1.5 C
București
marți, 20 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 310

Captură impresionată de droguri la un festival de muzică electronică din Harghita

Captură video/ Facebook/ Ministerul Afacerilor Interne
Captură video/ Facebook/ Ministerul Afacerilor Interne

În urma unei descinderi făcute într-un sat din județul Harghita, polițiștii, sprijiniți de jandarmi și procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Harghita, au descoperit o serie de nereguli în comuna Gălăuțaș, situată în satul Preluca.

Aici, mai mulți tineri au organizat un festival de muzică electronică.

Potrivit polițiștilor, cei prezenți au întins corturi, au adus câteva autorulote și au făcut invitațiile, doar pentru persoane ”alese”.

Când totul a fost gata, au dat muzica tare și au dat drumul la “treabă”. Au uitat un singur lucru, că pentru trezire nu avem nevoie de invitație, ci doar de mandat.Unii au fost ascultători și au rămas pe burtă, alții, mai vioi, au încercat să scape în pădurea din apropiere… se poate vedea și pe imagini. Garantăm că toți au fost prinși și aduși la locul faptei. Era și păcat ca tocmai ei să lipsească de la micul dejun”, au transmis polițiștii.

În urma perchezițiilor efectuate de polițiștii din Harghita, au fost confiscate următoarele substanțe interzise:

  • muguri de cannabis;
  • timbre LSD;
  • substanță pulverulentă (posibil amfetamină), comprimate ecstasy;
  • ketamină;
  • cannabis;
  • comprimate de diazepam;
  • comprimate de diferite culori și forme;
  • hașiș;
  • o cultură indoor de ciuperci halucinogene;
  • cocaină;
  • țigarete confecționate artizanal cu cannabis.
  • obiecte utilizate la traficul și consumul de droguri (grindere, minicântare electronice de mare precizie, pipe, vaporizatoare, pliculețe, seringi, diferite obiecte folosite pentru prizare).

Potrivit comunicatului distribuit astăzi, 19 august, pe contul de Facebook, 8 persoane (cetățeni români și străini), au fost prinse în flagrant, implicate în traficul și consumul de droguri, iar asupra altor 15 persoane au fost găsite substanțe halucinogene.

Noi transmitem același mesaj… STAY SAFE! Be cool, not a fool! Urmează weekendul! Vă dorim distracție frumoasă!”, au transmis polițiștii, pe pagina Ministerului Afacerilor Interne.

700.000 de litri de suc Tymbark au fost depozitați în curtea fabricii, în plin soare

Foto: Facebook/Bogdan Stoica
Foto: Facebook/Bogdan Stoica

Potrivit unor informații apărute în spațiul media, mai multe recipiente cu băuturi răcoritoare au fost depozitate în soare, într-o locație aflată în orașul Vălenii de Munte, județul Prahova.

Prin urmare, o echipă a Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova a întreprins o acțiune de control, care a confirmat cele semnalate.

Baxurile au fost lăsate în soare, fiind acoperite cu folie neagră

Un sfat mic, de weekend, că presa națională n-o să-ți zică asta, de teamă să nu piardă bugete de publicitate generoase: evită să mai cumperi sucuri Tymbark. I-au prins ăștia de la ANPC cu 700.000 de litri de suc depozitați în curtea fabricii, în plin soare, în baxuri acoperite cu folie neagră. Cel mai probabil, așa au depozitat marfa și până acum, nu doar alaltăieri”, a transmis Bogdan Stoica, scriitor și fost jurnalist de presă scrisă și tv.

Foto: Facebook/Bogdan Stoica

Un suc natural ținut în căldură fermentează și te avertizează, prin gust, că nu mai e comestibil. Un suc făcut din chimicale intră în reacție cu plasticul și devine otravă fără să-și schimbe gustul în mod semnificativ

Cineva să spună presei că nici o redacție care ar da știrea n-ar pierde nici un ban, pentru că genul ăsta de produs nu s-ar vinde fără reclamă în presă. Câinele nu pleacă niciodată de la măcelărie. Cineva să spună și deștepților de la Tymbark că negrul este cea mai proastă alegere pentru a proteja ceva de căldura solară, pentru că negrul atrage căldura și crește temperatura. Niște folie reflectorizantă ar fi arătat un pic de respect pentru clienți. Un cort cu aer condiționat ar fi arătat seriozitate”, a mai subliniat autorul.

Potrivit presei locale, comisarii prahoveni au sancționat producătorul din Vălenii de Munte cu amendă contravențională de 30.000 de lei.

De asemenea, a fost aplicată și măsura de oprire definitivă a comercializarii si scoaterea din circuitul consumului uman a unei cantități de aproximativ 700.000 litri de băuturi răcoritoare.

Abuz sexual într-o școală din Constanța: ”Profesorul ne atinge în timpul orelor și ne trimite fotografii cu penisul lui”

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Centrul FILIA, o organizație non-guvernamentală, a expus situația dintr-o școală din Constanța, precizând că profesorul de română îi atinge indecent pe elevi și devine, în repetate rânduri, agresiv cu aceștia.

În ciuda acuzațiilor repetitive, nu există demersuri, conducerea se schimbă, iar noua directoare, la sugestia a două profesoare, verifică camerele de supraveghere. Așa i se confirmă că profesorul abuzează sexual elevii.

Centrul FILIA: ”Fără abuzatori în învățământ!”

Potrivit textului distribuit pe contul de Facebook, personalul din Contanța știe sau cel puțin bănuiește că profesorul îi agresează sexual pe elevi. Totuși, în lipsa unor prevederi pentru acest tip de cazuri, directoarea Georgiana Frățilă a fost nevoită să apeleze la ajutorul unei consiliere.

După discuțiile cu consiliera, elevii își fac curaj și povestesc: profesorul îi atingea în timpul orelor de ani de zile, le-a trimis o fotografie cu penisul lui, le scria pe WhatsApp mesaje cu caracter sexual”, se precizează în text.

Directoarea duce toate aceste probe către Inspectoratul Școlar Județean Constanța, care însă minimizează gravitatea cazului: recomandă o cercetare disciplinară. La acest răspuns, directoarea merge mai departe și apelează la poliție.

Profesorul a fost arestat preventiv pentru corupere sexuală a minorilor

Asociația Elevilor din Constanța a trimis o scrisoare deschisă către Ministerul Educației prin care cere demiterea de urgență a inspectorului școlar general Sorin Mihai și a inspectorului de sector Marinela Mrejeru, care au minimizat cazul de abuz și au luat în derâdere experiența victimelor prin decizia lor și prin declarații precum: “Ce am văzut în imaginile inițiale era că domnul profesor îi lovește pe copii într-o manieră de joacă stupidă. Părea că, de fapt, are o atitudine inadecvată pentru că îi pălmuia în glumă, sau știu eu, într-o manieră ciudată pe copii”.

”Am semnat scrisoarea și aplaudăm implicarea și demersurile lor, dar și a doamnei directoare Georgiana Frățilă pentru crearea unui mediu de învățare sigur, lipsit de abuzuri”

Acest caz ne arată de ce este important să avem proceduri clare și specifice pentru un mediu în care abuzurile sexuale nu sunt tolerate. Reamintim autorităților și instituțiilor responsabile că hărțuirea sexuală NU este o joacă sau o glumă. Cazurile de abuz trebuie luate în serios și tratate cu urgență”, au conclus membrii ONG-ului.

 Tot mai mulți români cumpără mașini electrice sau hybrid

foto: Energy Center
Foto-Energy Center

Premieră pe piața auto din România, anul acesta vânzarea autoturismelor electrice și hybrid a depășind vânzarea autoturismelor cu motoare diesel, a comunicat Ministerul Mediului. Potrivit reprezentanților ministerului, acest lucru s-a datorat stimulentelor acordate prin Programul Rabla PLUS, la ora actuală fiind elaborat un nou program de stimulare a achiziției automobilelor electrice, destinat automobilelor din sectorul comercial, potrivit g4media.ro.

Ministrul Mediului: Nu doar autoturismele personale poluează

„Este evident că nu doar autoturismele personale poluează, ci și autovehiculele destinate transportului de persoane și marfă. De aceea, venim în sprijinul agenților economici din România, cu un program destinat automobilelor electrice și hybrid plug-în din sectorul comercial. Lucrăm la studiile de impact și la analiza pieței împreună cu reprezentanții producătorilor și ai importatorilor auto și vom lansa Rabla Plus pentru flote comerciale în 2023”, a declarat ministrul Barna Tánczos.

Potrivit Ministerului Mediului, în urma analizei înmatriculărilor autoturismelor, în funcție de tipul de motorizare, în primele șapte luni, s-a constatat că vânzarea autoturismelor electrificate (full electric, hybrid plug-în și full hybrid) a înregistrat o creștere de 106,4%, atingând o cotă de piață de 20,7%. Tot în aceeași perioadă, înmatriculările autoturismelor dotate cu motoare diesel înregistrează o scădere de 29,3% față de primele șapte luni din 2021, deținand o cotă de 14,1% din total, a anunțat Ministerul Mediului.torilor și ai importatorilor auto și vom lansa Rabla Plus pentru flote comerciale în 2023”, a declarat ministrul Barna Tánczos.

Creștere importantă a vânzărilor de mașini electrice în acest an

Potrivit oficialilor ministerului, mașinile electrice (Full Electric) au ajuns să reprezinte 7.9% din piața românească, în timp ce în aceeași perioadă a anului 2021, reprezentau doar 1.9% din piață.„Cifrele ne arată că ne apropiem cu pași repezi de sfârșitul erei diesel. Este primul an pentru România în care se cumpără mai multe mașini verzi decât autoturisme diesel. Este o tendință atât la nivel european, cât și la nivel național unde, în ambele cazuri, constatăm o scădere a vânzărilor mașinilor diesel cu aproape 30%, în prima parte acestui an. Dacă ne uităm la autoturismele full electrice, vedem o evoluție și mai spectaculoasă, o creștere a cotei de piață cu 300% în primele șapte luni, față de aceeași perioadă a anului trecut. Este un semnal că, pe de o parte, românii încep să înțeleagă din ce în ce mai bine importanța transportului nepoluant, pe de altă parte, este rezultatul clar al programului Rabla Plus. Pentru prima dată avem în România o planificare multianuală, cu accent pe creșterea stimulării pieței de auto verzi în următorii ani”, a declarat ministrul Barna Tánczos.

O comună din România are prima stațieTesla de încărcare rapidă pentru maşini electrice

București, 2022: După deces, oamenii fără adăpost sunt îngropați în saci de plastic. Nu există un nume trecut pe cruci, iar mulți nu au parte de o slujbă de înmormântare

Foto: Facebook/Alina Dumitriu
Foto: Facebook/Alina Dumitriu

Alina Dumitriu, director executiv al Asociației Sens Pozitiv și membră în cadrul organizației European AIDS Treatment Group, a abordat problema deceselor în rândul cazurilor sociale și lipsa implicării autorităților în momentul în care o persoană fără adăpost, fără acte sau familie trebuie înmormântată.

Într-un text publicat pe pagina de Facebook, Alina Dumitriu a precizat că, de cele mai multe ori, cazurile sociale sunt înmormântate dezbrăcate, iar unii decedați nu beneficiază de o slujbă de înmormântare sau de serviciile unui preot.

”Cazurile sociale” sunt înmormântate în saci din plastic. Pe majoritatea crucilor nu sunt trecute decât niște numere și data decesului

Data nașterii nu este trecută. Nimeni nu știe cine sunt și când s-au născut. Unele cruci au nume pe ele și data nașterii. Sunt cei pe care în prima luna de la deces, vine să îi recunoască cineva”, se arată în textul distribuit pe contul de Facebook.

Membra ONG-ului a mulțumit Preotului Cristian Trandafir, de la Biserica Sf. Vasile, de pe Calea Victoriei, explicând că, datorită dânsului, un om fără adăpost a fost înmormântat creștinește, îmbrăcat, în coșciug.

Persoana în cauză, cu numele de Cristi, a locuit pe străzile Bucureștiului de când avea 7 ani și, doar cu ajutorul unor persoane a avut, pentru scurt timp, o cămăruță în care s-a adăpostit.

A ținut o slujbă lungă și frumoasă, așa cum s-ar fi ținut în biserică. Ne-a dat să îi citim și noi, cele 5 persoane care au venit să îl conducă pe ultimul drum. Eugenia a gătit toată noaptea pentru a putea să îi împartă lui Cristi. Nina i-a cumpărat pantofi. Amândouă îl ajutau de mult. I-au găsit și o cămăruță în care să locuiască, după atâția ani fără adăpost”, scrie Alina Dumitriu.

Alina Dumitriu: ”M-am uitat la crucile fără nume și m-am întrebat câți dintre cei îngropați așa or fi fost persoane cu care am lucrat”

Care au luat cu ele părți din sufletul meu și m-au lăsat cu durere și furie, pentru nedreptățile pe care le-au trăit, toată viața. Primăria Municipiului Bucureşti este responsabilă cu înmormântarea cazurilor sociale. Domnule Nicușor Dan sunt atâția oameni care donează haine bune, curate. Nu se poate face cumva să fie îngropați și oamenii ăștia cu haine pe ei? Dar cu slujbă? Mulțumesc”, conclude directorul executiv al Asociației Sens Pozitiv.

 Îngrijorător: Peste 150.000 de hectare de vegetație din România au fost cuprinse de incendii anul acesta 

Spania, România și Portugalia sunt țările din Uniunea Europeana cele mai afectate de incendiile forestiere din cursul acestui acest an. Până la ora actuală a fost incendiată o suprafață record de 700.000 de hectare, potrivit unei statistici realizate de către Comisia Europeane. Janez Lenarcic, comisar european pentru ajutoare umanitare și gestionarea crizelor, a declarat că Europa se confruntă cu o vară dificilă, potrivit g4media.ro.

„Ne confruntăm cu o vară dificilă în Europa, deoarece până acum, anul acesta, au ars peste 700.000 de hectare, cea mai mare cifră înregistrată pentru acest moment al anului după 2006”, a declarat Janez Lenarcic, comisar european pentru ajutoare umanitare și gestionarea crizelor.

283.000 de hectare de vegetație au ars în Spania

Potrivit cifrelor raportate de European Forest Fire Information System (EFFIS), până la ora actuală Spania a fost cel mai grav afectată de incendii, peste 283.000 de hectare de vegetație fiind arse. Locurile următoare sunt ocupate de România (150.735 hectare), Portugalia (86.631 hectare), Franța (62.102 hectare) și Italia (42.835 hectare).

Căldura extremă a condus la producerea incendiilor

Schimbările climatice au crescut pericolul și gravitatea producerii incendiilor de vegetație din Europa. Multe dintre incendii care s-au produs în cursul acestui an au fost amplificate de numeroase valuri de caniculă, fiind facilitate de seceta care ar putea deveni cea mai gravă din ultimii 500 de ani, arată reprezentanții Joint Research Centre, aflat în subordinea Comisiei Europene.

Potrivit reprezentanților Comisiei Europene, în ultimele două luni au acționat 29 de avioane și opt elicoptere, detașate prin intermediul Mecanismului de Protecție Civil ă al UE, prin care statele UE se spijină reciproc cu resurse în cazul apariției unor situații de criză.

Noi incendii de vegetație au izbucnit pe insula Thassos

Reprezentanții elevilor critică Guvernul pentru că nu a alocat bani pentru transportul gratuit al elevilor navetiști: „Se încurajează abandonul școlar!”

Abandonul școlar va continua să ia amploare după ce Guvernul nu a alocat, la rectificarea bugetară, fonduri pentru transportul gratuit al elevilor care fac naveta, cei mai mulți provenind din mediul rural, potrivit stiripesurse.ro. Semnalul de alarmă a fost tras de reprezentanții mai multor asociații de elevi din Bucureșți, Bacău, Constanța, Maramureș, Timiș, Vâlcea, care reclamă faptul că legea nu a fost respectată timp de doi ani de zile. Potrivit reprezentantilor elevilor, sumele trebuiau alocate de la bugetul de stat, dar Guvernul a refuzat să facă acest lucru, motiv pentru care consiliile judeţene din ţară nu vor să asigure gratuitatea elevilor navetişti.

La nivelul proiectului de rectificare bugetară sumele pentru transportul gratuit sunt din nou omise, acuză reprezentanţii elevilor

”Asociaţia Elevilor din Bucureşți şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBc), Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM), Asociaţia Elevilor din Timiș (AETM), şi Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE) solicită Guvernului să acorde mai multă importanţă bugetului pentru educaţie şi să nu neglijeze transportul elevilor! Transportul elevilor a fost un subiect adesea abordat de-a lungul anilor şi este în continuare una dintre problemele sistemului educaţional. Accesul elevilor la educaţie nu este o glumă, însă este tratat ca una. Lipsa de interes acordată acestui subiect este unul dintre motivele pentru care sute de elevi nu pot ajunge la şcoală, fiindu-le luat dreptul la educaţie”, se arată în comunicatul transmis de către asociațiile elevilor.

Asociațiile de elevi susțin că abandonul şcolar este în creştere, dar Guvernul refuză să ia măsuri pentru eradicarea fenomenului

.”În acest context, elevii navetişți care provin dintr-o familie fără posibilităţi materiale sunt lăsaţi de izbelişte de către stat, ajungând în imposibilitatea de a ajunge la şcoală. Batjocura Guvernului în legătură cu transportul gratuit al elevilor vine la un an după adoptarea OUG 50/2021, ordonanţă prin care a fost blocată asigurarea gratuităţii elevilor navetişti. Solicităm Guvernului să acorde sumele necesare transportului gratuit al elevilor prin rectificarea bugetară!”, susțin asociaţiile elevilor. Guvernul a aprobat joi rectificarea bugetară, premierul Nicolae Ciucă afirmând că este una pozitivă, fiind luate în vedere toate solicitările ministerelor.

Elevii cu posibilități materiale reduse pot primi tichete sociale de 500 de lei

Procurorii DIICOT au descins la un festival din Harghita: au găsit cocaină, ketamină, ciuperci halucinogene și muguri de canabis

Sursa: DIICOT

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Harghita au „stricat” distracția la un festival din comuna Gălăuțaș, unde într-un sat este găzduit un festival de muzică electronică.

Împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizatei Târgu-Mureș și Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Harghita, procurorii DIICOT au efectuat mai multe percheziții domiciliare și auto, mai precis în 26 de spații, de la autovehicule, autorulote și corturi, în condițiile în care existau informații că mai multe persoane, participante la festival, cetățeni romani și străini, s-ar distra cam mult, sub influența drogurilor, pe care le și vindeau mai departe.

Bănuielile s-au dovedit întemeiate, pentru că anchetatorii arată că în urma perchezițiilor asupra a 15 persoane au fost găsite 123 comprimate de diferite culori și forme, 15 timbre LSD, circa 39 grame hașiș, diferite cantități de droguri de risc și mare risc (cocaină, ketamină, ciuperci halucinogene, muguri de canabis, țigarete confecționate artizanal cu canabis).

Totodată, marea surpriză a fost și descoperirea unei culturi indoor de ciuperci halucinogene, iar unele persoane percheziționate aveau obiecte utilizate la traficul și consumul de droguri, de la grindere, minicântare electronice de mare precizie, pipe, vaporizatoare, pliculețe cu urme, seringi și diferite obiecte folosite pentru prizare.

Aceasta nu a fost singura acțiune, precizează procurorii DIICOT: „Anterior desfășurării activității, sub coordonarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Harghita polițiștii SCCO Harghita din cadrul BCCO Tg Mureș, cu sprijinul BCCO Târgu-Mureș, IPJ Harghita și IJJ Harghita au realizat activități punctuale, ocazie cu care au fost prinse în flagrant 8 persoane (cetățeni români și străini), implicate în traficul și consumul de droguri, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor aproximativ 50 de grame de muguri de canabis, 14 timbre LSD, aproximativ 12 grame de substanță pulverulentă cu privire la care exista suspiciunea că ar fi amfetamină, 5 comprimate de ecstasy, aproximativ 3 grame de ketamină, 2 grame de rezină de canabis, 7 comprimate de diazepam, un minicântar electronic, 4 grindere, o pipă și 4 dispozitive pentru prizat”.

Sursa: Poliția Română

Ulterior tuturor activităților specifice derulate de anchetatori, au fost înregistrate dosare penale în care se efectuează cercetări pentru trafic de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri de risc și mare risc, fără drept, pentru consum propriu.

 Alarmant: Aproape jumătate dintre copiii ai căror părinți lucrează peste hotare vor începe anul școlar fără mama alături

Copii
Copii. Sursa foto: edupedu.ro

 Semnal de alarmă tras de către organizația Salvaţii Copiii România, privitor la situația copiilor ai căror părinți muncesc în străinătate, potrivit romaniatv.net.

Potrivit reprezentanților organizației, aproape jumătate dintre copiii români nu au mama alături, deoarece acesta este plecată cu tatăl sau este singurul părinte plecat din familie

Ancheta a fost realizată de Salvați Copiii România în cursul lunii decembrie 2021, pe un eșantion alcătuit din persoanele în grija cărora au rămas 855 de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate, beneficiari ai programelor derulate de organizație. Potrivit studiului, doar 7% dintre părinți se gândesc la reîntregirea familiei în afara ţării, în timp ce 79% dintre ei nu iau în calcul acest lucru.

21.024 de copii au cel puțin unul din părinţi plecat în străinătate

  Statisticile oficiale arată că un număr de 21.024 de copii au ambii părinţi plecaţi peste hotare sau provin din familii în care părintele unic susţinător muncește în străinătate. Potrivit studiului realizat de organizația Salvați Copiii România, 41 % dintre părinții plecați in străinătate au declarat că nu intenționează să se întoarcă definitiv în România, în timp ce 38% ar dori să revină în țară, dar nu au luat nicio decizie definitivă.

Părinții au declarat că ar putea să se întoarcă defintiv în țară dacă lucrurile s-ar schimbă pe piața muncii( (locuri de muncă, condiții de salarizare), în sistemul de sănătate sau în viață politică sau socială.

Organizația Salvați Copiii România atenționează asupra consecințelor socio-emoționale pe care copiii rămași în țară, în urma plecării părinților, le resimt. Organizația va continua derularea programelor de informare şi suport din cinci județe, pe perioada lunii august, când majoritatea părinților plecați revin în țară pentru petrecerea concediului.

O grădiniţă construită în orașul Huedin, cu fonduri de la Guvernul Ungariei, asigură educația copiilor doar în limba maghiară

Protest la Ploiești, față de poluarea mediului: ”Vrem aer pentru viață”

Protest Declic
Protest Declic. Sursa foto: bursa.rio

 Protest la Ploiești față de poluarea orasulu. Astfel, zeci de membri Declic și-au arătat nemulțumirea în fața Primăriei Ploiești, cerând monitorizarea principalelor surse de poluare ale orașului, și anume rafinăriile, fabricile și incineratoarele de deșeuri,potrivit g4media.ro.

„Stop poluării la Ploiești! Vrem aer pentru viață”

Protestatarii au scandat: „Stop poluării la Ploiești! Vrem aer pentru viață”, „Vrem să respirăm, nu să ne sufocăm!”, ”Problema este gravă, aerul e otravă!”.. Acțiunea Declic face parte din campania numită”Aer pentru viață”, prin intermediul petiției lansată de organizatie peste 24.000 de cetățeni solicitând Ministerului Mediului instalarea unor  sisteme performanțe de monitorizare a calității aerului. Protestul s-a dersfasurat în fața panoului ,,cu plămâni’’, unde sunt înregistrate nivelurile poluării din aer, acesta fiind amplasat acum o lună la Ploiești.

Pe parcursul protestului, panoul a indicat valori chiar și de două ori peste limita admisă

 Potrivit Declic, plămânii instalați de Comunitatea Declic au ventilatoare care simulează respirația umană și filtre HEPA care rețin microparticulele din aer. Instalația include și un senzor de măsurare a calității aerului, datele înregistrate de senzorul plămânilor putând fi observate în timp real pe declic.ro. Instalația a mai fost amplasată în București, Cluj și Brașov. „ Autoritățile de la Ploiești și instituțiile statului nu fac niciun demers ca să-i oprească pe poluatori. În realitate, nici măcar nu știu exact cine și cât poluează. De aceea, monitorizarea marilor poluatori – rafinăriile, incineratoarele și fabricile – ar fi primul pas spre reducerea poluării la Ploiești”, a declarat Cătălina Hopârteanu, campaigner Declic.

Care sunt solicitările Declic

Declic solicită autorităților locale di Ploiești să implementeze un sistem special pentru măsurarea emisiilor rafinăriilor, în plus față de sistemul național de monitorizare a calității aerului.

„În fiecare seară, în loc să deschidem ferestrele, noi le închidem ca să putem respira. Noaptea trecută a fost infernală, îmi venea să sap o groapă să intru acolo ca să nu mai simt mirosul toxic. Nu am putut să dorm deloc”, a spus Elena Cupșa, prezentă la protest.

„Deși trăiesc în același mediu toxic ca cetățenii, autoritățile locale din Prahova încă sunt impasibile la poluarea din Ploiești”, susține Cătălina Hopârteanu, campaigner Declic. Potrivit Agenției Europene de Mediu, 23.000 de români mor anual din cauza poluării, 63 de oameni murind zilnic din acest motiv.

Declic: ”E timpul să arătăm liderilor politici ai României că ne pasă ce lume lăsăm copiilor noștri”i

Bărbat reținut pentru pornografie infantilă și agresiune sexuală

Foto: Pixabay

Un bărbat de 40 de ani din județul Satu Mare este acuzat de pornografie infantilă și agresiune sexuală asupra unui minor, faptă comisă în urmă cu câteva luni.

Aceasta în condițiile în care, potrivit Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), inculpatul avea contact cu minori, dat fiind că „a desfășurat anumite activități lucrative care au presupus interacțiunea cu copiii”.

Ancheta a demarat pe 17 august, când polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare, au organizat o acțiune, care a presupus implicit și o percheziție.

Așa au fost identificate sisteme informatice și medii de stocare, respectiv 2 telefoane mobile, o tabletă, 3 cartele sim, 7 carduri de memorie și 6 stick-uri USB, iar ulterior bărbatul a fost adus cu mandat de aducere la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare, în vederea audierii și luării măsurilor legale. A plecat de la audieri în cătușe, pentru că ieri a fost reținut de procurori, iar astăzi instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit Poliției Române, „din cercetări a rezultat faptul că, în perioada mai-iunie 2022, bărbatul, de 40 de ani, din Satu Mare ar fi deținut, pe telefonul mobil, fișiere foto și video, în care apăreau minori în ipostaze sexuale explicite. De asemenea, în luna mai a acestui an, bărbatul ar fi agresat sexual un minor”.

Secretar de comună din județul Dolj, acuzat că a tras sforile pentru a-și angaja soția la Starea civilă

Sursa: primaria-argetoaia.ro

Un secretar al unei comune din județul Dolj trebuie să explice în fața procurorilor în ce împrejurare soția sa a fost angajată la starea civilă din acea localitate.

Cei care au sesizat procurorii au fost inspectorii Agenției Naționale de Integritate, care atunci când au verificat declarațiile completate și transmise de Dragoș Victor Vînătoru, secretarul din Argetoaia, au avut ceva suspiciuni în ceea ce privește veniturile soției acestuia.

Din ce detaliază ANI, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să stabilească dacă în cazul secretarului Vînătoru se poate vorbi de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, dat fiind că, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a semat două acte administrative privind numirea soției sale în funcția publică de execuție de consilier în cadrul SPCLEP Argetoaia – Starea civilă. Din această postură, soția secretarului a obținut venituri din salarii în sumă totală de 68.525 lei.

Și despre secretarul comunei Pianu din județul Alba ANI arată că ar fi ceva neconform cu legea, însă doar pe partea conflictului de interese administrativ. Astfel, potrivit sursei citate, Camelia Cristina Catargiu „a contrasemnat în calitate de secretar Dispoziția din data de 09 decembrie 2020 privind constituirea comisiei de concurs și a comisiei de soluționare a eventualelor contestații la concursul de recrutare organizat în data de 8 ianuarie 2021 pentru ocuparea unei funcției publice de consilier superior”, aceasta fiind membru remunerat în comisia de concurs.

În conflict de interese administartiv ar fi fost și Florentina Poh, secretar al comunei Beștepe, județul Tulcea, care „în exercitarea funcției a semnat în anul 2021 certificatele de urbanism și autorizațiile de construcție aferente, certificatele avându-i ca titulari pe soțul, respectiv fiul acesteia”.

Aceeași sursă a făcut astăzi public și cazul unui funcționar public din cadrul Penitenciarului Giurgiu, Andra Maria Costică, care ar fi fost în stare de incompatibilitate „în perioada 15 septembrie 2017 – 05 octombrie 2020, întrucât a exercitat simultan cu funcția publică de agent administrativ (financiar contabil) în cadrul Penitenciarului Giurgiu și funcția de expert contabil membru C.E.C.C.A.R., atribuțiile exercitate în sectorul privat fiind în legătură directă cu atribuțiile exercitate de către acesta în calitate de funcționar public”.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
1.5 ° C
2.8 °
1 °
69 %
5.1kmh
0 %
mar
1 °
mie
0 °
J
-1 °
vin
3 °
S
3 °

Ultimul articol

Judecătoare din Craiova, acuzată de CSM că a încălcat Codul deontologic, prin postări și...

Când vor membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să „curețe” sistemul de justiție, nu-i oprește nimic. Nici chiar detalierea, cu subiect și predicat, vizavi de...

Bărbat din Botoșani, închisoare cu suspendare pentru mai multe infracțiuni comise pe rețelele de...

Anchetă finalizată în cazul unui bărbat din județul Botoșani, în privința căruia, în urmă cu câteva luni, a demarat o anchetă pentru o serie...
Foto: Economica.net

Service-uri auto și societăți de asigurare, amendate de Consiliul Concurenței

Mai multe service-uri auto și societăți de asigurare au fost prinse încălcând legea concurenței, astfel că au fost amendate cu peste 14 milioane de...