Foto: preluare ZUTV

După programul încărcat de ieri, de Ziua Națională a României, președintele Klaus Iohannis a luat drumul Greciei, unde este anunțată o vizită de lucru.

„Periplul” președintelui țării va dura două zile, prima întâlnire oficială fiind stabilită pentru astăzi după-amiază.

Astfel, pe 2 decembrie, este anunțată o întrevedere cu președintele Republicii Elene, Katerina Sakellaropoulou, în cadrul căreia vor avea loc „convorbiri oficiale”, începând cu ora 14.30, de la 15.05 are loc și o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, iar de la 18.00 Klaus Iohannis va participa la reuniunea liderilor Partidului Popular European(PPE).

Acest din urmă eveniment nu este singular, dat fiind că, potrivit aceleiași surse, pe 3 decembrie, chiar dacă este sâmbătă, Iohnnis își va începe ziua la 08.30, tot cu o participare la reuniunea liderilor PPE.

În ceea ce privește reuniunea de lucru, în comunicatul oficial se precizează că este una „la nivel de lideri”, „în cadrul căreia vor fi discutate teme de actualitate ale agendei europene”:

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua o vizită de lucru în Republica Elenă, la Atena, în perioada 2-3 decembrie 2022, ocazie cu care va avea întrevederi cu Președintele Katerina Sakellaropoulou și cu Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis.

Vizita la Atena are loc în contextul unui dialog susținut la nivel înalt și al unei coordonări strânse între România și Grecia pe temele de actualitate.

Întrevederile Președintelui României cu Președintele și Premierul eleni au ca obiectiv abordarea potențialului de dezvoltare al relațiilor dintre cele două țări, în domeniul economic și investițional, dar și în alte sectoare precum cel cultural, educație, protecție civilă și turism. Un accent deosebit va fi pus pe proiectele de infrastructură și interconectare, inclusiv din domeniul energetic, menite să reducă dependența de gazul rusesc și să sporească securitatea energetică a celor două țări.

De asemenea, vor fi abordate situația de securitate generată de agresiunea militară ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei, precum și consecințele acestui război în multiple planuri. Sprijinul pentru Republica Moldova, extrem de vulnerabilă în actualul context, va figura, de asemenea, pe agenda de discuții.

Un subiect de interes pentru ambele țări îl reprezintă susținerea procesului de extindere a Uniunii Europene. În acest sens, va avea loc un schimb de opinii în pregătirea Summitului UE – Balcanii de Vest, din data de 6 decembrie 2022, de la Tirana, Republica Albania”.

Articolul precedentCiolacu, de 1 Decembrie: „Destinul românilor din Republica Moldova trebuie să fie același ca al românilor din România”
Articolul următor Avertismentul unui medic ginecolog: Tot mai multe cazuri de infertilitate masculină, din cauza lipsei mişcării şi a stresului