Ministrul Cîmpeanu nu coboară ștacheta examenelor, dar triază materia

„Predarea online, în orice situație, în orice stat generează pierderi”, este de părere ministrul Educației

Întrucât situația învățământului românesc este una, în continuare, incertă, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a încercat să dea câteva lămuriri cu privire la situația examenelor de anul acesta, pe care opinia publică le caracterizează ca fiind „subțiate”, în contextul modificărilor constante a metodei de predare.

Astfel, la întrebarea jurnalistului despre modul în care se vor desfășura viitoarele examene, cele care vor avea loc în acest an, ministrul Educației a spus că „nu se coboară ștacheta, se adaptează tematica la specificul acestui an. Nu se coboară gradul de dificultate, însă se triază materia, pentru că dacă nu am face acest lucru ar înseamna că am negat ceea ce s-a întâmplat, ceea ce vedem cu toții.”, a spus Sorin Cîmpeanu, invitat la o emisiune de la Digi24.

Premierul trimite Corpul de Control la Ministerul Sănătății. Ministrul spune că ar fi făcut la fel

Sorin Cîmpeanu spune că acest an școlar nu a fost normal, așa că nu are de gând să-i oblige pe elevi să deconteze pierderile

„Optimist din construcție”, Sorin Cîmpeanu a declarat că se așteaptă ca rezultatele examenelor „să fie cel puțin la fel de bune, dacă nu chiar mai bune decât cele de anul trecut”.

„Predarea online, în orice situație, în orice stat generează pierderi. Nu este normal ca elevii să deconteze aceste pierderi, pentru că noi nu am fost pregătiți – avem și noi circumstanțe atenuante – să asigurăm o predare așa cum se cuvine elevilor. O spun cu toată răspunderea.”

Articolul precedentIohannis are încredere în Legea bugetului și speră la „creșteri economico-sociale echilibrate și sustenabile”
Articolul următorRareș Bogdan: „România este printre cele mai relaxate țări”
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.