Controale ample pe Dunăre pentru combaterea braconajului piscicol

Razia comisarilor de mediu a durat șase zile.

Garda Naţională de Mediu a efectuat o razie de amploare pe Dunăre, în judeţe cum ar fi Olt, Dolj şi Constanţa, pentru combaterea braconajului piscicol.

„Cea mai recentă razie a Gărzii Naționale de Mediu (GNM), pe Dunăre, pentru combaterea braconajului piscicol s-a încheiat cu eliberarea în mediul natural a șase exemplare de sturioni vii, specii strict protejate și două de somn, confiscarea a sute de kilograme de crap și plătică și a mii de metri de plase ilegale și de pripon”, a precizat Garda Naţională de Mediu, pe pagina de Facebook. Timp de șase zile au fost efectuate controale ziua și noaptea, pe sute de kilometri de curs de apă, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol. Controalele au  început din zona Cetate, din județul Dolj și au continuat în zonele Corabia (pe barajele Izbiceni, Rusănești și Babiciu ale râului Olt), Zimnicea, Giurgiu, Călărași (pe fluviul Dunărea și pe brațul Borcea), Pod Fetești, Pod Giurgeni, până în zona Hârșova, din județul Constanța.  Două echipe de comisari din cadrul GNM au efectuat controalele, cu două ambarcațiuni, pentru a depista orice încălcare a legii.

Controalele vor continua

„Au fost ridicate, în vederea confiscării aproximativ 2.500 de metri de plase ilegale, 9.000 de metri de pripon și 10 vintire folosite pentru braconaj. Sute de kilograme de pește din aceste plase au fost predate spre valorificare, conform legii. Într-un astfel de vintir au fost găsite și șase exemplare vii de sturion, specii strict protejate, printre care și unul cu o lungime de 1,15 metri, care au fost eliberate în mediul natural”, a declarat Mărioara Artemis Gătej, comisar general al GNM. Valoarea totală a uneltelor de pescuit ridicate în vederea confiscării și a peștelui este de aproximativ 15.500 lei.

„Echipele noastre vor continua controalele pentru combaterea acestui fenomen și în alte zone ale țării. Am primit deja sesizări în privința unor astfel de ilegalități și îi rugăm pe cei care mai au cunoștință de astfel de acte de braconaj să ne scrie toate detaliile pe gardamediu@gnm.ro”, a transmis Marian Borondel, coordonatorul echipelor de control antibraconaj.

PSD începe războiul cu fiul lui Cristian Popescu Piedone?

Articolul precedentVasile Dîncu: Trăim cu toţii vremuri extrem de grele aici, în regiunea Mării Negre
Articolul următorO nouă licitație pentru autobuze fără șofer, anulată la Cluj-Napoca