Captură video: Facebook/Nicolae Ionel Ciucă
Captură video: Facebook/Nicolae Ionel Ciucă

Sărbătoarea încheierii celui de-al Doilea Război Mondial în Europa şi înfrângerii Germaniei naziste trebuie să fie un moment de mobilizare dar şi de speranţă pentru înfrângerea viitoare a aventurismului militarist rus, este mesajul transmis de către premierul Nicolae Ciucă, cu ocazia marcării zilei de 9 mai 1945. Pentru Europa, cel de-al Doilea Război Mondial a însemnat distrugere, a însemnat tragedie umană şi, de asemenea, eroismul rezistenţei vitejeşti a statelor supuse invaziei, cuceririlor, dominaţiei străine, a mai declarat premierul Nicolae Ciucă.

„Europa a fost zguduită de război pe scară largă în mijlocul secolului trecut în ceea ce avea să devină cel de-al Doilea Război Mondial, când Germania nazistă, o dictatură având la bază ideologia de extremă dreaptă a lui Hitler, a vrut să cucerească lumea. La 7 mai 1945, trupele germane au capitulat necondiţionat în Vest, iar la 9 mai 1945, în Est. Dorinţa de cucerire şi dominaţie prin forţa armelor s-a sfârşit tragic, dar a deschis calea revenirii la pace, la Europa unită, la democraţie. Au fost 6 ani de profundă suferinţă pentru întreaga omenire. Pactul Ribentropp-Molotov dintre Germania nazistă şi Rusia sovietică, care a pregătit declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, este cea mai perfidă expresie a politicii de Mare Putere, o formulă de împărţire a lumii, teritoriilor şi de batjocorire a sorţii oamenilor, de nesocotire a voinţei popoarelor, a dreptului lor la viaţă şi istorie, la suveranitate, independenţă şi integritate teritorială, a dreptului lor la pace”, a transmis premierul Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă: Rusia şi-a încălcat toate angajamentele pe care le-a luat după al Doilea Război Mondial

Potrivit acestuia, odată cu terminarea celui de-al Doilea Război Mondial a existat speranţa că „va fi ultima oară când vom avea parte de războiul total, distructiv, pe scară largă în Europa, când tehnica militară şi bombele au pus la pământ oraşe, sate, oameni, vieţi şi destine”, dar „din păcate nu a fost aşa”. „Astăzi Rusia a declanşat un război de cucerire pe scară largă împotriva Ucrainei, război prin care pune sub semnul întrebării securitatea în Europa, dreptul internaţional, lumea bazată pe reguli”, a adăugat premierul. Rusia şi-a încălcat, astfel, toate angajamentele pe care le-a luat după al Doilea Război Mondial, promovând excepţionalismul şi suveranitatea limitată în Europa, nesocotirea Chartei ONU şi a tuturor angajamentelor luate după sfârşitul Războiului Rece, a mai transmis Nicolae Ciucă.

Premierul a precizat că lecţiile celui de-al Doilea Război Mondial trebuie să ne facă „.să nu tolerăm războiul total şi nejustificat, aruncatul cu cuvintele şi etichetele legate de nazism sau folosirea unei asemenea imagini a propagandei pentru a justifica un război de cucerire împotriva unui stat independent, aşa cum procedează astăzi Rusia în Ucraina”.

Ce mesaj emoționant a transmis prima doamnă a Americii românilor

Articolul precedentMinistrul Marius Budăi: Fiecare stat membru al Uniunii Europene trebuie să aibă o anumită independenţă în a decide politica de pensii
Articolul următorKlaus Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Amenințarea Federației Ruse la adresa securității euroatlantice poate rămâne o realitate pentru anii următori