Simbolurile locale definesc un oraș.
Galațiul e plin de ele. Locuri, statui, stații de autobuz – toate își au povestea lor, transmisă din generație în generație, din bulă-n bulă.
Gălățenii autentici le știu pe toate. Și pe cele vechi, și pe cele mai recente, apărute undeva după Revoluție. Problema este că altele noi nu prea mai apar și, mai grav de-atât, că Primăria pare hotărâtă să mai radă și din cele câteva, care au mai rămas.
Primăria în luptă cu simbolurile Galațiului
În perioada Marius Stan, au dispărut mulți tei de pe Domnească. Mulți care nu trebuiau să dispară, dar ”stăteau în calea dezvoltării și modernizării orașului”.
Acum, în perioada Ionuț Pucheanu, sunt distruși mai mult decât câțiva tei. Copacii dispar, pe bandă rulantă, pentru a face loc betoanelor. Nu degeaba primarului i se mai spune, mai în glumă, mai în serios, și ”Betonel”.
Copacii de la ”Nespălata” (da, avem un simbol pe care-l cheamă așa) s-au împuținat vizibil. La fel și cei din parcul Eminescu. La fel și alții, prin tot orașul. Și nu vorbim de copaci bătrâni și uscați. Vorbim despre copaci care stăteau în calea viziunii cimentate a primarului.
În martie 2021, cădeau sub drujbe tei, salcâmi și arțari de 15-20 de ani, pentru a face loc unei grădinițe. Asta, în condițiile în care există multiple clădiri care ar fi putut fi renovate, fără probleme.
Potcoava de Aur a rămas fără potcoavă. Și nu, nu era de aur. Dar era acolo de foarte multe decenii. Știa oricine unde să te găsească, dacă spuneai ”la Potcoava”. În locul ei a rămas un perete de sticlă și denumirea. Că e mai ușor să dai jos un simbol și să uiți de el, decât să-l repari.
Cea mai nouă victimă a Primăriei, Ceasul din Mazepa. Era ceasul care nu mergea niciodată ca lumea, de care te amuzai și pe care-l știai acolo. Tot așa, ca reper. În goana după modernizare, Pucheanu s-a gândit că nu mai are nevoie de (încă) un simbol. Așa că l-a ras și pe ăsta.
Ce rămâne în urma modernizării excesive?
Nu spun că modernizarea nu e binevenită. Dar modernizarea implică și prezervarea istoriei. N-o radem, pentru a o acoperi cu pământ, că nu mai suntem în vremuri medievale.
În stilul ăsta, în urma acținilor Primăriei, o să rămână, într-adevăr, câte ceva.
Mult beton. Arbori de mătase. Plante cumva exotice, care nu au cum să se compare cu copacii care ne păstrează, încă, în topul celor mai puțin poluate orașe din țară. Beton. Bile ciudate de piatră, fără alt scop decât să te mai împiedici puțin de ele și s-ajungi la Urgențe. Sau să fie furate.
Clădiri vechi, de care nu se interesează nimeni pentru a le renova. Mai ales nu Primăria. Un centru vechi în paragină.
Iar simbolurile Galațiului rămân doar în memoria celor care s-au născut și au crescut aici. Doar că și noi suntem din ce în ce mai puțini.
