Sursa: Ministerul Sănătății

Ieri, la sediul Ministerului Sănătății, a fost semnat contractul pentru proiectarea viitorului Spital Regional de Urgență Craiova, care ar trebui să își deschidă porțile în 2027.

Dacă totul decurge conform planului, dat fiind că acum vorbim doar despre proiectare, apoi urmează construcția, care ar trebui finalizată în 48 de luni.

Cel care și-a pus semnătura pe contractul de proiectare, ministrul Alexandru Rafila, a arătat că interesul este ca Spitalul Regional Craiova să fie gata cât mai curând, astfel că se ia în calcul „o procedură accelerată”.

Este cel de-al treilea contract pe care îl semnăm în această perioadă de un an de zile de când am preluat portofoliul Ministerului Sănătăţii pentru cele trei spitale regionale. Primul spital pentru care a fost semnat acordul de proiectare a fost Spitalul din Iaşi, ulterior Spitalul Regional din Cluj şi acum Craiova. (…)

O să încercăm chiar printr-o procedură accelerată, dacă va fi posibil, să demarăm licitaţia pentru construcţia efectivă a acestor spitale. (…) În PNRR sudul ţării a fost neglijat şi nu există proiecte care să se dezvolte infrastructura medicală spitalicească în sudul României.

Ne pare bine că avem unul dintre spitalele regionale la Craiova. Sperăm că în noiembrie 2023 să putem să începem, eu sper să putem să începem chiar înainte de finalizarea proiectului licitaţia pentru construcţie”, a spus ministrul Sănătății.

De altfel, faptul că PNRR nu este generos pentru Oltenia a fost subliniat de câteva ori și de Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei. Ieri, aceasta a participat la semnarea contractului de proiectare, moment de care a profitat pentru a detalia pașii care vor fi urmați:

Procedura de atribuire a contractului de achiziție de servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic necesar execuției lucrărilor aferente proiectului ”Construirea Spitalului Regional de Urgență Craiova” s-a încheiat prin semnarea contractului.

În prima etapă a procedurii de atribuire și-au depus candidaturile 9 asocieri compuse din 54 de operatori economici. Raportul procedurii a fost aprobat de ministrul sănătății și rezultatul procedurii a fost comunicat ofertanților în data de 26 octombrie 2022. Până la data de 07 noiembrie 2022 inclusiv (10 zile de la data publicarea rezultatului procedurii în SEAP) nu a fost depusă nicio contestație.

Ofertantul a cărui ofertă a obținut cel mai mare punctaj după aplicarea criteriului de atribuire este Asocierea N.K.Y. MIMARLIK MÜHENDISLIK INȘAAT VE TICARET LIMITED ȘIRKETI (lider de asociere) – SC POPAESCU & CO SRL (membru asociere) care are și șapte subcontractanți declarați din România.
Valoarea contractului atribuit este de 25.743.600,00 lei fără TVA, respectiv 30.634.884,00 lei inclusiv TVA.

Proiectarea trebuie să fie finalizată în 12 luni, după care poate începe construcția. Am solicitat respectarea termenului contractual, dat fiind că oricum Craiova așteaptă de mulți ani acest spital regional, pe care am reușit să îl obținem pentru Craiova în perioada guvernului din 2015 care a înțeles că și Oltenia are nevoie de un spital. Dacă s-ar fi mers pe varianta agreată atunci, dar schimbată de guvernul Cioloș în 2016, ca spitalul să fie construit prin CNI, l-am fi avut deja finalizat.

Conform celor prevăzute în studiul de fezabilitate și contractul de finanțare, lucrările de construire a SJU CRAIOVA vor dura 48 luni. Obiectivul de investiții “Construire Spital Regional de Urgență Craiova” are o valoare totală de 2.847.124.805,37 lei (cca. 603 milioane EURO) și este finanțat prin POR 2014-2020 și POS 2021-2027”.

Articolul precedentKelemen Hunor consideră că majorarea pensiilor este „o obligaţie morală faţă de pensionari”
Articolul următorO fetiță a fost eliberată de autorități, după ce a trăit închisă timp de șapte ani