Zeci de mii de produse retrase de la comercializare, unități închise și amenzi de peste 1,5 milioane de lei.

Acesta este bilanțul după doar două zile de controale efectuate de comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) la operatorii economici din Regiunea Sud Muntenia – Ploiești, respectiv Ploiești, Câmpina, Păulești și Vălenii de Munte.

Acțiunile s-au desfășurat ca parte a campaniei „Caravana Consumatorilor” în perioada 7-8 septembrie, în cele două zile, comisarii Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) Regiunea Sud Muntenia împreună cu Regiunea București Ilfov verificând 140 de operatori economici. Dintre aceștia, la 126 au fost descoperite abateri de la legislația în vigoare în domeniu, iar măsurile au fost dispuse în consecință.

Concret, acțiunile de control s-au desfășurat în complexul comercial Balif, Serpo, Piata Cocoș, Autogara Câmpina, Piața Câmpina, Hotel Restaurant Sky Paulesti, magazine chinezești din Ploiești și Vălenii de Munte.

Potrivit unui comunicat al ANPC, au fost aplicate diverse sancțiuni, de la propunerea de emitere a deciziei de închidere a unității pentru o perioadă de până la 6 luni – pentru 5 de locații, oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor – pentru 36 de unități, oprirea temporară de la comercializare (până la remedierea deficiențelor) a peste 20.000 de produse neconforme în valoare de peste 1.000.000 lei, oprirea definitivă de la comercializare a unei cantități de produse alimentare neconforme in valoare de peste 90.000 lei, 190 amenzi contravenționale – în valoare de 1.585.000 lei, 19 avertismente și propuneri de emitere decizie încetare practica incorecta asa cum este definite de legea 363/2007 – pentru 3 locații.

Fie că vorbim despre operatori economici mici sau vorbim despre cei mari, numitorul comun al activității acestora este consumatorul. Am găsit rugină în contact direct cu alimentele și am întâlnit multă superficialitate și diletantism. Se mănâncă, totuși, bine și te poți caza în condiții mai mult decât civilizate.

Este păcat că, în comparație cu cei care își duc activitatea la un nivel superior, există totuși abateri grave. Am fost nevoiți să retragem de la comercializare produse neconforme. Dar cred că cel mai important este să retragem din raporturile cu consumatorii pe cei ce își bat joc de aceștia”, a precizat Horia Constantinescu, președinte ANPC, care a coordonat echipele de control ale CRPC Regiunea Sud Muntenia.

Abaterile constatate la care se face referire constau în comercializarea unor produse alimentare cu termenul de valabilitate ilizibil sau depășit, utilizarea unor camere frigorifice neigenizate corespunzător, cu rafturi metalice ruginite, cu pereți cu tencuiala sau zugrăveala exfoliată, comercializarea unor produse preparate și semipreparate fără a avea menționată data preparării, utilizarea, în blocul alimentar, a unor aparate și ustensile neigienizate, depreciate, cu rugină, utilizarea unor echipamente de gătire (cuptor de copt, cuvă de fierbere, tăvile de coacere) neigenizate, cu strat gros arsură sau existența unor pardoseali neigenizate,cu plinte deslipite.

Totodată, a fost vorba și despre depozitarea materiilor prime în locuri nepotrivite (ex: făină depozitată în spațiul de preparare), utilizarea unor cântare fără verificare metrologică, utilizarea uleiului de prăjire cu culoare modificată sau necompletarea graficului pentru schimbul acestuia, utilizarea unor vitrine frigorifice insalubre (cu gheață în exces, rame murdare, rugină, praf și insecte), paviment neigienizat, tapițeria scaunelor din dotare ruptă, care pe exterior necesită lucrări de întreținere, igienizare (suprafețe mari de vopsea lavabilă exfoliată).

Verificările în zona autogării din Câmpina au scos la iveală grupuri sanitare insalubre și pavimentele de la intrarea în sala de așteptare cu plăci de gresie spartă.

Din cele 15 autobuze și microbuze verificate, un număr de 6 autobuze și microbuze au prezentat deficiențe, în sensul ca tapițeria scaunelor era murdară, tocită, linoleul de pe pardoseală rupt, existând pericol de accidente, caloriferele din dotarea mijloacelor de transport neigienizate, rupte, ușa spate microbuz legată cu sârmă, neigienizate prezentând la colțuri noroi, plafoane murdar cu depuneri de mâzgă.

Nu s-a putut prezenta graficul cu evidența igienizării microbuzelor. Sala de așteptare situata în autogara Ave Diana Câmpina prezintă neconformități privind starea de igienă, paviment deteriorat prin exfolieri de vopsea”, se mai detaliază în comunicat, unde se arată și că în microbuze sunt condiții igienice necorespunzătoare, tapițerie murdară, paviment cu porțiuni rupte, zone de rugină, guri ventilație cu depuneri de praf și chedere rupte.

Exemple concrete au fost date și în cazul constatărilor din piața Câmpina, unde gresia este deteriorată, cu porțiuni sparte, neigienizată, dar și pereți neigienizați, agregate frigorifice cu aspect degradat, urme de rugină, ventilatoarele pline de praf, mizerie și rugină, fiind găsite produse lactate fără etichetă și elemente de identificare, produse depozitate pe paviment și agregate neigienizate.

Tot în urma verificărilor au fost descoperite carne și produse din carne pe a căror etichetă producătorul menționa „a se consuma în 48 de ore de la deschidere”, însă nu era menționată data deschiderii, astfel neputând fi stabilită încadrarea în perioada de valabilitate. În același timp, vitrina frigorifică asistată avea zone de condens, rugină și sânge, neigienizate și fără a se respecta temperatura de păstrare a produselor.

ANPC arată totodată și că operatorii economici verificați au fost DAPEKOS CHARA SRL, DON CHAN SHEN SRL, AUTOGARA COM SRL, MEGA PARTY DISTRIBUTION SRL, DIANA PA SRL, ELIRO SRL, DORDIN COM SRL, PATISERIA ADRIAN PRV SRL, MERBETEX CONCEPT SRL, CARION SRL, CARPATIN SRL, VOIPAN SOL SRL, SALSAG IMPEX SRL, SEVDA IMPEX SRL, NICODAN BULK RETAIL, BOGMAD TRADING & DISTRIBUTION, RESTAURANT BON APETIT SRL, FILSAM PROD SRL, SERVICIUL PUBLIC DE ADMINISTRARE SI GOSPODARIRE A PIETEI CENTRALE AGROALIMENTARE CAMPINA , MARIBO PROD CARM, ELLIBESTGOLD SRL, REVIVER COM SRL, ABATORUL PERIS SA, AMPRIX SRL, RIVER COM, STANGA CEZAR II, GABI, TUDOR INTERPREST SRL, MEGA PARTY DISTRIBUTION, DANULETIU V ICAN II, NALDO IMPEX SRL, MIMI BB STORE SRL, LOREVAL SUCREE SRL, CARION SRL BALIF, TOADER I MARIA II, GET ANI IMPEX SRL, PAULY PAULA&SAMY, ABATORUL PERIS SA CAMPINA, GET ANI IMPEX SRL, RAI CONCEPT FOR YOU SRL, CORSTEF MARKET SRL, RIDVAN STYLE SRL, COSMIDIA FRUCT IMPEX SRL, SANDILIANO FASHION SRL, LAVIPET SRL, ALDOMO COM SRL, TOKY TEXTIL FASHION SRL, ONICEL 2 CO MAGAZIN DIVERSE SRL, GLORY MAGIC IMPEX SRL, ICOVANS PROD IMPEX SRL, GEROX MODA SRL, ZIAN COMFRUCT, 4 SISTERS BOUTIQUE SRL, KARMA ACTIV DÉCOR SRL, II STANGA GABRIELA, SERPO PROD IMPEX, II STANGA CEZAR, GET ANI IMPEX SRL, RAI CONCEPT FOR YOU SRL, SICOVANS PROD SRL, GEROX MODA, ONICEL AND CO, GET ANI IMPEX SRL, PAUL Y PAULA&SAMY SRL, GLORY MAGIC IMPEX SRL, CRIO SRL, SUPERMARKET LA COCOȘ SRL, LAMAR STAR SRL, K & D LONDON ENTERMENT SRL (Restaurant Sky Paulesti), SC ELISIUM SRL, SC HALE ȘI PIEȚE SA, PANAITESCU R MARIA I.I, SC DIADRA SRL, DIONISOS FOODS SRL, IL PIZZICAGNOLO SRL, SHUN FAT STAR SUCCES SRL, DEMMR TEA COMPANY SRL, PRIMARIA MUN CAMPINA, DAV&ERIK FISH SRL, ROCHEF CATERER SRL, BELKO TOUR SRL, PROD COM ANGHEL SRL, FRATII SIBIENI, ELALL AGRO COMPANY SRL, ELDA SCALIA SRL, ARTI GIANI DEL GUSTO SRL, SC ALEXA HOME&DECO SRL, DELION SRL, COMADIL SRL, RADRA COM SRL, TEJU SRL, BEBI LUMEA COPIILOR, TANGO SRL, GALANT SRL, GALANT SRL, DRISAND COM, TANGO SRL, DACIA LCD, ASCOMTUR, VALCOM 50 SRL, BLUE UNICORN, TANGO SRL, DELION SRL, ROMAN PACK AND FOOD SRL, IF ARBA OPREA ELENA, DELTA VICOL, DIVERTAS M, IMPEX LHB, LA COCOS, CARPATINUL SRL, COSMETICA SRL, II PUȘCASU ELENA GENTIANA, VALENII DE MUNTE SOCIETATE COOPERATIVA DE CONSUM, HOTEL CIUCAS, SC OSCAR BEST FOOD SRL, OPREA ELENA II, SC AKUA FOOD GARDEN SRL, DAVINCI FOOD S.R.L. , MADRE CUCINA RISTORANTE, MARIBO, RODCARN, SC BELRO TOUR SRL, SC TAGO SRL, CLACOR INVEST S.R.L, SC PROD COM. ANGHEL, BANIPOR SRL, DEMMR TEA COMPANY SRL

Articolul precedent Locuitorii din Vâlcea avertizați prin mesaje Ro-Alert, după ce urșii au atacat în zone din județ 
Articolul următorGermania s-ar putea confrunta cu pene de curent din cauza folosirii unui număr mare de radiatoare electrice