-4 C
București
vineri, 9 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 912

Românii din Germania se mobilizează pentru ajutorarea sinistraților din Apuseni. Vezi cum poți contribui

foto realizată de Tică Darie

Un român din Germania a dat startul la ajutorarea sinistraților din Apuseni. A început să colecteze tot ce este necesar pentru ei: alimente neperisabile, haine, lenjerii, produse de igienă, saci de dormit.

Este vorba despre Medrea Adrian. Ajutoarele le strânge la biroul său din Möglingen(n.r localitate situată în  Baden-Württemberg), Daimlerstr.18/2 . Vor fi puse la dispoziție două camere pentru depozitarea donațiilor. Pentru a fi mai ușor, donatorii sunt rugați să scrie pe pachete ce conține: alimente/haine pentru copii etc.

Campania a început, astăzi, 18 iulie. Se pot strânge ajutoare până pe 23 iulie.

 „A ajuta nu înseamnă a face PENTRU, ci mai ales împreună CU!! Este unul din motto-urile mele.

O sa rog pe cei care au firme de transport și se află pe grupul nostru Români în Ludwigsburg să se alăture demersului nostru și să ajute”, ne-a precizat Adrian Medrea.

Numărul de telelefon pentru alte detalii privind donațiile este 0151 67109160.

Românii din Germania se mobilizează pentru ajutorarea sinistraților din Apuseni. Vezi cum poți ajuta

De asemenea, cei care vor să îi ajute pe oamenii afectați de inundații din județul Alba pot să îl contacteze pe Tică Darie, reprezentantul  reprezentant al Asociației Roșia Montană în Patrimoniul Mondial. A precizat, pentru Ziarul de Investigații, (zin.ro) că este nevoie urgentă de apă potabilă, alimente neperisabile, haine în special pentru copii, materiale de construcții.

Guvernul nu s-a gândit la un food truck, deși putea să o facă

La acest moment, Tică Darie încearcă să găsească un food truck echipat, pentru ca oamenii să poată primi sandwich-uri, supe. Potrivit sursei citate, oamenii cazați la Căminul Cultural din Roșia Montană au încercat să revină la casele lor, în ideea că mai pot recupera ceva. În zadar, situația e critică. Au intervenit Salvamont și Crucea Roșie pentru a amenaja corturi de dormit.

Nu există o organizare din punctul meu de vedere. Guvernul nu are un plan B. Inundații sunt aproape an de an și e tot haos. Plus că ANM a mai emis o prognoză cruntă. Acum e momentul pentru organizare, a explicat pentru Ziarul de Investigații(zin.ro) , Tică Darie.

Cei care vor să facă donații pentru sinistrații din Alba au la dispoziție și un cont bancar: Asociația Roșia Montană în Patrimoniul Mondial / Roșia Montană 331A, jud. Alba, România IBAN RO26RNCB0112168657980001/ CUI 42625595

Inundațiile din ultimele zile au făcut prăpăd în județul Alba. Oamenii au pierdut aproape tot. Premierul Cîțu s-a limitat în a spune că se evaluează pagubele. Ziarul de Investigații a solicitat Guvernului să detalieze punctual toate ajutoarele trimise sinistraților, dar și ce măsuri a luat pentru limitarea pagubelor produse de inundații.

Până la acest moment, nu avem un răspuns oficial. Chiar dacă solicitarea a fost transmisă în weekend, e o situație de urgență, una care nu ține cont de zilele săptămânii.

Accidente în serie pe Autostrada Soarelui, șapte mașini implicate

Captură Video

Drumul spre mare, „Autostrada Soarelui” București – Constanța, unul dintre cele mai circulate trasee din perioada estivală a fost din nou blocat, în două puncte diferite, ambele în județul Călărași, la Dâlga, respectiv Dragoș-Vodă, anunță Info Trafic. În primul accident au fost implicate două autovehicule, în timp ce la al doilea au fost cinci autoturisme.

„La kilometrul 83+500 metri, pe Autostrada A2 pe sensul dinspre București către Constanța, în zona localității Dâlga, județul Călărași, cinci autovehicule au fost implicate într-o coliziune. În urma accidentului, două persoane au suferit leziuni, urmând să fie evaluate pentru a se stabili dacă se impune transportul la spital. Circulația se desfășoară prin dirijare, pe banda de urgență”, au transmis cei de la Info Trafic.

Potrivit aceleiați surse, circulația fost reluată și din fericire niciuna dintre persoanele aflate în cele cinci autoturime nu au suferit vătămări care să necesite transportul al spital.

Accidentele de azi, de pe Autostrada Soarelui, vin după cele două de vineri, ambele în zona orașului Medgidia, unul pe sensul spre Constanța, în care au fost implicate peste 50 de autoturisme, în care 16 persoane (7 copii) au avut nevoie de spitalizare. Tot vineri, la numai câteva ore după acest accident, în același loc, dar pe celălalt sens, trei autoturisme. Niciuna dintre cele 11 persoane implicate în accident nu au fost rănite.

Cum poate fi evitat carambolul

Pilotul Titi Aur, expert în conducere defensivă, a explicat la Digi 24 ce trebuie să facem pentru a evita o astfel de situație, pe care o pune pe seama „efectului de turmă”. Totodată acesta a precizat că este important ca fiecare șofer să înțeleagă ceea ce se i se poate întâmpla în timpul condusului.   

„Adică dacă ceilalți merg mai repede înseamnă că se poate și eu sunt ăla fraier care merge prea cuminte. Și atunci încep să merg mai tare. Fiecare îl influențează pe cel de lângă el și începem să mergem din ce în ce mai tare și mai apoape de cel din față. La asta tinde subconștientul. E efectul de turmă”, a spus Titi Aur. Mai mult, acesta menționat un lucru extrem de util șoferilor, și care poate fi definitoriu pentru evitarea unor accidente dramatice, adică distanța față de celelalte mașini ar trebui să fie jumătate din viteză, în metri. Adică, la o viteză de 90 de kilometri pe oră, distanța față de mașina din față ar trebui să fie de 45-50 de metri, tocmai pentru a permite mașinii să aibă timpul și spațiul necesare pentru frânarea în condiții de siguranță.

O singură zi, două accidente pe A2 și unul pe A3

Sindicaliștii lui Rădoi cer ajutor în Europa

Ion Rădoi

Sindicatul USLM a dat publicității un comunicat de presă atribuit federațiilor europene EFT și EPSU, care reprezintă lucrătorii din transporturi și servicii publice, în care anchetarea lui Ion Rădoi, pentru fapte de trafic de influență și șantaj, este considerată nejustificată.

Totodată, cele două federații acuză guvernul român de încercarea de intimidare a USLM, „cu tactici de de distrugere a sindicatelor”. Asta deși ancheta DNA a fost demarată ca urmare a acțiunii sindicaliștilor de a nu permite garniturilor de tren să plece, ca o formă de protest împotriva măsurilor anunțate de Metrorex, aceea de desființare a spațiilor comerciale de la metrou.

De asemenea, în acest document, postat pe pagina de Facebook, era specificat faptul că Ion Rădoi este în „arest la domiciliu”, deși acesta se află „sub control judiciar” pentru 60 de zile (acest aspect a fost editat ulterior), perioadă în care are de respectat o serie de obligații: să nu iasă din țară, să nu se deplaseze la sediul USLM, respectiv Sindomet Servcom, să nu desfășoare activitatea de președinte de lider de sindicat al USLM, în exercitarea căreia a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, precum și interdicția de a deține, folosi sau purta arme.

Declarația (integrală) de susținere a lui Ion Rădoi

„Federațiile europene ce reprezintă lucrătorii din  transporturi și servicii publice (ETF și EPSU) condamnă acțiunile guvernului român  care  par a fi o încercare orchestrată de intimidare a  afiliatului  ETF și EPSU,  USLM , cu tactici de distrugere a sindicatelor, ca răspuns la lupta acestora de a si proteja lucrătorii din metroul București.

În ultimele 48 de ore, procurorii de la direcția națională anticorupție (DNA) din România au percheziționat sediul USLM și au reținut conducerea sindicatului lansându-se cu audieri  imediate. Între timp, liderul USLM, Ion Rădoi este sub control judiciar (n.r. în arest la domiciul, în postarea inițială). Suntem extrem de preocupați de această situație care se deteriorează.

Condamnăm această acțiune nejustificată – și considerăm că  atitudinea guvernului este nelegitimă, vizând USLM-ul pentru activitățile sindicale legale de sprijinire a lucrătorilor din metrou. Acest tip de acțiuni ale poliției împotriva unui sindicat nu au fost  întâlnite într-un stat membru al UE de mulți ani și ridică întrebări serioase la care guvernul român trebuie să răspundă – cu privire la respectarea dialogului social și a modelului social al UE, precum și respectarea drepturilor sindicatelor.

Toate acestea apar pe măsură ce UE lansează pachetul „Potrivit pentru 55” – o inițiativă importantă pentru a duce UE către un viitor durabil. În timp ce UE promoveaza ecologizarea transportului și a transportului public, ca o lovitură adusa miscarii sindicale, în România, lucrătorii dintr-unul dintre cele mai durabile moduri de transport sunt supuși acestui atac nejustificat de către guvernul și angajatorul lor.

Această acțiune discutabilă a statului român este ca răspuns la plângerea făcută de  Ministerul Transporturilor cu privire la protestul din martie anul acesta declanșat de lucrătorii din metroul București. Muncitori au încetat spontan lucrul pentru a semnala condițiile proaste din metrou și eșecul autorităților de a se angaja în dialog social.

Această percheziție a birourilor afiliatului nostru pare a fi cel mai recent episod dintr-o încercare orchestrată de a submina mișcarea sindicală din România. Muncitorii din sistemul de metrou din București sunt pe bună dreptate îngrijorați cu privire la condițiile lor de lucru, totuși Metrorex și guvernul răspund cu tactici de  distrugere a sindicatelor! Această percheziție vine ca o petiție din partea ETF și EPSU prin care se solicită încetarea acestor tactici inacceptabile, petiție  care are până acum peste 7400 de semnături.

Livia Spera, secretarul general al ETF, a declarat: „Tacticile continue de distrugere a sindicatelor și de intimidare, folosite România împotriva preocupărilor legitime ale USLM și ale lucrătorilor metroului din București sunt inacceptabile. Facem apel către autoritățile române și către Metrorex să renunțe la aceste tactici și să se angajeze în dialog social, respectând modul european”.

Penny Clarke, secretar general adjunct al EPSU, a adăugat: „Ne alăturăm ETF-ului și condamnăm acțiunile autorităților române și ale Metrorex. În timp ce UE încearcă să facă progrese în ceea ce privește negocierile colective și dialogul social prin Pilonul european al drepturilor sociale și proiectul de directivă privind salariile minime echitabile, situația din România pare să se îndrepte în direcția opusă”.

Operatorul metroului din București, Metrorex desfășoară de la începutul acestui an o campanie de desființare/distrugere a sindicatelor, implementând reduceri salariale, disponibilizări și dezvăluind planuri de punere a sistemului de metrou în insolvență. Încercările repetate ale USLM de a se angaja în dialog social cu Metrorex și guvernul român continuă să fie respinse. În schimb, conducerea sindicatului s-a confruntat cu amenințări cu moartea, în timp ce angajații care au protestat în martie sunt dați în judecată de guvern.

Poliția a făcut deja raiduri la sediul USLM, iar Metrorex refuză să încaseze cotizațiile lunare ale membrilor, solicită anularea contractului de negociere colectivă și a somat  USLM să elibereze  sediul său.

ETF și EPSU consideră că situația din România este fără precedent și reprezintă o lovitură uriașă pentru dialogul social și drepturile și valorile fundamentale ale UE. Situația din metroul Bucureștean continuă să se deterioreze, iar guvernul român continuă să atace drepturile muncii și refuză să se întâlnească cu sindicatele în dialog social. Am scris Comisiei Europene avertizându-i cu privire la acest atac asupra valorilor sociale ale UE și continuăm să îndemnăm Comisia să se întâlnească cu noi pentru a discuta pașii următori”.

Ancheta procurorilor de la DNA are loc în contextul în care în luna aprilie Metrorex a început demolarea spațiilor comerciale din metrou pe care le-a administrat sindicatul condus de Ion Rădoi, care încasa 75% din chirii. După ce Metrorex a făcut anunțul cu privire la demolarea acestor chioșcuri, a doua zi sindicaliștii nu au permis garniturilor de tren să plece, motiv pentru care transportul în comun de suprafață a fost suprasolicitat. De altfel, la acel moment, ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a depus plângere penală la DNA, în care îi acuza pe protestatari de zădărnicirea combaterii bolilor, abuz în serviciu, trafic de influență și șantaj.

Rădoi, plasat sub control judiciar pentru 60 de zile

Crește prețul gigacaloriei la Ploiești

Consilierii locali ploieșteni sunt convocați într-o ședință extraordinară, în data de 20 iulie, pentru a discuta despre majorarea tarifului la gigacalorie. 

Înainte de trimiterea proiectului spre validarea aleșilor locali, Primăria Ploiești a organizat o dezbatere publică pentru a-i întreba pe ploieșteni dacă sunt de acord cu această majorare de tarif. Dezbatere rămasă fără niciun rezultat, atâta timp cât proiectul intră în dezbatere de urgență a consilierilor.

Astfel, tariful pentru utilizatorii casnici va crește de la 375,26 lei/Gcal/tva inclus, la 431,47/Gcal/TVA inclus. 

Municipalitatea va acorda subvenție până la valoarea de 222, 49 lei/Gcal/TVA inclus până în anul 2022, așa cum prevede o hotărâre de consiliul din anul 2019. Întrebarea este de unde va lua Primăria Ploiești banii pentru acoperirea subvenției, bugetul local fiind extrem de redus

Boc, mediator în lupta dintre Orban și Cîțu

Emil Boc (captură video)

Emil Boc, primarul Clujului și un susținător al premierului Florin Cîțu, a afirmat la conferința alegerilor interne ale PNL Bihor că este nevoie ca războiul intern din partid trebuie să înceteze, iar prin acțiunile lor să nu permită Opoziției să profite de breșele partidului pentru a câștiga alegerile din 2024.

„Spun cu îngrijorare că m-am uitat atent la ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni în PNL și nu este bine. Războaiele interne din PNL trebuie să se încheie. Trebuie să punem capăt războaielor interne sau acestea vor pune capăt performanței PNL în 2024. Avem obligația fiecare dintre noi în această competiție să arătăm ce-i mai bun în PNL, nu să inventăm lucruri care după aceea să fie utilizate de adversarii noștri”, a spus Emil Boc, la Oradea.

Acesta a ținut să puncteze faptul că sunt destule lucruri bune în actualul act de guvernare, dar în același timp mai sunt multe de făcut și pe viitor, iar aceste lucruri trebuie avute în vizor de liberali. „La acestea trebuie să ne raportăm și nu la calomnierea colegilor de partid sau, mai mult decât atât, la punerea lor într-o lumină care va fi folosită de Opoziție”, a mai precizat Emil Boc.

Ghinea a răspuns acuzațiilor lui Rareș Bogdan

În cadrul aceleiași conferințe, europarlamentarul Rareș Bogdan l-a criticat pe ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, despre care a dat de înțeles că nu și-ar fi meritat locul în Cabinetul Cîțu.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, ministrul Ghinea s-a arătat „siderat de inocența mimată de Rareș Bogdan”, dar și elegant cu partenerii de coaliție, abținându-se să comenteze situația pe care a găsit-o în acest minister. „Campania internă din PNL e una, dar ideea asta că PNL ne-a făcut vreo favoare lăsând niște ministere la USR PLUS e o fudulie profund jignitoare. Domnule Rareș Bogdan: USR PLUS conduce ministere importante pentru că avem voturi reale în spate. Și o facem bine”, a scris Cristian Ghinea, solicitând în același timp responsabilitate în declarații. „Sunt multe voci care vor să nu reușim, dar adulții din cameră reușesc să livreze”, a concluzionat ministrul Cristian Ghinea.

Alegerile pentru șefia PNL Bihor au fost câștigate de Ilie Bolojan, șeful CJ Bihor și fost primar al municipiului Oradea. De altfel, acesta a fost singurul candidatpentru această funcție.

Rareș Bogdan: „Dacă Marcel Boloş era ministrul Fondurilor Europene”, în august aveam banii din PNRR

Exclusiv. Localnicii din Alba nu știu unde vor dormi. Autoritățile sunt depășite

foto realizată de Ticu Darie

Peste 900 de suflete din județul Alba au nevoie de apă potabilă, mâncare, saltele. Inundațiile din ultimele zile le-au luat tot, chiar și speranța.

Tică Darie, reprezentant al Asociației Roșia Montană în Patrimoniul Mondial, ne-a declarat că situația e disperată. Efectiv, oamenii nu știu unde dorm în seara aceasta și în cele ce vor urma, au nevoie de apă potabilă, mâncare, obiecte pentru igiena personală.

„Dăroaia, oamenii nu știu unde dorm în seara asta, alimente nu sunt. Momentan nu e o organizare. E Jandarmeria aici, dar trebuie să existe un plan B. Trebuie să ne organizăm cu alimentele. Noi, seara treacută, am reușit să ne mobilizăm, am dus 200 de oameni la căminul cultural din Roșia, au venit și cei de la ISU, de la Ambulanță, au luat toate datele celor afectați. La 8-9 dimineața nu mai era nicio autoritate. Deci, s-au anunțat ploi și zilele următoare, aceasta era o perioadă bună pentru organizare. Sunt oameni cu copii mici și cu molozul în casă, unde dorm? Situația e similară și în Gura Roșiei și Cărpiniș”, a detaliat Tică Darie.

Localnicii din Alba nu știu unde dorm. Premierul spune că așteaptă bilanțul pagubelor

Premierul României, Florin Cîțu, a transmis, recent, că totul e sub control. Oficialul Guvernului așteaptă pagubele scrise pe hârtie, iar localnicii apă potabilă.

„ Majoritatea familiilor evacuate din zona Roșia Montană s-au întors la casele lor. Se lucrează la deblocarea Drumului 74A, dar în același timp există trei rute alternative pentru a ajunge în zonă. Aștept de la prefectul județului Alba o evaluare a pagubelor, iar Guvernul va asigura imediat orice ajutor este nevoie pentru a veni în sprijinul celor afectați” , susține premierul Cîțu.

Declarația premierului este infirmată de localnicii din Alba

Ziarul de Investigații a cerut informații noi la Biroul de Presă al Guvernului, pentru a explica oamenilor ce ajutoare trimit în teren. Au precizat că vor reveni cu un punct de vedere scris.

Cei care vor să facă donații pentru sinistrații din Alba au la dispoziție și un cont bancar: Asociația Roșia Montană în Patrimoniul Mondial / Roșia Montană 331A, jud. Alba, România IBAN RO26RNCB0112168657980001/ CUI 42625595

Licitația pentru tronsonul 3 al autostrăzii Pitești-Sibiu a fost contestată

Reprezentanții firmei turce „Kolin” au contestat decizia de a fi  excluși de la licitația pentru secțiunea 3 Cornetu-Tigveni a celui mai important proiect rutier al României: autostrada Pitești-Sibiu.

Este prima contestație în cazul celui mai lung lot al autostrăzii Pitești- Sibiu, după ce s-a făcut selecția candidaților înscriși în cursa pentru construirea uneia dintre cele mai așteptate autostrăzi din România.

Reprezentanții constructorului susțin că autoritatea contractantă, respectiv Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, „a constatat automat/direct, fără solicitarea niciunei clarificări, inacceptabilitatea ofertei Kolin în etapa I a procedurii de atribuire, pentru două erori absolut minore, care puteau fi clarificate de îndată”.


Rareș Bogdan: „Dacă Marcel Boloş era ministrul Fondurilor Europene”, în august aveam banii din PNRR

Rareș Bogdan (captură video)

Europarlamentarul Rareș Bogdan a lansat un dublu atac, atât la adresa lui Ludovic Orban, pe care l-a criticat pentru negocierile din iarnă, când au fost împărțite portofoliile, dar și adresa lui Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, despre care a lăsat de înțes că nu își merită locul în Cabinetul Cîțu. Declarațiile au venit în cadrul conferinței de alegeri a PNL Bihor, unde singurul candidat înscris în cursă este Ilie Bolojan, fostul primar al Municipiului Oradea, actual șef al CJ Bihor.

„O să nasc un breaking news, dar nu am cum să nu-l nasc. M-aş fi bucurat să fie aici, alături de Lucian Bode care observ că vorbeşte mai multe de Transporturi decât de Interne (…) alături de Raluca Turcan aş şi vrut să fie aici şi trebuia să fie aici, oameni buni! Dacă stăteam drepţi şi negociam drepţi aici trebuia să fie Marcel Boloş care ar fi fost cel mai bun ministru al Fondurilor Europene”, a declarat Rareș Bogdan la conferința de alegeri a PNL Bihor.

Totodată, acesta consideră că este „o rușine” faptul că fostul ministru Boloș nu se află în Cabinetul Cîțu, principalul vinovat, în opinia sa, fiind Ludovic Orban, pe care Rareș Bogdan l-a prezentat simplu „actual preşedinte al PNL şi preşedinte al Camerei Deputaţilor”, asta în timp ce premierului Cîțu i s-a adresat cu „domnule prim ministru şi viitor preşedinte al Partidului Naţional Liberal”. Mai mult, despre absența lui Boloș din actualul cabinet, europarlamentarul a menționat că este o rușine pentru liberali și România. „Şi vă mai spun ceva: dacă Marcel Boloş  era ministrul Fondurilor Europene, sau Investiţiilor, sau cu Dumnezeu, că îi tot schimbă numele, vă asigur că eram în cele 14 state care semnau PNRR-ul şi încasam până la sfârşitul lui august banii! Aşa, îl semnăm prin septembrie. Dar nu e Marcel Boloş. Din ce cauză? Poate vă răspunde unul dintre cei care vin după mine, să vorbească aici”, a afirmat Rareş  Bogdan.

Cât privește direcția spre care se va îndrepta filiala PNL Bihor, Ilie Bolojan afirmase în urmă cu ceva vreme că va discuta în cadrul filialei, după alegerile interne de astăzi. Mai mult, la acea vreme, Bolojan a explicat care sunt avantajele fiecăruia dintre cei doi candidați la șefia partidului, dar fără a da de înțeles că unul este mai bun decât celălalt.

Bolojan despre Orban: „Are o experiență mai mare”

Gloria și decăderea României la Jocurile Olimpice

Steagul Jocurilor Olimpice (preluare Capital)

Motivele pentru care sportul de performanță din România nu mai este la nivelul perioadei dinainte de 1989, nici măcar la cel din primii ani de după Revoluție, sunt diverse, pornind de la lipsa infrastructurii, a finanțării sportului, dar mai ales lipsa unei determinări de a (mai) face sport de performanță.

Cu fiecare ediție a jocurilor olimpice numărul sportivilor români prezenți, dar mai ales medaliați este tot mai mic. Ediția cu cele mai multe medalii a fost cea din 1984, de la Los Angeles, unde România a obținut 53 de medalii (20 de aur, 16 de argint și 17 de bronz), cu care a reușit să încheie competiția pe locul secund la numărul de medalii, după SUA.

„Podiumul” medaliilor este completat cu JO de la Montreal, din 1976, cu 27 de medalii, respectiv cu Syndey, din 2000, cu 26 de medalii.

Însă cea mai slabă ediție a Jocurilor Olimpice de vară a fost cea de la Rio de Janeiro, din 2016, când „tricolorii” au obținut doar patru medalii (una de aur, una de argint și două de bronz).

De la selecția „în teren” la doar o oră de „educație fizică și sport”

În urmă cu zeci de ani, selecția sportivilor se făcea și „în teren”, mulți dintre viitorii performeri erau „racolați” de antrenori chiar de pe ulițele satului, în special la atletism, lupte sau haltere, sau în cadrul concursurilor școlare. Mai mult decât atât, sportul era finanțat de către stat, iar pentru părinți era mare lucru, copiii având asigurate „masa, casă și echipament”, plus cele necesare deplasărilor la diverse competiții.
În acest moment, parte dintre bazele sportive sunt uitate de autorități, rămase cu dotările din urmă cu zeci de ani, în cazurile fericite, astfel că părinții fac eforturi uriașe pentru ca ai lor copii să continue performanța, uneori chiar foarte departe de casă, și să nu rămână la nivelul de speranță.

Mai este vorba și de programa școlară, cu o singură oră de „educație fizică și sport” pe săptămână, insuficientă pentru ai învăța pe cei mici „cum să alerge”, așa cum ne-a transmis un profesor de EFS, care este și antrenor de atletism. Pe lângă toate acestea, lipsa determinării de a face sport de performanță, în adevăratul sens al cuvântului.

Istoria Jocurilor Olimpice – partea întâi

Juniorul cu recorduri mondiale, nu doar de „juniori”

Șansele să se mai nască o Nadia Comăneci, un Ivan Paitazichin sau o Elisabeta Lipa, cei pentru care s-a intonat imnul național și a fost arborat tricolorul, sunt mici, astfel că sportul românesc se uită cu nostalgie la vitrina cu medalii.

Și totuși, sunt câțiva sportivi care vin din urmă și de la care România, cel puțin la actuala ediție a JO, are mari așteptări. Cel mai recent exemplu este al înotătorului David Popovici, unul dintre cei mai tineri sportivi români din lot, și care la începutul lunii iulie a obținut trei medalii de aur (50 m liber, 100 m liber și 200 m liber) și una de argint  (ștafetă 4X100 m liber) la „Europenele” de juniori din Italia. Mai mult, acesta a stabilit și trei recorduri mondiale la juniori, două în proba de 100 de metri și unul în proba de 200 de metri, și a reușit să stabilească cel mai bun timp din lume în proba de 100 de metri în 2021.

Team Romania 101 pentru Tokyo

România va avea 101 de sportivi la 17 discipline, astfel:  atletism (10): Florentina Iuşco (săritura în lungime), Alina Rotaru (săritura în lungime), Claudia Bobocea (1.500 m), Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Alin Firfirică (aruncarea discului), Marius Cocioran (50 km marş), Rareș Toder (aruncarea greutății), Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului), Andrea Miklos (400 m), Alexandru Novac (aruncarea suliței); baschet (4): (echipa feminină 3×3); box (2): Cosmin-Petre Gîrleanu (cat. 52 kg), Maria Claudia Nechita (cat. 57 kg); canotaj (36): patru rame masculin, patru rame feminin, dublu vâsle feminin – categorie uşoară, dublu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, dublu rame masculin, 8+1 feminin, 8+1 masculin; ciclism (2): Vlad Dascălu (mountain bike), (ciclism pe şosea); fotbal (18): echipa naţională olimpică; gimnastică artistică (3): Maria Holbură (individual compus), Larisa Iordache (individual compus), Marian Drăgulescu (sărituri); înot (4): Robert Glinţă (100 m spate), Daniel Martin (100 m spate), David Popovici (100 m liber), Bianca Costea – cel mai tânăr sportiv român calificat la JO; caiac-canoe (2): canoe-2 masculin pe 1.000 m; lupte (5): Alina Vuc (cat. 50 kg), Andreea Beatrice Ana (cat. 53 kg), Albert Saritov (cat. 97 kg – lupte libere), Alin Alexuc-Ciurariu (cat. 130 kg – lupte greco-romane); Kriszta Incze (cat. 62 kg); scrimă (2): Ana-Maria Popescu (spadă), Iulian Teodosiu (sabie); tenis de masă (4): echipa feminină (3 jucătoare), Bernadette Szocs (simplu, dublu mixt), Elizabeta Samara (simplu), Ovidiu Ionescu (simplu, dublu mixt); tenis de câmp (3): Mihaela Buzărnecu (simplu), Monica Niculescu, Raluca Olaru (ultimele două la proba de dublu); tir sportiv (1): Laura Ilie (puşcă aer comprimat 10 m); tir cu arcul (1): Mădălina Amăistroaie; judo (3): Andreea Chițu (52 kg), Alexandru Raicu (73 kg), Vlăduț Simionescu (+100 kg); triatlon (1): Felix-Pierre Duchampt.

Canotoarea Mădălina Bereș și înotătorul Robert Glință, port-drapel la Tokyo

În premieră, România va avea doi sportivi care vor deschide drumul lotului olimpic român la Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Tokyo: canotoarea Mădălina Bereș și înotătorul Robert Glință.

Robert Glință și Mădălina Bereș (foto CORS)

Mădălina Bereș este medaliată olimpică cu bronz la Rio 2016 și campioană mondială cu barca de 8+1 a României, iar Robert Glință este primul înotător din România care a reușit să câștige aur la Campionatele Europene, acesta a fost primul sportiv calificat la JO Tokyo 2020. Totodată, Glință este primul înotător port-drapel al României.

Lista purtătorilor de drapel: JO 1936 Berlin – Ștefan Mănciulescu, tir; JO 1952 Helsinki – Constantin Dumitru, atletism; JO 1956 Melbourne – Iosif Sârbu, tir, Stockholm (călărie) – Nicolae Marco; JO 1960 Roma – Alexandru Bizim, atletism; JO 1964 Tokyo – Aurel Vernescu, kaiac-canoe; JO 1968 Mexico – Aurel Vernescu, kaiac-canoe; JO 1972 Munchen – Aurel Vernescu, kaiac-canoe; JO 1976 Montreal – Nicolae Martinescu, lupte; JO Moscova 1980 – Vasile Andrei, lupte; JO Los Angeles 1984 – Corneliu Ion, tir; JO Seoul 1988 – Nicu Vlad, haltere; JO Barcelona 1992 – Costel Grasu, atletism; JO Atlanta 1996 – Iulică Ruican, canotaj; JO Sydney 2000 – Elisabeta Lipă, canotaj; JO Atena 2004 – Elisabeta Lipă, canotaj; JO Beijing 2008 – Valeria Beșe, handbal; JO Londra 2012 – Horia Tecău, tenis; JO Rio 2016 – Cătălina Ponor, gimnastică; JO Tokyo 2020 – Mădălina Bereș și Robert Glință.

Jocuri Olimpice în stare de urgență

Pandemia, cea care a amânat Jocurile Olimpice de la Tokyo programate pentru anul 2020 pare că dă în continuare bătăi de cap organizatorilor. De altfel, ediția din acest an va fi una lipsită de vacarmul celorlalte jocuri, după ce guvernul nipon a decretat stare de urgență. Dacă în urmă cu o lună era posibilă și prezența publicului, aproximativ 10.000 de spectatori, săptămâna trecută s-a decis că evenimentul va avea loc fără spectatori, din motive de securitate sanitară.

Cea de-a 32-a ediție a Jocurilor Olimpice va avea loc în perioada 23 iulie – 8 august. Iar potrivit lui Pierre de Coubertin – tatăl Jocurilor Olimpice moderne, deviza cea mai apropiată de spiritul olimpic este următoarea: „CEL MAI IMPORTANT LUCRU LA JOCURILE OLIMPICE NU ESTE SĂ CÂȘTIGI, CI SĂ PARTICIPI, AȘA CUM ÎN VIAȚĂ NU CONTEAZĂ TRIUMFUL, CI LUPTA. ESENȚIAL NU E SĂ CUCEREȘTI, CI SĂ LUPȚI BINE

Istoria Jocurilor Olimpice – partea a doua

Baciu, despre vaccinarea obligatorie. „Populația nu ar reacționa favorabil propunerii”

Andrei Baciu (Curs de guvernare)

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății și vicepreședintele CNCAV a afirmat, vineri, că vaccinarea împotriva Covid nu va fi obligatorie,  mai mult, că „populația nu ar reacționa favorabil propunerii”, făcând referire la situația din alte țări europene s-a decis vaccinarea obligatorie.

„Foarte sincer, nu cred că s-ar pune problema nici la nivelul decidenților… Populația nu ar reacția favorabil propunerii. Oamenii reacționează favorabil când venim cu asigurări că vaccinarea nu va fi obligatorie. A spus-o și premierul Florin Cîțu în această săptămână. Și noi suntem confortabili cu această decizie și din considerente personale. Trebuie adaptate culturii fiecărui popor când vii cu o astfel de măsură. În România, este și va fi un act voluntar”, a spus Andrei Baciu, la Digi 24. Potrivit acestuia, românii ar fi reticenți și doar la o simplă propunere, nu la impunerea acestei obligativități.

Personalul medical nevaccinat, cu testul negativ la vedere

Referitor la situația cadrelor medicale imunizate împotriva coronavirusului, secretarul de stat a declarat că este necesar să fie explicat principiul din spate. „Dacă ai un cancer și mergi la spital, evident că nu dorești să te infectezi cu SARS-COV-2 în spital. Putem să ne vaccinăm în rândul personalului medical, fiindcă transmiterea este minimă astfel”, a spus Baciu, care a adaugat că cei ce nu doresc să se vaccineze sunt obligați să prezinte un test negativ. Măsura este necesară pentru protejarea pacienților ce deja se află în situații dificile. „Pentru cei care nu doresc să se vaccineze, din rândul personalului medical, în spiritul ideii de vaccinare voluntară, nu obligatorie, există această alternativă, care a fost deja lansată. Aceea de dovedi faptul că nu este infectat din dorința de a-i proteja pe pacienți, adică cu test”, a precizat Andrei Baciu.

Acesta a menționat de asemenea că peste 82% dintre medicii din România s-au vaccinat de la începutul campaniei de vaccinare, din 27 decembrie 2020.
La nivel național, până vineri, potrivit CNCAV, au fost vaccinate 4.865.795 de persoane, dintre care 4.705.750 cu schema completă. De remarcat este faptul că imunizarea cu serul produs de Johnson&Johnson (cu administrare în monodoză) a „prins” la români, 370.581 de persoane optând pentru această variantă. Numărul este ceva mai mare decât al persoanelor imunizate cu serul Moderna (rapel la 28 de zile), respectiv de 356.997 de persoane.

Rafila despre campania de vaccinare, în perspectiva valului 4

Marea Britanie, record de noi cazuri Covid. Aproape 52.000 de infectări în 24 de ore

Foto Evening Standard

Marea Britanie a înregistrat vineri aproape 52.000 de noi cazuri de infectare cu Covid, acesta fiind cel mai mare bilanț al infectărilor de la jumătatea lunii ianuarie. Această raportare vine în contextul în care guvernul britanic se pregătește să elimine toate restricțiile din Anglia, cea mai mare și mai populată regiune a țării, relatează Euronews.

Totodată, Biroul de Statistică Națională a transmis că unul din 90 de persoane din Anglia a avut Covid-19 în săptămâna care s-a încheiat în 10 iulie, date similare cu cele din februarie, când situația era mult mai gravă. Asta în timp ce în Scoția, unul din 95 de persoane a aavut Covid, 1 din 290 în Irlanda, respectiv 1 din 360 în Țara Galilor.  

Public Health England a anunțat, de asemenea, că varianta Delta, descoperită inițial în India, este responsabilă pentru 99% dintre cazurile din Marea Britanie.

 „Numărul de cazuri este în creștere, dar este încurajator să vedem că nu există și o creștere proporțională a numărului de spitalizări și decese. Acesta este rezultatul sucesului campaniei de vaccinare care a redus prevalența formelor grave ale bolii”, spune Dr. Jenny Harries, directoarea executivă a agenției.

Guvernul britanic, care și-a menținut decizia de a ridica aproape toate restricțiile din Anglia din 19 iulie, speră ca accelerarea campaniei de vaccinare va reuși să țină sub control numărul de persoane care se îmbolnăvesc grav.

 Ultimele restricții rămase în vigoare urmează să fie ridicate luni după ce „marea relaxare” a fost amânată cu trei săptămâni. Cu toate astea,guvernul a cerut populației să rămână prudenți, premierul Boris Johnson subliniind săptămâna trecută că „aceast pandemie nu s-a încheiat”.

De altfel, pentru România, Marea Britanie rămâne pe lista roșie de risc epidemiologic, potrivit deciziei CSNU, astfel că persoanele care vin din această țară sunt scutite de caratină doar dacă sunt vaccinate, au trecut prin boală sau au test negativ Covid.

CNSU: Spania, pe lista roșie de risc epidemiologic

Update. Românii din Germania și Olanda: „Privim înfiorați!”. Ce măsuri a luat Ministerul Afacerilor Externe

sursă foto: The Guardian

Update. În urma solicitărilor noastre, oficialii Ministerului Afacerilor Externe(MAE) transmit că, până azi, 17 iulie, românii din țările puternic afectate de inundații nu au cerut ajutor în mod oficial. Nu sunt date care să arate că au fost victimele directe ale dezastrului produs de inundații Oficialii MAE spun că țin legătura în permanență cu ambasadele și oficiiile consulare din Germania, Belgia și Olanda.

„Ministerul Afacerilor Externe precizează că în urma evenimentelor meteorologice care au afectat anumite regiuni din Republica Federală Germania, Regatul Belgiei, Republica Franceză și Regatul Țărilor de Jos, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din aceste state au întreprins demersuri pe lângă autoritățile competente din statele de reședință pentru a obține informații cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate.

Până la acest moment, la nivelul ambasadelor și oficiilor consulare ale României din statele menționate nu au fost primite solicitări de asistență consulară din partea cetățenilor români, în acest context.

Misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din Republica Federală Germania, Regatul Belgiei, Republica Franceză și Regatul Țărilor de Jos continuă dialogul cu autoritățile competente”
, au menționat reprezentanții MAE, pentru Ziarul de Investigații(zin.ro).

Românii pot accesa MAE aici , în cazul în care au nevoie de consiliere consulară.

Știre inițială

Pe mai multe rețele de socializare, comunitatea de români din Germania, Olanda, Belgia difuzează imagini și afișează numere de telefon la care pot suna în caz de urgență.

Ziarul de Belgia a afișat, spre exemplu, toate numerele de telefon la care românii pot cere ajutorul. Situația cauzată de inundațiile din ultimele 24 de ore este dramatică. Guvernatorul provinciei Liège, Hervé Jamar, a confirmat 20 de decese doar în provincia pe care o administrează, relatează RTBF.

Există, de asemenea, 13 dispăruți „și multe corpuri neînsuflețite nu sunt încă identificate”, a mai adăugat el. Potrivit sursei citate, Valonia și Flandra sunt sub ape.

Româncă în Germania: „Privim înfiorați!”. MAE face verificări

În Germania, de asemenea, inundațiile au făcut prăpăd. Imaginile sunt chiar apocaliptice. Vestul Germaniei este puternic afectat. Un prim bilanț a arătat că sunt 100 de persoane decedate și alte 1000 dispărute. Pentru că nu se cunoaște exact, situația românilor din acest stat, oamenii au început să se întrebe pe rețelele de socializare: sunteți bine? Dați de veste, dacă aveți nevoie de ajutor!

Alina Frunză, stabilită în Hessa(sudul Germaniei) de 17 ani, a menționat pentru Ziarul de Investigații(zin.ro), că dezastrul din Bonn și Aachen e surprins în imagini de televiziuni.

„Privim înfiorați și ne gândim la românii de aici. Sperăm să nu fie printre victime. Covidul nu mai este cea mai mare problemă, ci furia naturii!”, a declarat, pentru zin.ro, românca stabilită în Germania.

Iohannis e solidar, la nivel declarativ

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj de solidaritate față de oamenii puternic afectați de inundații.

„În aceste momente de grea încercare pentru poporul german, doresc să adresez, în numele meu şi al României, condoleanţe familiilor victimelor şi urări de însănătoşire grabnică şi recuperare uşoară celor afectaţi. Exprim, pe această cale, solidaritatea şi compasiunea deplină a României şi a românilor cu Germania şi încrederea în puterea de refacere a comunităţilor greu lovite”, a explicat șeful statului. În fapt, părinții lui Iohannis locuiesc în Germania, iar meteorologii au emis avertizări de precipitații abundente și pentru Transilvania. Județele Alba, Cluj, Bihor vor fi din nou puternic afectate de inundații.

Până la postarea acestei informații, oficialii MAE nu aveau un bilanț public cu românii afectați de inundații din statele enumerate mai sus. Ne-au transmis, prin reprezentantul Biroului de Presă, Căpitănescu Florentin, că vor reveni cu precizări la solicitarea noastră de informații cât mai curând.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-4 ° C
-3.3 °
-5 °
81 %
6.2kmh
0 %
vin
1 °
S
3 °
D
-3 °
lun
-1 °
mar
-3 °

Ultimul articol

Sindicatul Mureșul dorește să fie implicat în procesul de selecție a directorului general din...

Sindicatul Mureșul din Apele Române (SMAR) a făcut astăzi o solicitare referitoare la procedura de selecție a directorului general din Administrația Națională „Apele Române”. După...

Catedrala Națională se închide din nou

Se închid porțile Catedralei Naționale. Astăzi este ultima zi în care credincioșii mai pot vizita edificiul, începând de vineri Catedrala urmând să fie închisă, din...
Foto: Captură video

George Simion s-a decis: cheamă oamenii la proteste pe 15 ianuarie

După o tentativă abandonată de a strânge oamenii la proteste în acest început de an, George Simion a revenit și a decis. Liderul AUR a...