21.5 C
București
joi, 11 iunie 2026
Acasă Blog Pagina 467

Miting de susținere pentru Cristian Popescu Piedone

Sursa foto: Facebook

 Locuitorii Sectorului 5 au reacționat imediat după ce Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la patru ani de închisoare în dosarul Colectiv.

Duminică, 15 mai, de la ora 16:00, în fața penitenciarului Rahova, sunt așteptați într-un număr mare locuitorii sectorului pentru a-l susține pe Piedone, aceștia considerând că a fost condamnat pe nedrept de către instanță.

„Având în vedere numeroasele propuneri venite din partea locuitorilor Sectorului 5 de a ieși în stradă pentru a-l susține pe primarul nostru, Cristian Popescu Piedone, vă așteptăm duminică, 15 mai, ora 16:00, în fața penitenciarului Rahova, pentru a-i arăta acestuia că suntem alături de el, chiar și în aceste momente de cumpănă! Noi știm că PIEDONE este NEVINOVAT și că a fost condamnat pe nedrept”, se arată într-o postare pe o rețea de socializare.

„DE CE SĂ VII ALĂTURI DE NOI?”

Totodată, în descrierea evenimentului ce va avea loc duminică, bucureștenii sunt așteptați să îl susțină „pe singurul primar care a reușit să schimbe fața Sectorului 5 și care era zi de zi printre oameni, pe stradă”, cel care a reușit să asculte pe fiecare în parte și să facă parcuri, locuri de parcare și să reabiliteze blocurile.

„Și tu i-ai cerut să facă un parc în care să se joace copilul tău? L-a făcut? Atunci merită 10 minute din timpul tău! Contează enorm! Și tu i-ai cerut noi locuri de parcare și le-a făcut? Atunci merită 10 minute din timpul tău! Contează enorm! Și tu i-ai cerut să-ți reabiliteze blocul și Piedone a ținut cont de cerința ta? Atunci merită 10 minute din timpul tău! Contează enorm! Și tu îl apreciezi pentru dragostea și ajutorul pe care le-a oferit copiilor și bătrânilor din sector? Atunci merită 10 minute din timpul tău! Contează enorm!”, se arată în postare.

De asemenea, persoanele care doresc să-l susțină pe „omul Piedone” și consideră că a fost condamnat pe nedrept sunt așteptate să ofere „10 minute” din timpul lor pentru primarul care a făcut din imposibil, posibil.

„Și tu vrei să fii alături de OMUL Piedone? Atunci merită 10 minute din timpul tău! Contează enorm! Și tu consideri că a fost condamnat pe NEDREPT doar pentru că poartă numele de Piedone? Atunci merită 10 minute din timpul tău! Contează enorm! Dacă ai oricare alt motiv pentru care vrei să fii alături de Piedone, te așteptăm și pe tine alături de noi duminică!.”

Citește și articolul: Piedone: „Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați rămas alături în toți anii aceștia grei”

Perioada de autorecenzare a populaţiei se prelungește până pe 27 mai

Recenzare
Recenzare. Sursa foto: Antena3

Comisia Centrală pentru Recensământul Populației și Locuințelor a decis să prelungească până pe data de 27 mai, inclusiv, perioada în care se poate face autorecenzarea, a declarat Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică. Acesta a precizat că  a existat un interes crescut pentru autorecenzare manifestat de populaţie în ultimele zile, peste 400.000 de chestionare fiind completate zilnic, comparativ cu o medie de 120.000 de chestionare completate pe zi în perioada anterioară.

„Am venit cu o propunere favorabilă în sensul prelungirii de colectare a datelor prin metodă online. Două criterii ne-au dus la analizarea unei asemenea situații: interesul populației și o reducere a costurilor. Continuăm să facem un lucru bun, ținând seama de interesul populației.

Pare o decizie simplă, dar sunt multe implicații. Colegii mei din teritoriu, de la Direcțiile Județene, sunt cei care duc greul. Am propus președintelui CCRPL, Lucian Bode, un proiect de hotărâre, iar în decurs de numai două ore, am avut un răspuns din partea membrilor CCRPL. Avem hotărârea care reglementează noul calendar și prelungim recenzarea în online până pe 27 mai. Suntem peste cota de autorecenzare din câteva țări din UE, am depășit Bulgaria, Croația. Putem să vă spunem că am recenzat, ca să fac o comparație, toată populația Bulgariei, deși suntem pentru prima dată când facem un recensământ digital.”, a declarat Tudorel Andrei.

Recenzorii vor merge pe teren în perioada 31 mai – 17 iulie 2022

Autocenzurarea la recensământ 2022 trebuia să se încheie duminică, 15 mai. De luni, 16 mai,  ar fi trebuit să înceapă faza a doua a recensământului în care recenzorii ar fi realizat interviuri faţă-în-faţă cu cei care nu s-au autorecenzat online. Noul calendar pentru Recensământ 2022 prevede că autorecenzarea va putea fi făcută până vineri, 27 mai 2022 iar apoi, recenzorii vor merge pe teren pentru interviurile faţă în faţă, în perioada 31 mai – 17 iulie 2022. Reprezentanţii Institutului Naţional de Statistică avertizează că românii care refuză sau completează greşit formularul de recensământ riscă amenzi cuprinse între 1.000 şi 5.000 de lei.

O nouă licitație pentru autobuze fără șofer, anulată la Cluj-Napoca

Un român care coordona o rețea infracţională care a traficat peste 36.000 de migranţi, reținut de către poliţişti

Poliția de Frontieră

Un român în vârstă de 28 de ani a coordonat o grupare infracţională care a traficat peste 36.000 de migranţi ilegali,  care  a fost destructurată în colaborare cu autorităţile austriece, a anunţat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei. Câştigurile obţinute din traficul de migranţi depăşesc 150 de milioane de euro. Costul unui transfer s-a ridicat, în medie, la  peste 4.000 euro pentru fiecare migrant. În grupare au activat peste 250 de traficanţi originari din Serbia, Ucraina, Estonia, Lituania, Turcia, România, majoritatea fiind călăuze care conduceau autovehicule prin zone prestabilite. În mai puţin de un şi jumătat reteaua a traficat peste 36.000 de migranţi ilegali pe ruta Ungaria – Austria, respectiv Ungaria – Slovacia – Cehia – Austria.

Autorităţile austriece au stabilit că în reţea au activat peste 250 de traficanţi

„Poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, împreună cu autorităţile austriece, au documentat şi finalizat activităţile derulate pentru destructurarea unei grupări de criminalitate organizată specializată în migraţia ilegală. Coordonatorul grupării este un român, în vârstă de 28 de ani, cunoscut cu antecedente penale încă din perioada minoratului”, a transmis Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei.

La domiciliul unuia dintre membrii români ai grupării au fost identificate 27 de autoturisme, posibil folosite la transportul migranţilor pe teritoriul Ungariei şi Austriei. „Implicarea poliţiştilor de frontieră români a început în luna iulie 2021, când, la nivelul Poliţiei de Frontieră Maramureş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş a fost înregistrat un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi. În urma activităţilor specifice desfăşurate de către poliţiştii de frontieră s-a stabilit că mai mulţi cetăţeni români desfăşoară activităţi de călăuzire, transport şi adăpostire de migranţi de origine afro-asiatică pe teritoriul statelor Ungaria şi Austria”, precizează Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei.

Coordonatorul grupării a fost reţinut la Floreşti, judeţul Cluj

Din cercetări a reieşit că gruparea era coordonată de un cetăţean român de 28 de ani, cunoscut cu antecedente penale încă din perioada minoratului. El era urmărit internaţional cu mandat de arestare preventivă în trei state, respectiv România, Ungaria şi Austria. Autorităţile austriece au stabilit că în reţea au activat peste 250 de traficanţi. Majoritatea erau călăuze, care conduceau autovehiculele prin zone prestabilite. În Austria au fost reţinuţi peste 90 de membri ai grupării, în urma cooperării între structuri de poliţie ale landurilor Austria Inferioară şi Burgenland cu autorităţile române, cehe şi ungare.

„În urma probatoriului administrat, autorităţile statului Austria au emis mai multe mandate de arestare preventivă, inclusiv faţă de cetăţeni români. Astfel, la 04.05.2022, suspectul principal şi coordonatorul grupării a fost reţinut la Floreşti, judeţul Cluj, de către poliţişti din cadrul Poliţiei Române. În data de 06.05.2022 a fost depistat de către poliţiştii de frontieră pe raza localităţii Sighetu Marmaţiei un alt membru al grupării, la care ulterior a fost pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară. La domiciliul acestuia au fost identificate un număr de 27 autoturisme despre care există suspiciunea rezonabilă că au fost folosite la transportul migranţilor pe teritoriul statelor Ungaria şi Austria”, se mai menţionează în comunicatul ITPF Sighetu Marmaţiei.

Controale ample pe Dunăre pentru combaterea braconajului piscicol

O nouă licitație pentru autobuze fără șofer, anulată la Cluj-Napoca

Cluj- Napoca
Cluj- Napoca. Sursa foto: Wikipedia.org

Licitația pentru autobuzele autonome, fără șofer, care ar fi urmat să circule în Cluj-Napoca a fost anulată, a anunțat primarul Emil Boc, deoarece nu a fost depusă nicio ofertă. În vara anului 2021, licitația pentru achiziționarea autobuzelor fără șofer din Cluj-Napoca a fost anulată deoarece cele două firme franceze care au depus oferte în cadrul licitației au fost descalificate în etapa evaluării ofertelor. Cele două firme nu îndeplineau anumite condiții.

Primarul Emil Boc a anunțat la începutul lunii februarie a anului 2022 relansarea licitației, dar și aceasta a fost anulată deoarece nu a fost depusă nicio ofertă. „S-a anulat licitația pentru că nu a venit nimeni. Acum refacem licitația (…) Vom continua acest demers așa cum continuăm și cu autobuzele electrice, cu autobuzele cu hidrogen pentru că sunt parte din strategia noastră de mobilitate”, a declarat Emil Boc.

Colaborare cu Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN)

Primăria Cluj-Napoca a semnat, la începutul anului 2020, un contract cu Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN) pentru servicii de consultanță. Valoarea totală a contractului a fost de 135.000 de lei, iar UTCN furnizează consultanță pentru achiziționarea unor autobuze autonome electrice.

Reprezentanții Primăriei au anunțat atunci că autobuzele fără șofer ar urma să circule pe străzile din municipiu în cel mult doi ani. Autobuzele au o capacitate de aproximativ 12 locuri, acestea urmând să meargă în zonele centrale, unde nu există alte mijloace de transport. Potrivit reprezentanților Primăriei, numărul mare de senzori ai acestui autovehicul și complexitatea acestora garantează siguranța în trafic.

Controale ample pe Dunăre pentru combaterea braconajului piscicol

Controale ample pe Dunăre pentru combaterea braconajului piscicol

Plase de pescuit
Plase de pescuit. Sursa foto: Garda Nationala de Mediu- pagina de Fb

Garda Naţională de Mediu a efectuat o razie de amploare pe Dunăre, în judeţe cum ar fi Olt, Dolj şi Constanţa, pentru combaterea braconajului piscicol.

„Cea mai recentă razie a Gărzii Naționale de Mediu (GNM), pe Dunăre, pentru combaterea braconajului piscicol s-a încheiat cu eliberarea în mediul natural a șase exemplare de sturioni vii, specii strict protejate și două de somn, confiscarea a sute de kilograme de crap și plătică și a mii de metri de plase ilegale și de pripon”, a precizat Garda Naţională de Mediu, pe pagina de Facebook. Timp de șase zile au fost efectuate controale ziua și noaptea, pe sute de kilometri de curs de apă, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol. Controalele au  început din zona Cetate, din județul Dolj și au continuat în zonele Corabia (pe barajele Izbiceni, Rusănești și Babiciu ale râului Olt), Zimnicea, Giurgiu, Călărași (pe fluviul Dunărea și pe brațul Borcea), Pod Fetești, Pod Giurgeni, până în zona Hârșova, din județul Constanța.  Două echipe de comisari din cadrul GNM au efectuat controalele, cu două ambarcațiuni, pentru a depista orice încălcare a legii.

Controalele vor continua

„Au fost ridicate, în vederea confiscării aproximativ 2.500 de metri de plase ilegale, 9.000 de metri de pripon și 10 vintire folosite pentru braconaj. Sute de kilograme de pește din aceste plase au fost predate spre valorificare, conform legii. Într-un astfel de vintir au fost găsite și șase exemplare vii de sturion, specii strict protejate, printre care și unul cu o lungime de 1,15 metri, care au fost eliberate în mediul natural”, a declarat Mărioara Artemis Gătej, comisar general al GNM. Valoarea totală a uneltelor de pescuit ridicate în vederea confiscării și a peștelui este de aproximativ 15.500 lei.

„Echipele noastre vor continua controalele pentru combaterea acestui fenomen și în alte zone ale țării. Am primit deja sesizări în privința unor astfel de ilegalități și îi rugăm pe cei care mai au cunoștință de astfel de acte de braconaj să ne scrie toate detaliile pe gardamediu@gnm.ro”, a transmis Marian Borondel, coordonatorul echipelor de control antibraconaj.

PSD începe războiul cu fiul lui Cristian Popescu Piedone?

Vasile Dîncu: Trăim cu toţii vremuri extrem de grele aici, în regiunea Mării Negre

Sursa foto: Antena 3

În regiunea Mării Negre „trăim cu toţii vremuri extrem de grele”, în urma agresiunii militare a Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, a declarat ministrul Apărării, Vasile Dîncu, la o reuniunea şefilor forţelor navale din Europa, desfăşurată la Bucureşti. „România monitorizează cu mare atenţie această situaţie, posibila dezvoltare a conflictului spre Odesa, şi rămâne preocupată de faptul că Marea Neagră nu este, practic, deschisă pentru circulaţia internaţională”, a afirmat ministrul Apărării. Reuniunea Comandanţilor Marinelor Militare din Europa (Chiefs of European Navies – CHENS), organizată de Forţele Navale Române, s-a desfășurat timp de două zile, la Bucureşti.

Vasile Dîncu: România monitorizează posibila dezvoltare a conflictului spre Odesa

Vasile Dîncu a vorbit, în discursul ţinut în deschiderea evenimentului, despre războiul din Ucraina şi situaţia tensionată din Marea Neagră, precizând că „trăim cu toţii vremuri extrem de grele aici, în regiunea Mării Negre, în urma agresiunii militare a Federaţiei Ruse asupra unui stat suveran şi independent, Ucraina”.

„Prezenţa dumneavoastră la Bucureşti este cu atât mai relevantă în contextul în care se poartă lupte în Marea Neagră, forţele ruse fiind, de fapt, aproape de gurile Dunării, pe Insula Şerpilor. România monitorizează cu mare atenţie această situaţie, posibila dezvoltare a conflictului spre Odesa, şi rămâne preocupată de faptul că Marea Neagră nu este, practic, deschisă pentru circulaţia internaţională”, a spus Vasile Dîncu.

Operaţionalizarea Grupului de luptă al NATO în România este tot mai aproape şi va duce la consolidarea acestui flanc al Alianţei, a mai precizat Vasile Dîncu. Ministrul a apreciat rolul marinelor militare în actualul context geopolitic, fiind convins că „participarea la misiunile şi operaţiile navale ale NATO şi Uniunii Europene au contribuit la obţinerea interoperabilităţii atât de necesare în acest moment”.

Vasile Dîncu crede că războiul dintre Rusia şi Ucraina arată o serie nouă de provocări la adresa securităţii globale, cu implicaţii pe termen scurt, mediu şi luni. În faţa acestora „trebuie să rămânem uniţi, să cooperăm strâns, aşa cum am făcut mai ales de la declanşarea acestui război inuman, să continuăm să ne antrenăm împreună, să executăm misiuni în zonele de responsabilitate şi interes şi, esenţial, să evoluăm împreună”, a mai subliniat ministrul Apărării.

Ministrul Apărării s-a întâlnit cu comandanţii Marinelor Militare din Europa, la sediul MApN. Reuniunea Comandanţilor Marinelor Militare din Europa este un forum informal şi independent, format din şefii marinelor militare din statele europene membre ale UE sau NATO şi care au forţe navale. Forumul CHENS este alcătuit din şefii forţelor navale din Albania, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Marea Britanie, Muntenegru, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Suedia şi Turcia.

Vladimir Putin: Occidentul suferă mai mult decât Rusia din cauza sancțiunilor impuse Moscovei

PSD începe războiul cu fiul lui Cristian Popescu Piedone? 

Sursa foto: Facebook/ Vlad Popescu Piedone

Nici nu s-a uscat cerneala pe sentința dată de judecătorii Curții de Apel București în dosarul Colectiv, și deja lupta pe scaunul de primar al Sectorului 5 a început.

Dispariția bruscă a lui Cristian Popescu Piedone din politica românească a dat speranțe partidelor de a prelua puterea în cel mai bine gestionat sector din București, dar toată atenția este îndreptată spre fiul edilului Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, senator PPUSL, ales pe listele PSD. 

Deși parlamentarul nu a anunțat oficial intenția de a candida pentru postul de primar lăsat vacant de tatăl său, au început primele atacuri la adresa sa, tocmai din partea aliaților social-democrați. Probabil că aceștia se tem, că Vlad Popescu ar putea beneficia de simpatia pe care tatăl său o are în fața alegătorilor din Sectorul 5 și că ar deveni un candidat redutabil, imposibil de învins. 

Doar așa se poate explica declarațiile lui Robert Cazanciuc, senator PSD, care nu știa prea multe despre statutul politic al lui Vlad Popescu PiedoneSenatorul Cazanciuc a declarat despre anunțul lui Cristian Piedone, că fiul său, deputatul Vlad Popescu, va candida la Primăria Sectorului 5,  că ”poate moșteni de la tată bune obiceiuri, educație” și că „nu ar vrea să transferăm către copii o formă de vinovăție a tatălui”.

”Știu că este într-o organizație, nu știu unde, faptul că a ales să fie social-democrat este opțiunea fiului. Nu știu dacă au facut o alianță, nu cred că au candidat pe liste altele decât PSD. Asta nu înseamnă că va fi susținut de PSD pentru a candida la primărie, organizația de București va decide cine e cel mai bun candidat”, a mai spus Cazanciuc.

Vladimir Putin: Occidentul suferă mai mult decât Rusia din cauza sancțiunilor impuse Moscovei

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Occidentul suferă mai mult decât Rusia din cauza sancțiunilor impuse Moscovei, a declarat președintele rus Vladimir Putin. Vladimir Putin a susținut că economia rusă rezistă în fața „provocărilor externe”.„Este evident că (…) continuarea obsesiei cu sancțiunile va duce inevitabil la cele mai dificile consecințe pentru Uniunea Europeană, pentru cetățenii săi”, a subliniat Vladimir Putin.

Autorii sancțiunilor, ghidați de ambițiile lor excesive și oarbe și de rusofobie, dau o lovitură mult mai dură propriilor interese naționale, propriilor economii și prosperității propriilor cetățeni,  a mai precizat președintele rus. În opinia sa, „continuarea obsesiei sancţiunilor va conduce inevitabil la consecinţe complexe greu reversibile pentru Uniunea Europeană, pentru cetăţenii ei şi pentru ţările cele mai sărace din lume, care deja se confruntă cu riscul de foamete”. „Vina pentru aceasta revine deplin elitelor ţărilor occidentale, care sunt dispuse să sacrifice restul lumii pentru a-şi menţine dominaţia globală”, a susținut el.

„Vedem acest lucru mai ales dacă ne uităm la o creștere puternică a inflației în Europa, care se apropie de 20% în unele țări”, a spus el.

„În ceea ce o privește, Rusia face față cu încredere provocărilor externe datorită politicii sale macroeconomice responsabile din ultimii ani, precum și deciziilor sistemice care vizează consolidarea suveranității sale economice și a securității tehnologice și alimentare”, a dat asigurări Vladimir Putin. Putin a salutat încetinirea „treptată” a inflației, după ce această a urcat accelerat la 16,7% în martie, dar și întărirea monedei rusești, care joi a înregistrat o apreciere record, ajungând la 67,7 ruble pentru un euro și 65,2 ruble pentru un dolar.

El a recunoscut totuşi că cererea internă în Rusia a scăzut faţă de anul trecut şi că cetăţenii şi companiile au tot mai puţini bani.

Testare-pilot la limba română și matematică pentru elevii din România

Testare-pilot la limba română și matematică pentru elevii din România

Ministerul Educației vrea să introducă până la sfârșitul anului o testare-pilot la limba română și matematică pentru toți elevii, mai puțin cei din clasele a VIII-a și a XII-a. Ordinul de ministru a fost deja pus în dezbatere. Sorin Cîmpeanu a precizat că nu vor fi date note pentru aceste evaluări. „Avem în pregătire să lansăm o provocare, în măsura în care reușim să finalizăm un proiect de ordin de ministru prin care să reglementăm evaluarea standardizată. La început, la nivel pilot pentru elevii I-VII și IX-XII. Fără elevii claselor terminale”, a declarat ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu: Este o modalitate de a vedea unde suntem

Testele pentru ciclul primar ar putea să aibă o durată cuprinsă între 15 şi 30 de minute, iar cele pentru gimnaziu şi liceu – 60 de minute.

„Să nu ne imaginăm că sunt nişte baterii de teste extrem de complicate, care să streseze elevii. (…) Este o modalitate de a vedea unde suntem”, a subliniat Sorin Cîmpeanu. Raportul realizat în urmă acestor evaluări va putea fi utilizat de profesioniştii din educaţie, de către profesori şi părinţi.

42 la sută dintre elevi sunt analfabeți funcțional

Anul acesta, evaluarea se va face în câte 7 unități de învățământ, din fiecare județ.

Redactarea testelor se va face de către o companie privată, o platformă ed-tech de măsurare a performanței educaționale, fără licitație publică. 42 la sută dintre elevi sunt analfabeți funcțional, potrivit unui raport național publicat joi de platforma BRIO (Platforma Digitală pentru Îmbunătăţirea Performanţelor Şcolare). „Aş vrea să îl discutăm rapid şi să îl facem operaţional rapid – înseamnă ore, în aşa fel încât în perioada 30 mai – 10 iunie, cu ajutorul partenerilor noştri, BRIO, către care lansez invitaţia de parteneriat, de colaborare pentru acest demers, să putem administra aceste evaluări standard.

Ce le-a solicitat Lucian Bode șefilor inspectoratelor județene

Ce le-a solicitat Lucian Bode șefilor inspectoratelor județene

Sursa foto: Facebook

Ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode le-a solicitat șefilor inspectoratelor județene să se „documenteze foarte bine” pentru fiecare misiune pe care o desfășoară.

Oficialul a precizat că structurile pe care le coordonează trebuie să fie „atente la evoluțiile infracționale ale zonei”, la riscurile de securitate și siguranță publică.

Trebuie să cunoașteți foarte bine arealul, să acționați preventiv și să dați dovadă de forță și profesionalism în lupta cu infracționalitatea. Județul Alba are un specific aparte pe zona de regim silvic. Vă solicit să eficientizați acțiunile de combatere a infracționalității în domeniul silvic”, le-a transmis Lucian Bode, potrivit news.ro.

Toleranță zero față de fenomenele infracționale ce afectează direct cetățeanul

Totodată, ministrul Bode a reamintit că fenomenele infracționale trebuie ținute sub control deoarece afectează comunitatea, având un impact major asupra cetățenilor.

De asemenea, acesta a cerut și creșterea atenției referitoare la nevoile și comportamentul personalului. Printre alte teme abordare la întâlnirea din județul Alba cu șefii  inspectoratelor județene au fost sporirea atenției în domeniul rutier și al ordinii publice.

Bode a vorbit și despre modul de organizare la sediile serviciilor publice comunitare de pașapoarte și de regim de permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, astfel încât să vină permanent în sprijinul cetățenilor.

Reamintim că ministrul de Interne a fost în vizită în județul Alba alături de prim-ministrul României, ocazie cu care au discutat despre consolidarea colaborării dintre administrația centrală și cea locală.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Nicolae Ciucă a declarat că în vizita sa la Alba a văzut „o administrație liberală cu oameni cât se poate de gospodari.”

„Mi-aș dori să văd modelul de administrație practicat la Alba în întreaga țară, românii merită să aibă cei mai buni reprezentanți”, a declarata premierul României.

Citește și articolul:Lucian Bode și schimbarea PNL: „Trebuie să ne asumăm o misiune de unificare a dreptei”

Cătălin Drulă, mesaj dur la adresa lui Iohannis

Sursa foto: Facebook/ Cătălin Drulă

Cătălin Drulă, președintele interimar al USR,  l-a numit pe președintele Klaus Iohannis „trădătorul modernizării României”, precizând că are curajul să spună că „mașinațiunea lui” a adus țării cel mai solid guvern.

Acesta a precizat că președintele României și-a găsit momentul potrivit să laude performanțele guvernului PNL-PSD-UMDR, când „inflația și ROBOR fură bani din buzunarele românilor.”

„Mie mi-ar crăpa obrazul de rușine să mint în acest hal. „Scăpăm România de Pe-Se-De” – mai țineți minte? Așa a candidat Klaus Iohannis pentru al doilea mandat de președinte”, a precizat Cătălin Drulă.

Iohannis a precizat că inflația record nu este o problemă românească, ci una globală

Și vicepreședintele Dan Barna a reacționat, după ce Klaus Iohannis a lăudat Guvernul condus de Nicolae Ciucă. Acesta l-a întrebat retoric pe șeful statului dacă în ultima perioadă a mai ieșit din casă pentru a vede situația reală în care se află România.

„Președintele României crede că e momentul potrivit să se felicite pentru numirea actualului guvern. Domnule Iohannis, ați mai ieșit din casă în ultimele săptămâni? Ați citit știrile? „Cel mai stabil, solid şi performant guvern din ultimii ani” a scăpat cu totul situația din mână. Înțeleg că e greu să vă recunoașteți erorile, dar aveți măcar decența să nu cereți românilor să creadă că ați avut o idee bună. N-ați avut”, a scris Dan Barna pe o rețea de socializare.

Reamintim că președintele României a lăudat Executivul condus de Nicolae Ciucă, acesta precizând că au fost luate toate măsurile necesare pentru a ameliora efectele inflației.

De asemenea, Iohannis a mai spus că de vină pentru problemele economice cu care se confruntă România este Putin, cel care a început un război împotriva Ucrainei.

„Nu acuzați clasa politică din România, de vină este războiul declanșat de Putin în Ucraina”, a spus șeful statului.

Citește și articolul: Iohannis știe cine este vinovat pentru inflația record din țara noastră

Ciucă recomandă românilor să se adapteze la situația actuală privind creștrea prețurilor și a inflației

Sursă foto: Facebook/ Partidul Național Liberal

Prim-ministrul României Nicolae Ciucă a declarat, joi, că „fiecare dintre noi” trebuie să ne adaptăm la situația în care se află România.

Acesta a spus că a vorbit cu oamenii, iar în momentul de față, Guvernul va distribui vouchere, la fiecare două luni, celor trei milioane de cetățeni vulnerabili.

„(…) De aceea vorbeam de solidaritate şi de nevoia ca fiecare dintre noi să dăm dovadă de această înţelegere, de această unitate şi solidaritate şi să putem să le asigurăm celor vulnerabili minimum de ajutor astfel încât să putem depăşi această situaţie”, a spus premierul, potrivit news.ro.

Închețarea prețurilor, o posibilă soluție. Guvernul urmează să discute cu specialiștii în domeniu. Ratele la bănci ar urma să fie amânate

Totodată, Ciucă a precizat că în momentul de față trebuie adoptate măsuri pe disponibilitatea bugetului României.

„Fiecare din aceste soluţii pe care noi putem să le luăm sunt în momentul de faţă pe masa Guvernului, împreună cu celelalte instituţii ale statului, pentru a putea să identificăm cel mai bun parcurs, astfel încât să gestionăm situaţia”, a mai spus prim-ministrul României.

De asemenea, aceasta a declarat că pentru moment, Executivul nu a luat în calcul creșterea pensiilor, iar o posibilă amânare a ratelor va fi discutată cu guvernatorul BNR.

„Este în analiză, de altfel a mai fost în analiză o astfel de decizie, vom analiza şi vom comunica decizia, împreună cu ceilalţi membri ai coaliţiei”, a declarat Ciucă.

Reamintim că astăzi, premierul Ciucă a vizitat Unitatea de producţie Star Assembly din Sebeş, o componentă importantă a reţelei de producţie pentru trenurile de rulare ale vehiculelor produse de concernul german Mercedes-Benz.

Acesta a precizat că dezvoltarea investiției de producție din orașul Sebeș va contribui la crearea de noi locuri de muncă și va aduce un plus economiei locale și naționale.

„Prin această creştere a nivelului de performanţă a producţiei şi adaptarea la obiectivele de dezvoltare durabilă, avem certitudinea că oamenii din zonă vor avea în continuare asigurate locuri de muncă”, a spus Ciucă.

Citește și articolul: Nicolae Ciucă, mesaj cu ocazia zilei de 9 mai: Astăzi Rusia a declanşat un război prin care pune sub semnul întrebării securitatea în Europa

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
nori împrăștiați
21.5 ° C
21.6 °
20 °
77 %
2.2kmh
35 %
J
30 °
vin
22 °
S
17 °
D
26 °
lun
29 °

Ultimul articol

Nicușor Dan, supărat pe partidele politice: „Trebuie să aibă întâietate interesul țării”

Președintele Nicușor Dan a ieșit ieri în apărarea premierului pe care și-l dorește, după ce discuțiile cu partidele politice nu au dus la vreun...
Foto: Digi 24

Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, prelungită până la finalul anului

Se menține plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, au decis parlamentarii astăzi, în condițiile în care măsura urma să expire la finele acestei...

Grindeanu, mesaj către liberali: „Se poate și fără voi! Toți plecați acasă!”

Sorin Grindeanu pare ușor iritat de faptul că a trecut mai bine de o lună de când PSD&AUR au reușit să dea jos prin...