18.3 C
București
joi, 7 mai 2026
Acasă Blog Pagina 1040

Surse: Spitalul Foișor ar urma să fie evacuat din nou

Potrivit unei știri Antena 3 din această seară, Spitalul Foișor din Capitală ar urma să fie evacuat din nou. Coform sursei citate anterior, din spital ar urma să fie mutați încă 16 pacienți aflați la terapie intensivă în Spitalul Foișor. În momentul de față, spitalul Foișor are o capacitate la terapie intensivă de 21 de paturi și 200 de paturi cu conectare la oxigen.

9 aprilie, prima mutare cu „scandal” a pacienților de la Spitalul Foișor

În seara zilei de 9 aprilie, spitalul Foișor din București făcea obiectul unui scandal național după ce, în miez de noapte, pacienții erau transferați pe la alte spitale, ori chiar trimiși acasă, cu toate că mulți dintre aceștia erau proaspăt operați. Între timp, Foișorul a devenit spital COVID, în ciuda nemulțumirilor opiniei publice, a pacienților, însă și a managerului spitalului. Mai mult, în acea seară, o serie de protestatari se strângeau lângă ambulanțele care îi transportau pe pacienți și sporeau haosul deja existent.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a transmitea atunci că regretă disconfortul creat, însă că nu are de ales, întrucât, la vremea respectivă, situația era critică din punct de vedere al paturilor la secțiile ATI.

CITEȘTE ȘI: Alin Stoica ia în calcul relaxări suplimentare pentru București

Ghinea, despre Nicușor Dan: „Mesia din debara”

Sursă foto: CristianGhinea.ro

Într-un interviu recent, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea a vorbit, printre altele, și despre Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, pe care, din câte se poate vedea, ministrul nu-l simpatizează în mod deosebit, analizând răspunsurile acordate pentru publicația care l-a intervievat pe acesta în exclusivitate.

Cristian Ghinea, despre cum „l-a deranjat” pe edilul Nicușor Dan

Despre Nicușor Dan, Cristian Ghinea are de spus că acesta este „un primar independent, pe care cred că l-am deranjat cu nişte “pretenţii” care apar într-un protocol.(…) Cea de bază, umană, e să dai un telefon consilierilor care vrei să-ţi voteze bugetul”, a declarat Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, în exclusivitate pentru Spotmedia.

Mai mult decât atât, acesta a mai afirmat că Nicușor Dan i-ar fi tratat pe consilierii USR PLUS ca „pe ăia mici şi proşti care îl votează orice ar fi. Dl Nicuşor Dan suferă de sindromul de “Mesia din debara”. Îl ştiu foarte bine de la USR. El stă într-o debara şi este un fel de Mesia. Nu vorbeşte cu nimeni, nu dă telefoane, nu răspunde la telefoane şi dă bule. Toată lumea trebuie să stea drepţi şi să execute că dă el bule. Nu merge aşa! E primarul Capitalei, nu a fost votat şef la Şoimii Patriei”, a mai spus Ghinea.

„Face exact ce critica la bugetul lui Firea, supraestimarea veniturilor”

Menționând că cei din USR PLUS, mai exact consilierii generali, ar fi anunțat că există o problemă cu bugetul și că nu au de gând să voteze așa ceva, Ghinea a subliniat că decizia a fost una de birou municipat și că „nu aș fi putut înțelege un buget de criză, dar se putea explica. Cum faci să reduci cheltuielile aberante ale Primăriei? Dar a făcut ca Firea. Atunci de ce s-a mai schimbat?.

Astfel, ministrul este de părere că problema actuală este o chestiune locală pe care Nicuşor Dan ar trebui să o rezolve cu consilierii și mai ales împreună cu conducerea partidului din București. „Nu a vorbit cu Claudiu Năsui, președintele USR București, deloc dinainte de alegeri”, a subliniat Ghinea.

Cîțu îi ține spatele lui Ghinea: „nu avea cu ce să greșească”

Alin Stoica ia în calcul relaxări suplimentare pentru București

Foto: Playtech.ro

Alin Stoica, Prefectul Capitalei dă semnale că, în curând, în București ar putea fi ridicate anumite restricții. Astfel că la 48 de ore de la scăderea de sub 3 la mia de locuitori, înregistrată astăzi, urmează să fie convocat Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă pentru a se lua noi hotărâri în ceea ce privește o eventuală relaxare a restricțiilor în Capitală. „Vom aştepta să vedem că este o coborâre constantă. (…) Aici nu avem marjă, la 3 la mie, şi atunci trebuie să aşteptăm un pic şi probabil că vom aştepta 48 de ore până când vom lua o decizie. (…) Nu va fi o reacţie atât de rapidă cum a fost la 3,5 la mie, ci vom aştepta un pic să vedem că trendul de scădere se menţine şi nu este niciun fel de pericol să se întoarcă. (…) Dacă trendul se menţine descendent, avem 48 de ore la dispoziţie să ne întrunim în Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă şi să luăm hotărârea”, a declarat pentru AGERPRES, Alin Stoica.

Potrivit informațiilor venite astăzi din partea Grupului de Comunicare Strategică, Capitala este singura care a mai rămas în „zona roșie”, cu 3,09 cazuri de infectări la mia de locuitori, deși în scădere față de ziua precedentă

Iohannis vrea campanie de vaccinare cu „viteză”

Potrivit legii, la scăderea ratei la sub 3 la mia de locuitori se reglementează următoarele:

  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare
  • comercializare şi consum al produselor alimentare şi/ sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6:00 – 22:00, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/ localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori.
  • organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/ sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/ localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori.

Cosette Chichirău despre „discursul PSD-istului prins la furat”

Cosette Chichirău lovește din nou! Cum deputata USR PLUS nu și-a ascuns niciodată antipatia față de „partenerul său de coaliție”, Mihai Chirica, nu avea cum să o facă nici de această dată, mai ales că, în premieră, lui Chichirău i s-au dat inclusiv motive pentru a-și scoate colții. Astfel, liderul USR PLUS Iași insistă, într-o manieră care deja îi e caracteristică, ca primarul Iașiului să-i fie retras sprijinul politic PNL.

Cosette Chichirău: „Cer conducerii naţionale a PNL să se disocieze urgent de declaraţiile lui Mihai Chirica şi să-i retragă sprijinul politic”

Ieșenii nu vor tolera punerea batistei pe țambal, insistă deputata USR

Scandalul Chirica-Chichirău continuă, în ciuda autospendării primarului din partid

În cursul zilei de astăzi, Cosette Chichirău le-a solicitat, într-o declarație politică publicată pe pagina sa de socializare, liderilor Partidului Național Liberal, să se delimiteze de Mihai Chirica, ba mai mult decât atât, să-i retragă acestuia sprijinul politic, acuzându-l pe edil că s-ar comporta ca un PSD-ist prins la furat, după cum chiar aceasta s-a exprimat. „Primarul Iaşiului a declarat că se află într-o situaţie care îi «slăbeşte încrederea în justiţie într-un mod radical», insinuând că justiţia s-ar putea face «în cabinetele de partid». Sper ca PNL să nu gireze prin tăcere discursul lui Chirica. Este un discurs tipic de pesedist prins la furat, din categoria Dragnea- Năstase. Iar asta nu face cinste PNL”, a pscris liderul USR PLUS Iaşi, Cosette Chichirău.

Mai mult, aceasta le cere celor de la CSM să ia atitudine faţă de declaraţiile primarului Iaşului. „Astfel de insinuări fac rău sistemului de justiţie din România, sunt incorecte faptic şi sunt nocive pentru societate”, a scris Cosette Chichirău.

Românul neaoș: de la masa de Paște, direct la Urgențe

Foto: Digi 24
Foto: Digi 24

Gata? Pregătiți de Paște? Ați bifat tot ce era pe listă? Ați golit magazinele și umplut frigiderul? Vizita la farmacie a fost un succes? Prietenii de încredere, Colebil și Triferment, se află la locul loc, în dulăpiorul cu medicamente?

Perfect! Sunteți gata să dați startul încă unei sărbători pline de evenimente și, mai ales, de spiritualitate.

Să ne înțelegem, n-am nimic cu Paștele. E chiar o sărbătoare care-mi place. Am văzut Isus din Nazaret de măcar 5 ori. Isus-ul lui Zeffirelli e de neegalat. Îmi place și cozonacul, și salata de ouă. Cu drobul nu mă prea înțeleg, dar nu las asta să-mi strice voia bună.

Ba mi se pare frumoasă chiar și slujba de Înviere. Am văzut-o și-n variantă ortodocsă, și-n variantă catolică, ba chiar am prins și-un an în care a fost compilație: Paște 2 în 1, ortodox + catolic.

De obicei, îmi place să văd de la geam cum se-ntorc, cătinel-cătinel, lumânările de la Înviere. Știu, nu-s un bun credincios, și nici n-am pretenția să fiu. Asta nu înseamnă că nu mă bucur pentru cei care chiar simt sărbătoarea, cu adevărat.

Obiceiuri de Paște care n-au nicio legătură cu Paștele, în sine

Știu, Paștele e o sărbătoare de familie. Dar de aici până la a face turul tuturor rubedeniilor și a te îmbuiba la fiecare în parte, e cale lungă. Nu cred că e menționat în nicio biblie.

Continuarea, aia cu sunatul la Ambulanță sau bolit 2 zile după, că nu te-ai putut opri la jumătate de cozonac, clar nu apare pe nicăieri. Măcar pentru simplul fapt că acum 2000 de ani nu aveai cum să suni la Ambulanță.

Golitul farmaciilor și senzația de rău, de după. Cu alte cuvinte, mâncatul în exces. Nici asta nu cred că e tradiție tradițională de Paște. S-ar putea să mă înșel, da` n-am văzut niciun citat cu ”acum, c-am înviat, benchetuiți până picați sub mese, în cinstea mea” prin Biblie.

Îmbulziți-vă să luați lumină. De parcă nu ajunge la toată lumea. De parcă lumina aia sfântă, adusă de la Ierusalim, o să se consume dacă nu ajungi în secunda doi la ea. Calm, calm, poți fi primul sau al 20-lea care ia lumină, e mai probabil să ți se stingă lumânarea până acasă, decât să nu prinzi flacără de la preot.

Stați la biserică până pe la 2-3 din noapte. În mod normal, vă culcați pe la 10-11. Da` de Înviere, e musai să stai cât mai aproape de răsărit. Nu e Revelionul, e Paștele. Ai fost la biserică, ai ascultat o bucată de slujbă, ți-ai aprins lumânarea, hai, fuguța acasă. Nu e nevoie de noapte albă. Plus că e pandemie. Cred că dă și Trinitasul slujba, în direct.

Paștele se simte, nu se transformă în spectacol

Ceea ce trebuia să fie, încă de la origini, o sărbătoare a umanității, s-a transformat, în timp, într-un spectacol ieftin. Bine, nu ieftin financiar, dacă ne uităm la încasările magazinelor.

Tradițiile efective se mai păstrează doar vag și-n anumite zone. În rest, doar gând de îmbuibare, petrecere și cine e cel mai tare din parcare. Nu vreau să aduc aminte de Paștele în reluare de anul trecut, cu toate că o să rămână legendar.

Repet: îmi place Paștele. Dar hai să-l sărbătorim simplu, așa cum ar fi trebuit să fie. Să nu-l facem mai comercial, cu an ce trece. Nici motiv de aglomerat, mai mult, Serviciul de Ambulanță. Indiferent de meniu.

Iohannis vrea campanie de vaccinare cu „viteză”

Klaus Iohannis / captură video

Președintele Iohannis a făcut, astăzi, o vizită de lucru la centru de vaccinare de tip drive-thru din București, pentru a lua pulsul campaniei de vaccinare, odată cu inaugurarea acestui nou tip de administrare a vaccinului. „Este un succes”, a spus Iohannis, adăugând că „bucureștenii vin să se vaccineze în numar mare”.

Klaus Iohannis anunță că vor apărea tot mai multe centre de acest tip: „Se poate prezenta oricine dorește, inclusiv românii din diaspora sau cei care au reședință în România”

Președintele a mai spus că în momentul de față este foarte important să prindă viteză campania. „Suntem într-o nouă fază. Nu va mai fi nevoie de nicio birocrație. Sunt convins că și în București și în țară se vor organiza centre și maratoane. E nevoie de această vaccinare”, a mai spus Klaus Iohannis.

Reamintim că primul centru de tip drive-thru deschis în București se află în Piața Constituției și este deschis zilnic între orele 8:00-20:00, beneficiind de patru fluxuri de vaccinare.

Vaccinul administrat în centru de tip drive-thru este Prizer BioNtech

Oricine va dori să se vaccineze „pe repede-înainte”, folosind centru drive-thru, va avea nevoie de cartea de identitate. În plus, înaintea vaccinării va fi necesară completarea unui formular specific. Nu este nevoie de programare prealabilă, ci doar de prezentarea „live”. Cu toate astea, datele persoanelor vaccinare vor fi incluse în statistica campaniei de vaccinare, așa cum se întâmplă și în cazul vaccinării pe bază de programare.

Vacanța de 1 mai, de la mare, prilej de vaccinare

În această dimineață zeci de mașini s-au așezat la coadă.

Mesajul dur al lui Mihai Goţiu, adresat tâlharilor pădurilor României

Foto: Facebook Mihai Goțiu
Foto: Facebook Mihai Goțiu

În cursul zilei de ieri, fostul senator USR, Mihai Goţiu, a publicat un mesaj adresat celor care taie, în mod ilegal, pădurile din România.

Acesta a precizat că atât Garda Forestieră, cât și Poliția s-au aflat la fața locului pentru a inventaria cioatele rămase după tăierile ilegale.

Este vorba despre defrișările masive care au avut loc în pădurile din Munții Apuseni.

”NU SCĂPAȚI, TÂLHARILOR! Astăzi: Cu Garda Forestieră și Poliția, pe urmele prăpădului din pădurile Munților Apuseni”

Reprezentanți ai Gărzii Forestiere și ai Poliției au inventariat, astăzi, cioatele rămase după tăierile ilegale de păduri de pe Valea Someșului Rece, din județul Cluj, descoperite, săptămâna trecută, de membrii Asociației Valori Superioare”, a scris, pe contul de Facebook, fostul senator USR.

Foto: Facebook Mihai Goțiu

Acesta a mai precizat că, după prima zi de control, prejudiciul estimat trece de 1.600 de lei, dar cercetările sunt doar la început, multe dintre cioate fiind ascunse – după ”modelul zonei” documentate și prezentate inclusiv anul trecut – sub mormane de crengi și vreascuri.

Mihai Goţiu a conclus că singura ”diferență” e că faptele prezentate anul trecut erau din pădurile gestionate de un ocol silvic privat (Horea-Apuseni), iar cele de acum, din păduri administrate de Romsilva (OS Someșul Rece, Direcția Silvică Cluj).

Mihai Goțiu: ”Reiau mesajul pe care l-am mai transmis tâlharilor pădurilor”

Fostul politician a mai precizat că reiterează mesajul deja trimis, declarând că ”dacă își închipuie că le va merge ca până mai ieri, se înșală amarnic. Fostul lor șef, din minister, Gelu Puiu, a plecat cu un șut în fund de acolo; fostul ministru Costel Alexe nu se simte, nici el, prea bine, cu procurorii DNA în birou.

Și, dincolo de toate astea, suntem din ce în ce mai mulți cei implicați în stoparea tăierilor ilegale. Și care vom avea răbdare să ducem lupta asta până la capăt”.

Cseke Attila vrea să aducă la zi regulile în construcție „depășite”

Cseke Attila

Cseke Attila, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei s-a aflat, în cursul zilei de astăzi la Focşani, unde s-a întâlnit cu preşedintele Consiliul Judeţean Vrancea, Cătălin Toma, prefectul judeţului, însă și cu primarii din județ. În timpul unei conferințe de presă, ministrul a declarat că are intenția să schimbe o parte din normativele în construcții, pe care acesta le consideră „depășite”.

Cseke Attila intenționează să facă schimbări în aproximativ două săptămâni

Potrivit ministrului Cseke Attila, în momentul de față există aproximativ 800 de normative la construcţii în vigoare în țara noastră, din care 44 ar fi fost identificate ca neconforme normelor actuale, fiind necesar ca acestea să fie aduse la zi. „Ne-am confruntat cu ele în momentul în care am lansat, prin programul de guvernarea, ca şi prioritate a actualului Guvern, construcţia de creşe. Este o lipsă acută de creşe în toată ţara, nu e o situaţie aparte în judeţul Vrancea”, a declarat ministrul Cseke Attila, la Focșani.

Vacanța de 1 mai, de la mare, prilej de vaccinare

Amintind de faptul că normativul de construcţie pe creşă în România este în vigoare din 1997, Cseke Attila a declarat că nu crede că l-a „respectat vreodată cineva, pentru că nu putea fi respectat, după părerea mea, nici în 1997. Prevede nişte reglementări care nu pot fi puse în practică. A avea pe copil cel puţin 100 de metri pătraţi spaţiu verde pentru zonă de joacă nu se putea respecta nici în 1997. În 2021 este exclus ca într-un oraş, nu trebuie el să fie cel mai mare din judeţ, să poţi să ai la o creşă cu 100 de copii un hectar de teren verde spaţiu de joacă. Nu există astăzi acest teren fizic. Suntem în plin proces de modificare a acestei normative. Într-o săptămână, două, vom da noul ordin de normativ de construcţii în care, evident, această suprafaţă va fi mult redusă, pentru că ea nu poate fi respectată”, a mai spus ministrul Cseke Attila.

De asemenea, acesta a mai spus că schimbarea acestor normative este, în acest moment, deosebit de importantă pentru că, în acest moment, vorbim despre școli, creșe și grădinițe, astfel că trebuie pus accentul pe „updatarea” unor practici care par acum învechite.

Scenariul roșu pentru revenirea la școală a fost desființat

Scenariul roșu a fost desființat prin comasare cu scenariul galben, după ce ministerele Educației și Sănătății au decis ca toți elevii de ani terminali să vină fizic la școală, potrivit anunțului făcut de ministrul Educației Sorin Cîmpeanu la PRO TV. Acesta a mai spus că după vacanța de Paște vor reveni toți elevii fizic la cursuri în toate cele 1.731 de localități care sunt în scenariul verde, ce au rata de infectare sub 1 caz la mia de locuitori.

„În scenariul doi sunt 1.540 de localități cu rata de infectare până la trei la mie. În acest scenariu doi vor putea merge la școală cu prezență fizică toți copiii din grădinițe, toți elevii din învățământul primar și elevii din clasele terminale, plus elevii din 185 de școli cu și fără personalitate juridică, școli speciale”, a declarat ministrul Cîmpeanu, la PRO TV.

Ministrul Cîmpeanu nu coboară ștacheta examenelor, dar triază materia

Aceste modificări ale scenariilor au venit ca urmare a solicitării ministerului Educație, cu privire la revenirea elevilor din anii terminali, la scoală. Astfel, CNSU a decis miercuri seară ca elevii din clasele terminale din învățământul gimnazial și liceal, profesional și postliceal se pot întoarce în efectiv complet, fizic, la școală, din 10 mai, după vacanța de Paști.

CNSU și școala „pe culori”

În ședința de miercuri, 28 aprilie 2021,CNSU a adoptat Hotărârea numărul 25, potrivit căreia Ministerul Sănătății și Ministerul Educației sunt abilitate să emită un ordin comun de ministru pentru reluarea anului școlar în condiții de siguranță,cu respectarea următoarelor prevederi:  a) permiterea participării zilnice cu prezență fizică la cursuri, a elevilor cu cerințe educaționale speciale, indiferent de clasă, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiția respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2; b) permiterea participării zilnice cu prezența fizică la cursuri a întregului efectiv al claselor a VIII-a și a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiția respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2; c) permiterea organizării orelor remediale, cu prezența fizică, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiția respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

„Școala online a fost un compromis obligat impus”

Legea de suflet a Angelei Merkel, insuficient de exigentă, decide Curtea Constituțională a Germaniei

Foto: zf.ro

În 2019, coaliția formată din oamenii Angelei Merkel și social democrați votau o lege care avea să aducă beneficii mediului, sau cel puțin asta era intenția inițială. Mai exact, această lege urma să impusă o reducere cu 55% a emisiilor de gaz cu efect de seră, până în anul 2030, comparativ cu cele din 1990.

Curtea Constituţională a Germaniei cataloghează legea Angelei Merkel ca fiind „insuficientă”

Curtea Constituţională a Germaniei a decis în cursul zilei de ieri că targetul impus de legea ce vizează clima este unul nerealist, în comparație cu cerințele perioadei. Catalogând mizele ca fiind „insuficiente”, Curtea a mai spus că prerogativele „nu sunt conforme drepturilor fundamentale, în măsura în care nu sunt prevăzute suficiente exigenţe pentru reducerea ulterioară a emisiilor, începând cu anul 2031″, scrie cea mai înaltă instanţă a Germaniei într-un comunicat, potrivit agenției AFP, citat de Agerpres.

Germania: un tată își „închiria” fata de 12 ani șoferilor de tir pentru 5 euro și un pachet de țigări

Asociațiile de protecția mediului au depus patru plângeri

Câteva asociații de protecția mediului au depus un număr de patru plângeri împotriva legii, motivându-și plângerile cu faptul că respectiva lege nu ar combate suficient încălzirea globală, astfel că devine inutilă, dacă prerogativele acesteia nu sunt înăsprite.

Respectivele plângerile au la bază bucăți de text din Constituţia Germaniei, și insistă că autoritățile sunt obligate să lupte împotriva încălzirii globale.

De altfel, Germania a semnat inclusiv Acordul de la Paris în ceea ce privește clima, în anul 2016.

În concluzie, Curtea Constituţională a Germaniei le-a solicitat parlamentarilor să găsească o soluție și să modifice legea, în conformitate cu cerințele, până în anul 2022.

Demisia lui Chirica, cerută în timpul ședinței de CL

Consilierii locali USR PLUS din Iași i-au cerut demisia primarului Mihai Chirica, cel care în numai șase luni de mandat a reușit „performanța” de a fi dublu inculpat, în „Dosarul Skoda”, deschis în ianuarie 2021, respectiv „dosarul concesiunilor”, din această săptămână.

Consiliera Ana Raluca Roșu l-a acuzat pe primarul Chirica de faptul că „a făcut de râs” Iașiul. „Solicit demisia lui Mihai Chirica din funcția de primar. Ați făcut de râs Iașul și ieșenii, sunteți dublu inculpat după doar 6 luni. Asta ne pune mult la îndoială modul în care veți administra în continuare. Iașiul nu poate funcționa cu un primar cu două dosare penale, atunci când singura preocupare va fi cum va scăpa de dosare, în timp ce binele ieșenilor rămâne în coada listei de priorități”, a declarat liderul de grup al consilierilor USRPLUS, Ana Raluca Roșu. Mai mult, aceasta a precizat că și ieșenii au dreptul de ali se acorda atenție, ca răspuns la faptul că Mihai Chirica s-a autosuspendat de la conducerea filialei PNL Iași, „pentru a nu prejudicia imaginea partidului”. Replica primarului nu a întârziat să apară. „Singura preocupare pe următorii 3 ani este să rezolv ce am promis ieșenilor și să le aduc la cunoștință, nu lucruri despre dosare, ci despre adevăr.”

Mihai Chirica, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Într-o țară normală, demisia era pusă pe masă „în secunda doi”

Răzvan Timofciuc, consilier USR PLUS i-a atras atenția primarului Chirica de faptul că dubla sa inculpare pune într-o lumină negativă întreaga comunitate ieșeană.  „Nu țineți acest oraș prizonier încă 3 ani. Dacă iubiți acest oraș, așa cum de multe ori spuneți, dați-vă demisia și lăsați un om onest pe acest scaun. Nu puteți conduce orașul între două drumuri la DIICOT și DNA”, a spus, la rândul lui, Răzvan Timofciuc. El a adăugat că, în țările occidentale, un oficial aflat în situația în care se află primarul Iașului nici nu s-ar mai fi pus problema să-i fie cerută demisia, ci acel oficial demisiona „în secunda doi”. „E o chestiune de bun simț”, a mai spus consilierul USRPLUS.

Chirica și Alexe, inculpați și autosuspendați din funcțiile politice

Miercuri, atât Mihai Chirica, primarul Iași, cât și Costel Alexe, șef CJ Iași și-au anunțat autosuspendarea de la vârful filialei PNL, municipală și județeană, ca urmare a inculpării în dosarele ce îi vizează.

Potrivit senatorului USR PLUS, Cosette Chichirău, acest anunț nu este suficient, fiind necesare demisiile acestora din funcțiile publice pe care le dețin și organizarea de alegeri anticipate.

Scandalul Chirica-Chichirău continuă, în ciuda autosuspendării primarului din partid

Vacanța de 1 mai, de la mare, prilej de vaccinare

Foto: CTNews.ro

Toți cei care vor sosi pe litoralul românesc în mini-vacanța de Paști și 1 Mai, adică în perioada cuprinsă între 30 aprilie și 3 mai, se vor putea vaccina în centrul din Pavilionul Expozițional Constanța, a anunțat Prefectura Constanța, potrivit CTNews.ro. Mai mult, pentru ca turiștii să poată beneficia de vaccinare nu va fi nevoie o programare în prealabil, ci doar de bunăvoință și de cartea de identitate.

Vaccinare pe repede-înainte în Constanța

Conform declarațiilor Prefecturii Constanța, turiștii vor putea face prima doză de vaccin, însă și rapelul, dacă se încadrează în perioada în care acesta trebuie efectuat. În cazul primei doze, toți cei care vor opta să se vaccineze în vacanța de 1 Mai-Paști, la Constanța, vor putea să-și programeze ulterior rapelul în orice localitate doresc, inclusiv în cea de reședință.

„Menționăm că vaccinul folosit pentru imunizare, la prima doză, este cel dezvoltat de Pfizer – BioNTech, iar persoanele care vor efectua rapelul, vor primi o doză din vaccinul cu care au început schema de imunizare”, au precizat reprezentanții Prefecturii Constanța, despre campania „blitz” pe care o organizează.

De altfel, în mod oficial, oricine își poate stabili rapelul în cu totul alt centru decât cel în care a efectuat prima doză, cu o programare cu cel puțin 72 ore înaintea. Se va ține cont, însă de programările ulterioare, în cazul în care centrul de vaccinare este unul „popular”.

Dincolo de fluxurile destinate turiștilor, în momentul de față, în județul Constanța există 56 de fluxuri, valabile în 16 centre de vaccinare, 34 dintre acestea activând la Pavilionul Expozițional Constanța. Acesta are o capacitate maximă de 2.800 de persoane vaccinate pe zi. De la începutul campaniei de vaccinare, în Constanța s-au administrat 231.004 de doze de vaccin, aparținând celor trei seruri agreate.

La Constanța, Lumina Învierii vine pe mare

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
18.3 ° C
18.9 °
17 °
53 %
3.6kmh
0 %
J
26 °
vin
25 °
S
16 °
D
19 °
lun
24 °

Ultimul articol

Sursa foto: Pixabay

Dosar penal după ce polițiștii au împușcat un deținut din Penitenciarul Craiova care evadase

Procurorii au deschis un dosar penal în urma unui incident tragic mai puțin obișnuit. Un deținut încarcerat în Penitenciarul Craiova care evadase în timp ce...

PSD e pregătit să dea premierul, în persoana lui Grindeanu

Sorin Grindeanu, liderul PSD, este cel pe care colegii săi îl văd în postura de potențial premier. Însă numele celui care îi va lua locul...

Nicușor Dan: „Începem negocierile pentru formarea unui nou guvern”

„Cu calm vom trece prin asta”, a transmis ieri șeful statului, după ce demiterea Guvernului Bolojan a devenit oficială. Cum s-ar zice, răbdare și tutun...