3.8 C
București
duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 823

Persoane audiate de poliția din Vatra Dornei, după ce câțiva jurnaliști care filmau defrișările ilegale au fost bătuți

Foto: Poliția Română (Facebook)

Un număr de cinci persoane sunt, în acest moment, audiate de poliţiştii din Vatra Dornei, după ce câțiva jurnaliști au fost bătuți în timp ce realizau un film documentar despre deșfrișările ilegale din zonă. Documentarul era menit să ajungă în spațiul internațional și să scoată în evidență marea corupție din România, pe fondul furtului de păduri.

„La sediul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei sunt deja cinci persoane care au fost implicate în altercaţia de aseară, care sunt supuse activităţilor procedurale, respectiv sunt audiate cu privire la eveniment. (…) Am constituit din oficiu dosarul de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere şi continuăm activităţile procedurale. Sperăm noi ca după efectuarea acestor audieri şi sub coordonarea procurorului de caz, bineînţeles şi cu administrarea celuilalt material probator pe care îl vom identifica în cadrul cercetărilor, să fie şi destule motive pentru a se dispune şi măsuri procesuale”, a spus astpzi, la Digi 24, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, comisarul şef Ionuţ Epureanu, citat de Agerpres.

„Regizorul şi jurnalistul Mihai Dragolea, care filma un documentar internaţional despre tăierile ilegale de păduri din România, a fost bătut crunt de circa 20 de indivizi într-o pădure de pe raza comunei Coşna (jud. Suceava). Echipamentul şi toate înregistrările i-au fost distruse. Alături de el se aflau realizatorul Radu Constantin Mocanu şi activistul de mediu Tiberiu Bosutar, care îi ajuta să identifice dovezile crimelor forestiere din Bucovina. Atacul a fost sever, două dintre victime pierzându-şi cunoştinţa în drum spre Spitalul Municipal din Vatra Dornei”, au scris cei de la Greepeace România, pe Facebook, imediat după incidente.

Auzind despre aceste evenimente, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a reacționat de urgență: „În județul patronat de baronul liberal Flutur, mafia pădurilor terorizează oamenii și acționează ca un stat în stat! Infractorii au, probabil, garanția că sunt protejați de la cel mai înalt nivel, și dau în cap oricui îndrăznește să-i deranjeze. Iar colegul lui Flutur, ministrul Bode se face că nu vede agresiunile tot mai violente ale celor care taie sistematic pădurile țării.În guvernarea Cîțu, o gașcă fără scrupule a ajuns la putere pentru a se îmbogăți jefuind țara, în vreme ce românii care caută dreptatea sunt secerați fără milă de interlopi.Acesta este, azi, PNL: Marea Drujbă a lui Klaus Iohannis”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

Citește și: Iohannis a numit ambasadorii pentru Filipine, Uganda și Africa de Sud

Iohannis a numit ambasadorii pentru Filipine, Uganda și Africa de Sud

Klaus Iohannis semnând decrete (Digi 24)

Astăzi, 17 septembrie 2021, președintele Klaus Iohannis a numit trei noi ambadadori, în persoana Danei Răduța Matache, pentru Republica Filipine, lui Dragoș Viorel Radu Țigău, pentru Republica Uganda și Monicăi-Celia Sitaru, pentru Republica Africa de Sud, Republica Botswana, în Uniunea Comorelor şi în Republica Seychelles, a anunțat astăzi Administrația Prezidențială.

Decretele semnate astăzi de președintele Klaus Iohannis

  • Decret privind acreditarea doamnei Răduţa Dana Matache în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Filipine, cu reședința la Manila;
  • Decret privind acreditarea domnului Dragoș Viorel Radu Ţigău, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Kenya şi în Republica Burundi, şi în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Uganda, cu reședința la Nairobi;
  • Decret privind acreditarea doamnei Monica-Cecilia Sitaru, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Africa de Sud, şi în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României Republica Botswana, în Uniunea Comorelor şi în Republica Seychelles, cu reședința la Pretoria.

Citește și: Dacă pierde alegerile PNL, Orban e invitat să se reinventeze în ALDE

Dacă pierde alegerile PNL, Orban e invitat să se reinventeze în ALDE

Ludovic Orban (captură video B1)

Gălățeanul Cristian Dima, președinte al Consiliului Național al ALDE, are soluția ideală pentru Ludovic Orban, în cazul în care acesta pierde alegerile PNL, în fața lui Florin Cîțu, în data de 25 septembrie 2021.

Cristian Dima: „ALDE este un proiect politic deschis tuturor liberalilor din România, inclusiv lui Ludovic Orban, cel care, în trecut, a făcut multe greșeli față de partidul nostru”

Ba mai mult, cu toate că îl invită pe Orban să se alăture formațiunii sale politice, în cazul în care pierde alegerile, Cristian Dima îl trage, totuși, de urechi pe actualul lider PNL: „De la înălțimea funcției de președinte al PNL, Ludovic Orban nu a acordat ALDE respectul cuvenit în mai multe rânduri în trecut. Astăzi presupun că regretă unele decizii pe care le-a luat”

Traiectoria normală a liberalilor este una singură: către ALDE. Pentru că ALDE a rămas singurul partid liberal din România. Ne-am asumat încă de la înființare să păstrăm vie flacăra liberalismului românesc. Asta am făcut inclusiv în cele mai grele momente ale existenței partidului. De partea cealaltă, PNL, vechiul partid liberal, a început încă din 2014 să renunțe cu totul la valorile și principiile sale fundamentale, cele liberale. Din 2014 și până azi, mai ales după fuziunea cu PDL, vechii liberali au început să cam dispară din PNL. Practic, cei mai înrăiți susținători ai lui Traian Băsescu au pus stăpânire pe partid.

a mai spus Cristian Dima

Tot el este de părere că după Congresul din 25 septembrie liberalii adevărați vor fi tot mai puțini în PNL. „Tocmai de aceea consider că aceia dintre vechii liberali care doresc să continue politicile liberale, care își doresc să mențină vie flacăra liberalismului din România, inclusiv Ludovic Orban, își pot găsi locul în ALDE”, a completat acesta.

Citește și: Cîțu îl acuză pe Orban de partizanat cu PSD, AUR și USR PLUS

Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, despre vaccinare: „Ei ne consideră probabil oi sau animale pe care şi le aleg”

Foto: Digi24

Protestul anunțat și desfășurat ieri în fața Guvernului de către sindicatele care fac parte din Confederația Sindicală Națională Meridian nu a fost doar despre drepturi salariale, ci și despre situația campaniei de imunizare împotriva Covid-19 din România, în contextul în care se fac discuții privind obligativitatea vaccinării.

A spus-o pentru Agerpres liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual (SNPPC), Marius Ionescu, la finalul mitingului, acesta subliniind că o eventuală impunere a vaccinării pentru poliţişti nu este normală. Săptămâna aceasta, Ministerul de Interne a transmis că vaccinarea ar trebui impusă mai multor categorii profesionale, respectiv medicilor, profesorilor şi militarilor.

Președintele SNPPC a arătat totuși că nu este împotriva vaccinării, ci doar a impunerii acesteia, chiar dacă de la începutul pandemiei oamenii legii chiar au stat în prima linie, fiind cei mai expuși.

În ţara asta, cine declară aşa ceva consideră că s-a cocoţat pe cal, şi calul suntem noi. Dar nu există aşa ceva, că nu suntem animale. Ei ne consideră probabil oi sau animale pe care şi le aleg dânşii. (…)

Noi suntem poliţişti, am fost în prima linie şi am trăit cu acest virus de 2 ani de zile. Noi nu suntem împotriva vaccinării, dar nu ni se pare normal să condiţionezi prezenţa la serviciu sau în alte locuri de această vaccinare. (…)

Să presupunem că ne-am vaccinat cu toţii – şi la anul ce facem, nu trebuie să mai trăim cu virusul? Dacă este demonstrat că a doua doză, a treia doză, şi aşa mai departe, nu au niciun efect, ba din contră, se oare că influenţează negativ organismul uman?

Astea sunt nişte măsuri prosteşti, măsuri care au fost luate fără a se consulta cu specialiştii, plus că cel mai important lucru este de ce de doi ani de zile nu se vorbeşte despre tratament, de ce nu sunt lăsaţi medicii să vină să vorbească şi li se bagă pumnul în gură? Ei, ca şi Guvern, ar trebui să se preocupe în primul rând de tratament, de medicamente care ar trebui să existe pe piaţă, să se discute pe ele”, a atras atenția Marius Ionescu, potrivit sursei citate.

Totodată, președintele SNPPC a făcut și o paralelă între discuțiile de acum legate de vaccinare, care ar aduce aceeași scindare între categoriile profesionale ca și tăierile salariale operate în timpul președintelui Traian Băsescu.

Această vaccinare a adus pentru a doua sau a treia oară o fractură în societate, între vaccinaţi şi nevaccinaţi. Uitaţi-vă ce a făcut Traian Băsescu, când a luat anumite măsuri prin care a fracturat societatea românească pe categorii socio-profesionale, în care a învrăjbit-o, prin faptul că în grila de salarizare unele categorii profesionale sunt plătite la nivelul din 2023, altele mai puţin, altele şi mai puţin, alţii sunt mai pe la coadă, orfani. (…)

Toate aceste lucruri au făcut ca oamenii să se bată între ei, să se uite urât între ei, să distrugă relaţii între prieteni, între colegi, chiar şi în anumite familii. A fost o manipulare, iar cei care fac acest lucru, dincolo de faptul că sunt oameni răi, pentru că nu poţi să fii decât rău ca să faci acest lucru, sunt oameni care nu ţin cu ţara asta şi cu poporul român. Nu ai voie să faci aşa ceva”, a mai spus Ionescu.

Grecia aprobă noua lege a animalelor de companie: sunt interzise abandonul, abuzul, rănirea sau otrăvirea

Credit foto: dossierfamilial.com
Credit foto: dossierfamilial.com

Parlamentul grec a aprobat în cursul zilei de miercuri, 15 septembrie, noua lege privind proprietatea animalelor de companie.

Premierul Kyriakos Mitsotakis a declarat că va crea reguli, astfel încât niciun animal ”să nu fie abandonat sau abuzat”.

Grecia se schimbă și adoptă, în cele din urmă, un cadru juridic modern pentru protecția animalelor de companie”, a declarat Mitsotakis pe contul de Twitter, înainte de votul din Parlament.

În aprilie 2020, premierul a adoptat un câine fără stăpân. De atunci, Mitsotakis susține cauza animalelor de companie abandonate.

Grecia are primul și singurul președinte în funcție care a decis să adopte o pisică abandonată

Peanut a intrat în viața noastră! El ne-a ales când în urmă cu două săptămâni am vizitat Asociația Ilioupoli pentru bunăstarea animalelor cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor Maidanez. Deschideți brațele și salvați!” a scris, la acel moment, premierul Greciei.

Mitsotakis a urmat exemplul președintelui Greciei, Katerina Sakellaropoulou. Aceasta a decis să adopte o pisică abandonată numită Calypso, găsită de pe insula Karpathos. Pisica a devenit, astfel, prima felină adoptată vreodată de un președinte grec, în timp ce era în funcție.

Credit: Animal Welfare Karpathos/Facebook

Noua lege prevede că abuzul asupra animalelor de companie va avea amenzi mai stricte și va include acum acte precum abandonul, împușcarea, rănirea intenționată și otrăvirea

Printre prevederi, legea menționează înregistrările persoanelor care au fost condamnate pentru torturarea animalelor. Numele vor fi introduse într-o bază de date administrată de procuratura din Atena și vor fi trimise la Registrul pentru animale de companie. Prin urmare, aceste persoane nu vor mai putea fi înregistrate ca proprietari de animale de companie în viitor.

De asemenea, se înființează o bancă de analiză și stocare a ADN-ului. Astfel, dacă un animal este abandonat, proprietarul poate fi ușor localizat și poate fi penalizat în consecință.

Magazinele pentru animale nu vor mai avea posibilitatea de a vinde sau expune câini și pisici, iar vânzarea animalelor de companie va fi permisă numai de crescătorii și proprietarii autorizați

Principala schimbare adusă de noul proiect de lege este noua carte digitală de sănătate pentru toate animalele de companie. Actul va include un istoric medical complet și va fi accesibil atât de proprietari, cât și de veterinari.

Credit: Pinterest

Sunt interzise vânzările de pisici și câini la magazinele de animale de companie. Mai mult, va fi interzisă publicitatea de împerechere. Amenzile pentru publicarea unui anunț de împerechere vor fi triplate, atunci când nu se face referire la numărul unic de microcip al ID-ului animalului de companie și la noua licență de reproducere.

Vânzarea animalelor de companie va fi permisă numai de crescătorii și proprietarii autorizați. Taxele pentru adopția animalelor de companie vor fi interzise, ​​cu excepția costurilor de transport și tratament medical.

Castrarea/sterilizarea va deveni obligatorie pentru toți proprietarii, cu unele excepții medicale

Crescătorii autorizați vor fi amendați cu 2.000 de euro dacă împerechează un singur animal de peste șase ori. Crescătorii amatori vor fi, de asemenea, supuși unor reguli restrictive noi.

Sterilizarea trebuie făcută în termen de șase luni de la achiziționarea animalului de companie, dacă animalul are mai mult de un an. În cazul achiziționării unui animal cu vârsta mai mică de un an, sterilizarea are loc în primele șase luni de la finalizarea primului an. Acest termen poate varia în funcție de rasa animalului și de alte caracteristici specifice, după o opinie veterinară aprofundată.

Castrarea nu este obligatorie pentru animalele pentru care a fost trimisă o probă de material genetic (ADN) la Laboratorul pentru conservarea și analiza materialului genetic.

Amendă de 1.000 de euro pentru proprietarii care refuză sterilizarea animalului

În cazul în care proprietarul animalului nu își sterilizează animalul de companie sau nu trimite o probă de ADN, se va aplica o amendă de 1.000 de euro. În plus, proprietarului i se va acorda o perioadă de trei luni pentru a steriliza sau trimite o mostră de material genetic al animalului. În cazul în care acest termen va trece fără acțiune, amenda va fi aplicată din nou.

În cele din urmă, va fi introdus un nou registru național al animalelor de companie. Aici vor trebui înregistrate toate animalele, fie deținute, fie fără stăpân. Sunt incluse și animalele de companie destinate adopției. De asemenea, asociațiile pentru protecția animalelor, medicii veterinari, crescătorii și adăposturile vor trebui să se înregistreze.

Pentru a încuraja proprietarii să aibă mai multă grijă de animalele de companie, proiectul de lege introduce stimulente de către municipalități, cum ar fi reducerea impozitelor municipale cu până la 10%.

Sursă foto

Cîțu îl acuză pe Orban de partizanat cu PSD, AUR și USR PLUS

Ludovic Orban și Florin Cîțu

Continuă războiul declarațiilor între cei mai importanți oameni ai liberalilor, candidații la președinția partidului, în persoana lui Florin Cîțu și a lui Ludovic Orban.

Cei doi nu scapă nicio ocazie pentru a se ataca reciproc și a-i știrbi imaginea celuilalt, în văzul întregii țări, deși alegerile și campania privesc doar membrii PNL care își vor vota următorul conducător destonic.

Aseară, la TVR 1, premierul Florin Cîţu a spus clar și răspicat că, în acest moment, actualul președinte al PNL și contracandidatul său pare a fi cel mai mare susținător al moțiunii de cenzură depusă de USR PLUS și AUR. Totodată, premierul a arătat cu degetul înspre președintele Camerei Deputaților și pentru că acesta ar prelua mesajele PSD. În plus, Cîțu a lăsat să se înțeleagă chiar că Orban ar putea avea probleme dacă se va constata că, prin declarațiile sale, a încălcat statutul partidului.


Din ce declaraţii am văzut în ultima perioadă, pare cel mai mare susţinător al moţiunii USR – AUR. E ceea ce am observat eu. În acelaşi timp, foarte multe dintre mesajele care fac referire la guvernare par copy-paste după mesajele PSD.

(…) Ludovic Orban este un membru PNL. Ce spun eu acum, dar voi spune mai ferm după 25 septembrie, e că toţi membrii PNL trebuie să respecte statutul PNL, în sensul că guvernarea este a PNL, iar atacurile la guvernare vin doar de la PSD sau de la opoziţie, nu vin din propriul partid.

Dacă avem ceva să ne spunem, ne spunem în partid, nu în spaţiul public. Nu şubrezim noi guvernarea prin atacuri la guvernare sau premierul PNL. Şi asta scrie foarte bine în Statutul PNL”, a spus nevinovat Florin Cîțu, citat de B1 TV.

Irineu Darău, atacuri la adresa lui Dan Barna pe tema votului intern din USR PLUS: „Nu mai aveți oameni care să lucreze bine și cu cap”

Sursa: Captură Video

Senatorul Irineu Darău, al treilea candidat în cursa pentru președinția USR PLUS, critică „bâlbele” din ultimele zile, de când a fost dat „start vot” în interiorul partidului.

De altfel, Irineu Darău a subliniat încă de la începutul depunerii candidaturii că partidul „a fost acaparat de „găşti” conduse de Dan Barna şi Dacian Cioloş”, copreşedinţi ai USR PLUS și totodată contracandidații săi, iar acum crticile sale se îndreaptă către actualul președinte al formațiunii.

În teorie, votul trebuia să înceapă pe 15 septembrie si să se desfășoare online, pe parcursul a două săptămâni. Însă încă de la început au fost sincope și probleme, dat fiind că le-a fost permis votul și unor membri de partid suspendați. Procedura a fost întreruptă, reluată ieri la prânz, iar Irineu Darău reclamă că sunt în continuare probleme, dat fiind că nu ar fi fost făcută corectarea deplină a listelor de votanți.

Probleme care, avertizează senatorul, sunt exclusiv din vina lui Dan Barna și a „incompetenților” cu care s-a înconjurat. Mai mult, lasă să se înțeleagă Darău, cei care promit că vor duce USR PLUS pe „culmile gloriei”, nu vor reuși niciodată nimic altceva decât să îl distrugă din interior.

Vorba lui Drulă: Barna-Ghinea, s-a terminat!
Rețineți că voi nu sunteți partidul și că de fiecare dată când călcați pe cap oameni și reguli nu faceți decât să ne compromiteți pe toți. Vrem și promitem competență și domnia legii. Dar mai întâi de toate trebuie să le asigurăm în interior, iar gașca voastră a promovat în responsabilități-cheie oameni incompetenți care nu aveau ce căuta acolo.

Azi vede toată țara ce probleme avem pentru organizarea unui simplu vot intern, iar acesta e un prejudiciu uriaș pe care îl aduceți imaginii partidului. De la fuziune, ați avut la dispoziție 4 luni întregi să asigurați un registru electoral corect și complet pentru doar 50000 de oameni. Responsabilitatea voastră este totală, fiindcă voi controlați și Biroul Național și Secretariatul General și o parte bună din Comisia Electorală. Culegeți ceea ce ați semănat, fiindcă ați ajuns atât de rău încât pur și simplu nu mai aveți oameni care să lucreze bine și cu cap.

Ați preluat acest partid acuzând că ați găsit „contabilitate ținută la pungă”. Ei bine, după 4 ani de domnie, ați lăsat multe subiecte fix „la pungă”: nu doar contabilitatea și evidența membrilor (privind statusul și drepturile lor), ci și gestiunea resurselor umane, sprijinul pentru aleșii locali, comunicarea internă, comunicarea externă sau arbitrajul. Ați făcut asta în ciuda sumelor din subvenția primită de partid – bani publici care se dau exact pentru ca partidele să poată funcționa. Iar ceea ce ați pus voi pe picioare doar „funcționare” nu se poate numi.

Ne promiteți mereu „USRPLUS la guvernare”. Nu ne veți duce acolo vreodată cu rost și nu putem schimba România cu asemenea tactici. Ați coborât destul brand-ul USRPLUS și prin ceea ce faceți cu procesul de vot riscați să ne doborâți de tot. Și totuși mai vreți încă 2-4 ani de putere, să vă desăvârșiți opera.
STOP! Voi face tot ceea ce depinde de mine să vă opresc. Este timpul schimbării
”, scrie Darău pe Facebook.

Virgil Popescu explică de ce plafonarea prețurilor nu ar fi o opțiune

Virgil Popescu (Foto: Calea Europeană)

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a explicat de ce plafonarea prețurilor, cea cerută vehement de PSD, nu ar fi o idee chiar atât de bună. „Premierul a și explicat că putem vorbi de plafonare în zona de energie când toți sau majoritatea membrilor UE plafonează prețurile, că nu mai avem piață liberă atunci. Nu putem să funcționăm noi cu piață liberă, și alții”, a spus Virgil Popescu.

Virgil Popescu: „Există pe lege a concurenței, care o lege pe directivă europeană a concurenței, care spune că un stat membru poate lua măsura de a plafona pe maxim șase luni în cazul unor fluctuații de preț”

Ministrul a adus în discuție exemplul Spaniei. „Am sărit și am spus că Spania a făcut acest lucru. Mie mi-a venit ieri de la reprezentanța noastră, că am cerut, ce au făcut spaniolii. Nu au făcut plafonare, nu se numește plafonare ce au făcut ei. Spaniolii nici nu sunt producători de gaze, sunt importatori. Au spus că cetățeanul plătește o sumă mai mică. Prețul gazului în Spania e la nivelul prețului european la toate bursele, diferența o suportă bugetul statului. Cam asta facem și noi, nu e o plafonare, ci o subvenție dată cetățenilor. Asta vom face”, a declarat Popescu.

Acesta a mai precizat că, în cazul în care s-ar adopta plafonarea prețurilor, numărul investitorior ar putea să scadă dramatic. „Nimeni nu mai vine să investească în țara ta, să producă această marfă. Aici e exemplul clar cu gazele din Marea Neagră. Dacă am plafona sub piață, degeaba mai scoate, că nu mai are rentabilitate să vândă. Trebuie foarte bine gândit. Nici proiectul PSD nu e de plafonare, ci de subvenție”, a explicat ministrul Virgil Popescu, pentru B1 TV.

Citește și: Bolojan a redus personalul la jumătate și a constatat că proiectele merg mai departe fără probleme

Bolojan a redus personalul la jumătate și a constatat că proiectele merg mai departe fără probleme

Ilie Bolojan (Președinte CJ Bihor), Digi 24

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a demonstrat ceea ce alții doar au teoretizat până acum, și anume reducerea de personal în administrații. În mod deloc surprinzător, liberalul a constatat că proiectele pot funcționa și în acest fel, concluzia simplă fiind cea știută de toată lumea: în România există, în anumite sectoare, surplus de fucționari publici.

Ilie Bolojan: „Am făcut acum mai bine de 6 luni o reducere de 50% a personalului şi am constatat că toate proiectele începute de fosta administraţie au continuat”

Acesta a ținut să menționeze că, deși personajul s-a înjumătățit, nu au fost sincope, iar proiectele bune care au fost generate, de la drumurile judeţene cuprinse în PNDL, la cele pe fonduri europene, au fost continuate fără probleme. „De asemenea, am început proiecte câştigate şi neîncepute, cum e Cabana de la Vadu Crişului, podul de la Bulz sau alte lucrări. Am generat noi proiecte europene. Gândiţi-vă doar la centurile la care lucrăm, drumul expres Oradea – Arad, parteneriatele cu Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate pentru proiecte în zona montană”.

Cu toate astea, Ilie Bolojan s-a declarat conștient de faptul că în anumite sectoare se aplică situația inversă, fiind nevoie de angajați în plus. „Am generat noi proiecte, de la curăţenie, la gestionarea câinilor, la platformele pentru deşeuri mari, la parcurile industriale. Toate aceste lucrări necesită oameni noi şi la fiecare birou al Direcţiei Tehnice am propus înfiinţarea unui post de inginer debutant de drumuri sau construcţii civile. De asemenea, avem deficit la Compartimentul Fonduri Europene, acolo am propus suplimentarea cu două posturi”, a mai spus Ilie Bolojan”.

Citește și: Marcel Ciolacu: „Am ajuns eu, președintele ciumei roșii, să le cer PNL-ului și USR-ului să introducă pe ordinea în Senat legea „Fără penali în funcții publice”

Marcel Ciolacu: „Am ajuns eu, președintele ciumei roșii, să le cer PNL-ului și USR-ului să introducă pe ordinea în Senat legea „Fără penali în funcții publice”

Marcel Ciolacu / Foto: Facebook

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, pune degetul pe rana celor de la USR PLUS, amintindu-le că, de la o vreme, mai exact cam de când se ceartă cu aripa liberală a lui Florin Cîțu, nimeni nu ar mai fi interesat de derularea proiectului „Fără Penali în Funcții Publice”. Acest proiect a fost unul de referință pentru USR PLUS în campania electorală de la parlamentare, de anul trecut.

Marcel Ciolacu: „Vă mai zic o anomalie”

Marcel Ciolacu s-a arătat mirat de o anumită situație, și anume că, în ultima vreme, s-ar fi văzut nevoit să ceară el, „președintele ciumei roșii” să se reintroducă în Senat, pe ordinea de zi, „Fără Penali în Funcții Publice”.

Marcel Ciolacu a amintit și de Florin Cîțu (cu toate că nu neaparat), cel considerat penal, având în vedere dosarul din Statele Unite ale Americii, de acum 27 ani, când premierul a fost închis pentru că ar fi consumat alcool și ar fi condus sub influența băuturilor alcoolice.

„Nu mă refer neapărat la Cîțu, e evident că e penal. Ești penal pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă, tot penal ești. Cred că trebuie închisă și această temă în societate și de acum să fie o delimitare clară cine accede la funcții publice și cine nu. Este momentul ca România să tragă această linie”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Citește și: Ludovic Orban, de partea USR PLUS: „Şi atunci cu cine mai guvernăm?”

Starețul Atanasie Prodromitul acuză presa din România de fake news: „se vorbește de un număr de 1.000 de monahi infectați dar nici pe departe acest lucru

Foto: preluare BBC

În urma știrii transmise de Digi24, în data de 15 septembrie 2021, starețul Atanasie Prodromitul acuză presa din România de fake news. Mai exact, publicația în cauză a postat un articol în care se vorbea despre un „focar de COVID pe Muntele Athos. Peste 1.000 de călugări infectați, adică mai mult de jumătate din câți locuiesc în cele 20 de mănăstriri de acolo, s-au infectat cu coronavirus, iar 8 dintre ei au murit”.

Atanasie Prodromitul a trimis un drept la replică în care declară că respectivul articol apărut în presă nu ar fi nimic altceva decât o minciună menită să dezinformeze.

„Am aflat cu îngrijorare că în presa din România circulă informații despre îmbolnăvirea în masă a călugărilor nevaccinați de pe Sfântul Munte, iar ca urmare pelerinii din țară și nu numai, ne contactează îngrijorați iar unii își anulează pelerinajele către Sfântul Munte din acest motiv. Ținem să-i liniștim și să le mulțumim pentru grija pe care ne-o poartă, însă această știre este una falsă”, a scris, în dezmințirea sa, Atanasie Prodromitul.

Sterețul a adăugat, de asemenea, că știrea ar fi fost preluată de pe un site care promoveaza vaccinarea, site care ar fi preluat, la rândul său, știrea de la „televiziunile anticreștine”, după cum s-a exprimat chiar acesta.

„Toti monahii romani cu care ne-am consultat dar și cei de alte naționalități au afirmat ca NIMENI nu este bolnav de Covid 19, nimeni nu se află internat la terapie intensiva și nimeni nu a decedat. În același timp se vorbește despre un număr de 1.000 de monahi infectați dar nici de daparte acest lucru, pentru că asta ar însemna 50% din părinți, ceea ce ar fi necredibi. Vrem doar ca opinia publică să fie informată corect iar presa și televiziunile să transmită mesajele nealterate, nu prin intermediul panicii și al fricii, afectând emoțional spectrul larg de auditori”, a mai transmis clericul, adăugând că „acestea sunt manipulări grosolane care urmăresc dezbinarea și ura”.

Citește și: Boc îl trimite pe Rafila să „cânte la altă masă”: „De grija noastră să nu moară”

Corupție printre angajații Administrației Bazinale de Apă Banat, în frunte cu unul dintre directori

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au mers pe urma banilor la Administrația Bazinale de Apă (ABA) Banat, iar concluziile au fost cu efect penal pentru mai mulți angajați, inclusiv pentru fostul director, în prezent director adjunct la instituției.

Acuzațiile oficiale sunt de abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu, în total în dosarul instrumentat de procurorii anticorupție fiind trimise în judecată cinci persoane.

Potrivit DNA, este vorba despre Ervin Luci – la data faptei director al ABA Banat, în prezent director adjunct (abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit), Aurica Maria Gal – la data faptei director economic în cadrul ABA Banat, Vasile Sîrbu – la data faptei consilier juridic în cadrul ABA Banat, Olivia Gabriela Mangu (fostă Popescu) – la data faptei angajat al Biroului Achiziții din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Timiș (subunitate a ABA Banat) și Elena Simona Vrășmaș – la data faptei economist în cadrul Biroului Achiziții SGA Timiș, (subunitate a ABA Banat), toți acuzați de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Poate părea că la ABA Banat este „rotație” de cadre, iar oamenii vin și pleacă din funcții cu rapiditate. În realitate însă, ancheta vizează fapte de acum 8 ani, de aceea inculpații nici nu mai sunt ceea ce au fost în ABA Banat. Concret, procurorii anticorupție le reproșează celor cinci că au dat cu dedicație anumite sume de bani, cu ocazia unor achiziții directe. Iar totul, spun anchetatorii, ar fi pornit de la șeful ABA.

Inculpatul Luci Ervin, în calitate de director al ABA Banat, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi aprobat, fără o necesitate reală, efectuarea mai multor achiziții directe de produse (echipamente de protecție, scule și materiale sanitare), de la o societate comercială agreată, la prețuri supraevaluate.

În demersul său infracțional, ce ar fi avut loc în perioada mai – iulie 2013, inculpatul Luci Ervin ar fi beneficiat și de ajutorul celorlalți inculpați care au avizat documentele justificative ale achizițiilor. Concret, achizițiile respective, în valoare totală de 599.332 lei, au fost posibile deoarece, prin acțiunile lor, inculpații ar fi divizat un contract în mai multe părți distincte, cu valori mai mici, pentru a evita aplicarea procedurilor de organizare a licitației publice.

ABA Banat ar fi plătit în mod nejustificat pentru aceste achiziții suma de 599.332 lei (inclusiv TVA), sumă ce reprezintă prejudiciu adus bugetului instituției publice, întreaga cheltuială fiind efectuată fără bază legală. Corelativ, ca urmare a încheierii și derulării cumpărărilor directe susmenționate s-ar fi creat pentru societatea agreată un folos nepatrimonial necuvenit în valoare de 207.731 lei (inclusiv TVA). În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii față de cei cinci inculpați.
Conducerea ABA Banat a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză
”, se arată în comunicatul DNA.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
3.8 ° C
5 °
3.3 °
65 %
7.2kmh
0 %
D
3 °
lun
4 °
mar
6 °
mie
1 °
J
1 °

Ultimul articol

Actrița Brigitte Bardot s-a stins din viață, la 91 de ani

Actrița Brigitte Bardot a murit la vârsta de 91 de ani. Anunțul a fost făcut în această dimineață, de fundația care îi poartă numele, în...

Un polițist, desemnat „Omul anului” 2025

Un polițist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov a fost desemnat câștigător al Galei „Omul anului” din acest an. Pe numele său Dani Cek,...

Ofițer de poliție al Şcolii de Poliţie Câmpina, arestat pentru tentativă de viol asupra...

Mandat de arestare pentru 30 de zile - este măsura luată de judecători în ceea ce îl privește pe un ofițer angajat al Școlii...