22.3 C
București
marți, 5 mai 2026
Acasă Blog Pagina 262

5.000 lei, mită oferită unui șef de poliție din Vâlcea pentru a „îngropa” un dosar

Un bărbat din Vâlcea, administrator al unei societăți, a fost reținut astăzi sub acuzația de dare de mită, după ce a fost prins în flagrant.

Acesta dorea ca, în schimbul a 5.000 de lei, şeful unei secţii de poliţie din județul Vâlcea să își influențeze subordonații și să nu înainteze către organele competente documente care ar fi dus la cercetarea inculpatului pentru activitatea sa ca administrator. Nu doar că nu și-a rezolvat „urgența”, ci, la finalul zilei de azi, a sfârșit în cătușe, deoarece polițistul a anunțat tentativa de mită către Direcția Generală Anticorupție.

Ancheta, potrivit DGA, este derulată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, procurorii înaintând judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vâlcea propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile.

Din ce detaliază DGA într-un comunicat de presă, inculpatul făcuse mai multe demersuri după ce, în cursul acestei săptămâni, un angajat al societății sale fusese depistat de polițiști în timp ce vindea produse de panificație fără documentele necesare. Din aceste motiv, inculpatul îi oferise inițial agentului de poliție 2.000 de lei pentru a închide ochii, iar astăzi a „plusat” în fața șefului de post.

Inițial, în data de 12.11.2022, inculpatul, administrator al unei societăţi comerciale, i-a oferit unui agent de poliție din cadrul Postului de Poliție Fârtăţeşti, județul Vâlcea, suma de 2.000 lei, pentru ca acesta din urmă să nu transmită documentele de constatare întocmite către ofiţerii Serviciului de Investigarea a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Vâlcea.

În aceeași zi, în jurul orei 08.30, lucrătorul de poliţie, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, depistase un angajat al societăţii administrate de inculpat în timp ce comercializa produse de panificație pe raza comunei Fârtăţeşti, fără documente legale.

Ulterior, la data de 15.11.2022, inculpatul i-a remis suma de 5000 lei şefului Secţiei nr. 10 de Poliţie Rurală Măciuca, județul Vâlcea, pentru a nu-și îndeplini în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, respectiv pentru a nu transmite documentele de constatare întocmite de către lucrătorul de poliţie din subordinea sa către SICE din cadrul IPJ Vâlcea, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Urmare a denunţului formulat de agentul de poliție, organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul DGA – SJA Vâlcea au procedat la constatarea infracţiunii flagrante de dare de mită, sub coordonarea procurorului de caz, context în care în plicul oferit de către inculpat a fost identificată suma de 5.000 de lei oferită ofiţerului de poliţie și refuzată de acesta din urmă”, se arată în comunicatul DGA.

Dăncilă nu este de acord cu reducerea pesticidelor

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Viorica Dăncilă a precizat că Parlamentul European, dar și Comisia Europeană poartă discuții în legătură cu propunerea de Regulament privind utilizarea pesticidelor în agricultură.

Propunerea de Regulament susține obligația de a reduce cu 35% consumul de pesticide, ceea ce va conduce la o reducere automată a producției.

Consider că nu este corect pentru fermierii români să reducă consumul de pesticide cu acest procent, în lipsa unor studii de impact relevante și mai ales în condițiile în care România utilizează 0.64 kg produs la hectar, în timp ce Olanda, spre exemplu, utilizează 8.8 kg la hectar”, a transmis fostul premier al României, prin intermediul unui text publicat pe contul de Facebook.

Viorica Dăncilă este de părere că această reducere a pesticidelor ar dezavantaja România

Încă o dată România ar fi dezavantajată, iar acest lucru devine inacceptabil. Cu toate că sunt pro-european, fapt reiterat în repetate rânduri și cu toate că susțin o Europă Unită, totuși nu pot să nu formulez o întrebare legitimă și anume cât este de greu pentru actualii lideri europeni să gândească și să acționeze în rațiuni de solidaritate?”, a transmis Dăncilă astăzi, 16 noiembrie.

Alături de membrii noului partid, Națiune Oameni Împreună, Viorica Dăncilă a precizat că face apel la toți reprezentanții României să se opună acestui Regulament.

De asemenea, fostul premier a etichetat regulamentul ca fiind unul ”profund împotriva intereselor țării noastre”.

Membrii Declic îi cer demisia lui Klaus Iohannis

Sursa foto: Declic
Sursa foto: Declic

Membrii Declic au lansat o nouă petiție în contextul în care Klaus Iohannis a promulgat Legile Justiției într-o formă ce promovează numirile magistraților pe bază de pile și relații.

Prin urmare, politicul devine mai important decât acțiunile judecătorilor și procurorilor, aceștia din urmă devenind controlabili de șefii partidelor politice aflate la putere.

Declic: ”Klaus Iohannis a refuzat să aștepte avizul Comisiei de la Veneția. Asta ne face să credem că a făcut o înțelegere toxică cu PSD și PNL, promotorii actualei forme a legilor justiției”

Prin faptele sale, Klaus Iohannis a pus în pericol chiar aderarea României la Spațiul Schengen, aderare condiționată de independența justiției. Iohannis a câștigat de două ori alegerile cu un program bazat pe lupta anti-corupție și pentru independența justiției. Prin promulgarea unor legi care pun justiția la picioarele politicienilor corupți, președintele nu mai poate duce la bun sfârșit mandatul cu care a fost investit de alegători”, se arată în textul petiției.

Petiția care cere demisia președintelui poate fi semnată aici

Membrii Declic a precizat că președintele a trădat așteptările și speranțele celor ce l-au votat și a permis punerea sub control a justiției.

De asemenea, a trădat așteptările sutelor de mii de oameni care au ieșit în stradă pentru a apăra justiția și democrația.

Declic atenționează: Iohannis + Dragnea = Love

Am decis că trebuie să-i trimitem și noi un mesaj președintelui. Să-i transmitem că a trădat și acum e evident că ne-a mințit de la bun început. Am lansat o petiție prin care-i cerem să plece. E primul pas. Am fost sute de mii în stradă, îmi vine greu să cred că nu ne putem strânge mulți și acum, mai întâi ca semnatari ai unei petiții”, au transmis inițiatorii petiției.

Ministrul Mediului: ”Populația lumii a ajuns la 8 miliarde. Creșterea amplifică impactul dezvoltării economice asupra mediului”

Sursă foto: Facebook/Tánczos Barna
Sursă foto: Facebook/Tánczos Barna

Ministrul Mediului a făcut o serie de declarații în contextul în care ieri, 15 noiembrie, populația lumii a ajuns la 8 miliarde.

Tanczos Barna a precizat că impactul acestei vești va fi discutat la cea de-a 27-a reuniune anuală (#COP27) a Convenției-cadru a ONU privind schimbările climatice de la Sharm el-Sheikh din Egipt.

Ministrul Mediului: ”Trebuie să fim cu toții conștienți de faptul că o creștere a populației amplifică impactul dezvoltării economice asupra mediului”

În țările sărace, unde populația crește rapid,  consumul de resurse pe cap de locuitor și emisiile de gaze cu efect de seră sunt mult mai mici decât în țările dezvoltate, unde populația crește mai lent”, a declarat Tanczos Barna.

De asemenea, ministrul a precizat că o provocare de impact a COP27 este aceea de a ajunge la un acord în această problemă și de a crea cadrul instituțional și cel financiar prin care țările dezvoltate să ajute comunitățile amenințate de schimbările climatice.

Tanczos Barna: ”România este angajată în eforturile UE pentru neutralitatea climatică și continuă să susțină nevoia de a ajuta populația cea mai expusă economic la tranziția verde”

Prin urmare, ministrul Mediului a atras atenția că obiectivele #COP26 adoptate cu un an în urmă trebuie să fie însoțite de acțiuni concrete, cu atât mai mult cu cât emisiile globale anuale de dioxid de carbon au crescut cu peste 50% de la primul COP din 1992.

”Trebuie să reducem utilizarea energiei fosile (petrol, gaze naturale, cărbune, uraniu), astfel încât să pătrundă mai puțin dioxid de carbon în atmosferă, iar acest lucru să încetinească și schimbările climatice. Acest lucru nu poate fi realizat fără un angajament politic serios”, a explicat ministrul Mediului din România, prin intermediul unui text publicat astăzi, 16 noiembrie, pe contul de Facebook.

Asociație pentru protecția mediului: ”Până în 2050, aproape toate speciile de păsări marine vor mânca plastic”

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Asociația Mai Mult Verde a atras atenția asupra faptului că mai bine de 5 trilioane de bucăți de plastic plutesc deja în oceanele planetei.

Mai mult, membrii asociației pentru protecția mediului au avertizat că, până în anul 2050, aproape toate speciile de păsări marine de pe planetă vor mânca plastic.

Pornind de la aceste avertismente deosebit de grave pentru mediu, membrii Mai Mult Verde organizează o dezbatere menită să soluționeze problema poluării cu plastic.

Rezultatele folosirii produselor din plastic pot fi observate din ce în ce mai mult în mări și oceane

Miercuri, 23 noiembrie, vă invităm la o seară Cu Apele Curate la Institutul Cervantes din București compusă din proiecția filmului “Swim to the sea”, în regia lui Shane Thomas McMillan”, se arată în comunicatul postat astăzi, 16 noiembrie, pe contul de Facebook al asociației.

Filmul a fost produs în Germania, în anul 2022. Proiecția durează 95 de minute și este completată de o sesiune Q&A cu regizorul și protagonistul filmului, Andreas Fath.

 În egală măsură, tot miercuri va avea loc Intervenția Plastic Art Performance collective.

Această acțiune este reprezentată de o instalație performativă, sculptură de PET-uri și ecoperformance live

Vești bune pentru 2023. Cel mai proaspăt proiect al nostru, Ecomovements,  a primit șansa să devină realitate în urma concursului de proiecte AFCN.Ne bucurăm să explorăm metode noi, să aducem ecoperformance-ul tot mai adânc în practicile contemporane și în noi spații din țară. Abia așteptăm să vă prezentăm noii colegi și activitățile pe care le pregătim.Recunoștință partenerilor dragi care ne susțin an de an”, au transmis reprezentanții Plastic Art Performance collective.

Formularul de înscriere poate fi completat aici.

Marcel Ciolacu: ”România este cu un pas mai aproape de Schengen!”

Sursă foto: Facebook/Marcel Ciolacu
Sursă foto: Facebook/Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu a vorbit despre confirmarea dată astăzi, 16 noiembrie, de Comisia Europeană în ceea ce privește aderarea României la Spațiul Schengen.

Marcel Ciolacu: ”Comisia Europeană a confirmat astăzi că țara noastră și-a făcut temele și îndeplinește toate condițiile pentru aderarea la Schengen”

Este o schimbare de paradigmă. Pentru prima dată, s-a auzit peste hotare mai mult vocea celor care susțin România, decât a celor care o denigrează în permanență făcând niște jocuri politice foarte mici”, a transmis liderul PSD, prin intermediul unui text publicat pe contul de Facebook.

De asemenea, Marcel Ciolacu a salutat solidaritatea politicienilor din mai multe partide politice în ceea ce privește includerea României într-un spațiu de liberă circulație.

În același context, Președintele Camerei Deputaților a precizat că decizia Comisiei Europene este și o realizare personală, reamintind de efortul depus de social-democrați pentru aderarea României la Schengen.

Liderul PSD: ”Am și o bucurie personală pentru că, în plan politic, am reușit ca-în Parlamentul European, grupul social-democraților europeni să fie singurul care a votat în unanimitate pentru aderarea României la spațiul Schengen”

Sunt convins că familia noastră politică europeană va fi alături de noi până la capăt. Invit și reprezentanții altor partide politice să lase trăncăneala și să facă măcar în al 12-lea ceas ceva pentru țara lor. De exemplu, să își convingă colegii din familia politică din care fac parte să voteze pentru aderarea României la Schengen”, a conclus Președintele Camerei Deputaților.

Reîncepe ”Capace cu Suflet”: un proiect caritabil și ecologic, care promovează voluntariatul

Sursă foto: Facebook/Capace cu Suflet
Sursă foto: Facebook/Capace cu Suflet

Reîncepe ”Capace cu Suflet”, un proiect prin care cei mici sunt încurajați să colecționeze capacele de plastic.

Potrivit reprezentanților proiectului, este vorba despre un obicei simplu, dar cu foarte mare impact asupra protejării mediului.

În egală măsură, acțiunea are ca finalitate realizarea unor acte caritabile inedite.

Membrii proiectului au publicat încurajările venite din partea profesoarei Ioana R. de la Complexul Educațional Laude-Reut” din București.

”Sunt câteva motive, dar cel mai important este acela că s-a format un obicei simplu, dar cu foarte mare impact asupra protejării mediului și a unui act caritabil”

Proiectul ”CAPACE CU SUFLET” este, așa cum arată și numele, un proiect caritabil, dar și un proiect ecologic, care promovează voluntariatul. Copiii, dar și părinții ne-au întrebat și în vacanță și la începutul școlii dacă vom relua acest proiect pentru că …au strâns capace. Aventura capacelor a început în luna martie și până în luna iulie, elevii (de la cei de grădiniță și până la cei mai mari, de liceu), profesorii și părinții au strâns 160 de kg de capace”, se arată în textul publicat pe contul de Facebook.

Într-o propoziție, ”Capace cu suflet” dă o însemnătate nouă capacelor de plastic

1. Voluntarii strâng capace de plastic;

2. După, aceste capace sunt revalorificate prin vânzarea lor către firme specializate;

3. Sumele obținute sunt completate de câțiva donatori;

4. Sunt donate sumele rezultate spre diverse cazuri umanitare sugerate de cei implicați în proiect.

Mama unui băiat ucis în busculada din Seul: ”Am senzația că doarme în întuneric și frig. Las mereu lumina aprinsă în camera sa și pornesc căldura”

Captură video BBC
Captură video BBC

Starul K-pop Lee Ji Han s-a numărat printre cele 158 de persoane ucise în incidentul grav de la Itaewon, Seul.

Busculada a avut loc în data de 29 octombrie.

Tânărul a devenit faimos după ce s-a alăturat celui de-al doilea sezon al Produce 101, un reality show foarte popular în Coreea de Sud.

Într-un interviu exclusiv pentru BBC, mama tânărului decedat în Seul a vorbit despre durerea de a-și pierde fiul și despre ce așteptări are din partea Guvernului

Într-o scrisoare deschisă adresată președinelui Yoon Suk-yeol din Coreea de Sud, femeia a vorbit despre tragedie și l-a rugat pe președinte să-i pedepsească pe cei care sunt responsabili pentru busculada din 29 octombrie.

Încă nu îmi vine să cred că fiul meu nu mai este. Mă tem că băiatul meu doarme într-o încăpere rece. Din acest motiv, las mereu lumina aprinsă în camera sa și pornesc căldura. Mi-am văzut băiatul întins pe jos. Nu mai respira. A plecat în acea seară, spunându-mi că va mânca în oraș. Nu s-a mai întors. În momentul în care vremea devine rece, mă gândesc la el. A fost un băiat tare frumos, a fost un băiat despre care pot spune că a fost ceea ce numim ”un copil bun”. A murit la miezul nopții, când era deja 30 octombrie”, a declarat mama băiatului pentru BBC.

Femeia a acuzat lipsa de reacție a polițiștilor, precizând că a apelat numărul unic de urgență la ora 18:34 seara, iar băiatul a murit la miezul nopții

Mama tânărului a precizat că rămâne sceptică cu privire la investigația autorităților.

Poliția îi investighează fix pe polițiști? În mod clar nu va fi o anchetă corectă, dreaptă. De ce nu au făcut nimic pentru a-i ajuta pe acești copii care au murit? Toți ar fi putut fi salvați”, se arată în scrisoarea citită de femeie.

Victor Ponta: ”Care este diferența între Clotilde și alții care fură bani europeni și stau la închisoare?”

Captură video Kanal D/Victor Ponta
Captură video Kanal D/Victor Ponta

Victor Ponta o acuză pe Clotilde Armand de faptul că nu răspunde în fața legii, în timp ce alți politicieni petrec ani grei după gratii.

Acuzațiile vin imediat după ce Dan Podaru, consilier local PNL la Sectorul 1, a declarat, în cadrul emisiunii ”Cu Gândul la București”, că edilul Sectorului 1 și-ar fi angajat ”acoliții” la primărie.

Consilierul a acuzat lipsa de implicare de care continuă să dea dovadă Primarul Sectorului 1 din București: ”Clotilde Armand este un primar de tipul dictator”

În același context, consilierul local PNL a comparat-o pe primărița de la Sectorul 1 cu Liviu Dragnea, fostul lider PSD care a făcut pușcărie, fiind acuzat că a făcut angajări fictive la DGASPC Teleorman.

Ponta a reamintit și de accidentul provocat de Monica Macovei, insistând asupra faptului că nici aceasta nu a răspuns din punct de vedere legal.

Care este diferența între Clotilde și alții care fură bani europeni și stau la închisoare (sau oricum nu rămân în funcții publice)? Care este diferența între Monica Macovei care intră pe contrasens și lovește un motociclist fără să  pățească nimic – și alții care fac accidente?”, a precizat fostul premier.

Victor Ponta: ”Să nu va mai lăsăți păcăliți dată viitoare”

Păi diferența este că “doamnele” acestea sunt trimise în România cu scopuri evidente (contra intereselor României) – și atunci au voie să facă orice pentru că au “protecție”! Sau ați crezut vreodată că ele chiar au venit să facă “lupta anticorupție”??? Dacă așa ați crezut – să nu va mai lăsăți păcăliți dată viitoare, dacă nu vreți sa mai fiți “foci nervoase”!”, a conclus liderul partidului PRO România.

Gabriela Firea: ”Problema termoficării din București nu poate fi rezolvată peste noapte, dar este nevoie de fapte, nu de vorbe”

Sursă foto: Facebook/Gabriela Firea
Sursă foto: Facebook/Gabriela Firea

Fostul edil al Capitalei, Gabriela Firea, a reluat problema încălzirii în București, acuzând lipsa implicare a actualului primar, Nicușor Dan.

Firea a precizat că Termoenergetica amenință că se poate bloca din cauza datoriilor, în condițiile în care Nicușor Dan insistă asupra faptului că facturile sunt achitate.

Ministrul Familiei: ”Singurii care suferă sunt miile de bucureșteni care rămân zilnic fără apă caldă și căldură”

Gabriela Firea a explicat că a participat la ședința săptămânală a organizației PSD București.

Aici, au fost purtate discuții referitoare la termoficare cu senatorii și deputații de București. Este vorba despre Adrian Streinu-Cercel, Rodica Nassar, Dan Cristian Popescu și fostul edil al Sectorului 1, Dan Tudorache.

Prezenți au fost și liderii organizațiilor de sector: Sectorul 1, Petre Florin Manole, primarul interimar al sectorului 5, Constantin Melnic, secretarul general al PSD București, Alexandru Hazem Kansou, președinții organizațiilor interne de femei, Ancuța Comanici.

Au participat și Roland Savulescu, Madalin Jijie, și Alex Susai.

Sursă foto: Facebook/Gabriela Firea

În mandatul meu de primar general am început reparațiile atât de necesare la conductele vechi de 30-40 de ani și am accesat fonduri europene în valoare de 300 milioane de euro pentru reparația a 200 km de conducte. Din păcate, așa cum am mai spus, contractul pentru care am muncit eu și echipa mea a fost blocat intenționat în campania electorală, iar Nicușor Dan s-a grăbit doar să îl semneze. Lucrările propriu zise nu au început însă nici după 2 ani”, a precizat ministrul.

Fostul Primar al Municipiului București: ”În prag de iarnă, primarul Nicușor Dan și-a adus aminte să caute vinovații în altă parte decât în propria curte”

Gabriela Firea a reluat discuția bugetului pe care îl deține Primăria Capitalei, explicând că, în ciuda alocărilor pe care Nicușor Dan le-a obținut, implicarea îi lipsește cu desăvârșire.

Mai mult, fostul edil a insistat asupra faptului că termoficarea înseamnă timp și nu se realizează pe perioada sezonului rece.

De exemplu, în mandatul meu de primar general, gazele erau plătite în avans. Iar cifrele arată că tot în mandatul meu s-au făcut mai multe reparații. În luna noiembrie, primarul general se plânge că nu este ajutat. Ca în vestita fabulă “Greierele și furnica”, Nicușor Dan aruncă tot felul de acuzații puerile în loc să se întrebe ce a făcut până acum”, a transmis Gabriela Firea.

Sursă foto: Facebook/Gabriela Firea

Gabriela Firea: ”Salvați Bucureștiul de Nicușor Dan!”

Ministrul Familiei a reamintit despre decizia Guvernului de a majora gradul de îndatorare al Capitalei, explicând că, în perioada mandatului său, Guvernul nu a dat dovadă de înțelegere.

Solicitările de creștere a plafonului de îndatorare ne-au fost respinse în mod repetat, iar bucureștenii au fost atunci pedepsiți și ținuți in frig doar ca Nicușor Dan să fie salvatorul orașului! Răcoroasă salvare”, a precizat fostul Primar al Municipiului București.

Ciolacu susține creșterea pensiilor și a salariului minim: „Dorim chiar să plece toată lumea din România?”

Sursa foto: Facebook/ Marcel Ciolacu ( captură video)

Liderul PSD Marcel Ciolacu vine cu noi afirmații legate de creșterea pensiilor și a salariului minim pe economie, în condițiile în care de ceva timp în coaliție sunt contre pe aceste subiecte.

Aseară, într-o intervenție la România TV, președintele Camerei Deputaților a punctat că nu este de acord ca pensiile să se majoreze cu acelaşi procent la 1 ianuarie 2023, subliniind că i se pare corectă „o anvelopă” de 15%, iar pensiile speciale să fie majorate doar parţial.

Sunt încă în România pensii de 1.500 – 1.800 de lei. Pentru acestea, va trebui o mărire procentuală mai mare. (…) La 1.800 de lei, 15% reprezintă 270 de lei lei, i se mai opresc 20 de lei pe impozit, mai vin 250 de lei. La 20.000 de lei, vorbim de aproape 3.000 de lei, vine o mărire de 3.000 de lei, nu e corect. (..)

Am ajuns la concluzia că se face o anvelopă de 15%. Vom veni cu un pachet social și unul economic, foarte clare. Și nu doar pe pensii, ci și mărirea salariului minim la 3.000 de lei. Dorim chiar să plece toată lumea din România?

E cazul să învățăm din greșelile trecute. În Germania s-a mărit salariul minim de la 2.500 la 3.000 de euro” a explicat liderul PSD pentru sursa citată.

Ciolacu a vorbit în acest context și despre a doua rectificare bugetară din acest an, ca fiind una „pozitivă” și în baza căreia „o sumă pe care o s-o convenim în coaliție va merge pe mărirea punctului de pensie și o sumă care va veni one of pentru cei cu venituri mici. Asta pentru a echilibra aceste decalaje, până vine legea pensiilor”.

Totodată, liderul PSD a subliniat că deciziile vor veni după un consens în cadrul coaliției de guvernare, însă a arătat că are propriile calcule:

Eu am socotelile mele, aștept să le văd și pe ale domnilor Ciucă și Hunor, iar apoi discutăm și stabilim aceste praguri.

După declarația premierului, este clar că gândim la fel despre distribuția acestor 15 miliarde. Nu este deocamdată luată o decizie finală. Noul buget va trece până pe 17 decembrie. Trebuie să fim predictibili, sustenabili și precauți”.

Autoritățile române asigură că sunt pregătite să procedeze „în funcție de evoluția situației” după ce rachete rusești au lovit Polonia

Sursa foto: BidTRans.eu

Situație alarmantă în Polonia, după ce ieri seară două rachete rusești rătăcite au căzut în orașul Przewodów, de pe partea poloneză a graniței cu Ucraina, iar doi cetățeni polonezi au murit în timpul atacului.

Guvernanții noștri s-au întrecut care mai de care să asigure că România este pregătită să procedeze „în funcție de evoluția situației”, în vreme ce autoritățile din Polonia au convocat de urgență consiliul de securitate în urma căruia a fost ridicat nivelul de alertă.

De la Ministerul Apărării Naționale ni se transmite că situația este sub control, și că se „monitorizează, prin mecanismele de cooperare și consultare la nivel aliat și în plan bilateral, cu Ministerul Apărării Naționale din Polonia, incidentul din proximitatea graniței polono-ucrainene, în urma căruia doi cetățeni polonezi și-au pierdut viața”.

Ministrul român al apărării, Angel Tîlvăr, a transmis omologului polonez, Mariusz Błaszczak, solidaritatea și sprijinul României pentru adoptarea măsurilor necesare, după lămurirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului în discuție.
România condamnă în termenii cei mai fermi agresiunea nejustificată și ilegală a Federației Ruse asupra Ucrainei și susține suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, în granițele sale recunoscute internațional
”, este mesajul MApN.

Până ca NATO să stabilească exact ceea ce se va întâmpla mai departe, dată fiind agresiunea Rusiei asupra unui stat membru, mesajele din țară sunt ambigue.

Aseară, președintele Klaus Iohannis a scris câteva rânduri pe Twitter și nimic mai mult, probabil și din lipsă de informații: „România este în deplină solidaritate cu prietenul și aliatul nostru Polonia în urma informațiilor îngrijorătoare legate de exploziile de pe teritoriul său. Suntem în contact cu partenerii și aliații noștri. #SuntemNATO”, a spus Klaus Iohannis.

Un „contact permanent” a fost invocat și pe pagina de Facebook a Guvernului, unde suntem asigurați că „Guvernul României, prin ministerele și instituțiile de linie, este în contact cu aliații și analizează situația generată de căderea rachetelor pe teritoriul Poloniei.
Suntem alături de aliații și prietenii poloni și pregătiți să procedăm în funcție de evoluția situației
”.

În același moment, un copy-paste a fost preluat și pe pagina premierului Nicolae Ciucă – sau invers: „Guvernul pe care îl conduc, prin ministerele și instituțiile de linie, este în contact cu aliații și analizează situația generată de căderea rachetelor pe teritoriul Poloniei.
Suntem alături de aliații și prietenii poloni și pregătiți să procedăm în funcție de evoluția situației
”.

Un comentariu „live” a venit de la liderul PSD Marcel Ciolacu, care a caracterizat situația ca fiind foarte gravă, întrucât „e atacat un stat membru NATO”.

Presupun că lucrurile se vor desfășura cu rapiditate și vor fi anumite decizii în această noapte”, a declarat Marcel Ciolacu, care a opinat că Polonia ar putea fi îndreptățită să solicite activarea Articolului 5 din Tratatul NATO, dat fiind că este clară „o agresiune asupra unui stat membru NATO”.

Nu a fost activat Articolul 5, ci Articolul 4. Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a transmis că „am vorbit cu președintele Poloniei – Andrzej Duda despre explozia din #Polonia. Mi-am oferit condoleanțe pentru pierderea de vieți. #NATO monitorizează situația, iar Aliații se consultă îndeaproape. Important ca toate faptele să fie stabilite”.

Potrivit Tratatului, Articolul 4 prevede că „Părțile vor avea consultări comune ori de câte ori vreuna dintre ele va considera că este ameninată integritatea teritorială, independența politică sau securitatea vreuneia dintre Părți”.

În oglindă, Articolul 5 arată că „Părțile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor și, în consecință, sunt de acord ca, dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-apărare individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, va sprijini Partea sau Părțile atacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte Părți, a oricărei acțiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forței armate, pentru restabilirea și menținerea securității zonei nord-atlantice.

Orice astfel de atac armat și toate măsurile adoptate ca rezultat al acestuia vor trebui raportate imediat Consiliului de Securitate. Aceste măsuri vor înceta după ce Consiliul de Securitate va adopta măsurile necesare pentru restabilirea și menținerea păcii și securității internaționale”.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
câțiva nori
22.3 ° C
23 °
21.1 °
49 %
1.5kmh
20 %
mar
21 °
mie
24 °
J
25 °
vin
25 °
S
22 °

Ultimul articol

Vot pe moțiune: Guvernul Bolojan a căzut!

Ilie Bolojan nu mai este premier al țării, conform rezultatului votului încheiat în urmă cu doar câteva momente, în Parlament. Moțiunea de cenzură depusă de...

Jurnaliști ai RTV, obligați de instanță la plata de despăgubiri; UZPR: „Libertatea de exprimare...

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) critică o decizie prin care instanța de judecată a stabilit că trei dintre jurnaliștii postului Realitatea TV trebuie...
Sursa foto: Pixabay

Româncă stabilită în Austria, acuzată că a ameninţat cu moartea un procuror din Ilfov

Un procuror din Ilfov a fost amenințat în mod repetat cu moartea, în contextul soluționării unui dosar de omor. Autoarea presiunilor și intimidărilor, o femeie,...