Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

În fiecare an, la 21 martie, este celebrată Ziua Internațională a Pădurilor.

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a proclamat ziua de 21 martie ca fiind Ziua Internațională a Pădurilor, în 2012.

Decizia a venit pentru a sărbători și a crește gradul de conștientizare cu privire la importanța tuturor tipurilor de păduri.

Țările sunt încurajate să întreprindă eforturi locale, naționale și internaționale pentru a organiza activități care implică păduri și copaci, cum ar fi campanii de plantare.

Organizatorii sunt Forumul Națiunilor Unite pentru Păduri și Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), în colaborare cu guverne, Parteneriatul de colaborare pentru păduri și alte organizații relevante în domeniu.

WWF România: “La mulți ani de Ziua Internațională a Pădurilor! Să ne facem fiecare partea ce ne revine!”

Într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook, reprezentanţii World Wildlife Fund din România au vorbit despre pericolul defrişărilor şi despre eforturile pe care statul trebuie să le depună pentru restaurarea pădurilor.

Suntem cu toții legați de păduri, fie că e vorba despre hârtia pe care o folosim sau de scaunul pe care stăm. Pădurile ajută la reglarea climei și ne oferă servicii esențiale, cum ar fi aer curat și apă. Peste 40% din oxigenul lumii este produs numai din pădurile tropicale.

Pădurile sănătoase sunt esențiale pentru un viitor sănătos.

Toată lumea are un rol de jucat în stoparea defrișării, în protejarea și gestionarea durabilă a pădurilor și în restaurarea acestora. Să ne facem fiecare partea ce ne revine!”, se arată în comunicatul postat pe pagina de Facebook.

Viitorul planetei Pământ depinde de păduri

Pădurile acoperă o treime din masa terestră a Pământului. De asemenea, găzduiesc cele mai diverse ecosisteme biologice, și exercită funcții vitale pentru întreaga planetă.

Copacii au capagitatea de a absorbi dioxidul de carbon, neutralizând aproximativ 300 de miliarde de tone de carbon, în fiecare an.

Articolul precedentSimbol al ororii din Mariupol: Cadavrele sunt lăsate pe stradă
Articolul următorCîțu: „Fac o evaluare a miniştrilor pentru a vedea performanţa Guvernului”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time