Atunci când vorbim despre Nicolae Tivilichi, vorbim și despre un trecut oarecum presărat cu dușmani, acuze, mai ceva ca într-o telenovelă turcească. Așa-i în politică. Ți se întâmplă de toate și în definititv, nu are cum să te iubească toată lumea. De fapt, dacă este să o zic pe aia dreaptă, în politică ai mai mulți dușmani decât prieteni. Mâncătorii, invidii, știți dumneavoastră!
Nicolae Tivilichi este, după cum ați putut ghicit probabil, un personaj controversat care, ori o fi avut prea mult ghinion stând pe lângă cine nu trebuie, ori n-o fi știut să se disculpe în mod evident, atunci când a fost cazul. Tocmai din acest motiv, în momentul în care social democratul a fost pus în fruntea APDM, fiind numit director adjunct al instituției, prin urbe s-au auzit reproșuri și multe, foarte mult urări „de bine”.
Nici nu m-aș fi așteptat la altceva, de vreme ce APDM este una dintre acele instituții care contează cu adevărat, la nivel național.
De altfel, această funcție nu este chiar prima pe care o ocupă Tivilichi în domeniu, fiind pe rând: director general, însă și preşedinte al Consiliului de Administraţie al APDM Galaţi. În cursul anului trecut, mai exact pe la sfârșitul lui 2019, acesta își pierde funcția de director general, ca să revină acum în forță.
Cu câteva luni în urmă, colegul nostru, Darius Martinescu scria la rându-i despre Nicolae Tivilichi, în felul următor:
„Dan Țivilichi a fost investit la conducerea portului Constanța pe 1 septembrie 2016. Mandatul său nu a fost deloc unul ușor. Operatorii portuari privați erau la cuțite cu statul român din cauza chiriilor majorate, sediul CNAPMC era pichetat sistematic de angajații firmelor din port, lictația pentru prelungirea digului de larg avea probleme, etc. Treptat gălățeanul Tivilichi a reușit să dezamorseze conflictele și lucrurile păreau că intră pe făgașul normal, numai că la începutul acestui an lucrurile au scăpat de sub control. Ministrul interimar al Transporturilor, Rovana Plumb, a dispus pe 30 ianuarie Corpului de Control efectuarea unei acţiuni de verificare la nivelul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA- CN APMC. Au fost verificate aspectele referitoare la respectarea şi implementarea dispoziţiilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi alte aspecte ce ţin de activitatea companiei. Cu două zile inainte Curtea de Apel Constanța anulase procedura de selecție prin care a ajuns Tivilichi director general și astfel Tivilichi a rămas fără loc de muncă.”, scria Darius Martinescu.
Senatorul Șerban Nicolae a explicat într-un filmuleț care este părerea sa vizavi de amenzile aplicate de forțele de ordine în perioada stării de urgență, amenzi care tocmai au fost declarate „un pic” neconstituționale de către Curtea Constituțională. Nu integral, spun unii specialiști, ci doar în ceea ce privește cuantumul lor. Însă opinia exprimată de Șerban Nicolae a fost preluată inclusiv pe pagina de Facebook a Partidului Social Democrat, mai ales că acesta spune că știa despre părerea decizie CCR înainte ca judecătorii să analizeze excepția de neconstituționalitate.
„Am atras atenția, de la bun început, că decretul prezidențial prin care s-a instituit starea de urgență și actele guvernului emise în baza acestuia sunt abuzive și că amenzile aberante vor fi spulberate de instanțele de judecată. Nu o să reiau textele unor postări pe care le-am făcut începând cu 15 martie. Decizia unanimă a Curții Constituționale era absolut previzibilă, cât se poate de normală și perfect rațională.
Neofanarioții au făcut ceea ce au făcut întotdeauna. Au pus biruri noi – iohănnitul, orbănitul – le-au spus amenzi și le-au prăvălit peste români. Amenzile peneliste nu au avut niciun efect pozitiv pentru români, nu au ajutat la combaterea epidemiei COVID19. Au dat doar măsura urii și disprețului pe care peneliștii Iohannis, Orban și restul clicii le manifestă la adresa românilor și au revoltat pe toți cei cu mintea întreagă.
Haosul din mintea și acțiunile peneliștilor este principala cauză a celor peste 300 de mii de amenzi. Declarații contradictorii, măsuri ilogice și pseudo-criterii pentru restricții au fost ingredientele festivalului de incompetență și iresponsabilitate care i-a avut ca protagoniști pe Iohannis și Orban.
Vine vremea când vor da socoteală. Iohannis, Orban și restul clicii de politruci peneliști vor răspunde cât de curând. Și nu doar politic, ci și juridic. Vom scăpa de criza epidemică, dar și de nenorocirea neofanarioților peneliști”, e de părere parlamentarul social democrat.
CCR pare să-și folosească toată energia în această perioadă pentru a-i mai găsi un nod în papură lui Klaus Iohannis. De altfel, conflictul dintre instituția președintelui și Curtea Constituțională nu este unul nou. Ba mai mult, odată cu verdictul favorabil dat de către CEDO Laurei Codruța Kovesi, conflictul pare să se fi adâncit și mai mult, motivându-i pe cei din CCR să lovească cu toate armele din dotare în președinte.
Mai nou, vorbim despre un conflict de opinii referitor la starea de urgență, unde CCR are senzația că Iohannis și-ar cam fi depășit atribuțiile.
Comunicatul de presă al CCR cu privire la depășirea atribuțiilor președintelui Iohannis
„Din analiza cadrului normativ constituțional și legal, Curtea a constatat că, în domeniul instituirii stării de urgență, autoritățile statului exercită competențe partajate: Parlamentul are competența de legiferare, prin lege organică, a regimului stării de urgență, în vreme ce Președintele are atribuția constituțională de a institui starea de urgență și de a pune în executare dispozițiile legale ale regimului stării de urgență, astfel cum acestea au fost stabilite de legiuitor. Legea organică, transpunând art.93 din Constituție, dă în competența Președintelui instituirea, prin decret prezidențial, a stării de urgență, care presupune inclusiv stabilirea măsurilor concrete de primă urgenţă care urmează a fi luate și identificarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale al căror exerciţiu va fi restrâns. Decretul Președintelui nu este decât un act administrativ normativ, deci un act de reglementare secundară, care pune în executare un act de reglementare primară. Restrângerea exercițiului unor drepturi nu se realizează prin decretul Președintelui, dispozițiile art.14 lit.d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999 constituind norma prin care legiuitorul primar abilitează autoritatea administrativă (Președintele României) să dispună executarea legii, respectiv a dispozițiilor art.4 din același act normativ care prevăd expres posibilitatea restrângerii exercițiului drepturilor fundamentale. În speță, Președintele, acționând în limitele competențelor sale legale, a identificat drepturile și libertățile al căror exercițiu urma să fie restrâns.”, precizează CCR.
Primăria Sectorului 1 a Capitalei ne dă o veste mare, și-anume că de curând s-ar fi finalizat achiziția unui computer tomograf (CT), pentru depistarea pe loc a infectării cu noul coronavis. Aceste computer tomograf este unul mobil (situat pe o platformă) și beneficiază de un soft ultraperformant, de ultimă generație.
Un alt avantaj al acestui tip de compuer tomograf este ușurința cu care se asamblează, tot procedeul durând doar 10 zile.
Într-o primă etapă, cei ce vor beneficia de acest computer tomograf vor fi medicii de la Institutul de Boli Intecțioase „Matei Balș”, din Capitală, ce vor putea depista în timp real infectările, așa cum am menționat și mai devreme.
Adrian Streinu-Cercel, despre CT-ul achiziționat de Primăria Sectorului 1
”Acest computer tomograf ne va fi extrem de util. Începând de luni, orice pacient care va intra în Institulul Matei Balș va fi scanat cu acest CT. În acest fel, vom ști, încă de la început, care este starea de sănătate a acestuia din punct de vedere clinic și ne va ajuta să stabilim cu rapiditate cea mai potrivită metodă terapeutică. Îi mulțumesc Primarului Dan Tudorache pentru sprijinul oferit în combaterea acestui virus”, a precizat, la rândul său, Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel, Managerul Institutului “Matei Balș”.
Mesajul primarului Sectorului 1, Daniel Tudorache
De asemenea, primarul Daniel Tudorache anunța pe pagina acestuia de Facebook următoarele: „Așa cum am promis, am adus în România primul computer tomograf mobil, dotat cu soft specializat în detectarea incipientă a infecțiilor cu coronavirus.
Datorită imaginilor precise ale plămânului obținute cu acest CT, simptomele ușoare pot fi identificate în stadiul incipient (permite observarea leziunilor mici, de până la 0,23 mm).
Începând de azi, acesta îi va ajuta pe specialiștii Institutului “Matei Balș” în lupta cu COVID-19.
Într-un comunicat de presă, primarul a mai declarat:
„Criza legată de Virusul Covid-19 ne afectează pe toți și va continua să ne afecteze în următoarele șase luni. România nu a atins încă vârful pandemiei, dar mulțumită medicilor precum Profesorul Streinu Cercel lucrurile sunt ținute sub control. Împreună cu specialiștii de la Institutul Matei Balș am decis să ne pregătim pentru ce va urma și să achiziționăm, în premieră în România, un computer tomograf cu un soft special care ne spune pe loc dacă un pacient este sau nu infectat cu Coronavirus. În aceste momente grele este absolut necesar ca decizia administrativă și expertiza specialiștilor să fie puse în slujba țelului nostru comun: învingerea acestui inamic nevăzut și protejarea semenilor noștri.”
Avocatul Poporului cere Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Sănătății să se gândească rapid la situația românilor confirmați cu COVID-19 și care, în unele situații, au nevoie de săptămâni întregi pentru a se reface. Pe acest considerent, AvP solicită să fie luate „măsuri urgente pentru ca boala COVID-19 să fie inclusă în grupa bolilor infectocontagioase din grupa A și, în consecință, asiguraţii să beneficieze de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă plătită în procent de 100%”.
„Potrivit specialiștilor, boala este extrem de contagioasă și cu o arie de răspândire foarte mare. În prezent, conform legislației în vigoare, cei aflați în incapacitate temporară de muncă din cauza îmbolnăvirii cu COVID-19 primesc o indemnizație plătită în proporție de numai 75%. Demersul Avocatului Poporului a fost făcut ca urmare a articolelor apărute în presă pe această temă și se întemeiază pe prevederile art. 41 din Constituția României privind munca și protecția socială a muncii”, explică Avocatul Poporului.
Mii de măști au ajuns în maternitățile din București, donație din partea mai multor social democrați. Potrivit unor informații comunicate de primarul general al Capitalei, pentru aceste unități au fost cumpărate 15.000 de măști de protecție KN95 și 10.000 de măști chirurgicale. Primele donații au ajuns deja la Maternitatea Dr. Panait Sârbu (Giulești) din București, unde anual se nasc aproape 4.000 de copii.
„Parlamentarii social-democrati au donat jumatate din indemnizația lunară, fonduri din care s-au achiziționat astfel de produse de protecție pentru spitalele Primăriei Capitalei. Le mulțumesc foarte mult colegilor social-democrați care au făcut această donație importantă și atât de folositoare în aceste vremuri de pandemie.
Colegii parlamentari au fost reprezentați de senatoarea Roxana Natalia Paturca și deputații Beatrice Tudor, Alfred Simonis (lider de grup) și Petre Florin Manole.
Restul de 13.500 de măști KN95 vor fi distribuite în zilele următoare în unitățile medicale din subordinea PMB, cu precădere către maternitățile Spitalului Clinic „Dr. I. Cantacuzino”, a Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” și a Spitalului „Filantropia”.
Iată că știm în continuare să fim generoși în momente dificile, cum este cel generat de pandemia Covid-19. Este un gest de solidaritate pentru care le mulțumesc în numele tuturor viitorilor beneficiari”, scrie Gabriela Firea pe Facebook.
Să ierți, dar să nu uiți. Mai este puțin și se împlinesc cinci ani de la tragedia Colectiv. Tragedia care ne-a ținut zile întregi lipiți cu ochii de televizor, tragedia care teoretic a schimbat abordarea autorităților în domeniul PSI, tragedia care i s-a potrivit ca o mănușă Domnului Președinte, tragedia cu care le-a dat cât a putut la gioale adversarilor politici. De schimbat însă nu s-a schimbat nimic. Și acum merg pe stradă și văd locații unde scrie că nu-s sigure la incendiu. Atât. Atât a făcut președintele pentru poporul său. Președintele este ca hârtia igienică. Scrie pe ea “Hârtie igienică n. straturi”, de parcă nu știi de cum o vezi pe raft ce este. De parcă nu știi ce o să faci cu ea. Cam așa este și clasa noatră politică. Acum, la ani buni de la imaginile cu trupuri de tineri arzând, începe să se facă lumină. Până și procurorii își pun semne de întrebare: a fost pe bune sau a fost un foc pus? A fost o tragedie „bună” pentru unii, care apoi a fost aruncată la toaletă?
Ignifug. Puneți tunurile pe Piedone!
Lumeajustitiei.ro a efectuat o serie de teste pirotehnice, care au demonstrat că incendiul de la Clubul Colectiv din noaptea de 30 octombrie 2015, în care au murit peste 60 de persoane nu putea fi declanșat de artificiile de scenă folosite în timpul spectacolului. Buretele confecționat din spumă poliuretanică tip N2138, material cu care au fost capitonați tavanul și unii stâlpi ai Clubului Colectiv, nu arde. În fapt se descompune, iar flacara de moment generată de sursa de foc deschis folosită la teste dispare imediat în acest proces de descompunere. Practic, din testele efectuate pe același tip de material a reieșit că acest burete nu ia foc, chiar și expus la o flacara generată de lumânări pirotehnice care depăsesc 1000 de grade!(doar dacă buretele ăla nu a fost spălat cu ceva timp înainte). Tot la o mie de grade a trăit și poporul la televizor tragedia. Binenețeles cu cătușe, și Piedone a fost săltat de oamenii legii ca un infractor. Cu demisia lui Ponta. Și atât. Nu s-a schimbat nimic. Colectiv a fost o tragedie unde au murit mulți oameni, dar nu singura. La Constanța, trei fete au ars de vii într-un club pentru că nimeni nu a venit să le salveze. Era în 2014. Nici acum pompierii nu au primit niște nenororcite de lanterne profesionale să poată căuta victimele în fum și foc. Colectiv nu a schimbat nimic. Doar a hrănit setea de răzbunare a unor politicieni.
Spovedania unui procuror
Dan Cristian IONESCU, fost procuror, a analizat tragedia de la Colectiv. Și a pus multe semne de întrebare la care autoritățile încă nu au răspuns. “<A fost nevoie să moară oameni…>. Acum citesc și înțeleg cu totul și cu totul alți ochi și altă minte aceste cuvinte. După incendiu, Victor Ponta și-a dat demisia. Ponta era mai plin de bube decât un câine râios, dar în acest caz el nu avea nici o vină. Și-a dat demisia fără să se consulte cu nimeni din partid si, din cite țin minte, a anunțat-o plin de curaj, prin Facebook. Cu obișnuitul său rânjet sarcastic, dar plin de satisfacție, Iohannis ne-a anunțat că a fost nevoie să moară oameni pentru a avea guvernul lui. Este bine că am scăpat de Ponta (care după acea demisie ar fi trebuit să abandoneze politica, nu să iasă din nou în față ca păduchele pe frunte făcându-și un nou partid). Dar de ce nu a demisionat și Iohannis, nu el prezidează Consiliul Suprem de Apărare a Țării?
Colectiv Foto rfi.ro
Ponta, în mod evident, nu avea nici o vină, dar dacă Iohannis l-a considerat vinovat, atunci uită că el, ca președinte al CSAT, avea o răspundere mult mai mare? Ani de zile acest caz nu m-a interesat câtuși de puțin pînă cînd s-a întîmplat ceva, un declic pe care nu are rost să îl comentez. Acest dosar va ajunge la CEDO (… ) Plec de la două articole apărute în Lumea Justiției, acestea m-au motivat în primul rînd. Au reluat, în condiții de laborator, experimente cu tot ceea ce a fost la Colectiv. Vă las întâi de toate să citiți cele două articole:
Oameni buni, înțelegeți mîrșăvia? Acel burete care se pretinde că a produs incendiul, NU ARDE ȘI NU ÎNTREȚINE ARDEREA! Întrebările legate de viteza formidabilă de extindere a flăcărilor au fost respinse de justiția română, care are o singură grijă, să-ți păstreze neimpozitate pensiile nesimțite, primite pentru nedreptatea împărțită într-o întreagă carieră.
M-am interesat și am aflat că nu a fost un incendiu (cum se spune) ci o explozie urmată de incendiu. Iar așa ceva nu se putea întîmpla decît cu napalm, cu fosfor sau alte produse similare. Dar Iohannis și-a văzut visul împlinit!”, scrie fostul om al legii.
Ca pe vremuri. Au chemat minerii
“Prima expertiză, efectuată de Insemex Petroșani a conchis: <Principala cauză care a dus la producerea incendiului din clubul Colectiv a fost materialul folosit la antifonarea sălii – adică spuma poliuretanică. Este doar una dintre concluziile raportului Institutului de Securitate Minieră şi Protecţie Anti-explozivă.> Adică, incendiul s-a propagat de la spuma poliuretanică (dacă nu cumva au făcut o confuzie cu buretele) care nu arde, ci doar scoate fum. Din câte știu, nu a făcut nimeni o verificare a instalației de ventilare – ceea ce putea avea (sau nu) un efect asupra incendiului (dar tot nu explică explozia). Asta m-a făcut să îmi îndrept atenția asupra Insemex din Petroșani pe care îl regăsim în toate dosarele privind incendiile, așa că nu m-am mirat. M-am mirat însă cînd am aflat ceea ce nu știam pînă atunci:– Insemex nu este un institut, ci o societate comercială! (dacă vă uitați atent pe internet veți vedea că denumirea completă este Insemex SA).– experiența lor este legată de exploziile miniere, nu de incendii (ceea ce este cu totul altceva)!– personalul nu figurează pe lista experților tehnici de la ministerul justiției! Au mușamalizat o crimă premeditată! Cu ajutorul justiției, cea care nu răspunde niciodată! Au dat chix în incendiul de la maternitatea Giulești, în cel de la restaurantul Beirut din Constanța și în cazul Colectiv (se pare că în acest ultim caz nu au pretins onorariu). Și atunci, poate vă întrebați de ce ei sînt preferați, în pofida sumelor enorme pe care le percep (din câte am auzit). Eu văd două explicații: – Insemex execută întocmai și la timp ordinele primite (are și el protocol încheiat cu SRI) iar a doua,– nu este exclus ca din onorariile enorme pe care (repet, așa am auzit) le percepe, să aibe parte și cei care îi desemnează”, mai scrie fostul procuror
Circ și cătușe
Când Piedone a fost pus în libertate (ca și celelalte funcționare din primărie), judecătorul a reținut: „Judecătorul Luchian Constantin Constantinescu invocă, în motivarea deciziei prin care a dispus eliberarea din arest a lui Cristian Popescu-Piedone, prevederile Legii nr. 307/2006, potrivit cărora primarul <dispune verificarea îndeplinirii măsurilor stabilite prin avizele, autorizaţiile şi acordurile pe care le emite.> Or, primarul nu emite autorizaţia de prevenire şi stingere a incendiilor, aşadar nu intră în atribuţiile sale să verifice dacă agentul economic îndeplineşte măsurile stabilite printr-o astfel de autorizaţie.”, se arată în motivarea magistraților. “În continuare, judecătorul reține: <Conform Hotărârii nr. 55/28.08.2008 emisă de Consiliul Local al Sectorului 4 privind aprobarea procedurii obţinerii acordului de funcţionare pentru desfăşurarea activităţilor economice în zonele publice, modificată şi completată prin HCL nr. 22/29.02.2012, rezultă care sunt condiţiile pentru ca un agent economic să obţină acordul de funcţionare. Însă, printre actele necesare pentru obţinerea acordului de funcţionare nu se regăseşte autorizaţia de prevenire şi stingere a incendiilor. De asemenea, potrivit art. 19 alin. 1 lit. e şi art. 20 din Legea nr. 340/2004, competenţa verificării legalităţii actelor administrative ale Consiliului local aparţine prefectului. Prefectul poate verifica măsurile întreprinse de primar sau de preşedintele Consiliului judeţean în calitatea lor de reprezentanţi ai statului în unitatea administrativ-teritorială şi poate sesiza organele competente în vederea stabilirii măsurilor necesare, în condiţiile legii. Or, până în prezent, prefectul nu a sesizat niciun aspect care să atragă atenţia în sensul nelegalităţii HCL sus-menţionate sau în legătură cu nerespectarea acesteia a HG nr. 1739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu.> În sfîrșit, magistratul mai punctează: <…potrivit Legii nr. 307/2006, agentul economic este obligat să solicite şi să obţină autorizaţiile de securitate la incendiu prevăzute în HG nr. 1736/2006. Ordinul nr. 3/2011 pentru aprobarea normelor metodologice de avizare şi autorizare privind securitatea la incendiu şi protecţia civilă este un act normativ emis de ministrul Administraţiei şi Internelor, iar Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă este instituţia care are obligaţia de a lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a dispoziţiilor actului.>. Oameni buni, ascultați ce vă spune un bătrân, cu multă experiență în munca de justiție și care încă nu este senil, dacă justiția română nu ar fi căzut în mîna mafiei încă de la început, România nu ar fi fost distrusă! Și eu nu știu nici măcar jumătate, nici măcar un sfert, nici măcar 1 % din nenorociri!”, susţine fostul procuror.
De când a început să fie un nume sonor în viața politică autohtonă, Nicușor Dan s-a remarcat prin blândețea lui. Până și atunci când se războia cu Gabi Firea, parcă mai de grabă ar fi invitat-o la un picnic, decât să se lupte în cuvinte grele cu aceasta. O blândețe aparentă, firește. Nu de alta, însă un om cu adevărat blând și nu doar aparent, nu ar putea să facă ceea ce face Nicușor Dan.
Nicușor Dan, sub imperiul „bunelor intenții”
V-ați putea întreba ce face Nicușor Dan așa de grav? Așa cum am zis și în titlu, îi apără până și pe penali. Mai exact, vorbim despre un om de afaceri cu iz de „afacerist ilegal”, căruia Nicușor Dan îi ținea partea.
Mihai Mitrache, zis și Câinele, este patronul restaurantului „Medieval” din „Orășelul Copiilor”, restaurant construit pe baza unei case vechi pe care ulterior a modificat-o după bunul plac până i-a adăugat și mansardă, și etaj, și terasă pe domeniul public, timp în care a jucat leapșa vânzării-cumpărării cu membrii familiei lui. Poate-poate se pierde urma și el mai câștigă un pic de timp. Treabă care nu l-a ajutat prea mult pe Mitrache, întrucât restaurantul său ar fi fost demolat de către autorități.
Revenind la Nicușor Dan, acesta îl apără pe mai devreme menționatul spunând că demolarea restaurantului „Medieval” ar fi o măsură abuzivă luată de autorități.
Mai mult decât atât, în timp ce apără personaje asemenea lui Mitrache, „băiatul bun” Nicușor Dan târăște prin săli de judecată 70 de familii, pe motiv că își dorește anularea autorizației de contrucție a clădirii în care acestea locuiesc.
Încă odată ni se dovedește faptul că nimic nu este ceea ce pare a fi. Odată considerat speranța Capitalei, omul din spatele titulaturii de „Salvați Bucureștiul” se dovedește a fi doar o iluzie bine învelită în staniol.
Îi sugerez lui Nicușor o schimbare de imagine: „Salvați doar partea aia din București care-mi convine mie” – un nume mai cinstit și mai aproape de adevăr.
Dacă lui Costel Alexe nu-i pasă, nouă ne pasă. Nu de alta, însă în ultima perioadă, ministrul Mediului a dat dovadă de o delăsare de-ai fi putut să juri că nu și-a mai primit salariul de vreo câteva luni, așadar a decis să nu-l mai intereseze și să închidă ochii.
Așadar, dacă pe el nu-l interesează, îi interesează, se pare, pe cei de la USR, mai exact pe inițiatorul proiectului, Mihai Goțiu care ajuns la performanța de a-și vedea proiectul de lege trecut de Senat. Noul proiect de lege va urma să reglementeze defrișările ilegale.
Goțiu: E vorba de a stopa o practică prin care o mare parte a volumului de lemn tăiat pleacă din pădurile noastre
”Este una dintre cele mai importante legi din actuala legislatură care îşi propune să stopeze tăierile ilegale de păduri din România. E o modificare, în aparenţă ”de detaliu”, pentru completarea definiţiei ”materialelor lemnoase” din Codul Silvic, mai exact punctul 21 din Anexa nr. 1, dar e un ”detaliu” cu un impact uriaş în combaterea tăierilor ilegale. E vorba de a stopa o practică prin care o mare parte a volumului de lemn tăiat pleacă din pădurile noastre fără a fi considerat… lemn, cu un simplu aviz de însoţire a mărfii. În ultimii ani, jurnaliştii şi activiştii de mediu au documentat şi au prezentat public investigaţii care au scos în evidenţă această metodă, şi, mai ales, scara largă la care este utilizată în România. Pornind de la aceste investigaţii, în toamna anului trecut, comunitatea Declic a lansat o petiţie publică de modificare a Codului Silvic în acest sens, intitulată ”Lege pentru pădure, nu pentru hoţi”, care a fost semnată de zeci de mii de cetăţeni.”, a arătat, în timpul dezbaterilor din plen, senatorul USR Mihai Goţiu, iniţiator al propunerii legislative.
Dacă nu acum, atunci când?
”E vorba de cantităţi care merg de la 20-30% din volumul de lemn tăiat într-o exploatare forestieră până la 50%! E o chestiune de bun simţ, fără să fi silvicultor, să-ţi dai seama că din 100 de metri cubi de lemn pe picior nu au cum să rezulte 100 de metri cubi de cherestea. Iar cine pretinde că poate să scoată 100 de metri cubi de cherestea din 100 de metri cubi de lemn brut, înseamnă că a tăiat mult mai mult decât a avut dreptul. Uneori, chiar dublu, iar diferenţa a vândut-o cu acte în care lemnului nu i se spune lemn!”, a explicat Mihai Goţiu.
În opinia celor de la PSD, propunerile legislative care contrazic caracterul național, unitar, și indivizibil al Statului Român, nu ar trebui să mai existe. Cu toate astea, știm cu toții că atât timp cât pe o parte a eșicherului politic vor exista mereu cei de la UDMR, vor exista și astfel de propuneri, întrucât scopul acestora este și a fost mereu unul singur, pe care îl știm cu toții.
Astfel, Ciolacu a anunțat că-și dorește propriul proiect de lege care să reglementeze viitoare alte proiecte de lege în felul celor ce au stârnit rumoare în țară, cu privire la autonomia Ținutului Secuiesc, cât și la adoptarea limbii maghiare de fapt și de drept în acea regiune a României.
Ciolacu (PSD): ”După 30 de ani, se termină acest cretinism”
”Nu sunt luate în considerare inițiativele legislative care afectează caracterul național, independent, unitar și indivizibil al statului român, precum și cele care afectează integritatea teritoriului României”, spun social democrații de la PSD.
”Cu alte cuvinte, după 30 de ani, se termină acest cretinism de folosire a unui conflict interetnic politic”, a spus Marcel Ciolacu.
Pe de altă parte, tot Ciolacu, dar de data asta despre PNL:
„Comisia Europeană a spus azi cât se poate de clar că economia României se va prăbuși în acest an. Scădere economică de 6% și deficit bugetar de 9,2% din PIB!
Indiferent cât de mult mint, indiferent de câte date falsifică, indifrent de extratereștrii sau hackerii care s-au pus, vezi Doamne!, pe ei, realitatea este una singură. Sumbră!
Fără măsuri economice concrete, fără o infuzie serioasă de capital în sprijinul celor care produc valoare adaugată, fără un plan clar și coerent de redeschidere în condiții de siguranță a activității economice, PNL va reuși să îngroape economia românească, dezvoltată și așa cu greu în ultimii ani.
La Bruxelles, nu merge nici placa cu ”socialiștii răi”, nici cea cu greaua moștenire! Și nici cifrele scoase din burtă…”, declara acum câteva zeci de minute Ciolacu pe pagina sa de Facebook.
Avocatul Poporului anunță că a sesizat Curtea Constituțională față de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului privind Sistemul Naţional de Managementul Situaţiilor de Urgenţă, care vizează instituirea stării de alertă. Îngrijorarea exprimată de Renate Weber ar fi aceea că „delegarea unor atribuții de legiferare către autorități administrative, având ca finalitate restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale încalcă principiul separației puterilor, precum şi prevederile constituționale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării”.
Sesizarea AvP a fost transmisă CCR chiar azi. „Avocatul Poporului consideră că Ordonanța deurgență a Guvernului nr.21/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu respectă principiul previzibilității legii prin definirea defectuoasă a „stării de alertă”, care, neavând consacrare constituțională, presupune o circumstanțiere detaliată, la nivel infraconstituțional, a cazurilor în care se poate declara.
În realitate, legea prevede doar că se pot lua de către organe administrative orice măsuri, deci inclusiv de restrângerea exercițiului unor drepturi… În lipsa prevederii unui termen pentru care se poate dispune starea de alertă, ba mai mult, reglementarea posibilității extinderii acestuia prin act administrativ, se ajunge în ipoteza în care restrângerea temporară a exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale capătă caracterul unei îngrădiri permanente aducând astfel atingere însuși dreptului.
Potrivit prevederilor constituționale, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Autoritățile administrației publice nu au o asemenea competenţă, misiunea lor fiind aceea de a asigura executarea legilor”, atrage atenția Avocatul Poporului.
Procurorii anticorupție au finalizat în timp record dosarul directorului Școlii gimnaziale 150 din București, Sectorul 5, prinsă în flagrant pe când primea 21.000 euro mită, bani care reprezentau doar o tranșă dintr-un contract de reabilitare a unității de învățământ. Carmen Elena Zanfir a fost reținută la data flagrantului, pe 14 aprilie, iar a doua zi procurorii solicitau arestarea preventivă. Judecătorii au dispus în schimb arestarea acesteia la domiciliu, măsură în vigoare și azi, când a fost trimisă în judecată.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată a inculpatei ZANFIR CARMEN ELENA, director și ordonator de credite la o școală gimnazială din București (plasată în arest la domiciliu pentru 30 de zile), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În perioada septembrie-octombrie 2019, în calitatea anterior menționată, inculpata ZANFIR CARMEN ELENA ar fi pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale (martor), un comision de 4% (137.236 lei) din valoarea totală a sumei facturate de societate în executarea unui contract de lucrări de reabilitare a școlii, pentru ca, în schimb, să aprobe plățile către societate, precum și încheierea unui act adițional de prelungire a duratei contractului.
În perioada septembrie 2019-14 aprilie 2020, inculpata ar fi primit suma pretinsă, după cum urmează: prima tranșă, în sumă de 20.000 lei la data de 20 octombrie 2019, a doua tranșă, în sumă de 10.000 lei la data de 27 octombrie 2019, a treia tranșă, în sumă de 5.000 lei la data de 15 februarie 2020, ultima tranșă, în sumă de 21.000 euro la data de 14 aprilie 2020 când procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante. În vederea confiscării speciale, s-a dispus sechestru asigurator asupra sumei reprezentând obiectul infracțiunii”, comunică DNA.
Anchetă finalizată în dosarul fostului primar Marian Vanghelie legat de activitatea Economat Sector 5.Nici nu a durat mult, dat fiind că, în urmă cu...
Premier tehnocrat - pare să fie principala calitate a potențialului viitor șef al Guvernului, varianta aceasta fiind tot mai des adusă în discuție.
Până și...
Un an în libertate a rezistat un bărbat din județul Bihor, care ieșise din penitenciar în aprilie 2025, până să comită o faptă extrem...
Utilizăm cookie-urile pentru a vă oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. De asemenea, utilizăm cookie-uri pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare si integrarile cu reţele de socializare.