Comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, a anunțat că Uniunea Europeană are ca și obiectiv reducerea dependenței de petrolul și gazul rusesc cu două treimi până la începutul anului 2023 și la zero până la finalul lui 2027, informează Digi24.

Chiar dacă, în repetate rânduri, oficialii europeni au precizat că se vor rupe de dependența combustibililor rusești, pe termen scurt, continentul european rămâne dependent de Rusia pentru 26% din necesarul său de petrol și 40% din necesarul de gaze naturale.

Doar în 2021, UE a importat 155 de miliarde metri cubi de gaze naturale din Rusia.

Războiul ruso-ucrainean afectează prețurile gazelor. Scumpiri în lanț în toată Europa

Totodată, comisarul european Gentiloni a mai spus că majoritatea statelor europene vor avea o creștere economică mai mică decât previziunile făcute pentru anul acesta.

Mai exact, Fondul Monetar Internațional (FMI) a anunțat că pentru zona euro este estimat un avans de 2,7%, față de 3,9% , din cauza conflictului ce a început între Rusia și Ucraina.

De asemenea, comisarul european este de părere că riscul stagflației va depinde de cât de mult va mai dura războiul.

Reamintim că noaptea trecută, forțele rusești au bombardat mai multe poduri și căi ferate pentru a încetini livrările de arme din Occident pentru Ucraina. „Rusia distruge infrastructurile de transport ucraiene – poduri şi căi ferate – pentru a încetini aprovizionarea cu arme din partea aliaţilor noştri”, a scris pe Twitter Anton Gheraşcenko, consilier al ministrului ucrainean de interne.

De asemenea, ieri, Moscova a anunțat că implementează decretul prezidențial privind impunea plății gazelor în ruble. Printre țările care au fost puse pe lista neagră de Rusia se numără Polonia și Bulgaria. Aceste două țări au anunțat că s-a sistat livrarea de gaz în dimineața zilei de miercuri.

Vladimir Putin a anunțat că țările care folosesc gaz rusesc vor trebui să plătească pentru el în ruble. Situația este una critică, în special pentru țările precum Germania, care folosește gaz rusesc în proporție de 40%.

Citește și articolul: Bulgaria rămâne fără gaz. Gazprom a întrerupt livrările

Articolul precedentMinistrul Apărării Naţionale: ”România nu va trimite armament către Ucraina”
Articolul următorTensiunile din Transnistria, o provocare din partea rușilor
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.