier chiar pe suprafețe foarte mici de teren – de la 100 de metri pătrați în sus.

În plus, pădurile Miyawaki cresc de zece ori mai repede, fără ajutorul fertilizatorilor sau pesticidelor și fără a avea nevoie de îngrijiri speciale după primii trei ani.

Am plantat atât specii forestiere, cât și specii ornamentale,” explică Mihail Caradaică. “Avem stejar, frasin, paltin, mesteacăn, ulm și tei, dar și iasomie, liliac, sânger sau caprifoi – «mânuța Maicii Domnului», cum mai este cunoscut. Va fi o pădure înflorită și înmiresmată, spre bucuria locatarilor complexului, care au ținut neapărat să participe astăzi la plantare.

Rusia lansează un avertisment dur la adresa Statelor Unite, după ce Vladimir Putin a fost numit „criminal de război”

Foto: Impact.ro
Foto: Impact.ro

Rusia amenință că rupe relațiile cu Statele Unite, după ce președintele american Joe Biden l-a numit pe președintele rus Vladimir Putin „criminal de război” și „dictator criminal”.

Ministerul rus de Externe l-a convocat luni pe ambasadorul SUA la Moscova, căruia i-a înmânat o notă de protest față de declarațiile „inacceptabile” ale lu Joe Biden. Rusia a informat SUA că legăturile dintre cele două țări sunt pe punctul de a fi rupte.

„Astfel de declarații ale președintelui american, nedemne de un om de stat de un rang atât de înalt, duc relațiile ruso-americane în pragul rupturii”, se precizează într-un comunicat al ministerului rus de Externe.

Joe Biden a declarat săptămâna trecută că îl consideră pe Putin un „criminal de război”, din cauza ordinul dat de președintele rus de invadare a Ucrainei.

Afirmația reflectă o schimbare față de poziția anterioară a administrației. Oficialii, inclusiv Biden, se abțineau anterior să spună că în Ucraina se comit crime de război. Însă, oficialii au fost clari în legătură cu faptul că, în opinia lor, au loc atrocități și că lovirea intenționată a civililor ar constitui crime de război.

„Remarcile președintelui vorbesc de la sine”, a declarat ulterior secretarul de presă Jen Psaki. Ea a declarat că Joe Biden a „vorbit din inimă”.

„A răspuns la o întrebare directă care a fost adresată și a răspuns la ceea ce a văzut la televizor. Am văzut cu toții acte barbare, acte oribile comise de un dictator străin într-o țară care amenință și ia viețile civililor – cu impact asupra spitalelor, femeilor însărcinate, jurnaliștilor, altora și cred că a răspuns la o întrebare directă”, a explicat Jen Psaki.

Declarația lui joe Biden a fost criticată dur de către Kremlin, care a spus că este o „retorică inacceptabilă și de neiertat”.

Joe Biden a declarat a doua zi că liderul de la Kremlin este un „ucigaș pur care duce un război imoral împotriva poporului ucrainean” și un „dictator criminal”.

Un expert în materie de securitate a minimizat însă amenințările Moscovei, afirmând că este vorba mai degrabă de o retorică ce nu va fi pusă în practică.

Antibiotice Iași a produs 30 de milioane de pastile de iod

„Imperiul” lui Ilie Ciuclea se prăbușește. Cum vrea fostul parlamentar și fondator Supercom SA „să scape” de sancțiunile economice aplicate afaceriștilor ruși

Ilie Ciuclea Foto gsp.ro
Ilie Ciuclea Foto gsp.ro

Compania Supercom SA începe să aibă probleme din ce în ce mai mai mari. Firma fostului senator Ilie Ciuclea figurează „pârâtă” în mai multe cauze, așa cum „Ziarul de Investigații” a relatat, în repetate rânduri.

Datoriile la ANAF, restanțele către angajați și autorizația de mediu, pe cale de suspendare, pentru Deponeul „Bârcea Mare”, îi dau insomnii fostului parlamentar.

Potrivit datelor publicate de ANAF, datoriile companiei Supercom SA către bugetul de stat, sunt în valoare de 400 000 de euro. Pentru pagubele produse statului, prin otrăvirea apelor curgătoare, a pășunilor și a terenurilor agricole cu levigat(n.r zeamă provenită din gunoaiele fermentate), Ilie Ciuclea ar putea fi obligat să plătească alte daune. Cei care au constatat o parte din acest dezastru ecologic, produse sub pretextul gestionării deșeurilor, sunt chiar oficialii instituțiilor publice. Puteți (re)citi aici.

Dovada că Supercom are parteneriate comerciale nebănuite cu rușii. Ilie Ciuclea nu e la „adăpost”

Problemele pentru compania Supercom SA nu se încheie aici. Potrivit platformei termene.ro, Supercom SA este asociată cu mai multe companii și persoane fizice din Rusia.

În contextul războiului dintre Rusia și Ucraina, au fost aplicate mai multe sancțiuni economice către afaceriștii din Rusia. Mai exact, în Consorțiul Științific de Proiectare și Construcții Supercon SA(n.r a nu se confunda cu Supercom, nu este o eroare de redactare) figurează un acționariat rusesc în proporție de 48%. La data de 18.03 2022, Ilie Ciuclea(fondator), Rubu Gheorghe Valentin(acționar) cer instanței dizolvarea societății Consorțiului Științific de Proiectare și Construcții Supercon SA. Este chiar ziua în care ANAF a blocat conturile reprezentanței din România a companiei aeriene rusești Aeroflot. Această decizie s-a aliniat sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei.

De ce îi este teamă lui Ciuclea

Astfel, se pune întrebarea legitimă, de altfel, de ce este teamă lui Ilie Ciuclea, dacă asociații săi derulează activitate onestă(?)

Jurnaliștii de la „Gazeta de Cluj” au sesizat, de asemenea, datele lapidare despre acționarii ruși ai fostului senator Ilie Ciuclea.

Spre exemplu, Compania Baltică de Construcții are sediul în Moscova, pe strada Trujenikov, dar Google Maps nu o identifică în mod separat, scrie sursa citată.

Mai mult decât atât, potrivit Raportului Consorțiului Științific de Proiectare și Construcții Supercon SA, Consorțiul a fost înființat în anul 2006, cu un capital social vărsat în valoare de 93.000 de lei.

Supercom și Compania Baltică au un aport la capital în valoare de 44.640 lei, iar Rogach Valeryi, cetățean rus,(n.r. despre care nu sunt date publice) a contribuit la capital 1860 lei și deține 186 de acțiuni. 

Ilie Ciuclea a fost senator PSD în perioada 2008-2013. Presa l-a supranumit „lordul gunoaielor”, așa cum relatează și „Gazeta de Cluj”.

Oligarhii ruși au pierdut aproape 93 de miliarde de dolari de la declanșarea războiului dintre Rusia și Ucraina.

Citește și: Numărătoare inversă pentru suspendarea autorizației Supercom. În 90 de zile, firma trebuie să rezolve neregulile de la „deponeul” Bârcea Mare.

Antibiotice Iași a produs 30 de milioane de pastile de iod

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Alexandru Rafila a precizat că Antibiotice Iași a reușit să producă 30 de milioane de comprimate de iod, într-un timp foarte scurt.

Ministrul Sănătății a făcut declaraţiile în cursul zilei de azi, 21 martie.

Întrebat fiind când se va face distribuția pastilelor cu iod, ministrul a precizat că, în primă fază, producătorul (Antibiotice Iași) va fi cel care se va ocupa de distribuirea acestor comprimate.

Cele 30 de milioane de pastile de iod au fost produse într-un timp record

Potrivit Gândul.ro, Alexandru Rafila a repetat că astfel de medicamente nu sunt destinate întregii populații, ci doar pentru copii și pentru femeile însărcinate.

Mai mult, ministrul Sănătății a ţinut să mulţumească producătorului pentru efortul făcut întrucât, într-un timp foarte scurt, a reuşit să producă 30 milioane de comprimate.

Tratamentul pe bază de iod va ajunge la direcţiile de sănătate publică

Ministrul Sănătăţii: “Căutăm calea cea mai uşoară încât ele să poată să ajungă la populaţia beneficiară. Iodul trebuie administrat într-un timp foarte scurt, în cazul unui incident”

Într-un anunţ publicat pe contul de socializare, Rafila a precizat că distribuţia finală se face împreună cu prefecturile şi cu inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă.

Nu trebuie administrat la toată lumea. Se ia din timp. Insist şi asupra acestui lucru. Este extrem de important, dar dacă va fi nevoie, atunci trebuie să existe, mai ales pentru copii, pentru femeile gravide. Ne gândim la o formulă care să permită acest lucru. Sigur că Ministerul Sănătăţii nu are capacitatea să facă aşa ceva, iar hotărârea de Guvern care prevede această distribuţie finală se face împreună cu prefecturile şi cu inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă”, a declarat Alexandru Rafila în Parlament.

Rafila: “Oamenii preferă să ia, preventiv, niște produse care pot să fie nocive”

În data de 8 martie, Alexandru Rafila declara nimeni din România nu trebuie să ia pastile de iod.
Ministrul puncta, la acea dată, că români iau preventiv pastile pe bază de iod, dar acest tratament poate fi foarte nociv, mai ales pentru glanda tiroidă.

Ministrul Mediului: Calitatea aerului din România nu este afectată din cauza bombardamentelor din Ucraina

Barna Tanczos, Ministrul Mediului (captură video)

Calitatea aerului, spre zona de nord a României, nu este afectată din cauza conflictului din Ucraina, a declarat luni ministrul Mediului, Barna Tanczos.

„Din rapoartele pe care le avem de azi dimineaţă, în continuare reiese această certitudine. Astăzi nu există niciun pericol dinspre Ucraina în ceea ce priveşte calitatea aerului”, a mai spus Barna Tanczos.

Ministrul Mediului: Din păcate, riscul poluării atmosferei şi aerului, mai ales pe teritoriul Ucrainei, este unul iminent, este foarte mare

Ministrul a subliniat că există un pericol iminent al poluării aerului, în special pe teritoriul Ucrainei, din cauza bombardamentelor. Ministerul Mediului analizează şi face prognoze, împreună cu Agenţia Naţională de Meteorologie (ANM), în fiecare dimineaţă situaţia fiind evaluată.

„Din păcate, riscul poluării atmosferei şi aerului, mai ales pe teritoriul Ucrainei, este unul iminent, este foarte mare, datorită bombardamentelor care au loc acolo. A existat o evaluare a Poloniei, evaluarea noastră, făcută împreună cu specialiştii Comisiei Europene şi cu colegii specialiştii din Ucraina. Astăzi arată că nu există niciun pericol care să se îndrepte spre România. Avem staţii de monitorizare 24 de ore din 24, valorile sunt normale şi valorile care cresc în anumite perioade în primul rând se datorează traficului şi condiţiilor meteo de imersiune termică. În momentul de faţă nu există nicio influenţă din direcţia Ucrainei spre zona de nord a ţării în ceea ce priveşte calitatea aerului”, a spus ministrul.

Legat de faptul că Bulgaria ar fi avertizat că în Marea Neagră sunt mai multe mine ucrainene care plutesc, respectiv dacă sunt măsuri pentru poluarea mediului, ministrul a precizat că nu sunt informaţii oficiale în acest sens.

„Fiind vorba de o situaţie de război, cu siguranţă primele măsuri vor fi luate de Ministerul Apărării, de Armată. (…) Din punctul nostru de vedere, în momentul de faţă nu există informaţii certe că pe litoralul românesc ar exista aşa ceva. În primul rând este pericol din punct de vedere al siguranţei navigaţiei şi doar în cazul în care Ministerul Apărării nu găseşte soluţia de îndepărtate, de dezamorsare a acestor eventual mine, atunci putem să discutăm despre pericolul asupra mediului. Eu sunt convins că MApN va găși soluţia”, a spus Barna Tanczos.

Ministrul Marius Budăi: Reducerea CAS cu 5% trebuie să se decidă politic

Ministrul Marius Budăi: Reducerea CAS cu 5% trebuie să se decidă politic

Marius Budăi (captură video)

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni că reducerea contribuţiei pentru asigurări sociale (CAS) cu un procent de 5% va fi pusă în aplicare dacă la nivelul coaliției va fi aprobată această măsură.

„Dacă decide coaliţia, o punem în aplicare. Nu e o decizie pe care să o ia un ministru sau altul. Să se decidă politic şi vă comunic tot ce trebuie despre ea. Este o chestiune de Cod Fiscal însă, iar Codul Fiscal nu e la Ministerul Muncii”, a declarat luni ministrul Muncii, Marius Budăi.

Ministrul Marius Budăi a precizat că o organizație patronală dar și unele sindicate se opun acestei măsuri.

„Am văzut chiar şi o organizaţie patronală care se opune pentru moment acestei măsuri. Sindicatele au dreptate, se adânceşte într-adevăr deficitul, dar să nu panicăm oamenii, nu le scad pensiile. Nu înseamnă că pe viitor vor avea o pensie mai mică cei care contribuie acum”, a declarat Marius Budăi.

Ce au propus parlamentarii PNL

Parlamentarii PNL au prezentat săptămâna trecută un amendament pentru modificarea Codului Fiscal, care include reducerea contribuţiei pentru asigurări sociale cu 5%.

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat luni că încearcă să îi convingă pe partenerii din coaliţia de guvernare să fie de acord cu reducerea CAS cu 5%. Potrivit liderului PNL, sunt mai multe scenarii pe masă. Florin Cîţu a precizat că reducerea CAS este măsura care ajută pe toată lumea şi nu face discriminări.

„Eu am văzut tot felul de propuneri care vin pentru un anumit sector sau altul. Nu mi se pare normal. PNL vrea să îi ajute pe toţi românii, pe toţi angajaţii din România, nu doar pe unii sau pe alţii în funcţie de ce ministru are mai multă putere de convingere. (…) Mai sunt şi alte măsuri pe masă. În acelaşi timp, iarăşi nu pot să fiu de acord cu măsuri care cresc veniturile doar în sectorul bugetar, pentru că asta înseamnă implicit taxe mai mari pentru cei din sectorul privat şi nu putem să susţinem aşa ceva”, a declarat Florin Cîţu.

Guvernul rus, avertisment către cetățeni

Odesa reprezintă următoarea ţintă a trupelor ruseşti

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

După Mariupol, oraşul-port Odesa este următoarea ţintă logică a trupelor ruse.

Afirmaţiile au fost făcute de un fost înalt responsabil din cadrul Comandamentului forţelor comune din Regatul Unit, Richard Barrons.

Oraşul-port, situat în sudul Ucrainei, își construiește fortificații în așteptarea asaltului rușilor

Richard Barrons a declarat într-o intervenţie la BBC Radio 4 că, dacă armata rusă va prelua controlul oraşului Mariupol, din sud-estul ţării, ţinta unor bombardamente intense timp de mai multe săptămâni, aceasta va fi perceput ca un „mare succes strategic” pentru Rusia, arată G4 Media.

Când ruşii vor simţi că au încheiat cu succes această bătălie, creând coridorul terestru dintre Rusia şi Crimeea (peninsulă ucraineană anexată ilegal de Rusia în 2014 – n.r.), vor vedea aceasta ca pe un mare succes strategic”, a afirmat fostul responsabil militar britanic, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

Barrons consideră că, după numeroasele bombardamente, trupele ruse se vor îndrepta spre Odesa

Responsabilul a adăugat că, din punct de vedere logic, acesta ar fi următorul lor obiectiv în sudul (Ucrainei) şi se pare că sunt mai multe nave în Marea Neagră care se îndreaptă în acea direcţie.

Fostul comandant militar britanic avertizează că, dacă forţele ruse ar prelua sub control Odesa, acestea ar izola economia ucraineană de Marea Neagră.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
2.8 ° C
3.1 °
2.7 °
95 %
5.1kmh
100 %
J
7 °
vin
6 °
S
7 °
D
9 °
lun
3 °

Ultimul articol

Laurentiu Nistor - Ilie Ciuclea - Dan Stoian

Supercom Hunedoara: cum a fost blocată concurența într-un contract public de zeci de milioane....

Când un document oficial confirmă ani de suspiciuni În ianuarie 2026, la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor ajunge un document de 24 de pagini,...

Cadrele didactice, proteste astăzi în Piața Victoriei

Astăzi, începând cu ora ora 12:00, cadrele didactice s-au adunat în Piața Victoriei, pe fondul nemulțumirilor legate de Legea 141/2025, care, așa cum arată...

AUR vrea alegeri parlamentare anticipate, Simion o pune din nou de un protest

Președintele AUR, George Simion, a anunțat că partidul său vrea organizarea de alegeri parlamentare anticipate și, după cum singur a anunțat zilele trecute, cheamă...