Sursa: DIICOT

Un cetățean italian și o tânără româncă de 27 de ani au fost arestați preventiv în weekend într-un dosar instrumentat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova.

Cei doi erau bănuiți că erau implicați în trafic de droguri de mare risc pe teritoriul țării, începând cu luna ianuarie 2022, suspiciunile devenind certitudine odată cu organizarea unui flagrant în București.

Până în acest moment, anchetatorii cred că cei doi inculpați au comercializat cocaină contra sumei de 100 euro pentru un gram nu doar consumatorilor de pe raza municipiului București, dar și pe raza județului Olt.

Cetățeanul italian în vârstă de 30 de ani a fost prins în flagrant după ce a vândut cantitatea de 15 grame cocaină în București, anchetatorii desfășurând ulterior și două percheziții domiciliare – în București și Caracal, județul Olt, în urma cărora a fost descoperită și ridicată cantitatea de aproximativ 200 grame de cocaină, precum și 2 telefoane mobile cu 2 cartele sim.

Ulterior, ambii au fost duși la audieri la sediul DIICOT, iar inițial au fost reținuți pentru 24 de ore. În urma solicitării înaintate Tribunalului Dolj, instanța a dispus „arestarea preventivă a inculpatului FRANCESCO BALDINOTTI pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 03.09.2022 până la data de 02.10.2022 inclusiv”, dar și „a inculpatei STOIAN COSMINA CRISTINA pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 03.09.2022 până la data de 02.10.2022 inclusiv”.

Articolul precedentPMP, în căutarea unei direcții: „viitor comun” cu ALDE, dar și cu un partid care în 2020 anunța fuziunea cu PNL
Articolul următorEugen Tomac: ”Peste 50% dintre elevii noștri nu știu să citească bine, să scrie corect sau să calculeze”