-2.2 C
București
duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 277

Fostul primar al Timișoarei, despre un posibil viitor mandat: ”Am fost împroșcat cu noroi, dar sunt împăcat cu mine însumi”

Sursă foto: Facebook/Nicolae Robu
Sursă foto: Facebook/Nicolae Robu

Nicolae Robu a comentat un sondaj care spune că fostul edil ar fi viitorul favorit pentru funcția de primar al Timișoarei, indiferent de contracandidați.

Robu ar recâștiga Primăria Timișoara în toate cele cinci scenarii propuse de sondajul SOCIOPOL.

Nicolae Robu: ”Constat că sondajul provoacă insomnii”

Fostul edil a precizat că sondajul este unul profesionist, făcut și asumat de SOCIOPOL.

Desigur că cineva a comandat acest sondaj, dar NU SUNT EU ACELA și nici vreo altă persoană fizică (ceea ce înseamnă că e o structură, nu?). Eu am fost informat că se face, dar n-am cunoscut perioada exactă de desfășurare și nici alte detalii (eșantion etc)”, a scris fostul primar, pe contul de Facebook.

Fostul primar al Timișoarei: ”Eu n-am niciun amestec în rezultatele acestui sondaj! Și nici nu cunosc rațiunea pt care unele persoane apar în el -probabil, e una de natură sociologică!”

Potrivit declarațiilor, Robu a fost înștiințat că sondajul e gata.

De asemenea, a avut o discuție cu Mirel Palada, liderul SOCIOPOL, prin care i-a cerut să îl asigure că rezultatele prezentate sunt reale.

”Am fost asigurat că așa este și îmi dau cuvântul de onoare că asigurările au fost foarte-foarte ferme!”

Da, știu că pe unii îi trec fiorii că jaful, abuzurile, incompetența, clientelismul din primărie ar putea înceta, văzând rezultatele acestui sondaj și că Timișoara va redeveni ce-a fost și mai mult decât atât, fără ca ei -și nimeni!- să se regăsească la diversele conducte de supt, cum se întâmplă acum. Și văd cum ei s-au năpustit asupra mea cu și mai mare înverșunare decât au făcut-o până acum, cu consecvență, de cca 10 ani. Eu, însă, m-am schimbat și dacă altădată, la împroșcări cu noroi ca cele de care am parte acum, răspundeam cu cuvinte aspre, acum le receptez calm, cu zâmbetul pe buze, contând pe judecata divină, împăcat cu mine însumi”, se arată în declarația postată de Nicolae Robu.

A fost semnat contractul pentru finanțarea aeroportului din Timișoara

Sursa foto: Wikipedia
Sursa foto: Wikipedia

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că astăzi, 22 septembrie, a fost semnat contractul pentru finanțarea unor dotări care vor spori nivelul siguranță al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara.

Suma toatală care va fi alocată este de 136 milioane de lei.

Sorin Grindeanu: ”Am semnat astăzi contractul pentru finanțarea unor dotări care vor spori nivelul siguranță al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara (136 milioane de lei)”

Potrivit ministrului Transporturilor din România, este cel de al patrulea contract pentru finanțarea acestui aeroport semnat în 2022.

Sorin Gindeanu a anunțat că Aeroportul Internațional din Timișoara să poată oferi condiții de siguranță și confort la standarde europene.

Banii alocați prin acest contract de finanțare vor fi folosiți pentru:

  • – realizarea unui centru de comandă
  • – construcția unui drum perimetral de siguranță
  • – montarea unui gard perimetral de ultimă generație (inteligent)
  • – modernizarea punctelor de control acces 1, 2 și 5
  • – construcția unei substații PSI pentru intervenție rapidă
  • – modernizarea sistemelor de supraveghere video.

Întregul proiect trebuie finalizat până la finalul anului viitor (2023).

Vor fi modernizați și 162 de kilometri ai liniei de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad

În urmă cu o lună, Sorin Grindeanu anunța că semnat un contract foarte important de finanțare prin PNRR pentru modernizarea infrastructurii feroviare.

Prin urmare, peste 8 miliarde de lei vor fi investiți în rețeaua feroviară de transport.

Sumele asigurate prin PNRR vor fi folosite pentru lucrări complexe necesare dezvoltării infrastructurii din sud-vestul țării”, preciza, la acel moment, ministrul Transporturilor.

Creșterea fondului forestier din România se realizează și cu ajutorul donațiilor

Sursă foto: Facebook/Mai Mult Verde
Sursă foto: Facebook/Mai Mult Verde

Asociația pentru protecția mediului, Mai Mult Verde, a început strângerea donațiilor care va susține campania de plantare din cursul acestei toamne.

Misiunea asociației este să contribuie la creșterea fondului forestier din România.

Asociația Mai Mult Verde: ”Copacii par solitari, dar pământul de sub picioarele noastre spune o altă poveste”

În pădure, copacii împart apa și substanțele nutritive prin intermediul rețelelor și le folosesc, de asemenea, pentru a comunica. Ei trimit semnale despre secetă, boli și se avertizează între ei despre atacurile insectelor. Oamenii de știință numesc acest concept „rețea micorizală” – o rețea de ciuperci de sol care le facilitează arborilor comunicarea nevoilor și schimbul de substanțe. Acest tip de rețea a ajuns să fie cunoscut sub numele de “Wood Wide Web” mulțumită Prof. Suzanne Simard”, se arată în comunicatul postat pe contul de Facebook.

Cu ajutorul donațiilor, asociația își propune să planteze 150.000 de puieți pe o suprafata de 30 de hectare

Potrivit reprezentanților Mai Mult Verde, continuă plantările și în 2022, prin programul „Fă cadou un copac”.

Acest program este desfășurat de peste 10 ani. În această perioadă asociația a plantat, în total, 100.000 de puieți de diverse specii pe foste terenuri agricole afectate de fenomene de degradare – alunecări, eroziune de suprafaţă şi adâncime.

Suprafața totală împădurită până în prezent depășește 20 de hectare.

Elevii de anul I ai Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale au început pregătirea militară generală

Sursă foto: Facebook/MApN
Sursă foto: Facebook/MApN

Ministerul Apărării Naționale din România a precizat că elevii de anul I ai Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale desfășoară pregătirea militară generală și tactică, precum și pregătirea pentru formarea deprinderilor de comandă.

Potrivit comunicatului publicat de MApN, pregărirea elevilor va fi desfășurată pentru o perioada de 11 săptămâni.

Aceste activități includ instrucția de front și instrucția armelor.

Ministerul Apărării Naționale din România: ”ABC-ul instrucției pentru elevii de anul I ai Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale”

Reprezentanții ministerului au explicat că, sub coordonarea a cinci maiștri militari și instructori cu experiență în Forțele Navale Române, cei 81 de elevi deprind noțiunile de bază ale viitoarelor lor calități de luptători, conducători de structuri militare mici și specialiști militari.

Pentru aproximativ trei sferturi dintre boboci este pentru prima oară când au ocazia să țină în mână o armă de foc. Cu răbdare și pricepere, instructorii îi ghidează pas cu pas în elucidarea elementelor care compun arma, precum și în ceea ce privește utilizarea ei în siguranță și cu precizia necesară pentru atingerea țintei”, se arată în comunicatul publicat astăzi, 22 septembrie, pe contul de Facebook.

Vor fi desfășurate inclusiv sesiuni de trageri reale

De asemenea, Ministerul Apărării Naționale din România a transmis că antrenamentele de instrucția tragerii preced sesiunile de trageri reale.

Elevii trebuie, în mod obligatoriu, să susțină aceste antrenamente, înainte de a depune jurământul de credință față de Patrie și popor și de a dobândi, oficial, statutul de militar.

Kelemen Hunor crede că partidele ar trebui să își limiteze cheltuielile pe care le fac cu presa: „Banii publici trebuie cheltuiţi transparent”

Coalitie
Coalitie. suirsa foto :" infoactual.ro

Kelemen Hunor, lider al UDMR și totodată vicepremier în coaliția de guvernare, a comentat aseară modul în care partidele politice își investesc subvențiile primite de la stat în contracte cu presa.

Cel mai probabil, discuția are legătură cu un material Recorder, vizavi de banii pe care PSD, PNL și USR le dau mass-mediei, liderul UDMR punctând că formațiunea pe care o conduce nu are un asemenea „avantaj”.

Potrivit vicepremierului UDMR, legislația ar trebui modificată, acesta făcând o paralelă cu modul în care partidul său poate cheltui anumite sume de bani, mult mai restrictiv față de celelalte formațiuni.

Kelemen Hunor a admis că propunerea despre care a discutat ieri public, și preluată ulterior de Agerpres, ar putea să aducă ceva disensiuni în sânul coaliției, însă nu s-a ferit să puncteze că subvenția pe care o iau partidele ar trebui cheltuită cu totul altfel, dând ca exemplu „cenzura” din campaniile electorale, când circuitul este mult mai drastic controlat.

Noi nu primim acea subvenţie pe care o primesc partidele politice. Noi primim, fiindcă suntem o formaţiune etnică, banii de la Guvern pentru a susţine activitatea minorităţii acţiuni culturale, sportive de tineret, şi aşa mai departe. Deci avem alte reguli extrem de stricte.

De aceea nu vreau să mă aventurez ce fac partidele cu banii lor, că noi de acolo nu luăm niciun leu. (…) Noi nu am avut niciun contract. Noi avem o televiziune care este televiziunea noastră, Târgu Mureş, pe care o finanţăm integral (…) şi e vorba de o televiziune destul de mică. Problema este că nu există o reglementare cât poţi să cheltuieşti tu în această direcţie, pentru mass-media. Eu cred că reglementarea corectă ar fi – şi aici o să se supere presa pe mine – limitarea cheltuielilor în direcţia presă. (…)

De exemplu, aşa cum este în campania electorală – acolo există un procent cât poţi să dai tu din cheltuielile tale de campanie, din bugetul tău de campanie pentru presă, pentru publicitate, nu poţi să depăşeşti. (…) O situaţie care se poate rezolva este să stabileşti categoriile de cheltuieli şi procentul şi atunci lucrurile sunt clare – nu arunci zeci de milioane de euro doar spre presă. Că e unul care dă banii, dar mai e unul care primeşte bani. (…)

Da, banii publici trebuie cheltuiţi transparent şi trebuie să arăţi în ce direcţie s-au dus banii, dar de oportunitate, care iarăşi este o chestiune importantă, trebuie să decidă cel care cheltuie banii. (…) Legalitatea este importantă şi transparenţa – să se ştie în ce direcţie s-au dus banii”, a explicat ieri Kelemen Hunor la Euronews România, citat de Agerpres.

Judecătorii au motivat de ce Horia Simu și Șerban Pop vor executa pedeapsa cu închisoarea: „Au adus atingere imaginii justiției”

Horia Simu, Serban Pop
Horia Simu, Serban Pop. Sursa foto: ziare.com

Afaceristul Horia Simu și fostul vicepreședinte al Fiscului, Șerban Pop, vor executa câte 4 ani de închisoare deoarece prin faptele lor, cumpărare, respectiv trafic de influență,„au adus atingere imaginii justiției”, afectând „prestigiul şi încrederea de care trebuie să se bucure procurorii în exercitarea funcţiei lor”, potrivit ziare.com.

Judecătorii Curții de Apel București explică în motivarea deciziei de condamnare motivele pentru care cei doi trebuie să execute pedeapsa, cauza pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripție în dosarul celor doi, chiar dacă afaceristul a făcut denunț. 

Horia Simu și Șerban Pop au primit aceleași pedepse și la Înalta Curte, în timp ce fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, a fost achitată

Dosarul a fost declinat de ICCJ la Curtea de Apel, instanță care a rejudecat cauza – fără  Alina Bica, de această dată – pe 15 septembrie,  fiind pronunțata decizia pe fond. Astfel, dosarul va ajunge din nou la Înalta Curte, în apel. Horia Simu a fost găsit vinovat pentru că i-a dat bani lui Șerban Pop , când acesta era vicepreședinte ANAF, pentru a-l scăpa de Dosarul Cuprom.  Horia Simu este cunoscut drept „baronul cuprului”, procurorii DIICOT „decapând” la modalitatea prin care acesta a devenit acționar majoritar la combinatul Cuprom.

„În primăvara anului 2014, înaintea adoptării ordonanţei (…) prin care s-a dispus clasarea cauzei, inculpatul (Pop Șerban – n.r.), prevalându-se de relațiile și influența sa asupra factorilor de decizie / procurori din cadrul DIICOT competenți să dispună o soluție de netrimitere în judecată în dosarul (…) în care inculpatul (Simu Horia – n.r.) era cercetat pentru fapte grave, a pretins de la acesta o sumă de bani, promisă de inculpatul (Simu Horia – n.r.), cu scopul de a-i determina să adopte o soluţie favorabilă. Ulterior, în același scop, inculpatul (Pop Șerban – n.r.) a primit de la inculpatul (Simu Horia – n.r.) suma de 150 000 euro”, rețin judecătorii în motivarea deciziei.

DNA: Simu Horia şi Pop Șerban au săvârşit cu vinovăţia prevăzută de lege, faptele prevăzute de legea penală

Magistrații nu au ținut cont de denunțul făcut de Horia Simu, argumentând că nu a intervenit prescripția răspunderii penale.

„Pentru a subzista infracţiunea de trafic de influenţă trebuie ca funcţionarul public sau persoana asupra căreia autorul pretinde că are influenţă să aibă competenţa de a efectua actul în vederea căruia se trafică influenţa, şi că acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii să fie realizată mai înainte ca funcţionarul public sau persoana pe lângă care s-a promis că se va interveni să fi îndeplinit actul ce constituie obiectul intervenţiei sau, cel mai târziu, în timpul îndeplinirii acestuia. Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de trafic de influenţă se comite numai cu intenţie directă. Curtea apreciază că prin probele administrate în cauză, anterior menţionate, că s-a dovedit dincolo de orice dubiu, că inculpaţii (Simu Horia – n.r.) şi (Pop Șerban – n.r.) au săvârşit cu vinovăţia prevăzută de lege, faptele prevăzute de legea penală, anterior descrise, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, (…) respectiv ale infracţiunii de trafic de influenţă, (…) atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective”, rețin judecătorii.

„Inculpații (Simu Horia – n.r.) și (Pop Șerban – n.r.) au solicitat și încetarea procesului penal, inculpatul (Simu Horia – n.r.) întrucât există cauza de nepedepsire prevăzută de art.292 alin.2 Cod penal (n.r. – Făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta), iar inculpatul (Pop Șerban – n.r.) întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. (…) Este evident că nu sunt incidente dispoziţiile legale susmenţionate, activitatea infracţională a celor doi inculpaţi fiind, la data de 19.09.2015, deja cunoscută organelor de urmărire penală. Curtea constată că nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, întrucâtnu a intervenit prescriptia răspunderii penale. Termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani. (…) Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea e la 2 la 7 ani, conform prevederilor susmenţionate, termenul de prescripţie este de 8 ani, iar termenul de prescripţie specială este de 16 ani”, rețin judecătorii.

Potrivit judecătorilor, fapta și făptuitorul „se găsesc încă sub obiectivul conștiinței sociale”, nefiind realizate condițiile pentru ca făptuitorul să fie scutit de răspundere penală”

„În opinia Curții, comunicarea (…) copiei certificate a rechizitoriului precum si a încheierii pronunțată de judecătorul de cameră preliminară (…) constituie acte întreruptive a cursului termenului de prescripție întrucât aceste acte relevă în mod clar și previzibil existența și persistența acțiunii de tragere la răspundere penală a inculpatului. Previzibilitatea și claritatea sunt asigurate prin aceea că inculpatul, în acest mod, cunoaște că reacția socială față de faptă și făptuitor își urmează cursul, că fapta și făptuitorul „se găsesc încă sub obiectivul conștiinței sociale” și, deci, nu sunt realizate condițiile pentru ca făptuitorul să fie scutit de răspundere penală”.

Judecătorii au apreciat că se impune condamnarea celor doi la câte 4 ani de închisoare, în cazul lui Șerban Pop fiind aplicat și un spor de 8 luni

Acesta a mai primit o condamnare, recent, tot pe rolul Curții de Apel București – 13 ani pentru luare de mită. Dacă pedepsele vor rămâne definitive, pedeapsa primită de Șerban Pop va fi contopită, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, la care se va adăuga un spor.

„Curtea apreciază că, în prezenta cauza, aplicând fiecaruia dintre inculpatii (Horia Simu și Șerban Pop – n.r.) pedeapsa de 4 ani închisoare, se realizează o justă individualizare a sancţiunilor, în raport cu gravitatea în concret a faptelor comise şi periculozitatea autorilor acestora, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului. La stabilirea şi aplicarea acestor pedepse, Curtea are în vedere, pe de o parte, natura şi gravitatea ridicată a faptelor deduse judecăţii. Infracţiunile de trafic de influență și cumpărare de influență au ca obiect juridic special relaţiile sociale privitoare la desfășurarea activității instituțiilor publice sau private, în condiții care să asigure încrederea și prestigiul de care să se bucure personalul acestora. Prin comiterea unor astfel de infracțiuni se creează o stare de neîncredere în legătură cu corectitudinea funcționarului public sau a altor persoane care îndeplinesc o însărcinare în cadrul unei persoane juridice sau al unei persoane care exercită un serviciu de interes public. În prezenta cauză, prin faptele comise s-a adus atingere imaginii justiției, relaţiilor sociale referitoare la buna desfăşurare a activității procurorilor, prestigiului şi încrederii de care trebuie să se bucure aceştia în exercitarea funcţiei lor”, notează judecătorii.

„Totodată, Curtea nu poate ignora atitudinea nesinceră a celor doi inculpați care, în pofida evidentei relevate de probele dosarului, nu au recunoscut comiterea faptelor, neasumându-și faptele comise, precum și împrejurarea ca inculpatul (Pop Șerban – n.r.) avea calitatea de avocat, calitate în care trebuia să conlucreze la respectarea legii și nicidecum la încălcarea acesteia”, conchide instanța de fond.

Potrivit DNA, Şerban Pop a primit, in anul 2014, de la Horia Simu 230.000 de euro (cash şi sub forma a două contracte de consultanţă judiciară), pentru a interveni la conducerea DIICOT pentru soluţionarea favorabila a unui dosar penal care îl privea pe omul de afaceri

O parte din bani ar fi ajuns la Alina Bica, prin intermediul lui Ionuţ Mihăilescu,  consilierul ei. DNA preciza că, în schimbul banilor primiţi, Alina Bica a determinat înlocuirea procurorului de caz şi a facut presiuni asupra unui alt subordonat de-al său, în scopul pronunţării unei soluţii de clasare în dosarul în care se desfăşurau acte de urmărire penală faţă de Simu, lucru care s-a şi întâmplat ulterior.

„La 8 noiembrie 2014, Alina Bica, în calitate de procuror-şef al DIICOT, a primit, pentru sine, în mod indirect, printr-un intermediar (denunţător în cauză), suma de 17.500 de euro din totalul sumei de 20.000 de euro, pe care acesta din urmă, în calitate de interpus, a primit-o de la Şerban Pop. Suma de 20.000 de euro a reprezentat o parte din totalul sumei de aproximativ 230.000 de euro ce a fost dată de omul de afaceri în tranşe, pe parcursul a opt luni, în cursul anului 2014, inculpatului Pop, pentru ca acesta să o remită în scopul menţionat”, susţineau procurorii.

Stupefiante și pistoale găsite de DIICOT la traficanții de droguri din Mureș

Stupefiante și pistoale găsite de DIICOT la traficanții de droguri din Mureș

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu-Mureș, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu-Mureș și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand” Târgu Mureş au derulat ieri o amplă acțiune pe linia traficului și consumului de droguri.

Pe tot parcursul zilei, anchetatorii au efectuat 13 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Mureş, cercetările fiind efectuate în cadrul a două dosare în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc. Iar acțiunea nu s-a lăsat fără consecințe.

Aseară, la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au fost duse 7 persoane, toate suspecte în cele două dosare, iar în urma audierilor, procurorii au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de 4 suspecți.

Mai mult decât atât, potrivit DIICOT, astăzi urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv.

În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate aproximativ 10,2 kilograme de canabis, 200 de grame de hașiș, 4 comprimate ecstasy, 15 timbre LSD, 10 grindere, 5 cântare de precizie, echipamente pentru creșterea indoor a culturilor de canabis, pungi cu închidere zipplock, sumele de 14.710 euro, 9.980 de lei, 100 de lire sterline, 57 de dolari și 389 de dirhams, două pistoale (unul letal, de calibrul 7.65 mm, cu muniție letală – 157 de cartușe și unul neletal, cu muniție neletală – 127 de cartușe), o arbaletă, 62 de cuțite, două topoare și o colecție numismatică”, au detaliat procurorii DIICOT.

Iohannis îi transmite un mesaj lui Putin, pe… Twitter

Klaus Iohannis (captură video)

Președintele Klaus Iohannis a aflat că omologul său rus a decretat de astăzi mobilizare generală parțială în Rusia, un prim semn fiind un mesaj… pe Twitter.

După ce mai mulți lideri, inclusiv oameni politici din România au reacționat la anunțul făcut azi de Vladimir Putin, președintele Iohannis îi transmite la rândul său că o idee bună ar fi „să își retragă complet toate forțele armate”.

Președintele Rusiei a anunțat într-un discurs înregistrat că a ordonat o mobilizare militară parțială pentru războiul din Ucraina, prin decret fiind mobilizați inclusiv militarii în rezervă și persoanele cu experiență militară, „cetățenii care se află în prezent în rezervă și, mai ales, cei care au servit în forțele armate, au anumite specialități militare și experiență relevantă”.

Aceasta ar însemna, potrivit ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, „resurse uriașe”: 25 de milioane de oameni, dintre care 300.000 de rezerviști.

În mesajul postat după această decizie luată de Putin, Iohannis a decis să „vorbească” în numele țării noastre, ca un adevărat președinte:

România condamnă cu fermitate anunțul președintelui Putin cu privire la următorii pași ai Rusiei către escaladarea în continuare a războiului său ilegal împotriva Ucrainei.

România își reiterează apelul către Federația Rusă să oprească imediat agresiunea împotriva Ucraina și să își retragă complet toate forțele armate”.

Nu au lipsit reacțiile la mesajul lui Klaus Iohannis: „Bravo mr. președinte! Foarte bine că îl trageți de urechi pe Putin. Sigur vă urmărește pe Twitter!”.

Întorcându-ne la lucruri serioase, astăzi Putin a lansat și o amenințare nucleară, sub pretextul că Rusia ar fi de fapt cea amenințată.

Șantajul nuclear a mai fost folosit. Vorbim nu numai despre bombardarea centralei nucleare din Zaporojie – încurajată de Occident – care amenință să provoace o catastrofă nucleară, ci și despre declarațiile unor înalți reprezentanți ai țărilor NATO cu privire la posibilitatea și permisibilitatea utilizării armelor de distrugere în masă împotriva Rusiei: arme nucleare.

Aș dori să le reamintesc celor care fac astfel de declarații despre Rusia că și țara noastră posedă diverse mijloace de distrugere, iar în unele cazuri acestea sunt mai moderne decât cele ale țărilor NATO. Atunci când integritatea teritorială a țării noastre este amenințată, noi, desigur, vom folosi toate mijloacele de care dispunem pentru a proteja Rusia și poporul nostru.

Aceasta nu este o cacealma. Iar cei care încearcă să ne șantajeze cu arme nucleare ar trebui să știe că girueta se poate întoarce și îndrepta spre ei”.

25.000 lei, „nota de plată” la un bistro din sectorul 2, unde comisarii ANPC au găsit gândaci și produse expirate

Sursa: Facebook

Amendă usturătoare pentru un agent economic care are un punct de lucru în sectorul 2 al Capitalei, după ce comisarii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au întreprins un control.

Acțiunea, derulată luni de o echipă a Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Municipiul București, a venit în urma unei sesizări primite de la consumatori, iar Bistro Garden, care aparține operatorului economic Plenitud Impex SRL, nu a ieșit tocmai bine la control.

Din ce detaliază ANPC într-un comunicat, au fost descoperite „nereguli grave”, inclusiv gândaci și produse expirate. Pentru toate abaterile constatate de echipa coordonată de vicepreședintele ANPC, unitatea a fost amendată cu 25.000 lei, fiind dispusă totodată oprirea definitivă de la comercializare a peste 450 kg de produse alimentare neconforme, dar și oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficiențelor.

Aceasta pentru că, ajunși la fața locului, comisarii ANPC au descoperit un bloc alimentar insalubru, cu insecte moarte și vii în spațiul de lucru; agregatul frigorific deteriorat și neigienizat, cu chedere rupte, mucegai, grătare cu exfoliere de vopsea și prezență masivă de rugină; folosirea unei camere de depozitare a materiilor prime congelate/refrigerate, cu rafturile si rastelurile neigienizate, cu rugină si vopsea exfoliată, cu sistemul de răcire neigienizat, cu praful în strat grosier, cu faianță depreciată și neigienizată, cu tavan și paviment neigienizate; graficul de schimb al uleiului la friteuze lipsea; erau folosite produse si proceduri nesigure: utilizarea unor preparate alimentare fără etichete din care să rezulte data producției, decongelare fără eticheta cu data pentru a se putea stabili conformitatea produsului; depozitarea produselor alimentare la temperatura mediului ambient, masa caldă fiind oprită, precum și faptul că la gătit erau folosite produse pe bază de grăsimi vegetale.

Așa cum am anunțat, că voi declanșa o acțiune de monitorizare a comerțului de tip fast food, am și făcut. În urma unei sesizări, m-am aflat alături de colegii mei, comisarii, pe teren, pentru a vedea personal modul în care este respectată legea și, implicit, consumatorul.
Din păcate tot în sectorul 2, cel care îmi este atât de drag, am descoperit o locație cu mari probleme, în serviciile căreia cetățenii ar trebui să aibă încredere.
Suntem neobosiți și vom continua să facem curățenie. Vă rog să îmi semnalați în continuare locații de acest tip, ale căror servicii vă ridică suspiciuni. Vom fi imediat acolo, căci acesta este rolul nostru: să fim receptivi la sesizările dumneavoastră și să îndreptăm lucrurile, acolo unde este cazul
”, a promis Mihai Culeafă, vicepreședinte ANPC.

Se amână inaugurarea podului peste Dunăre

Sursa foto: Wikipedia/Podul peste Dunăre
Sursa foto: Wikipedia/Podul peste Dunăre

Inaugurarea podului peste Dunăre ar putea fi amânată pentru anul viitor.

Declarațiile au fost făcute de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

Potrivit directorului, podul care va face legătura între zona Galați-Brăila şi malul tulcean ar fi trebuit inaugurat în luna decembrie a acestui an, a precizat publicația economedia.ro, citată de cotidianul gălățean Viața Liberă.

Șeful CNAIR a trimis un consilier personal care să vină cu noi informații în legătură cu inaugurarea

Antreprenorul, compania WeBuild, fostă Astaldi, a declarat că podul va fi utilizabil și că va fi dat în circulație. Din punctul meu de vedere, discutând cu inginerul și cu supervizorul lucrării, aceștia nu sunt la fel de optimiști. Am trimis un consilier personal acolo, pentru a evalua în mod corect posibilitatea de a deschide circulația la sfârșitul anului”, a transmis Cristian Pistol, potrivit economedia.ro

Podul care va face legătura între zona Galați-Brăila şi malul tulcean nu trebuie să rămână un ”pod muzeu”

Directorul general CNAIR a declarat că Astaldi a primit un certificat negativ și va mai primi încă unul. De asemenea, inclusiv premierul a afirmat că inaugurarea va întârzia.

Văzând lucrările, eu așa consider, că nu poate fi deschis. Dar, fără un raport al inginerului, nu e totuși o părere obiectivă. Trebuie să așteptăm evaluarea. Astaldi și-a asumat că la sfârșitul anului termină podul și o parte a drumurilor de legătură, astfel încât să nu rămână un pod muzeu”, a conclus directorul general CNAIR.

Reamintim că, în cursul lunii aprilie, Nicolae Ciucă a fost în vizită pe șantier.

Premierul a precizat că există garanții în ceea ce privește funcționalitatea podului rutier suspendat.

Podul peste Dunăre de la Brăila va fi dat în circulație la sfârșitul acestui an”, anunța, la acel moment, Nicolae Ciucă.

Un bărbat a încercat să apuce steagul de pe sicriul Reginei, ferm convins că aceasta nu este moartă

Sursă foto: Facebook
Sursă foto: Facebook

Un bărbat a vrut să apuce steagul drapat peste sicriul Reginei.

Acesta plănuia să pătrundă în reședința regala, inclusiv în Palatul Buckingham.

Potrivit declarațiilor, bărbatul este ferm convins că Regina nu este moartă.

Bărbatul care a încercat să tragă de steagul depus pe sicriu a fost chemat în instanță, fiind acuzat de mai multe infracțiuni

Muhammad Khan, în vârstă de 28 de ani, este acuzat pentru două infracțiuni, în temeiul Legii pentru ordinea publică, transmite The Guardian.

Luke Staton, avocatul acuzării, a declarat că Khan a fost printre cei aproximativ 250.000 de oameni care au adus un ultim omagiu suveranei, în zilele de miercuri și luni.

Inculpatul ajunsese la Westminster Hall. Apoi a fost văzut de ofițerii care erau prezenți, în timp ce se apropia de sicriu. A mers în direcția catafalcului. Apoi s-a apucat cu ambele mâini de steagul regal drapat peste sicriu. Pârâtul și-a exprimat ideea că regina nu este moartă și că s-a apropiat de sicriu pentru că a vrut să verifice singur. A plănuit să scrie familiei regale și, dacă nu primește un răspuns, să meargă la Castelul Windsor, Palatul Buckingham și Balmoral pentru a încerca să vorbească cu Regina”, a transmis avocatul.

Khan a fost reținut rapid, arestat și intervievat de poliție. Pentru a primi cauțiunea, bărbatul trebuie să se interneze într-un spital de psihiatrie

Judecătorul de district, Michael Snow, a stabilit că bărbatul se confruntă cu afecțiuni psihice. Acesta a explicat că acuzatul este de părere că Regina nu este moartă, iar Regele Charles o ține ascunsă.

Judecătorul i-a acordat cauțiune cu condiția să se interneze într-un spital de psihiatrie, până la următorul proces.

Viorica Dăncilă, de Ziua Internațională a Păcii: ”Pacea este izvorul vieții și nu al morții”

Sursă foto: Facebook/Viorica Dăncilă
Sursă foto: Facebook/Viorica Dăncilă

Ziua Internațională a Păcii este celebrată pe 21 septembrie.

Potrivit Adunării Generale a Națiunilor Unite, în această zi este interzisă violența și orice act de război în toate statele membre ONU.

Viorica Dăncilă a transmis astăzi, 21 septembrie, un mesaj care pune accentul pe faptul că pacea mondială este în atenția tuturor.

De asemenea, omenirea trebuie să prețuiască pacea, mai ales în contextul războiului de pe teritoriul Ucrainei.

Ziua Internațională a Păcii este marcată în întreaga lume sub auspiciile Națiunilor Unite

Fostul premier a precizat, într-un text publicat pe contul de Facebook, că sărbătorirea acestei zile reprezintă un demers public pentru a atrage atenția guvernelor lumii să renunțe la utilizarea armelor convenționale și neconvenționale în rezolvarea disputelor, precum și o invitație publică pentru asumarea angajamentului de coabitare în armonie la nivel național, regional, european și/sau mondial.

Pacea este izvorul vieții și nu al morții. Ea ne ajută să facem salturi în evoluție și să urmăm sensul creației. Când suntem PACE și în PACE funcționăm pe deplin ca ființe umane. Observând că în ultimul timp războaiele nu se câștig, ele nu sunt, până la urmă, în beneficiul nimănui, iar pierderile, fie doar și cele de imagine, aduc rău și dezechilibru, îmi unesc vocea cu cea a susținătorilor PĂCII pentru armonie, bună înțelegere și progres în lume”, a scris Viorica Dăncilă.

În anul 2022, tema Zilei Internaționale a Păcii este ”Stop rasismului. Să consolidăm pacea”

Alături de data de 21 septembrie, și pe 1 ianuarie este sărbătorită Ziua Mondială a Păcii.

Aceasta din urmă a fost inițiată de Papa Paul al VI-lea şi proclamată de Vatican în decembrie 1967.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-2.2 ° C
-1.7 °
-2.9 °
93 %
4.6kmh
100 %
D
3 °
lun
4 °
mar
6 °
mie
1 °
J
-3 °

Ultimul articol

Decizie grea! PNL trebuie să numească un ministru la Educație, după demisia lui Daniel...

Ministrul a demisionat, trăiască ministrul! - ar trebui să se „audă” din tabăra PNL, după ce Daniel David a renunțat la portofoliul de la...

Jurnalist sub control judiciar, pentru propagandă legionară

Control judiciar pentru un jurnalist care, de ani de zile, derula activități de propagandă legionară prin intermediul unui post de radio obscur. Aceasta a fost...

Cazul Sebastian Ioan Hotca și dublul standard administrativ sub Ilie Bolojan

Cine este Sebastian Ioan Hotca și ce funcții a ocupat în administrația publică Sebastian Ioan Hotca este avocat, membru al Baroului Satu Mare, cu un...