-5.6 C
București
marți, 20 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 292

Uniunea Europeană propune montarea contoarelor care limitează de la distanță consumul de energie electrică

Contor
Contor. Sursa foto: adevarul.ro

Limitarea  de la distanță a consumului energiei electrice este prevăzută într-un proiect al Uniunii Europene, fiind o posibilă măsură de economisire, potrivit romaniatv.net.

 Ce sunt contoarele inteligente 

Este vorba despre contoare inteligente instalate în majoritatea locuințelor care vor face posibilă reducerea energiei furnizate. Uniunea Europeană ia în calcul variante  de plafonare a preţurilor energiei şi de reducere a cererii de energie electrică, fiind niște strategii de gestionare a creşterii rapide a costurilor energiei cauzată parţial de consecinţele invaziei Rusiei în Ucraina.”O criză este în curs de desfăşurare. Cred că suntem cu toţii extrem de conştienţi şi că preţurile energiei, atât facturile la gaz, cât şi la electricitate, sunt mari, aşa cum nu am mai văzut până acum”, a declarat Mechthild Wörsdörfer, director general adjunct al departamentului de energie al Comisiei. 

Printre proiectele de plan al Uniunii Europene  pentru raționalizarea energiei electrice și gazelor se află propunerea de a reduce de la distanță puterea contoarelor din locuințe particulare, automat și fără intervenția utilizatorului, cu ajutorul ”contoarelor inteligente” instalate în locuințe.

Ce prevede proiectul Uniunii Europene

Așa-numitele contoare de ”contorizare inteligentă” pot fi instalate în majoritatea locuințelor, permițând ”activarea, dezactivarea și schimbările de putere” de la distanță. Proiectul prezentat de către mass-media prevede o ”raționalizare ascunsă” a consumului în timpul orelor de vârf. Astfel, contorul din case,  setat  acum la 3,3 kilowați-oră,  ar putea să fie redus în putere,  între orele 8 și 19 , lucru care ar împiedica funcționarea mai multor aparate electrocasnice în același timp. ”Pe scurt, când Europa hotărăște, curentul scade și electrocasnicele nu mai funcționează”, acuză Alessandro Pânza, europarlamentar.

Un furnizor de energie electrică din România a anunțat ieșirea de pe piață deoarece nu mai are bani să cumpere curent

 Timpi mai mari de aşteptare pentru recuperarea bagajelor, la aeroportul Otopeni

 La aeroportul Otopeni este posibil să se producă temporar aglomerări la procesarea bagajelor pe fluxul de sosiri, care vor creşte timpul de aşteptare pentru pasagerii care îşi recuperează bagajele de cală, a anunțat conducerea CN Aeroporturi Bucureşti S.A (CNAB), potrivit newsbucuresti.ro.

Echipamentele de procesare a bagajelor de cală pe fluxul de sosiri, modernizate

Potrivit conducerii companiei, de luni încep lucrările de modernizare ale echipamentelor de procesare a bagajelor de cală pe fluxul de sosiri, urmând să se lucreze la patru dintre cele şase benzi,  investiţia totală fiind de peste 3,2 milioane de euro. Astfel, vor fi înlocuite, în prima etapă, patru dintre cele 6 benzi de bagaje şi echipamentele aferente de pe fluxul de sosiri internaţionale.„Lucrările se vor derula etapizat şi vor dura cinci luni şi jumătate. Primele benzi de bagaje înlocuite vor fi benzile 3 (etaj 1) şi 4 (parter) ulterior urmând să fie înlocuite, pe rând, şi celelalte două (1 şi 2, ambele la etaj)”, a anunțat compania.

Potrivit oficialilor companiei, lucrările vor conduce la o reducere temporară a capacităţii de procesare, de la 6 la 5 benzi de bagaje, şi chiar la 4 benzi în anumite perioade de timp, motiv pentru care lucrările au fost programate pentru perioada de extrasezon. „În final, după o investiţie de 3.2 milioane euro, se va obţine o capacitate suplimentară de 20% şi o reducere substanţială a timpului de aşteptare la sosirea bagajelor. Precizăm că trei dintre aceste benzi sunt în funcţiune de la deschiderea aerogării Sosiri (2003)”, a mai precizat CNAB.

Lucrările de modernizare vor dura cinci luni şi jumătate

„CNAB, împreună cu agenţii de handling, a stabilit măsurile necesare pentru ca eventualul disconfort resimţit de pasageri să fie minimizat, aceasta însemnând în primul rând ca timpul de aşteptare la recuperarea bagajelor de cală să nu crească. Totodată, CNAB va lua, împreună cu antreprenorul, toate măsurile posibile pentru ca perioadele de nefuncţionare pentru benzile care se înlocuiesc să fie minimizate iar la finalul lucrărilor, estimat pentru jumătatea lunii februarie 2023, pasagerii să beneficieze de un sistem modern, silenţios şi cu o capacitate sporită, implicit de scurtarea timpului de aşteptare”, se mai arată în comunicat.

Germania s-ar putea confrunta cu pene de curent din cauza folosirii unui număr mare de radiatoare electrice

 Rareș Bogdan, mesaj adresat tinerilor liberali: Nu mâncați făină de greieri, nu opriți apa când vă spălați pe dinți

Foto: Facebook/Rareș Bogdan
Foto: Facebook/Rareș Bogdan

În timp ce oficialii de la Bruxelles recomandă țărilor membre ale Uniunii Europene să reducă consumul de apă sau de curent electric, europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan susține contrariul, potrivit digi24.ro.

Rareș Bogdan: Nu ascultați „retorica dezastrului” de la Bruxelles

Astfel, acesta le-a spus tinerilor liberali care au participat la școala de vară a partidului, să nu mai asculte „retorică dezastrului” transmisă de la Bruxelles.

Prim-vicepreședintele PNL are o părere total diferită față de colegii săi de partid în ceea ce privește recomandările Uniunii Europene legate de economisirea apei, curentului electric sau a gazelor naturale. Rareș Bogdan le-a recomandat liberalilor să nu mai asculte „orbește” tot ce se transmite de la Bruxelles, îndemnându-i să se spele zilnic și nu doar o dată pe săptămână, să nu mănânce făină cu gandaci și să nu stea în frig în case. „Nu neapărat toate scenele apocaliptice şi toată retorica dezastrului este cea care caracterizează România. Vreau să vă rog să ascultaţi cu circumspecţie inclusiv retorica de la Bruxelles cu privire la… adică să vă spălaţi zilnic, să faceţi duş zilnic, nu o dată pe săptămână, să încercaţi să nu opriţi apa când vă spălaţi pe dinţi, să nu mâncaţi făină de gândaci şi nici să nu staţi la 19 grade!”, le-a transmis Rareș Bogdan tinerilor liberali.

Mesajul lui Rareș Bogdan, diferit de cel al Guvernului

Afirmațiile sale vin în contextul în care atât Guvernul cât și președintele Klaus Iohannis au îndemnat populația să nu facă risipă de energie, mai multe state europene cum ar fi Germania decizând să limiteze temperatura în instituțiile publice la cel mult 19 grade.

„Fiţi raţionali, fiţi echilibraţi, înţelegeţi ce înseamnă momentul actual din punct de vedere al energiei, dar nu cădeţi în păcatul extrem!”, este sfatul transmis de către europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan Potrivit europarlamentarului liberal, România are o dependență mică față de combustibilii fosili proveniţi din Federaţia Rusă, având energie electrică dar și producţie proprie de cereale şi petrol.

„Oamenii noştri trebuie să înveţe să îşi vândă ceea ce fac, mult mai bine, pentru că Churchill spunea că 50% dintr-o bună guvernare este comunicare”, a adăugat Rareş Bogdan.

Germania s-ar putea confrunta cu pene de curent din cauza folosirii unui număr mare de radiatoare electrice

Alarmant: Ciobanii, tot mai greu de găsit în România

oi
Oi. Sursa foto: pixabay.com

Ciobanii sunt tot mai greu de găsit, semnalul de alarmă fiind tras de către proprietarii turmelor de oi. Deoarece nu găsesc personal, unii dintre crescătorii de oi au dat anunțuri pe o pagină de Facebook, în care cer ajutor pentru îngrijirea animalelor, potrivit ziare.com.

Astfel pe pagina de Facebook denumită „Mutat la țară – viața fără ceas”, proprietarul unei turme de oi vrea să angajeze o familie care să vrea să aibă grijă de 160 de animale, aceasta primind în schimb o locuința cu condiții bune și un salariu atractiv. Potrivit proprietarului, ferma se află într-o zonă cu livezi, terenuri agricole, pășune și pădure de stejar, dar nu au găsit persoane serioase care să se ocupe de animale.

„Bună ziua, oameni buni! Vă scriu cu speranța că vom găsi o soluție la o problemă cu care se confruntă mulți în mediul rural. Avem o fermă de oi de lapte (120 total din care 60 la muls) și a început să fie din ce în ce mai dificil să găsim oameni serioși care să aibă grijă de animale cum trebuie. Avem condiții foarte bune de locuit pentru 2 persoane sau o familie și un salariu decent. Peisajul e foarte frumos, ferma fiind într-o zonă cu livezi, terenuri agricole, pășune și pădure de stejar.  Problema e că în ultima vreme am tot avut oameni care la început sunt sau mai bine-zis par serioși și după o perioadă încep să bea, să bată animalele, să fure din produse și să vândă pe băutură. Noi nu putem locui la fermă și, nefiind supravegheați îndeaproape, o iau pe ulei după o perioadă. Avem camere de supraveghere și soțul meu vorbește cu ei de 2-3 ori pe zi. Aveți idee unde am putea găsi niște oameni serioși?”, a scris proprietarul stânei.

Proprietarul turmei de oi: Problema e că în ultima vreme am tot avut oameni care la început sunt sau mai bine-zis par serioși și după o perioadă încep să bea, să bată animalele, să fure din produse și să vândă pe băutură

Postarea a dat naștere la sute de comentarii, care conțin păreri pro și contra privitoare la anunțul proprietarului, unii internauți afirmând că ciobanii nu sunt plățiți corespunzător.

„Dacă n-aveți vătaf/baci care să administreze ferma/ciurda/turma, care să aibă grijă să administreze turele ciobanilor, nu vă văd bine! Ori faceți pe baciul și îi supravegheați personal, ori găsiți „manager” pentru afacere! Redistribuirea obligațiilor de serviciu nu se face cu camera de filmat și nici cu o familie care să trăiască 24/7 în afacerea dumneavoastră!”, a comentat o femeie.

„E muncă multă la oi și în cele mai multe din cazuri, salariu decent înseamnă „cât să nu mori de foame”. Știu pentru că am și eu capre la stână, dar noi avem un sistem organizat, foarte convenabil: fiecare sătean care are animale acolo, în funcție de numărul lor, are un număr de zile în care ia lapte. În ziua în care eșți de rând duci mâncare la cioban și ce-i mai trebuie lui (cafea, țigări, suc etc) plus plata lui pentru că ți le paște, iar seara și dimineața următoare le mulgi pe toate, îți iei laptele și pleci acasă să îți faci brânza. Am făcut parte anterior în alte echipe cu abordare diferită, unde munceam noi mai puțin și ciobanul mai mult. Acum apreciez enorm munca lor, nu mi se pare plata prea mare”, a scris o altă femeie.

Locuitorii din Vâlcea avertizați prin mesaje Ro-Alert, după ce urșii au atacat în zone din județ


Germania s-ar putea confrunta cu pene de curent din cauza folosirii unui număr mare de radiatoare electrice

Foto: România TV
Foto: România TV

Germanii au luat cu asalt magazinele, pentru a cumpăra radiatoare electrice pentru încălzirea la iarnă a locuințelor, lucru care ar putea conduce la suprasolicitarea reţelei electrice, potrivit ziare.com. În Germania au fost cumpărate 600.000 de dispozitive electrice de încălzire în primele șase luni ale anului, mai mult cu aproape 35% comparativ cu anul precedent, potrivit datelor firmei de cercetare a pieţei GfK.

Gospodăriile au cumpărat încălzitoare electrice cu ventilator, inclusiv dispozitive portabile, din cauza îngrijorărilor că Rusia ar putea opri sau limita aprovizionarea cu gaze

Directorul general al asociaţiei germane a utilităţilor de energie şi apă, BDEW, a declarat că clienţii ar putea avea facturi de energie mari dacă nu folosesc atent dispozitivele. ”Şi pot suprasolicita reţelele electrice, de exemplu atunci când multe gospodării îşi pornesc radiatoarele într-o parte a oraşului în acelaşi timp, într-o noapte rece de iarnă”, a declarat directorul BDEW, Kerstin Andreae. Potrivit aceleiași surse, unele dintre mecanismele de adaptare ar putea avea efecte negative. 

Guvernul promite că germanii nu vor fi afectați de reducerea consumului de gaze

Germania încearcă să ia măsuri de spriijinire a gospodăriilor şi industriei care resimt noua creştere a preţurilor energiei, după ce Rusia a sistat livrările prin conducta de gaze naturale Nord Stream 1.

Guvernul german a promis că gospodăriile nu vor fi afectate de reducerea consumului de gaze, măsura fiind luată în cazul consumatorilor industriali. Preşedintele agenţiei federale pentru reţea a Germaniei a subliniat că utilizarea radiatoarelor poate provoca pene de curent locale. Potrivit declarației lui Klaus Mueller, chiar şi pe fondul preţurilor ”foarte mari” ale gazelor,  folosirea încălzitoarelor electrice ar costa  utilizatorii mai mult decât încălzirea centrală pe bază de gaze.

Probleme pentru comercianții din Croația, după ce Guvernul a limitat prețurile unor produse

Amenzi de peste 1,5 milioane de lei și 6 unități propuse pentru a fi închise în urma unor controale ANPC în Ploiești, Câmpina, Păulești și Vălenii de Munte

Zeci de mii de produse retrase de la comercializare, unități închise și amenzi de peste 1,5 milioane de lei.

Acesta este bilanțul după doar două zile de controale efectuate de comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) la operatorii economici din Regiunea Sud Muntenia – Ploiești, respectiv Ploiești, Câmpina, Păulești și Vălenii de Munte.

Acțiunile s-au desfășurat ca parte a campaniei „Caravana Consumatorilor” în perioada 7-8 septembrie, în cele două zile, comisarii Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) Regiunea Sud Muntenia împreună cu Regiunea București Ilfov verificând 140 de operatori economici. Dintre aceștia, la 126 au fost descoperite abateri de la legislația în vigoare în domeniu, iar măsurile au fost dispuse în consecință.

Concret, acțiunile de control s-au desfășurat în complexul comercial Balif, Serpo, Piata Cocoș, Autogara Câmpina, Piața Câmpina, Hotel Restaurant Sky Paulesti, magazine chinezești din Ploiești și Vălenii de Munte.

Potrivit unui comunicat al ANPC, au fost aplicate diverse sancțiuni, de la propunerea de emitere a deciziei de închidere a unității pentru o perioadă de până la 6 luni – pentru 5 de locații, oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor – pentru 36 de unități, oprirea temporară de la comercializare (până la remedierea deficiențelor) a peste 20.000 de produse neconforme în valoare de peste 1.000.000 lei, oprirea definitivă de la comercializare a unei cantități de produse alimentare neconforme in valoare de peste 90.000 lei, 190 amenzi contravenționale – în valoare de 1.585.000 lei, 19 avertismente și propuneri de emitere decizie încetare practica incorecta asa cum este definite de legea 363/2007 – pentru 3 locații.

Fie că vorbim despre operatori economici mici sau vorbim despre cei mari, numitorul comun al activității acestora este consumatorul. Am găsit rugină în contact direct cu alimentele și am întâlnit multă superficialitate și diletantism. Se mănâncă, totuși, bine și te poți caza în condiții mai mult decât civilizate.

Este păcat că, în comparație cu cei care își duc activitatea la un nivel superior, există totuși abateri grave. Am fost nevoiți să retragem de la comercializare produse neconforme. Dar cred că cel mai important este să retragem din raporturile cu consumatorii pe cei ce își bat joc de aceștia”, a precizat Horia Constantinescu, președinte ANPC, care a coordonat echipele de control ale CRPC Regiunea Sud Muntenia.

Abaterile constatate la care se face referire constau în comercializarea unor produse alimentare cu termenul de valabilitate ilizibil sau depășit, utilizarea unor camere frigorifice neigenizate corespunzător, cu rafturi metalice ruginite, cu pereți cu tencuiala sau zugrăveala exfoliată, comercializarea unor produse preparate și semipreparate fără a avea menționată data preparării, utilizarea, în blocul alimentar, a unor aparate și ustensile neigienizate, depreciate, cu rugină, utilizarea unor echipamente de gătire (cuptor de copt, cuvă de fierbere, tăvile de coacere) neigenizate, cu strat gros arsură sau existența unor pardoseali neigenizate,cu plinte deslipite.

Totodată, a fost vorba și despre depozitarea materiilor prime în locuri nepotrivite (ex: făină depozitată în spațiul de preparare), utilizarea unor cântare fără verificare metrologică, utilizarea uleiului de prăjire cu culoare modificată sau necompletarea graficului pentru schimbul acestuia, utilizarea unor vitrine frigorifice insalubre (cu gheață în exces, rame murdare, rugină, praf și insecte), paviment neigienizat, tapițeria scaunelor din dotare ruptă, care pe exterior necesită lucrări de întreținere, igienizare (suprafețe mari de vopsea lavabilă exfoliată).

Verificările în zona autogării din Câmpina au scos la iveală grupuri sanitare insalubre și pavimentele de la intrarea în sala de așteptare cu plăci de gresie spartă.

Din cele 15 autobuze și microbuze verificate, un număr de 6 autobuze și microbuze au prezentat deficiențe, în sensul ca tapițeria scaunelor era murdară, tocită, linoleul de pe pardoseală rupt, existând pericol de accidente, caloriferele din dotarea mijloacelor de transport neigienizate, rupte, ușa spate microbuz legată cu sârmă, neigienizate prezentând la colțuri noroi, plafoane murdar cu depuneri de mâzgă.

Nu s-a putut prezenta graficul cu evidența igienizării microbuzelor. Sala de așteptare situata în autogara Ave Diana Câmpina prezintă neconformități privind starea de igienă, paviment deteriorat prin exfolieri de vopsea”, se mai detaliază în comunicat, unde se arată și că în microbuze sunt condiții igienice necorespunzătoare, tapițerie murdară, paviment cu porțiuni rupte, zone de rugină, guri ventilație cu depuneri de praf și chedere rupte.

Exemple concrete au fost date și în cazul constatărilor din piața Câmpina, unde gresia este deteriorată, cu porțiuni sparte, neigienizată, dar și pereți neigienizați, agregate frigorifice cu aspect degradat, urme de rugină, ventilatoarele pline de praf, mizerie și rugină, fiind găsite produse lactate fără etichetă și elemente de identificare, produse depozitate pe paviment și agregate neigienizate.

Tot în urma verificărilor au fost descoperite carne și produse din carne pe a căror etichetă producătorul menționa „a se consuma în 48 de ore de la deschidere”, însă nu era menționată data deschiderii, astfel neputând fi stabilită încadrarea în perioada de valabilitate. În același timp, vitrina frigorifică asistată avea zone de condens, rugină și sânge, neigienizate și fără a se respecta temperatura de păstrare a produselor.

ANPC arată totodată și că operatorii economici verificați au fost DAPEKOS CHARA SRL, DON CHAN SHEN SRL, AUTOGARA COM SRL, MEGA PARTY DISTRIBUTION SRL, DIANA PA SRL, ELIRO SRL, DORDIN COM SRL, PATISERIA ADRIAN PRV SRL, MERBETEX CONCEPT SRL, CARION SRL, CARPATIN SRL, VOIPAN SOL SRL, SALSAG IMPEX SRL, SEVDA IMPEX SRL, NICODAN BULK RETAIL, BOGMAD TRADING & DISTRIBUTION, RESTAURANT BON APETIT SRL, FILSAM PROD SRL, SERVICIUL PUBLIC DE ADMINISTRARE SI GOSPODARIRE A PIETEI CENTRALE AGROALIMENTARE CAMPINA , MARIBO PROD CARM, ELLIBESTGOLD SRL, REVIVER COM SRL, ABATORUL PERIS SA, AMPRIX SRL, RIVER COM, STANGA CEZAR II, GABI, TUDOR INTERPREST SRL, MEGA PARTY DISTRIBUTION, DANULETIU V ICAN II, NALDO IMPEX SRL, MIMI BB STORE SRL, LOREVAL SUCREE SRL, CARION SRL BALIF, TOADER I MARIA II, GET ANI IMPEX SRL, PAULY PAULA&SAMY, ABATORUL PERIS SA CAMPINA, GET ANI IMPEX SRL, RAI CONCEPT FOR YOU SRL, CORSTEF MARKET SRL, RIDVAN STYLE SRL, COSMIDIA FRUCT IMPEX SRL, SANDILIANO FASHION SRL, LAVIPET SRL, ALDOMO COM SRL, TOKY TEXTIL FASHION SRL, ONICEL 2 CO MAGAZIN DIVERSE SRL, GLORY MAGIC IMPEX SRL, ICOVANS PROD IMPEX SRL, GEROX MODA SRL, ZIAN COMFRUCT, 4 SISTERS BOUTIQUE SRL, KARMA ACTIV DÉCOR SRL, II STANGA GABRIELA, SERPO PROD IMPEX, II STANGA CEZAR, GET ANI IMPEX SRL, RAI CONCEPT FOR YOU SRL, SICOVANS PROD SRL, GEROX MODA, ONICEL AND CO, GET ANI IMPEX SRL, PAUL Y PAULA&SAMY SRL, GLORY MAGIC IMPEX SRL, CRIO SRL, SUPERMARKET LA COCOȘ SRL, LAMAR STAR SRL, K & D LONDON ENTERMENT SRL (Restaurant Sky Paulesti), SC ELISIUM SRL, SC HALE ȘI PIEȚE SA, PANAITESCU R MARIA I.I, SC DIADRA SRL, DIONISOS FOODS SRL, IL PIZZICAGNOLO SRL, SHUN FAT STAR SUCCES SRL, DEMMR TEA COMPANY SRL, PRIMARIA MUN CAMPINA, DAV&ERIK FISH SRL, ROCHEF CATERER SRL, BELKO TOUR SRL, PROD COM ANGHEL SRL, FRATII SIBIENI, ELALL AGRO COMPANY SRL, ELDA SCALIA SRL, ARTI GIANI DEL GUSTO SRL, SC ALEXA HOME&DECO SRL, DELION SRL, COMADIL SRL, RADRA COM SRL, TEJU SRL, BEBI LUMEA COPIILOR, TANGO SRL, GALANT SRL, GALANT SRL, DRISAND COM, TANGO SRL, DACIA LCD, ASCOMTUR, VALCOM 50 SRL, BLUE UNICORN, TANGO SRL, DELION SRL, ROMAN PACK AND FOOD SRL, IF ARBA OPREA ELENA, DELTA VICOL, DIVERTAS M, IMPEX LHB, LA COCOS, CARPATINUL SRL, COSMETICA SRL, II PUȘCASU ELENA GENTIANA, VALENII DE MUNTE SOCIETATE COOPERATIVA DE CONSUM, HOTEL CIUCAS, SC OSCAR BEST FOOD SRL, OPREA ELENA II, SC AKUA FOOD GARDEN SRL, DAVINCI FOOD S.R.L. , MADRE CUCINA RISTORANTE, MARIBO, RODCARN, SC BELRO TOUR SRL, SC TAGO SRL, CLACOR INVEST S.R.L, SC PROD COM. ANGHEL, BANIPOR SRL, DEMMR TEA COMPANY SRL

 Locuitorii din Vâlcea avertizați prin mesaje Ro-Alert, după ce urșii au atacat în zone din județ 

Sursă foto: www.digi24.ro
Sursă foto: www.digi24.ro

Locuitorii din Valcea au fost alertați prin mesaje RoAlert, după ce urșii au atacat în mai multe zone din județ, potrivit adevarul.ro.

Primul incident a avut loc sâmbătă noaptea, într-un cartier de la marginea municipiului Râmnicu Vâlcea, în timp ce al doilea atac s-a produs duminică seară, în zona montană din Țara Loviștei

Cartierul unde a avut loc incidentul este situat pe unul dintre dealurile care înconjoară orașul, ursul coborând mai mult de 20 de kilometri de la munte, în căutarea hranei. În urma atacului produs noaptea, în Râmnicu Vâlcea, un localnic a ajuns la spital după ce a fost rănit de urs. Bărbatul s-a trezit din cauza zgomotului produs de animalele din gospodărie. Atunci când s-a dus să vadă ce au pățit vitele din grajd, ursul l-a atacat.

„Pe data de 11 septembrie, în jurul orei 01:30, jandarmii vâlceni au fost informați prin apel 112, de către o persoană care are o fermă de vaci în cartierul Fețeni, din Râmnicu Vâlcea, că a fost atacată de un urs, provocându-i răni la mână. În scurt timp, la fața locului s-au deplasat un echipaj al jandarmeriei, un echipaj SMURD și paznicul de vânătoare”, a transmis purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Județene Vâlcea, George Tacăle.

Victimei i-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului, fiind transportată la Spitalul Județean Vâlcea

„Până la sosirea forțelor de ordine, animalul sălbatic a intrat în pădure, jandarmii continuand să patruleze în zonă, folosind semnalele acustice și luminoase pentru a se asigura că pericolul a trecut”, a mai menționat reprezentantul Jandarmeriei vâlcene.

La aproximativ 20 de minute de la producerea incidentului, locuitorii din municipiu au primit noaptea mesaje Ro-Alert prin care erau sfătuiți să nu iasă din case. „Alertă extremă. A fost semnalată prezența unui urs în localitatea Râmnicu Vâlcea, cartier Fețeni. Evitați zona, rămâneți în locuințe! Păstrați distanța față de animal și nu încercați să vă fotografiați cu acesta sau să îl hrăniți! Fără să vă expuneți pericolului, protejați animalele din gospodărie!”, sună mesajul de avertizare.

Un alt atac a fost raportat în satul Cucoiu, din comuna Titești. „Prin apel la 112, am fost informați de către o persoană din Titesti că stâna pe care o păzea a fost atacată de urs. Animalul sălbatic a luat o oaie. Colegii noștri sunt pe drum!”, a transmis reprezentantul Jandarmeriei Vâlcea.

Țara Loviștei este de mai multe luni ținta atacurilor urșilor, zeci de incidente fiind raportate atât în zona de nord a judeţului Vâlcea dar şi la poalele munţilor. Fiarele sălbatice au ucis și rănit zeci de vite, porci și oi, după ce au trecut prin gardurile electrificate, au ignorat câinii de pază şi au intrat în grajduri şi în gospodării, dar au atacat animale și pe pășuni, în plină zi.

Doliu la Castelul Bran, după moartea reginei Elisabeta a II-a

 Probleme pentru comercianții din Croația, după ce Guvernul a limitat prețurile unor produse

Magazine
Magazine, Sursa fotoL adevarul,ro

Probleme în magazinele din Croaţia, în urma intrării în vigoare a deciziei Guvernului de plafonare a preţurilor la unele dintre produse, a declarat un membru al Asociaţiei micilor retaileri croaţi, potrivit digi24.ro.

„Am scos sâmbătă de pe rafturile magazinului meu toate produsele pentru care guvernul a limitat preţurile, pentru că afişarea preţurilor stabilite de guvern ar încălca articolul din legea care interzice practicile comerciale incorecte şi care interzice vânzarea de produse sub preţul de achiziţie”, a declarat Robert Fucak.

Ce decizii au luat comercianții


Potrivit acestuia, decizia Guvernului încalcă respectivă lege,  lucru care ar trebui duce la schimbarea legii..

Asociaţia micilor retaileri are circa 380 de membri. Potrivit nformaţiilor din teren, sunt trei abordări, faţă de decizia guvernului, ale comercianților. Unii au retras produsele vizate de pe raft, alţii au afişat preţuri noi în timp ce alţii le-au menţinut pe cele vechi, a declarat antreprenorul. Acesta a adăugat că nici marile lanţuri de retail nu ştiu cum să implementeze decizia guvernului fără să încalce legea.

Măsuri drastice anunțate de Ungaria pentru reducerea consumului de gaze









Măsuri drastice anunțate de Ungaria pentru reducerea consumului de gaze

Sursa foto: Facebook/ Viktor Orban

Oficialii din Ungaria au anunțat măsuri drastice după izbucnirea războiului din Ucraina, Guvernul condus de Viktor Orban cerând instituţiilor publice şi companiilor de stat să reducă consumul de gaze cu 25%, potrivit romaniatv.net.

 Reprezentanții guvernului de la Budapesta au cerut instituţiilor publice şi companiilor de stat să reducă consumul de gaze cu 25%, fiind o măsură luată în condițiile crizei energetice

Măsura nu se va aplica spitalelor şi instituţiilor de asistenţă socială, în timp ce firmele care înregistrează un consum ridicat de energie vor beneficia de sprijin din partea statului.

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjártó, a declarat că Ungaria nu este dispusă să negocieze sancțiunile energetice, subliniind că planul Comisiei Europene este împotriva intereselor ungare și va duce la oprirea livrărilor de gaze rusești către Europa.

„Nu ai nevoie de un Premiu Nobel pentru a-ți da seama de asta. În această dimineață (…) ne vom da toată silința să facem Bruxelles-ul să înțeleagă în sfârșit că livrările de gaze naturale nu sunt un subiect ideologic sau politic, ci unul ce ține de realitatea fizică”, a mai afirmat ministrul ungar de Externe.

Gergely Gulyás, șeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orbán, a făcut un apel către consumatorii casnici să economisească gazele naturale și energia electrică

 Potrivit declarației lui Gergely Gulyás, Guvernul de la Budapesta va controla prețurile lemnelor de foc, astfel încât gospodăriile să se poată aproviziona odată cu apropierea anotimpului friguros.

Viktor Orbán  s-a opus de multe ori sancțiunilor impuse Rusiei, de către Uniunea Europeană, ca urmare a invadării Ucrainei, dar Ungaria respectă sancțiunile decise de UE.

Premierul maghiar se mai opune și unei posibile plafonări a prețului de cumpărare a energiei electrice importate din Rusia, măsură care nu a fost aprobată vineri de Uniunea Europeană. Potrivit lui Viktor Orbán, sancțiunile nu vor afecta Rusia, ci economiile țărilor europene, deoarece acestea vor determina o nouă creștere a prețului energiei.

Doliu la Castelul Bran, după moartea reginei Elisabeta a II-a

Castel Bran
Castel Bran- sursa antena3.ro


Doliu la Castelul Bran în semn de omagiu față de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii care a murit la vârsta de 96 de ani, potrivit romaniatv.net. Pe unul dintre turnurile castelului a fost arborat steagul negru, care va sta între două săptămâni și o lună.

În semn de solidaritate faţă de poporul britanic, steagul Marii Britanii a fost arborat pe unul dintre cele trei catarge din Parcul Regal

 Reprezentanții conducerii Castelului Bran susțin că steagul negru arborat pe unul dintre turnuri semnifică însemnul de doliu pentru moartea reginei Marii Britanii. Hotărârea conducerii a fost luată la doar o oră după anunț, datorită faptului că Castelul Bran a fost reședința regală a monarhiei române.

Winston Churchill a fost primul prim-ministru desemnat în timpul domniei reginei Elisabeta a II-a, în timp ce Iosif Stalin era liderul Uniunii Sovietice

„A fost o decizie care s-a luat seara trecută la mai puțin de o jumătate de oră de când BBC a anunțat decesul majestății sale. Nu a fost deloc o decizie care să necesite o analiză, pentru că din 1920 și până în 1948 Castelul Bran a fost reședința regală a Reginei Maria și mai apoi a Principesei Ileana”, a declarat Alexandru Prișcu, PR și Marketing Manager Castelul Bran.

Liz Truss, învestită prim-ministru în urmă cu două zile, este cel de-al 15-lea premier din timpul domniei-record a Elisabetei a II-a. Regina Angliei a fost cea mai longevivă suverană a Marii Britanii şi cel mai bătrân monarh din lume. Ea suferea încă de la sfârşitul anului trecut de „probleme episodice de mobilitate”, potrivit Palatului Buckingham.

Grecia va crește pensiile și salariul minim, pentru a face față creșterii inflației

Grecia va crește pensiile și salariul minim, pentru a face față creșterii inflației

Sursa foto: Twitter/Anders Kristensen
Grecia

 Familiile elene cu venituri reduse vor primi ajutor financiar pentru a face față inflației, a anunțat prenierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, potrivit digi24.ro.

Subvenția pentru combustibil, majorată

Acesta a prezentat un set de 21 de măsuri care vor fi luate în acest sens, una fiind acordarea a 250 de euro în decembrie celor 2,3 milioane de greci care au o situaţie precară, alocaţia de locuinţă pentru studenţi  urmând să fie majorată de la 1.000 la 1.500 euro. Premierul a mai anunțat majorarea subvenţiei pentru combustibil pentru încălzire la 300 de milioane de euro, prin suplimentarea criteriilor de acordare a acesteia, astfel încât să poată beneficia suplimentar 1,3 milioane de locuințe, dar şi crearea unui dispozitiv special de reducere a costului uleiului de încălzire. De asemenea, o subvenţie de urgenţă de aproape 140 de milioane de euro va fi achitată şi fermierilor.


„Luăm o serie de măsuri permanente, care vor intra în vigoare în ianuarie. În acest fel, este introdusă o plasă de siguranţă pentru societate şi se pun bazele unui viitor mai bun”, a declarat premierul elen

Aproximativ opt miliarde de euro ar urma  să fie achitate de către autorități pentru reducerea facturilor la electricitate de anul trecut în Grecia. Kyriakos Mitsotakis a mai promis o creştere a pensiilor şi a salariului minim,  reducerea TVA-ului în anumite sectoare, ceea ce ar însemna ca valoarea noului pachet de ajutoare să ajungă la 5,5 miliarde de euro. Creşterile prețurilor energiei electrice au determinat cea mai mare inflaţie în Grecia din ultimele trei decenii, aceasta ajungand la 11,4% în august faţă de 11,6% în iulie, potrivit datelor furnizate de Autoritatea elenă de statistică (ELSTAT).

Peste 2.000 de angajați ai Alro Slatina, trimiși în șomaj după închiderea totală a fabricii














 Românii, îndemnați de către premierul Nicolae Ciucă să consume mai puțin curent electric

 Românii sunt sfătuiți să reducă risipa de curent electric, apelul fiind făcut de către preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, potrivit g4media.ro. Acesta a declarat că Executivul să gândește la un sistem de bonificații care să fie acordat persoanelor care consumă mai puțină energie electrică, în special la orele de vârf,

„Am discutat în şedinţa de Guvern de joi acest subiect. Deocamdată, nu avem o soluţie tehnică. Sigur, acestea sunt măsuri prin care şi noi ne-am gândit şi facem apel la populaţie să reducem risipa şi să fie bonificaţi cei care consumă mai puţin, în mod deosebit în orele de vârf, dar nu am luat încă o decizie, pentru că aşteptăm să avem un ansamblu coerent la nivelul întregii Uniuni, ca să putem să gestionăm cum se cuvine energia şi gazul pentru iarna viitoare”, a declarat Nicolae Ciucă.

Potrivit premierului Nicolae Ciucă, România susține inițiativa Uniunii Europene privind eventuala decuplare a tarifelor la energia electrică de cele la gazele naturale

„Mandatul a fost cât se poate de bine structurat: el a vizat partea în care să susţinem propunerea de decuplare a preţului la energie de cel al gazelor, o soluţie unitară în ceea ce priveşte taxarea, impozitarea, precum şi o soluţie unitară în ceea ce priveşte evoluţia preţurilor pe piaţa Spot, astfel încât să nu existe fluctuaţiile acelea de preţ”, a menţionat Nicolae Ciucă.

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a dat asigurări sâmbătă că în acest moment nu există probleme în coaliţia de guvernare şi că aceasta „îşi vede de drum”, deoarece este necesară asigurarea stabilității politice.

„Nu există în acest moment altă soluţie decât cea a asigurării stabilităţii politice. La nivelul conducerii celor două partide, la nivelul conducerii coaliţiei vă pot spune că există dialog şi soluţii pentru orice problemă creată. E normal să fie probleme, e normal să fie discuţii la nivelul filialelor pe diverse situaţii, dar cel mai important este să avem responsabilitatea asigurării liniştii necesare, într-un ansamblu oricum de probleme şi de crize, cetăţenilor României. Ca atare, în acest moment, nu există probleme în coaliţie. Ne vedem în continuare de drum”, a afirmat președintele PNL. Coaliţia are „obiective foarte clare”, a adăugat el.

Mărirea prețului energiei electrice ne pricopsește cu un nou bir: „taxa pe iluminatul public”

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-5.6 ° C
-5 °
-7.7 °
86 %
2.6kmh
13 %
mar
1 °
mie
1 °
J
0 °
vin
3 °
S
0 °

Ultimul articol

Laurentiu Nistor - Ilie Ciuclea - Dan Stoian

Garanții care se devalorizează în timp: ce riscă CJ Hunedoara prin eșalonarea datoriei Supercom

O hotărâre adoptată, o problemă deschisă Prin Hotărârea nr. 334/2025, Consiliul Județean Hunedoara a aprobat eșalonarea la plată a creanțelor fiscale datorate de Supercom SA...

George Simion anunță un nou program AUR; „Strategie de marketing”?

Liderul AUR, George Simion, a încheiat momentan cu protestele, așa că se pregătește pentru un alt eveniment. Se apropie ziua de 24 ianuarie, pare că...

Persoane reținute într-un dosar de fraudă bancară în județul Constanța

Mai multe persoane au fost reținute în weekend într-un dosar instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. Cauza are ca obiect...