32.7 C
București
vineri, 17 iulie 2026
Acasă Blog Pagina 501

Jandarmeria Română caută stăpân pentru ” Șarlatan”. Anunțul inedit al instituției

Sarlatan
Sarlatan- pagina de Facebook- Jandarmeria Romana

Jandarmeria Română caută un stăpân pentru un cal care nu mai poate participa la misiunile de ordine publică. În postarea de pe pagina de Facebook a instituției, se arată că prietenul necuvântător al jandarmilor are 18 ani, fiind născut pe data de 3 iunie, la câteva zile după sărbătoarea copilăriei. Calul, care răspunde la numele de Șarlatan, face parte din rasa cal de sport românesc și are un temperament vioi, fiind bine supus dresajului, fiind o rasă adaptată echitației. Calul știe să fure din buzunar morcovii pregătiți tot pentru el, motiv pentru care a fost botezat Șarlatan. 

Calul a fost crescut de jandarmi, fiind antrenat pentru a participa la misiuni dintre cele mai dificile. Șarlatan a fost prezent nu numai la misiuni, dar și la competiții naționale de obstacole organizate de Federația Ecvestră Română, la unele dintre ele reușind să se claseze chiar pe podium. Calul a făcut parte ani la rând din Detașamentul de Cavalerie care a defilat pe sub Arcul de Triumf, de Ziua Națională a României.

Jandarmeria Română: „Încercăm să îi găsim o nouă casă, pe cineva care să îl adopte și să îi ofere protecție și prietenie”


Cei care doresc să îl adopte o pot face sunând la numărul de telefon 021.409.62.53, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00-16.00.

„Acum prietenul nostru necuvântător are nevoie de noi prieteni. Deși nu și-a pierdut suplețea și nici cadența, vârsta nu îi mai permite să participe la misiunile de ordine publică. Încercăm să îi găsim o nouă casă, pe cineva care să îl adopte și să îi ofere protecție și prietenie. Am uitat să vă spunem un detaliu important: răspunde la numele de Șarlatan. Ați zâmbit, nu-i așa? Știe să profite de neatenția stăpânului și să fure din buzunar morcovii pregătiți tot pentru el. Dar un lucru e sigur: nu a înșelat niciodată afecțiunea și încrederea pe care am reușit să ni le dăruim reciproc în cei 18 ani de prietenie. Dacă doriți să adoptați un prieten adevărat, ne puteți contacta la numărul de telefon 021.409.62.53, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00-16.00”, se arată în postarea Jandarmeriei Române.

Tensiunile din Transnistria, o provocare din partea rușilor

Președintele Parlamentului de la Chișinău: ”Republica Moldova nu se va preda dacă Rusia va decide invadarea sa”

Sursă foto: Facebook/Igor Grosu
Sursă foto: Facebook/Igor Grosu

Președintele Parlamentului de la Chișinău a declarat că, în contextul unei posibile invazii ruse, statul se va menține pe poziții și gata de apărare.

Noi o să fim pe poziții și suntem gata să facem tot posibilul ca să ne apărăm țara”, a punctat Igor Grosu, președintele Parlamentului de la Chișinău.

Republica Moldova nu se va preda pur și simplu dacă Rusia va decide invadarea sa, ci va lupta să își apere teritoriul, a declarat Igor Grosu, potrivit stirileprotv.ro, citat de publicația Gândul.ro.

Președintele Parlamentului de la Chișinău: ”Cât de mari sau mici am fi, trebuie să ne facem datoria față de casa noastră”

Noi, cât de mari sau mici am fi, trebuie să ne facem datoria față de casa noastră, pentru că dacă vrei ca cineva să te ajute sau să pună un cuvânt pentru tine, acel partener trebuie să vadă că tu, cel care locuiești în această casă, ești cel care vrei să ți-o aperi. Acesta este principiul de bază. Noi o să fim pe poziții și suntem gata să facem tot posibilul ca să ne apărăm țara, dacă vrem să pretindem că suntem stat. Asta e regula de bază și altă regulă nu există”, a declarat președintele Parlamentului moldovean, Igor Grosu.

În urmă cu o zi, Ucraina preciza că Rusia pregătește atacuri cu rachete cu victime civile în Transnistria

Conform sursei citate, Igor Grosu a mai spus că ”cineva își dorește escaladarea situației pe malul stâng al Nistrului”.

Prin această declarație, politicianul a ținut să facă referire la incidentele semnalate, în ultimele două zile, în Transnistria.

eMAG, cel mai valoros brand românesc în clasamentul anual Brand Finance

Sursa foto: Playtech.ro

Compania eMAG a reușit să depășească valoarea de 1 miliard de euro, devenind astfel cel mai important brand din țară în clasamentul anual Brand Finance, informează Adevărul.

Potrivit raportului, valoarea eMAG continuă să crească pe măsură ce brandul evoluează și de dezvoltă.

 „Consumatorii devin tot mai familiarizaţi cu comerţul online în pieţele cheie (România, Ungaria şi Bulgaria), iar potenţialul de creştere al brandului rămâne ridicat, chiar dacă sectorul online este foarte competitiv şi în continuă schimbare”, a declarat directorul general al eMAG, Tudor Manea.

Totodată, compania din domeniul ecommerce a investit, de-a lungul anilor, în servicii menite să le ofere cumpărătorilor mai mult timp pentru lucrurile importante din viața lor.

Easybox, livrare rapidă și punctualitate- ingredientele de succes ale companiei eMAG

În 2020, compania a lansat Genius, serviciul prin care se livrează rapid și gratuit orice produs în schimbul unei plăți lunare. Mai mult, cu ajutorul infrastructurii easybox, dezvoltată în aproape toată România, consumatorii își pot ridica personal comenzile în orice moment al zilei.

De asemenea, clienții eMAG pot opta să achiziționeze un produs în moș eșalonat datorită unor soluții financiare flexibile.

Reprezentanții companiei au anunțat că anul acesta se va finaliza automatizarea hubului de la Joița, o investiție de aproape 100 de milioane de euro. Aceasta va putea primi 1.000 de antreprenori care se pot înscrie în programul Fulfilment by eMAG.

Investiția totală, până în 2024, se ridică la 3,2 miliarde de lei, compania având în plan să devină un ecosistem regional de tehnologie şi comerţ.

Reamintim că în fiecare an, Brand Finance evaluează cele mai valoarea branduri din lume, naționale, da și sectoriale. Cele mai valoroase 50 de branduri româneşti sunt incluse în raportul anual Brand Finance România 50. 

Citește și articolul: Emag a fost amendată de ANPC cu 50.000 de lei

Tensiunile din Transnistria, o provocare din partea rușilor

Sursa foto: Facebook/Vasile Dîncu

Ministrul Apărării Vasile Dîncu a anunțat, miercuri, că toate evenimentele ce au loc la granița cu Moldova nu reprezintă altceva decât o provocare, o încercare de a crea un conflict în zona respectivă.

„După toate analizele noastre, în acest moment nu are şanse să se dezvolte, să se desfăşoare”, a spus oficialul, potrivit news.ro.

De asemenea, ministrul Apărării a precizat că atât președinția Moldovei, cât și Guvernul, gestionează această situație de la graniță. „Sunt într-o situaţie de a verifica, de alarmă, de supraveghere a acestei situaţii dar nu vedem ca o problemă, aceasta”, a mai spus Dîncu.

Regiunea separatistă Transnistria ar putea fi atrasă în războiul Rusiei în Ucraina

Totodată, demnitarul consideră că un război în Moldova este exclus deoarece țara condusă de Maia Sandu este neutră din punct de vedere militar și politic.

„(…) Deci din acest punct de vedere, cum spun şi la noi toţi cei care îşi dau cu părarea, să fii neutru este foarte bine”, a spus ministrul Apărării.

Vasile Dîncu a mai precizat că un posibil război în Moldova ne-ar afecta doar dacă „am deveni cutia de rezonanță pentru propaganda Moscovei.” Acesta a amintit că potrivit propagandei ruse, România are în plan să anexeze Republica Moldova.

Mai mult, Dîncu a amintit că Moscova are în plan ca, în acest război hibrid, să atingă „opinia publică din țările care sprijină Ucraina.”

Reamintim că ieri, o serie de explozii au avut loc în regiunea separatistă moldoveană prorusă Transnistria, situată la frontiera cu Ucraina. Exploziile au avut loc în Tiraspol, ministrul Apărării din Ucraina afirmând că sunt o „provocare planificată” a Kremlinului. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat Consiliul Suprem de Securitate al țării după incidentele din regiunea separatistă.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Peskov, a declarat că urmărește cu atenție ce se întâmplă în zona unde au avut loc bombardamentele, precizând că evaluează situația, știrile fiind îngrijorătoare.

De asemenea, Zelenski a declarat că Rusia încearcă să destabilizeze situația din Transnistria, dar forțele ucrainene sunt pregătite pentru a ține față unei noi ofensive rusești.

Citește și articolul: De ce nu a fost prezent și Florin Cîțu la Kiev. Rareș Bogdan: „Avea deja o vizită programată”

Gazul rusesc va deveni o amintire. Planul ce schimbă fața Uniunii Europene

Comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, a anunțat că Uniunea Europeană are ca și obiectiv reducerea dependenței de petrolul și gazul rusesc cu două treimi până la începutul anului 2023 și la zero până la finalul lui 2027, informează Digi24.

Chiar dacă, în repetate rânduri, oficialii europeni au precizat că se vor rupe de dependența combustibililor rusești, pe termen scurt, continentul european rămâne dependent de Rusia pentru 26% din necesarul său de petrol și 40% din necesarul de gaze naturale.

Doar în 2021, UE a importat 155 de miliarde metri cubi de gaze naturale din Rusia.

Războiul ruso-ucrainean afectează prețurile gazelor. Scumpiri în lanț în toată Europa

Totodată, comisarul european Gentiloni a mai spus că majoritatea statelor europene vor avea o creștere economică mai mică decât previziunile făcute pentru anul acesta.

Mai exact, Fondul Monetar Internațional (FMI) a anunțat că pentru zona euro este estimat un avans de 2,7%, față de 3,9% , din cauza conflictului ce a început între Rusia și Ucraina.

De asemenea, comisarul european este de părere că riscul stagflației va depinde de cât de mult va mai dura războiul.

Reamintim că noaptea trecută, forțele rusești au bombardat mai multe poduri și căi ferate pentru a încetini livrările de arme din Occident pentru Ucraina. „Rusia distruge infrastructurile de transport ucraiene – poduri şi căi ferate – pentru a încetini aprovizionarea cu arme din partea aliaţilor noştri”, a scris pe Twitter Anton Gheraşcenko, consilier al ministrului ucrainean de interne.

De asemenea, ieri, Moscova a anunțat că implementează decretul prezidențial privind impunea plății gazelor în ruble. Printre țările care au fost puse pe lista neagră de Rusia se numără Polonia și Bulgaria. Aceste două țări au anunțat că s-a sistat livrarea de gaz în dimineața zilei de miercuri.

Vladimir Putin a anunțat că țările care folosesc gaz rusesc vor trebui să plătească pentru el în ruble. Situația este una critică, în special pentru țările precum Germania, care folosește gaz rusesc în proporție de 40%.

Citește și articolul: Bulgaria rămâne fără gaz. Gazprom a întrerupt livrările

Ministrul Apărării Naţionale: ”România nu va trimite armament către Ucraina”

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

După vizita efectuată la Kiev, Vasile Dîncu a precizat că România nu va trimite arme către Ucraina.

În plus, în cadrul declarațiilor făcute astăzi, 27 aprilie, Ministrul Apărării Naţionale a adăugat că nu există un plan concret, dar poporul ucrainean trebuie, în continuare, sprijinit.

Pentru moment, ţara noastră nu va trimite armament către Ucraina

S-a discutat în primul rând despre nevoile specifice pe care le are Ucraina în acest moment, despre coordonare şi despre solidaritate. Nu s-au luat decizii concrete, dar au fost decizii importante pentru viitor. Nu numai în acest moment în care trebuie sprijinită Ucraina în faţa unei invazii, ci trebuie să vedem ce vom face în viitor în această zonă, în lume, în general. Suntem cel mai important hub umanitar şi nu avem în acest moment discuţii legate de arme, de trimiterea de material letal”, a spus Dîncu, la Cercul Militar Naţional, relatează Agerpres, conform Știri pe Surse.

Delegaţia română a avut ocazia să se întâlnească cu principalii actori ai apărării din Ucraina, cu ministrul ucrainean Oleksii Reznikov şi cu colaboratorii săi cei mai importanţi

Vasile Dîncu a vorbit și despre ”normalitatea” prezenței sale la Kiev, prezență care demonstrează solidaritatea cu poporul ucrainean.

Ministrul a mai ținut să adauge faptul că România a dat, încă din prima zi a războiului dus de Putin în Ucraina, semne de solidaritate, iar românii s-au remarcat prin gesturi concrete de susținere.

Acest gest al delegaţiei noastre a completat, să spunem aşa, ajutorul pe care îl dăm, printr-o întâlnire simbolică, acolo, la Kiev, cu prietenii noştri din Ucraina”, a conclus Vasile Dîncu.

Virgil Popescu a făcut anunțul mult așteptat. Ce se va întâmpla în România

Sursa foto: Facebook/ Virgil Popescu

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, ministrul Energiei Virgil Popescu a anunțat că țara noastră va deveni o țară independentă energetic prin amplasarea primului reactor modular de mici dimensiuni (SMR) din Europa.

„Compania americană NuScale Power și Societatea Națională Nuclearelectrica din România au convenit să colaboreze în vederea amplasării unei centrale cu reactoare SMR”, a anunțat Popescu.

De asemenea, demnitarul a precizat că reprezentanții NuScale vor începe anul acesta procesul de fabricare a componentelor reactoarelor.

România se rupe, treptat, de dependența față de Rusia. Guvernul României și planurile de viitor

„Doosan Enerbility urmează să înceapă producția de echipamente principale pentru reactoarele modulare mici (SMR) NuScale, în baza unui acord semnat zilele acestea. Salut încheierea acestui nou parteneriat, prin care, implicit, și România își va asigura inclusiv securitatea energetică”, a mai precizat Virgil Popescu.

Compania americană NuScale dezvoltă o centrală nucleara pe bază de reactoare modulare cu apă ușoară pentru a furniza electricitate, energie termica, desalinizare, informează economica.net. De asemenea, SMR-urile pot fi amplasate în locuri unde nu pot funcționa o centrală nucleară clasică.

„Vom continua sa mentina acest avânt puternic al programului pentru comercializarea tehnologiei SMR, inclusiv dezvoltarea lanțului de aprovizionare, proiectare standard centrală, planificarea activitatilor de livrare și planuri de pornire și punere în funcțiune”, au precizat reprezentanții NuScale anul trecut.

Cele două companii au convenit să colaboreze pentru amplasarea unei centrale cu reactoare SMR pe locul unei centrale pe cărbune în curs de dezafectare, cel mai devreme în 2027-2028. Sursa de energie cu zero emisii de carbon va contribui la renunțarea producției de energie pe bază de cărbune până în 2032.

Citește și articolul: Ministrul Virgil Popescu anunță că România va deveni independentă din punct de vedere energetic

Se suspendă vaccinarea împotriva Covid-19

Vaccinare
Vaccinare. Sursa foto: ulbsibiu.ro

Autoritățile daneze au anunțat că vor întrerupe, pentru o perioadă limitată de timp, campania de vaccinare împotriva Covid-19, informează news.ro.

Danemarca, țara unde aproape toată populația a optat pentru imunizare împotriva coronavirusului, a ridicat toate restricțiile în urmă cu două luni, iar numărul de cazuri de Covid-19 a scăzut considerabil.

„Ne aflăm într-o poziţie bună. A venit primăvara şi avem un bun control asupra epidemiei (covid-19), care pare să se atenueze. Acesta este motivul pentru care închidem programul de vaccinare în masă împotriva covid-19”, a precizat Bolette Soborg, reprezentană a Agenției daneze a Sănătății.

O vară fără Covid-19. Ce ne va aștepta din toamnă. OMS trage un semnal de alarmă

Potrivit autorităților daneze, 81% dintre danezi și-au făcut schema completă, iar 61% au optat și pentru doza cu numărul trei. De asemenea, numărul persoanelor spitalizate a scăzut considerabil în ultimele luni.

Soborg a anunțat că din toamnă va începe, din nou, campania de vaccinare pentru persoanele care nu au reușit să se imunizeze împotriva Covid-19. Reamintim că în Danemarca, varianta Omicron a făcut ravagii, motiv pentru care autoritățile și-au intensificat campania de vaccinare.

Mai exact, imunizarea împotriva virusului a început de la cinci ani și a accelerat accesul la doza booster. De asemenea, s-a propus al doilea booster, doza numărul patru, pentru persoanele vulnerabile, cu doar 14 zile înainte de ridicarea tuturor restricțiilor impuse.

Marți, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a precizat că majoritatea țărilor au devenit „oarbe” cu privire la testarea și supravegherea infecțiilor cu Covid-19.

 „Pe măsură ce numeroase ţări reduc testarea, OMS primeşte din ce în ce mai puţine informaţii despre transmitere şi secvenţiere”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Potrivit OMS, ratele de testare la nivel mondial au scăzut cu 70% până la 90%. Directorul executiv al FIND Bill Rodriquez, o organizație ce colaborează cu OMS, a precizat că întreaga omenire a lăsat „garda jos” în fața virusului, iar în toamnă va urma valul șase.

„Avem o abilitate fără precedent de a şti ce se întâmplă. Şi cu toate acestea, în prezent, pentru că testele au fost primele victime ale deciziei globale de a lăsa garda jos, devenim orbi faţă de ceea ce se întâmplă cu acest virus”, a declarat acesta.

Citește și: Foametea, mai periculoasă decât Covid-19. Locuitorii din Shanghai, între viață și moarte

De ce nu a fost prezent și Florin Cîțu la Kiev. Rareș Bogdan: „Avea deja o vizită programată”

Sursa foto: Facebook/ captură video ( PNL)

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a explicat, la Digi24, de ce Florin Cîțu nu a fost în vizită la Kiev alături de premierul Ciucă, președintele PSD și ministrul de Externe.

Acesta a precizat că fostul lider liberal avea deja o vizită programată și organizată, ceea ce a făcut imposibilă o modificare a evenimentului. Bogdan a spus că Florin Cîțu va fi prezent miercuri la Kiev, precizând că vizita sa va avea loc la toate standardele anunțate înainte.

De asemenea, europarlamentarul a mai spus și de ce vizita demnitarilor români în Kiev a fost anunțată după momentul în care ea avea loc.

Nicolae Ciucă i-a cerut lui Zelenski să respecte minoritatea românească din Ucraina

„Premierul și echipa domniei sale au considerat din rațiuni de securitate evident că este mult mai bine ca această vizită să fie anunțată abia după momentul în care ea va avea loc, tocmai pentru a nu trezi reacții ostile, grave, agresive din partea unei Rusii care se află în acest moment într-o agonie evidentă”, a precizat Rareș Bogdan, potrivit Digi24.

Oficialul a afirmat că vizitele politicienilor români în Ucraina reprezintă o dovadă clară că România sprijină pe ucraineni în lupta împotriva Rusiei.

„Oricât de mulți oficiali români de înalt nivel vor fi prezenți la Kiev, nu poate fi decât o dovadă că România sprijină, înțelege agresiunea rusă asupra Ucrainei suverane și independentă și de asemenea sprijină populația Ucrainei și oficialitățile de la Kiev. Deci nu este nimic rău că acolo se vor afla oficiali români chiar și două zile consecutiv sau se vor afla și alți oficiali români din partea altor partide politice”, a mai spus Rareș Bogdan.

Acesta a reamintit faptul că vizita lui Ciucă și a lui Marcel Ciolacu a fost pregătită cu săptămâni în urmă, precizând că o astfel de vizită nu se poate face cu „surle și strâmbițe.”

„Ea fost făcută prin Polonia. Cei doi oficiali români au ajuns din Polonia”, a concluzionat Rareș Bogdan.

Marți, Premierul Nicolae Ciucă, președintele PSD Marcel Ciolacu și ministrul de Externe Bogdan Aurescu au efectuat o vizită oficială în Ucraina. Aceștia sau întâlnit cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu premierul Denis Șmihal, și președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk.

Citește și articolul: Rareş Bogdan, atac furibund la adresa USR: Sigur că e uşor frustrant să fii în afara jocului de putere

Bulgaria rămâne fără gaz. Gazprom a întrerupt livrările

Gazprom a întrerupt livrările de gaz către Bulgaria, miercuri, iar companiile de stat de gaze au început să caute soluții pentru a putea face față situației.

Ministerul Economiei bulgar a anunțat că nu există, în momentul de față, restricții la consumul de gaze, chiar dacă Bulgaria își acoperă peste 90% din necesarul de gaze din Rusia.

Moscova a anunțat că va pune în aplicare decretul lui Putin prin care toate țările ce folosesc gaz rusesc sunt obligate să plătească în ruble pentru livrări. Cu doar o zi înainte, Gazprom a opri livrările de gaz spre Polonia, autoritățile poloneze înființând o celulă de criză, citează news.ro.

Planul lui Putin și destabilizarea Europei. Gazul rusesc, călcâiul lui Ahile al UE. Cât se vor rupe definitiv țările europene de resursa prin care Rusia își alimentează războiul

„Informația mai întâi despre o reducere semnificativă a transportului de gaze și apoi despre suspendarea acestuia marți a fost confirmată neoficial de Onet atât unor surse guvernamentale, cât și Companiei poloneze de petrol și gaze (PGNiG). Rușii nu au informat partea poloneză cu privire la motivele suspendării livrărilor”, au spus reprezentanții companiei Onet, potrivit sursei citate de Mediafax.

Totodată, Polonia a anunțat că are suficient combustibil în stoc, cerând, de altfel, sancțiuni mai dure pentru Rusia.

În urma deciziei de a opri livrările de gaz Poloniei și Bulgariei, prețul gazelor în Europa a crescut din nou cu până la 17%, iar temerile pe piață sunt că alte state din Europa urmează să fie lovite de decizia Rusiei de a sista livrarea de gaze.

Reamintim că luna aprilie și mai sunt luni de plată pentru gazele livrate de Rusia, iar liderii europeni și directorii de companii încearcă să găsească o soluție la cerințele cerute de Moscova. Chiar dacă războiul dintre Rusia și Ucraina a început în urmă cu două luni și șefii țărilor europene au anunțat că se vor rupe definitiv de gazul rusesc, UE nu a reușit, pentru moment, să sancționeze această resursă din Rusia, responsabilă de destabilizarea Europei.

Citește și articolul: Orchestra ucraineană a libertăţii, prezentă la cel mai mare festival de muzică clasică din lume

Orchestra ucraineană a libertăţii, prezentă la cel mai mare festival de muzică clasică din lume

BBC Poms
BBC Proms. Sursa foto: RFI.ro

Un ansamblu muzical recent înfiinţat, Ukrainian Freedom Orchestra („Orchestra ucraineană a libertăţii”), va susţine un concert pe 31 iulie la Londra în cadrul evenimentului BBC Proms. Acesta este considerat cel mai mare festival de muzică clasică din lume.

Compusă din muzicieni ucraineni, originari din principalele oraşe ale ţării, unii fiind refugiaţi sau membri ai unor orchestre europene, Ukrainian Freedom Orchestra va susţine un concert dirijat de Keri-Lynn Wilson, o muziciană canadiană de origine ucraineană, la Royal Albert Hall din Londra. Noua orchestră se va afla în turneu în Europa şi în Statele Unite de la sfârşitul lunii iulie până la sfârşitul lunii augus.  Ea va participa,  pe 6 august, la Festivalul Internaţional din Edinburgh, cel mai mare eveniment din lume dedicat spectacolelor şi artelor. Turneul reprezintă pentru muzicienii săi „expresia iubirii lor pentru ţara lor natală şi pentru omagierea celor care au murit şi care au suferit atât de mult”, a declarat Keri-Lynn Wilson.

Orchestra îl va sărbători pe cel mai cunoscut compozitor ucrainean, Valentin Silvestrov

Ukrainian Freedom Orchestra a fost adaugată în ultimul moment în programul BBC Proms 202. Scopul este de a celebra „puterea muzicii de a surmonta diviziunile”, a declarat directorul festivalului britanic, David Pickard. Orchestra îl va sărbători pe cel mai cunoscut compozitor ucrainean în viaţă, Valentin Silvestrov. Acesta a fugit din Kiev alături de fiica lui şi de nepoata lui în luna martie, au precizat organizatorii festivalului britanic. Ukrainian Freedom Orchestra va interpreta la BBC Proms 2022 partituri de Chopin, Beethoven şi Brahms, pe lângă Simfonia Nr. 7 de Silvestrov.

Festivalul, care va avea loc între 15 iulie şi 10 septembrie, va reuni în total peste 3.000 de muzicieni în cadrul a 84 de concerte şi va beneficia de revenirea pe scenă a marilor orchestre internaţionale. Va fi pentru prima dată de la începutul pandemiei de COVID-19 când evenimentul revine la formatul său tradiţional de desfăşurare. Ediţia din 2022 va coincide cu centenarul BBC şi cu Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a, a cărei domnie de 70 de ani va fi omagiată printr-un concert care va celebra legăturile speciale dintre muzică şi monarhia britanică.

Azomureș reia producția de îngrășăminte

Demers unic al primarului Cristian Popescu Piedone. Biciclete de vacanță pentru copiii cu domiciliul în sectorul 5

Cristian Popescu Piedone
Cristian Popescu Piedone- pagina de Facebook

Primarul Cristian Popescu Piedone vrea să aducă bucurie și zâmbete de fericire pe chipurile miilor de copii care locuiesc în Sectorul 5 al Capitalei. Piedone are o inițiativă unică la nivelul primarilor din București și la nivel de țară, edilul dorind ca fiecare adolescent care are domiciliul în sectorul pe care îl administrează să primească o bicicletă, în luna vacanței mari. Edilul a rămas impresionat de dorința venită din partea unui licean, care i-a mărturisit în minivacanța de Paște că și-ar dori o vacanță mare pe bicicletă, dar nu are bani. Pentru ca acest proiect original să devină realitate, Cristian Popescu Piedone s-a consultat cu o parte dintre consilierii locali, urmând ca în următoarele zile să discute și cu ceilalți consilieri. Piedone, care își amintește cu drag de anii copilăriei, vrea ca toată comunitatea să fie plină de voie bună și de biciclete.

Piedone: M-am gândit că toți copiii comunității merită o bicicletă de vacanță!

„Mă adresez acum adolescenților din comunitatea noastră:
În minivacanța aceasta de Paște… un licean mi-a spus că și-ar dori o vacanță mare pe bicicletă! Doar că nu prea și-o poate permite! Păi… m-am gândit că toți copiii comunității merită o bicicletă de vacanță! Așa că… m-am consultat cu o parte dintre consilierii aleși de părinții și de bunicii voștri. De mâine mă consult și cu ceilalți… Pentru că toți am fost copii, cândva, sunt sigur că vor fi de acord ca în luna vacanței mari, fiecare elev domiciliat în Sectorul 5 (nu doar cei care învață în 5) să primească o bicicletă! Și să se bucure de ea! Da… în vara această vreau să văd comunitatea plină de voie bună și de… biciclete”, este mesajul transmis pe Facebook de Cristian Popescu Piedone.

Grija primarului Piedone față de copii, care sunt viitorul țării, nu este o noutate, ținând seama de toate demersurile și inițiativele pe care acesta le-a avut și care au în prim plan copiii.

Prima grădiniță cu salină din București se află în Sectorul 5. Piedone: „Continuăm să facem imposibilul… posibil”

Cristian Popescu Piedone a îndeplinit visul unui dascăl, visul directoarei de la Grădinița 268 de a avea o grădiniță cu salină. Într-o postare pe pagină sa de Facebook, edilul a precizat că este mândru de echipa sa și știe că va continua să dezvolte sectorul pe care îl conduce.

„De acum, avem Grădiniță cu… propria salina. A fost visul unui dascăl! Visul doamnei director de la grădi 268! Și… s-a materializat! Nu cunosc să mai fie vreo altă școală cu salină în Bucureșți. Nici prin alte părți ale țării n-am habar să fie. Dar și dacă or mai exista… tot pot spune că sunt iar mândru de echipa Piedone”, a spus primarul Sectorului 5, Piedone.

Primarul Piedone investește în educație

Într-o postare pe pagină sa de Facebook, primarul Sectorului 5 a precizat că after-school-ul modular de la Școala 125 este pregătit să-i primească pe „tinerii isteți” din toamnă.„Mai așezăm o pagină în povestea comunității. Școala, studiile… fac diferența de trăi în viață. Cunoaștem rețeta. O simțim pas cu pas, zi după zi. Pentru o comunitate trainică, avem nevoie de generații școlite! Avem nevoie de generații educate! Avem nevoie de tineri isteți, care să poată fi, oricând, dirijorii societății!”, a scris Piedone.

Grădinița creșă Electromagnetica, inaugurată de către primarul Cristian Popescu Piedone

Grija față de copii este una din preocupările primarului sectorului 5. Edilul a făcut o vizită la grădinița Electromagnetica, unde a dorit să verifice personal mâncarea celor mici dar și modul în care s-a realizat proiectul de înființare a unor grupe de creșă la nivelul grădiniței. Cristian Popescu Piedone și-a luat tensiunea, dar nu a uitat să inspecteze și mobilierul nou și modern de care se vor bucura micuții. Potrivit primarului Piedone, la nivel grădiniței Electromagnetica vor funcționa două grupe de creșă, urmând ca numărul acestora să ajungă în final la 9.

Piedone: „Familia e scutul, pâinea și sceptrul”

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer fragmentat
32.7 ° C
33.9 °
32.1 °
39 %
2.7kmh
70 %
vin
33 °
S
31 °
D
35 °
lun
34 °
mar
33 °

Ultimul articol

Nicio zi fără întâlniri la Cotroceni; astăzi, membrii fostei coaliții de guvernare dezbat Legea...

O nouă zi, o nouă convocare a reprezentanților partidelor fostei coaliții de guvernare la Palatul Cotroceni. După discuțiile de ieri, pe tema Codului urbanismului, astăzi,...

Șapte inculpați reținuți în dosarul pensionărilor cu acte false

Procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus reținerea a 7 inculpați și măsura controlului judiciar față de alți 13 inculpați, în dosarul pensionărilor cu...

Declic și „TIR-ul extremismului”: activism civic sau manipulare ieftină prin frică?

Concluzia, înaintea demonstrației Declic pornește de la o problemă reală - răspândirea conținutului ilegal și extremist în mediul online - dar o ambalează într-un mesaj...