3.4 C
București
sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 188

Predoiu, numit interimar premier în locul lui Ciucă; demisii după plecarea șefului PNL

Nicolae Ciuca - Foto Facebook

Oficial, Nicolae Ciucă, șeful PNL, nu mai este premier.

Acesta și-a depus aseară mandatul, în locul său fiind numit, interimar, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.

Demisia lui Ciucă vine în contextul în care sindicaliștii din Educație au anunțat că suspendă greva generală, sub rezerva onorării promisiunilor făcute de Guvern. De aici, în Monitorul Oficial au fost publicate mai multe decrete semnate de președintele României, unul pentru încetarea funcției de prim-ministru al Guvernului României, urmat imediat de un altul semnat de Klaus Iohannis, respectiv cel pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca prim-ministru interimar.

Conform primului act, „în temeiul prevederilor ale art. 100 alin. (1) și ale art. 106 din Constituția României, republicată, precum și ale art. 42 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere demisia prim-ministrului, domnul Nicolae-Ionel Ciucă, Președintele României decretează: Articol unic. – Se ia act de demisia domnului Nicolae-Ionel Ciucă din funcția de prim-ministru al Guvernului României și se constată vacanța acestei funcții”.

Documentul poartă numărul 826, iar după el decretul 827 prevede că „în temeiul prevederilor art. 100 alin. (1), ale art. 106 și ale art. 107 alin. (3) din Constituția României, republicată, precum și ale art. 46 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Președintele României decretează: Articol unic. – Se desemnează domnul Marian-Cătălin Predoiu ca prim-ministru interimar al Guvernului României, pentru a îndeplini atribuțiile prim-ministrului până la formarea noului Guvern”.

În același timp, în Monitorul Oficial s-au publicat și alte decizii semnate de acum ex-premierul Ciucă: cea „privind eliberarea, la cerere, a domnului Florin Dan Scarlat din funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului”, „privind încetarea, la cerere, a calității de consilier onorific al prim-ministrului acordate domnului Iulian Alexandru Muraru, reprezentant special al Guvernului României pentru promovarea politicilor memoriei și combaterea antisemitismului și a xenofobiei”, „privind încetarea, la cerere, a calității de consilier onorific al prim-ministrului acordate domnului Daniel Anghel”, „privind încetarea, la cerere, a calității de consilier onorific al prim-ministrului acordate domnului Marilen Gabriel Pirtea, „privind eliberarea, la cerere, a doamnei Paula Cristea din funcția de director de cabinet al prim-ministrului, cu rang de secretar de stat, în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului”, și cea „privind eliberarea, la cerere, a domnului Jean Dănuț Cărbunaru din funcția de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, purtător de cuvânt al Guvernului”.

Ieri, Ciucă explica pe Facebook că se ține de cuvânt, dat fiind că demisia sa era ținută „pe loc” de greva din Învățământ:

În urmă cu două săptămâni, am decis amânarea depunerii mandatului de prim-ministru, pentru că poziția responsabilă era să gestionăm cu prioritate criza din educație și să oferim cadrelor didactice soluțiile corecte pentru lipsa de resurse de care suferă de ani de zile. Dialogând și colaborând, am reușit să găsim acele măsuri care să acopere nevoile dascălilor, fără să destabilizăm bugetul.

Astăzi, când acest conflict de muncă a fost încheiat și ne-am asigurat că parcursul educațional va continua, consider că sunt îndeplinite condițiile pentru a-mi depune mandatul de prim-ministru, respectându-ne astfel angajamentele din coaliție și cele luate în fața românilor.
Voi rămâne la fel de prezent ca și până acum la masa dialogului cu toate segmentele societății care au nevoie de sprijin.

PNL rămâne forța care poate sprijini România să facă un salt de dezvoltare istoric. Mi-am început mandatul în situația de a rezolva o criză majoră legată de pandemie, am continuat cu gestiunea altor crize precum războiul de la graniță, venirea refugiaților în țara noastră, gestionarea crizei energetice și a efectelor celei economice globale și îl închei cu soluționarea crizei din educație. În acest an și jumătate, am luat toate măsurile necesare pentru a asigura stabilitatea României și progresul economic.

Am încredere că această rocadă la care ne-am angajat în coaliția de guvernare se va realiza rapid și că va însemna continuarea bunei guvernări și a unificării societății. Nu trebuie să uităm nicio clipă că, în pofida dificultăților din această perioadă, România are obligația să-și continue dezvoltarea și să meargă înainte. Doar așa putem avea familii cu venituri decente, comunități unite și o țară puternică.
Le mulțumesc tuturor celor cu care am colaborat în această perioadă și îi asigur că voi continua să le fiu un partener onest și pe care se pot baza
”.

Oamenii lui Marica au evacuat ilegal „Tennis Performance Team” de la Baza „Voința”. S-au ales cu o plângere penală pentru vandalizare

Clubul „Tennis Performance Team” evacuat de la Academia de Tenis „Ilie Năstase”

A fost evacuat și clubul „Tennis Peformance Team” care funcționează sub sigla „Academia de Tenis Ilie Năstase” și este administrat de fostul vicepreședinte al Federației de Tenis, Cătălin Micula, antrenor federal, manager ATP Tour. Micula a investit 200.000 de euro în terenurile și clădirile închiriate. La clubul său au jucat Marius Copil și Ana Bogdan și sunt organizate turnee de tenis, inclusiv un turneu european.

De ce este considerată o „evacuare ilegală”? Baza sportivă este proprietate publică a statului, fiind încredințată prin HG 946/1999 și HG 311/2006 în folosință gratuită, pentru 60 de ani, Fundației Academia „Ilie Năstase”, în scopul înființării de către Năstase a unui centru de excelență în tenis. Cluburile de tenis și fotbal au închiriat spații în bază prin contracte încheiate cu Ilie Năstase și au investit sute de mii de euro în modernizarea terenurilor și a vestiarelor. În condițiile în care au făcut investiții și erau cu chiriile la zi, iar aceste contracte nu își pierdeau valabilitatea odată cu preluarea președinției fundației de către Ciprian Marica, cluburile nu puteau fi evacuate fără o hotărâre a unei instanțe.

Evacuare ca-n anii 50, fără o hotărâre a unei instanței. A fost nevoie de intervenția SMURD-ului și a Poliției

Baza sportivă „Voința” pe malul Lacului Floreasca, a fost, joia trecută, scena unui scandal fără precedent în lumea tenisului, oamenii lui Marica și agenții de la firma de pază Caldo Privat Security punând la cale o evacuare în forță, ca cele executate în anii 50, fără să existe vreo sentință a unei instanțe care să constate legalitatea evacuării, fără un executor judecătoresc care să fi pus în practică acea eventuală sentință. S-a acționat ca pe maidan.

Angajatul „Tennis Performace Team” care se ocupă de întreținerea clubului a fost chemat de agenții de pază pentru că s-ar fi întâmplat ceva în curte și imediat ce omul a ieșit din clădire, agenții de la Caldo Privat Security au blocat intrarea în clădire. Apoi, au apărut oamenii lui Marica și mai mulți muncitori care au tăiat cablurile camerelor de supraveghere, au demontat ușile și au început să care mobilierul afară din clădire.

Întreaga operațiune era coordonată de Cristi Rotaru, care se prezenta ca fiind reprezentantul Fundației pentru Tenis Academia „Ilie Năstase” și „mâna dreaptă” a lui Marica, administratorul bazei, Radu Berechet.

Angajatului clubului „Tennis Performance Team” i s-a făcut rău și printr-un telefon la 112 a fost alertat SMURD-ul. Mai târziu au apărut și agenții de la Secția 2 Poliție.

Cătălin Micula: „Au intrat aici printr-un abuz. Nu au prezentat niciun act. Nu se face evacuare cu firma de pază”!

Agenții de la firma de pază au fost pentru o zi „executori judecătorești”

Administratorul clubului „Tennis Performance Team”, Cătălin Micula, a alertat Poliția prin 112, pentru că era o acțiune ilegală, deoarece nimeni nu a prezentat vreo hârtie prin care o instanță să fi aprobat evacuarea clubului.

Noi avem spațiu aici. Nu există hotărâre judecătorească de evacuare. Am un om aici, care are grijă. L-au chemat afară ca să vadă nu știu ce, cu firma de pază care nu are voie să se bage între două firme care sunt în litigiu, pentru că nu se face evacuare cu firmă de pază. L-au chemat afară și după ce a ieșit au demontat ușile.

Au intrat aici printr-un abuz. Nu au prezentat niciun act. Este incredibil ce poate face Ciprian Marica. Ca să mă poată da afară dintr-un punct de lucru, ar trebui să aibă o hotărâre judecătorească de evacuare. Nu au așa ceva!”, a precizat Micula.

Ce spune Codul de Procedură Civilă. Orice evacuare trebuie să fie aprobată printr-o hotărâre a instanței de judecată

Modul de executare a unei evacuări este prevăzut de Codul de Procedură Civilă, Legea 134/2010. La articolul 1.041 sunt menționate condițiile în care se poate ajunge la evacuare, care trebuie aprobată de o instanță de judecată:

Dacă locatarul (Tennis Performance Team –n red) notificat în condiţiile prezentului titlu refuză să evacueze imobilul ori dacă a pierdut (…) din orice motive, dreptul de a folosi imobilul, locatorul sau proprietarul (Fundația lui Marica – n red) va solicita instanţei să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a locatarului sau ocupantului din imobil”.  

Așadar, oamenii lui Ciprian Marica nu puteau evacua clubul „Tennis Performance Team” dacă nu aveau o decizie a unei instanțe prin care magistrații constatau să sunt îndeplinite condițiile pentru ca, clubul lui Micula să fie evacuat și prin care să fie emisă o hotărâre executorie, care să fie pusă în practică de un executor judecătoresc.

Nici încercarea lui Marica de a invoca o datorie la plata chiriei nu putea justifica evacuarea fără o hotărâre a instanței

Să clarificăm și un alt capitol din acest litigiu. Ciprian Marica ar fi putut evacua clubul „Tennis Perfomance Team” dacă demonstra existența unei datorii la plata chiriei, pe care Cătălin Micula ar fi refuzat să o plătească.

La aliniatul (1) al art. 1.041 din Codul de Procedură Civilă se spune că „cererea de evacuare se judecă cu citarea părţilor, în afară de cazul în care evacuarea imobilului pentru neplata chiriei sau a arenzii se solicită în baza unui contract care constituie, pentru plata acestora, titlu executoriu, potrivit legii”. Deci o datorie la plata chiriei poate duce la un titlu executoriu dacă o clauză din contract prevede acest lucru, dar nici în acest caz evacuarea nu se face oricum, pentru că se poate ajunge la o decizie a instanței dacă sunt disensiuni cu privire la cuantumul datoriei, care trebuie să fie certificat tot de o instanță.

La un moment dat, Ciprian Marica a afirmat că, clubul lui Cătălin Micula nu și-ar fi achitat chiria, datorând fundației 184.950 lei. Fundația a obținut blocarea conturilor „Tennis Performance Team”, dar ulterior poprirea a fost suspendată de instanța de judecată și conturile au fost deblocate.

Citește și Război în Floreasca. Marica ”face legea” la Baza „Voința” după ce l-a eliminat pe Ilie Năstase din conducerea Academiei „Ilie Năstase”

Cătălin Micula a încheiat, în 2016, cu Ilie Năstase, un contract pentru închirierea a șase terenuri de tenis, chiria plătită de Tennis Performance Team fiind de 4.000 euro/lună. Dar la acel contract au fost încheiate și mai multe acte adiționale. Spre exemplu, când s-a produs pandemia de Covid 19 și activitatea clubului a fost suspendată, Micula și Năstase au încheiat un act adițional prin care au stabilit o chirie de 1.000 euro/lună, urmând ca după pandemie chiria să fie crescută cu 25% peste aceea din contractul inițial, adică la 5.000 euro/lună.

Ca să ajungă la suma aia, au înscris contractul inițial la ANAF. Conform legii, el devine executoriu. Ar fi trebuit să înregistreze contractul cu tot cu actele adiționale, dar au înregistrat numai contractul inițial. Pe durata pandemiei, printr-un act adițional chiria fusese scăzută la 1.000 de euro pe lună. Banii au fost plătiți de mine lună de lună. Conform actelor adiționale, la terminarea pandemiei și la notificarea fundației, chiria creștea cu 25% față de suma inițială”, a declarat Cătălin Micula pentru Ziarul de Investigații

La aliniatul (4) al art 1.041 din Codul de Procedură Civilă se spune că „instanţa, cu citarea părţilor, va putea dispune odată cu evacuarea şi obligarea pârâtului la plata acestora, inclusiv a sumelor devenite exigibile în cursul judecăţii”.

Deci existența datoriei în legătură cu care existau controverse trebuia dovedită de o instanță de judecată, iar în condițiile în care a existat deja un proces prin care Fundația lui Marica a obținut inițial blocarea conturilor „Tennis Performance Team”, dar ulterior poprirea a fost suspendată de instanța de judecată și conturile au fost deblocate, nu mai e îndeplinită condiția prevăzută de art 1.041, al (1) din Codul de Procedură Penală, care i-ar fi permis lui Marica să evacueze clubul.

Radu Berechet, invocă un „ordin de restricție”, termen care nu există în procedura judiciară

Radu Berechet, administratorul „Năstase and Marica Sports Club” care funcționează acum la Baza „Voința”

În timpul evacuării, în dicuțiile dintre Cătălin Micula și administratorul bazei, Radu Berechet, ”mâna dreaptă” a lui Ciprian Marica, la un moment dat, Micula l-a întrebat pe Berechet „spune-mi, te rog, Radu cum au intrat oamenii ăștia aici?”, iar răspunsul lui Radu Berechet a fost: „Dar cum ai intrat tu care ai un ordin de restricție, n-ai voie să intri”!

În practica judiciară nu există un astfel de termen, „ordin de restricție” și implicit nu există nici o practică judiciară care să prevadă blocarea accesului în baza unui astfel de ordin, „de restricție”.

Există însă ceva asemănător, „ordinul de protecție”, dar și „ordinul de restricţie de urgenţă”, ambele aplicate în special în cazurile de violență în familie, când victima este protejată printr-un astfel de ordin emis de Poliție, care îi interzice agresorului să se apropie de victimă la o anumită distanță.

Agenții de la Secția 2 Poliție s-au făcut că nu văd că este o evacuare abuzivă, fără sentință și fără executor judecătoresc

Poliția a fost alertată prin 112 în legătură evacuarea ilegală de la baza sportivă din Floreasca. Când au sosit cei trei agenți de la Secția 2 Poliție, Cătălin Micula le-a explicat succint cum stau lucrurile:

Noi avem spațiu aici. Nu există o hotărâre judecătorească oamenii ăștia au venit, au chemat afară omul care se ocupa de club ca să-i arate afară nu știu ce și au venit și au demontat ușile. Veniți să vedeți, sunt oameni înuntru, nu au ce să caute aici”. 

Agentul principal Dumitrache de la Secția 2 Poliție, un polițist care a găsit rezolvarea – „dacă au făcut asta ilegal o să plătească”

Agentul principal Dumitrache, care părea să fie șeful echipei de intervenție a repetat de mai multe ori „OK”, pentru a confirma că a înțeles perfect sesizarea, după care a spus că știa deja despre ce este vorba.

Deci, în primul rând, eu știu speța dumneavoastră pentru că au mai fost alți colegi. Din câte știu, dumneavoastră aveți deja aici un spațiu închiriat și așa mai departe, aveți acte doveditoare pe care le-ați prezentat colegilor mei și așa mai departe. Dumneavoastră ați acționat până acum în instanță sau la sediul secției de poliție. În regulă. Vreau să-i ascult și pe domnii, acum”.

Cristi Rotaru, care s-a prezentat ca fiind reprezentantul fundației, a venit cu propria versiune: „Există o hotărâre judecătorească definitivă prin care domnul Micula nu are acces în bază. L-am somat de multe ori. Dânsul nu are ce căuta aici”.

Cătălin Micula a contestat afirmațiile lui Rotaru, a spus că „nu e nimic adevărat, vă rog să verificați”, dar răspunsul agentului principal de la Secția 2 a fost aberant: „nu este de competența noastră să ne uităm în asemenea documente”!?

Practic, polițistul de la Secția 2 a refuzat să vadă dacă pentru tot ce se întâmpla acolo, uși demontate, mobilă scoasă din clădire sub cerul liber, camere de supraveghere cu cablurile tăiate, exista vreo justificare legală, dacă există o hotărâre a unei instanțe care să aprobe evacuarea „Tennis Performance Team”.

Polițistul nici măcar nu a verificat dacă există acea „hotărâre judecătorească definitivă prin care domnul Micula nu are acces în bază”, la care făcea referire Cristi Rotaru, reprezentantul fundației.

Agentul Dumitrache a luat de bun ce i-a spus Rotaru, că există o hotărâre judecătorească care ar interzice accesul celor de la „Tennis Performance Team” și i-a recomandat lui Cătălin Micula să ajungă la o înțelegere cu oamenii lui Marica, cei care îi demontaseră ușile și îi scoteau mobilierul în curte.

Ce rugăminte am eu la dumneavoastră. Atâta timp cât dânsul spune că are o hotărâre judecătoarească și dumneavoastră spuneți că nu aveți hotărâre judecătorească, va trebui să cădeți de comun acord ce se întâmplă cu spațiul în cauză”, a spus agentul Dumitrache.

Cum au rezolvat agenții de la Secția 2 Poliție cazul de evacuare ilegală: „dacă au făcut asta ilegal o să răspundă”!?

Descinderea agenților de la Secția 2 Poliție

Logic, dacă la Baza „Voința” se întâmpla o faptă ilegală, echipa de la Secția 2 Poliție ajunsă la fața locului trebuia să oprească continuarea ilegalităților. Asta însemna oprirea evacuării, până când oamenii lui Marica demonstrau că au o hotărâre a instanței care să aprobe evacuarea.

Polițiștii au fost „pe invers”. Au permis continuarea evacuării ilegale, sugerându-i lui Micula să ajungă la o înțelegere cu cei care îi ”devastau” sediul deținut cu un contract legal încheiat cu fundația.

Cea mai edificatoare dovadă pentru acest refuz al Poliției de a impune respectarea legii este replica agentul principal de la Secția 2 Poliție.

Când Micula i-a mai spus încă o dată că „au demontat ușile, au tăiat camerele de supraveghere, ce caută aici, înăuntru? Spuneți-mi și mie vă rog, că sunteți Poliția Română?”, agentul a avut un răspuns aberant: „dacă au făcut asta ilegal o să răspundă”!?

Adică Poliția asistă cu nepăsare cum niște potențiali infractori comit o ilegalitate și îl asigură pe cel păgubit că „dacă au făcut asta ilegal o să răspundă”. Păi cine să constate „dacă au făcut asta ilegal”, nu Poliția? Asta să fie semnificația devizei Poliției Române, „Siguranță și încredere”?

Plângere penală pentru distrugere, vandalizare, furt

Protagoniștii evacuării ilegale a clubului „Tennis Peformance Team” de la Baza „Voința” s-au ales cu o plângere penală, pentru că o astfel de evacuare, fără hotărâre judecătorească, poate fi interpretată ca o acțiune în stil mafiot.

Plângerea penală a fost depusă pentru: intrare în spațiu în mod nelegal, distrugere, vandalizare, furt, în punctul de lucru al Tennis Performance Team”, a precizat Cătălin Micula.

Situația este agravată și prin faptul că a fost evacuat ilegal un club de tenis de la bază sportivă care temporar este în folosința gratuită a Fundației pentru Tenis Academia „Ilie Năstase” al cărui președinte a devenit Ciprian Marica, dar Baza „Voința” nu este o proprietate privată a lui Marica, ci este o bază în proprietatea publică a statului.

Gabriela Firea: „Și un singur caz de copil exploatat, chinuit, umilit și trimis la muncă trebuie să fie un semnal de alarmă!”

Sursa: Facebook

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a publicat în această dimineață o statistică privind numărul copiilor care au fost exploatați prin muncă anul trecut.

Statistica vine în contextul în care astăzi este Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor, iar ministrul Firea atrage atenția asupra acestui fenomen îngrijorător, subliniind că abuzurile asupra copiilor trebuie să înceteze.

În fiecare an, ziua de 12 iunie este dedicată combaterii exploatării prin muncă a copiilor, cu scopul de a atrage atenţia asupra extinderii globale a fenomenului şi asupra eforturilor necesare pentru a îl elimina. Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor a fost lansată de către Organizaţia Internaţională a Muncii, în 2002, iar în iulie 2019, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluţie prin care declara 2021 Anul internaţional pentru eliminarea exploatării prin muncă a copiilor şi a cerut Organizaţiei Internaţionale a Muncii să preia conducerea în implementarea sa.

Stop exploatării copiilor!
268 de copii au fost chinuiți și trimiși la muncă anul trecut, cei mai mulți de propriii părinți, în România.

Astăzi, de Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor, trag un nou semnal de alarmă în privința uneia dintre cele mai crunte realități ale zilelor noastre: copii obligați de familie sau de alți adulți să muncească, fiind în același timp bătuți și umiliți pentru a aduce bani.

Vă puteți închipui ce înseamnă un copil de sub doi ani “exploatat prin muncă”? Da, o astfel de oroare există! Doar anul trecut, au fost nu mai puțin de 38 de copii sub 2 ani care au fost supuși unui astfel de abuz! Alți 54 aveau sub 6 ani, 48 – sub 9 ani, 70 – sub 13 ani și 58 – între 14 și 17 ani! Iată, acesta este tabloul complet al acestei realități crunte!

Cele mai multe cazuri s-au petrecut în familie. Aceste situații imposibil de înțeles sunt mai puține față de 2021, dar mă tem că nu putem avea siguranța că toate cazurile sunt raportate și se regăsesc în statistici.

Și un singur caz de copil exploatat, chinuit, umilit și trimis la muncă trebuie să fie un semnal de alarmă! Pentru că nu vorbim doar de cifre seci, ci despre suflete chinuite, care rămân cu traume pe viață.

Din punctul meu de vedere, orice copil care este exploatat, sub orice formă, care este obligat să iasă pe stradă să muncească sau să cerșească, în loc să fie trimis la școală și să fie lăsat să se bucure de anii minunați ai copilăriei TREBUIE să fie o urgență!”, precizează Firea într-o postare pe Facebook.

Totodată, Gabriela Firea detaliază și pașii legali care sunt făcuți pentru stoparea abuzurilor, arătându-se dezamăgită de discuțiile trunchiate din spațiul public:

Cu acest scop a fost gândită legea PREVENIRII separării copilului de familie, o lege atât de discutată și atacată printr-o campanie de manipulare și fake-news cum rar mi-a fost dat să văd.

N-am să obosesc să spun același lucru: Legea PREVENIRII separării copilului de familie urmărește SĂ SPRIJINE acea familie să găsească soluții și să identifice resurse să-și poate țină copiii acasă, să-i crească în familie.

NU să ia copiii din familii, cum s-a manipulat în mod fals opinia publică, ci să ofere familiilor soluții”.

Ponta: „Guvernul Ciucă este cel mai slab Guvern pe care l-a avut România. E mai rău ca pe vremea lui Băsescu”

Foto: Adevărul
Foto: Adevărul

Fostul premier PSD Victor Ponta, în prezent președinte al Pro România, consideră că momentul actual în care se află țara noastră este cel mai nefericit și că, cu actuala clasă politică aflată la putere, „e mai rău ca pe vremea lui Băsescu”.

Critica adusă de Ponta la România TV se îndreaptă însă mai mult către PNL și premierul dat de această formațiune politică, deși liderul Pro România admite că îl apreciază pe Nicolae Ciucă. Nu ca premier însă, ci pentru calitățile acestuia de militar.

Ponta a explicat pentru sursa citată că are un trecut cu Ciucă, pe care îl apreciază și pe care chiar l-a propus șeful statului major pe vremuri: „L-am considerat mereu om serios, dar nu se pricepe deloc la politică și economie”.

Totodată, Ponta a lăsat se se înțeleagă că Ciucă și-a pierdut și credibilitatea. „Nu se poate să semneze că face într-o zi și după aia să zică că nu mai vine, că plouă afară sau mai știu eu ce. A mai zis de vreo trei ori că își dă demisia”, a explicat acesta.

Eu nu-mi ascund niciodată simpatia PSD-istă. Am sindromul Stockholm, că eu am fost dat afară din PSD. Normal că țin cu PSD. (…)

Guvernul Ciucă este cel mai slab Guvern pe care l-a avut România. Nu au făcut nicio reformă, deși au avut majoritate de 70%. Nici în Educație, nici în Sănătate, nimic. E mai rău ca pe vremea lui Băsescu, când a tăiat pensiile.

Avem creștere economică de 0,1%, deci nu avem. România s-a angajat în scris, prin domnul Ciucă, că reduce deficitul la 70% anul ăsta și până la 50% la anul.

Eu zic că îi mințim pe toți, și pe UE și pe profesori și pe polițiști, pe toți cărora le-am zis că le mărim salariile sau că reducem deficitul. Și pe NATO, că ne-am angajat că mărim finanțarea pentru armament. (…)

Și ei se ceartă pe ministere. Ca să îl citez pe Adrian Năstase, avionul se prăbușește și ăștia se bat care să stea la business”, a mai spus Ponta pentru sursa citată.

Ciucă așteaptă un răspuns de la profesori, apoi urmează demisia

Sursa: Guvernul României

Sindicaliștii din Educație ar trebui să dea astăzi un răspuns aparent final la oferta făcută de autorități în ceea ce privește revendicările care au dus la greva generală.

Ieri, Nicolae Ciucă a anunțat că a găsit „soluții pentru criza din educație”, care „au fost agreate, de principiu, de toate părțile responsabile”, însă se așteaptă „decizia finală a profesorilor”.

Din ce lasă să se înțeleagă premierul Ciucă într-o postare pe Facebook, de răspunsul cadrelor didactice depinde totul, inclusiv, potrivit unor surse citate de B1 TV, o eventuală demisie a acestuia din funcție. Odată cu demisia, ar trebui ca PSD să preia mandatul de premier, prin Marcel Ciolacu, dat fiind că momentul a fost amânat câteva săptămâni.

Până la o decizie a sindicaliștilor din Educație, Ciucă promite că la mijloc este „un angajament ferm” încheiat „cu sindicatele reprezentative pentru personalul din învățământ, care se va concretiza, mâine, într-un act normativ, dacă răspunsul profesorilor este unul pozitiv”.

Vreau să transmit un mesaj de solidaritate cu toți profesorii și cu toate cadrele nedidactice. Un mesaj de încredere tuturor părinților și tuturor elevilor. Le transmit angajamentul meu personal și desigur și al colegilor de Coaliție, că, ceea ce am stabilit (…) se va întâmpla întocmai și la timpul agreat. (…)

Consider și acum, așa cum am spus și la începutul grevei, că toate cererile cadrelor din educație sunt justificate și am credința că am făcut tot ce mi-a stat și tot ce ne-a stat în putere pentru a veni cu cea mai bună rezolvare posibilă. Ne dorim cu toții (…) să le putem spune elevilor că se pot întoarce la școală și ne dorim să le putem ura succes la examene!”, se mai arată în postare.

Firme create artificial în Caraș-Severin pentru obținerea de fonduri APIA și AFIR; două persoane au fost puse sub control judiciar

Sursa: Facebook

Procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de astăzi, asupra a doi inculpați, persoane fizice, care sunt cercetate pentru folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Faptele, precizează procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție, vizează crearea de firme în mod artificial pentru obținerea de fonduri de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Ieri, în cauză procurorii și ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Caraș-Severin au efectuat percheziții domiciliare în trei locații, situate pe raza municipiului Caransebeș, județul Caraș –Severin, reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

Ulterior activităților derulate și audierilor, cele două persoane au fost plasate sub control judiciar, printre obligații fiind și acelea de a nu comunica direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, precum și de a nu părăsi teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent. În total, spun procurorii, prin mecanismul pe care l-au creat și derulat, inculpații ar fi obținut fonduri europene în valoare de 2.000.000 lei, motiv pentru care procurorii au dispus măsuri asigurătorii, până la concurența sumei menționate mai sus.

În perioada 2016 – 2022, cei doi inculpați ar fi inventat un mecanism ce presupunea crearea, în mod artificial, a condițiilor necesare obținerii în mod nelegal de fonduri europene, în contextul implementării unor proiecte derulate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), care vizau, printre altele, “Instalarea tânărului fermier …..” și “Agricultură ecologică”.

Concret, cei doi inculpați ar fi înființat atât pe numele lor cât și pe numele altor persoane din anturajul acestora entități juridice (societăți comerciale sau persoane fizice autorizate) pe care, în fapt, le controlau și, ulterior, atât personal cât și prin intermediari, ar fi depus la cele două organisme menționate mai sus mai multe documente și declarații false sau inexacte (declarații, adeverințe, certificate, etc.), prin intermediul cărora ar fi încercat să dovedească îndeplinirea condițiilor de eligibilitate pentru obținerea fondurilor nerambursabile.

În realitate, niciunul dintre inculpați nu ar fi îndeplinit condițiile pentru a fi considerat un ”fermier activ”, nedesfășurând nicio activitate agricolă, terenurile arendate (livezi, pășuni etc.) fiind lăsate în paragină”, detaliază procurorii DNA.

Fostul primar al Buzăului, judecat cu repetiție pentru corupție

Sursa: Captură video

Constantin Octavian Boșcodeală, ex-primar PSD al municipiului Buzău, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploieşti pentru fapte comise în perioada sa de glorie, 2011 – 2013, acuzațiile fiind de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu producerea de consecințe deosebit de grave.

Rechizitoriul întocmit de procurori și trimis la Tribunalul Buzău are legătură cu încheierea de către Boșcodeală, în calitate de primar, a unor contracte de asociere – plus acte adiționale – cu două cluburi sportive, care au implicat acordarea de fonduri.

Procurorii anticorupție arată că Boșcodeală și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu dispunând plata către cluburile sportive a sumei totale de 3.361.700 lei din bugetul municipiului, „în condițiile în care acele structuri sportive nu îndeplineau condițiile legale pentru obținerea finanțării”.

Este pentru a treia oară când Boșcodeală este trimis în judecată. Prima oară, în 2013, pentru trei infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial. La acea vreme, procurorii îi imputau fapte din comise în cursul anilor 2002 – 2008, respectiv acordarea „unor asociații sportive, persoane juridice non profit, în mod ilegal, fonduri nerambursabile din bugetul local”, asigurându-le totodată „folosința gratuită a Complexului Sportiv Gloria Buzău”.

Prejudiciul reținut la acea vreme era de 1.633.496,32 lei. Procesul s-a definitivat în martie 2016, când Curtea de Apel Brașov l-a condamnat pe Constantin Octavian Boșcodeală la 3 ani de închisoare cu suspendare, plus interzicerea, pe o perioadă de 5 ani, a dreptului de a ocupa funcția de primar. Totodată, instanța a dispus confiscarea de la acesta a 821.496,32 lei și echivalentul în lei la data plății a sumei de 9.377,5 euro.

În 2014, Boșcodeală era acuzat din nou de abuz în serviciu – cu consecințe deosebit de grave. Era vorba despre trecerea unei suprafețe de 33 ha teren arabil din domeniul public al statului în domeniul privat al municipiului Buzău.

„Terenul respectiv se afla în administrarea Stațiunii de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, fiind destinat exclusiv activității de cercetare și producerii de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și, potrivit legii, nu putea face obiectul unei asemenea operațiuni.”, explicau procurorii. La acel moment, prejudiciul imputat era de 12.720.000 lei – adus Statului Român, dar și 11.528.760 lei – paguba calculată de Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, „prin lipsa de folosință a suprafeței respective”.

Chiar dacă în decembrie 2019 Curtea de Apel Ploiești a dispus încetarea procesului penal față de Boșcodeală, ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale, acesta a fost obligat să achite, în solidar, cu alți inculpați din dosar, suma de 5.352.864 lei, cu dobânda legală la data plății, către Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, plus 531.062 lei, la care va fi adăugată dobânda legală pe timp de un an, calculată la nivelul anului 2001 către Agenția Domeniilor Statului.

România cere Rusiei să scadă numărul de diplomați din țara noastră; „Demersul părții române nu va rămâne fără răspuns”, anunță reprezentanții Federației Ruse

Sursa: Facebook

Rusia are la dispoziție 30 de zile să „taie” efectiv din posturile ocupate la nivelul ambasadei din țara noastră, urmare a unei dispoziții date de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Ministerul Afacerilor Externe explică această decizie prin aceea că numărul personalului diplomatic și tehnico-administrativ al Federației Ruse în România trebuie limitat „la un nivel apropiat de cel al reprezentării diplomatice și tehnico-administrative a României în Federația Rusă”, bazându-se pe prevederile Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 18 Aprilie 1961.

Ieri, MAE a informat că ambasadorul Federației Ruse la București a fost informat asupra acestei dispoziții în cadrul unei întrevederi cu secretarul de stat pentru afaceri strategice. Măsura vizează reducerea numărul de posturi din România cu 51 de poziții.

Din ce explică MAE într-un comunicat, este vorba despre 21 poziții de diplomat și 30 de poziții de personal tehnico-administrativ, „respectiv să reducă personalul aflat efectiv la post în țara noastră cu 40 de persoane – adică cu 11 diplomați și cu 29 de persoane aparținând personalului tehnico-administrativ (diferența între numărul de posturi și numărul personalului aflat efectiv la post se explică prin faptul că nu toate pozițiile de pe schema personalului rus din România sunt în prezent ocupate”.

Alegerea posturilor ce vor fi reduse și a persoanelor care vor trebui să părăsească România va aparține (în această fază) Federației Ruse, cu respectarea limitărilor aferente fiecărei categorii (diplomați, respectiv personal tehnico-administrativ). Astfel, numărul total de posturi diplomatice și tehnico-administrative ale Federației Ruse din România este redus cu 61%, iar numărul efectiv de personal cu 55,5 %.

Măsura a fost adoptată în conformitate cu prevederile art.11 alin. 1 al Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 18 Aprilie 1961 („În lipsa unui acord explicit asupra misiunii, statul acreditar poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limitele a ceea ce el considera ca rezonabil și normal, având în vedere împrejurările şi condițiile existente în acest stat și nevoile misiunii în cauza.”) și reflectă nivelul actual al relațiilor bilaterale, reduse drastic de România după declanșarea de către Federația Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei.

Partea rusă a fost informată, de asemenea, cu privire la faptul că are la dispoziție cel mult 30 de zile pentru a pune în aplicare decizia părții române. În cazul în care acest termen nu va fi respectat, MAE român va lua măsuri de punere în aplicare a deciziei prin retragerea acreditării unor membri ai personalului diplomatic și tehnico-administrativ al Federației Ruse în România în vederea asigurării respectării plafonului decis pentru limitarea personalului Rusiei în țara noastră”, precizează MAE.

Decizia luată de ministrul Aurescu nu a rămas fără răspuns. Într-o declarație asumată de purtătorului de cuvânt al MAE Rusiei, Maria Zaharova, se arată că „demersul părții române nu va rămâne fără răspuns”:

Pe data de 8 iunie, autoritățile române au anunțat o reducere radicală a numărului de angajați ai misiunii diplomatice ruse în această țară.

Considerăm această decizie ca încă un atac ostil care duce la degradarea în continuare a relațiilor bilaterale, care, prin eforturile Bucureștiului, au fost deja aduse într-o stare deplorabilă.

O încercare de a acoperi astfel de acțiuni cu acuzații false la adresa Rusiei legate de operațiunea militară specială este ipocrită, reflectă sprijinul imoral al României pentru regimul nazist de la Kiev, contribuie la prelungirea conflictului din Ucraina, la creșterea numărului de victime și de distrugeri.

Demersul părții române nu va rămâne fără răspuns. Măsurile precise vor fi anunțate ulterior”.

Ligia Deca nu ia în calcul demisia, pentru că are o misiune: „Datoria unui ministru e să treacă cu bine elevii peste criză”

Sursa foto: Facebook

Ministrul Educației Ligia Deca consideră că o demisie din partea sa nu este oportună, chiar dacă până acum discuțiile cu sindicatele din Învățământ, în contextul grevei declanșate pe 22 mai, au eșuat.

Azi a avut loc o ședință de Guvern în cadrul căreia a fost adoptat un memorandum – promisiune – pentru cadrele didactice, iar atunci când oficialii au susținut declarații, una dintre întrebările jurnaliștilor a vizat ipoteza unei demisii.

După ședința de Guvern, ministrul Deca a promis că „toate categoriile de personal din învățământ beneficiază și vor beneficia de respectul pe care îl merită și de majorările salariale cuvenite”, explicând că memorandumul adoptat, respectiv anexa la „declarația privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul național de învățământ” este „o garanție suplimentară” în acest sens.

Ligia Deca a subliniat că este îndeplinită „solicitarea cadrelor didactice de a avea garanția unui act normativ publicat în „Monitorul Oficial” care să răspundă revendicărilor pe care, pe bună dreptate, dascălii le-au avut”, prin act normativ înțelegându-se declarația.

Ulterior, întrebată fiind dacă ia în calcul o demisie, dat fiind că există petiții care îi cer acest gest „de onoare”, Deca a răspuns: „Datoria unui ministru e ca atunci când un sistem e în grevă, să treacă cu bine elevii peste criză. Apoi există instrumente de evaluare”.

O primă evaluare a declarațiilor ministrului Educației s-ar putea spune că a făcut însă Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. Într-un interviu pentru edupedu, Nistor a subliniat că „nu poate stabili niciun ministru ce este acceptabil pentru profesori. O țară care nu găsește bani pentru a-și plăti dascălii, nu are niciun fel de viitor”.

Substanțe toxice de un milion de euro, furate din Italia, descoperite în Timiș; un bărbat a fost reținut

Sursa: Poliția Română

Acțiune transfrontalieră efectuată săptămâna aceasta de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș, în urma informaților obținute cu sprijinul Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), legată de comercializarea, la noi în țară, de substanțe toxice în valoare de un milion de euro, care se bănuiește că ar fi fost sustrase din Italia.

Acțiunea a presupus inclusiv un flagrant, în urma căruia au fost prinse mai multe persoane care ar fi încercat să comercializeze 4.420 de flacoane de substanțe toxice, respectiv insecticid. Cinci persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, pentru audieri, iar un bărbat, în vârstă de 51 de ani, a fost reținut după o percheziție domiciliară în județul Arad, transmite Poliția Română.

Concret, cei cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 51 de ani, au fost depistați în trafic în două mașini, în flagrant delict, pe strada Gelu din municipiul Timișoara, cercetările fiind efectuate pentru tăinuire la furt și trafic de produse sau substanțe toxice.

În urma efectuării controlului autovehiculelor, în habitaclul autoutilitarei au fost descoperite 221 de cutii cu insecticid, fiecare cutie conținând 20 de flacoane, a câte 200 de ml de substanțe toxice, produsele fiind oferite spre vânzare la prețul de 18 euro/flacon, existând suspiciunea că acestea ar fi fost sustrase la data de 28 martie 2023 din Italia, valoarea de piață a produselor sustrase fiind de peste 1.000.000 de euro.

Cele 4.420 de flacoane care conțineau insecticid au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor. Totodată, s-a procedat la indisponibilizarea autoutilitarei, până la finalizarea cercetărilor.

În urma probatoriului administrat în cauză, un bărbat, în vârstă de 51 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăinuire la furt și trafic de produse sau substanțe toxice, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în colaborare cu autoritățile judiciare din Italia, vor efectua în continuare cercetări, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a celor 5 persoane și luării măsurilor legale care se impun”, se arată într-un comunicat.

Șoșoacă, interviu în presa rusă: „Vom ajunge o țară cumpărată la bursă de organizațiile sorosiste care colcăie în România”

Sursa: Facebook

Diana Șoșoacă, aleasă senator pe listele AUR, acum reprezentantă a partidului SOS România, a acordat zilele acestea un interviu unei publicații ruse, având un discurs anti-Occident, susținând că Uniunea Europeană se va destrăma, întrucât „și-a pierdut esența creării”, dar și că Ucraina ar trebui „să renunțe la teritorii care nu-i aparțin”.

În interviul acordat EADaily, Șoșoacă afirmă că partidul SOS România, din care face parte, este singurul partid care nu este controlat de sistem și de serviciile secrete și avertizează că „vom ajunge o țară cumpărată la bursă de organizațiile sorosiste care colcăie în România”.

Discursul acesteia a fost de altfel publicat pe pagina de Facebook a senatoarei, semn că Șoșoacă vrea ca mesajul său să ajungă la cât mai mulți oameni. Și, deloc întâmplător, cele transcrise pe Facebook au fost întâmpinate cu entuziasm de admiratorii acesteia.

În interviu, Șoșoacă mai afirmă că România se confruntă cu o dublă clasă politică, din care o mare parte este formată din „analfabeti funcțional și trădători”, iar cealaltă parte din „așa-zisa elită intelectuală” – „formată din eforturile aventurierului George Soros”, dar și că, în ceea ce o privește, este unicul parlamentar care reprezintă interesele țării noastre și care, ca membru SOS România, duce „o luptă cumplită pentru îndepărtarea inflitraților”.

Alte afirmații ale senatoarei Șoșoacă sunt acelea că „România se confruntă cu probleme economice pentru că are o economie de colonie”, că se îndreaptă către faliment economic, deoarece „este direcționată cu bună știință de la Bruxelles”. Totodată, Șoșoacă avertizează că „România nu este partener strategic al USA”, ci „o palmă de pământ pe care o folosește după bunul său plac, în funcție de interesele sale și în momentele interesante pentru ei”:

România nici măcar colonie nu este, pentru că o colonie are drepturi. Noi nici conducători români nu mai avem, ci tot felul de alogeni puși în funcții publice de Washington, Bruxelles și Tel Aviv. De aceea românii nu mai sunt reprezentați pe nicăieri, ci de unicul Senator român care a reușit să acceadă în Parlamentul României.

Dacă am fi fost parteneri, atunci am fi intrat în SUA fără vize, am fi avut și noi baze militare în SUA, Ungaria nu și-ar mai fi permis să emită pretenții teritoriale fără fundament asupra Transilvaniei, nu am avea UDMR la guvernare (se știe foarte clar că după evrei, cel mai important lobby în SUA îl are Ungaria). Noi avem alogeni permiși și puși în fruntea țării ca pe vremea fanarioților, și ca ei vor sfârși. (…)

Procuratura română este condusă de distrugătorii economiei românești cum este Laura Codruța Kovesi, actualul procuror european, lăsată să câștige în fața candidatului Franței ca recompensă pentru prejudiciile aduse economiei românești, ne-au tăiat și exportat pădurile, ne-au omorât animalele sălbatice pentru trofee, ne-au luat pământurile, ne-au condiționat agricultura, ne-au alungat cetățenii. (…)

Trăim numai din împrumuturi și în curând vom ajunge, ca și Ucraina, o țară cumpărată la bursă de organizațiile sorosiste care colcăie in România. De 2 ani de zile strig că România este în faliment. România are cele mai multe resurse și bogății naturale din Europa, exceptând Rusia care se întinde pe 2 continente. Toate aceste resurse de energie ni le-au furat prin legi neconstituționale. (…)

Atmosfera politică din România este aparte, deși pe alocuri seamănă cu cea a unor state ex-comuniste din UE: pe de o parte, există o așa numită elită politică și financiară care este ruptă de realitate și de populație, pe de altă parte este marea masa a cetățenilor care s-au săturat de actuala clasă politică și care vrea o schimbare radicală. Altfel spus, în România există o clasă politică trădătoare care se rodează la putere mimând democrația și care se succedă prin diverse partide care sunt de fapt urmașele trădătorilor din Partidul Comunist Român care l-au omorât pe Ceaușescu, care au trădat țara întreagă și care s-au constituit într-o castă mafiotă, transmițându-și puterea din generație în generație, din tată în fiu și din mamă în fiică.

Mai mult, am ajuns să avem o clasă politică duală, o parte imensă formată din analfabeți funcțional și trădători și o alta din așa-zisa protipendadă intelectuală formată prin ONG-urile sorosiste care își bat joc de trecutul istoric elogios al României, de cultură, de tradiții, de credința creștină milenară și care vând România pas cu pas.

Paralel există națiunea română, care este majoritară, a ieșit din neștiință și manipulare și de abia așteaptă alegerile pentru a arata întregii clase politice trădătoare ce înseamnă o națiune trezită. Aceasta trezire a fost posibilă prin acțiunea câtorva persoane, printre care mă număr si eu, care am conștientizat pericolul și am început să conștientizăm națiunea română de pretutindeni. Partidul SOS România nu este un partid în adevăratul sens al cuvântului, ci o mișcare de trezire a conștiinței naționale, născându-se la cererea românilor. SOS este semnalul morse de ajutor care a salvat milioane de oameni de când a fost inventat, dar și un cuvânt neaoș românesc care înseamnă stâlpul de susținere al casei, om de încredere, pe care te poți baza. (…)

Partidul S.O.S. România pe care îl conduc a fost înființat acum un an de zile pentru a răspunde acestei nevoi stringente a românilor de a avea o alternativă și de a ieși din logica schimbării partidelor mainstream între ele, la 4 ani, de vreme ce ele fac exact aceleași lucruri, ba, acum, sunt și împreună la guvernare și nu se mai ascund că nu a existat niciodată putere și opoziție, ci doar un mare clan care își împărțea bogățiile țării.

Partidul SOS România este unicul partid care nu este controlat și care prezintă soluții pentru a scoate România din starea de colonie și vasalitate față de puterile occidentale care o exploatează la sânge de ani buni. Ce aduce diferit partidul S.O.S. România este faptul că nu este o formațiune politică inventată în laboratoare pentru a-i păcăli încă o data pe români, ci o comunitate a celor care luptă pentru independența și suveranitatea politică și economică a României. De exemplu, suntem unicul partid care militează pentru negocieri de pace și care contrazice doctrina oficială de a înarma Ucraina, cerând ca NATO să nu implice nici România, nici alte state în conflict și facem acest lucru asumându-ne riscuri enorme”, a mai declarat Diana Șoșoacă pentru sursa citată.

Parlamentar AUR, acuzat că amenință și jignește colegii din alte partide. George Simion analizează

Sursa: Facebook

Deputatul PSD Gheorghe Șoldan a venit astăzi, în ședința de plen, cu o acuzație la adresa unuia dintre colegii săi din formațiunea AUR.

Potrivit acestuia, deputatul AUR Ciprian-Titi Stoica ar fi sunat noaptea parlamentari social-democrați și liberali pentru a-i înjura și a-i amenința. În plus, social democratul a afirmat că are și probe – respectiv o înregistrare audio.

Aseară, un coleg de-al nostru din Parlament, domnul Ciprian-Titi Stoica, un coleg de la AUR, a sunat mai mulți colegi din grupul PSD foarte târziu, după ora 1 noaptea și a început să ne înjure, să ne amenințe. La primul apel l-am avertizat că o să-l înregistrez, dar domnul Titi Stoica a continuat.

Și pentru asta aș vrea să-l somez public să vină la tribuna Parlamentului și să își ceară scuze, fiindcă un asemenea limbaj și comportament nu este demn de un parlamentar al României”, a afirmat Gheorghe Șoldan.

Chiar dacă deputatul AUR nu a dat vreo explicație și nici nu s-a apărat, liderul formațiunii, George Simion, a promis că va analiza acuzațiile:

Din punctul meu de vedere, la fel cum am dat dovadă de instransigență de fiecare dată când a fost cazul, vom analiza sancționarea, suspendarea, mergând până la excluderea colegului nostru”.

Ciprian Titi Stoica, ales deputat în circumscripția electorală Timiș este, culmea, vicepreședinte în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii. Acesta este rezident în Marea Britanie, din februarie 2010, unde a și lucrat până să reprezinte românii care au pus ștampila pe AUR.

Cu toate aceste acuzații, deputatul AUR se prezintă ca „un om cu iniţiativă, care s-a preocupat întotdeauna atât de dezvoltarea personală şi profesională prin diversitate şi comunicare, precum şi de acţiuni în interesul comunităţii. Experienţa şi pregătirea profesională îmi oferă o perspectivă unică prin prisma abilitaţilor de a analiza detalii, pe care apoi să le sintetizez în raportări şi acţiuni concrete. Am fost întotdeauna mânat de nevoia de a comunica şi acţiona în interesul comunităţii, ca atare, m-am implicat în diferite acţiuni civice în ultimii câţiva ani. Pentru viitor, plănuiesc să-mi folosesc abilităţile şi cunoştinţele dobândite de-a lungul timpului pentru a contribui în mod decisiv la implementarea de idei noi şi proiecte la locul de muncă şi în comunitate”.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
3.4 ° C
3.8 °
2 °
88 %
0.9kmh
12 %
S
7 °
D
8 °
lun
8 °
mar
10 °
mie
7 °

Ultimul articol

Acordul UE–Mercosur este expresia cea mai concretă a eșecului de guvernare și pare că...

În ultimii ani, Uniunea Europeană a construit un discurs public obsesiv despre siguranță alimentară, sănătate publică și protecția consumatorului. În paralel, aceiași decidenți au...

Cristian Popescu Piedone, un actor-cheie în noua ecuație administrativă a Capitalei

Un moment de tranziție pentru administrația Bucureștiului Depunerea jurământului de către Ciprian Ciucu în funcția de primar general al Capitalei marchează începutul unei etape administrative...

Ludovic Orban se întoarce „acasă” și anunță că Forța Dreptei urmează a fuziona cu...

După o lipsă de câțiva ani din PNL, partid pe care l-a și condus, Ludovic Orban ar putea renunța la partidul pe care l-a...