5.6 C
București
luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1176

“Marea Privatizare” RA-APPS pe litoral: șapte ani de licitații, doar două terenuri vândute

RA-APPS - Foto apps.ro-
RA-APPS - Foto apps.ro-

Lista rușinii: REGIA AUTONOMA “ADMINISTRATIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT” nu a reușit să vândă niciun imobil din stațiunile estivale

Parlamentarii și guvernanții pot dormi în continuare liniștiți. Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a ratat complet privatizarea pe litoral, așa că numărul imobilelor unde politicienii la putere pot lenevi tăind frunză la câini a rămas neschimbat.

RA-APPS a publicat recent centralizatorul privatizărilor din 2013 încoace. Potrivit listei “Imobilelor vândute de RA- APPS în baza OUG 101/2013 cu modificările și completările ulterioare, de la intrarea în vigoare a OUG 15/2013 și până la data de 31.07.2020”, pe litoral regia protocolului de stat a reușit să vândă doar două terenuri și nicio vilă sau hotel. Este vorba despre terenul pepinierei din Eforie Nord, adjudecat pe 2 decembrie 2015, cu o suprafață de peste 8 hectare și pe care statul a încasat 213.300 lei plus TVA. Plus terenul de minigolf din Olimp, vândut în martie anul curent, cu o suprafață de peste 7, 7 hectare și un preț de 555.400 lei plus TVA. Adică nici măcar un million de lei strânși din “marea privatizare” RA- APPS pe litoral.

Cine nu muncește nu greșește. Dar ia salariu de 4.000 lei

Funcționarii RA-APPS au mimat cu grație în tot acești ani privatizarea pe litoral din mai multe motive. Cel mai important este faptul că odată vândute imobilele, tăietorii de frunză la câini ar fi rămas fără loc de muncă. Și cum salariul mediu la RA-APPS este de peste 4.000 de lei, nu ne mai miră de ce nu s-a vândut nimic. Regia a încercat ani la rând să valorifice o listă de zece imobile situate pe litoral, care pe hârtie valorează peste nouă milioane de euro.  

Orban nu vede cu ochi buni candidatura lui Popescu pentru PSD

Cel mai ieftin activ este un teren de peste 8.700 metri pătraţi, utilizat ca pepinieră, situat în staţiunea Eforie Nord, adjudecat, iar cea mai scumpă proprietate de protocol a statului este complexul Dacia din Neptun-Olimp, scos la vânzare cu un preţ de pornire de peste 2,4 milioane de euro. Potrivit specialiștilor în turism, în cazul tuturor acestor active, costurile pentru aducerea la standarde moderne ar fi cel puțin egal cu tariful de adjudecare, ceea ce înseamnă o dublare a costurilor cu achiziția și modernizarea. 

Dotările sunt slabe, spațiiile nu mai corespund noilor cerințe privind clasificiarea. Și apoi, dacă un număr mare de facilități de cazare ar fi fost vândute, unde s-ar fi cazat puhoiul de parlamentari în sezonul estival? Așa RA-APPS a împăcat și capra și varza: ghinion, nu s-a vândut nimic iar politicineii au unde să pună capul pe pernă pe banii contribuabilului.

Sic transit gloria mundi!

Ziarul de Investigații

Dacian Cioloș, avertisment: „Dictatura reală e dură, scoate forțele de ordine în stradă și le pune să își agreseze conaționalii”

Liderul PLUS face un apel la rațiune, în contextul discuțiilor tot mai aprinse din țară pe tema încălcării drepturilor și libertăților în vreme de pandemie. Dacian Cioloș crede că cei care țipă acum că suntem în dictatură uită momentele de dictatură reală prin care a trecut țara noastră și îndeamnă să fie făcută o comparație cu alte state, acolo unde încălcările drepturilor sunt reale. Cioloș dă și un exemplu concret: Belarus.

Pe cei care vorbesc cu atâta ușurință despre dictatură și cred că o societate funcțională care încearcă să se îngrijească de sine și de fiecare membru al ei este una în care libertățile nu își mai au locul îi invit să citească informațiile și să vadă imaginile care se transmit din Belarus. Așa-zisa „dictatură sanitară“ despre care PSD nu se oprește din vorbit și pe care multe persoane cu o voce publică pregnantă nu se sfiesc să o înfiereze nu este altceva decât o încercare de a stopa o pandemie deocamdată fără leac, cu efecte dramatice.

Adevărata dictatură nu se ocupă cu măști care au rolul de a te proteja de o boală. Dictatura reală e dură, scoate forțele de ordine în stradă și le pune să își agreseze conaționalii. Ascunde și minte în procesul electoral, discriminează persoane și categorii sociale, interzice drepturi fundamentale. Și îi e complet indiferent dacă îți e sau nu bine, dacă te îmbolnăvești tu sau familia ta. Dictatura nu vede oameni, ci numere tatuate pe pielea cetățenilor săi pentru a-i îndosaria mai bine. Din respect pentru istoria noastră recentă, din respect pentru toți cetățenii români care au avut de suferit o jumătate de veac sub o dictatură cât se poate de reală, ar fi un gest de bună cuviință să nu mai invocăm cu atâta ușurință ideea dictaturii în orice context. Suntem liberi să criticăm guvernul și politicienii, suntem liberi să spunem orice ne trece prin cap, cum suntem la fel de liberi să decidem cu cine vrem să votăm. Nu ajută la nimic revolta imatură în timpul unei pandemii sub pretextul protestului pentru libertate.

Și cu această ocazie cred că trebuie să avem un gând bun și solidar și cu cetățenii din Belarus care în aceste momente au de înfruntat un aparat represiv care le suprimă fără nicio reținere drepturile și libertățile. Este o nouă lecție despre spiritul libertății care va găsi mereu puterea de a se opune regimurilor construite pe oprimarea propriilor cetățeni”, scrie Cioloș pe Facebook.

Costel Alexe reacționează cu privire la incendiul de la Periș

Ministrul Mediului, Costel Alexe a comentat situația incediului din localitatea Periș, de lângă Capitală. În cursul zilei de astăzi, aproximativ 10 hectare de vegetație au luat foc, creând atât un dezastru de mediu, cât și discofort olfactiv pentru locuitorii din Periș. Luând la cunoștință situația, Costel Alexe a declarat că, pe lângă cele autospeciale ale pompierilor din partea ISU, ministerul Mediului a dispus trimiterea în zonă a câtorva echipe ale Gărzii de Mediu pentru a verifica situația.

Costel Alexe: „Amploarea incendiului care a antrenat şi batalurile de dejecţii de la fosta fermă provoacă un disconfort olfactiv puternic”

„Ca urmare a incendiului declanşat în localitatea Periş, la fosta fermă de porci din judeţul Ilfov, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a trimis de urgenţă în zonă echipe ale Gărzii Naţionale de Mediu, precum şi laboratorul mobil de monitorizare a calităţii aerului (…) Precizăm că din măsurătorile privind calitatea aerului realizate de APM Bucureşti în această dimineaţă reiese că, până în prezent, nu sunt creşteri ale concentraţiilor poluanţilor care pot pune în pericol sănătatea populaţiei. În schimb, amploarea incendiului care a antrenat şi batalurile de dejecţii de la fosta fermă provoacă un disconfort olfactiv puternic”, menţionează ministerul de resort.

În vâlvătaia flăcărilor a căzut pradă și o fermă de porci din zonă. În luna aprilie, aceeași fermă de porci ar mai fi fost amendată cu 115.000 lei de Garda de Mediu din princina unui alt incendiu produs în aceeași zonă. SC Klevek Company SR s-a ales cu o amendă penală la acea dată. Cazul a fost preluat de IPJ Ilfov.

Ziarul de Investigații

Orban nu vede cu ochi buni candidatura lui Popescu pentru PSD

Dan Cristian Popescu

Întrebat despre decizia bruscă a lui Dan Cristian Popescu de a candida pe listele celor de la PSD, premierul Ludovic Orban a sugerat că această mișcare nu are cum să fie una oportună pentru acesta, întrucât ar putea ajunge să piardă toate voturile. Reamintim că Dan Cristian Popescu a fost eliminat din cursa pentru Sectorul 2, odată cu crearea Alianței de Dreapta, dintre PNL și USR PLUS.

Reacția lui Orban, după candidatura lui Dan Cristian Popescu pentru PSD: „O să piardă voturile!”

„Decizia luată de domnul Popescu este o decizie care îl va face să piardă toate voturile electoratului de dreapta. După părerea mea este o decizie greșită și va fi pedepsit de către electorat.”, a spus Ludovic Orban.

Citește și: Dan Cristian Popescu nu se lasă! Posibilă candidatură independentă la Sectorul 2

Declarația integrală de presă a premierului Ludovic Orban poate fi urmărită aici:

La momentul respectiv, edilul Capitalei Gabriela Firea declara:

„Am ales să formăm echipă cu cetățenii din acest sector și cu omul care știe, deja, toate problemele, are și soluții, pentru că a lucrat îndeaproape cu actualul primar – colegul nostru Mihai Toader -, dar care merge către un alt proiect.

Prin urmare, vom merge împreună în această perioadă și în viitor cu Dan Cristian Popescu, viceprimarul sectorului 2, pe care PNL l-a trădat, în miez de noapte, ca să-i facă loc unui candidat USR lipsit total de experiență și viziune, doar de dragul aranjamentelor politice pentru partidele «de dreapta», nu pentru toți cetățenii, indiferent de preferințele politice.

Săptămâna viitoare vom depune și noi candidaturile pentru alegerile locale, în cazul în care guvernul le va mai organiza, și vom continua să muncim în București, să ne implicăm, să ne pese, să ne asumăm și greșeli omenești, să găsim rezolvări pentru probleme care trenează de 30 de ani, să luptăm pentru o Capitală frumoasă și modernă, cu colegii mei:

Sectorul 1 – Daniel Tudorache
Sectorul 2 – Cristian Popescu
Sectorul 3 – Aurelian Bădulescu
Sectorul 4 – Daniel Băluță
Sectorul 5 – Daniel Florea
Sectorul 6 – Gabriel Mutu.

Le mulțumesc pentru implicarea, în toată această perioada tensionată și în care am fost și suntem loviți din toate părțile – și vizibile, și invizibile -, lui Marcel Ciolacu (președinte) și Paul Stănescu (secretar general). I-am simțit aproape și dornici să pună umărul pentru ca viitorul guvern, de după moțiunea de cenzură, să sprijine mai mult Capitala. În primul rând, să dinamizeze lucrările de la Centura ocolitoare a Capitalei care acum stagnează.

Întotdeauna, oamenii pe primul loc și nu alianțele comerciale de partide!”, declara Firea, președintele PSD București.

Citește și: Ioan Sîrbu, „tânăra speranță” a lui Victor Ponta pentru Primăria Capitalei

Ziarul de Investigații

Tăriceanu crede în mărirea pensiilor

Călin Popescu Tăriceanu mai explică încă o dată, pentru cei care nu au înțeles, de ce este important ca Guvernul PNL să se aplece asupra necesității măririlor de pensii și alocații, mai ales că nu este după cum vor ei, ci după cum prevede legea. În continuare, liderul ALDE și proaspăt candidat la Primăria Capitalei consideră că economia are mai șanse să „duduie” dacă vor opera aceste majorări.

Guvernul Iohannis-Orban testează prin media aservită varianta măririi pensiilor doar cu 14% și nu cu 40% așa cum prevede legea. Probabil vor să vadă dacă mămăliga stă să explodeze…

Ce nu știu ei, sau nu vor să spună, este că situația economică va deveni mult mai grea tocmai că nu măresc pensiile și alocațiile conform legii. În fiecare zi se pierd sute de locuri de muncă. Știți de ce? Pentru că produsele nu se mai cumpără și nimeni nu e nebun să producă pe stoc, chiar dacă guvernul ar băga bani în susținerea întreprinderilor. Ce nu înțeleg liberalii ăștia vopsiți este că economia nu mai funcționează prin ordine și decrete militare, ci pe baza unei singure legi: cerere și ofertă. Oferta să zicem că încă mai există, dar cererea se stinge puțin câte puțin în fiecare zi. Pentru că au indus panica de parcă vine sfârșitul lumii, pentru că refuză să stimuleze cererea, pentru că se împrumută în draci pentru orice, mai puțin pentru ceea ce este cu adevărat nevoie.

Să fie clar, mărirea pensiilor cu un procentaj care abia acoperă creșterile de prețuri nu sacrifică doar 5 milioane de pensionari, dar sacrifică și câteva sute de mii de locuri de muncă. De fapt, ce fac ei, în final, va duce la aproape aceeași sumă cheltuită, doar că ea nu va fi cheltuită pe mărirea pensiilor, ci pe ajutoare de șomaj! Deci, care este câștigul economiei?

Da, trăim un paradox pe care Iohannis și Orban par să nu-l înțeleagă: ca să salvăm locurile de muncă trebuie să mărim veniturile! Pentru că acești bani pe care pensionarii ar trebuie să-i primească de la 1 septembrie nu le sunt necesari doar lor, ci ei vor reprezenta combustibilul care va menține în mișcare zeci de mii de mici întreprinderi cu sute de mii de locuri de muncă. În condițiile în care economiile lumii sunt și ele gripate și comerțul internațional este la terapie intensivă, stimularea cererii interne este singura cale de a ține în viață companiile mici și mijlocii.

În consecință, guvernul Orban trebuie să plece și cei care vor veni trebuie să mărească veniturile populației ca o măsură de susținere economică, în primul rând, să impoziteze componenta necontributorie a pensiilor și să redea încrederea românilor în economie. Spaima și statul în casă poate va amâna infectarea cu virus, dar atunci când vom ieși la lumină vom găsi o țară pârjolită de ciuma galbenă”, e de părere Călin Popescu Tăriceanu.

Ciolacu a făcut o analiză și a ajuns la un final așteptat: „Guvernul PNL trebuie #săplece!”

Duminică, duminică, dar nu e vreme de odihnă atunci când PSD trebuie să analizeze ce se întâmplă în guvernul liberalilor. Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a așternut câteva rânduri pe Facebook legate de situația din prezent, cauze și efecte. Concluzia analizei de o pagină nu este foarte surprinzătoare, dat fiind că este aproape un laitmotiv al social democraților: „Guvernul PNL trebuie #săplece!”. Ciolacu anunță din nou decizia de a depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban, însă mai întâi a întocmit o „carte neagră a guvernării liberale”.

Guvernul PNL a scăpat total situația de sub control! Datele ultimelor săptămâni arată că au eșuat în gestionarea pandemiei! Au eșuat în relansarea economiei! Au eșuat în îndeplinirea tuturor promisiunilor făcute față de români! Acestea sunt rezultatele unei guvernări interesate doar de alegeri, de furat și de funcții pentru rude și clientela de partid.

Toate acțiunilor lor, toate furturile, toate numirile politice făcute în defavoarea specialiștilor, a profesioniștilor, toate acestea au condus la situația în care astăzi se află România. O țară în derivă, condusă de un guvern cu ZERO credibilitate, pe care nici proprii miniștri nu îl mai crede. Un #haos total, provocat de coafeze, verișoare și alte neamuri, numite să gestioneze o situație epidemiologică gravă.

România nu mai poate continua așa! Nu vom permite ca #România să se prăbușească sub povara incompetenței și hoției liberale!

Am anunțat deja decizia Partidului Social Democrat de a depune #moțiunedecenzură împotriva acestui guvern. Astăzi facem primul pas și prezentăm #CARTEANEAGRĂAGUVERNĂRIILIBERALE, suma motivelor pentru care Guvernul PNL trebuie să plece. Documentul, elaborat de specialiștii #PSD din Departamentele partidului, parlamentari și europarlamentari, va sta la baza moțiunii de cenzură.

Oricât de mult încearcă să arunce vina pe alții, realitatea este una simplă și extrem de clară: Guvernul, girat de Președintele Iohannis, a minimalizat pericolul pentru că doreau cu orice preț alegeri anticipate, nu s-a consultat cu nimeni și a luat numai măsuri ce s-au dovedit a fi dezastruoase.

Iată doar 6 dintre erorile Guvernului PNL și ale președintelui Iohannis. Aceste erori au agravat criza generată de COVID-19. În loc să o limiteze, așa cum ar fi făcut orice guvern responsabil, interesat de sănătatea și soarta propriilor cetățeni.

I. – Mesajul inițial privitor la pandemie a făcut ca foarte mulți români să nu ia în serios necesitatea protejării și să nu creadă în existența virusului. Pe 27 februarie, Președintele Klaus Iohannis scrie pe Facebook despre virus că “Nu există niciun motiv real de panică. Infecția cu acest virus provoacă în marea majoritate a cazurilor doar simptome ușoare, dureri în gât, tuse și febră, ca în orice răceală.” Așa a început gestionarea epidemiei în România.
II. – Incapacitatea de a realiza o testare masivă de la început, lipsa unor măsuri clare de prevenție și carantină de la început, precum și absența anchetelor epidemiologice. Rezultatele se văd foarte clar în cifrele comunicate acum de autorități.
III. – Exemplele negative prezentate de la vârful statului, reguli încălcate grosolan chiar de cei care le-au impus: petrecerea premierului Orban de la Palatul Victoria cu miniștrii, petrecerea privată organizată de europarlamentarul Rareș Bogdan sau ședințele de partid fără respectarea normelor organizate de ministru mediului, Costel Alexe. Fiecare dintre românii care i-au privit în adevărata lor splendoare a fost îndreptățit să pună la îndoială corectitudinea și necesitatea măsurilor de protecție.
IV. – Scandalul de corupție de la UNIFARM, care a adâncit sentimentul că această criză a fost folosită pentru îmbogățirea unor apropiați ai actualilor guvernanți. Lipsa de răspunsuri publice, ancheta blocată a ministrului Sănătății, secretizarea contractelor, dar și măștile / echipamentele de protecție neconforme din spitale au generat și ele neîncredere și suspiciuni în rândul populației.
V. – Vidul legislativ succesiv, atât între starea de urgență și cea de alertă, cât și, mai apoi, privind normele de protecție medicală și de impunere a carantinei. Gafele comunicaționale repetate privind numărul de îmbolnăviri. Toate acestea au adâncit lipsa de încredere în rândul populației. Românii s-au convins treptat că autoritățile sunt incapabile să gestioneze situația sanitară și că reprezentanții guvernului nu știu ce au de făcut în actualul context.
VI. – Întârzierea inexplicabilă a realizării unui plan de relansare economică. O eroare ce va avea consecințe extrem de grave pe termen lung, o eroare care ne poate arunca cu 10 ani în urmă, într-o criză mai gravă decât cea din 2009-2010. Lansarea unui așa-zis program pe o terasă, într-un restaurant, a avut un impact negativ puternic asupra mediului de afaceri autohton. Antreprenorii au înțeles mesajul guvernamental: sunt singuri în fața crizei. De la Guvern vor vedea doar măsuri pe hârtie, fără surse concrete de finanțare, fără termene clare.

Pentru toate aceste motive Guvernul PNL trebuie #săplece!”, scrie Ciolacu pe pagina sa.

PNL îl adoptă pe primarul pro-Dragnea care l-a agresat pe bărbatul care a strigat „Nimic!”

Foto: Facebook/Eduard Ferdinand Dziminschi

PNL racolează tot și nu ține cont de nimic

Pe vremea când Liviu Dragnea încă era „stăpân la oi” și se plimba trufaș prin țară în dorința de a mai câștiga o ultimă brumă de electorat, undeva în județul Suceava, un cetățean sătul de mânăriile „măritului” îi spunea în felul următor: „Nimic!”. Vestea curajului a făcut, la momentul respectiv, încojurul țării.

„Liviu Dragnea: Gândiți-vă… zeci de ani de zile cum nu s-au interesat de satul românesc! Ce am făcut noi?

Participant la miting: Nimic!

Liviu Dragnea: Nimic ești tu, ți-o spun direct! Ai răbdare să-ți spun ce am făcut noi, mincinosule! Am mărit salariile la medici, așa cum n-au fost niciodată în România…”, era dialogul celor doi.

Urmarea? Bărbatul a fost înhățat de oamenii primarului din localitatea Moara, județul Suceava și bruscat. Da, inclusiv de primarul Eduard Dziminschi, cel despre care vă relatăm astăzi.

Pe timpuri cu Dragnea, astăzi cu Orban

Și cum oamenii politici nu se nasc de pe o zi pe alta, ci sunt mutați de la o formațiune la alta, publicația locală Știri de Bucovina povestește cum primarul Eduard Dziminschi ar fi fost dezbrăcat de geaca roșie și îmbrăcat cu cea galbenă și băgat în sânul generos al liberalilor.

Mai mult decât atât, inclusiv premierul Orban pare mulțumit de noua achiziție, felicitându-l pe Dziminschi pentru brava muncă depusă pentru comunitatea pe care o „patronează”.

Ziarul de Investigații

Chirica își pariază cariera politică, Alexe dă ministerul pe CJ

Actualul primar al Iașiului, Mihai Chirica a declarat că are de gând să parieze pe cariera sa politică, menționând că în următorul mandat, caz în care va câștiga alegerile locale, are de gând să facă tot posibilul pentru a continua munca depusă până acum. Astfel, potrivit acestuia, își scoate „la mezat” cariera politică, iar dacă nu va reuși să demonstreze toate cele promise în campanie, are de gând să renunțe la aceasta.

Costel Alexe dă ministerul Mediului pe o carieră de președintel al Consiliului Județean Iași

„Este echipa cu care merg mai departe. Ieri mi-am depus calitatea de om politic la mezat, public. Şi afirm din nou: dacă noi, această echipă, nu vom reuşi să arătăm (…) românilor din Regiunea de Nord-Est şi din Iaşi că ceea ce am spus facem şi ceea ce am promis se întâmplă, voi renunţa la cariera politică. Mi-am pus la mezat toată cariera mea viitoare pentru binele acestui oraş, al acestei regiuni, inclusiv al acestui judeţ, împreună cu domnul Costel Alexe. Este partenerul meu. Cred în acest parteneriat şi voi lupta împreună cu el până la capăt, până la ultima picătură, iar când tragem linia în 2024 (…) vom analiza împreună înregistrarea de azi şi cea din teren. Dacă populaţia regiunii va fi nemulţumită de ceea ce am făcut noi, am să trec în latura civilă a existenţei mele ca cetăţean român şi am să o abandonez pe cea politică”, a afirmat primarul Mihai Chirica.

Mihai Chirica, despre fondurile europene ce urmează să rezolve toate „ neajunsurile din ultimii 30 de ani”

„Avem bani. Este pentru prima oară după 30 de ani când România poate raporta cu succes. Avem bani pentru tot ceea ce au fost neajunsurile celor 30 de ani. Că a fost o conjunctură politică favorabilă este evident, că negocierea preşedintelui României a fost şi de mai succes este şi mai evident, dar de acum mingea este în terenul fiecărei autorităţi, indiferent cât de mică sau mare este. Depinde doar de noi cum ne vom angaja cu responsabilitate în angajarea şi cheltuirea acestor bani”, a adăugat Mihai Chirica.

Citește și: Premierul Orban garantează pentru Mihai Chirica

Reamintim că Mihai Chirica, actualul primar al Municipiului Iași s-a retras din PSD în anul 2018, urmând ca o perioadă să activeze ca independent. Intrarea sa în PNL a agitat, însă spiritele în filiala locală ieșeană liberală, mulți dintre membrii activi declarându-se împotriva susținerii acestuia pentru funcția de primar în cadrul alegerilor locale 2020, din partea PNL.

Ziarul de Investigații

Ponta, surprinzător: „Guvernul a făcut un lucru bun”

Liderul PRO România Victor Ponta laudă inițiativa Guvernului de a schimba conducerea DSP București. De altfel, într-un comunicat, ministrul Sănătății Nelu Tăraru spunea că: „Nu e conducere militară, nu există aşa ceva. Ionel Oprea este secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi pensionar militar. Nu facem ca la Suceava, unde am trimis conducere militară. Coordonarea DSP-urilor era la Horaţiu Moldovan. Am scos de acolo DSP Bucureşti, cel mai mare DSP din ţară, şi l-am pus coordonator pe Ionel Oprea.”

Victor Ponta, despre Guvernul Orban: „nu trebuie criticat doar ca să zici că ai criticat”

„Guvernul Orban face multe prostii și ticăloșii – dar rămâne în funcție în continuare pentru că PSD îl susține (și refuză să facă Moțiune de Cenzură) ! Noi PRO România am fost cei mai vocali atunci când Orban a schimbat șefi pesediști puși de Dragnea & Co cu șefi liberali la fel de incompetenți și ineficienți! Din păcate acum se dovedește că, în ultimii ani, în această privință PNL = PSD! Dar acum Guvernul a făcut un lucru bun – și nu trebuie criticat doar ca să zici că ai criticat: a schimbat conducerea liberală incompetentă a DSP București– și a numit interimar un medic militar! Medicii sunt profesioniști care merită sprijiniți / medicii militari au în plus o Cultură instituțională și disciplină care se pot dovedi extrem de eficiente în momente de criză!”, a scris Ponta pe Facebook.

Ioan Sîrbu, „tânăra speranță” a lui Victor Ponta pentru Primăria Capitalei

Ziarul de Investigații

Tătaru: în București nu există conducere militară

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru ține să lămurească confuzia creată după ce l-a desemnat pe secretarul de stat Ionel Paul Oprea în preluarea activităților Direcției Publice de Sănătate Publică din București. În urma acuzelor, ministrul Tătaru a spus că nici nu se pune problema unei conduceri militare la DSP București.

„Nu e conducere militară, nu există aşa ceva. Ionel Oprea este secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi pensionar militar. Nu facem ca la Suceava, unde am trimis conducere militară. Coordonarea DSP-urilor era la Horaţiu Moldovan. Am scos de acolo DSP Bucureşti, cel mai mare DSP din ţară, şi l-am pus coordonator pe Ionel Oprea. Acolo sunt 250 de oameni, plus 90 detaşaţi, care trebuie puşi la treabă. Şi directorul de la Direcţia Asistenţă Medicală, dr. Nica, se va ocupa şi el efectiv. El face evaluarea, care este în curs. Am trecut DSP Bucureşti în atribuţiile domnului secretar de stat Oprea. Acolo erau probleme mari, a fost şi acel focar de COVID, laboratoarele care făceau teste nu erau plătite. Va continua evaluarea! Rămâne conducerea actuală, dar sub conducerea dlui secretar de stat Ionel Oprea”, a declarat Nelu Tătaru pentru DcNews.

Secretarul de stat colonel medic Ionel Paul Oprea urmează să coordoneze Direcția de Sănătate Publică (DSP) a Bucureștiului. Decizia aparține ministrului Sănății, Nelu Tătaru.

„Am introdus decontarea testelor RT-PCR în programul național în luna martie a acestui an. Am pornit de la 1 centru în care se prelucrau probele și, după o muncă susținută de aproape 5 luni, am ajuns la peste 130 de centre de testare evaluate și încluse în program. Dorim o creștere a numărului de puncte de testare și o intensificare a activităților. Există un buget de aproximativ 200 milioane de lei pentru decontarea testelor RT –PCR care va fi suplimentat dacă este necesar”, a declarat ministrul Sănătății Nelu Tătaru.

De asemenea, oficialii ministerului Sănătății au declarat: „Menționăm că, o primă solicitare de acest fel a fost înregistrată de MS la începutul acestei săptămâni pentru suma de 1,7 milioane de lei. Pentru această sumă au fost depuse documente justificative. Ieri, 6 august 2020 a mai fost depusă o nouă solicitare pentru suma de peste 8, 1 milioane de lei pentru care se așteaptă documentele justificative.”

Ziarul de Investigații

Ciolacu ar vrea să vadă și el banii

Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu nu a fost nici până acum lămurit de către cei din guvern unde sunt banii cu care s-a împrumutat țara noastră. Nu neapărat unde sunt, ci mai ales pe ce au fost folosiți, se tot întreabă președintele interimar al PSD, dat fiind că Guvernul PNL tot anunță că nu sunt bani pentru măriri de pensii și alocații. În plus, Ciolacu ar vrea să știe de ce ministrul Florin Cîțu vorbește despre creștere economică, dacă în general în România nu prea sunt bani.

Într-o țară în care ministrul Finanțelor vorbește despre o ”explozie economică”, de ”reveniri în V și W” este halucinant ca premierul să îi amenințe pe copii cu sistarea plății alocațiilor, pe pensionari cu sistarea plății pensiilor și pe medici și profesori cu sistarea plății salariilor.

Unde s-au dus miliardele cu care ați îndatorat România pe 3 generații? Unde sunt efectele măsurilor de sprijin a mediului privat cu care vă tot lăudați?

Pensionarii au muncit și au contribuit la pensiile pe care le primesc astăzi, iar pensia nu reprezintă o pomană, cum sfidător o numește Orban! Iar copiii au nevoie acum de bani, mai ales în condițiile haosului provocat în educație. Pe medici sau pe profesori v-ați gândit să-i pedepsiți? Tocmai pe cei din prima linie??!

Majorarea pensiilor, ca și dublarea alocațiilor, sunt prevăzute de legi votate de Parlament și promulgate de Președinte. Dacă v-ați opri din furat, dacă ați gestiona corect banii publici, dacă ați fi ajutat cu adevărat mediul de afaceri, atunci ați fi avut de unde să majorați și pensiile și să dublați alocațiile! Dar preocupările voastre au fost doar propriile buzunare. Și alegerile…”, scrie Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Codrin Ștefănescu se simte singur și părăsit

Social democratul Codrin Ștefănescu se uită în jurul său cu jale și deplânge starea în care a ajuns partidul în care și-a pus speranța și încrederea. Nu e vina PSD în ansamblul său pentru neîncrederea cu care este privit partidul, ci a unui singur om, scrie Codrin Ștefănescu. Vinovatul este chiar președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, pe care de altfel Codrin Ștefănescu îl și contestă de câte ori are ocazia.

Codrin Ștefănescu e și un pic poet în opiniile sale, vorbind despre colegi care „tac asurzitor”, și a ajuns la concluzia că nu mai poate lupta singur. Cel puțin nu mult timp.

PSD a rămas singur. Ne-au părăsit toți aliații, ne părăsesc în continuare primarii, viceprimarii și consilierii aleși sub sigla partidului. Primarii fug pentru că nu-i mai apără nimeni. Se simt abandonați, izolați și hărțuiți de un dușman căruia nu-i mai răspunde nimeni. E un blat odios și toată lumea știe! Aliații ne-au dat papucii pentru că noua conducere interimară nu știe să negocieze, nu se ține de cuvânt și primește ordine din afara partidului. A reușit Ciolacu să ne facă pulbere în câteva luni. Și vă spun un lucru: poate merităm asta! Pentru că în PSD sunt o grămadă de lași, colaboraționiști sau fricoși. Care tac asurzitor și acceptă această situație ingrată. Iar eu m-am săturat să tot lupt de unul singur”, se plânge Codrin Ștefănescu pe Facebook.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
5.6 ° C
6 °
3.9 °
85 %
3.1kmh
100 %
lun
7 °
mar
7 °
mie
7 °
J
3 °
vin
3 °

Ultimul articol

Acordul UE–Mercosur este expresia cea mai concretă a eșecului de guvernare și pare că...

În ultimii ani, Uniunea Europeană a construit un discurs public obsesiv despre siguranță alimentară, sănătate publică și protecția consumatorului. În paralel, aceiași decidenți au...

Cristian Popescu Piedone, un actor-cheie în noua ecuație administrativă a Capitalei

Un moment de tranziție pentru administrația Bucureștiului Depunerea jurământului de către Ciprian Ciucu în funcția de primar general al Capitalei marchează începutul unei etape administrative...

Ludovic Orban se întoarce „acasă” și anunță că Forța Dreptei urmează a fuziona cu...

După o lipsă de câțiva ani din PNL, partid pe care l-a și condus, Ludovic Orban ar putea renunța la partidul pe care l-a...