Sursa foto: Facebook/Klaus Iohannis

1 Decembrie, Ziua Națională a României, nu poate fi o dată ca oricare alta, mai ales pentru politicieni.

De la primele ore ale dimineții, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj prilejuit de această sărbătoare, în condițiile în care astăzi agenda președintelui României nu este chiar lipsită de evenimente.

Potrivit Administrației Prezidențiale, de la ora 11.00 Iohannis va participa la parada militară organizată în Piața Arcul de Triumf din București, la două ore distanță – 13.00, va fi maestrul de ceremonii pentru decorarea unor personalități civile la Palatul Cotroceni, în timp ce de la ora 17.00, în aceeași locație, se va derula recepția oferită cu prilejul Zilei Naționale a României.

Un discurs este anunțat numai pentru aceast ultim eveniment, însă cu siguranță Iohannis va rosti câteva cuvinte pentru românii de pretutindeni, fie că sunt sau nu fani ai săi, la toate evenimentele anunțate.

Însă până la ora 11.00, de dimineață un mesaj scurt din partea președintelui României a plecat pe calea eterului atât pe Facebook, cât și pe Twitter, semn că Administrația Prezidențială s-a pregătit din timp.

La ora 7.00, pe Twitter a fost postat un scurt filmuleț, de câteva zeci de secunde, cu un clip în care pe fundal se aude Imnul Național al țării, „Deșteaptă-te Române!”. Clipul este însoțit de un singur mesaj transmis din partea lui Iohannis: „La mulți ani, România!”.

La indigo, o postare a apărut și pe Facebook, cu același clip și același mesaj, postare care într-o oră a strâns un pic peste 100 de share-uri și câteva sute de comentarii.

Articolul precedentCe cauzează întârzierile în transporturi?
Articolul următorCiolacu, de 1 Decembrie: „Destinul românilor din Republica Moldova trebuie să fie același ca al românilor din România”