-0.1 C
București
sâmbătă, 31 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 481

Elena Udrea va fi extrădată în România

Foto: RFI

Elena Udrea va fi extrădată în România și urmează să își ispășească condamnarea de 6 ani la închisoare, după ce o instanță din Sofia a acceptat cererea autorităților române, informează Digi24. Decizia instanței poate fi atacată de Udrea cu apel în 5 zile.

Săptămâna trecută autoritățile din Bulgaria au cerut Ministerului Justiției din țara noastră detalii cu privire la condițiile de detenție în care Udrea ar fi ținută după întoarcerea ei în România.

Judecătorii Curții de Apel de la Sofia au respins acesteia la decizia de arestare preventivă și actele medicale depuse de avocații Elenei Udrea. Judecătorii au precizat că actele nu indică faptul că rămânerea în arest i-ar agrava problemele medicale pe care le are.

Udrea a încercat să „jongleze” justiția din România pe tocuri

Reamintim că fostul ministru al Turismului a fost prinsă în Bulgaria, după ce a fugit din țară, cu câteva ore înainte ca instanța din România să o condamne la șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Acesta a fost prinsă pe 8 aprilie, când încerca să treacă granița în Grecia.

Udrea a fost acuzată pentru luare și dare de mită, abuz în serviciu, complicitate de luare de mită, spălare de bani și evaziune fiscală în dosarul „Gala Bute”, ce a ajuns la instanța supremă în aprilie 2015.

De asemenea, în urmă cu patru ani, Elena Udrea a fost condamnată în acest dosar la șase ani de închisoare, dar la acel moment, ea se afla în Costa Rica, unde a cerut azil politic. În octombrie 2018, Udrea a fost reținută de Interpol, unde a fost încarcerată. În decembrie 2018 a fost eliberată, ca urmare a deciziei Curții Constituționale, care a hotărât că sunt ilegale completurile de 5 judecători de la instanţă supremă.

Citește și articolul: Partenerul Elenei Udrea cere ajutor de la Renate Weber: ”Sunteți mamă, luptați că o mamă!”

Au început activitățile dedicate protecției mediului în satul Chilia Veche

Sursă foto: Facebook/Mai Mult Verde
Sursă foto: Facebook/Mai Mult Verde

Asociaţiile Mai Mult Verde şi Împreună pentru Chilia au demarat activităţile dedicate protecţiei mediului, în satul Chilia Veche.

La activitate au participat și peste 50 de localnici, la o prima campanie de igienizare.

Proiectul Chilia Verde se va desfășura până în martie 2023

Conform declaraților făcute de reprezentanți, proiectul are o latură educaţională, de implicare civică şi urmăreşte soluţionare unor probleme de mediu prin implicarea comunităţii locale.

Sursă foto: Facebook/Mai Mult Verde

Astfel, în perioada următoare, partenerul local va organiza o cercetare legată de percepţia locuitorilor faţă de problemele de mediu, precum şi disponibilitatea lor de a se implica în rezolvarea acestora.

Pe baza cercetării, echipa va realiza un suport de curs cu noţiuni de protecţia mediului şi de activare comunitară. 15 locuitori vor fi instruiţi, iar unul dintre ei va fi angajat în cadrul proiectului.

Va fi realizat un plan de activare comunitară care va beneficia de un buget de 5.000 de euro

Această sumă va fi alocată pentru implementarea soluţiilor de mediu identificate de localnici, cu sprijinul organizatorului comunitar.

Sursă foto: Facebook/Mai Mult Verde

Conform Agerpres, în cadrul proiectului vor fi realizate şi zece proiecţii ale filmului documentar de mediu „Stăpânii apelor”, în regia lui Jerome Fritel, Franţa. MaiMultVerde este o organizaţie neguvernamentală de protecţie a mediului înfiinţată în anul 2008.

Asociaţia Împreună pentru Chilia este un ONG înfiinţat în anul 2020 cu obiectivul de a se implica activ în apărarea intereselor cetăţenilor în vederea creşterii calităţii vieţii lor şi al asigurării accesului la un mediu sănătos.

Dozele de vaccin anti-Covid dau bătăi de cap Guvernului

Sursa foto: Facebook/ Alexandru Rafila

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a reacționat, marți, după ce fostul lider liberal, Florin Cîțu, a spus că Ministerul Sănătății putea să nu comande doze suplimentare de vaccin anti-Covid.

Oficialul i-a dat dreptate lui Florin Cîțu precizând că ministerul a avut această posibilitate în urmă cu un an, dar instituția a acceptat să achiziționeze noi doze de vaccin pentru 2022 și 2023.

„Este adevărat că Ministerul Sănătăţii a avut, în decursul anului trecut, momente în care putea să accepte sau nu achiziţia de vaccin. Achiziţia de vaccin a fost acceptată pentru anul 2022 şi 2023 în luna mai a anului 2021”, a afirmat ministrul Sănătăţii, potrivit News.ro.

Ce se va întâmpla cu dozele de vaccin nefolosite. Ministerul Sănătății a comandat 100 de milioane de doze pentru imunizare

Florin Cîțu a declarat, în decursul zilei de astăzi, că acuzațiile aduse de Ciolacu privind achiziția de vaccinuri sunt nefondate. Mai mult, liberalul a spus că „putem să o anchetăm pe Ursula von der Leyen, să vedem ce a avut în cap când a făcut acest contract cu toată Uniunea Europeană.”

Liderul PSD Marcel Ciolacu a anunțat în urmă cu două zile că țara noastră a semnat un contract pentru 40 de milioane de doze de vaccin pentru anul acesta și anul următor, doze ce încă nu au venit în România.

Acesta a spus că cineva trebuie să explice de ce s-au cumpărat 100 de milioane de vaccinuri, în valoare de peste 700 de milioane de euro, pentru un număr de 15 milioane de locuitori.

Reamintim că de la debutul campaniei de vaccinare, ce a început spre sfârșitul lunii decembrie în 2020, în România au fost administrate aproape 17 milioane de doze de vaccin anti-Covid, la 8,09 de milioane de locuitori, adică 41,9% din populație.

Din cauza numărului redus de persoane care se vaccinează, de la 1 iulie, imunizarea împotriva coronavirusului se va face doar la medicii de familie. La începutul lunii aprilie, Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a anunțat că CNCAV va fi desființat, vaccinarea fiind transferată în cabinetele medicale de familie.

Citește și articolul: Florin Cîțu, despre achiziția de vaccinuri împotriva COVID: ​Putem să o anchetăm pe Ursula von der Leyen

Prețul la gaze naturale în Europa își continuă declinul

Marți dimineață, cotațiile futures la gaze a coborât cu 12%, până la 84 de euro pentru un Megawatt/ oră, cel mai redus nivel înregistrat după 23 februarie, informează Bloomberg, citat de Digi24.

Încălzirea vremii și amânarea plăților în ruble pentru luna viitoare reprezintă motivele care au dus la o scădere a prețului la gaz în Europa, astăzi fiind a doua scădere, după declinul de 9,2% ce a avut loc pe 14 aprilie.

Chiar dacă Vladimir Putin a anunțat că toate țările ostile vor fi obligate să plătească în ruble pentru gazele rusești, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus ieri că „mai este timp” pentru ca Europa să plătească pentru livrările de gaz din luna aprilie.

Când se va rupe definitiv Europa de gazul rusesc

De asemenea, acesta nu a vrut să comenteze sau să divulge țările care au decis să plătească în ruble pentru gazul rusesc, precizând că au înființat conturile bancare pe care liderul de la Moscova le-a cerut.

Analiștii au anunțat că temperaturile peste medie ce s-au anunțat pentru săptămânile viitoare vor reduce o parte din presiunile asupra cererii de gaze naturale.

Analistul șef pentru gaze și GNL, Edmnund Siau, la firma de consultanță a precizat că prețul a scăzut „pe măsura ce fundamentele pe termen scurt s-au relaxat”, iar trecerea pe gaz lichefiat va reprezenta o „gură de aer” pentru majoritatea țărilor dependente de gazul rusesc.

Cu toate acestea, Siau a atras atenția că planează în continuare spectrul competiției cu din Asia.

„Traderii se întreabă ce va face Asia cu carantinele din China şi care est planul pentru refacerea stocurilor înainte de venirea iernii”, a spus șeful pentru gaze și GNL.

Reamintim că la începutul lunii aprilie, prețul la gaze naturale din Europa a crescut cu 7% din cauza temerilor cu privire la modul de aprovizionare, dar și a sancțiunilor impuse Federației Ruse de către Uniunea Europeană.

Lituania este prima țară care a decis să se rupă definitiv de gazul rusesc, ca răspuns la cerințele venite de la liderul de la Kremlin.

Citește și articolul: Embargo total și imediat asupra importurilor de petrol, cărbune, combustibil nuclear și gaze din Rusia

Marcel Ciolacu: ”Nu ne schimbăm viața în funcție de mofturile lui Putin”

Captură video Youtube/Digi24
Captură video Youtube/Digi24

Președintele Camerei Deputaților a vorbit despre independența României față de gazul rusesc și despre războiul dus de Putin în Ucraina.

Ciolacu a venit cu asigurări precizând că, legea offshore ar putea trece de Parlament, în trei săptămâni.

Liderul social-democrat: ”Nu ne schimbăm viața în funcție de mofturile lui Putin. Legea offshore ar putea trece de Parlament în trei săptămâni”

Referitor la lege, liderul PSD a afirmat că aceasta va fi însoțită de o procedură de urgență. În momentul de față, această lege se află în Camera Senatului.

Eu estimez în maximum două-trei săptămâni, în funcție de cât stă la Senat, va trece și merge către promulgare”, a spus, la RFI, Marcel Ciolacu, conform publicației Gândul.ro.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, de asemenea, dacă dacă exploatările din Marea Neagră vor fi afectate de războiul din Ucraina.

Nu, nu. Dimpotrivă, este un semnal puternic că nu ne schimbăm viața în funcție de mofturile lui Putin. Nu cred că un stat trebuie să se lase impresionat de agresiunea unui dictator, dimpotrivă, trebuie să arătăm că noi ne continuăm investițiile și dezvoltarea statului român, în pofida anumitor așa-zise amenințări din partea Rusiei”, a ținut să puncteze liderul PSD.

PSD susține acest proiect al legii offshore, după ce tot PSD-ul a fost cel care a promovat, în trecut, o variantă a legii care a blocat orice investiții

În cadrul interviului, Președintele Camerei Deputaților a mai adăugat că este convins că România va deveni independentă de gazul din Rusia anul viitor.

Este o abordare în interiorul coaliției și o adaptare la realitatea pe care o trăim cu toții. Eu n-am fost niciodată ipocrit să nu recunosc anumite greșeli pe care le-a făcut PSD. Acea lege a fost o greșeală că nu s-a finalizat, pentru că orice lege este perfectibilă, categoric. Nu a fost dusă la capăt și a fost, poate, folosită ca un instrument de negociere. Nu cunosc toate detaliile și nici nu mă interesează, pentru că cred că PSD a intrat în altă direcție și în altă logică”, a răspuns Marcel Ciolacu.

Un copil a adus o sticlă de tequila la grădiniță şi a împărţit-o cu colegii

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Incidentul a avut loc, în cursul aceste săptămâni, într-o grădiniță din Michigan, SUA.

Aici, un copil şi-a ”cinstit” colegii cu o sticlă de tequila, pe care o adusese de acasă, în ghiozdănel, precizează Observatornews.

După ce au consumat sticla, cei mici au acuzat ameţeli şi stare de rău

La finalul programului, părinții au observat cu stupoare că sticla cu pricina nu conținea suc, așa cum au crezut cei mici.

Revoltați, părinții au făcut public incidentul, după ce și-au găsit copiii în stare de ebrietate.

Copilul care a adus sticla de tequila la grădiniţă ştia că este vorba de alcool

Fetiţa şi-a turnat băutura în pahar şi apoi l-a dat peste cap. I-a spus educatoarei că bea alcool, iar femeia a făcut o faţă amuzată”, a povestit Dominique Zanders, mama unuia dintre elevi.

Deşi încercăm să verificăm toate obiectele aduse de elevi, este pur şi simplu imposibil să monitorizăm totul. Este un incident nefericit. Astfel de băuturi alcoolice pot fi aduse, din greșeală la grădiniţă. Ele sunt confundate uşor de copii, cu sticlele de suc”, s-au apărat de reprezentanţii instituţiei de învăţământ.

Părinții acuză că în respectiva grădiniță nu există personal suficient

Fără să accepte scuzele, părinții celor mici au declarat că, deși personalul este insuficient, un astfel de incident nu ar fi trebuit să se întâmple.

Conform sursei citate, familiile copiilor au fost anunţate imediat de evenimentul produs în incinta grădiniţei.

Părinții sunt de părere că vina nu aparține doar angajaților grădiniței. Aceștia i-au acuzat și pe părinții copilului care a adus, în incintă, sticla cu alcool.

Florin Cîțu, despre achiziția de vaccinuri împotriva COVID: ​Putem să o anchetăm pe Ursula von der Leyen

Florin Cîțu (captură video)

Fostul premier Florin Cîțu a răspuns acuzațiilor privitoare la numărul mare de doze de vaccin împotriva COVID contractate de guvernul pe care l-a condus. El a declarat că nu a avut nicio atribuție în comanda și achiziția de vaccinuri anti-COVID, îndemnându-i pe cei care vor să ancheteze modul în care au avut loc achizițiile să se îndrepte spre șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. El a adăugat că toate contractele au fost făcute la nivelul conducerii Uniunii Europene.

„Putem să ne uităm la toate aceste contracte și să vedem dacă avea cineva interese acolo”, a afirmat Florin Cîțu

„Nu îmi dau seama unde este semnătura premierului, când comanda a fost făcută de Ministerul Sănătății și plata este făcută de Ministerul Finanțelor. Ministerul Sănătății putea să spună oricând că nu vrea să dea comandă, Ministerul Finanțelor că nu vrea să plătească”, a spus Florin Cîțu.

„Putem să ne uităm la toate aceste contracte și să vedem dacă avea cineva interese acolo. Banii pe dozele de vaccin se duceau către Comisia Europeană și începem cu Ursula să o întrebăm pe ea cum a făcut contractele. Eu aș vrea să știu pentru români de ce iertăm 100 de milioane de lei când nu avem bani la buget (…) De acum încolo, avem un guvern care trebuie să ia decizii, vrea să meargă mai departe, nu vrea să meargă mai departe”, a mai afirmat Cîţu. „E adevărat, putem să o anchetăm pe Ursula (von der Leyen – n.r.), să vedem ce a avut în cap când a făcut acest contract pentru toată Uniunea Europeană. Lucrurile acestea se pot face, bineînțeles că instituțiile statului pot face asta”, a mai precizat Florin Cîțu.

El a spus că „bineînțeles, orice contract se poate schimba”, subliniind că „toate au fost decise înainte de a deveni eu premier, au fost decise în UE până în 2023”. Florin Cîțu a amintit că Ministerul Sănătății poate modifica contractul dacă nu e de acord cu prevederile acestuia.

Marcel Ciolacu a criticat fosta guvernare pentru că ar fi achiziţionat prea multe doze de vaccin împotriva COVID-19, acuzând faptul că România a cumpărat peste 100 de milioane de doze pentru 15 milioane de români care ar fi putut să se vaccineze. Ciolacu a acuzat că fostul Guvern a făcut un contract de 40 de milioane doze, pentru anii 2022 şi 2023, care nu au venit încă în România, iar costul acestora a fost de 730 de milioane de euro.

Mașina rămâne mijlocul de transport preferat de români

Mașina rămâne mijlocul de transport preferat de români

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Românii preferă să se deplaseze cu mașina, indiferent de trafic, anotimp sau localitate.

Conform unui studiu Deloitte, 40% dintre români continuă să folosească mașina ca mijlocul de transport zilnic preferat.

63% dintre români susțin că, pe viitor, vor alege tot mașina ca mijloc principal de transport

Conform studiului, consumatorii din România au declarat că sunt dispuși să plătească în plus pentru o mașină dotată cu diverse sisteme bazate pe tehnologie, în special pentru creșterea siguranței (91%), cu motorizare alternativă, electrică sau pe baterie (89%), și cu dispozitive pentru conectare (87%).

Însă, chiar dacă românii ar plăti mai mult pentru o mașină electrică decât pentru una cu motor cu combustie internă, 70% se așteaptă să se încadreze într-un interval de preț de până în 100.000 de lei pentru un astfel de autovehicul, arată Radio Eco Natura.

Pandemia a influențat în mare măsură comportamentul de consum

44% dintre românii care au participat la studiu au precizat că în perioada pandemiei cu coronavirus și-au schimbat planurile cu privire la achiziționarea unui autovehicul.

Pentru 16%, schimbarea a constat în faptul că au decis să își cumpere o mașină personală, deși anterior nu intenționau, pentru a evita transportul public, mai explică sursa citată.

Studiul Deloitte 2022 Global Automotive Consumer Study a fost realizat pe baza unui sondaj derulat în trimestrul patru al anului trecut.

La acest sondaj la care au participat mai mult de 26.000 de consumatori din 25 de țări din întreaga lume. Dintre aceștia, peste 11.000 provin din zece state europene, respectiv Austria, Belgia, Cehia, Franța, Germania, Italia, Polonia, România, Spania și Marea Britanie.

Un bărbat a fost reținut după ce a luat credite online în numele unor pensionari

Un bărbat a fost reţinut de procurorii din Vâlcea, după ce a folosit ilegal conturile bancare ale unor pensionari. El a transferat bani sau a obţinut credite online în numele lor, prejudiciul depăşind 50.000 de lei şi 3.000 de euro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a început urmărirea penală împotriva unui bărbat, aflat în stare de reţinere. Acesta este acuzat de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals privind identitatea, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic, toate în formă continuată.

Cum acţiona bărbatul

Astfel, bărbatul a profitat de lipsa cunoştinţelor de specialitate în privința folosirii aplicaţiilor de online banking, inducând în eroare mai multe persoane vătămate, şapte pensionari şi trei societăţi de creditare, prin manopere frauduloase.

“Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în perioada 05.08.2021 – 14.03.2022 inculpatul, profitând de lipsa cunoştinţelor de specialitate în ceea ce priveşte folosirea aplicaţiilor de online banking, a indus în eroare mai multe persoane vătămate (şapte persoane fizice – pensionari şi trei societăţi de creditare) prin manopere frauduloase, constând fie în clonarea unor aplicaţii de mobile banking, fie în folosirea de calităţi mincinoase (prezentându-se ca funcţionar bancar), acţiuni urmate de obţinerea unor credite online în numele altor persoane fizice fără acordul acestora, accesarea fără drept a acestor aplicaţii bancare şi a conturilor persoanelor vătămate, transferarea, în conturile utilizate de inculpat a unor sume importante de bani din conturile persoanelor vătămate, precum şi retragerea de la ATM-uri a unor sume de bani din aceleaşi conturi”, a comunicat Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Panglică, pâine cu sare și un sobor de preoți pentru inaugurarea unui contor de gaz

Panglică, pâine cu sare și un sobor de preoți pentru inaugurarea unui contor de gaz

Sursa foto: Facebook / Costel Șoptică
Sursa foto: Facebook / Costel Șoptică

Comuna Frumușica a sărbătorit cu mult fast inaugurarea unui contor de gaz, instalat la o școală.

Mai mult, președintele PNL Botoșani consideră că, prin acest eveniment, ”s-a scris istorie”.

Ceremonia a fost distribuită pe contul de Facebook al președintelui PNL din Botoșani.

Costel Șoptică a fost însoțit de mai multe oficialități locale, participând la inaugurarea rețelei de gaz din comuna Frumușica.

Un contor de gaz a fost sfințit de un sobor de preoți, iar oficialii au mâncat pâine cu sare și au tăiat panglica inaugurală

Astăzi la Frumușica s-a scris #ISTORIE! Primarul Constantin Bălășanu a făcut de ziua lui un mare cadou cetățenilor comunei pe care acesta o conduce. S-a inaugurat branșarea la gaz metan a comunei prin racordarea școlii, urmând ca în perioada imediat următoare să aibă parte de acest privilegiu toți cetățenii”, a scris Costel Șoptică pe contul de socializare.

Sursa foto: Facebook / Costel Șoptică

Ceremonia a coincis cu ziua de naștere a primarului comunei

De asemenea, președintele PNL, Costel Șoptică, a ținut să-l felicite pe edilul comunei, dar și pe construcorul care a realizat lucrarea.

Felicitări echipei din primăria comunei Frumușica, constructorului care a realizat lucrarea și nu în ultimul rând primarului Constantin Bălășanu.

Totodată, îi urez domnului primar la mulți ani, sănătate, putere de muncă și mult succes în realizarea a cât mai multe proiecte absolut necesare comunității pe care acesta o reprezintă!!!”, este mesajul postat de șeful PNL Botoșani pe pagina sa de Facebook.

Doar jumătate dintre români își vor prepara acasă cozonacul de Paște

Cozonac
Cozonac. Sursa foto: realitatea.net

Jumătate dintre români declară că vor prepara cozonacul pentru Paște în casă, iar jumătate că îl vor cumpăra, la fel ca și anul trecut, potrivit celui mai nou studiu Reveal Marketing Research.

Procentul persoanelor care declară că vor cumpăra dintr-un magazin cozonacul a crescut cu 5 procente, până la 42%. Cei mai mulți (44%) au spus că vor cumpăra cozonaci de la supermarket sau de la hypermarket. De asemenea, față de anul trecut, procentul persoanelor care preferă să cumpere cozonac de la brutărie este mai mare cu 4 procente, de la 33% până la 37%.

Brandurile și rețetele românești, preferate de români


80% dintre români preferă rețete și branduri autohtone de cozonac, 8 din 10 români optând pentru branduri și rețete românești, în mai mare masură persoanele peste 55 de ani (90%), dar și cele din mediul rural (84%). Procentul persoanelor care aleg rețete sau branduri internaționale a scăzut față de anul trecut, de la 28% la 21%. Prepararea produselor de panificație în casă este mai mică comparativ cu anul trecut, evoluție ce poate fi explicată prin relaxarea restricțiilor și prin descreșterea trendului “gătitului acasă” adus de pandemie. În topul preferințelor pentru produse de panificație preparate în casă, se clasează cozonacul (39%), urmat de pâine (16%)

Principalele motive pentru care românii nu prepară produse de panificație în casă sunt reprezentate de faptul că rețeta durează prea mult (57%) și că este prea complicată (34%). În 2021, principala barieră era reprezentată de faptul că produsele din comerț erau considerate mai bune (49%).

Conform studiului Reveal Marketing Research, pâinea rămâne cel mai consumat produs de panificație. Franzela (42%), alături de pâinea feliată sau ambalată (41%) și pâinea albă (39%) sunt cele mai populare produse de panificație incluse în dieta zilnică a românilor. Acestea sunt și produsele pentru care 84% dintre români au resimțit în cea mai mare masură creșterea prețurilor, comparativ cu anul anteriori.

”Hachiko din Makariv” a fost adoptat

”Hachiko din Makariv” a fost adoptat

Sursă foto: Twitter
Sursă foto: Twitter

Povestea câinelui din Marakiv a devenit virală după ce acesta apare în mai multe fotografii și videoclipuri, așteptându-și stăpâna ucisă de ruși.

Situația a fost publicată, inițial, pe Twitter. În timp, povestea câinelui a apărut în presa internațională.

Rini a stat o lună pe treptele casei din cărămidă roșie din Makariv, așteptând întoarcerea stapânei, Tatyana

Câinele, pe numele său Rini, și-a așteptat stăpâna, timp de aproximativ o lună. Tatyana a fost una dintre multele femei civile ucise, de la începutul invaziei ruse în Ucraina.

Numele de ”Hachiko din Makariv” i-a revenit lui Rini, amintind de celebrul Akita, un simbol al loialității în Japonia. Hachiko a continuat să-și aștepte stapânul în gara Shibuya din Tokyo, 9 ani după decesul acestuia, în 1925.

Mai mulți voluntari au încercat să preia câinele, pentru a-l duce într-un adăpost. Cu toate acestea, Rini a refuzat să îi însoțească.

Noua stăpână a lui Rini se numește Nadezhda, adică ”speranță”

O femeie a aflat povestea și a vizitat localitatea. După câteva zile în care i-a adus mâncare a reușit să se facă aceptată și să câștige afecțiunea câinelui, arată Europa FM.

Anton Gerașcenko, consilier al ministrului de Interne al Ucrainei, a scris pe Twitter că noua stapâna al lui Rini se numește Nadezhda, adică ”speranță” în limba ucraineană. Noua familie a lui Rini mai are un alt Akita.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare ușoară
-0.1 ° C
0.6 °
-0.6 °
82 %
4.6kmh
100 %
S
-1 °
D
-1 °
lun
-3 °
mar
-1 °
mie
2 °

Ultimul articol

Nicușor Dan, despre cine va veni la Ministerul Educației: „E un act de curaj”

România e pe minus cu un ministru, cel al Educației, de mai bine de o lună, după demisia lui Daniel David. Și, chiar dacă portofoliul...

Jurământ hilar la Brăila: „Subsemnatul Popa Petrică Costel, consilier la, la, la”

Un consilier local PNL din Brăila a fost protagonistul unui moment hilar și ușor nepotrivit. S-a întâmplat atunci când consilierul, proaspăt validat de instanță, a...

Un alt caz șocant în care sunt implicați minori: 3 tineri din Mureș au...

Doi adolescenți din județul Mureș au fost arestați preventiv pentru complicitate la tentativă de omor, după ce au încercat să omoare un taximetrist. Planul era...