Uniunea Europeană propune montarea contoarelor care limitează de la distanță consumul de energie electrică

Reducerea se va realiza automat și fără intervenția utilizatorului.

Limitarea  de la distanță a consumului energiei electrice este prevăzută într-un proiect al Uniunii Europene, fiind o posibilă măsură de economisire, potrivit romaniatv.net.

 Ce sunt contoarele inteligente 

Este vorba despre contoare inteligente instalate în majoritatea locuințelor care vor face posibilă reducerea energiei furnizate. Uniunea Europeană ia în calcul variante  de plafonare a preţurilor energiei şi de reducere a cererii de energie electrică, fiind niște strategii de gestionare a creşterii rapide a costurilor energiei cauzată parţial de consecinţele invaziei Rusiei în Ucraina.”O criză este în curs de desfăşurare. Cred că suntem cu toţii extrem de conştienţi şi că preţurile energiei, atât facturile la gaz, cât şi la electricitate, sunt mari, aşa cum nu am mai văzut până acum”, a declarat Mechthild Wörsdörfer, director general adjunct al departamentului de energie al Comisiei. 

Printre proiectele de plan al Uniunii Europene  pentru raționalizarea energiei electrice și gazelor se află propunerea de a reduce de la distanță puterea contoarelor din locuințe particulare, automat și fără intervenția utilizatorului, cu ajutorul ”contoarelor inteligente” instalate în locuințe.

Ce prevede proiectul Uniunii Europene

Așa-numitele contoare de ”contorizare inteligentă” pot fi instalate în majoritatea locuințelor, permițând ”activarea, dezactivarea și schimbările de putere” de la distanță. Proiectul prezentat de către mass-media prevede o ”raționalizare ascunsă” a consumului în timpul orelor de vârf. Astfel, contorul din case,  setat  acum la 3,3 kilowați-oră,  ar putea să fie redus în putere,  între orele 8 și 19 , lucru care ar împiedica funcționarea mai multor aparate electrocasnice în același timp. ”Pe scurt, când Europa hotărăște, curentul scade și electrocasnicele nu mai funcționează”, acuză Alessandro Pânza, europarlamentar.

Un furnizor de energie electrică din România a anunțat ieșirea de pe piață deoarece nu mai are bani să cumpere curent

Articolul precedent Timpi mai mari de aşteptare pentru recuperarea bagajelor, la aeroportul Otopeni
Articolul următorOrganizaţia Internaţională a Muncii avertizează: Numărul persoanelor obligate să muncească a crescut îngrijorător de mult