-0.7 C
București
luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 294

Fostul adjunct al IPJ Constanța a recunoscut în fața DNA că a încălcat legea. Între timp, a ieșit la pensie

Sursa: IPJ Constanța

Fostul adjunct al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, dar și soția acestuia au încheiat luna trecută acorduri de recunoaștere a vinovăției, într-un dosar intrumentat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța.

Faptele imputate celor doi au fost comise în urmă cu mai bine de doi ani, având legătură cu anumite informații pe care comisarul șef de poliție Mircea Relu Vizitiu i le-ar fi dat soției, informații care reprezentau secret de serviciu. De altfel, din ce detaliază DNA, comisarul șef de poliție „transpira” des astfel de informații.

Potrivit celor comunicate de DNA, cei doi inculpați soț și soție au recunoscut faptele de care erau acuzați, astfel că acordurile de vinovăție au fost trimise în instanță.

Totodată, procurorii au propus ca Mircea Relu Vizitiu să execute o pedeapsă de un an și 5 luni închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, iar soția acestuia o pedeapsă de un an și o lună închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Concret, fostul adjunct al IPJ Constanța a fost cercetat pentru permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității în formă continuată, acces ilegal la sistem informatic în formă continuată și divulgarea unor informații nepublice în formă continuată, iar soția acestuia pentru instigare la acces ilegal la sistem informatic în formă continuată și instigare la divulgarea unor informații nepublice în formă continuată.

În data de 29 iulie 2020, în contextul pregătirii unei acțiuni comune IPJ Constanța – ANPC, inculpatul Vizitiu Mircea Relu le-ar fi informat pe cealaltă inculpată și pe o altă persoană despre iminența efectuării unui control pe plajele din municipiul Constanța unde acestea administrau împreună un beach bar. Controlul ar fi fost efectuat în dimineața zilei de 30 iulie 2020, dar nu ar fi fost vizată zona de plajă în care funcționa barul.

În data de 12 octombrie 2020 inculpatul Vizitiu Mircea Relu ar fi informat o persoană, prin mesaje SMS, că împotriva ei ar fi fost formulată o plângere penală, comunicându-i acesteia atât autorul plângerii cât și infracțiunea reclamată.

În cursul anului 2020, în mai multe situații și la solicitarea celei de-a doua inculpate, inculpatul Vizitiu Mircea Relu ar fi accesat bazele de date ale Ministerului Afacerilor Interne strict pentru a-i divulga ulterior acesteia datele de stare civilă ale unor persoane de care era interesată”, au comunicat procurorii anticorupție.

Potrivit Adevărul.ro, Vizitiu a ocupat funcţia de adjunct al IPJ Constanţa începând cu anul 2015 și până în iunie 2022, când a fost pus la dispoziţia IGPR. Ulterior, conform sursei citate, acesta s-a pensionat de la 1 august, totul având legătură cu dosarul în care era vizat.

Ciolacu: ”Toaletele din fundul curții sunt o rușine și trebuie să dispară definitiv”

Captură video Youtube/Digi24
Captură video Youtube/Digi24

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis mesaj cu ocazia începerii noului an şcolar, punând accent pe lacunele existente în sistemul de educație, dar și pe ”normalitatea” unui început fără restricțiile impuse de pandemie.

Marcel Ciolacu a precizat că pandemia cu coronavirus a fost una extrem de prost gestionată și a lăsat urme adânci asupra copiilor.

Președintele PSD încurajează prezența fizică în școli: ”Este primul pas pentru a face uitați acești doi ani grei și lungi”

Aceasta este normalitatea unui început de an școlar, cu părinți și bunici care sunt alături de copiii și nepoții lor în prima zi de școală! Cu multă emoție și speranță, cu șoapte de încurajare la ureche și fără separare la gardurile școlii”, a transmis liderul PSD.

În același context, Ciolacu a precizat că, din punct de vedere al organizării, școlile din România au cunoscut o serie de schimbări în bine.

Cu toate acestea, este nevoie de noi îmbunătățiri, și românii trebuie să înțeleagă că ”România Educată trebuie să funcționeze pentru toți, nu doar pentru elitele privilegiate

Ciolacu: ”Toți copiii, inclusiv cei din familii cu venituri mici, trebuie să aibă acces la educație de calitate”

Investițiile în infrastructura școlară sunt esențiale și ele trebuie să continue. Toaletele din fundul curții sunt o rușine și ele trebuie să dispară definitiv într-o țară europeană. Dar trebuie să ne asigurăm că #toți copiii vor beneficia de sistemul de educație. De aceea, PSD va fi o voce puternică la dezbaterile din Parlament pe tema noilor legi ale educației pentru a corecta orice discriminări și inechități!”, a conclus liderul PSD.

Grindeanu: ”9 stații de metrou urmează să fie modernizate”

Foto: Facebook/Sorin Grindeanu
Foto: Facebook/Sorin Grindeanu

În perioada următoare, 9 stații de metrou vor beneficia de modernizări și vor fi create noi zone de acces pietonal.

Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prin intermediul unui text distribuit astăzi, 5 septembrie, pe contul de Facebook.

Grindeanu a declarat că vor fi amenajate spațiile interioare, astfel încât să fie asigurat un grad crescut de siguranță și confort pentru călători.

Stațiile de metrou vor fi mai moderne

9 stații de metrou vor fi modernizate! În baza unui protocolul semnat, astăzi, de Metrorex și Primăria Sectorului 4 vor fi derulate o serie de proiecte în comun pentru regenerarea urbană a zonelor din jurul stațiilor de metrou de pe raza Sectorului 4”, transmite Sorin Grindeanu.

Potrivit declarațiilor făcute de ministru, este vorba despre stațiile Piața Unirii (de pe raza sect. 4), Tineretului, Timpuri Noi, Eroii Revoluției, Constantin Brâncoveanu, Piața Sudului, Apărătorii Patriei, Dimitrie Leonida și Berceni.

Finanțarea vine de la bugetul local al Sectorului 4 din București

Astfel, vor fi create noi zone de acces pietonal, rutier și vor fi amenajate spațiile interioare astfel încât să fie asigurat un grad crescut de siguranță și confort pentru călători. Finanțarea activităților de modernizare și reamenajare se va realiza din bugetul local al Sectorului 4 sau din alte surse legal constituite, după caz. Metrorex va oferi asistență tehnică la elaborarea proiectelor tehnice și pe parcursul derulării lucrărilor”, a transmis Grindeanu.

”Concertul de Plastic” se va desfășura în Brașov: ”Vom asculta cântecul pădurii curate, o pădure cu Zero Plastic”

Foto: Facebook/WWF România
Foto: Facebook/WWF România

Sâmbătă, 9 septembrie, are loc Concertul de Plastic, un eveniment care se va desfășura în Piața Sfatului din Brașov.

Concertul de Plastic face parte din proiectul ”Locatarii pădurii vor Zero Plastic la scara lor”. Proiectul își propune eliminarea plasticului din păduri și natură, cu sprijinul comunităților locale.

Asociația World Wildlife Fund din România susține ”Concertul de Plastic”: ”Cu toții ajutăm locatarii pădurii să aibă zero plastic la scara lor”

Patrula Zero Plastic reprezintă programul prin care asociația pentru protecția mediului World Wildlife Fund și Lidl România și-au propus să elimine plasticul existent în natură.

Asociația WWF din România a atenționat, în repetate rânduri, că localnicilor și turiștilor li se pare încă normal să arunce orice fel de deșeuri la marginea pădurii sau pe malul râului

Evenimentul va dura 1 oră și 15 minute, iar accesul este gratuit.

”Pădurea are propriul ei cântec. Este cântecul râurilor învolburate, al copacilor, al locatarilor săi, animalele. Doar plasticul îi strică armonia”

Concertul de Plastic este un concert simfonic extraordinar, un eveniment interactiv prin care îi redăm cântecul pădurii. Vino alături de WWF România și Filarmonica Brașov și lasă-te fermecat de cântecul pădurii curate, o pădure cu Zero Plastic”, se arată în comunicatul publicat pe contul de Facebook.

Evenimentul este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov, interpretarea extraordinară a Filarmonicii Brașov și susținerea artistei Raluca Ghideanu care a realizat, pentru WWF, instrumente din PET-urile colectate din pădure.

Apa uzată va deveni potabilă, în urma unui proces de reciclare

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Oamenii nu ar trebui să mai facă ”mofturi” în momentul în care discută despre apa de la stațiile de epurare, susține James Bevan, șeful Agenției de Mediu din Marea Britanie, potrivit BBC.

Companiile de distribuție a apei vor dezvolta sisteme de reciclare a apei, pentru a transforma apele uzate în apă potabilă, prin tratarea acesteia.

Până în 2030, apa uzată ar putea fi depozitată în apropierea stațiilor de epurare, astfel încât să poată fi colectată și procesată ca apă potabilă

James Bevan a precizat că mișcarea ”nepopulară” va ajuta la protejarea aprovizionării cu apă a Regatului Unit.

De asemenea, apa potabilă reprocesată din canalizare este ”perfect sigură și sănătoasă, dar nu este ceva ceea mulți oameni își doresc”.

Încă din 2013, compania Thames Water a anunțat planuri de a utiliza apele uzate reciclate în apa de la robinet din Londra, adăugând că speră să implementeze o schemă de reciclare până în 2025.

Conform lui Bevan, oamenii trebuie să ”schimbe modul în care se gândesc la apă”.

Trebuie să ne amintim de unde vine. Atunci când deschidem robinetul, ceea ce iese a început într-un râu, lac sau acvifer. Cu cât luăm mai mult, cu atât drenăm mai mult acele surse și aplicăm stres asupra naturii și faunei sălbatice”, a explicat Bevan.

La începutul acestui an, o companie de apă din Singapore a lansat un nou tip de bere cu apă obținută din lichid reciclat din canalizare

Compania a lansat băutura pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele deficitului de apă din țară și la soluțiile inovatoare cu care a venit pentru a rezolva aceste probleme.

În momentul de față, această bere este disponibilă în magazine și baruri.

Accident auto: Un băiat de 16 ani s-a răsturnat cu mașina primită de la mama lui

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Un minor din Huedin, județul Cluj, a făcut accident răsturnându-se cu mașina primită de la mama sa.

Incidentul s-a produs în timp ce băiatul a accelerat, cu scopul de a scăpa de poliție.

În urma accidentului, copilul necesită îngrijiri medicale și se află internat în spital

Potrivit polițiștilor, accidentul auto a avut loc ieri, 4 septembrie. În jurul orei 01.30, un echipaj din cadrul Poliției orașului Huedin, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Protopop Aurel Munteanu din orașul Huedin, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism.

Mașina în cauză era condusă de un tânăr, ”despre care existau indicii că nu ar poseda permis de conducere”.

Acesta nu a oprit la semnalul regulamentar de oprire, fiind urmărit de echipajul de poliție cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, pe o distanță de aproximativ 1 kilometru. La intersecția cu strada Morii din Huedin, la km 526+300 m, pe fondul vitezei excesive, minorul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ulterior răsturnăndu-se”, a transmis IPJ Cluj, prin intermediul unui comunicat.

IPJ Cluj: ”Autoturismul i-a fost încredințat pentru a fi condus pe drumurile publice de către mama acestuia”

La testarea cu aparatul etilotest s-a înregistrat rezultat negativ”, au mai transmis polițiștii din Cluj, potrivit publicației Gândul.

În cauză sunt efectuate mai multe activități de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

De asemenea, sunt cercetări pentru vătămare corporală din culpă și încredințarea unui vehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere.

Potrivit legii, tinerii din România pot avea permis la 16 ani în 2022 pentru mopede (categoria AM), motociclete ușoare (categoria A1 / permis scuter 16 ani) sau cvadricicluri (categoria B1 – permis auto la 16 ani).

Vârsta minimă de la care se poate începe școala pentru categoria B1 este de 15 ani și 9 luni, iar când se împlinește vârsta de 16 ani se poate susține examenul la Poliție.

Eugen Tomac: ”Peste 50% dintre elevii noștri nu știu să citească bine, să scrie corect sau să calculeze”

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Eugen Tomac s-a arătat revoltat de valul de “lecții” pe care politicienii le-au oferit cu ocazia deschiderii noului an școlar.

Într-un text postat astăzi, 5 septembrie, pe pagina sa de Facebook, europarlamentarul a precizat că există mulți oameni politici care ”ar trebui să citească mai întâi câteva date înainte de a se înghesui făloși prin școli pentru a le spune, de cele mai multe ori, lucruri trăsnite elevilor”.

Eugen Tomac a anunțat că nu va participa ”la nicio deschidere”, tocmai din cauză îi este ”rușine”.

Liderul PMP: ”Îmi produce o revoltă profundă valul de “lecții” date de politicieni în prima zi de școală”

În același context, liderul PMP a precizat că aproape 4000 de școli nu au autorizație ISU în prima zi de școală. Mai mult, 1400 de unități de învățământ nu sunt conectate la internet.

În egală măsură, bugetul pentru educație în acest an este 2.28% din PIB.

Eugen Tomac: ”Problema nr.1 a României astăzi este educația. Lipsa investițiilor în sistemul de învățământ ne va ține blocată dezvoltarea țării pentru următorii 50 de ani”

România educata înseamnă în primul rând resurse. În loc să acordăm bani pentru a crește o generație de români capabili să facă față tuturor provocărilor, noi împrumutăm zeci de miliarde pentru a mulțimi cohorta de baronet local care face orice, dar uită tot timpul de școala. Așa avem sute de școli și licee cu grupul sanitar in fundul curții”, a transmis politicianul.

”Avem nevoie de bani și de oameni capabili să schimbe din temelie sistemul de învățământ. Fără minim 6% din PIB, nu vom putea niciodată ieși din acest cerc închis al neputinței”

Fiind totuși prima zi de școală, le urez tuturor elevilor să aibă parte de un an plin de reușite, iar dascălilor le adresez mii de mulțumiri pentru că, indiferent de greutăți, găsesc energia necesară pentru a dărui cunoaștere și a încuraja copiii să fie atașați de școală”, se arată în textul postat pe contul de Facebook.

Cetățean italian prins pe când vindea cocaină în București. A fost arestat, alături de partenera sa româncă

Sursa: DIICOT

Un cetățean italian și o tânără româncă de 27 de ani au fost arestați preventiv în weekend într-un dosar instrumentat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova.

Cei doi erau bănuiți că erau implicați în trafic de droguri de mare risc pe teritoriul țării, începând cu luna ianuarie 2022, suspiciunile devenind certitudine odată cu organizarea unui flagrant în București.

Până în acest moment, anchetatorii cred că cei doi inculpați au comercializat cocaină contra sumei de 100 euro pentru un gram nu doar consumatorilor de pe raza municipiului București, dar și pe raza județului Olt.

Cetățeanul italian în vârstă de 30 de ani a fost prins în flagrant după ce a vândut cantitatea de 15 grame cocaină în București, anchetatorii desfășurând ulterior și două percheziții domiciliare – în București și Caracal, județul Olt, în urma cărora a fost descoperită și ridicată cantitatea de aproximativ 200 grame de cocaină, precum și 2 telefoane mobile cu 2 cartele sim.

Ulterior, ambii au fost duși la audieri la sediul DIICOT, iar inițial au fost reținuți pentru 24 de ore. În urma solicitării înaintate Tribunalului Dolj, instanța a dispus „arestarea preventivă a inculpatului FRANCESCO BALDINOTTI pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 03.09.2022 până la data de 02.10.2022 inclusiv”, dar și „a inculpatei STOIAN COSMINA CRISTINA pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 03.09.2022 până la data de 02.10.2022 inclusiv”.

PMP, în căutarea unei direcții: „viitor comun” cu ALDE, dar și cu un partid care în 2020 anunța fuziunea cu PNL

Sursa: Facebook

Weekendul acesta, membrii ai Partidului Mișcarea Populară (PMP) s-au întâlnit în cadrul Școlii de Vară – organizată de Organizaţia de Tineret la Jupiter, ocazie cu care au fost puse pe tapet și câteva dorințe, dacă nu chiar speranțe.

Una dintre acestea, ca partidul să coaguleze în jurul său și alte formațiuni, pentru a face, nu-i așa, „opoziție constructivă”.

Printre partidele pe care PMP le vede drept aliate se numără o formațiune care în 2020 aproape că jurase credință PNL, o invitație fiind însă lansată și în direcția ALDE.

Potrivit unei postări de pe Facebook, PMP se pregătește să fie „great again” alături de un partid înființat în 2016, dat fiind că „Marinică Cazacu, fondatorul Partidului Ialomiţenilor şi primarul Comunei Ion Roată, a anunţat la Şcoala de Vară că îşi doreşte un viitor comun cu PMP”.

Fondatorul partidului, al cărui nume nu apare totuși printre cele trei care au solicitat în 2016 înregistrarea Partidului Ialomiţenilor şi înscrierea acestuia în Registrul Partidelor Politice, a fost invitat la Școala de Vară a PMP de Eugen Tomac și, conform anunțului, „a transmis un mesaj de unitate şi de cooperare în perspectiva alegerilor din 2024”.

Împreună cu forţele politice care se coagulează în jurul Partidului Mişcarea Populară, cu un dialog politic responsabil şi cu soluţii îndreptate spre binele şi bunăstarea românilor, PMP îşi propune să devină principalul partid de dreapta care să facă o opoziţie constructivă la actuala coaliţie monstruoasă formată din PSD-PNL-UDMR”, este promisiunea PMP.

După cum am arătat însă, în noiembrie 2020, în cadrul unei conferințe de presă comune, fusese anunțată fuziunea prin absorbție a Partidului Ialomițenilor cu Partidul Național Liberal Ialomița. Pe atunci, probabil fără nicio legătură cu avântul pe care îl prinsese PNL, se anunța – potrivit presei locale – că „hotărârea fuziunii a fost aprobată cu unanimitate de voturi în forurile de conducere ale celor două partide, membrii Partidului Ialomițenilor urmând să devină membri ai Organizației PNL Ialomița și să susțină candidații liberali la Alegerile Parlamentare din 6 decembrie”.

Ar mai fi de spus că, tot în contextul desfășurării Școlii de Vară a PMP din septembrie, formațiunea a precizat că se fac pași și invitații la un soi de prietenie politică și către ALDE, pentru „a pune bazele unui proiect comun”:

În deschiderea Şcolii de Vară a Organizaţiei de Tineret, preşedintele PMP Eugen Tomac l-a avut ca invitat special pe domnul Daniel Olteanu, preşedintele ALDE.

Invitaţia a fost făcută de către PMP pentru a gândi un proiect comun care să ofere României stabilitatea şi echilibrul necesar.

Mesajul celor doi lideri a fost unul clar: direcţia în care ţara se îndreaptă în prezent este una greşită. PMP şi ALDE își doresc consolidarea dreptei pentru a crea alternativa de care România are nevoie”.

Obama a câștigat premiul Emmy pentru cel mai bun narator din seria sa de documentare Netflix

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Barack Obama a câștigat sâmbătă, 3 septembrie, premiul Emmy pentru cel mai bun narator din seria sa de documentare Netflix, Our Great National Parks, transmite BBC.

Compania de producție a fostului lider de stat se numește Higher Ground.

Acesteia îi aparține seria difuzată în cinci părți care are ca subiect frumusețea parcurilor naționale din întreaga lume.

Barack Obama devine doar al doilea președinte american din istorie care câștigă un premiu Emmy

Ceilalți candidați la categoria cel mai bun narator au fost David Attenborough, Lupita Nyong’o și Kareem Abdul-Jabbar.

După ce a încheiat mandatul, în 2017, fostul președinte și soția sa, Michelle, au înființat compania Higher Ground.

Compania colaborează cu Netflix și valorează, în prezent, zeci de milioane de dolari.

Fostul președinte al Statelor Unite ale Americii a câștigat și premii Grammy pentru versiunile audio ale memoriilor sale ”The Audacity of Hope” și ”Dreams from My Father”

Premiul Emmy se alătură celor două premii Grammy ale lui Obama. Fostul președinte devine, în acest mod, un posibil viitor ”Egot”.

Titlul de Egot se acordă unei persoane care deține premiile Emmy, Grammy, Oscar și Tony.

Singurul alt președinte care a câștigat un Emmy a fost Dwight Eisenhower. Acesta a a câștigat un premiu onorific în anul 1956 pentru că a devenit primul lider de stat care a susținut o conferință de presă televizată.

Doar 17 persoane au câștigat statutul de Egot până în prezent. Printre ei se numără Mel Brooks, Whoopie Goldberg, Audrey Hepburn și Jenifer Hudson.

Roberto, cel mai tânăr pui de zimbru din România este protejat, în permanență, de familia sa

Costică Dina / Facebook / Regia Națională a Pădurilor - Romsilva
Costică Dina / Facebook / Regia Națională a Pădurilor - Romsilva

Regia Națională a Pădurilor, Romsilva, a făcut publice mai multe imagini cu Roberto, cel mai tânăr pui de zimbru din Parcul Natural Vânători Neamț.

Romsilva administrează trei nuclee de zimbri: la Bucșani, Hațeg și Vânători-Neamț, cu un efectiv total de peste o sută de exemplare.

Romsilva: ”Micuțul Roberto, puiul pădurilor din Parcul Natural Vânători Neamț crește și devine curios și curajos. Este protejat de familia lui de zimbri, care nu îl scapă din ochi”

Membrii Romsilva au precizat că Roberto este cel mai nou membru din marea familie de zimbri din Parcul Natural Vânători Neamț.

Puiul a primit acest nume în urma unui vot electronic, la care au participat mai bine de 2500 persoane.

Celelalte nume propuse în concurs au fost Rondel și Rostar. Totuși, parcă Roberto i se potrivește mult mai bine. O lege nescrisă, dar respectată cu sfinţenie, spune că numele puilor născuţi în ţara noastră trebuie să înceapă cu litera R sau chiar cu indicativul RO”, se arată în textul publicat pe contul de Facebook.

Eliberarea în natură a zimbrilor se face după o selecție riguroasă. În prezent, 45 de zimbri trăiesc în natură. Dintre aceștia, 15 s-au născut în libertate

Parcul Natural Vânători Neamț este unul dintre cele 22 de parcuri naționale și natural administrate de Regia Națională a Pădurilor. Parcul este situat în nordul județului Neamț.

Se întinde pe o suprafață de 30.818 hectare, din care 26.190 de hectare păduri, pe versantul estic al Munților Stânișoarei și Subcarpații Neamțului, acoperind bazinul Ozanei și al Cracăului.

Parcul natural este inclus în prestigiosul ”Top 100 de destinații sustenabile”. De asemenea, este singurul loc din Europa în care există, concomitent, zimbri în libertate, semilibertate și în captivitate.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-0.7 ° C
0 °
-1.8 °
69 %
4.6kmh
0 %
lun
4 °
mar
6 °
mie
1 °
J
-0 °
vin
3 °

Ultimul articol

Noul ministru al Economiei, previziuni: 2026, anul în care „punem cărămizile viitoarei dezvoltări”

Abia numit - prin rocadă - ministru al Economiei, Ambrozie Irineu Darău a vorbit, zilele acestea, despre previziunile economice pentru România. Într-un interviu acordat Digi...

Actrița Brigitte Bardot s-a stins din viață, la 91 de ani

Actrița Brigitte Bardot a murit la vârsta de 91 de ani. Anunțul a fost făcut în această dimineață, de fundația care îi poartă numele, în...

Un polițist, desemnat „Omul anului” 2025

Un polițist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov a fost desemnat câștigător al Galei „Omul anului” din acest an. Pe numele său Dani Cek,...