Exclusiv VIDEO – America în derivă? Se schimbă lumea? Va fi mai bine sau mai rău?
Primarul din Cernavodă, trimis în judecată pentru abuz în serviciu
Liviu Cristian Negoiță, primar al orașului Cernavodă, a fost trimis înjudecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța, pentru fapte din mandatul 2016 – 2020.
Concret, procurorii îl auză de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, în legătură cu finanțarea unui club sportiv.
Potrivit DNA, primarul ar fi semnat cu mânuța sa mai multe ordonanțări de plată, în decursul a doi ani, astfel încât clubul în cauză ar fi primit fonduri ilegal, undeva la peste 9 milioane de lei:
„În perioada aprilie 2017- august 2019, inculpatul Negoiță Liviu Cristian, în calitatea menționată mai sus, ar fi aprobat, fără respectarea dispozițiilor legale, un număr de 33 de ordonanțări din partea Primăriei municipiului Cernavodă, prin care ar fi fost dispusă plata nelegală a sumei totale de 9.307.790 lei, în folosul unui club sportiv”.
În cauză, procurorii au dispus instituirea unor măsuri asiguratorii, iar în momentul în care dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța, propunerea a fost ca acestea să fie menținute. Cu toate acestea, procurorii anticorupție arată că „Consiliul Local Cernavodă nu a aprobat constituirea ca parte civilă împotriva inculpatului Negoiță Liviu Cristian”.
Joi, 10 noiembrie, va fi lansată Licitația de Fapte Bune, cel mai mare eveniment-bilanț al carității anului 2022
Agent Green, Forever Forest și Artmark au anunțat că joi, 10 noiembrie, la ora 11:00, va avea loc lansarea Licitației de Fapte Bune.
Este vorba despre cel mai mare eveniment-bilanț al carității anului 2022, care adună la un loc 10 fundații caritabile.
Obiectivul acestor al fundații vizează cauzele umanitare din România.
Evenimentul va avea loc la sediul Casei de Licitații A10 by Artmark din str. C.A. Rosetti, nr. 5, București.
Invitatul special al evenimentului: actorul Marius Manole, care a devenit, oficial, Ambasadorul Licitației de Fapte Bune.
Cu prilejul lansării de joi, vor fi prezenți și ambasadorii Organizațiilor și Fundațiilor Caritabile:
- Prezentatoarea TV Iuliana Tudor – Ambasadoarea Crucii Roșii Române;
- Actorul Andi Vasluianu – Ambasador World Vision România;
- Prezentatorul TV Virgil Ianțu, Ambasadorul Asociației Blondie.
”În ceea ce privește Agent Green, proiectul organizației intitulat ”Forever Forest” s-a transformat în noua Fundație Forever Forest care are ca scop achiziția de păduri pentru stricta protecție cu scopul de a combate schimbările climatice, protejarea biodiversității, a surselor de apă și de a promova ecoturismul. Fundația Forever Forest este una dintre cele 10 fundații caritabile care va participa mâine la eveniment”, se arată în comunicatul postat pe contul de Facebook al membrilor Agent Green.
Confirmarea participării la acest eveniment inedit poate fi realizată la adresaele de e-mail: office@agentgreen.org și alina.panico@artmark.ro sau la numărul de telefon 0757 116 745.
În locul meselor de pomenire, unii români oferă o masă caldă copiilor fără posibilități
Mesele de pomenire reprezintă o tradiție respectată de mulți români care au pierdut o persoană apropiată.
Oana Bulmaga, fundraiser în cadrul Asociației ”Ana și Copiii”, a precizat că, în momentul în care unii români vor sa îi pomenească pe cei dragi care nu mai sunt, aleg sa ofere o masă caldă copiilor, în unul dintre centrele ”Ana și Copiii”.
În locul meselor de pomenire, oamenii pot dona Asociației ”Ana și Copiii”
”Stabilim împreună meniul, ei fac o donație între 500 și 1000 lei (în funcție de cât de bogată vor să fie masa), noi facem cumpărăturile și doamna bucatareasă gătește pentru copii. Le mulțumim tuturor oamenilor care în lunile septembrie și octombrie au ales să ofere așa o masă copiilor!”, a transmis Oana Bulmaga.
Donațiile sunt așteptate și în lunile noiembrie sau decembrie. Asociația poate fi contactată la numărul de telefon:0735.183.203 sau pe adresa de email: oana@anasicopiii.ro.

Asociaţia ”Ana şi Copiii” a început să activeze în domeniul protecţiei copilului şi familiei încă din anul 2006
În prezent oferă servicii unui număr de 200 de copii şi 100 de familii din Bucureşti, Călăraşi, Giurgiu şi Buzău.
Asociaţia este o organizaţie umanitară, neguvernamentală, apolitică şi non-profit, având ca misiune prevenirea abandonului familial şi şcolar prin programe educaţionale, asistenţă socială, medicală şi juridică, activităţi de recreere şi socializare, activităţi de informare, acţiuni şi măsuri de conştientizare şi sensibilizare socială şi înfiinţarea de servicii sociale, pentru şi în sprijinul comunităţii.
Sursele de finanţare ale programelor Asociaţiei sunt: companii private, donaţii persoane fizice, donaţii primite în programul Charity Gift, campania 2%, subvenţie acordată de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale acordată în baza legii 34/1998.
Asociația primește și donaţii în produse (din partea companiilor sau persoanelor fizice) sau servicii oferite în mod voluntar şi gratuit de către companii.
Se fac noi investiții pentru creșterea capacității de operare a Porturilor Constanța și Galați
Ministrul Transporturilor a anunțat că a aprobat, astăzi, în Guvern, noi investiții pentru creșterea capacității de operare a Porturilor Constanța și Galați.
Este vorba despre indicatorii tehnico – economici necesari construcției unei platforme multimodale în Portul Galați care va asigura mult mai eficient conexiunea pe rețeaua centrală pan europeană Rhin-Dunăre.
Sorin Grindeanu a precizat că va fi construit un cheu vertical pe o lungime de 868 m, vor fi suplimentate suprafețele portuare și vor fi modernizate zonele de acces rutier și feroviar.
De asemenea, valoarea actualizată a investiției este de 780.256 milioane de lei, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene (CEF și POIM), fonduri de la bugetul de stat, sume din bugetul CN APDM SA Galați și surse proprii ale unor partenerilor privați.
Ministrul Transporturilor: ”Întregul proiect trebuie finalizat în 40 de luni”
”Al doilea act normativ este necesar continuării lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanța. Prin aprobarea indicatorilor tehnico-economici se asigură sumele necesare unor investiții care duce la creșterea fluxurilor de marfă și transferarea acestora mult mai eficient de la modul de transport maritim la modurile de transport terestre”, a declarat Sorin Grindeanu.
Sorin Grindeanu: ”Va crește atât capacitatea de operare a Portului Constanța, cât și importanța acestuia pentru aprovizionarea altor zone”
Ministrul a mai precizat că, pe lângă modernizarea rețelei feroviare, proiectul prevede și lucrări de consolidare care vor mări suprafețele și vor optimiza activitățile de manevră.
”Investițiile au o valoare de 5.355 miliarde de lei și trebuie finalizate în 48 luni. Finanțarea este asigurată prin fonduri europene, prin sume alocate Ministerului Transporturilor din bugetul de stat și din venituri proprii ale CFR SA”, a explicat ministrul.
Primarul Sectorului 6, despre Centrul de Sănătate ”Sf. Nectarie”: ”Trebuie să creștem și mai mult numărul de beneficiari”
Centrul de Sănătate ”Sf. Nectarie” al Primăriei Sectorului 6 a beneficiat, în ultimii ani, de mai multe investiții.
Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, a precizat că, în momentul în care a câștigat mandatul la Primărie și s-a uitat pe indicatorii de performanță și de eficiență, a observat discrepanțe între costurile de operare și numărul de pacienți.
Centrul de Sănătate ”Sf. Nectarie” este localizat pe Bulevardul Uverturii 81
”Era ca la stat. Am analizat activitatea, l-am reorganizat, am tăiat cheltuieli inutile, am adus specializări căutate și i-am crescut veniturile proprii, din propria activitate. Simplu, doar din analize si decizii manageriale. Impactul a fost foarte bun, dar vom merge și mai departe, trebuie să creștem și mai mult numărul de beneficiari (aducem mai puține probleme de sănătate pentru cetățeni)”, a transmis edilul.

De asemenea, Ciprian Ciucu a precizat că Viceprimarul Mihaela Ștefan a derulat câteva campanii de prevenție și a insistat ca investițiile să fie continuate într-un centru de imagistică, finanțat din fonduri europene.
Ciprian Ciucu: ”Cifrele vorbesc de la sine”
- 2019 – 18.566 de vizite,
- 2020 – 20.229 de vizite,
- 2021 – 30.020 de vizite,
- 2022 – 36.000 de vizite estimate.
”Am dublat numărul de vizite și am scăzut bugetul alocat la 60 %. Deci, se poate. Vom îmbunătăți an de an acești indicatori. Veniți la Sf.Nectarue cu încredere, au servicii medicale și de recuperate bune. Nu e pentru pile, nu e pentru primărie, este pentru Sectorul 6”, a declarat primarul.
Va fi restabilită linia de cale ferată Cluj Napoca-Oradea-Episcopia Bihor
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a precizat că linia de cale ferată care leagă Clujul de Oradea și Episcopia Bihor va fi restabilită.
Prin urmare, a fost semnat contractul de finanțare, în valoare de 9.36 miliarde de lei.
Potrivit declarațiilor oferite de ministru, investiția este realizată din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Linia de cale ferată va fi electrificată și reabilitată
Lucrările se vor desfășura pe o lungime de 166 km.
”Când spun că am la suflet un proiect, mă refer la un sentiment de conexiune, care trece dincolo de dorința de maximizare a rezultatelor. Activitatea în serviciul public mi-a facilitat de multe ori împlinirea unor aspiraţii mai profunde, ce țin de dorința de a construi o viață mai bună pentru cei din jur. Ei bine, mă bucur să vă anunț că un astfel de proiect „de suflet”, pentru care m-am luptat mai bine de doi ani, va prinde viață începând de astăzi”, a precizat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
De asemenea, Marcel Boloș a explicat că, dacă până acum cele mai rapide trenuri aveau viteze medii pe această rută de 60 km/h, acum se va ajunge la o viteză maximă de circulaţie de 160 km/h.
Implementarea acestui proiect înseamnă:
- modernizarea a 33 de poduri feroviare și 210 podețe;
- reabilitarea a 5 tuneluri feroviare;
- modernizarea a 75 de treceri la nivel cu calea ferată;
- modernizarea stațiilor, haltelor și a punctelor de oprire.
Un oraș din România continuă să înregistreze mai multe decese decât nașteri
Galațiul se confruntă cu un număr foarte mare de decese, iar numărul locuitorilor scade de la an la an.
Direcția Județeană de Statistică din Galați a avertizat că populația din acest oraș este într-o continuă scădere, iar numărul deceselor îl depășește cu câteva sute pe cel al nașterilor.
Numărul născuților este mai mic decât numărul decedaților
”Pe parcursul lui iunie 2020, în Galați s-au născut 399 de copii, față de doar 212, în luna aprilie a acestui an. Tot în iunie, 620 de gălățeni au fost declarați decedați, față de 598, în aprilie. Luând în calcul doar luna iunie, diferența dintre numărul nașterilor și cel al deceselor a dus la un spor natural negativ de 221” a transmis Direcția Județeană de Statistică, potrivit cotidianului local Viața Liberă.
Orașul Galați înregistrează foarte multe decese, inclusiv în rândul copiilor
Instituția a mai precizat că, în luna iunie a acestui an, doi bebeluși s-au născut morți.
De asemenea, o problemă este și mortalitatea infantilă, alți doi copii cu vârsta de sub un an au decedat.
Populația din oraș este din ce în ce mai îmbătânită, iar la acest aspect se adaugă și faptul că mulți gălățeni se stabilesc în străinătate sau în alte orașe din țară.
România se confruntă cu un declin demografic fără precedent
În luna august, CIA The World Factbook preciza că România a urcat pe locul 2 mondial la rata mortalității.
De asemenea, a fost înregistrat un declin demografic fără precedent, țara noastă aflându-se pe unul din ultimele locuri în clasamentul mondial în ceea ce privește natalitatea.
Zeci de elevi din Alba Iulia vin în sprijinul bolnavilor, participând la o campanie de donare de sânge
Elevii Colegiului Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia au venit în sprijinul bolnavilor care au nevoie de transfuzii de sânge.
Începând de vineri, timp de o săptămână, la nivelul colegiului militar se va desfășura, cu sprijinul Centrului de Tranfuzie Sanguină Alba, o nouă campanie de donare de sânge.
Zeci de elevi s-au oferit voluntari în acest demers umanitar și au donat sânge
Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale din România au precizat că, prin gestul lor simplu dar de mare noblețe și responsabilitate, elevii doresc să ofere o șansă la viață celor aflați în suferință și în același timp, speră ca prin puterea exemplului personal să inspire și să mobilizeze cât mai multe persoane să doneze sânge.
”Mi-am dorit de foarte mult timp să fiu voluntar pentru a dona sânge și cu prima ocazie am fost fericită să particip alături de colegii mei. M-am simțit foarte bine, chiar dacă la început am avut puține emoții, cum este și normal, fiind prima oară când donez. Totul s-a desfășurat în condiții foarte bune, atmosfera a fost foarte plăcută și primitoare” a spus eleva sergent Lorena Comănese.

”A fost pentru prima dată când am donat, o experiență unică și cu siguranță voi mai face acest gest umanitar ori de câte ori voi putea”
”Mă bucur că am avut ocazia și că am putut să donez sânge pentru a ajuta persoanele care au nevoie de tranfuzii. A fost pentru prima dată când am donat, o experiență unică și cu siguranță voi mai face acest gest umanitar ori de câte ori voi putea. Îi îndemn pe toți cei care au posibilitatea să doneze sânge să o facă și ei, fără nici o teamă”, este mesajul elevului sergent Florian Popa.
O fetiță a fost eliberată de autorități, după ce a trăit închisă timp de șapte ani
Mama și bunicii unei fetițe de opt ani din Germania sunt anchetați după ce procurorii germani au stabilit că aceasta a trăit închisă timp de șapte ani.
Copila a fost eliberată la sfârșitul lunii septembrie, iar, în momentul de față, se află într-un centru de plasament, transmite BBC.
Reprezentanții Asistenței Sociale spun că fata are probleme locomotorii. Șocant e și faptul că nu știe cum arată o pădure sau o pajiște.
Totul a început când mama copilei a mințit, precizând că întreaga familie s-a mutat în Italia.
Timp de șapte ani, fata a fost ținută închisă în casă. Aceasta nu a avut contact cu o altă persoană exceptând familia, nu a mers niciodată la școală și nici nu a petrecut timp în aer liber
Asistența Socială a stabilit că există multiple dovezi care indică faptul că fata a fost abuzată fizic și subnutrită.
Șeful departamentului local de la Protecția Copilului, Michael Färber, a precizat că fetița știe să citească și să calculeze, dar are mari probleme de integrare.
În momentul de față, copila se află în grija psihologilor
Procurorii încearcă acum să stabilească ce anume s-a întâmplat. Aceștia au explicat că mama și bunicii nu vor să vorbească despre motivele pentru care au sechestrat-o pe copilă.
Totuși, se presupune că mama ar fi încercat să țină fata departe de tatăl ei, de care se despărțise cu puțin timp înainte de a se naște fetița.
Ea i-ar fi interzis să aibă contact cu copilul, după ce avocații au stabilit custodia comună, în anul 2016.
Femeia a anunțat că s-a mutat în Italia, dar, în realitate, nu a plecat niciodată. Timp de șapte ani, bunicii au ajutat-o să-și țină fata închisă
În luna iunie a acestui an, un cuplu a raportat că un copil este ținut închis în casă.
După, a fost declanșată o anchetă care a stabilit că familia nu au locuit niciodată în Italia.
Bunicii și mama sunt cercetați sub suspiciunea de sechestrare și abuz.
Începe proiectarea pentru Spitalul Regional Craiova
Ieri, la sediul Ministerului Sănătății, a fost semnat contractul pentru proiectarea viitorului Spital Regional de Urgență Craiova, care ar trebui să își deschidă porțile în 2027.
Dacă totul decurge conform planului, dat fiind că acum vorbim doar despre proiectare, apoi urmează construcția, care ar trebui finalizată în 48 de luni.
Cel care și-a pus semnătura pe contractul de proiectare, ministrul Alexandru Rafila, a arătat că interesul este ca Spitalul Regional Craiova să fie gata cât mai curând, astfel că se ia în calcul „o procedură accelerată”.
„Este cel de-al treilea contract pe care îl semnăm în această perioadă de un an de zile de când am preluat portofoliul Ministerului Sănătăţii pentru cele trei spitale regionale. Primul spital pentru care a fost semnat acordul de proiectare a fost Spitalul din Iaşi, ulterior Spitalul Regional din Cluj şi acum Craiova. (…)
O să încercăm chiar printr-o procedură accelerată, dacă va fi posibil, să demarăm licitaţia pentru construcţia efectivă a acestor spitale. (…) În PNRR sudul ţării a fost neglijat şi nu există proiecte care să se dezvolte infrastructura medicală spitalicească în sudul României.
Ne pare bine că avem unul dintre spitalele regionale la Craiova. Sperăm că în noiembrie 2023 să putem să începem, eu sper să putem să începem chiar înainte de finalizarea proiectului licitaţia pentru construcţie”, a spus ministrul Sănătății.
De altfel, faptul că PNRR nu este generos pentru Oltenia a fost subliniat de câteva ori și de Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei. Ieri, aceasta a participat la semnarea contractului de proiectare, moment de care a profitat pentru a detalia pașii care vor fi urmați:
„Procedura de atribuire a contractului de achiziție de servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic necesar execuției lucrărilor aferente proiectului ”Construirea Spitalului Regional de Urgență Craiova” s-a încheiat prin semnarea contractului.
În prima etapă a procedurii de atribuire și-au depus candidaturile 9 asocieri compuse din 54 de operatori economici. Raportul procedurii a fost aprobat de ministrul sănătății și rezultatul procedurii a fost comunicat ofertanților în data de 26 octombrie 2022. Până la data de 07 noiembrie 2022 inclusiv (10 zile de la data publicarea rezultatului procedurii în SEAP) nu a fost depusă nicio contestație.
Ofertantul a cărui ofertă a obținut cel mai mare punctaj după aplicarea criteriului de atribuire este Asocierea N.K.Y. MIMARLIK MÜHENDISLIK INȘAAT VE TICARET LIMITED ȘIRKETI (lider de asociere) – SC POPAESCU & CO SRL (membru asociere) care are și șapte subcontractanți declarați din România.
Valoarea contractului atribuit este de 25.743.600,00 lei fără TVA, respectiv 30.634.884,00 lei inclusiv TVA.
Proiectarea trebuie să fie finalizată în 12 luni, după care poate începe construcția. Am solicitat respectarea termenului contractual, dat fiind că oricum Craiova așteaptă de mulți ani acest spital regional, pe care am reușit să îl obținem pentru Craiova în perioada guvernului din 2015 care a înțeles că și Oltenia are nevoie de un spital. Dacă s-ar fi mers pe varianta agreată atunci, dar schimbată de guvernul Cioloș în 2016, ca spitalul să fie construit prin CNI, l-am fi avut deja finalizat.
Conform celor prevăzute în studiul de fezabilitate și contractul de finanțare, lucrările de construire a SJU CRAIOVA vor dura 48 luni. Obiectivul de investiții “Construire Spital Regional de Urgență Craiova” are o valoare totală de 2.847.124.805,37 lei (cca. 603 milioane EURO) și este finanțat prin POR 2014-2020 și POS 2021-2027”.














