Judecătoria Ploiești are o cameră dedicată ascultării minorilor. Încăperea a fost botezată “Camera culorilor” și este un spaţiu prietenos și confortabil, apt să îi determine pe copii să se deschidă către dialog. O astfel de încăperea ar trebui să existe în toate tribunalele din România, dar din păcate foarte puține instanțe dețin așa ceva.
Anual, potrivit Biroului de Informare și Relații Publice din cadrul Judecătoriei Ploiești, la nivelul instanței ploieștene sunt soluționate aproximativ 400 de dosare, civile și penale, în care sunt implicați minori, majoritatea având ca obiect divorț cu minori, exercitarea autorității părintești sau stabilirea domiciliului minorului.
“Copiii care participă în procedurile judiciare se află deja într-o situație neplăcută, resimțind fie repercusiunile destrămării familiei, fie efectele abuzurilor la care au fost supuși. În aceste condiții, contactul cu autoritățile judiciare reprezintă un factor traumatizant suplimentar, amplificat de mediul formal în care se desfășoară în mod normal ascultarea minorilor. Camera a fost amenajată cu sprijinul Rotary Ploiești și al doamnei designer de interior Bianca Danilov, ținând cont de specificul cauzelor de competența judecătoriilor, în care marea majoritate a copiilor implicați sunt în vârstă de cel puțin 10 ani (vârsta de la care în materie civilă este obligatorie ascultarea minorilor, potrivit art. 264 Cod civil)”, au anunțat reprezentanții Judecătoriei Ploiești.
Cameră specială pentru audierea minorilor la Judecătoria Ploiești
Fostul ministru de Finanțe susține că decizia achiziției atâtor vaccinuri a fost a premierului
Fostul ministru al Finanțelor, Alexandru Nazare, cel demis de premierul Florin Cîțu, susține că decizia achiziției atâtor vaccinuri a fost ar fi fost stric a premierului.
Alexandru Nazare: „Premierul Cîțu încearcă sa induca idea ca România fost “obligată” să comande 4.3%, “cota parte”, din totalul dozelor de vaccin comandate de Comisia Europeană și că opțiunea alternativă ar fi fost să nu facem parte din aceast mecanism (ex: Republica Moldova, Serbia)”
Fostul ministru a mai spus, de asemenea, că nu ar exista o cotă obligatorie, astfel că decizia ar fi aparținut strict premierului Florin Cîțu. „Alternativa evidentă ar fi fost să fim parte, dar să comandăm responsabil, respectiv în funcție de nevoile reale. Dar poate premierul a vrut să fie “ambițios”, să arate că epuizează plafonul de 4.3% încă din primul an?”, s-a întrebat Nazare.
Acesta a punctat faptul că CE ar fi pus la dispoziție un mecanism flexibil, în care fiecare stat poate decide câte de câte vaccinuri are nevoie. „Mecanismul prevedea o perioadă de timp clară în care comanda putea fi acceptată sau nu. ÎncĂ un amanunt, o comandă odată lansată este fermă și trebuie platită. Și nu până în 2023, ci până în 2022. Cifra vehiculată de 120 de milioane vaccinuri la un cost mediu de 15 EUR/doza înseamnă un cost pentru România 1.8 miliarde de euro. În sedința de guvern am solicitat să decontăm din fonduri europene sumele aferente achiziționarii dozelor… fără succes, au ramas pe buget de stat. Și între timp, premierul promite primarilor PNDL3 din surse iluzorii de finanțare. Poate, dacă nu comandam în neștire doze de vaccin ar fi fost bani și pentru comunitățile locale, dar și pentru suplimentarea altor nevoi esențiale în zona de educație, sănătate, infrastructură”, a mai declarat fostul ministru al Finanțelor, pe Facebook.
Ce spunea Florin Cîțu
„Comisia Europeană a negociat 4.4 miliarde de doze până în 2023, României îi revin 4.3%, cotă parte, referitor la populația care poate fi vaccinată. Punct. Nimic mai mult, nimic mai puțin, asta e ceea ce a luat România”, a declarat Florin Cîțu, pentru Digi24, imediat după deschiderea anchetei cu privire la vaccinurile surplus, cele care au ajuns să expire în depozitele din țara noastră.
Citește și: Hotărârile lui Cîțu ar putea intra în vigoare astăzi. Se așteaptă publicarea în Monitorul Oficial
Hotărârile lui Cîțu ar putea intra în vigoare astăzi. Se așteaptă publicarea în Monitorul Oficial
În cursul zilei de astăzi, există posibilitatea ca CMBSU (Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență) să se reunească într-o nouă ședință, pentru a stabili noile restricții pentru Capitală, în contextul hotărârii de guvern ce așteaptă să fie publicată în Monitorul Oficial. Ședința va fi ținută imediat după publicare.
De altfel, premierul Cîțu a declarat ieri că noua hotărâre de guvern are să „înmoaie” restricțiile pentru românii vaccinați, considerând că nu este corect față de aceștia să sufere de aceleași privări de „libertăți”, de vreme ce s-au vaccinat deja.
Reamintim că, potrivit spuselor premierului, copiii cu vârste cuprinse între 6 ani și 12 ani, nu vor mai trebui să fie testați, de acum înainte, dacă incidența localității a trecut de 3 la mia de locuitori.
În plus, nici magazinele și restaurantele nu se vor mai închide la orele 18:00, acolo unde incidența este de peste 4 la mia de locuitori. Acest lucru se va întâmpla numai dacă incidența va sări de 6.
Persoanele vaccinate vor fi exceptate de la carantina de noapte, în localitățile unde această măsură se impune, din pricina ratei de infectare.
Cu toate astea, certificatul verde devine obligatoriu, astfel că toți cei care vor vrea să beneficieze de serviciile celor menționate anterior, vor trebui să dovedească, conform certificatului, fie că s-au vaccinat cu schema completă, fie că au trecut prin boală, fie că au un test negativ activ.
Astfel, imediat după ce hotărârea va fi publicată în monitorul oficial, Prefectura București va convoca ședința CMBSU pentru a stabili detalii cu referire la aceste noi măsuri, relaxante pentru cei vaccinați, mai puțin relaxante pentru cei nevaccinați. În momentul de față, rata de infectare în Capitală a depășit 3,65 la mia de locuitori.
Măsurile vor intra în vigoare în următoarea zi, de la ora 00:00.
Citește și: Cîțu intenționează să separe vaccinații de nevaccinați. Se pregătește o nouă hotărâre de guvern
Rafila, avertisment: „Se încearcă deturnarea atenţiei publice de la incompetenţă”
Profesorul și deputatul social democrat Alexandru Rafila, fost reprezentant al României în Organizația Mondială a Sănătății, își menține opinia pe care a tot exprimat-o de-a lungul a mai multe luni, de când România este „în zodia” pandemiei de coronavirus.
De fiecare dată, Rafila a avertizat că autoritățile pot și trebuie să facă mai mult astfel încât la populație să ajungă mesajul corect, ultima dată acesta subliniind că tocmai cei care ne conduc poartă pe umeri responsabilitatea valului 4.
Pe de altă parte, deputatul consideră că nevaccinarea nu este o soluție, chiar dacă într-adevăr sunt cazuri de persoane vaccinate care au dezvoltat coronavirus, ba chiar și-au pierdut viața pe fondul infecției. Rafila arată că într-adevăr există persoane care „nu prea au reacţionat la vaccin”.
„Vaccinul nu este perfect. Dacă sunt oameni de 75, 80, 85 de ani, acolo nu merg lucrurile aşa de bine. Asta e soluţia, nu pot pleda pentru altă soluţie, că nu există o alta. Nevaccinarea nu e o soluţie”, a afirmat medicul la România TV.
Însă, totodată, Rafila a subliniat din nou că autoritățile au continuat cu bâlbele și deciziile proaste, în contextul în care pare că anul școlar a reînceput doar pentru a se relua cursurile online, iar guvernanții încearcă din nou să paseze responsabilități.
Deputatul PSD consideră că ar fi putut exista o mai bună comunicare vizavi de formele de coronavirus pe care le dezvoltă copiii, coroborată cu măsuri adecvate pentru reluarea cursurilor în siguranță. În schimb, Rafila a observat că se încearcă inducerea unei panici, mai ales în rândul părinților.
„Noi trăim în tot felul de scenarii. Zilele trecute apăruse informaţia că copiii între 6-12 ani trebuie să fie testaţi ca să aibă acces la înot, la cofetărie etc. Au schimbat-o de dimineaţă, chestiunea asta face parte dintr-un proiect mai larg. Am ajuns să ne reglăm impotenţa de a face lucrurile aşa cum trebuie folosind copiii. Primul semnal: au început să apară oameni care să spună că sunt spitalele pline de copii.
Cifrele i-au contrazis dur. Şi în rândul tinerilor există cu diverse afecţiuni, care nu răspund bine la infecţie, nu produc anticorpi, fac forme grave. Se doreşte ca părinţii să fie speriaţi de această chestiune şi să spună: Nu îmi las copiii la şcoală.
Al doilea semnal: S-a vorbit despre testarea copiilor între 6 şi 12 ani. De dimineaţă au modificat toate aceste lucruri care împiedicau copiii să trăiască o viaţă normală. Nebunia asta e fundamentată de incapacitatea autorităţilor de a-şi face treaba. Nu s-au făcut şi au zis lasă că speriem părinţii că fac copiii forme grave. Părinţii au fost subiectul unei manipulări.
Se încearcă această rostogolire, deturnarea atenţiei publice de la incompetenţă, lipsă de asumare către frica părinţilor de a-şi duce copiii la şcoală sau la orice activitate”, a declarat Rafila pentru sursa citată.
Orban, despre Cîțu: „Nu-i e rușine un pic? Eu sunt de 31 de ani în PNL”
Dacă până acum, președintele PNL, Ludovic Orban, s-a menținut echilibrat în declarații, cu privire la competiția dintre el și Florin Cîțu, se pare că acestuia „i-a ajuns cuțitul la os” în cele din urmă. Fiind invitat într-o emisiune tv, Orban s-a dezlănțuit la adresa contracandidatului său, dând, într-o oarecare măsură, cărțile pe față. Și cum până la congres mai este foarte puțin, orice declarație șocantă în plus, ar putea să reprezinte, de asemenea, un punct în plus la alegeri.
Ludovic Orban: „Eu am aflat de la colegi de-ai mei că va candida, că nu m-a sunat să îmi spună. Am aflat de la colegii pe care i-a chemat la poză. Unii au fost chemați și nu s-au dus, unii s-au dus”
Orban a mai spus, de asemenea, că nu ar fi vrut o luptă pentru șefia PNL pentru a nu diviza partidul. „Au dus bătălia în spațiul public, au aruncat cu noroi. M-au atacat de parcă erau din zona PSD. Și premierul a avut excese. Eu am dat replici când a fost cazul să dau replici. Premierul, la moțiunea de cenzură, a spus că a tranșat Congresul. Așa ceva este lipsit complet nu de tact, de bun simț, ci de simț politic să faci așa ceva”, a mai spus acesta.
M-a pensionat… A spus că mi-am ales un mod urât de a ieși din politică! Dar, ce, m-a băgat el în politică ca să spună când o să ies din politică? El decide cine intră și cine iese din politică? Nu-i e rușine un pic? Eu sunt de 31 de ani în PNL, mi-am dedicat viața dedicării ideilor liberale și vine un om, totuși, care este proaspăt, care a trebuit să obțină derogare ca să candideze, i-am votat și eu derogarea. Nici nu i s-a uscat bine cerneala de pe adeziune, nu avea 5 ani vechime, și face el legea, hotărăște el când iese Ludovic Orban din politică? Asta a fost deranjant! Cum să ies din politică? Politica e o vocație.
Ludovic Orban, despre Florin Cîțu
Liderul PNL a insistat că Florin Cîțu s-ar fi transformat, iar acest lucru ar fi vizibil oricui, indiferent dacă se pricepe la politică sau nu. În tot acest timp, Orban susține că ar fi rămas la fel, adică fără „fițe și aroganțe”, spre deosebite de contracandidatul său.
Citește și: Rareș Bogdan știe cine l-ar fi trădat pe Cîțu
Fost Avocat al Poporului, despre vaccinul anti-Covid: „Un experiment din ăsta nu are voie să treacă spre populație”
Una dintre temele fierbinți din această perioadă, vaccinarea anti-Covid, a fost „atacată” aseară de unul dintre foștii Avocați ai Poporului, care a calificat acțiunile autorităților ca fiind „total aiurea”, în condițiile în care nu se știu multe despre vaccin, iar în acest moment ar putea fi vorba despre „un experiment”.
Gheorghe Iancu, cel care a condus instituția Avocatului Poporului nici un an, până în vara lui 2012, a subliniat în cadrul unei emisiuni la Antena 3 și că măsurile anunțate de autorități încalcă drepturile și libertățile, iar în final a catalogat totul ca fiind „o mascaradă”.
În vârstă de 69 de ani, Iancu a fost numit în funcția de Avocatul Poporului în septembrie 2011, iar în iulie 2012 a fost demis din această funcție. Profesor de drept constituțional, fostul Avocat al Poporului a asigurat că ceea ce afirmă nu sunt vorbe „în vânt”, făcând o scurtă analiză a situației, din punct de vedere juridic.
„Am să vă spun, în primul rând, că vaccinul este experimental. Nu este părerea mea, este exprimarea pe care o dau cei care l-au făcut, este experimental. Şi din punct de vedere juridic vă spun că un experiment din ăsta nu are voie să treacă spre populație.
În al doilea rând, există un text în legea 53 în care se spune că restricțiile dacă sunt valabile, și nu sunt, ar trebui să fie făcute prin lege, nu prin Hotărâre de Guvern sau nu știu ce consilii sau comitete și așa mai departe. Lege. Niciuna nu este dată prin lege, decât legea 55 din 2020 care s-a dat în iarnă.
Asta însemnă că este cumplit. Pentru că toată lumea crede în ceea ce se spune, adică ceea ce spun conducătorii, și atunci apleacă capul ca întotdeauna românul și noi nu ne gândim ce spun actele normative. Constituția, nu orice fel de lege. Articolul 53, rețineți, prin lege.
În al treilea rând, există un drept la sănătate care vorbește în alineatul ultim despre măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale. Dacă astea sunt măsuri de protecție fizice și mentale, în Constituție vorbesc eu, înseamnă că am început să aberez.
Credeți-mă că știu Constituția. Sunt profesor de Drept Constituțional la Universitatea București și știți foarte bine că nu mă apuc să vorbesc aiurea. Toate acestea elemente mă îndreaptă să cred că totul este o mascaradă în toată puterea ei”, a atras atenția fostul Avocat al Poporului.
Rareș Bogdan știe cine l-ar fi trădat pe Cîțu
Prim vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, susține că știe cine l-a trădat pe Florin Cîțu, atunci când acele documente care atestă faptul că premierul ar fi fost închis în SUA, ar fi făcut înconjurul presei. Potrivit acestuia, trădarea a venit din interior.
Rareș Bogdan: „O spun cu durere şi o spun cu mâhnire şi ştiu că se uită foarte mulţi colegi de-ai mei, membri PNL”
Conform relatărilor lui Rareș Bogdan, respectivele date nu ar fi fost furnizate de niciun adversat politic, ci ele ar fi venit de unde nici nu te aștepți și anume din interior. „N-au fost date de adversarii noştri tradiţionali politici. Acele documente au plecat din interiorul PNL şi o spun cu o lacrimă în ochi. Dacă dădea PSD acele documente, puteam să înţeleg”, a spus Rareș Bogdan, aseară.
Mai mult, acesta a subliniat că situația îl întristează până la lacrimi, de vreme ce nu se aștepta la asemenea acte de trădare. „Dacă dădea chiar USR, puteam să înţeleg. Ele nu au fost date nici de USR PLUS, nici de AUR, nici de PSD. Au fost date din interiorul PNL. Le spun tuturor membrilor noştri de partid că acele atacuri mârşave împotriva lui Florin Cîțu au fost coordonate şi au pornit din interiorul PNL”, a mai spus Rareş Bogdan.
Citește și: AUR: „O țară întreagă este blocată de Congresul PNL”
Cîțu va merge în Parlament cu un proiect de lege privind obligativitatea vaccinării și testarea pe proprii bani
Premierul Florin Cîțu a afirmat, la Digi 24, că nu vrea să impună restricții ca urmare a creșterii incidenței cazurilor de infectare cu Covid, dar se vede pus în situația de a impune obligativitatea vaccinării, respectiv testarea pe bani proprii, în cazul medicilor, a cadrelor didactice precum și a persoanelor din sectorul public care intră în contact cu persoanele fizice, motiv pentru care zilele următoare va merge în Parlament cu un proiect de lege pe această temă.
„Opțiunea mea este ca toată lumea să se vaccineze, de aceea am făcut toate eforturile pentru a avea și vaccin, și centre de vaccinare. Azi am depășit 10 milioane de doze folosite, dar totuși avem valul 4. Nu vreau să introducem iarăși restricții sau să închidem economia. Avem certificatul verde, prin care românii vor putea menține activitățile deschise, acolo persoanele vor putea să intre cu vaccin, test negativ sau că au trecut prin boală”, a declarat Florin Cîțu, la Digi 24.
Acesta a precizat ce se întâmplă în cazul celor din domeniul sanitar, în special al celor care refuză vaccinare. „Vaccinarea obligatorie o văd ca pe o ultimă variantă. (…) Încă nu mi s-a răspuns (n.r. cei din cadrul coaliției de guvernare) ce facem în cazul în care aceștia refuză. Sunt multe decizii în România cu amenzi, care, de multe ori, sunt ignorate. Ce facem dacă cineva refuză vaccinarea? Aici trebuie să găsim soluții. Căci dacă trebuie să dăm afară sau să le suspendăm conractele, nu suntem în situația de a face acest lucru. Avem nevoie de fiecare medic”, a mai spus premierul.
Cât privește impunerea vaccinării obligatorii în rândul medicilor, respectiv al cadrelor didactice, premierul Cîțu a afirmat că zilele viitoare va fi stabilită. „Trebuie să mergem în Parlamentul României cu proiect de lege, nu poate să fie Ordonanță de Urgență. Ministerul de Justiție insistă că aceasta este varianta pe care trebuie să mergem. Iar în Parlament vom vedea dacă cei de la USR se vor rupe de cei de la AUR și vor merge pe aceste variante, atfel, dacă ei merg în continuare pe lângă AUR și susțin această campanie de anti-vaccinare va fi complicat”, a mai spus Florin Cîțu, cu privire la vaccinarea obligatorie și obligativitatea plății testului a celor care refuză vaccinarea. „Mă gândesc la personalul medical, la cadrele didactice, precum și alte persoane din sectorul public care intră în contact cu clienți, persoane fizice, precum și MApN sau MAI”, a concluzionat Florin Cîțu.
Sindicatul Europol avertizează. Polițiștii nu pot verifica certificatele verzi
Sindicatul Europol avertizează. Polițiștii nu pot verifica certificatele verzi
Măsura de introducere a obligativității prezentării certificatului verde pentru participarea la diverse activități în localitățile cu o incidență de peste 3 cazuri de infectare la mia de locuitori le-a atras atenția reprezentanților Sindicatului Europol, care au afirmat că „polițiștii nu au în dotare telefoane mobile sau tablete cu sistem de operare Android, iar ospătarii, barmanii sau administratorii diverselor spații în care se desfășoară evenimente private nu au calitate de operatori de date cu caracter personal”, făcând referire la persoanele care trebuie să facă verificările acestor documente.
Totodată, aceștia susțin că potrivit legislației în vigoare, polițiștii nu vor putea să verifice certificatele digitale ale cetățenilor care se află în incinta unor terase, restaurante ori a unor instituții publice sau private în cadrul cărora sunt organizate diverse evenimente sportive sau cultural-artistice, deoarece orice persoană are obligația de a prezenta documentele care să-i ateste situația epidemiologică doar angajaților acestor unități pentru a le fi permis accesul în interior.
Certificatul verde atestă vaccinarea anti-Covid, testarea negativă Covid sau testul anti-corpi, de trecere prin boală, iar aplicația dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale poate fi descărcată gratuit din magazinul de aplicații Google Play, mai mult, această aplicație nu înregistrează și nu stochează informații, ci doar verifică autenticitatea și validitatea certificatelor digitale UE privind COVID.
Premierul Florin Cîțu a declarat că măsura implementării obligativității prezentării acestui certificat verde este menit să mențină deschisă economia României, însă cei de la Europol consideră că declarațiile lui Cîțu sunt „pur populiste atâta timp cât un astfel de document poate fi folosit de orice persoană pentru a intra într-un restaurant sau pentru a participa la un spectacol, spre exemplu, fără a avea obligația prezentării inclusiv a actului de identitate pentru a se putea stabili efectiv dacă acesta este deținătorul de drept al certificatului care îi atestă situația epidemiologică, întrucât și în această situație doar operatorii de date cu caracter personal pot gestiona, prelucra sau stoca datele de identitate ale cetățenilor”.
Mai mult, în ciuda asigurărilor date de STS, cu privire la siguranța aplicației, reprezentanții Sindicatului Europol a ținut să sublinieze faptul că nu se vor poziționa față de cât de eficiente sau ineficiente sunt verificările efectuate prin intermediul acestei aplicații, „însă nu putem să nu atragem atenția atât cu privire la faptul că polițiștii din teritoriu nu au în dotare telefoane sau tablete de serviciu cu sistem de operare Android și nici nu pot fi obligați să-și utilizeze telefoanele personale în interesul instituției. Mai mult decât atât, la acest moment există riscul accesării ilegale a datelor cu caracter personal ale cetățenilor de către barmani, ospătari, ori angajați ai instituțiilor în cadrul cărora sunt organizate evenimente sportive sau cultural-artistice care nu sunt autorizate să prelucreze ori să gestioneze date cu caracter personal de către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal”, au mai transmis cei de la Sindicatul Europol.
Noile restricții ale Capitalei trebuie să mai aștepte
Cu o rată de infectare ce se apropie cu pași repezi de pragul de 4 cazuri de infectare la mia de locuitori (mai exact de 3,65 la raportarea de joi), Bucureștiul pare încă departe de impunerea restricțiilor aferente evoluției epidemiologice din această vreme. Iar acest fapt se datorează și modificărilor pe care guvenanții le-au făcut, ridicând pragul la care se impune carantinarea de noapte (restricțiile de circulație pe timpul nopții) de la 4 la 6 cazuri la mia de locuitori.
„Suntem într-o situaţie în dinamică, totul este posibil, dar evident că autorităţile sunt flexibile, se vor adapta la noile realităţi epidemiologice”, a afirmat Mariana Stancu-Ţipişcă, purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Municipiului București.
Aceasta a precizat că noua Hotărâre de Guvern a fost adoptată, dar că „are reverberaţii asupra unei eventuale reglementări la nivelul municipiului Bucureşti, motiv pentru care am hotărât să aşteptăm convocarea acestei şedinţe a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă până la publicarea în Monitorul Oficial al României a actului normativ adoptat de Guvern cu privire la situaţia epidemiologică”, a mai declarat Mariana Stancu-Țipișcă, subliniind că vineri va fi organizată ședința CMBSU, având în vedere că încă se încadrează în termenul de 48 de ore de la comunicarea ratei de infectare. „Probabil vom organiza mâine şedinţa CMBSU, pentru a se reglementa în detaliu măsurile care se impun, cu luarea în considerare şi a modificărilor normative care au fost aduse astăzi”, a mai adăugat reprezentanta Prefecturii București.
Hotărârea CNSU, publicată în Monitorul Oficial
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat, joi, o hotărâre prin care sunt modificate măsurile restrictive aplicate în funcţie de incidenţa cazurilor de Covid din localităţi. Astfel, restricţiile de circulaţie pe timp de noapte, în week-end, şi reducerea programului de funcţionare al magazinelor se vor aplica după pragul de 6 cazuri la mia de locuitori, iar copiii până la 12 ani nu trebuie să prezinte rezultatul negativ la unui test Covid pentru a participa la unele activităţi.
Totodată, persoanele vaccinate sunt exceptate de la interdicţia de deplasare în localităţile care au depăşit rata de infectare de 6 la mie, iar accesul în food-court-urile din mall va fi permis doar pentru cei vaccinaţi, testaţi sau trecuţi prin boală. Guvernul a aprobat hotărârea luată joi de CNSU, aceasta fiind deja publicată în Monitorul Oficial.
AUR: „O țară întreagă este blocată de Congresul PNL”
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) acuză PNL de blocarea țării, prin „paralizia instituțiilor statului”, mai mult, că organizarea „festivalului democrației” pare o acțiune evidentă „de dare de mită a candidatului la șefia PNL, Florin Cîțu”, și atrage atenția asupra încălcării Constituției de către președintele României, prin susținerea unui om politic la șefia unui partid.
„De câteva luni, o țară întreagă este blocată de Congresul PNL. Toate autoritățile sunt în stand-by, în așteptarea deznodământului de sâmbătă. Dar disperarea este atât de mare, încât Iohannis însuși a ajuns să dea declarații de susținere a candidatului Florin Cîțu și să anunțe că va fi prezent la eveniment, pentru a transmite un mesaj clar inclusiv de acolo. De cealaltă parte, Cîțu folosește resursele din bugetul public pentru a-și cumpăra voturile în văzul tuturor, fără nicio rușine. Guvernul i-a anunţat recent pe primari că vor primi bani suplimentari pentru proiecte şi salarii, neprevăzuţi în bugetul pe 2021, fix în preajma alegerilor interne din PNL. Totul trebuie să lucreze în favoarea lui Cîțu și pare că nimic altceva nu mai contează: Constituție, legi, bun simț”,a declarat deputatul George Simion, co-președinte AUR, potrivit unui comunicat de presă al formațiunii.
Totodată, Claudiu Târziu afirmă că la PNL are loc nu un festival al democrației, ci „un festival al penalilor” și solitică DNA și altor organisme cu rol de investigare să „iasă din amorțeală, să se autosesizeze și să ancheteze posibilele fapte de corupție săvârșite de Florin Cîțu”. De altfel, Târziu nu ezită să îi facă o caracterizare premierului. „Cîțu are antecedente penale, este un fost pușcăriaș, iar conduita sa pare că nu s-a schimbat foarte mult de atunci”, asta în timp ce despre Klaus Iohannis spune că a încălcat cu bună-știință Constituția, mai mult, că o face „cu îndrăzneală, pentru că se bazează pe non-combatul PSD”, se mai arată în comunicatul celor de la AUR.
Pe de altă parte, și social democrații îi acuză pe liberali de organizarea ilegală a Congresului, în contextul în care Capitala se află în scenariul roșu, având o incidență de peste 3 cazuri de infectare Covid la mia de locuitori. „PSD somează toate autoritățile responsabile cu verificarea și sancționarea încălcării restricțiilor impuse pentru combaterea pandemiei să aplice cu fermitate legea asupra modului în care va fi organizat Congresul PNL. Acest eveniment este unul eminamente politic, iar cei care încearcă să-l prezinte ca un spectacol cultural sfidează bunul simț și inteligența cetățenilor români care au fost responsabili și au respectat restricțiile”, au transmis reprezentanții social democraților.
Dan Tudorache (PSD) îi cere garanții lui Raed Arafat în cazul Congresului PNL
Flagrant la Punctul de Trecere a Frontierei Petea: 200 de euro pentru a scăpa de carantină
Parte din polițiștii de la punctele de trecere a frontierei pare că au găsit o metodă de a profita de situația pandemică din țară.
Așa ar reieși din informațiile puse la dispoziție de Direcția Generală Anticorupție, care astăzi a anunțat derularea unei acțiuni de amploare, care a inclus percheziții în județele Satu Mare și Maramureș, dar și un flagrant, în urma căruia un agent din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea, Satu Mare, a fost prins pe când primea bani pentru a trece cu vederea măsura carantinării.
Ofițerii de poliție judiciară Serviciului Județean Anticorupție Satu Mare, la delegarea și sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, au efectuat nu mai puțin de 9 percheziții domiciliare la mai multe imobile ale unor polițiști de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației – SPF Petea, precum și la alte persoane, dar și la imobile aparținând SPF Petea.
Cât despre polițistul de frontieră prins cu mită, DGA a comunicat că flagrantul a fost realizat chiar în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, agentul de poliție de frontieră primind suma de 200 de euro pentru ca unele persoane să nu fie introduse în carantină. Însă sumele percepute în general pentru aceasta de polițiștii bănuiți de corupție erau mai mici, se arată într-un comunicat.
„Activitățile se desfășoară într-un dosar penal, în care s-a colaborat inclusiv cu autoritățile maghiare, privind comiterea mai multor infractiuni de corupție (luare de mită, dare de mită, complicitate la dare de mită), dar și alte infracțiuni (fals informatic, fals în declarații, fals în înscrisuri sub semnătură privată), săvârșite de agenți de poliție de frontieră cu funcții de execuție, în legătură cu pretinderea și primirea, în mod direct sau prin intermediul conducătorilor auto ai unor mijloace de transport în regim international, a unor sume de bani, cuprinse între 50 și 100 de la euro, pentru neaplicarea măsurilor legale în cazul unor pasageri care se deplasează din țări ce impun măsura carantinării la intrarea pe teritoriul României”, a detaliat DGA.














