17.3 C
București
luni, 27 aprilie 2026
Acasă Blog Pagina 169

Ciucă cheamă senatorii la o sesiune parlamentară extraordinară, pentru a liniști agricultorii și transportatorii: „Protestele sunt justificate”

Sursa: Guvernul României

Nicolae Ciucă, președinte al Senatului și cel care, aparent, conduce și PNL, a făcut astăzi o convocare către parlamentari, pentru organizarea unei sesiuni extraordinare.

Potrivit lui Ciucă, întâlnirea trebuie să rezolve problemele semnalate de agricultori și transportatori, care de mai bine de o ăsptămână protestează în stradă.

Săptămâna trecută, Givernul României adopta mai multe acte normative care ar trebui să mai liniștească spiritele încinse, premierul Marcel Ciolacu anunțând că este vorba doar despre „un prim set de măsuri”, subliniind pe faptul că „protestele au fost îndreptățite, iar deciziile pe care le adoptăm confirmă că mare parte din cerințele lor sunt absolut legitime”.

Iar în acest context, și Ciucă transmite același lucru: „protestele sunt justificate”:

Am convocat Biroul Permanent al Senatului în această dimineață, pentru deschiderea unei sesiuni parlamentare extraordinare. Forul legislativ se va mobiliza astfel pentru a permite intrarea în vigoare, cât mai repede, a soluțiilor guvernului la problemele semnalate de agricultori și de transportatori.

Protestele sunt justificate, iar rezolvarea nemulțumirilor oamenilor poate să vină numai prin dialog. Totodată, la nivelul Parlamentului European, europarlamentarii PNL Dan Motreanu și Daniel Buda au avansat un set de măsuri prin care fermierii români să primească mai multe compensații pentru pierderile cauzate de secetă, inundații sau de implicațiile războiului din Ucraina.

Pe partea executivă, miniștrii liberali sunt implicați întru totul în soluționarea revendicărilor și acordă tot sprijinul în acest sens Ministerului Agriculturii și Ministerului Transporturilor. Ministrul mediului, Mircea Fechet, a anunțat că se va iniția programul ”Rabla pentru tractoare și mașini agricole”, finanțat prin Administrația Fondului de Mediu. Astfel, fermierii vor putea primi un ajutor de 30.000 euro pentru înnoirea utilajelor.

Mesajul protestatarilor a fost auzit și înțeles. Vom lucra împreună cu aceștia și în continuare pentru a găsi cele mai bune metode de sprijin în două domenii cheie pentru economia României”.

Într-adevăr, ședința biroului permanent are loc de la ora 10.00, pe ordinea de zi fiind anunțate mai multe proiecte de lege primite la Senat în calitate de primă Cameră sesizată, pentru dezbatere şi adoptare, în perioada 28 decembrie 2023 – 22 ianuarie 2024, propuneri pentru sesizarea comisiilor permanente, un proiect de decizie a președintelui Senatului privind convocarea Senatului în sesiune extraordinară, dar și proiectul programului de lucru al Senatului din data de 22 ianuarie 2024, asigurarea conducerii şedinţei Senatului din data de 22 ianuarie 2024 și proiectul ordinii de zi a ședinței Senatului din data de 22 ianuarie 2024.

Încă 4 medici din Gorj, inculpați în dosarul privind pensionările pe caz de boală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj continuă ancheta în dosarul privind pensionările pe caz de boală din județ.

După ce săptămâna trecută mai multe cadre medicale au fost acuzate oficial pentru fapte de corupție, inclusiv un medic expert din cadrul Casei de Pensii Gorj, acum, procurorii au pus sub acuzare nu mai puțin de alți patru medici.

În urma actelor de urmărire penală efectuate de lucrători de poliţie din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Gorj, Direcţia Generală Anticorupţie Bucureşti – Structura Centrală, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Gorj, Direcţia de Operaţiuni Speciale Bucureşti şi Serviciul Judeţean de Operaţiuni Speciale Gorj, procurorul a dispus extinderea acţiunii penale cu privire la cei patru inculpaţi, trei dintre aceștia fiind angajați în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj:

Inculpata C.A., având calitatea de medic în cadrul Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanelor cu Handicap din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, cu atribuţii în domeniul analizării înscrisurilor medicale depuse de către solicitanţii de certificate de încadrare în grad de handicap şi de a întocmi referate şi a formula propuneri către comisia de acordare a certificatelor menţionate. Cu privire la aceasta, se fac cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, (2 acte materiale), trei infracţiuni de instigare la fals intelectual şi două infracţiuni de complicitate la înşelăciune.

Inculpatul Ş.N., având calitatea de medic în cadrul Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanelor cu Handicap din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, cu atribuţii în domeniul analizării înscrisurilor medicale depuse de către solicitanţii de certificate de încadrare în grad de handicap şi de a întocmi referate şi a formula propuneri către comisia de acordare a certificatelor menţionate, cercetat cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

Inculpatul G.T, având calitatea de medic oftamolog, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită. Inculpata G.E, având calitatea de medic de familie, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual”.

În cursul anchetei, față de toți aceștia procurorii au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, în condițiile în care față de suspecții cercetați în primă fază – un medic expert și o asistentă medicală din cadrul Casei Judeţene de Pensii Gorj, o infirmieră din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu, precum și un medic oftalmolog – procurorul de caz a dispus reţinerea preventivă, pentru 24 de ore.

Rareș Bogdan, despre proteste: „Dacă nu ne descurcăm o să intervină și Klaus Iohannis”

Sursa foto: Facebook/ captură video ( PNL)

Neimplicarea șefului statului în dezamorsarea celor mai recente proteste nu ar trebui să îngrijoreze sau să ridice semne de întrebare, ar fi concluzia prim-vicepreşedintelului PNL Rareș Bogdan.

Când nu e ocupat să își exercite funcția de europarlamentar câștigată în 2019, Rareș Bogdan mai intervine pentru a lua apărarea colegilor săi de partid sau pentru a critica „opoziția”, care de fapt sunt colegii de coaliție guvernamentală, iar astfel de explicații au fost oferite și aseară, la Digi24.

Astfel, prim-vicepreşedintele PNL a afirmat că, în ciuda unora dintre opiniile exprimate în spațiul public, intervenția președintelui Klaus Iohannis referitoare la protestele agricultorilor și ale transportatorilor nu era necesară, deoarece „merituosul guvern român”, poate gestiona – și a gestionat eficient această „criză”.

Suntem vaccinați, majori, nu e o criză care să nu poată fi gestionată de către merituosul guvern român. Dacă nu ne descurcăm o să intervină și Klaus Iohannis. Până acum eu zic că ne descurcăm. Am venit cu o mulțime de soluții”, a vorbit Rareș Bogdan la plural, incluzându-se, referitor la măsurile deja anunțate de Guvernul Ciolacu.

Totodată, Rareș Bogdan a punctat pentru sursa citată că „până la această oră, (…) Guvernul României, cele două partide, PNL și PSD, au înțeles doleanțele oamenilor și încearcă să rezolve aceste probleme prin dialog, stând de vorbă cu reprezentanții celor care sunt în stradă”.

Le putem rezolva pe toate și să ne semnaleze tot ce nu funcționează. Dialogul rezolvă o bună parte din probleme. Doar trebuie să știm de unde să luăm banii, nu problema banilor e în societatea modernă de azi. (…)

Problema cea mai mare este că ne este frică să luăm măsuri pe instituții care sunt supraîncărcate din punctul de vedere al personalului, care sunt ineficiente, pe agenții care funcționează pe venituri uriașe și nu recunoaștem aceste lucruri.

Soluția nu e introducerea de taxe și impozite noi și mă bucur că Guvernul a înțeles că este vital să introducem, inclusiv în legea bugetului de stat, necreșterea de taxe, pentru că afectează mediul privat și acumularea de bani la buget”, a mai spus Rareș Bogdan la Digi24.

Agenți de poliție din Hunedoara, reținuți după ce au încercat să „acopere” un fost comandant, care era băut la volan

Sura: Google maps

Patru agenți de poliție din Hunedoara s-au ales cu mandate de arestare pentru 24 de ore, fiind cercetați împreună într-un dosar de corupție.

Oamenii legii, agenți de poliție pe linie rutieră, sunt acuzați că, în primăvara anului tercut, au încercat – și chiar au reușit pentru ceva timp – să îl acopere pe fostul comandat al Poliției Petroșani, care s-ar fi urcat băut la volan.

Ieri, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara au pus în executare patru mandate de aducere emise de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, pentru cei patru agenți de politie din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, iar în urma audierilor, aceștia au fost reținuți.

În acest moment, unul dintre agenți este cercetat pentru abuz în serviciu, în timp ce ceilalți doi sunt acuzați de complicitate la abuz în serviciu. Indiferent de acuzații, toți patru vor fi prezentați astăzi Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă.

Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că, în seara zilei de 16.03.2023, unul dintre agenții de poliție, în exercitarea atribuțiilor de poliție rutieră, a oprit, pe raza orașului Vulcan, un autoturism condus de fostul comandant al Poliţiei Municipiului Petroșani, despre care exista suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice. În aceste împrejurări, cu intenție și cu scopul de a nu constata comiterea faptei ilicite, reprezentată de conducerea autovehiculului pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, agentul de poliție nu l-a testat pe acesta cu aparatul etilotest din dotare, pentru stabilirea concentrației de alcool în aerul expirat.

Totodată, ajutat de ceilalți trei agenți de poliție, acesta a simulat o verificare a conducătorului auto cu aparatul etilotest, astfel încât să ateste valoarea zero a nivelului de alcool în aerul expirat, făcând astfel inutilă o eventuală recoltare de probe biologice de sânge, necesară pentru stabilirea științifică a concentrației de alcool în organism și împiedicând, în acest mod, tragerea la răspundere contravențională sau penală a respectivului conducător auto”, detaliază DGA.

Prefectul Capitalei nu vrea ca primarii de sector să fie luați prin surprindere de iarnă

Sursa: Facebook

Pentru că iarna nu-i ca vara, prefectul Capitalei i-a convocat pe reprezentanții primăriilor de sector la un scurt „briefing”.

Azi, Administrația Națională de Meteorologie a emis o „prognoză specială” pentru municipiul București, or tocmai aceasta a fost tema întâlnirii convocate de prefectul Rareș Hopincă.

Potrivit ANM, intervalul vizat este până mâine, perioadă în care „vor fi ploi, care din a doua parte a nopții se vor transforma în ninsoare. Cantitățile de precipitații vor fi de 15…20 l/mp și se va depune strat de zăpadă cu grosimi de 6…7 cm. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări spre sfârșitul intervalului când la rafală vor fi viteze de până la 45 km/h”.

Totodată, după orele dimineții, „vor fi înnorări și va continua să ningă, astfel că până la sfârșitul intervalului grosimea stratului de zăpadă va fi în medie de 10 cm. Vântul va sufla în general moderat, cu viteze de 40…45 km/h. Vremea se va răci accentuat, iar temperatura maximă va fi de 1…2 grade”.

Și, pentru a nu fi luați prin surprindere de ninsorile care se anunță, prefectul Hopincă a solicitat primăriilor de sector informări, pentru a evalua planul de intervenție.

Potrivit raportărilor, Primăriile de Sector dețin suficiente stocuri de materiale antideparante, cât și utilaje pregătite să intervină. La nivelul municipiului București situația este următoarea:

Sectorul 1: Utilaje: 40, material antiderapant: sare – 3000 tone, alte materiale – 975 tone, 246 de operatori;
Sectorul 2: Utilaje: 92, material antiderapant: sare – 892 tone, nisip – 300 tone, clorură calciu – 572 tone, 141 de operatori;
Sectorul 3: Utilaje: 64, material antiderapant: sare – 3100 tone, 458 operatori;
Sectorul 4: Utilaje: 90, material antiderapant: clorură de sodiu cu inhibitori de coroziune – 3800 tone, 500 de operatori;
Sectorul 5: Utilaje: 54, material antiderapant: clorură de calciu – 70 tone, sare cu inhibitori de coroziune – 2690 tone, 200 de operatori;
Sectorul 6: Utilaje: 100, material antiderapant: nisip – 25 tone, sare – 2170 tone, alte materiale – 400 tone, 230 de operatori
”, se arată într-o informare a Instituției Prefectului – Municipiul București.

Fostul primar Cherecheș, în continuare în arest în Germania

Arest prelungit în Germania pentru fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș.

Informația a fost publicată de Mediafax, dat fiind un răspuns primit de publicație din partea Parchetului Munchen.

Astfel, potrivit sursei citate, măsura arestului preventiv luată pe numele lui Cherecheș a fost prelungită în urmă cu câteva zile. Aceasta în condițiile în care Cătălin Cherecheș, fugit din țară și dat în urmărire generală după ce a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, a fost prins în Germania în noiembrie, în mașina unei mătuși.

Ulterior, cu privire la extrădare, acesta s-a opus unei proceduri simplificate, iar „în situaţia unei extrădări fără o procedură simplificată, aceasta poate dura între 3 şi 6 luni de zile”.

Tribunalul Regional Superior din München a dispus continuarea detenţiei în vederea extrădării prin decizia sa din 16 ianuarie 2024. Decizia cu privire la admisibilitatea extrădării, adică dacă persoana persecutată poate fi extrădată în România, a fost din nou amânată.

Contextul acestei amânări este reprezentat de o contestaţie a persoanei persecutate, care a fost depusă de avocatul său în termen scurt. Această obiecţie urmează să fie examinată de către Parchetul General din München şi de către Tribunalul Regional Superior din München”, este răspunsul autorităților germane, furnizat sursei citate.

Compania Pfizer consideră că țara noastră i-a adus un prejudiciu și cere despăgubiri

Sursa foto: m.zf.ro

Compania Pfizer, cea care produce inclusiv vaccinuri anti-Covid, a chemat în judecată țara noastră și cere despăgubiri.

Informația a fost confirmată oficial chiar de purtătorul de cuvânt al Guvernului, care a afirmat că Pfizer nu solicită despăgubiri doar țării noastre, ci mai multor state din Uniunea Europeană.

Potrivit Antena 3, compania producătoare de vaccin anti-Covid ne cere în instanță să cumpărăm 28 de milioane de doze de ser pe care România le-ar fi comandat și, în caz contrar, să plătim măcar pentru jumătate din cantitate, respectiv 550 de milioane de euro.

Din câte știu, a venit o notificare de deschidere a acestui litigiu de către compania farmaceutică – cred că în ultimele zile din decembrie ale anului trecut. Undeva în ultima parte a lunii februarie va fi un prim termen.

Este vorba despre faptul că România a estimat un necesar pandemic pentru doza de vaccin, însă amendamentul la care compania farmaceutică face referire nu a fost semnat de Ministerul Sănătății și în consecință nici nu s-a putut face vreo plată, pentru că nu există acele doze încasate de statul român.

Într-o situație similară se află și alte țări, central și est-europene – Polonia și Ungaria cred că sunt în același caz cu noi referitor la aceeași companie farmaceutică”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

Guvernul aprobă un prim pachet de măsuri pentru fermieri și transportatori. Ciolacu: „Ne vom ține de cuvânt”

Membrii cabinetului Ciolacu discută astăzi în cadrul unei ședințe de Guvern despre ceea ce premierul PSD a numit a fi „un prim pachet de măsuri convenite împreună cu fermierii și transportatorii”.

Pe ordinea de zi a ședinței sunt mai multe proiecte care ar urma să mai stingă din nemulțumurile care i-au făcut pe protestatari să iasă în stradă, Marcel Ciolacu asigurând că își va ține promisiunea referitor la rezolvarea problemelor: „Atât eu și membri ai Guvernului astăzi ne vom ține de cuvânt”.

Totodată, Ciolacu a subliniat că „protestele au fost îndreptățite, iar deciziile pe care le adoptăm confirmă că mare parte din cerințele lor sunt absolut legitime”.

Din ce a detaliat premierul, este vorba despre o serie de proiecte care îi vizează atât pe fermieri, cât și pe transportatori. Astfel, fermierilor urmează să li se acorde un sprijin direct de 100 de euro la hectar, însă maxim 280.000 de euro, pentru a compensa pierderile suferite din cauza războiului din Ucraina, la culturile înființate în toamna lui 2022, urmând a fi discutată și posibilitatea amânării cu caracter temporar a ratelor la creditele producătorilor agricoli afectați de seceta din 2023.

Mi s-a părut de bun simț și cererea de echivalare a permisului auto la categoriile B și B1 pentru a conduce tractoare, așa că o vom legifera azi.

Totodată, rezolvăm și problema utilajelor agricole, extinzând excepțiile de la înmatriculare și inspecție tehnică periodică la categoria vehiculelor lente. De asemenea, RAR va putea efectua ITP-ul la vehicule agricole sau forestiere cu laboratoare mobile chiar la sediul fermelor. Rezonabil este să nu-i pui pe fermieri să-și ia utilajele din câmp sau pădure și să meargă la RAR, ci să fie exact invers.

Sprijin în totalitate măsura și în domeniul transportului, unde avem câteva ordonanțe și hotărâri de guvern agreate împreună cu reprezentanții transportatorilor. Astfel, modificăm modul de realizare a controlului prin cântărire la punctele de trecere a frontierelor și stabilim limite, conform legislației europene, privind toleranțele pentru depășirea greutății camioanelor.

De asemenea, clarificăm și elemente importante convenite cu transportatorii privind efectuarea inspecției tehnice periodice a vehiculelor lente și atestarea profesională a personalului de specialitate din transportul rutier. Corelăm dispozițiile privind încheierea și executarea contractului de transport pentru transporturile naționale cu normele internaționale. Concret, abrogăm limita de despăgubire în cazul contractului național după modelul unei convenții recunoscute la nivel internațional, CMR. Iar limita de despăgubire va fi stabilită prin voința părților exprimată în contractul de transport. Cred cu tărie că așa reintrăm într-o logică economică.

Venim azi și cu dispoziții mai clare ce reglementează examinarea persoanelor care intenționează obținerea atestării inițiale pentru conducători auto transport persoane sau transport marfă.

Și, pe măsură ce vor fi gata noi acte normative, din setul agreat împreună cu fermierii și transportatorii, nu am nici o reținere să facem ședință de guvern chiar la sfârșitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare. ASF a anunțat deja public că a găsit împreună cu transportatori calea spre un nivel decent al RCA la transportul de marfă: va fi un preț sustenabil, inclusiv pentru micii transportatori, cu 2-3 camioane care nu au posibilitățile firmelor cu flotele mari.

În plus, se permite plata în rate a RCA și posibilitatea suspendării poliței cât timp camionul este parcat pe o anumită perioadă din diverse motive”, a mai spus premierul.

Din avocat, în inculpat: un avocat din Argeș, reținut pentru trafic de influență

Sursa: Google maps

Un avocat din cadrul Baroului Argeș a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești, într-un dosar în care acesta este acuzat de trafic de influență.

Faptele imputate acestuia ar data din anul 2019, când a cerut și a primit, în decursul a mai multor luni, nu mai puțin de 10.000 de euro, de la un condamnat. Banii, spun procurorii, ar fi fost ceruți în numele unor judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Din ce arată procurorii anticorupție, „greșeala” avocatului ar fi fost că banii i-ar fi primit prin „Western Union”, iar date fiind probele strânse până la acest moment, decizia anchetatorilor este ca, după punerea în mișcare a acțiunii penale, inculpatul să fie prezentat Curții de Apel Pitești cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În primăvara anului 2019, suspectul, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză), condamnată într-un dosar penal la o pedeapsă cu închisoarea în regim de detenție, suma de 10.000 euro, pe care ar fi și primit-o efectiv, în perioada aprilie-iulie 2019, prin mai multe transferuri făcute prin intermediul sistemului ”Western Union”.

Banii respectivi ar fi fost pretinși de suspect pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și că-i va determina pe aceștia să adopte o soluție de admitere a recursului în casație pe care martorul, prin intermediul avocatului, urma să o exercite”, a comunicat DNA.

Eugen Tomac, despre proteste: „Taxele și impozitele puse pe umerii celor care produc i-au scos pe oameni în stradă”

Sursa foto: Facebook/ Eugen Tomac
Sursa foto: Facebook/ Eugen Tomac

Președintele PMP Eugen Tomac a comentat astăzi situația din țară, date fiind protestele care țin de câteva zile, cele care abia au început, precum și cele anunțate a avea loc în perioada următoare.

S-ar putea spune că încă de dinainte de învestirea actualului Guvern Ciolacu nu prea au mai fost momente de liniște, însă anul 2024 a început „în forță” din punctul de vedere al protestelor.

Iar liderul PMP consideră că situația creată era de așteptat, din cauza „măsurilor populiste de a risipi bani publici”. Potrivit explicațiilor oferite de europarlamentarul PMP la B1 TV, totul se întâmplă din cauza „politicilor fără viziune”.

Avem un guvern PNL-PSD care a luat o serie de măsuri populiste de a risipi banii publici fără a le explica românilor de unde vin bani pentru aceste pomeni electorale să își mulțumească clienții cu pensiile speciale, o parte din bugetari, însă taxele și impozitele puse pe umerii celor care produc i-au scos pe oameni în stradă (…).

De aceea, eu cred că la ora actuală nimeni nu trebuie să se mire că au sărit prețurile în sus, pentru că este efectul politicilor fără viziune ale actualului cabinet, care a crezut că dacă mulțumește doar clientela politică își asigură voturile pentru acest an – nici pe departe!

Taxele și impozitele majorate produc efecte în lanț și ele pun presiune fantastică pe mediul economic, și de aceea oamenii nu mai pot suporta această lipsă de viziune și de asumare pe soluții practice, în condiții încă de criză”, consideră Eugen Tomac.

Angajați ai Primăriei Bacău și ai Căminului de Bătrâni, precum și un consilier local, suspectați de corupție într-un dosar privind achizițiile publice

Sursa: Google maps

Fraude privind achizițiile publice în Bacău, prin care bugetul de stat a fost prejudiciat cu 1.178.611 lei, bani care, spun procurorii anticorupție, au intrat în conturile unor firme.

Coordonatorul schemei de fraudare ar fi un consilier local din cadrul Consiliului Local Bacău, faptele cercetate derulându-se începând cu anul 2022.

Ieri, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au anunțat că efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada 2022 – 2023, de mai mulți funcționari publici, în contextul încheierii unor contracte de achiziții publice, ancheta presupunând inclusiv efectuarea de percheziții domiciliare în șase locații situate pe raza municipiului Bacău – trei fiind sediile unor instituții publice, iar restul – domiciliile unor persoane fizice.

Astăzi este oficial că persoanele cercetate sunt angajate în cadrul Primăriei Bacău, Căminului pentru Persoane Vârstnice și Școala Gimnazială „Constantin Platon” Bacău. Este vorba despre un consilier local, șapte funcționari, patru persoane fizice – dintre care trei sunt reprezentanții unor societății, precum și trei firme.

Toți, potrivit DNA, sunt cercetați pentru săvârșirea, în formă simplă și continuată, a unor infracțiuni de constituirea unui grup infracțional organizat și abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, forma participației penale fiind autoratul, instigarea respectiv complicitatea: Eusebiu Iancu Diaconu (consilier din cadrul Consiliului Local Bacău), Diana Ilie (șef Serviciu Tineret și Informare Cetățeni în cadrul Primăriei Municipiului Bacău, Magda Dimofte (director al Căminului pentru Persoane Vârstnice Bacău, Gabriela Bondalici (contabil șef al Căminului pentru Persoane Vârstnice Bacău), Andreea Monica Ghervase (inspector de specialitate administrație publică și responsabil achiziții în cadrul Căminului), Iulian Mihai Tanțoș (consilier administrație publică și responsabil achiziții în cadrul Căminului), Sorin Bostan (director al Școlii Gimnaziale „Constantin Platon” Bacău), Mărioara Cornelia Ceaușu (administrator al Grădiniței cu program prelungit nr. 33 din componența Școlii Gimnaziale), reprezentantul legal al ORION MOB și al RALDIA DISTRIB, reprezentanții legali ai CASA DECOR ONLINE, cele trei societăți și o altă persoană fizică, fără calitate specială.

La începutul anului 2022, suspecții Diaconu Eusebiu – Iancu, Ilie Diana și I. V. R., ar fi constituit o grupare infracțională, sprijinită de către suspecții Dimofte Magda și Bostan Sorin, ce ar fi acționat în mod coordonat până în luna decembrie 2023, în scopul fraudării procedurilor de achiziții publice și obținerea unor foloase necuvenite de către membrii grupului.

În contextul menționat mai sus, suspectul Diaconu Eusebiu – Iancu, în calitate de consilier în cadrul Consiliului Local Bacău, la diferite intervale de timp și în interesul grupului, ar fi promovat direct sau indirect, mai multe proiecte de hotărâri în cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău pentru asigurarea fondurilor necesare Căminului pentru Persoane Vârstnice Bacău și Școlii Gimnaziale ”Constantin Platon” Bacău, instituții publice “selectate” de membrii grupării pentru a fi implicate în activitatea infracțională.

După alocarea fondurilor, suspecții Dimofte Magda și Bostan Sorin, beneficiind și de ajutorul celorlalți suspecți, cu încălcarea prevederilor legale (fără o consultare efectivă a ofertelor de preț de pe platforma SEAP și prin acceptarea ofertelor de preț cu o valoare mult mai mare inserate pe platformă) ar fi încheiat cu S.C. Orion Mob S.R.L., S.C. Raldia Distrib S.R.L. și S.C. Casa Decor Online S.R.L., controlate de oamenii de afaceri menționați mai sus, mai multe contracte de achiziții publice.

În cauză au fost dispuse mai multe măsuri asiguratorii, fiind indisponibilizate efectiv active ce aparțin suspecților cercetați până la concurența integrală a prejudiciului adus bugetului de stat, respectiv bunuri imobile (case și terenuri) precum și sumele de bani identificate și existente în conturile bancare deschise la diferite instituții financiare”, au detaliat procurorii anticorupție.

Florian Bodog, despre o senatoare PNL care l-a criticat pe Alexandru Rafila: „A pornit cu sorcova prin sat”

După ce senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc l-a acuzat pe ministrul PSD al Sănătății Alexandru Rafila că fuge de responsabilități și refuză să ia decizii, replica i-a fost dată de un alt social democrat, care totodată a și deținut cândva portofoliul Sănătății.

Florian Bodog crede că afirmațiile Nicoletei Pauliuc vin în contextul în care aceasta ar vâna o funcție, dar criticile acesteiea la adresa lui Rafila nu au un fundament real.

Potrivit fostului ministru, lui Alexandru Rafilu nu îi pot fi aduse reproșuri, dat fiind că acesta „chiar luptă pentru interesul pacienților și al sistemului medical din România, inclusiv al medicilor de familie”.

Într-o postare pe Facebook, ieri, senatoarea PNL a comentat pe marginea subiectului arzător din sistemul medical, anume revendicările medicilor de familie și al celor din ambulatoriu, în contextul în care ministrul Sănătății ar fi afirmat că nu are atribuții în rezolvarea doleanțelor.

Mai are un pic și ne spune că e de datoria ministrului Agriculturii sau a ministrului Apărării să se întâlnească cu reprezentanții cadrelor medicale și să închidă această criză care pune în pericol sănătatea oamenilor.

Această fugă perpetuă de responsabilitate și tendința de a evita orice decizie angajantă creează haos în sistem. Rolul unui ministru este de a rezolva problemele, nu de a le amâna până la calendele grecești. (…)

Ideea că ar fi o problemă doar la CNAS este falsă câtă vreme instituția este în subordinea ministerului, iar ministrul Rafila este cel care a propus și susținut în Guvern și în Parlament bugetul CNAS pe 2024.

Un bărbat de stat şi-ar asuma responsabilitatea, i-ar chema pe sindicaliști la discuții şi ar duce problema în Guvern, aşa cum este firesc. Fuga de responsabilitate nu este și nu poate fi o soluție niciodată”, a scris senatoarea de Ilfov.

La distanță de câteva ore, tot pe Facebook, Bodog a postat o replică, concluzia acestuia fiind că „doamna Nicoleta Pauliuc, senator penelist, știe că se apropie alegerile și a pornit cu sorcova prin sat”, altfel neputându-și explica „noul atac la adresa ministrului Alexandru Rafila, unul dintre cei care chiar luptă pentru interesul pacienților și al sistemului medical din România, inclusiv al medicilor de familie”.

Este un fapt care nu mă surprinde, dat fiind că nu este prima dată când doamna senator, în goana după funcții, încearcă să câștige capital politic pe seama colegilor de coaliție și în general a celor care încearcă să guverneze mai bine țara aceasta decât au făcut-o alții în ultimii ani.

Nu știu ce funcții vânează acum, dar, așa cum am mai spus și în Senat și în spațiul public, consider că afirmațiile doamnei senator la adresa ministrului Sănătății nu au legătură cu realitatea și sunt simple puseuri politicianiste. Mai rău decât atât însă, sunt puseuri de incompetență!

Ca senator român, ca senator care votează în plen, doamna de la PNL ar trebui să știe că finanțarea medicilor de familie se face exclusiv prin CNAS, cu un buget întocmit de colegul domniei sale, ministrul Finanțelor, tot penelist.

La fel, doamna senator ar trebui să știe că CNAS nu se află în subordinea Ministerului Sănătății! Este trist că un membru al Parlamentului nu cunoaște legislația, motiv pentru care, cu respect, o invit pe doamna Pauliuc, pur și simplu, să citească legea”, i-a transmis senatorul PSD.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
17.3 ° C
17.8 °
16.1 °
30 %
2.1kmh
0 %
lun
17 °
mar
20 °
mie
11 °
J
12 °
vin
14 °

Ultimul articol

Ultima demisie din Guvern: Ștefan Oprea pleacă din funcția de secretar general

După demisiile pe care miniștrii PSD&vicepremierul social democrat și le-au înaintat joi, în Guvern mai rămăsese totuși un reprezentant al formațiunii. Azi însă, a venit...

Polițist din Gorj, închisoare cu executare pentru o mită de 600 de lei

Un polițist din Gorj a fost condamnat la închisoare cu executare și i-a fost interzis să mai exercite profesia, după ce a fost găsit...
datele, PSD, Partidul Social Democrat

PSD se pregătește să dea „mâna” cu AUR pentru o moțiune de cenzură

Social democrații par că s-au decis cine le vor fi aliații, după retragerea de la guvernare și aruncarea în aer a coaliției. Prin vocea ex-vicepremierului...