14.3 C
București
miercuri, 29 aprilie 2026
Acasă Blog Pagina 1134

Pasarela de promenadă din Mamaia, în conservare

Ziua de Constanța

Pasarela de promenadă din Mamaia va fi conservată, odată cu lucrările de lărgire a plajei din stațiune, până când autoritățile abilitate vor găsi o soluție de reabilitare, a anunțat Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL).

Potrivit ABADL, pasarela va fi protejată și îngrădită temporar până când se vor face demersurile necesare de către Ministerul Culturii, care dorește reabilitare obiectivului. Pasarela nu este inclusă în programul de reabilitate, neaparținând ABADL.

În prezent, pasarela de promenada din zona debarcader Cazino – Mamaia nu aparține instituției noastre, deținătorul legal al acestei construcții este Litoral SA, care se află în curs de lichidare. Astfel că, ABADL prin acest proiect cu finanțare europeană nu poate include reabilitarea unor obiective turistice, culturale, etc, având în vedere că, așa cum am precizat mai sus, proiectul are ca scop reducerea eroziunii costiere pe litoralul românesc

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral

Totodată, reprezentanții instituției susțin că pasarela urmează să fie cuprinsă în arealul plajelor turistice aferente stațiunii Mamaia, ce face obiectul contractului de proiectare și execuție lucrări pentru „Protecția și reabilitarea litoralului românesc al Mării Negre în zona Mamaia” din cadrul proiectului „Reducerea eroziunii costiere, Faza II (2014-2020)”. Scopul acestui proiect este să asigure protecția la eroziune a liniei țărmului în condiții medii anuale cât și în timpul evenimentelor cu perioada de recurență de până la 1/100 ani, pentru o durată de viață proiectată de 50 ani.

Acest proiect este co-finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, Axa Prioritară 5.

Procurorii i-au trimis în judecată pe „șefii” de la Energy Holding

Parchetul general i-a trimis în judecată pentru delapidare pe Costin Răducu Alexandrescu, fostul administrator al companiei Energy Holding, și pe Lavinia Țicu, fosta directoare economică a firmei, cea care i-ar fi dat geanta cu 3,8 milioane de dolari cash lui Radu Budeanu pentru Elena Udrea – au declarat pentru G4media.ro surse judiciare. Împotriva lui Alexandrescu și Țicu au fost luate și măsuri asiguratorii, asupra bunurilor aflate în proprietatea acestora, până la suma de 59,48 milioane de lei.

Primul inculpat în calitate de administrator și cea de a doua inculpată în calitate de director economic ai unei societăți comerciale, în perioada 19.08.2009-30.04.2010 au transferat în mod nejustificat, fără contraprestație, suma de 59.480.839 lei către o altă societate comercială, prin semnarea ordinelor de plată care au generat șapte transferuri bancare, prejudiciind prin aceasta societatea pe care o administrau și, implicit, creditorii acesteia

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului general

Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Juridică s-a constituit parte civilă, solicitând introducerea în cauză a părților responsabile civilmente. Totodată, și alți creditori, persoane juridice și persoane fizice s-au constituit părți civile.

Energy Holding a fost unul dintre cei mai importanți traderi și furnizori de energie electrică din România până în urmă cu câțiva ani, cu afaceri anuale de mai multe sute de milioane de lei, unul dintre principalii foști beneficiari de contracte avantajoase de la Hidroelectrica.

Energy Holding a fsot înființată în 2000, de milionarul elvețian Nicolae-Bogdan Buzăianu, finul fostului ministru al Economiei, Dan Ioan Popescu. Energy Holding a trecut prin mai multe schimbări în acționariat, iar din 2013 este controlată, printr-o majorare de capital, de firma cipriotă Energy Holding Cyprus Limited, cu beneficiari reali necunoscuți. Energy Holding a intrat în faliment, potrivit unei decizii date în 2020, dar care nu este definitivă. Instanța de judecată a respins, pe 20 iulie, planul de reorganizare al companie, potrivit Ziare.com.

Primarul Cristian Popescu Piedone vrea să îmbunătățească aspectul Sectorului 5

Cristian Popescu Piedone

Primăria Sectorului 5 a început o nouă etapă de dezvoltare, în care vrea să îmbunătățească aspectul general al sectorului și să asigure un mediu de viață sănătos pentru toți cetățenii. O parte importantă în demararea proiectelor constă în posibilitatea executării lucrărilor la nivelul infrastructurii supraterane și subterane, în mod constant și uniform pe toate străzile Sectorului 5.

Pentru o întregire a imaginii viitoare este necesar ca și străzile sau spațiile verzi aferente să fie reabilitate sau îngrijite corespunzător. Iar pentru a reuși acest lucru, cel mai bine este să ai controlul asupra lor. Motiv pentru care, Primăria Sectorului 5 va solicita preluarea unor străzi și spații verzi aflate în administrarea Consiliului General al Municipiului București (CGMB).

 Sunt încă multe străzi din Sectorul 5 neasfaltate sau spații verzi neamenajate. Cetățenii sunt nemulțumiți pe bună dreptate. Ce nu știu unii este că multe dintre aceste străzi și spații verzi nu sunt în administrarea Consiliului Local Sector 5, lucru care face imposibilă intervenția Primăriei Sectorului 5. Ne dorim ca din primăvară să începem o amplă modernizare a sectorului nostru, motiv pentru care solicităm Consiliului General al Municipiului București transmiterea în administrarea Consiliului Local Sector 5 a 357 de străzi și 56 de spații verzi. V-am promis că sectorul se va schimba și se va transforma într-o zonă modernă și sigură!

a transmis Primarul Sectorului 5 Cristian Popescu Piedone.

Astfel, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Sector 5 din 28 ianuarie vor fi incluse două proiecte de hotărâre foarte importante pentru dezvoltarea sectorului: solicitarea către CGMB, de transmitere în administrarea Consiliului Local Sector 5 a unor străzi și spații verzi, aflate în administrarea Administrației Străzilor, respectiv Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București.

Vezi aici străzile solicitate de Primăria Sectorului 5

Ziarul de Investigații

Ciolacu a mers împreună cu mama sa la vaccin

Sursa Foto: Facebook

Deși în urmă cu câteva zile Marcel Ciolacu condamna „turismul vaccinării inventat de Cîțu”, iar ulterior atrăgea atenția că mama sa, bolnav cronic, nu s-a putut programa pentru imunizare, președintele PSD pare că a ajuns la concluzia că nu te poți pune cu vremurile. Azi, Ciolacu a pus pe Facebook dovada că s-a vaccinat – două fotografii alăturate, una cu el iar a doua cu mama sa, din care reiese că cea care i-a dat viață a reușit până la urmă să se vaccineze, chiar dacă nu în județul de baștină. Ciolacu lasă să se înțeleagă că ar fi putut să se vaccineze mai devreme, însă nu a dorit să facă asta înaintea mamei sale.

Astăzi m-am vaccinat. Dar după mama mea! Nu aș fi putut niciodată să mă vaccinez înaintea ei, unul dintre numeroșii bolnavi cronici din România. Înainte de a fi caraghioși, cei din Guvern ar trebui să facă mai mult pentru persoanele cu adevărat vulnerabile. Pentru cei care au într-adevăr nevoie, cât mai rapid, de acest vaccin. Iar, până la imunizarea unui procent semnificativ din populație, tot testarea rămâne cel mai eficient mijloc de combatere a pandemiei”, scrie președintele PSD pe Facebook.

Ciolacu nu a fost niciodată împotriva vaccinării, iar la începutul săptămânii se plângea că mama sa nu a reușit să se programeze pentru vaccin, deși are o boală cronică. A și subliniat la acel moment că va încerca să o vaccineze la Bucureşti, în a doua etapă, ceea ce s-a și întâmplat azi. „Nu avem doze suficiente, este evident, nu putem ajunge la 70% în acest ritm… Cu sistemul de învăţământ terminăm de vaccinat undeva în vară, la toamnă, dar şcolile le deschidem. Este o incoerenţă, nu sunt în stare să aibă un plan coerent şi o informare publică transparentă către populaţie. Primele ştiri pe care le ştim cu toţii au fost că românii nu vor să se vaccineze şi uitaţi că românii doresc să se vaccineze, persoanele vulnerabile doresc să se vaccineze şi nu pot să acceseze platforma, nu au centrele, nu au terminat acest parteneriat cu administraţiile locale să găsească resursele financiare necesare. Neavând buget, nu pot să aloce banii primăriile”, declara Ciolacu la TVR 1, preluat de Digi24.

Polițist din Dâmbovița, arestat și trimis în judecată pentru trafic de influență cu repetiție

Un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, acesta fiind al doilea dosar întocmit pe numele acestuia pentru trafic de influență. Agentul în vârstă de 43 de ani mai are totodată calitatea de inculpat și într-un al treilea dosar, în care este acuzat de cercetare abuzivă, pentru fapte comise în 2015. Atunci, în calitate de organ de cercetare penală în cadrul Postului de poliție Potlogi, ar fi falsificat conținutul unei declarații de suspect și a aplicat în fals semnătura acestuia atât pe declarație cât și pe procesul-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii.

De această dată, agentul este acuzat că promitea că își va folosi sistemul de „pile, cunoștințe și relații” pentru a rezolva dosare la regimul rutier, în schimbul unor sume de bani. Numai că „afacerea” a ajuns la final în noiembrie, când a fost arestat preventiv. Ancheta a fost desfășurată chiar de colegii agentului, polițiștii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița, pe baza ordonanțelor de delegare emise de procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

În cauză s-a reușit probarea activității infracționale a polițistului, reținându-se ca situație de fapt că, în cursul lunii august 2020, acesta a pretins și a primit de la două persoane suma de 2.800 lei, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor polițiști din cadrul I.P.J. Dâmbovița – Serviciul Rutier.

Totodată, polițistul a promis celor două persoane că îi va determina pe colegii săi să îndeplinească un act contrar atribuțiunilor de serviciu și să restituie uneia dintre acestea, înainte de împlinirea termenului legal, permisul de conducere suspendat pe o perioadă de 90 de zile, ca urmare a săvârșirii unor abateri la regimul circulației pe drumurile publice.

Anterior, în data de 12 ianuarie a.c., procurorul de caz a întocmit acorduri de recunoaștere a vinovăției cu cele două persoane menționate, pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și complicitate la infracțiunea de trafic de influență”, au comunicat cei de la DGA.

Ministrul Educației admite că școala online nu a funcționat perfect

Sursa Foto: Facebook

Prezent la Forumul Bunei Guvernări Locale în Educaţie, organizat de Societatea Academică din România, ministrul Educaţiei a „atacat” un subiect fierbinte, cel al orelor desfășurate exclusiv online. De aproape un an școlile și-au închis porțile, iar elevii participă online la cursuri, în funcție de posibilități. Și în prezent sunt copii care nu au reușit sau au reușit prea puțin să țină pasul, dintr-un simplu motiv, trist: nu au acces la tehnologie. Tabletele promise de minister au ajuns târziu, însă toți oficialii au continuat să susțină că școala online este (aproape) un succes.

Învestit de scurt timp în funcție, ministrul Sorin Cîmpeanu, a vorbit azi despre riscul de creştere a abandonului şcolar, corelat cu procesul deficitar de predare online. Nu doar lipsa tehnologiei este un punct slab, crede ministrul, ci și lipsa de pregătire a cadrelor didactice pentru predarea în sistem online.

Riscul de a creşte abandonul şcolar în urma procesului deficitar de predare online este mare şi se adaugă unei rate de abandon şcolar deja foarte mari. Trebuie să ne concentrăm cât mai eficient asupra acestui aspect şi concentrarea se poate face doar încercând să se recupereze prin acţiuni remediale pierderile care sunt structurale.
Foarte mulţi colegi profesori din România au avut bune intenţii, însă nu au fost pregătiţi pentru predarea online. Riscurile de creştere a abandonului şcolar în urma pierderilor structurale – diferenţa între online şi clasic şi a celor conjuncturale – acces internet, acces echipamente este foarte mare
”, a precizat ministrul Educaţiei, citat de Agerpres.

Viorica Dăncilă nu mai are răbdare până să își lanseze cartea-interviu

Sursa Foto: Facebook

Fostul premier Viorica Dăncilă vorbește de ceva vreme doar despre cărți. Despre o anumită carte de fapt, a sa, informațiile „transpirând” în presă în urmă cu câteva zile, inclusiv cu declarații și povești ale Vioricăi Dăncilă. A anunțat și pe pagina sa de Facebook că va lansa o „carte-interviu”, în colaborare cu jurnalista Marga Nițu, iar de aici orice mister a fost dezvăluit.

În sfârșit, conul de umbră în care intrase după eșecul de la prezidențiale și după ieșirea din scena PSD a luat sfârșit, iar Viorica Dăncilă anunță că va mai da câteva detalii din carte în doar câteva ore.

În această seară voi fi invitata lui Răzvan Dumitrescu la Antena 3, unde voi vorbi despre cartea pe care o va lansa jurnalista Marga Nițu.
Voi veni cu detalii despre relațiile din interiorul PSD din perioada 2018-2019, despre aparențe și realități, trădări și jocuri duble, interese și ambiții, despre cum am făcut față problemelor guvernării și provocărilor unei perioade foarte complicate din istoria PSD”, este mesajul fostului premier al României, care vrea să își spună peste tot partea sa de adevăr.

Când e de fapt lansarea cărții și dacă își va mai avea rostul după atâtea povești, este greu de spus. Cert e că sunt promisiuni că între paginile sale cei interesați vor putea citi „inclusiv despre relația cu Liviu Dragnea, dar și despre campaniile electorale din 2019 și colaborarea cu cei care astăzi conduc PSD”. În opinia Vioricăi Dăncilă, cartea practic se cerea singură să iasă de sub tipar, pentru binele social democraților. „Sunt lucruri care trebuie spuse, fiindcă PSD nu se poate reclădi decât pe adevăr și pe analiza obiectivă a problemelor trecutului”, scria în urmă cu câteva zile pe Facebook aceasta.

Lui Mazăre i-a fost admis, de principiu, recursul în casație în cazul dosarului „Retrocedărilor de pe Litoral”

Foto: ZF.ro

În urma cererilor de recurs în casație, formulate de Radu Mazăre, împreună cu ceilalți doi condamnați în dosarul „Retrocedărilor de pe Litoral”, un complet format din trei judecători aparținând Înaltei Curți de Casație și Justiție, a admis de principiu, scrie Ziare.ro.

Mazăre mai are o șansă

Radu Mazăre, mesaj din Rahova: „După ce am făcut pușcărie în Madagascar, unde 1.400 de oameni stăteam în genunchi și cu mâinile la ceafă, fără paturi și toalete, crede oare cineva că nu o supraviețuiesc în pușcăriile din România?”

„Admite, in principiu, cererile de recurs in casatie formulate de recurentii-inculpati Andrei Aurel Jean, Barbu Paraschiva, Borcea Cristian, Constantinescu Nicusor Daniel, Darie Ruxandra Luminita, Dima Alin Horatiu, Dospinescu Daniela Ramona, Ene Daniel, Ghitulescu Bogdan, Giurgiucanu Georgica, Ionescu Valentin Gheorghe, Marica Ion, Mazare Radu Stefan, Miron Dan, Nejloveanu Niculae, Puscasi Carmen, Puscasi Marius, Racu Constantin, Savulescu Emil Dragos si Tudorache Rasvan Mircea impotriva Deciziei penale nr. 32/A din data de 7 februarie 2019, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia penala, in Dosarul nr. 6536/2/2008”, a precizat sursa citată.

Mazăre scapă de pușcărie. Curtea de Apel Constanța îl achită definitiv pentru abuz în serviciu

Tot de principiu, atunci când vorbim despre recurs în casație, vorbim despre o metodă de atac cu șanse reale, astfel că decizia care a fost dată pe 19 ianuarie 2021, a fost stabilită pentru data de 2 martie 2021, la orele 9:00. Vor fi atunci audiați toți cei care au fost condamnați în dosarul „Retrocedărilor de pe Litoral”, laolaltă cu părțile vătămate reprezentate de Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Constanța, Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Navodari și Ministerul Finanțelor Publice.

În data de 7 februarie 2019, Înalta Curte dădea decizia definitivă în dosarul „Retrocedărilor de pe Litoral”, 32 de persoane fiind găsite vinovate, printre care și Radu Mazăre, fostul primar al Municipiului Constanța. În urma deciziei, atât statul cât și Municipiului Constanța primeau înapoi zeci de hectare, în timp ce inculpații primeau, însumat, 120 de ani de închisoare. Se vorbea, la acea vreme, despre un prejudiciu cu o valoare de 114 milioane euro, 77,77 milioane euro fiind în dauna statului român, iar 36,16 milioane euro în dauna Municipiului Constanța.

Ziarul de Investigații

Procurorii constănțeni anchetează cazul oilor scufundate în Portul Midia

Foto Poliția de Frontieră

Procurorii constănţeni au deschis o anchetă, după ce o mare parte din animalele moarte aflate la bordul navei Queen Hind, care s-a scufundat, în 24 noiembrie 2019, în Portul Midia, nu au fost distruse prin incinerare, ci au fost îngropate pe un teren viran din localitatea Măcin, din județul Tulcea.

Potrivit unui comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Constanța a pus în aplicare două mandate de percheziţii domiciliare, în două locaţii situate pe raza localităţii Măcin (Tulcea).

În cauză au fost delegaţi poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea, Agenţia Protecţia Mediului – Tulcea, Direcţia de Sănătate Publică – Tulcea, pentru stabilirea legalităţii modului cum s-a derulat activitatea de incinerare ovinelor înecate pe nava eşuată în luna noiembrie 2019 în Portul Midia. În urma activităţilor desfăşurate la faţa locului, s-a stabilit faptul că, mare parte dintre deşeurile animale nu au fost distruse prin incinerare, ci au fost îngropate pe un teren viran din localitate.

Comunicat PCA Constanța

De altfel, cercetările continuă, cu privire la reprezentanţii societăţii care au contractat distrugerea deşeurilor animale, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni privind protecţia mediului și regimul deşeurilor. În urma percheziţiilor domiciliare au fost ridicate mai multe documente cu valoare probatorie, precum şi diverse sume de bani în lei şi valută, transmite și Poliția de Frontieră.

Video dezgropare animale

Din cele 14.600 de oi care se aflau la bordul navei Queen Hind, ce urmau să fie transportate către Arabia Saudită, doar 180 au supraviețuit. Potrivit lui Gabriel Păun, de la Animal International, România exportă anual 3 milioane de oi, fiind cel mai mare exportator de ovine, în viu. Exporturile europene de animale în viu au crescut ca valoare de la 1 miliard de euro în 2000 la 3,3 miliarde în 2018, transmite G4Media.

Ziarul de Investigații

Ania Caill, victima unor piedici și sabotaje inutile. Ana Loredana Predescu cere explicații

Ania Caill
Ania Caill

Deși are cele mai bune rezultate ale României în Cupa Mondială, schioarea Ania Caill nu a fost trecută de Federație pe lista pentru Campionatele Mondiale.

Campionatele vor avea loc între 8 și 21 februarie, la Cortina D’Ampezzo.

În ciuda faptului că schioarea a făcut toate demersurile ca să reprezinte România la Campionatele Mondiale, România nu investește în schi alpin, nu investește în viitorul sportiv și nu investește în valori. De ce? Nu avem răspunsuri.

Un răspuns cere și Ana Loredana Predescu, deputat ales în circumscripția electorală nr.8 – Brașov.

Declarându-se o iubitoare a sportului și o susținătoare a competițiilor sportive, Ana Loredana Predescu a reacționat prompt și i-a solicitat Ministrului Tineretului și Sportului să justifice nedreptatea comisă față de Ania Caill.

Schioarea Ania Caill: valoarea exclusă din Lotul Național

Cum este posibil ca cea mai bună sportivă la schi alpin din România să nu se regăsească în lotul național ce va participa la Campionatul Mondial de la Cortina d’Ampezzo din 9-21 februarie 2021, cu toate că s-a înscris în luna noiembrie 2020?”, a scris Ana Loredana Predescu pe pagina personală de Facebook.

De asemenea, aceasta a adăugat că România are valori, și că nu este nevoie de piedici și sabotaje inutile, menționând că pe parcursul acestui mandat va face tot ce-i stă în putință pentru a promova valoarea și performanța românească.

În calitate de deputat ales în circumscripția electorală nr.8 – Brașov, i-am solicitat oficial, în scris, domnului Carol-Eduard Novák, Ministrul Tineretului și Sportului, un punct de vedere și măsurile care se impun referitor la situația româncei Ania Caill”, a adăugat deputatul pe contul de socializare.

Există performațe și există titlul de cea mai bună schioare din România.

Cu toate acestea, nici titlul și nici omul nu se regăsesc pe lista lotului național de sportivi. Cel mai bine cotat sportiv din România are nevoie de o inițiativă, de susținere și de încurajare.

Și, mai mult decât orice, are nevoie de un răspuns promt și de o argumentare pentru nedreptatea adusă.

Foto

Ziarul de Investigații

Darius Vâlcov la un pas să rămână fără diploma de doctor

Tribunalul București a decis, miercuri, anularea diplomei de doctor a fostului ministru și consilier guvernamental Darius Vâlcov, la cererea Academiei de Studii Economice București, anunță Mediafax.  

Admite cererea. Dispune anularea diplomei de doctor seria F nr.0003384 eliberată sub nr.448/19.10.2010

Tribunalul București

Vâlcov va putea contesta decizia magistraților, aceasta putând fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul București – Sectia a-II-a Contencios.

În aprilie 2020, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), după ce comisia de lucru care a analizat sesizarea de plagiat, a stabilit că aproximativ 50 de pagini, reprezentând 23% din teza de doctorat a fostului consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, reprezintă preluare integrală sau parţială din alţi autori.

 Darius Vâlcov, fost consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă şi unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai fostului preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, a plagiat un sfert din teza de doctorat în finanţe fără să indice vreo sursă, a decis Comisia de Etică şi Deontologie Profesională de la Academia de Studii Economice (ASE) în urma unei sesizări primite la scurt timp după ce PressOne a dezvăluit, în exclusivitate, că teza de doctorat a lui Vâlcov este plagiată.

 „49,72 pagini, reprezentând 23,45% din cele 212 pagini propriu-zise ale tezei de doctorat, respectiv 49,72% din cele 100 de pagini supuse analizei, sunt expresia unui caz de plagiat, aşa cum este acesta definit de prevederile Legii 206/2004 aplicabile la data susţinerii publice a tezei de doctorat”, se arată în raportul Comisiei de Etică a ASE, făcut public în octombrie 2019.

La acel moment, Darius Vâlcov a respins acuzaţiile conform cărora mai mult de jumătate din teza sa de doctorat ar fi plagiată şi a afirmat că este vorba despre o acţiune de decredibilizare a sa la a cărei origine ar fi „o parte din cei 19.000 de angajaţi ai SRI” inclusiv „acoperiţii”, potrivit Digi 24.

Reamintim că Darius Vâlcov a mai fost în atenția magistraților, într-un dosar pentru luare de mită (2 infracțiuni) și trafic de influență, în valoare totală de 4.296.270 lei. „Achită pe inculpatul C.E. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Achită pe inculpatul D. M. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată. Achită pe inculpata C.-S. E.-M. pentru infracţiunea de dare de mită în formă continuată. Achită pe inculpatul Vâlcov Darius Bogdan pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la dare de mită şi instigarea la luarea de mită. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei sentinţei penale”, se arată în decizia instanței Tribunalului Gorj, în cazul procesului ce îl implică și pe Darius Vâlcov. În urma apelului a fost stabilit termenul de judecată pe data de 9 decembrie, la care a fost amânată cauza până pe 22 februarie 2021.

Ziarul de Investigații

Primarul general al Capitalei a avut la dispoziție pentru campania electorală peste 300 de mii de lei, din donații

Sursă foto: Facebook

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut verificări în documentele contabile de campanie ale lui Nicușor Dan în perioada 28 octombrie – 21 decembrie, iar concluzia este că actualul primar al Capitalei a folosit aproape toți banii de care a putut face rost. Nu au fost probleme, în opinia AEP, așa că Nicușor Dan va primi înapoi toți banii. Nu mai puțin de 446 de mii de lei a fost suma totală pe care a avut-o la dispoziție candidatul independent susținut de PNL și USR-PLUS, însă în final cheltuielile au fost de 445.251,69 de lei. Aparent, Nicușor Dan avea la saltea 24.500 de lei, s-a împrumutat de alți 94.700 de lei, iar grosul – 326.800 lei – a provenit din donații. Cine și cu cât a cotizat posibil să aflăm din declarația de avere pe care primarul general al Capitalei o va completa anul acesta.

Donațiile sunt un stil de viață pentru Nicușor Dan, care mereu a avut noroc de oameni generoși. Potrivit declarației de avere publicate în calitate de primar general în noiembrie 2020, acesta avea deja 76.000 lei primiți ca donație în anii anteriori, plus alți 5.000 lei. Pe lângă aceste donații, Nicușor Dan mai avea de înapoiat anul trecut 27.000 de euro, pe care îi primise împrumut în 2012.

De menționat că în prima declarație completată ca deputat, împrumutul trebuia înapoiat în 2018, dar probabil părțile au convenit că nu este grabă. Ca orice român, Nicușor Dan are și un credit imobiliar de rambursat (data scadentă fiind anul 2032) – a împrumutat în 2007 100.000 de euro, însă în 2019 mai avea de rambursat 57.828 euro. Nu avea doar datorii și împrumuturi în anul 2019 Nicușor Dan, ci trăia din indemnizația de deputat – 130.317 lei ca un total pe tot anul respectiv. În declarație apare și alocația fiicei sale, 1.602 lei, acestea fiind singurele venituri ale familiei.

Cu siguranță la alegeri Nicușor Dan a fost luat în spațiu pentru a deține un buletin de București, dat fiind că pe declarația sa singura proprietate menționată este un teren intravilan cumpărat în 2007 în Predeal, zona Cioplea, în suprafață de 7.460 metri pătrați. Cumpătat, Nicușor Dan nu a investit nici în mașini de fițe, singurul mijloc de locomoție modern pe care îl deține fiind un Citroen BX fabricat în 1986. În încheiere ar mai fi de spus că Nicușor Dan a convins cumva că în campania sa electorală poate fi investit oricând cu încredere. În 2016, acesta primise de asemenea numeroase donații pentru precampanie și campanie electorală, sume cuprinse între 4.500 și 100.000 de lei, dar și un mic ajutor de 1.000 de euro.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
14.3 ° C
15 °
13.8 °
45 %
9.3kmh
0 %
mie
14 °
J
8 °
vin
14 °
S
14 °
D
16 °

Ultimul articol

PSD, fără funcții politice guvernamentale

PSD a anunțat astăzi că și-a mai luat de-o grijă, anume că „toți reprezentanții săi care ocupau în Guvern funcțiile de secretar de stat,...

Amenzi și dosar penal pentru doi ucrainieni; au vrut să dea mită pentru a...

Doi cetățeni ucrainieni sunt în vizorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, după ce, în urmă cu câteva zile, au încercat să dea mită...

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost depusă

Dinamitarea Guvernului condus de Ilie Bolojan este tot mai aproape. În urmă cu puțin timp, moțiunea de cenzură asumată de PSD&AUR, alături de alți extremiști...